luni, 5 decembrie 2011

Noutăţi în materia procedurii de înmatriculare a automobilelor şi a procedurii de restituire a taxei de înmatriculare

O veste bună pentru posesorii de automobile care se confruntă cu plata taxei de primă înmatriculare sau cu procedura restituirii acesteia, vine de la Î.C.C.J.
Prin Decizia nr. 24/14.11.2011, pronunţată în Dosarul nr. 9/2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Iaşi şi de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj.

Pe scurt, cererile de resurs în interesul legii au vizat următoarele chestiuni:
1. Dacă sunt sau nu admisibile acţiunile având ca obiect obligarea Instituţiei Prefectului la înmatricularea autovehiculelor second-hand achiziţionate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fără plata taxei de poluare prevăzută de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.50/2008 şi fără parcurgerea procedurii de contestare a obligaţiei fiscale prevăzută de art.7 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.50/2008.

2. Dacă procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală se aplică sau nu, în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispoziţiile art.117 alin.1 lit.d din acelaşi cod.

Prin Decizia nr. 24/14.11.2011, pronunţată în Dosarul nr. 9/2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat următoarele:
"1.Acţiunea având ca obiect obligarea Instituţiei Prefectului prin serviciul de specialitate, la înmatricularea autovehiculelor second-hand achiziţionate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fără plata taxei de poluare prevăzută de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.50/2008 şi fără parcurgerea procedurii de contestare a obligaţiei fiscale prevăzută de art.7 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.50/2008 este admisibilă.
2. Procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispoziţiile art.117 alin.1 lit.d din acelaşi cod
Obligatorie, potrivit art.330 ind. 7 alin.4 din Codul de procedură civilă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14 noiembrie 2011."


Deşi nu reprezintă o garanţie în sensul restiruirii taxelor de poluare deja plătite, soluţia impusă de  Î.C.C.J. facilitează accesul la instanţa de judecată cu scopul recuperării sumelor amintite mai sus sau cu scopul obligării Instituţiei Prefectului la înmatricularea unui automobil second hand achiziţionat dintr-un alt stat membru al Uniuii Europene.



miercuri, 30 noiembrie 2011

Tutela în noul Cod Civil

Un domeniu important în care Legea nr. 287/2009 aduce modificări semnificative îl reprezintă modalitatea în care sunt abordate mijloacele legale de ocrotire a persoanei fizice.

Comparând reglementarea actuală cu cea anterioară noului Cod Civil (Codul familiei - Legea nr. 4/1953, abrogat şi Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului - art. 40 al.1, art. 41 şi art. 42, abrogate), constatăm că, dacă în mare mijoacele de ocrotire a persoanei fizice rămân aceleaşi - tutela, curatela şi punerea sub interdicţie-, modalitatea de aplicare a acestor măsuri comportă modificări notabile.

Pentru că în practică cele mai frecvente situaţii întâlnite sunt cele care reclamă instituirea tutelei pentru minorul lipsit de ocrotire, vom prezenta această noţiune, prin prisma noilor reglemetări ale Legii nr. 287/2009 privind noul Cod Civil.

Dispoziţiile art. 110 din Legea nr. 287/2009 statuează în mod explicit care sunt cazurile de instituire a tutelei minorului: "când ambii părinți sunt, după caz, decedați, necunoscuți, decăzuți din exercițiul drepturilor părintești sau li s-a aplicat pedeapsa penală a interzicerii drepturilor părintești, puși sub interdicție judecătorească, dispăruți ori declarați judecătorește, morți, precum și în cazul în care, la încetarea adopției, instanța hotărăște că este în interesul minorului instituirea unei tutele."

Reiterând parţial dispoziţiile art. 115 din Codul familiei, legiuitorul păstrează obligaţia de informare a instituţiei competente (în vechea reglementare autoritatea tutelară iar în reglementarea actuală instanţa de tutelă), obligaţie care trebuie dusă la îndeplinire de către "persoanele apropiate minorului", alături de "administratorii și locatarii casei în care locuiește minorul", "serviciul de stare civilă", în cazul înregistrării decesului unei persoane, "notarul public", cu ocazia deschiderii procedurii succesorale, "instanțele judecătorești şi organele administrației publice locale, instituțiile de ocrotire, precum și orice altă persoană." (art. 111 din Legea nr. 287/2009). Observăm că în noua reglementare dispare şi termenul prevăzut de art. 115 din Codul familiei ( 5 zile "de la data când află de existența unui minor lipsit de îngrijire părintească" ), acesta fiind înlocuit de "sintagma de îndată ce află de existența unui minor lipsit de îngrijire părintească".

Mergând mai departe cu analiza acestei instituţii, constatăm că, în scopul ocrotirii interesului superior al minorului, legiuitorul extinde sfera situaţiilor de incompatibilitate cu activitatea de tutore. Astfel, din dispoziţiile art. 113 din Legea nr. 287/2009, reţinem că nu poate fi tutore: " - minorul, persoana pusă sub interdicție judecătorească sau cel pus sub curatelă; cel decăzut din exercițiul drepturilor părintești sau declarat incapabil de a fi tutore; cel căruia i s-a restrâns exercițiul unor drepturi civile, fie în temeiul legii, fie prin hotărâre judecătorească, precum și cel cu rele purtări reținute ca atare de către o instanță judecătorească; cel care, exercitând o tutelă, a fost îndepărtat din aceasta în condițiile art. 158; cel aflat în stare de insolvabilitate; cel care, din cauza intereselor potrivnice cu cele ale minorului, nu ar putea îndeplini sarcina tutelei; cel înlăturat prin înscris autentic sau prin testament de către părintele care exercita singur, în momentul morții, autoritatea părintească."

Aşadar, în esenţă, orice persoană fizică cu deplină capacitate de exeriţiu poate fi tutore, dacă nu se află într-una dintre celelalte situaţii amintite mai sus. Dacă vreuna dintre aceste situaţii survine pe parcursul exercitării tutelei, persoana respectivă va fi îndepărtată de la exercitarea tutelei, numindu-se un nou tutore.

Noutatea absolută introdusă de Legea nr. 287/2009 se referă la modalitatea de numire a tutorelui. Dacă în reglementarea anterioară (Codul familiei - Legea nr. 4/1953), această atribuţie revenea autorităţii tutelare, în lumina dispoziţiilor noului Cod Civil, desemnarea tutorelui se poate face de către însuşi părintele minorului sau de către instanţa de tutelă. Reprezentând o preluare a dreptului anglo-saxon, instituirea posibilităţii ca părintele în viaţă şi cu deplină capacitate de exerciţiu, să numească un tutore pentru copilul său, consolidează premisele exercitării drepturilor şi a îndatoririlor părinteşti şi respectă în totalitate interesul superior al minorului.

Conform dispoziţiilor art. 114 din Legea nr. 287/2009, desemnarea tutorelui de către părinte se realizează prin "act unilateral sau prin contract de mandat", în formă autentică. Măsura poate fi stabilită şi prin testament. Părintele poate oricând revoca desemnarea tutorelui, fiind suficient un act sub semnătură privată în acest sens. Mai trebuie menţionat şi că persoana care a fost desemnată tutore pe această cale nu poate fi înlăturată de la tutelă de către instanţa de judecată, decât (temporar) dacă se află în vreuna dintre situaţiile prevăzute de art. 113 din Legea nr. 287/2009 sau dacă "prin numirea sa interesele minorului ar fi periclitate" (art.116 al.1 din Legea nr. 287/2009) .

În situaţia în care nu există un tutore desemnat de către părinte, instanţa de tutelă va numi ea însăşi tutore "o rudă sau un afin ori un prieten al familiei minorului, în stare să îndeplinească această sarcină, ținând seama, după caz, de relațiile personale, de apropierea domiciliilor, de condițiile materiale și de garanțiile morale pe care le prezintă cel chemat la tutelă" (art. 118 din Legea nr. 287/2009).

Cu privire la procedura de numire, precizăm că este obligatoriu acordul viitorului tutore (cu excepţia situaţiei când tutorele este numit pe baza unui contract de mandat, caz în care viitorul tutore nu poate refuza tutela decât pentru motivele prevăzute de art. 120 al.2 din Legea nr. 287/2009). Ascultarea minorului care a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie. Numirea se face în camera de consiliu, prin încheiere definitivă, care " se comunică în scris tutorelui și se afișează la sediul instanței de tutelă și la primăria de la domiciliul minorului" (art. 119 al. 4 din Legea nr. 287/2009).

Referitor la situaţiile în care o persoană poate refuza să fie numită tutore, faţă de fosta reglementare (art. 118 din Codul familiei), prin prevederile art. 120 al. (2), noul Cod Civil restrânge sfera acestora, identificându-se patru cazuri: "cel care are vârsta de 60 de ani împliniți; femeia însărcinată sau mama unui copil mai mic de 8 ani; cel care crește și educă 2 sau mai mulți copii; cel care, din cauza bolii, a infirmității, a felului activităților desfășurate, a depărtării domiciliului de locul unde se află bunurile minorului sau din alte motive întemeiate, nu ar mai putea să îndeplinească această sarcină."

În scopul urmăririi şi satisfacerii interesului superior al minorului, tutela are prin esenţa sa un caracter personal şi gratuit, exepţie făcând situaţiile enumerate de art. 122 - 123 din Legea nr. 287/2009.

Pentru o gestionare cât mai eficientă a activităţii desfăşurate de tutore şi pentru a avea un control asupra îndeplinirii de către acesta a obligaţiilor cu privire la persoana şi bunurile minorului, noul Cod Civil introduce instituţia Consiliului de familie, noţiune preluată tot din dreptul anglo saxon. Consiliul de familie va fi numit tot de către instanţa de tutelă şi va fi compus din "3 rude sau afini, ținând seama de gradul de rudenie și de relațiile personale cu familia minorului" sau în lipsa acestora, chiar din "alte persoane care au avut legături de prietenie cu părinții minorului sau care manifestă interes pentru situația acestuia" (art. 125 al.1 din Legea nr. 287/2009). Constituirea, funcţionarea, atribuţiile şi înlocuirea Consiliului de familie se desfăşoară sub atenta supraveghere a instanţei de tutelă.

Referitor la regulile de exercitare a tutelei, menţionăm că principiul fundamental este că aceasta trebuie să se desfăşoare numai în interesul superior al minorului "atât în ceea ce priveşte persoana cât şi bunurile acestuia" (art. 133 din Legea nr. 287/2009).

Raportându-ne la vechile reglementări conţinute de art. 126 şi urm. din vechiul Cod al familiei, observăm că, prin dispoziţiile noului Cod Civil, legiuitorul transferă atribuţiile autorităţii tutelare şi ale delegatului acestuia către instanţa de tutelă şi Consiliul de familie (dacă acesta există). Astfel, cu privire la exercitarea tutelei asupra persoanei minorului, hotărârile se vor lua de către tutore, "cu avizul Consiliului de familie" (art. 136 din Legea nr. 287/2009). Sunt exceptate de la această regulă, măsurile cu caracter curent.

Minorul va avea domiciliul la tutore şi numai pe cale de excepţie, şi cu autorizarea instanţei de tutelă, acesta va putea avea şi o reşedinţă. Cu toate acestea, în situaţiile în care educarea şi pregătirea profesională a minorului reclamă acest lucru, tutorele poate decide ca minorul să aibă o reşedinţă, instanţa de tutelă fiind încunoştiinţată de îndată.

