Despre delegarea drepturilor părintești

Migrarea forței de muncă din România în străinătate constituie un fenomen din ce în ce mai frecvent, cu consecințe în aproape toate domeniile, cea mai importantă fiind situația minorilor rămași în țară și care sunt lipsiți de ocrotirea părintească pe durata plecării părinților acestora. 

Din dorința de a obține un nivel de trai mai bun, un număr covârșitor de persoane se orientează către locuri de muncă din străinătate, lasându-și copiii minori în grija celorlalți membri ai familiei, respectiv, bunici, mătuși, unchi, etc.

Chiar dacă nivelul îngrijirii de care beneficiază minorul în astfel de condiții este optim, implicațiile juridice ce decurg din demersul mai sus menționat sunt, în majoritatea cazurilor, necunoscute de către părinții în cauză. 

Este de notorietate faptul că minorul lipsit de capacitate de exercițiu sau cel cu capacitate de exercițiu restrânsă este reprezentat/asistat la încheierea actelor juridice și chiar în deciziile de zi cu zi, de către părinte/tutore. 

Un astfel de mecanism juridic nu pune absolut nicio problemă în situația unei familii în care ambii părinți locuiesc împreună cu minorii, asigurându-le acestora o ocrotire corespunzătoare.

Însă ce se întâmplă în ipoteza în care ambii părinți, părintele care exercită autoritatea părintească exclusivă sau părintele la care s-a stabilit domiciliul minorului pleacă la muncă în străinătate, fără a fi însoțit de minor?

Teoretic, în lipsa oricărui alt demers, într-una dintre situațiile de mai sus, minorul rămas în țară, ai cărui părinți pleacă la muncă în străinătate este lipsit de ocrotirea părintească, mai concret, de un reprezentant legal, pe durata șederii părinților în străinătate.

Pentru a complini această deficiență, Legea nr. 272/2004 privind protecția drepturilor copilului a reglementat instituția delegării temporare a autorității părintești în cazul copilului cu părinți plecați la muncă în străinătate.

Astfel, dispozițiile art. 104 din actul normativ citat prevăd obligația părintelui care exercită singur autoritatea părintească sau a părintelui la care locuiește copilul și care urmează să plece la muncă în străinătate, de a notifica intenția de a pleca, serviciului public de asistență socială de la domiciliu, cu minimum 40 de zile înainte de a părăsi țara.

Scopul acestei notificări este de a comunica instituției menționate, datele de identitate ale persoanei care se va ocupa de întreținerea minorului/minorilor pe perioada lipsei părintelui sau a ambilor părinți, după caz.

În situația în care părintele/părinții sunt deja la muncă în străinătate și nu au inițiat demersul mai sus menționat, aceștia sunt obligați ca, de îndată, să transmită serviciului public de asistență socială de la domiciliu, notificarea cu privire la desemnarea persoanei care se ocupă de întreținerea copilului pe perioada absenței acestora.

Reținem și că persoana în grija căreia poate fi lăsat minorul trebuie;

-  să facă parte din familia extinsă sau dintre rudele, altele decât cele de gradul III inclusiv, afinii, prietenii familiei ori ai familiei extinse a copilului, față de care acesta a dezvoltat relații de atașament sau alături de care s-a bucurat de viața de familie;

-  să aibă minimum 18 ani;

-  să îndeplinească condițiile materiale și garanțiile morale necesare creșterii și îngrijirii unui copil.

Urmare a comunicării notificării prevăzute de art. 104 din Legea nr. 272/2004, părintele se va adresa instanței de tutelă, cu solicitarea de delegare temporară a autorității părintești cu privire la persoana copilului, pentru o perioadă de maximum un an, către persoana desemnată prin notificare.

Delegarea temporară a autorității părintești poate fi dispusă de către instanță și din oficiu, iar, dacă părinții nu revin în țară, aceasta o poate prelungi succesiv pe durata lipsei acestora, pentru perioade de cel mult un an.

