Obligarea CNCI la emiterea deciziei de compensare în procedura Legii nr. 165/2013. Calitatea procesuală pasivă a ANRP în soluţionarea dosarelor având ca obiect obligarea la emiterea deciziei de compensare

                                                    Dosar nr. 2381/109/2014

                                                           ROMAN IA

TRIBUNALUL ARGES

SECTIA CIVILA

SENTINTA CIVILA Nr. 2216/2014

Sedina publică de la 17 Decembrie 2014

Instanta

PREEDINTE Magdalena Papaianopol

Grefier Floriniţa Zenovia Deak

Pe rol fund soluţionarea în prima instanţă a  litigiului de contencios administrativ şi fiscal formulat de reclamanta T.G.G. LA C. I.. AV. DUMITRESCU ANDREEA DANA In contradictoriu cu pârâtele CANCELARIA PRIMULUI MINISTRU - COMISIA NATIONALA PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, AUTORITATEA NATIONALA PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR , având ca obiect despägubire.

Dezbaterile au avut loc in sedinta publicà din data de 10.12.2014, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea data, care face parte integrantã din prezenta sentintà, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 17.12.2014.

INSTANTA

Prin cererea formulata la data de 22.05.2014 si inregistrata pe rolul Tribunalului Arges sub nr. 2381 /109/2014, reclamanta T.G.G., in contradictoriu cu paratele CANCELARIA PRIMULUI MINISTRU - COMISIA NATIONALA PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR si AUTORITATEA NATIONALA PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR a solicitat obligarea paratei CNCI la emiterea deciziei reprezentand titlul de despagubire in dosarul de despagubire nr. 2.....9/FFCC/2011, in conformitate cu art. 41 alin.3 din Lg. nr. 165/2013 si pe parata ANRP la emiterea deciziei reprezentand titlul de plata, in conformitate cu art. 41 alin.4 din Lg. nr. 165/2013. In subsidiar, s-a solicitat obligarea paratei CNCI la emiterea deciziei de compensare, in conformitate cu art. 21 din Lg. nr. 165/2013.

In motivarea actiunii s-a aratat ca urmare a unei notificari depuse la data de 29.10.2001, prin HCJFF Arges nr. 146/16.11.2006 s-a dispus validarea reclamantei pentru suprafata de 0,48 ha si inscrierea in anexa nr. 23 referitoare la acordarea de despagubiri, vechiul amplasament neputand fi retrocedat. Cu adresa nr. 10348/10.01.2011, dosarul a fost trimis de catre Institutia Prefectului Arges catre fosta Comisie Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor, fiind inregistrat dos. nr. 23479/FFCC/2011 la data dc 10.01.2011. Apreciaza reclamanta ca masura prevazuta la art. 41 din Lg. nr. 165/2013 poate fi aplicata si in cazul de fata, enumerarea neavand caracter limitativ la cele doua situatii expuse. S-a sustinut ca la momentul intrarii in vigoare a Lg. nr. 165/2013 dreptul reclamantei era definitiv consfintit iar nevalorificarea sa s-a produs din motive imputabile paratelor care au tergiversat finalizarea procedurilor.

In sustinerea actiunii s-au depus inscrisuri.

In drept, s-au invocat disp. art. 41, art.35 alin.2 din Lg. nr. 165/2013, art. 1528 C. civ, art. 8 din Lg. nr. 554/2004.

Legal citata, parata COMISIA NATIONALA PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR a formulat intampinare (f. 42) prin care a invocat exceptia prematuritatii formularii cererii fata de disp. art. 34 si 35 din Lg. nr. 165/2013.

Referitor la fondul cauzei s-a aratat ca dosarul inregistrat la ANRP sub nr. 23479/FFCC/2011 va fi solutionat in conformitate cu dispoz. Lg. nr. 165/2013 cu respectarea termenului legal si a ordinii de inregistrare a dosarelor de despagubire stabilita prin Decizia nr. 10299/14.11.2012 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor, avandu-se in vedere ca dosarul in discutie face parte din categoria dosarelor de despagubire mentionate la pct. 2.6 din Decizia nr. 10299/14.11.2012. S-a mai aratat ca prin Lg. nr. 165/2013 s-a stabilit o noua procedura de solutionare a dosarelor de despagubire, potrivit art. 21 alin.5 fiind necesara verificarea existentei dreptului la despagubire, prin validarea sau invalidarea deciziei,  potrivit art. 1 alin.2 si art. 21 alin.9 singura masura reparatorie find compensarea prin puncte. Mai mult, evaluarea imobilului se face potrivit art. 21 alin.9 din lege prin aplicarea grilei notariale. Titlurile de despagubire se emit in situatiile de exceptie, potrivit art. 41 alin. 3 numai dosarelor aprobate de Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor inainte de intrarea in vigoare a Lg. nr.165/2013 precum si in situatia in care instanta judecatoreasca a stabilit deja cuantumul despagubirilor.