În spiritul protejării interesului superior al minorului, art. 138-139 din Legea nr. 287/2009 limitează puterea de decizie a tutorelui asupra schimbării felului învăţăturii sau al pregătirii profesionale pe care minorul o primea la data instituirii tutelei (şi care în cele mai multe cazuri fusese aleasă de părinte). Conform textelor de lege amintite, pentru a lua o decizie în acest sens este obligatorie încuviinţarea instanţei de tutelă, iar în situaţia în care minorul a împlinit vârsta de 14 ani, instanţa de tutelă nu poate schimba "felul învăţăturii sau al pregătirii profesionale hotărâte de părinţi" sau pe care minorul le primea "la data instituirii tutelei". Este obligatorie ascultarea minorului care a împlinit vârsta de 10 ani.

O a doua componentă a exerciţiului tutelei o reprezintă drepturile pe care tutorele le are asupra bunurilor minorului. Oferind o reglementare mult mai detaliată decât cea prevăzută de fostul Cod al familiei, Legea nr. 287/2009 încearcă să protejeze într-o modalitate cât mai eficientă patrimoniul minorului rămas fără ocrotire legală. Se dă o mai mare importanţă activităţii de inventariere a bunurilor minorului şi se acordă o atenţie sporită creanţelor pe care tutorele sau membrii Consiliului de familie le au faţă de minor.

Reţinând dispoziţiile art. 140 al. (2) din Legea nr. 287/2009, cu ocazia inventarierii bunurilor minorului, tutorele şi membrii Consiliului de familie au obligaţia de a declara în scris "creanțele, datoriile sau alte pretenții pe care le au față de minor". În caz contrar, intervine prezumţia legală că aceştia au renunţat la ele, mergându-se până la sancţionarea acestora cu înlăturarea din funcţie. Aliniatul (4) al aceluiaşi text de lege consfiinţeşte posibilitatea plăţii voluntare a creanţelor pe care la au faţă de minor, tutorele, soţul acestuia, o rudă în linie dreaptă a acestuia sau fraţii sau surorile acestora, doar cu autorizarea instanţei de tutelă.

Cu privire la administrarea bunurilor minorului, menţionăm că aceasta trebuie să se realizeze cu bună credinţă, finalitatea acesteia constituind-o bunăstarea minorului. În desfăşurarea acestei activităţi, tutorele numit are, de plano, calitatea de administrator al bunurilor altuia, fiind ţinut de respectarea dispoziţiilor legale în această materie.

Până la împlinirea vârstei de 14 ani, minorul va fi reprezentat în actele juridice de către tutore, iar după împlinirea vârstei de 14 ani, acesta le va putea încheia singur, cu "încuviinţarea scrisă a tutorelui" sau a "curatorului" (conform art. 143 şi art.146 din noul Cod Civil), excepţie făcând donaţiile şi actele prin care se garantează obligaţia altuia, care îi sunt total prohibite.

Legea nr. 287/2009 acordă o importanţă deosebită actelor de dispoziţie pe care tutorele ar putea să le încheie pe numele minorului. Raportându-ne la dispoziţiile art. 144 din noul Cod Civil, constatăm că tutorelui îi este interzis să încheie următoarele acte juridice, sub sancţiunea anulării acestora:
- donaţiile şi actele prin care se garantează obligaţia altuia (pe numele minorului);
- actele de înstrăinare, împărțeală, ipotecare ori de grevare cu alte sarcini reale a bunurilor minorului, actele de renunțare la drepturile patrimoniale ale acestuia și orice alte acte ce depășesc dreptul de administrare, în lipsa avizului Consiliului de familie şi a autorizării instanţei de tutelă; Singura excepţie o reprezintă "bunurile supuse pieirii, degradării, alterării ori deprecierii, precum și cele devenite nefolositoare pentru minor" (art. 144 al.4), pentru a căror înstrăinare nu sunt necesare avizul Consiliului de familie şi autorizarea instanţei de tutelă.

Oprindu-ne asupra acestei dispoziţii legale, ne atrage atenţia sintagma de "bunuri nefolositoare", expresie care, în opinia noastră comportă un grad de subiectivism ridicat, creând premisele unei decizii incorecte din partea tutorelui, decizie care poate fi în dezavantajul minorului şi care, în lipsa avizului Consiliului de familie şi a autorizării instanţei de tutelă nu este supusă niciunei forme de control. În acest context, o reformulare a expresiei sau o revenire la un plafon valoric adecvat (de maniera în care acesta era instituit de art. 129 al.4 din fostul Cod al familiei) ar remedia neregula.

Revenind asupra limitelor impuse de legiuitor asupra actelor pe care tutorele le poate încheia pe seama minorului, este de observat că sunt excluse din sfera acestora şi actele juridice "încheiate între tutore sau soțul, o rudă în linie dreaptă ori frații sau surorile tutorelui, pe de o parte, și minor, pe de altă parte", sub sancţiunea unei nulităţi relative (art. 147 din Legea nr. 287/2009), excepţie făcând unele vânzări la licitaţia publică.

Noul Cod Civil reglementează şi situaţiile în care între minor şi tutore apar interese contrare, situaţii care nu sunt de natură să conducă la înlocuirea tutorelui, dar care pot afecta vădit exercitarea tutelei şi pe cale de consecinţă, interesul superior al minorului. În aceste cazuri, art. 150 din Legea nr. 287/2009 permite numirea unui curator special. Conform aceluiaşi text de lege, aceeaşi măsură se aplică şi atunci când "din cauza bolii sau din alte motive tutorele este împiedicat să îndeplinească un anumit act în numele minorului " sau "pentru motive temeinice, în cadrul procedurilor succesorale".

Cu privire la modalitatea de exercitare a tutelei, menţionăm că o obligaţie extrem de importantă a tutorelui este darea de seamă a acestuia. În vechea reglementare, tutorele avea obligaţia să prezinte anual autorităţii tutelare o dare de seamă despre modalitatea în care a îngrijit de persoana minorului şi a administrat bunurile acestuia.

În actuala reglementare, atribuţia de control este preluată de instanţa de tutelă, căreia tutorele este obligat să îi prezinte anual aceeaşi dare de seamă.

Conform art. 152 al. (2) din Legea nr. 287/2009, termenul de depunere a acesteia este de 30 de zile de la sfârşitul anului calendaristic. Termenul anual nu poate fi prelungit decât de către instanţa de tutelă (fără a depăşi 3 ani) şi numai în situaţiile în care "averea minorului este de mică însemnătate". Finalitatea acestui demers o constituie verificarea socotelilor cu privire la veniturile şi cheltuielile făcute cu minorul, şi în cazul în care acestea sunt corecte, descărcarea tutorelui.

Tot pentru o mai mare responsabilizare a celui care desfăşoară activitatea de tutore cât şi pentru a întări garanţia respectării drepturilor minorului, noul Cod Civil reconfirmă posibilitatea de a formula plângere împotriva tuturelui cu privire la "actele sau faptele păgubitoare pentru minor" (art. 155 al.1 din Legea nr. 287/2009). Plângerea poate fi făcută de minorul care a împlinit vârsta de 14 ani, de consiliul de familie şi de membrii acestuia, dar şi de oricare dintre persoanele amintite la art.111 din noul Cod Civil. Plângerea va fi soluţionată de instanţa de tutelă în regim de urgenţă, printr-o încheiere executorie.

Cu privire la cazurile de încetare a tutelei, Legea nr. 287/2009 identifică două tipuri de situaţii: cele care duc la încetarea propriu-zisă a tutelei (situaţia care a dus la instituirea tutelei nu se mai menţine şi moartea minorului) şi cele care duc la încetarea funcţiei tutorelui (moartea acestuia, îndepărtarea acestuia de la tutelă sau înlocuirea sa).

Referitor la încetarea funcţiei tutorelui prin moartea acestuia, noutatea o reprezintă transmiterea sarcinilor tutelei către moştenitorii tutorelui decedat, până la numirea unui nou tutore (conform art. 157 din Legea nr. 287/2009). Cu siguranţă că această măsură a fost introdusă tot în scopul protejării drepturilor şi intereselor minorului pus sub tutelă. Astfel, prin preluarea temporară a sarcinilor specifice tutelei de către moştenitorul tutorelui decedat până la numirea unui nou tutore, se urmăreşte înlăturarea şi minimizarea efectelor pe care decesul tutorelui le-ar putea avea asupra drepturilor şi intereselor minorului.

Reiterând dispoziţiile art. 138 al. (2) din vechiul Cod al familiei, noua reglementare prevede îndepărtarea tutorelui de la tutelă dacă acesta "săvârșește un abuz, o neglijență gravă sau alte fapte care îl fac nedemn de a fi tutore, precum și dacă nu își îndeplinește în mod corespunzător sarcina".

Reţinând prevederile art. 160 şi urm. din Legea nr. 287/2009, identificăm obligaţia tutorelui sau a moştenitorilor acestuia ca la încetarea din orice cauză a tutelei, să prezinte instanţei o dare de seamă generală. Numai după verificarea socotelilor şi predarea bunurilor, instanţa de tutelă va da fostului tutore sau moştenitorilor săi descărcare de gestiune. Această descărcare de gestiune nu îl exonerează de răspundere pe fostul tutore pentru un prejudiciu cauzat minorului din culpa sa, iar noul tutore numit are obligaţia să ceară celui dintâi repararea pagubei. În caz contrar, noul tutore va fi obligat el însuşi la repararea prejudiciului.

Concluzionând cele prezentate, reţinem că până la intrarea în vigoare a Legii nr. 287/2009, în materia tutelei principala instituţie implicată era autoritatea tutelară, procedura având mai mult un carcater administrativ şi numai în cazuri extraordinare judiciar. Prin modificările aduse, şi mai ales prin instituirea instanţei de tutelă, noul Cod Civil transferă practic această procedură din sfera administrativului în sfera judiciarului, creând o nouă instituţie de drept, la nivelul căreia jurisprudenţa este încă în fază de pionerat şi a cărei evoluţie merită urmărită.
publicat  pe  http://www.juridice.ro/177241/tutela-in-noul-cod-civil.html


joi, 20 octombrie 2011

Obligarea A.N.R.P. la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. Neîndeplinirea condiţiilor legale cu privire la admisibilitatea excepţiei de nelegalitate a dispoziţiei emise de entitatea notificată

ROMANIA CURTEA DE APEL PITEŞTI
SECTIA COMERCIALA Ş1 DE  CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
DOSAR NR. 692/46/2011
SENTINTA NR. 390/F-CONT
Şedinţa publica din 21 Septembrie 2011
Curtea compusa din:
Presedinte: loana Miriţa - judecator
Grefier Draguţa-Ioana Creţu


S-a luat in examinare, pentru solutionare in prima instanţa, actiunea formulata potrivit Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, de reclamanta M. G. C., domiciliata in ……………………., impotriva paratilor AUTORITATEA NATIONALA PENTRU RESTITUIREA PROPRIETAŢILOR şi STATUL ROMAN PRIN COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, ambele cu sediul in Bucuresti, Calea Floreasca nr.202, sector 1, chemata in garantie fiind PRIMARIA MUNICIPIULUI PITEŞTI PRIN PRIMAR, cu sediul in municipiul Pitesti, str. Victoriei nr.24, judeţul Arges.
La apelul nominal, facut in sedinţa publica, au lipsit parţile.
Procedura este legal indeplinita.
Actiunea este scutita de plata taxei judiciare de timbru si timbrului judiciar.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinţa, dupa care:
Constatand ca dezbaterile asupra cauzei au avut loc in sedinţa publica din data de 14.09.2011, fiind consemnate prin incheierea de sedinţa de la acea data, incheiere care face parte integranta din prezenta hotarare, iar pronunţarea s-a amanat la data de 21 septembrie 2011, Curtea reţine cauza spre solutionare.