În contextul în care dispozițiile art. 105 (6) din Legea nr. 272/2004 statuează că astfel de cereri se soluționează conform normelor Codului de Procedură Civilă, reținem că instanța competentă material și teritorial să judece o astfel de solicitare este judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază minorul/minorii.

Totodată, precizăm și că procedura va fi necontencioasă, cererea urmând să fie soluționată în termen de 3 zile de la depunere.

În plus față de aspectele de mai sus, menționăm și că acordul persoanei căreia i se deleagă drepturile părintești în fața instanței de judecată este obligatoriu, ca și anexarea la dosar a unui raport de anchetă psiho -  socială care să ateste condițiile de trai de la domiciliul acesteia. 

În cuprinsul hotărârii prin care se soluționează cauza, vor fi menționate expres drepturile și îndatoririle care se deleagă și perioada pentru care are loc delegarea.

Urmare a delegării drepturilor părintești, cu finalitatea evitării unor situații conflictuale, de neglijență sau de neadaptare în raporturile cu minorul/minorii, persoana confirmată de către instanța de judecată va fi obligată să parcurgă ședințe de consiliere în cadrul serviciului public de asistență socială.

Delegarea drepturilor părintești către persoana în grija căreia este lăsat copilul pe parcursul șederii părinților/părintelui în străinătate constituie, așadar, un demers obligatoriu care trebuie îndeplinit de către persoanele menționate.

În lipsa parcurgerii unei astfel de proceduri, minorul ai cărui părinți sunt plecați în străinătate rămâne practic lipsit de ocrotire părintească pe durata șederii acestora în străinătate, respectiv de un reprezentant juridic, persoana care se îngrijește de el în lipsa părinților fiind practic în imposibilitatea de a lua decizii privind școlarizarea, sănătatea, alte drepturi sociale, ale copilului.

Acestea fiind zise, conchidem că o astfel de măsură apare ca o formă de protecție suplimentară  a minorului ai cărui părinți sunt plecați la muncă în străinătate, respectiv un instrument juridic care vine în sprijinul părinților aflați în astfel de situații și, în nici într-un caz, nu poate fi asimilată decăderii din drepturile părintești sau suspendării exercițiului acestor drepturi. 

Clauzele abuzive în contractele dintre profesioniști

1. Domeniul de aplicare al clauzelor abuzive 

Este deja de notorietate faptul că instituția clauzelor contractuale abuzive constituie un instrument juridic aflat la îndemâna persoanelor fizice care au calitatea de consumator, fiind titulare ale unor contracte de prestări servicii încheiate cu diverși profesioniști.

Această concluzie, acceptată în unanimitate în jurisprudența instanțelor de judecată din domeniu, se desprinde, fără nicio posibilitate de tăgadă, din conținutul prevederilor art. 1 și 2 ale Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori.

Articolele citate limitează domeniul de aplicare al Legii nr. 193/2000 la sfera raporturilor juridice dintre consumatori și profesioniști, prin consumator înțelegându-se "orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract (...), acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale", iar prin profesionist "orice persoană fizică sau juridică autorizată, care, în temeiul unui contract (...) acționează în cadrul activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, precum și orice persoană care acționează în același scop în numele sau pe seama acesteia".

Mai multe detalii găsiți pe 

https://www.juridice.ro/693694/clauzele-abuzive-in-contractele-dintre-profesionisti.html

Ponderea crescută a dobânzii contractuale în rata lunară a creditului - caz de impreviziune contractuală sau clauză abuzivă?

Urmare a unei serii de verificări efectuate de către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor la unele instituții bancare, s-a constatat că acestea au perceput de la consumatori, timp de ani de zile, o rată contractuală lunară compusă din 75% dobândă contractuală și 25% principal.

Structurarea ratei contractuale în modalitatea de mai sus a obligat practic persoanele împrumutate să plătească timp de ani de zile doar dobânzile contractuale, fără ca valoarea principalului să scadă. 