Legal citata, si parata AUTORITATEA NATIONALA PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR a formulat intampinare (f. 46), invocand exceptia lipsei calitatii procesual pasive fata de imprejurarea ca in prezent asigura doar Secretariatul CNCI si ca numai in situatia in care dosarul este validat, aceasta parata emite o decizie de compensare prin puncte, sau titluri de plata conform art. 31 si 41 din lege. Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata.

Prin cererea formulata la data de 24.09.2014 (f. 66) reclamanta a formulat exceptia de neconstitutionalitate a art.4 teza I si a II a din Lg. nr. 165/2013, iar prin incheierea din 14.11.2014 instanta a sesizat Curtea Constitutionala in vederea solutionarii exceptiei invocate.

La acelasi termen de judecata s-a respins exceptia prematuritatii, cu motivarea cuprinsa in acea incheiere de sedinta si s-a unit cu fondul exceptia lipsei calitatii procesual pasive.

In ceea ce priveste aceasta exceptie, Tribunalul va avea in vedere prevederile art. 248 NCPC potrivit cu care instanta se va pronunta mai întâi asupra exceptiilor de procedurà si asupra celor de fond care fac de prisos, în tot sau în parte cercetarea in fond a pricinii, astfel ca o va analiza cu prioritate si va retine următoarele:

In raport de prevederile art. 2 pct. a si b din HG nr. 572/2013, in desfasurarea procesului de stabilire si acordare a masurior reparatorii, ANRP are o serie de atributii de sprijin, indrumare si monitorizare iar potrivit art. 13 ind. 1 din Lg. nr. 165/2013, ANRP are atributii de coordonare. Pe de alta parte, parata isi justifica prezenta in proces in aceasta calitate fata de petitul principal al cererii reclamantei, motiv pentru care exceptia invocata urmeaza a fi respinsa.

Pe fondul pricinii, Tribunalul va reţine urmatoarele:

Urmare a unei notificari depuse la data de 29.10.2001, prin HCJFF Arges nr. 146/16.11.2006 s-a dispus validarea reclamantei pentru suprafata de 0,48 ha si inscrierea in anexa nr. 23 referitoare la acordarea de despagubiri, vechiul amplasament neputand fi retrocedat. Cu adresa nr. 10348/10.01.2011, dosarul a fost trimis de catre Institutia Prefectului Arges catre fosta Comisie Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor, fiind inregistrat dos. nr. 23479/FFCC/2011 la data de 10.01.2011.

Astfel cum rezulta din intampinarea formulata, dosarul reclamantei se afla in stadiu de analiza si nu se incadreaza disp. art. 41 din Lg. nr. 165/2013.

In raport de modificãrile legislative in materie, Tribunalul constată cã Legea nr. 165/2013 prevede la art. 4 cä legea nouà se aplicá şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor.

In acest context se constată insá cà la data pronunţarii prezentei decizii, celelalte dispozii ale Legii nr.247/2005, Titlul VII, care reglementau procedura de emitere a titlului de despägubire sunt abrogate, fiind înlocuite cu procedura prescrisä de art.21 şi urm. din Legea nr.165/2013.

Potrivit art.17 din Legea nr.165/2013 se constituie Comisia Nationalã pentru Compensarea Imobilelor care, conform art. 18 alin.3 din acelaşi act normativ, preia atribuţiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor şi funcţioneazà până la finalizarea procesului de retrocedare.

Ca atare, sub aspectul capacitàţii procesuale de folosinţă, CCSD işi înceteazà existenţa ca organ administrativ investit cu soluţionarea dosarelor de acordare a màsurilor reparatorii în conditiile legilor speciale de restituire, fiiind înlocuită de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, care preia toate atribuiile acesteia şi implicit calitatea procesualà a CCSD în dosarele in curs.

Nu numai prevederile legii noi cu implicaţii asupra pãrţilor în dosare trebuie recunoscute ca aplicabile ci şi cele care reglementeazà procedura de urmat, de vreme ce legiuitorul declarà in art. 4 al legii ca dispoziţiile acesteia se aplica cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la entitaţile investite de lege, nesoluţionate până la data intrării in vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, la data intrării în vigoare a acestei legi.