CURTEA
Asupra actiunii de faţa:
Constata ca prin actiunea inregistrata pe rolul Curtii de Apel Pitesti, la data de 26 mai 2011, reclamanta M. G. C. a chemat in judecata pe paratele Autoritatea Nattonala pentru Restituirea Proprietarilor si Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor, solicitand obligarea paratelor sa emita decizia reprezentand titlul de despagubire aferent dosarului nr………./CC, pe numele reclamantei, conform dispozitiilor Titlului VII din Legea nr.247/2005 si a Normelor Metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr.247/2005, in termen de 30 de zile de la pronunţarea sentinţei.
Solicita obligarea paratelor la plata de daune cominatorii in suma de 500 lei pe zi intarziere, de la data introducerii actiunii si pana la data emiterii titlului de despagubire, conform art.18 alin.5 din Legea nr.554/2004.
In motivarea actiunii, se arata ca la data de 29.06.2001 si respectiv 08.08.2001, in conformitate cu prevederile Legii nr.10/2001, autorul sau P. C. N. a notificat Primaria Municipiului Pitesti, solicitand acordarea de despagubiri banesti pentru imobilul situat in ……………………….., construcţii in suprafaţa de 281,42 mp.; la data de 02.01.2002, autorul sau a decedat, iar prin dispozitia nr.6006/31.10.2006 emisa de Primarul Municipiului Pitesti, cererea de acordare a despagubirilor formulata de autorul sau a fost respinsa, propunandu-se acordarea de despagubiri in favoarea sa, in condiţiile legii speciale, dispozitia nefiind contestata.
Mai arata ca, tot in anul 2006, dispozitia de mai sus a fost inaintata Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor, constituindu-se dosarul nr…………/CC, in vederea stabilirii cuantumului despagubirilor. Desi de la data emiterii dispozitiei au trecut aproape 5 ani, perioada in care a solicitat de mai multe ori numirea unui evaluator si emiterea titiului de despagubire, dosarul nu a fost solutionat pana in prezent, desi art.131 si respectiv art. 16 alin. (5) si (7) din Titlul VII al Legii nr.247/2005, obliga la evaluarea bunului si la emiterea titiului de despagubire, singurul raspuns primit din partea ANRP fiind adresa nr. l7713/RG/07.04.2011, prin care era informata ca dosarul nr………./CC nu a fost repartizat in vederea analizarii cu scopul evaluarii si emiterii titiului de despagubire.
Chiar daca aceasta obligatie nu este prevazuta de lege, conditionat de respectarea unui anumit termen, acesta trebuie sa fie unul rezonabil potrivit jurisprudentei CEDO, pronunţata in aplicarea art. 6 Paragraf 1 din Conventie si art.l din Protocolul nr. 1 la Conventie.
Se invoca faptul ca atitudinea paratei releva un refuz nejustificat in solutionarea cererii, astfel ca se impune obligarea acesteia la emiterea deciziei, cu plata daunelor cominatorii, conform art. 18 alin. (5) din Legea nr.554/2004.
In drept, actiunea este intemeiata pe prevederile Titiului VII din Legea nr.247/2005 si Legii nr.554/2004.
Parata Autoritatea Natională pentru Restituirea Proprietatilor, prin intampinarea inregistrata la data de 29 iunie 2011, a invocat exceptia lipsei calitaţii sale procesuale pasive, sustinand ca potrivit art.13 alin.5 din Titlul VII al Legii nr.247/2005, CCSD numeste aleatoriu evaluatori autorizati, trimite la evaluare si in final emite titiurile de despagubire.
Referitor la capatul de cerere privind daunele cominatorii cerute de reclamanta, solicita respingerea acestuia ca inadmisibil, potrivit disp. art.580 ind.3 Cod procedura civila, neputandu-se acorda daune cominatorii.
Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor a formulat cerere de chemare in garantie impotriva Primariei Municipiului Pitesti, prin Primar, solicitand obligarea acesteia la plata sumelor la care ar fi obligata parata, in ipoteza caderii in pretentii.
Se sustine ca de la dosarul de despagubire nr………../CC, lipsesc acte care sa descrie constructia demolata, iar reclamanta nu face dovada calitaţii de persoana indreptatita, dupa fosta proprietara a imobilului notificat, doamna P. F.
Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor a formulat intampinare, ridicand exceptia de nelegalitate a dispozitiei nr. 6006/31.10.2006, emisa de Primaria Municipiului Pitesti, potrivit art.4 alin.l din Legea nr.554/2004.
În subsidiar, in cazul in care se va trece peste exceptia invocata, pe fond, se solicita respingerea cererii ca neîntemeiata, deoarece in cadrul procedurii administrative prevazuta de Titlul VII al Legii nr.247/2005, trebuie parcurse mai multe etape, in cazul de faţa etapa transmiterii si inregistrarii dosarului fiind parcursa, in sensul ca dosarul a fost inregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr…………/CC. Verificarea legalitatii respingerii cererii de restituire in natura si etapa evaluarii sunt conditionate de respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor, potrivit Deciziei nr.2815/16.09.2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor.
Se sustine ca nu exista un refuz din partea Comisiei Centrale in solutionarea cererii reclamantilor, procedura adrninistrativa fiind declansata, dosarele fiind solutionate in ordinea inregistrarilor, dosarul din speta facand parte din categoria dosarelor transmise dupa intrarea in vigoare a OUG nr.81/2007.
Cu privire la daunele cominatorii, se solicita respingerea cererii, sustinandu-se ca aceasta este inadmisibila, deoarece neemiterea deciziei reprezentand titlu de despagubire nu poate constitui o neexecutare din partea comisiei, dispozitiile art.580 C.p.c., nefiind aplicabile in cauza.
Prin intimpinarea primita la 14.09.2011, Primaria Municipiului Pitesti solicita respingerea cererii de chemare in garantie formulata de CCSD, sustinand ca cererea nu indeplineste cerinţele legale prevazute de art. 60-63 Cod procedura civila, intre cele doua institutii neexistand un raport obligational, ci atributii ce le revin fiecareia, potrivit dispozitiilor legale in materie. Mai arata ca CCSD, potrivit art. 16 cap.V Titlul VII din Legea nr.247/2005, dupa primirea dispozitiilor emise de entitatea investita cu solutionarea notificarii, in baza raportului de evaluare, procedeaza fie la emiterea deciziei reprezentand titlul de despagubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.
Examinand pretenţiile formulate, in raport de probele cu inscrisuri administrate, Curtea apreciaza ca actiunea este intemeiata in parte si se impune a fi admisa si obligata parata CCSD la emiterea titlului de despagubire, respingand capatul de cerere privind plata daunelor cominatorii.
La data de 29.06.2001 si respectiv 08.08.2001, in conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001, defunctul P. C. N. a notificat Primaria Municipiului Pitesti, solicitand acordarea de despagubiri banesti pentru imobilul situat in ……………………………constructii in suprafata de 281,42 mp.; la data de 02.01.2002, P. C. N. a decedat, iar prin dispozitia nr.6006/31.10.2006 emisa de Primarul Municipiului Pitesti, cererea de acordare a despagubirilor formulata de autorul sau a fost respinsa, propunandu-se acordarea de despagubiri in favoarea reclamantei, in conditiile legii speciale, dispozitia nefiind contestata. In anul 2006, dispozitia de mai sus a fost inaintata Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor, constituindu-se dosarul nr……../CC in vederea stabilitii cuantumului despagubirilor.
De la aceasta data si pana in prezent, Comisia Centrala nu a emis titlul de despagubire pentru reclamanta.
Potrivit art. 16 din Titlul VII al Legii nr.247/2005, dispozitiile entitatilor investite cu solutionarea notificarilor sunt supuse controlului de legalitate realizat de Prefect (alin.21), apoi, se predau Secretariatului CCSD, impreuna cu intregul dosar aferent acestora, iar cu aceasta ocazie se face o noua verificare, de data aceasta numai a ,,legalitatii respingerii cererii de restituire in natura.".
Secretariatul Comisiei Centrale, apreciind ca in mod intemeiat cererea de restituire in natura a fost respinsa, demareaza procedura de evaluare finalizata prin emiterea titlului de despagubire.
Din redactarea art. 16 si a Normelor de aplicare a acestor prevederi legale (HG nr.1095/2005) nu rezulta ca in competenţa CCSD s-au stabilit atributii de verificare a dispozitiilor emise de primar, care sa priveasca alte aspecte decat imposibilitatea restituirii in natura a imobilului.
Asupra exceptiei de nelegalitate a dispozitiei nr.6006/31.10.2008, emisa de Primaria Municipiului Pitesti, Curtea retine ca, potrivit art.4 alin.l teza I din Legea nr.554/2004, legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetata oricand in cadrul unui proces, pe cale de exceptie, daca de actul administrativ depinde solutionarea litigiului pe fond.