S-a apreciat că situația identificată creează un dezechilibru contractual serios între poziția profesionistului și a consumatorilor în detrimentul acestora din urmă, impunându-se intervenția Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor în scopul înlăturării acestuia și refacerii echității contractuale.

Totodată, o astfel de practică a fost considerată de către instituția menționată ca înșelătoare, ceea ce a condus la sancționarea băncilor verificate și la emiterea unor ordine prin care acestea să fie obligate la înlăturarea practicii respective și la refacerea graficelor de rambursare.

Mai multe detalii găsiți pe  

https://www.juridice.ro/685418/ponderea-crescuta-a-dobanzii-contractuale-in-rata-lunara-a-creditului-caz-de-impreviziune-contractuala-sau-clauza-abuziva.html 

Când trebuie să susțin examenul de reevaluare a cunoștințelor teoretice din domeniul rutier?

Cu susținerea probei teoretice de verificare a cunoștințelor de legislație rutieră și a celei practice de verificare a aptitudinilor și a comportamentului în trafic, s-a confruntat orice posesor de permis de conducere pentru autovehicule. 

Însă este destul de puțin cunoscut faptul că, în anumite circumstanțe, chiar dacă o persoană deține permis de conducere auto în urma promovării examenului mai sus menționat, reverificarea teoretică a cunoștințelor de legislație rutieră poate interveni și ulterior obținerii dreptului de a conduce automobile pe drumurile publice. 

O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și Regulamentul de aplicare a acesteia reglementează atât situații obligatorii cât și facultative care presupun reverificarea cunoștințelor teoretice de legislație rutieră ale conducătorului auto, de către examinatorii abilitați. 

Astfel, dispozițiile art. 104 (1) din O.U.G. nr. 195/2002 consfințesc dreptul conducătorului auto sancționat contravențional cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce automobile pe drumurile publice, de a beneficia de reducerea acestei perioade cu o treime, dacă:

a) a fost declarat admis la testul de verificare a cunoașterii regulilor de circulație;

b) a obținut permisul de conducere cu cel puțin un an înainte de săvârșirea faptei.

În plus față de reglementările regăsite în O.U.G. nr. 195/2002, Regulamentul de aplicare a acestui act normativ introduce și posibilitatea reducerii perioadei de suspendare a exercițiului dreptului de a mai conduce autovehicule la 30 de zile, în condițiile promovării verificării teoretice a cunoștințelor de legislație rutieră, obținerii permisului de conducere cu cel puțin un an înainte de săvârșirea faptei, la care se adaugă și următoarele cerințe:

- în ultimii 3 ani de la data săvârșirii faptei, conducătorul auto să nu fi beneficiat de reducerea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice;

- în ultimii 2 ani de la data constatării contravenției pentru care se aplică sancțiunea contravențională complementară, conducătorul auto să nu fi avut suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule (art. 221 (1) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002).

Pe de altă parte, reținem și că atât dispozițiile O.U.G. nr.195/2002 cât și Regulamentul de aplicare a acesteia stabilesc explicit și care sunt situațiile în care conducătorul auto sancționat cu sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice nu poate beneficia de reducerea menționată mai sus, respectiv:

- când contravenientul a cumulat, din nou, cel puțin 15 puncte de penalizare în următoarele 12 luni de la data expirării ultimei suspendări a exercitării dreptului de a conduce;

- când sancțiunea contravențională complementară s-a dispus pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute la art. 102 alin. (3) lit. a) sau art. 102 alin. (4);

- când perioada de suspendare a fost majorată, conform legii;

- când perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce este aplicată prin însumarea mai multor perioade de suspendare prevăzute de lege dintre care cel puțin una prevăzută de art. 102 alin. (3) sau art. 102 alin. (4);

- când conducătorul auto a fost implicat într-un accident de circulație din care au rezultat numai pagube materiale, iar rezultatul testării aerului expirat sau al probelor biologice a stabilit că a condus vehiculul în timp ce se află sub influența alcoolului;

- când sancțiunea contravențională complementară s-a dispus ca urmare a neopririi la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau semnalele cu lumini roșii și/sau sonore sunt în funcțiune.