Conditiile de trimitere a exceptiei spre solutionare catre tribunal, faţa de dispoziţiile. art. 4 alin. 1 si art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/204, nu sunt indeplinite.
Astfel, fondul prezentei cauze il reprezinta obligarea Comisiei Centrale de Stabilire a Despagubirilor sa emita decizia de stabilire a despagubirilor, in raport cu prevederile art. 16 alin.7 din Titlul VII al Legii nr.247/2005.
Procedura de faţa are in vedere etapa ulterioara celei de stabilire a indreptatirii persoanei la reparatie, in conditiile legii speciale, in care autoritatile competente sunt chemate sa verifice tocmai daca persoana respectiva poate primi despagubiri.
In aceasta din urma procedura, reglementata de Legea nr. 10/2001, entitatea investita potrivit legii cu solutionarea notificarii, este obligata sa analizeze actele doveditoare ale dreptului de proprietate, dupa caz, inscrisurile care descriu constructia demolata si orice alte inscrisuri necesare evaluarii pretentiilor de restituire decurgand din lege, care pot fi depuse pana la data solutionarii notificarii, in conditiile art.23 din Legea nr.10/2001.
In baza acestora, se emite dispozitia prin care se dispune restituirea in natura, in masura in care acest lucru este posibil, respectiv se propune acordarea de despagubiri in conditiile legii speciale privind regimul de stabilire si plata a despagubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv, in situatiile in care masura compensarii nu este posibila sau aceasta nu este acceptata de persoana indreptatita (art.26 alin.l din Legea nr.10/2001).
Dupa emiterea dispozitiei, aceasta se inainteaza pe baza de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, in conditiile art. 16 alin.l din Titlul VII al Legii nr.247/2005, care procedeaza la analizarea dosarelor, pe baza situatiei juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despagubiri, in privinţa verificarii legalitatii respingerii cererii de restituire in natura. Daca Secretariatul Comisiei Centrale constata ca, in mod intemeiat cererea de restituire in natura a fost respinsa, transmite dosarul evaluatorului sau societatii de evaluatori desemnate, in vederea intocmirii raportului de evaluare (art. 16 alin.4 si 5 din Titlul VII al Legii nr.247/2005).
Rezulta, ca atare, ca singura posibilitate pe care o are Comisia, in raport cu competenţele recunoscute de lege, este aceea de a verifica legalitatea respingerii cererii de restituire in natura, iar daca constata ca aceasta restituire era posibila, nu va emite decizia de stabilire a titlului de despagubire.
Legea nu confera Comisiei atributii in privinţa verificarii legalitatii stabilirii calitatii de persoana indreptatita, acest aspect putand fi cenzurat numai in procedurile speciale, reglementate de Legea nr.10/2001 (art.26 alin.3). Repunerea in discutie a calitatii de persoana indreptatita, nu se poate face in procedura de faţa, potrivit Titlului VII din Legea nr.247/2005, competentele comisiei fiind limitate de prevederile exprese ale acestuia.
In ipoteza in care s-ar releva ca persoana in discutie nu poate beneficia de prevederile Legii nr.10/2001, s-a statuat constant, ca terţele persoane interesate pot ataca dispozitia prin care se recunoaste calitatea de persoana indreptatita in procedura dreptului comun, civila, efectele dispozitiei primarului nefiind cele specifice unui act administrativ, ci avand valoarea unui act de proprietate (art.25 alin.4 din Legea nr.10/2001), susceptibil de cenzurare in conditiile dreptului comun, iar nu de catre instanţa de contencios administrativ.
In acest context, se constata ca cerinţele art.4 alin.l teza I din Legea nr. 554/2004, nu sunt indeplinite, dispozitia primarului neavand caracterul unui act administrativ si fiind supus unei proceduri speciale, atunci cand se respinge cererea de restituire in natura, respectiv de drept comun, atunci cand se solicita reanalizarea calitatii de persoana indreptatita.
De asemenea, faţa de procedura prescrisa de art. 16 din Titlul VII al Legii nr.247/2005, se constata si ca exceptia de nelegalitate invocata nu vizeaza un act care are legatura cu fondul cauzei, atita vreme cat legea nu permite in aceasta faza reanalizarea calitatii de persoana indreptatita.
Curtea retine ca potrivit art. 16 alin.2 din Titiul VII al Legii nr.247/2005, notificarile formulate potrivit prevederilor Legii nr.10/2001 republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, care nu au fost solutionate in sensul aratat la alin. (1) pana la data intrarii in vigoare a legii, se predau pe baza de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor, insotite de deriziile/dispozitiile emise de entitatile investite cu solutionarea notificarilor, a cererilor de retrocedare sau, dupa caz, ordinelor conducatorilor administratiei publice centrale continand propunerile motivate de acordare a despagubirilor, dupa caz, de situatia juridica actuala a imobilului obiect al restituirii si de intreaga documentatie aferenta acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele constructii demolate depuse de persoana indreptatita si/sau regasite in arhivele proprii, in termen de 30 de zile de la data ramanerii definitive a deciziilor/dispozitiilor sau dupa caz, a ordinelor.
Textul are in vedere situatiile in care notificarile formulate de persoanele indreptatite au fost solutionate prin decizii/dispozitii, emise de entitatile investite cu solutionarea notificarilor, insa in acestea nu s-au consemnat sume, care urmeaza a se acorda ca despagubire.
In acest caz, potrivit art 16 alin.4 si 5 din acelasi act normativ, Secretariatul Comisiei Centrale procedeaza la analizarea dosarelor in privinţa verificarii legalitatii respingerii cererii de restituire in natura, si daca constata ca in mod intemeiat cererea de restituire in natura a fost respinsa, dosarele sunt transmise, evaluatorului sau societatii de evaluatori desemnate, in vederea intocmirii raportului de evaluare.
Ulterior, pe baza raportului de evaluare, Comisia Centrala procedeaza fie la emiterea deciziei reprezentind titlul de despagubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare, potrivit art.16 alin.7 din Legea nr.247/2005.
Se constata ca atare ca, desi dispozitia a fost emisa in anul 2006, aflandu-se impreuna cu dosarul la autoritatea parata, aceasta nu a procedat potrivit dispozitiilor art.16 din Legea nr.247/2005, pana in prezent.
Desi legea nu prevede un termen pentru solutionarea dosarelor inaintate Secretariatului Comisei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor, intervalul de timp in care, in cazul de faţa, Comisia nu a indeplinit nici un act in procedura Legii nr.247/2005, este apreciat ca depasind un termen rezonabil, necesar autoritatii parate pentru demararea procedurii in dosarele cu care este investita, tinand seama de numarul mare de cereri, de complexitatea procedurilor, dar si de pozitia persoanei indreptatite la despagubiri, in conditiile legii speciale, in vederea solutionarii dosarului.
Retintnd astfel prevederile art.16 alin.4, 5 si 7 din Titlul VII al Legii nr.247/2005, se constata ca autoritatea parata nu si-a indeplinit toate obligatiile legale, astfel ca, se va admite in parte cererea si va fi obligata Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor sa emita decizia reprezentand titlul de despagubire pe baza valorii determinate prin evaluare.
Capatul de cerere privind daunele cominatorii nu este întemeiat, deoarece neemiterea deciziei reprezentand titlul de despagubire nu poate constitui o neexecutare din partea comisiei, nefiind incidente in cauza dispozitiile art.580 ind.2 si art.580 ind.3 Cod procedura civila.
Cu privine la cererea de chemare in garantie, se constata ca desi neprecizata, aceasta poate avea ca obiect numai sumele la care ar fi fost obligata parata cu titlu de daune cominatorii sau cheltuieli de judecata.
Ca atare, faţa de solutia ce se va pronunţa asupra cererii principale, vazand prevederile art. 60 alin.l Cod procedura civila, nu este indeplinita ipoteza caderii in pretentii in ce o priveste pe parata, obligatia ce se va dispune in sarcina acesteia, neputand fi pusa in sarcina chematei in garantie, astfel ca cererea se va respinge, fara a se impune analizarea acesteia in fond.
In temeiul art.16 alin.2 si art.18 din Titlul VII al Legii nr.247/2005, precum si art. 8 din Legea nr. 554/2004, Curtea va admite in parte actiunea si va obliga parata CCSD sa emita decizia pentru stabilirea despagubirilor in dosarul nr.29291/CC, va respinge capatul de cerere privind acordarea daunelor cominatorii, cererea de chemare in garantie si va respinge actiunea faţa de ANRP, pentru lipsa calitatii sale procesuale pasive.


PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARAŞTE
Admite in parte actiunea formulata de reclamanta M. G. C., domiciliata ……………………, impotriva paratei COMISIA CENTRALA PENTRU STABILIREA DESPAGUBIRILOR, cu sediul in Bucuresti, Calea Floreasca nr.202, sector 1.
Obliga pe parata sa emita decizia, reprezentand titlul de despagubire in dosarul nr........../CC, pe numele reclamantei.
Respinge capatul de cerere privind acordarea daunelor cominatorii
Respinge actiunea fata de parata AUTORITATEA NAŢIONALA PENTRU RESTITUIREA PROPRIETAŢILOR, pentru lipsa calitatii procesuale pasive.
Respinge cererea de chemare in garantie a PRIMARIEI MUNICIPIULUI PITEŞTI - prin PRIMAR, cu sediul in municipiul Pitesti, str. Victoriei nr.24, judetul Arges.
Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica astazi, 21 septembrie 2011, la Curtea de Apel Pitesti - Sectia comerciala si de contencios administrativ si fiscal.


Preşedinte, loana Miriţa

sâmbătă, 1 octombrie 2011

Divorţul în noul Cod Civil

În ciuda numeroaselor discuţii, polemici şi previziuni, iată că la 1 octombrie 2011, noul Cod Civil [1] a intrat totuşi în vigoare, cu “bunele” şi “relele” sale. Astfel, Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, publicată în Monitorul Oficial nr. 511/24.07.2009, modificată prin Legea nr. 71/2011 aduce schimbări în aproape toate domeniile dreptului privat, instituind noi reglementări care vor guverna raporturile de drept civil, dreptul familiei, drept comercial, etc.Prin abrogarea Legii nr. 4/1953 privind Codul familiei [2], noul Cod civil prevede modificări substanţiale asupra normelor de drept ce reglementează raporturile de familie. Se introduc noţiuni şi concepte noi, cum ar fi logodna sau Consiliul de familie, iar instituţiile deja consacrate capătă noi valenţe. Dintre acestea din urmă, cea care a trezit un interes considerabil, poate şi datorită impactului social semnificativ, este desfacerea căsătoriei.
Până la intrarea în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil, procedura divorţului era reglementată de art. 37 şi urm. Codul familiei, şi de art. 607 şi urm. Cod procedură civilă. Pe scurt, desfacerea căsătoriei se putea realiza: “prin acordul părţilor, la cererea ambilor soţi; atunci când din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soţi (erau) grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai (era) posibilă; la cererea aceluia dintre soţi a cărui stare de sănătate (făcea) imposibilă continuarea căsătoriei” – art. 37 din Legea nr. 4/1953. Divorţul putea fi pronunţat din vina unuia dintre soţi sau din culpă comună (vina ambilor soţi).
Alături de soluţionarea cererii principale, aceea de desfacere a căsătoriei, instanţa investită se pronunţa şi asupra cererilor accesorii formulate, cu privire la nume, încredinţarea copiilor minori, stabilirea pensiei de întreţinere şi folosirea locuinţei. Divorţul putea fi constatat şi pe cale notarială sau administrativă, de către notarul public sau ofiţerul de stare civilă de la “locul căsătoriei sau al ultimei locuinţe comune a soţilor”, în situaţia în care, din căsătoria respectivă nu rezultaseră copii minori – art. 38 indice 1 din Legea nr. 4/1953.
Raportându-ne la dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil, observăm că în ceea ce priveşte cazurile de divorţ, aceasta reformulează situaţiile prevăzute de vechea reglementare şi pe care le-am enumerat mai sus, introducând însă şi un nou motiv. Astfel, art. 373 din Legea nr. 287/2009 reglementează o nouă situaţie care poate determina desfacerea căsătoriei, şi anume separaţia în fapt dintre cei doi soţi, separaţie care trebuie să fi durat cel puţin 2 ani.
Oprindu-ne asupra divorţului pe cale administrativă sau notarială, o noutate o reprezintă faptul că în lumina dispoziţiilor art. 375 al.(2) din Legea nr. 287/2009, această procedură va putea fi aplicată şi în situaţia în care din căsătorie au rezultat copii, cu condiţia ca soţii să se înţeleagă asupra tuturor celorlalte chestiuni accesorii (numele de familie pe care îl vor purta după divorţ, exercitarea împreună a autorităţii părinteşti, alegerea locuinţei copiilor după divorţ, maniera de exercitare a drepturilor de legături personale, contribuţiile fiecăruia la cheltuielile de creştere, educare şi pregătire profesională a copiilor).
În ceea ce priveşte desfacerea căsătoriei pe cale judecătorească, noul Cod civil păstrează acelaşi registru ca şi vechea reglementare. Articolul 379 reiterează divorţul din culpa unuia dintre soţi sau din culpă comună.
Legiuitorul creează şi posibilitatea ca soţul nevinovat de producerea divorţului să solicite soţului vinovat despăgubiri pentru prejudiciul suferit prin desfacerea căsătoriei. Astfel, art. 388 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil statuează: “Distinct de dreptul la prestaţia compensatorie prevăzut la art. 390, soţul nevinovat, care suferă un prejudiciu prin desfacerea căsătoriei, poate cere soţului vinovat să îl despăgubească.” Admiterea unei astfel de cereri este, bineînţeles, condiţionată de dovedirea acestui prejudiciu, prejudiciu care trebuie să fie cert şi să fi fost determinat de desfacerea căsătoriei.
Posibilitatea ca soţul nevinovat de desfacerea căsătoriei să primească despăgubiri de la soţul vinovat reprezintă probabil o măsură prin care legiuitorul doreşte să crească nivelul de conştientizare în plan social a importanţei instituţiei căsătoriei şi a divorţului.Riscul ca acest mijloc legal să se erijeze într-o modalitate de îmbogăţire fără just temei a vreunuia dintre soţi, poate fi evitat numai prin diligenţa şi rolul activ al instanţei investite cu soluţionarea cererii.
Mergând mai departe cu prezentarea efectelor divorţului în noua reglementare, observăm că la desfacerea căsătoriei soţii pot conveni să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei; în lipsa unui acord în acest sens, păstrarea numelui poate fi încuviinţată de instanţă, numai dacă există motive temeinice în interesul unuia dintre soţi sau în interesul superior al copilului.
Referitor la regimul matrimonial, constatăm că acesta încetează la data introducerii cererii de divorţ. Cu toate acestea, cum în foarte multe cazuri, soţii pot fi despărţiţi în fapt de la o dată anterioară introducerii cererii de divorţ, legiuitorul a reglementat şi această situaţie. Conform art. 385 al. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, la cererea oricăruia dintre soţi sau a ambilor soţi, instanţa de judecată poate constata că regimul matrimonial a încetat la data separaţiei în fapt.
Cu privire la obligaţia de întreţinere între soţi, aceasta subzistă şi după desfacerea căsătoriei, dacă soţul divorţat se află “în nevoie din pricina unei incapacităţi de muncă survenite înainte de căsătorie ori în timpul căsătoriei”, sau dacă aceasta intervine “în decurs de un an de la data desfacerii căsătoriei” şi numai dacă această incapacitate este determinată de o circumstanţă în legătură cu căsătoria – art. 389 al. (2) din Legea nr. 287/2009 .
Constatăm că noua reglementare civilă, aduce modificări şi în acest domeniu. Dacă art. 41 al. (3) din Legea nr. 4/1953 privind Codul familiei stabilea valoarea maximă a cuantumului pensiei de întreţinere la o treime din venitul net din muncă al soţului obligat, Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil limitează valoarea acesteia la o pătrime din venitul net din muncă al soţului obligat.
Oprindu-ne asupra efectelor patrimoniale ale divorţului reglementat de noul Cod Civil, identificăm cea mai importantă noutate introdusă de Legea nr. 287/2009, şi anume, prestaţia compensatorie. La o privire de ansamblu, se poate aprecia că reglementarea instituţiei prestaţiei compensatorii a fost determinată, în mare, de acelaşi raţionament care a dus la instituirea despăgubirilor prevăzute de Art. 388 din Legea nr. 287/2009. Cu toate acestea, la o analiză mai aprofundată, observăm că cele două noţiuni sunt total diferite una de cealaltă, având trăsături distincte. Întrucât despre despăgubirile pe care le poate solicita soţul nevinovat de la soţul vinovat de desfacerea căsătoriei am mai vorbit, ne vom opri şi asupra instituţiei prestaţiei compensatorii.
Raportându-ne la dispoziţiile art. 390 şi urm. din Legea nr. 287/2009, observăm că independent de posibilitatea solicitării unor despăgubiri de la soţul vinovat, pentru prejudiciul suferit datorită desfacerii căsătoriei, “în cazul în care divorţul se pronunţă din culpa exclusivă a soţului pârât, soţul reclamant poate beneficia de o prestaţie care să compenseze, atât cât este posibil, un dezechilibru semnificativ pe care divorţul l-ar determina în condiţiile” sale de viaţă.
Spre deosebire de despăgubirile prevăzute de dispoziţiile art. 388 din noul Cod Civil (care vor fi acordate soţului nevinovat indiferent de calitatea pe care o are, reclamant sau pârât), de prestaţia compensatorie va beneficia doar soţul reclamant (în situaţia în care divorţul se pronunţă din vina soţului pârât).Pe de altă parte, pentru a se putea acorda o prestaţie compensatorie, căsătoria trebuie să fi durat cel puţin 20 de ani. Cu alte cuvinte, sfera de aplicabilitate a acestei noţiuni este mai redusă decât cea a despăgubirilor pentru desfacerea căsătoriei.O altă deosebire între cele două instituţii o reprezintă şi faptul că dacă solicitarea despăgubirilor pevăzute de art. 388 din Legea nr. 287/2009 nu exclude dreptul soţului nevinovat de a pretinde şi o pensie de întreţinere de la soţul vinovat – atunci când este cazul-, soţul care solicită prestaţie compensatorie nu mai poate cere şi pensie de întreţinere de la celălalt soţ.
Din punct de vedere procedural, prestaţia compensatorie nu poate fi cerută decât o dată cu desfacerea căsătoriei – art. 391 al. (1) din Legea nr. 287/2009. De plano, înţelegem că solicitarea unei prestaţii compensatorii nu poate fi făcută decât în cadrul cererii de divorţ, sau cel mai târziu până la prima zi de înfăţişare, în caz contrar reclamantul fiind decăzut din acest drept.
Cu privire la forma prestaţiei compensatorii, dispoziţiile noului Cod civil stabilesc că aceasta poate fi reprezentată de o sumă de bani (globală sau o rentă viageră) sau se poate presta în natură (prin exercitarea uzufructului asupra unor bunuri mobile sau imobile ale debitorului). În situaţia în care “mijloacele debitorului” şi “resursele creditorului” se modifică, instanţa de judecată poate modifica valoarea prestaţiei compensatorii. Cazurile legale în care acordarea prestaţiei compensatorii încetează sunt: decesul unuia dintre soţi, recăsătorirea soţului creditor, sau ori de câte ori acesta deţine resurse suficiente care să îi asigure “condiţii de viaţă asemănătoare celor din timpul căsătoriei” – art. 395 din Legea nr. 287/2009.
Spre deosebire de despăgubirile prevăzute de Art. 388 din Legea nr. 287/2009, care au mai curând valoarea unei sancţiuni pecuniare aplicate soţului vinovat de desfacerea căsătoriei şi care au scopul de a acoperi exclusiv prejudiciul cauzat soţului nevinovat prin desfacerea căsătoriei, alături de valoarea sancţionatorie, prestaţia compensatorie capătă şi valenţele unui remediu juridic. Ea nu este condiţionată de dovedirea vreunui prejudiciu, iar finalitatea sa este de a asigura soţului divorţat nevinovat o viaţă cât mai apropiată de cea din timpul căsătoriei.
Revenind la celelalte efecte juridice ale divorţului, constatăm că şi în noua reglementare, instanţa care soluţionează divorţul se va pronunţa prin aceeaşi sentinţă şi asupra raporturilor dintre părinţii divorţaţi şi copiii minori din căsătorie. Referitor la acest aspect, menţionăm că primează interesul superior al minorului. În lumina dispoziţiilor art. 397-403 din noul Cod Civil, în ceea ce priveşte exercitarea drepturilor părinteşti, se observă că legiuitorul oferă o abordare inedită.
Se introduce conceptul de autoritate părintească iar regula generală este că aceasta se exercită în comun de ambii părinţi chiar şi ulterior desfacerii căsătoriei. Cu toate acestea, reţinând dispoziţiile art. 398 din Legea nr. 287/2009, “…dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanţa hotărăste ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinţi.” Aşadar, observăm că dispare noţiunea de încredinţare a minorului ca urmare a divorţului, astfel cum aceasta era definită de vechea reglementare.
Totodată, prin sentinţa de divorţ, instanţa de judecată se va pronunţa şi asupra locuinţei minorului, care va fi la părintele cu care locuieşte “în mod statornic”, sau dacă până la desfacerea căsătoriei copilul a locuit cu ambii părinţi, la unul dintre ei (ţinând seama de interesul său superior).
În continuare, dispoziţiile art. 401 din Legea nr. 287/2009 reiterează atât dreptul părintelui separat de copilul său de a avea legături personale cu acesta cât şi posibilitatea sesizării instanţei de judecată cu o cerere în acest sens în situaţia în care există neînţelegeri.
În conformitate cu prevederile art. 402 şi art. 499 din Legea nr. 287/2009, prin sentinţa de divorţ, instanţa va stabili contribuţia fiecăruia dintre părinţi la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională ale copilului. Aceste obligaţii se vor executa în natură. Se păstrează şi posibilitatea stabilirii unei pensii de întreţinere în bani în favoarea minorului prin sentinţa de divorţ, în situaţia în care se probează că părintele nu îndeplineşte această obligaţie de bună voie. Valoarea pensiei de întreţinere va fi stabilită într-o sumă fixă sau într-o cotă procentuală de “până la o pătrime din venitul lunar net al părintelui pentru un copil, o treime pentru doi copii şi o jumătate pentru 3 sau mai mulţi copii” – art. 529 al. (2) din Legea nr. 287/2009. Aşadar, Legea nr. 287/2009 reconfirmă prezumţia că părinţii onorează de bună voie cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională ale copilului. Numai în situaţia în care se dovedeşte că părintele nu participă de bună voie la cheltuielile de mai sus, acesta poate fi contrâns de către instanţa de judecată, la plata unei pensii în bani.
Cu privire la aplicabilitatea în timp a noilor reglementări privitoare la divorţ, art. 6 din Legea nr. 287/2009 oferă răspunsul la această chestiune.Reţinând dispoziţiile textului de lege amintit mai sus, concluzionăm că noua reglementare va fi aplicată şi “efectelor viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din sarea şi capacitatea persoanelor din căsătorie, filiaţie, adopţie şi obligaţia legală de întreţinere. (…) dacă aceste situaţii subzistă după intrarea în vigoare a legii noi.”Prin urmare, în materia cererilor de divorţ, stabilire pensie de întreţinere, încredinţare minor, stabilirea de legături personale, se vor judeca după legea nouă nu numai acţiunile introduse după data de 1 octombrie 2011 ci şi cele care se află deja pe rolul instanţelor şi care nu au fost soluţionate încă până la data de 1 octombrie 2011.

------------------------------------------------------------------------------

[1] Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, publicată în Monitorul Oficial nr. 511/24.07.2009, modificată prin Legea nr. 71/2011
[2] publicată în Buletinul Oficial nr. 1/4 ianuarie 1954
http://www.juridice.ro/168872/divortul-in-noul-cod-civil.html


luni, 1 august 2011

Un fost angajat "îmi fură" clienţii. Ce pot face?