La susținerea examenului teoretic al cunoștințelor de legislație rutieră, desfășurat în perioada executării sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce, verificarea se va realiza de către serviciul poliției rutiere care îl are în evidență pe contravenient, fiind declarată admisă persoana care răspunde corect la cel puțin 13 întrebări dintr-un total de 15. 

Din analiza considerentelor mai sus expuse, constatăm că legiuitorul a reglementat posibilitatea reducerii duratei suspendării dreptului de a mai conduce autovehicule pe drumurile publice, ca un drept al conducătorilor auto sau de alte mijloace de transport rutier care îndeplinesc anumite cerințe.

În mod evident, condiția promovării (din nou) a examenului teoretic de cunoștințe rutiere își găsește rațiunea în necesitatea ca persoana contravenientă și care a eludat normele rutiere să își fi însușit cât mai bine noțiunile în speță.

Astfel, dovada promovării examenului de reevaluare a cunoștințelor din domeniul rutier, împreună cu îndeplinirea celorlalte cerințe enumerate mai sus sunt suficiente să probeze un grad de pericol social redus al contravenției săvârșite, ceea ce permite reducerea perioadei de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Posibilitatea reducerii duratei sancțiunii contravenționale complementare a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice constituie, așadar, un beneficiu instituit de legiuitor, de care contravenientul poate să uzeze sau nu.

În cazul în care conducătorul auto sancționat cu sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a mai conduce autovehicule pe drumurile publice înțelege să nu uzeze de această facultate, adică să nu susțină o reexaminare a cunoștințelor teoretice rutiere, suspendarea mai sus menționată va opera pe întreaga durată pentru care a fost dispusă, la împlinirea acesteia conducătorul auto reintrând în drepturi.

Însă reevaluarea cunoștințelor teoretice rutiere nu îmbracă numai forma unui instrument prin care contravenientul urmărește să își ușureze sancțiunea aplicată, ci, și ca o obligație în sarcina acestuia, a cărei îndeplinire condiționează redobândirea dreptului de a mai conduce autovehicule pe drumurile publice.

În acest sens, dispozițiile art. 106 ind.1 din O.U.G. nr. 195/2002 stabilesc că titularul unui permis de conducere susține, în mod obligatoriu, până la expirarea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule, un test de verificare a cunoașterii regulilor de circulație, atunci când suspendarea a fost aplicată pentru:

a) conducerea sub influența băuturilor alcoolice;

b) nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depășirea sau trecerea la culoarea roșie a semaforului ori circulația pe sens opus, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulație din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale.

Aceeași verificare a cunoștințelor se va susține și atunci când s-a dispus suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule, pentru o perioadă de 180 de zile, potrivit art. 103 alin. (1) lit. c) și d), până la expirarea perioadei acesteia. 

În toate cazurile mai sus menționate, dacă persoana vizată nu se va prezenta în vederea susținerii evaluării până la expirarea perioadei de suspendare sau nu va promova testarea, perioadele de suspendare se prelungesc de drept, cu 30 de zile.

Spre deosebire de testarea cu caracter facultativ, examinarea de mai sus se va susține pe raza oricărui serviciu al poliției rutiere.

Prin prisma celor prezentate, constatăm că în prima ipoteză descrisă, promovarea reevaluării testului de cunoștințe în materie rutieră are drept urmare ușurarea sancțiunii aplicate contravenientului prin scurtarea perioadei de timp în care acesta va avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule, nepromovarea sau nesusținerea evaluării neavând nicio consecință asupra exercițiului acestui drept, după încetarea perioadei de suspendare. 

Însă în situațiile identificate în care susținerea acestui examen este obligatorie, promovarea reevaluării testării teoretice de cunoștințe rutiere constituie o condiție minimă și obligatorie de a cărei îndeplinire depinde redobândirea exercițiului dreptului de a conduce autovehicule (sau alte mijloace de transport rutier) pe drumurile publice.