Am găsit răspunsul la această "dilemă", abordată fiind de un client (societate comercială) care se confrunta cu o astfel de problemă şi care căuta o soluţie.
Situaţia era simplă, societatea în cauză îşi desfăşoară activitatea în domeniul comercializării componentelor hardware şi software, iar la sfârşitul anului 2010 uneia dintre angajatele acesteia i-a încetat contractul de muncă.
Ulterior, fosta angajată îşi înfiinţează o societate comercială de acelaşi profil şi, trepat, redirecţionează clientela fostului angajator către propria sa societate, creându-i primului prejudicii însemnate.
În contextul economic deosebit de imprevizibil din ultimii ani, context care încurajează migraţia angajatului de la un loc de muncă la altul, cazul descris mai sus se întâlneşte destul de frecvent şi poate avea consecinţe deosebit de serioase, putându-se ajunge chiar la falimentul "societăţii - victimă".
Aşadar, ce pot face atunci când un fost angajat începe să îmi fure clientela?
Nu mă voi referi la angajatorii care au inserate în contractele de muncă încheiate cu angajaţii, diverse clauze de fidelitate sau de neconcurenţă care pot determina uşor angajarea răspunderii acestora în situaţia de mai sus. Din păcate, cei care uzează de aceste clauze, clauze legale şi corecte, sunt de obicei marii angajatori, care oricum ar avea mult mai puţin de suferit în urma unei eventuale deturnări de clientelă din partea vreunui fost angajat, decât vreo întreprindere mică sau mijlocie.
În lipsa vreunei clauze de natura celor amintite, avem la îndemână dispoziţiile Legii nr. 11/1991 privind concurenţa neloială [1], act normativ care reprezintă instrumentul legal cu ajutorul căruia pot fi trase la răspundere şi sancţionate persoanele care au săvărşit fapte de concurenţă neloială. 
Articolul 1 din Legea nr. 11/1991 statuează în mod clar:
"Comercianţii sunt obligaţi să îşi exercite activitatea cu bună-credinţă, potrivit uzanţelor cinstite, cu respectarea intereselor consumatorilor şi a cerinţelor concurenţei loiale."
Totodată, prevederile Art. 3  ale aceluiaşi act normativ sancţionează încălcarea obligaţiei amintite mai sus cu angajarea răspunderii "civile, contravenţionale ori penale"[2].  
Trecând peste aceste reglementări cu caracter general, reglementări care stabilesc practic principiile care stau la baza combaterii concurenţei neloiale, constatăm că Art.4 al.(1) lit. g) din Legea nr.11/1991 oferă şi soluţia concretă pentru problema cu care ne confruntăm: conform textului de lege amintit, "deturnarea clientelei unui comerciant prin folosirea legăturilor stabilite cu această clientelă în cadrul funcţiei deţinute anterior la acel comerciant" constituie contravenţie - dacă fapta nu este săvârşită în condiţiile legii penale - , fiind sancţionată cu amendă contravenţională.
Constatarea şi sancţionarea contravenţiei se realizează de către personalul de control împuternicit de către Consiliul Concurenţei, din oficiu sau în urma sesizărilor, sesizări care pot fi făcute şi de către părţile vătămate (societatea-victimă).
Sancţiunea poate fi aplicată atât persoanei fizice cât şi persoanei juridice.
Independent de sesizarea Consiliului Concurenţei, în situaţia în care au fost cauzate "daune patrimoniale sau morale"[3],  persoana vătămată (în cazul nostru prima societate angajatoare) se poate adresa instanţei de judecată competente, cu acţiune în răspundere civilă corespunzătoare împotriva fostului salariat.
Aşadar, făcând uz de dispoziţiile Legii nr. 11/1991, societatea prejudiciată poate chema în judecată pe fostul angajat care îi deturnează clientela folosindu-se de legăturile stabilite cu aceasta pe perioada exercitării unei funcţii la societatea vătămată.
Reţinând dispoziţiile Art.7 al. (1) din Legea nr. 11/1991[4], observăm că instanţa competentă să soluţioneze astfel de acţiuni este tribunalul în circumscripţia căruia s-a săvărşit fapta sau în circumscripţia căruia îşi are domiciliul sau sediul pârâtul.
Constatăm că sub aspectul soluţionării unor astfel de cereri, legiuitorul a fost destul de permisiv, introducând o competenţă alternativă.
Pe calea unei astfel de acţiuni, putem solicita instanţei de judecată obligarea pârâtului să înceteze sau să înlăture actul de concurenţă neloială săvârşit. De asemenea, putem pretinde şi repararea prejudiciului suferit prin acordarea de despăgubiri.
Un aspect deosebit de important este acela că în cazul unor astfel de acţiuni termenul de prescripţie este de un an şi începe să curgă de la data de care "păgubitul a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască dauna şi pe cel care a cauzat-o, dar nu mai târziu de 3 ani de la data savârşirii faptei." [5]
Cum dispoziţiile Legii nr. 11/1991 se completează  cu prevederile Codului Civil şi de Procedură Civilă şi ale Codului Penal şi de Procedură Penală, reţinem că în speţa expusă, acţiunea va fi întemeiată pe prevederile Art. 9 al.(1) din Legea nr.11/1991, raportat şi la dispoziţiile Art. 998 C.C., în cazul nostru, fiind dovedite cu uşurinţă caracterul ilicit al faptei în sine (deturnarea de clientelă), prejudiciul suferit, vinovăţia fostului angajat şi raportul de cauzalitate între fapta săvârşită şi paguba suferită.
Pe această cale, fără a avea inserată vreo clauză specială în contractul de muncă, avem posibilitatea să îl determinăm pe fostul angajat să înceteze actul de concurenţă neloială respectiv şi să îl obligăm pe acesta să ne acopere  prejudiciu cauzat.
Raportându-ne la dispoziţiile Art.3 din Legea nr. 11/1991, reţinem şi că în situaţia în care modalitatea de executare a actului de concurenţă neloială cuprinde acţiuni care pătrund în sfera penalului, fostul angajat va răspunde penal.

[1]Actul normativ a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 24/30.01.1991şi a fost modificat prin Legea nr. 21/1996 şi Legea nr. 298/2001;
[2] "Incălcarea obligaţiei prevăzute la art. 1 atrage răspunderea civilă, contravenţională ori penală, in condiţiile prezentei legi.";
[3] Art. 9 al. (1) din Legea nr. 11/1991:" Dacă vreuna dintre faptele prevăzute de art. 4 sau 5 cauzează daune patrimoniale sau morale, cel prejudiciat este în drept să se adreseze instanţei competente cu acţiune in răspundere civilă corespunzătoare."
[4] "Acţiunile izvorând dintr-un act de concurenţă neloială sunt de competenţa tribunalului locului săvârşirii faptei sau în a cărui rază teritorială se găseşte sediul pârâtului sau inculpatului; în lipsa unui sediu este competent tribunalul domiciliului pârâtului sau inculpatului.";
[5] Art. 12 din Legea nr. 11/1991.
 publicat în revista "Note.Studii juridice"- august 2011
http://www.juridice.ro/158883/un-fost-angajat-imi-fura-clientii-ce-pot-face.html

luni, 6 iunie 2011

ANRP.Obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea titlului de despăgubire.Termen rezonabil

Dosar nr. 486746/2011
ROMANIA
CURTEA DE APEL PITESTI
SECTIA COMERCIALA S1 DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL
INCHEIERE
Sedinta publica din 04 mai 2011

Completul compus din:
Presedinte: loana Mirita- judecator
Magdalena Molea - grefier
S-a luat in examinare, pentru solutionare, in prima instana actiunea formulata potrivit Legii Contenciosului Administrativ de reclamanta G. J., cu domiciliul ales la familia D.R. din........................... impotriva paratelor AUTORITATEA NATIONALA PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR si COMISIA CENTRALA PENTRU STABILIREA DESPAGUBIRILOR ambele cu sediul in Bucuresti, Calea Floreasca, nr.202, sector 1.
La apelul nominal, facut in sedinta publica, a raspuns avocat Andreea Dumitrescu pentru reclamanta, lipsa fiind paratele.
Procedura, legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, care invedereaza instantei ca prin serviciul arhiva s-au depus la dosar prin fax si prin posta intampinari din partea paratelor.
Se comunica aparatorului reclamantei copie de pe intampinarile de la dosar.
Aparatorul reclamantei solicita proba cu inscrisuri ce emana de la cele doua parate si pe care le depune la dosar cu opis. De asemenea precizeaza ca nu mai are de formulat alte cereri.
Curtea fata de actele si lucrarile de la dosar constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul asupra fondului.
Aparatorul reclamantei solicita respingerea exceptiei invocata de parata Autoritatea Nationala Pentru restituirea Proprietatilor in intampinare si admiterea actiunii asa cum a fost formulata si motivata in scris si amanarea pronuntarii pentru a depune concluzii scrise.
CURTEA
Pentru a da posibilitate aparatorului reclamantei sa depuna la dosar concluzii scrise, urmeaza a amana pronuntarea.
DISPUNE
Amana pronuntarea la data de 11 mai 2011.
Pronuntata in sedinta publica, astazi 04 mai 2011 la Curtea de Apel Pitesti -Sectia Comerciala si de Contencios Administrativ si Fiscal.

Presedinte, Grefier
loana Mirita Magdalena Molea


ROMANIA
CURTEA DE APEL PITESTI
SECT1A COMERCIALA SI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR NR. 486/46/2011
SENTlNTA NR. 273/F-CONT/2011

Sedinta publica din 11 Mai 2011
Curtea compusa din:
Presedinte: loana Mirita- judecator
Magdalena Molea - grefier

Pe rol fiind pronuntarea in prima instanta privind actiunea formulata potrivit Legii Contenciosului Administrativ de reclamanta G. J., cu domiciliul ales la familia D. R. din Pitesti………………………, impotriva paratelor AUTORITATEA NAT1ONALA PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATlLOR si COMISIA CENTRALA PENTRU STABILIREA DESPAGUBIRILOR ambele cu sediul in Bucuresti, Calea Floreasca, nr.202, sector 1.
La apelul nominal, facut in sedinta publica, nu au raspuns partile.
Procedura, legal indeplinita.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc in sedinta publica din 04 mai 2011, dezbateri ce au fost consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, incheierea ce face parte integranta din prezenta sentinta, iar pronuntarea s-a amanat la data de 11 mai 2011, cand s-a dat urmatoarea solutie.
CURTEA
Asupra actiunii de fata, constata ca:
Prin cererea inregistrata pe rolul Curjii de Apel Pitesti, la data de 06 aprilie 2011, reclamanta G.J. a chemat in judecata pe paratele Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor si Gomisia Gentrala pentru Stabilirea Despagubirilor, solicitand instantei ca prin hotararea ce o va pronunta, sa fie obligate paratele sa emita decizia pentru stabilirea despagubirilor, aferenta dosarului nr.46090/CC, in termen de 30 de zile de la data pronuntarii sentintei.
Reclamanta mai solicita sa fie obligate paratele la plata unor daune cominatorii in cuantum de 500 lei/zi de intarziere, de la data introducerii actiunii si pana la data efectiva a emiterii deciziei de despagubire.
In motivarea actiunii, reclamanta arata ca, in conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001, autorul ei, G.J., a intocmit notificarea nr.365, catre Prefectura Judetului Timis, prin intermediul B.EJ. Doru Munteanu, prin care a solicitat despagubiri pentru imobilul preluat in mod abuziv prin Decretul nr.189/1949, inscris in CF nr...................., nr.top ........... si ..........., compus din teren in suprafata totala de 3.990 mp si constructie aferenta, situate in................................. In data de 12.01.2003, numitul G.J. a decedat, reclamanta preluand demersurile facute de acesta in calitate de unic mostenitor. Ulterior depunerii notificarii nr.365/03.08.2001, la aproape 10 ani de la initierea procedurii legale (interval in care a contactat toate institutiile statului implicate in procesul de retrocedare), in data de 24.09.2009, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a emis Decizia nr.277, decizie prin care se raspundea partial notificarii si se propunea acordarea de masuri reparatorii, in conformitate cu art.29 din Legea nr.10/2001, pentru terenul in suprafata totala de 3.990 mp, situat in........................................, inregistrat in CF nr....................., nr. top .............. si ............; in ceea ce priveste acordarea de masuri reparatorii pentru imobilul constructie, a fost declinata competenta de solutionare in favoarea Primariei Timisoara.

Mai arata ca, decizia nr.277/24.09.2009 a fost inaintata Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor, constituindu-se dosarul nr.46090/GC in vederea stabilirii cuantumului despagubirilor si acordarii acestora, conform dispozitiilor Titlului VII din Legea nr.247/2005.
Sustine ca, raportat la prevederile art.131 si respectiv art. 16 alin. 5 si 7 din Legea nr.247/2005, text de lege care reglementeaza regimul stabilirii si platii despagubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor si Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor aveau obligatia ca, dupa numirea unui evaluator autorizat care sa stabileasca valoarea despagubirilor, sa emita titlul de despagubire pe numele sau.
De asemenea, reclamanta sustine ca, desi a trecut mai mult de un an de la data emiterii Deciziei nr.277/24.09.2009, cerand de mai multe ori paratelor numirea unui evaluator si erniterea titlului de despagubire in dosarul nr.46090/CC, solicitarile acesteia nu au condus la indeplinirea obligatiilor paratelor, singurul raspuns primit din partea Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor fiind adresa nr.3157/L10/1071/28.01.2011, emisa de Directia pentru Coordonarea Aplicarii Legii nr.10/2001, prin care era informata ca dosarul nr.46090/CC se afla in curs de analiza in cadrul Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor; arata ca neemiterea titlului de despagubire constituie o incalcare a obligatiei impuse acestora de art.131 si art.16 alin.5 si 7 din Legea nr.247/2005, dar si un refuz nejustificat de a-i solutiona cererea, astfel cum este definit de art.2 alin.l lit. i) din Legea nr.554/2004; desi Legea nr.247/2005 nu prevede un termen limita in care Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor sa fie obligata sa emita actul administrativ solicitat - titlul de despagubire - acest demers trebuie facut de catre autoritatea respectiva intr-un termen rezonabil, astfel incat sa nu se ajunga la crearea unui prejudiciu sau, cu alte cuvinte, la marirea celui initial; neemiterea prompta a titlului de despagubire o priveaza in mod nejustificat de exercitarea dreptului de proprietate, garantie impusa de art.44 din Constitutia Romaniei, dar si de art.l din Protocolul nr.l al Conventiei Europene pentru Apararea Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale.
In drept, si-a intemeiat actiunea pe dispozitiile art.8 din Legea nr.554/2004, Legea nr.10/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, Legea nr.247/2005.
Prin intampinarea inregistrata la 28 aprilie 2011 (f.10-11), parata Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor a solicitat respingerea actiunii reclamantei fata de ea, invocand exceptia lipsei calitatii sale procesuale pasive, cu privire la solicitarea obligarii paratei la emiterea deciziei reprezentand titlu de despagubire pentru dosarul nr.46090/CC, in termen de 30 de zile de la pronuntarea sentintei.
Prin intampinarea inregistrata la 29.04.2011, parata Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor a solicitat respingerea actiunii formulata de reclamanta, ca neintemeiata, aratand ca dosarul reclamantei, aferent deciziei AVAS nr.277/2009, a parcurs etapa transmiterii si inregistrarii dosarelor, fiind inregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr.46090/CC iar etapa evaluarii este conditionata de respectarea ordinii de inregistrare a dosarelor, asa cum s-a stabilit prin decizia nr.2815/16.09.2008 a GCSD. Parata mai arata ca, in urma verificarii legalitatii respingerii cererii de restituire in natura a imobilului notificat de reclamanta s-a constatat ca este legala, dar evaluatorul Penciu loan, caruia urma a-i fi trimis dosarul pentru evaluare, nu indeplineste conditiile contractuale pentru anul 2011, conform HG nr.527/2006, urmand ca in sedinta viitoare a Comisiei sa fie desemnat un alt evaluator, in vederea intocmirii raportului de evaluare.
Referitor la capatul de cerere privind daunele cominatorii cerute de reclamanta, solicita respingerea acestuia ca inadmisibil, potrivit disp. art.5803 Cod procedura civila, neputandu-se acorda daune cominatorii.
Examinand pretentiile reclamantei, in raport de probele cu inscrisuri administrate, Curtea apreciaza ca actiunea este intemeiata in parte si se impune a fi admisa si obligata parata CCSD la emiterea titlului de despagubire, respingand capatul de cerere privind plata daunelor cominatorii.
In conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001, defunctul G.J. a intocmit notificarea nr.365, catre Prefectura Judetului Timis, prin intermediul B.EJ. Doru Munteanu, prin care a solicitat despagubiri pentru imobilul preluat in mod abuziv prin Decretul nr.189/1949, inscris in CF ................., nr.top ............. si ................, compus din teren in suprafata totala de 3.990 mp si constructie aferenta, situate in .............................. La data de 12.01.2003, numitul G.J. a decedat, reclamanta preluand demersurile facute de acesta, in calitate de unic mostenitor. Ca urmare a depunerii notificarii nr.365/03.08.2001, la aproape 10 ani de la initierea procedurii legale, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a emis Decizia nr.277/24.09.2009, decizie prin care se raspundea partial notificarii si se propunea acordarea de masuri reparatorii, in conformitate cu art.29 din Legea nr.10/2001, pentru terenul in suprafata totala de 3.990 mp, situat in ................................., inregistrat in CF nr............. Timisoara, nr. top ................... si .................; in ceea ce priveste acordarea de masuri reparatorii pentru imobilul constructie, a fost declinata competenta de solutionare in favoarea Primariei Timisoara.
Decizia nr.277/24.09.2009 a fost inaintata Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor, constituindu-se dosarul nr.46090/CC in vederea stabilirii cuantumului despagubirilor si acordarii acestora, conform dispozitiilor Titlului VII din Legea nr.247/2005.
De la aceasta data si pana in prezent, Comisia Centrala nu a emis titlul de despagubire pentru reclamanta.
Potrivit art. 16 din Titlul VII al Legii nr.247/2005, dispozitiile entitatilor investite cu solutionarea notificarilor sunt supuse controlului de legalitate realizat de Prefect (alin.21), apoi, se predau Secretariatului CCSD, impreuna cu intregul dosar aferent acestora, iar cu aceasta ocazie se face o noua verificare, de data aceasta numai a ,,legalitatii respingerii cererii de restituire in natura.".
Secretariatul Comisiei Centrale, apreciind ca in mod intemeiat cererea de restituire in natura a fost respinsa, demareaza procedura de evaluare finalizata prin emiterea titlului de despagubire.
In speta, procedura de evaluare a fost demarata, dar parata motiveaza ca evaluatorul Penciu loan nu indeplineste conditiile contractuale pentru anul 2011, conform HG nr.527/2006, urmand ca in sedinta viitoare a Comisiei sa fie numit un alt evaluator.
In aceste conditii, neemiterea titlului de despagubire constituie un refuz nejustificat de indeplinire a unei obligatii legale, iar justificarea la care se trimite in intampinare este lipsita de orice suport.
In concluzie, retinand ca parata nu si-a indeplinit fata de reclamanta obligatiile pe care i le impune legea, intr-un termen rezonabil, si astfel aceasta este vatamata intr-un drept legitim, urmeaza ca, in baza art.8 din Legea nr.554/2004, sa fie admisa in parte actiunea, obligata parata GCSD sa emita titlul de despagubire.
Instanta va respinge capatul de cerere privind plata daunelor cominatorii, reclamanta avand posibilitatea ca, dupa ramanerea irevocabila a hotararii, sa solicite aplicarea dispozitiilor art.24 din Legea nr.554/2004, privind contenciosul administrativ.
De asemenea, se va respinge actiunea reclamantei fata de parata ANRP, pentru lipsa calitatii procesuale pasive a acesteia, deoarece nu aceasta entitate a fost investita cu emiterea deciziei, reprezentand titlul de despagubire, ci Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite in parte actiunea formulata de reclamanta G.J. cu domiciliul ales la familia D. R. din .................................................................................................impotriva paratei COMISIA CENTRALA PENTRU STABILIREA DESPAGUBIRILOR, sediul in Bucuresti, Calea Floreasca, nr.202, sector 1.
Obliga parata sa emita decizia, reprezentand titlul de despagubire, in dosarul nr.46090/CC.
Respinge capatul de cerere privind plata daunelor cominatorii.
Respinge actiunea reclamantei fata de parata AUTORITATEA NATIONALA PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR, pentru lipsa calitatii sale procesuale pasive.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica astazi, 11 mai 2011, la Curtea de Apel Pitesti, Sectia comerciala si de contencios administrativ si fiscal
Presedinte, loana Mirita



duminică, 5 iunie 2011

Încredinţare provizorie minor. Suplinirea acordului pârâtului pentru deplasarea minorului de pe teritoriul României, pe teritoriul altui stat.




Dosar nr. 8845/280/2011
JUDECATORIA PITESTI
SECTIA CIVILA

SENTINTA CIVILA Nr. 5113/2011
Sedinta publica de la 23 Mai 2011
Completul compus din:
PRESEDINTE Alis Gradinariu
Grefier Cezarina Manole


Pe rol judecarea cauzei minori si familie privind pe reclamanta B.D.A. si pe paratul G.M.N., avand ca obiect ordonanta presedintiala, INCREDINTARE PROVIZORIE MINOR.
La apelul nominal facut in sedinta publica, a raspuns reclamanta asistata de avocat Andreea Dumitrescu, lipsa fiind paratul.
Procedura legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefier dupa care reclamanta, prin aparator, in sustinerea cererii, solicita instantei incuviintarea probei cu inscrisuri. Depune la dosar un borderou cu acte.
Instanta admite pentru reclamanta, proba cu inscrisuri, ca fiind utila si concludenta solutionarii cauzei.
Reclamanta, prin aparator, arata ca nu mai are cereri de formulat in cauza si solicita cuvantul pe fond.
Instanta, in baza disp. art.150 C.pr.civ. constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul in dezbateri de fond.
Reclamanta, prin aparator, solicita admiterea actiunii asa cum a fost precizata, fara cheltuieli de judecata.
INSTANTA
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Pitesti la data de 06.05.2011, sub nr. 8845/280/2011, reclamanta B.D.A. a chemat in judecata pe paratul G.M.N., solicitand instantei pe cale de ordonanta presedintiala sa se dispuna incredintarea minorei G.E.N., nascuta la data de 06.10.2008, catre reclamanta spre crestere si educare, pana la solutionarea irevocabila a dosarului de divor nr. 25640/280/2010, aflat pe rolul Judecatoriei Pitesti, si sa se incuviinteze deplasarea acestei minore, insotita de mama, de pe teritoriul statului roman pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, din motive medicale, in perioada iunie — septembrie 2011, fara cheltuieli de judecata.
In motivarea in fapt a cererii, reclamanta a aratat ca din casatoria sa cu paratul a rezultat minora mai sus mentionata, nascuta la data de 06.10.2008. O buna perioada de timp relatia dintre parti a fost reusita insa de peste un an de zile raporturile de familie au inceput sa se deterioreze in mod continuu, din motive imputabile amandorura.
In acest context, reclamanta a introdus cerere de divort, constituindu-se dosarul nr.25640/280/2010, aflat pe rolul Judecatoriei Pitesti.
Arata ca, inainte de promovarea actiunii de divort, partile s-au separat in fapt in conditiile in care paratul a parasit domiciliul conjugal, fetita ramanand in ingrijirea si intretinerea exclusiva a reclamantei.
In intervalul separarii sotilor in fapt, paratul si-a vizitat fiica foarte rar, in intalniri de scurta durata, realizate de cele mai multe ori din initiativa reclamantei.
Sustine reclamanta ca, inca din primele luni de viata, minora a fost diagnosticata cu otita si rinita cronice si sindromul amigdalelor hipertrofice, probleme de sanatate despre care medicii romani au stabilit ca pot fi rezolvate definitiv dupa varsta de 3-4 ani, si care, momentan, necesita o ingrijire deosebita.
In luna mai 2010, reclamanta se afla in USA impreuna cu fetita, context in care a supus-o pe aceasta din urma unui examen medical de specialitate la un spital din New York, recomandandu-i-se tratament si controale regulate.
Ulterior introducerii cererii de divort, reclamanta l-a instiintat pe parat despre posibilitatea efectuarii unei noi vizite impreuna cu minora in USA, in scopul efectuarii de investigatii suplimentare asupra starii de sanatate a fetitei. Cu aceasta ocazie, paratul si-a manifestat refuzul in mod expres, amenintand ca nu isi va da acceptul pentru o noua calatorie.
Sustine reclamanta ca deja a efectuat o programare pentru examinarea medicala a fetitei la o clinica din New York, iar refuzul paratului afecteaza grav interesele minorei in conditiile in care daca nu va putea efectua deplasarea, nici nu va beneficia de serviciile medicale pe care mama i le poate oferi.
In drept, sunt invocate disp. art.581 Cod Proc.civ., art.14 alin.2, 18 alin.2, 43 alin.l din Legea 272/2004, 101 Cod fam.
S-au depus la dosar de catre reclamanta in copie inscrisuri (f.8-27).
Paratul, legal citat, nu s-a prezentat la instanta si nu a formulat intampinare sau aparari scrise.
La termenul de judecata din data de 09.05.2011, reclamanta si-a precizat capatul 2 din cererea de chemare in judecata in sensul solicitarii pronuntarii unei hotarari care sa suplineasca acordul paratului in vederea deplasarii minorei insotita de reclamanta in SUA, in perioada 01.06.2011-30.09.2011.
Sub aspectul probelor, a fost incuviintata pentru reclamanta proba cu inscrisuri.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Din relatia de concubinaj a partilor in cauza a rezultat minora G.E.N., nascuta la data de 06.10.2008, fetita fiind recunoscuta de tata, astfel cum reiese din certificatul de nastere atasat la dosar (fila 10). Ulterior, partile s-au casatorit.
Din certificatul anexat la dosarul cauzei (f.8) rezulta ca reclamanta a promovat actiune de divort, fiind inregistrat pe rolul Judecatoriei Pitesti dosarul nr.25640/280/2010, cu termen de judecata la data de 24.06.2011 (fila 8).
Prin prezenta cerere, astfel cum a fost precizata, reclamanta a solicitat instantei pe cale de ordonanta presedintiala sa-i fie incredintata minora G.E.N., nascuta la data de 06.10.2008, spre crestere si educare, pana la solutionarea actiunii de divort promovata de aceasta si sa se dispuna suplinirea acordului paratului in vederea deplasarii minorei insotita de reclamanta in SUA, in perioada 01.06.2011- 30.09.2011.
Potrivit art.613 ind.2 Cod proc.Civ., instanta poate lua, pe tot timpul procesului de divort, prin ordonanta presedintiala, masuri vremelnice, cu privire la incredintarea copiilor minori, pensia de intretinere etc, cum este cazul in speta de fata.
In cazul acestor masuri, care sunt accesorii, vremelnice si provizorii, existenta urgentei este prezumata chiar de lege, asa incat partea nu mai este nevoita sa faca dovada acesteia.
Pentru a decide cu privire la incredintarea copilului minor rezultat din casatorie, instanta va avea in vedere interesul superior al minorului, iar in determinarea acestui interes se va tine seama de o serie de factori precum: varsta minorului, posibilitatile materiale ale parintilor, posibilitatile de dezvoltare fizica, morala a copilului, comportarea parintilor fata de copil, legaturile de afectiune stabilite intre copil si familie, starea sanatatii acestuia, serviciul pe care il au parintii.
Avand in vedere inscrisurile depuse la dosarul cauzei si tinand seama de criteriile de apreciere sus mentionate, instanta considera ca, incredintarea copilului minor spre crestere si educare mamei, pana la solutionarea procesului intentat pe calea dreptului comun, este in interesul superior al minorului.
Astfel, din sustinerile reclamantei, coroborate cu inscrisurile depuse la dosar, reiese ca parintii sunt separati in fapt de peste un an, minora ramanand in ingrijirea si intretinerea mamei sale.
Din toate probele administrate, instanta retine ca minora se afla la o varsta frageda la care are foarte mare nevoie de ingrijirea si ocrotirea materna, de supravegherea acesteia, in contextul in care tatal sau manifesta un dezinteres total atat in ceea ce priveste necesitatile ce tin de intretinerea fetitei, dar si sub aspect afectiv si moral.
Instanta mai retine faptul ca, in contextul problemelor pe care le ridica sanatatea fetitei, reclamanta i-a oferit acesteia consultatii si examinari medicale de nivel superior atat in tara cat si in strainatate, din declaratia depusa la fila 25 a dosarului cauzei, coroborata cu mentiunile din pasaportul minorei si al reclamantei (f.26-27), rezultand preocuparea constanta a mamei in rezolvarea afectiunilor suferite de minora.
Nu in ultimul rand se va lua in considerare de catre instanta in solutionarea cauzei, varsta copilului si nevoile speciale ale acestuia, grija pentru sanatatea lui, stabilitatea si siguranta mediului in care se dezvolta, fiind aspecte carora ambii parinti ar trebui sa le acorde prioritatea cuvenita.
Conform art.581 C.pr.civ., instanta va putea sa ordone masuri vremelnice in cazuri grabnice pentru pastrarea unui drept care s-ar pagubi prin intarziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, precum si pentru inlaturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executari, cele trei conditii ce se cer a fi intrunite cumulativ de catre textul de lege fiind urgenta, vremelnicia si neprejudecarea fondului litigiului dintre parti.
Daca in ceea ce priveste ultimele doua conditii nu este necesar a se face discutii suplimentare, intrucat reclamanta a dovedit ca pe rolul instantei mai exista dosarul cu nr. 25640/280/2010 avand ca obiect divort, referitor la urgenta, se retine ca aceasta rezulta tocmai din situatia de fapt mai sus expusa si din imprejurarea ca drepturile parintesti trebuie exercitate cu continuitate, ingerintele pe anumite perioade putand fi permise numai in conditiile strict reglementate de lege si care nu se regasesc in cauza.
Potrivit art.97 Codul familiei ambii parinti au aceleasi drepturi si indatoriri fata de copiii lor minori, fara a deosebi dupa cum acestia sunt din casatorie, din afara casatoriei ori infiati, exercitarea drepturilor parintesti facandu-se numai in interesul copiilor.
Pentru toate motivele mai sus expuse, si apreciind ca este in interesul superior al minorei incredintarea acesteia provizoriu spre crestere si educare mamei reclamante, instanta va admite cererea formulata pe cale de ordonanta presedintiala si va dispune incredintarea minorei, mamei, spre crestere si educare, pana la solutionarea irevocabila a dosarului nr. 25640/280/2010, aflat pe rolul Judecatoriei Pitesti.
Din inscrisurile medicale atasate la filele 19-20 ale dosarului cauzei reiese ca minora G.E.N. prezinta probleme de sanatate inca de la momentul nasterii, fiind diagnosticata cu otita si rinita cronice si sindromul amigdalelor hipertrofice. Nici in prezent copilul nu este recuperat total, aflandu-se sub tratament medical ce implica administrare de antibiotice si control medical permanent.
Inscrisurile atasate la filele 21-24 din dosarul cauzei, rezulta ca minorei i s-a efectuat o programare in data de 30.06.2011 la un cabinet medical din New York, in vederea consultarii.
Din declaratia de la fila 25 din dosar reiese ca, in anul 2010, tatal parat a fost de acord cu deplasarea minorei, insotita de reclamanta, pe teritoriul USA.
Fetita detine deja pasaport si i-a fost acordata viza USA pentru o durata de 10 ani (f.27).
Potrivit disp. art.581 C.pr.civ., instanta poate lua masuri vremelnice in cazuri grabnice pentru pastrarea unui drept ce s-ar pagubi prin intarziere. Ordonanta presedintiala, prin esenta ei, astfel cum este reglementata, reprezinta o procedura speciala prin care legea ingaduie sa se dea o rezolvare vremelnica si fara prejudecarea fondului, unor cazuri al caror caracter urgent nu ingaduie sa se astepte desfasurarea procedurii de drept comun.
Dispozitiile art.581 Cod Proc.Civ., invocate drept temei al cererii, prevad necesitatea indeplinirii cumulative a conditiilor privind urgenta masurii ce se solicita a fi luata de instanta, neprejudecarea fondului dreptului si caracterul vremelnic al masurii ordonante.
Pentru deplasarea minorei in strainatate este necesar insa acordul paratului in acest sens, avandu-se in vedere si dispozitiile art. 18 al.2 din Legea nr.272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, care prevad ca ,,Deplasarea copiilor in tara si in strainatate se realizeaza cu instiintarea si cu acordul ambilor parinti; orice neintelegeri intre parinti cu privire la exprimarea acestui acord se solutioneaza de catre instanta judecatoreasca."
Potrivit disp. art.5 alin.l din Legea 272/2004, copiii au dreptul la protectie si asistenta in realizarea si exercitarea deplina a drepturilor lor, in conditiile prezentei legi. Alin.2 din acelasi text normativ prevede ca raspunderea pentru cresterea si asigurarea dezvoltarii copilului revine in
primul rand parintilor, acestia avand obligatia de a-si exercita drepturile si de a-si indeplini obligatiile fata de copil, tinand seama cu prioritate de interesul superior al acestuia.
Conform disp. art.6 din aceeasi lege mai sus mentionata, respectarea si garantarea drepturilor copilului se realizeaza conform urmatoarelor principii:
a) respectarea si promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului;
b) egalitatea sanselor si nediscriminarea;
c) responsabilizarea parintilor cu privire la exercitarea drepturilor si indeplinirea obligatiilor
parintesti;
d) primordialitatea responsabilitatii parintilor cu privire la respectarea si garantarea drepturilor
copilului;
e) descentralizarea serviciilor de protectie a copilului, interventia multisectoriala si parteneriatul
dintre institutiile publice si organismele private autorizate;
f) asigurarea unei ingrijiri individualizate si personalizate pentru fiecare copil;
g) respectarea demnitatii copilului;
h) ascultarea opiniei copilului si luarea in considerare a acesteia, tinand cont de varsta si de gradul sau de maturitate;
i) asigurarea stabilitatii si continuitatii in ingrijiirea, cresterea si educarea copilului, tinand cont de originea sa etnica, religioasa, culturala si lingvistica, in cazul luarii unei masuri de protectie;
j) celeritate in luarea oricarei decizii cu privire la copil;
k) asigurarea protectiei impotriva abuzului si exploatarii copilului;
l) interpretarea fiecarei norme juridice referitoare la drepturile copilului in corelatie cu ansamblul reglementarilor din aceasta materie.
In speta, din inscrisurile existente la dosar, reiese ca minora necesita de urgenta investigatii si tratament medical adecvat, avandu-se in vedere problemele de sanatate ivite inca de la nastere, situatie ce impune deplasarea acesteia in USA.
Prin urmare, fata de aceasta situatie de fapt constatata, se retine de catre instanta o atitudine abuziva a paratului in raport cu refuzul acestuia de a-si da acordul cu privire la deplasarea fiicei sale minore impreuna cu reclamanta in USA, avandu-se in vedere interesul legitim al copilului, justificat in cauza, si dreptul sau recunoscut de lege (inclusiv de legea speciala in materie, Legea nr. 272/2004), de a calatori si circula in mod liber, si in conditiile in care nu exista nicio banuiala in sensul producerii unor efecte negative asupra ei prin efectuarea calatoriei in discutie.
Pe cale de consecinta, instanta constata intemeiata cererea, astfel cum a fost precizata, fiind indeplinite si conditiile de admisibilitate a procedurii ordonantei presedintiale, respectiv urgenta, rezultand din atingerea adusa, prin atitudinea paratului, interesului minorului si drepturilor acestuia mentionate mai sus, potrivit situatiei de fapt retinute; vremelnicia, masura solicitata fiind prin ea insesi temporara, limitata exclusiv la perioada 01.06.2011- 30.09.2011, precum si neprejudecarea fondului drepturilor partilor.
Avandu-se in vedere si dispozitiile art. 18 al.2 si art.38 lit.b din Legea nr.272/2004, instanta va admite cererea formulata pe calea ordonantei presedintiale, astfel cum a fost precizata, si suplineste consimtamantul paratului G. M. N., necesar pentru deplasarea minorei in USA, impreuna cu mama sa, in vederea efectuarii de investigatii si tratament medical, in perioada 01.06.2011-30.09.2011.
Va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite cererea precizata si formulata de reclamanta B.D.A., domiciliata in .....................................in contradictoriu cu paratul G. M. N., domiciliat .................................
Incredinteaza reclamantei, spre crestere si educate, pe minora G.E.N., nascuta la data de 06.10.2008, pana la solutionarea irevocabila a dosarului de divert nr. 25640/280/2010.
Suplineste consimtamantul paratului pentru deplasarea minorei G.E.N., nascuta la data de 06.10.2008, insotita de reclamanta, in Statele Unite ale Americii, in perioada 01.06.2011-30.09.2011.
la act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Executorie, fara somatic si fata trecerea unui termen.
Cu drept de recurs in 5 zile de la comunicare pentru parat.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 23.05.2011.
Presedinte, Alis Gtadinariu