Prin jocul aplicàrii in timp a regulilor reglementând modul de acordare a màsurilor reparatorii, în prezent situatia reclamantei intrà sub incidenţa Legii nr.165/2013, care schimbã procedura de stabilire a acestor despagubiri.

Prematuritatea invocatà de càtre pârâtã si asupra careia instanta s-a pronuntat deja, se raporteazà la un act normativ nou, care prorogä din nou termenul de soluţionare al dosarelor, care se interpune pe fondul unei proceduri in curs şi care permite chiar reanalizarea indreptăţirii pcrsoanei solicitante la măsuri reparatorii, în procedura Legii 165/2013, CNCI avand atribuţii extinse privind verificarea dosarelor, potrivit art. 17 al. 1 lit, a).

In concluzie, faţà de dispoziţiile art. 4 rap. la art.21 din Legea nr.165/2013, se constatà că obligarea pârâtei COMISIA NATIONALA PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR la emiterea deciziei reprezentând titlu de despàgubire nu mai este posibila, dosarul urmând a fi solutionat în conformitate cu dispoziţiile noii legi, motiv pentru care, în baza art. 1, 8, 18 din Lg. nr.554/2004, actiunea reclamantei urmeaza a fi admisa, obligand pârâtele sa soluţioneze dosarul de despàgubire nr. 23479/FFCC/2011, conform art. 21 din Legea 165/2013,  astfel  cum s-a solicitat in subsidiar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII

HOTARATE

Respinge excepţia lipsei calitäţii procesuale pasive a pârâtei ANRP.

Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta T.G.G., domiciliatà in ................................. cu domiciliul procesual ales la Cabinet Individual de Avocat  Dumitrescu Andreea Dana cu sediul in.............. în contradictoriu cu pârâtele CANCELARIA PRIMULUI MINISTRU - COMISIA NATIONALA PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, cu sediul în Bucureşti, Calea Floreasca, nr.202, sector 1 şi AUTORITATEA NATIONALA PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR, cu sediul în Bucureşti, Calea Floreasca, nr..202, sector 1.

Obligá pârâtele sà soluţioneze dosarul de despãgubire nr. 23479/FFCC/2011, conform art. 21 din Legea 165/2013.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunţatà azi,17.12.2014, la Tribunalul Argeş —Secia Civilà, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.

Presedinte,

Căile de atac împotriva încheierilor privind aplicarea penalităţilor prevăzute de art. 905 N.C.P.C.

Materia executării silite a obligaţiilor de a face care nu pot fi îndeplinite prin altă persoană decât debitorul, instituţie reglementată de dispoziţiile art. 580 ind. 3 C.P.C. 1865, respectiv art. 905 N.C.P.C. constituie un subiect ale cărui particularităţi au mai fost abordate de către noi, mai ales prin prisma reglementării procesuale civile anterioare.

Caracterul special al acestei modalităţi de executare silită, care rezultă atât din finalitatea executării silite (îndeplinirea obligaţiei de a face de către debitor) cât şi din mijloacele legale puse la dispoziţie de legislaţie (aplicarea de amenzi debitorului în vechea reglementare sau de penalităţi în conformitate cu normele noului cod de procedură civilă, măsurile consacrate de executare silită directă, imobiliară sau asupra veniturilor fiind lipsite de raţiune în aceste situaţii) caracterizează această formă de executare silită drept un subiect generator de discuţii şi probabil insuficient reglementat chiar şi în raport de regulile noului cod de procedură civilă. 

Reţinând prevederile art. 905 N.C.P.C., constatăm că referitor la executarea silită a obligaţiilor de a face sau de a nu face care nu pot fi îndeplinite decât prin persoana debitorului, noua reglementare introduce câteva modificări privind desfăşurarea procedurii în sine, cele mai importante fiind: comunicarea în prealabil către debitor a încheierii de încuviinţare a executării silite (o somaţie în acest sens nemaifiind necesară); transformarea amenzii pe zi de întârziere din vechea reglementare în penalitate pe zi de întârziere în favoarea debitorului, cu o valoare mai mare decât cea regăsită în vechea reglementare şi care poate fi calculată şi ca procent  din valoarea obligaţiei, atunci când aceasta este evaluabilă în bani; micşorarea termenului după care debitorul poate solicita stabilirea valorii finale a penalităţilor (amenzii în fosta reglementare), de la 6 luni, la 3 luni.

Aceste modificări au fost binevenite, conferind creditorului mijloace suplimentare în sensul executării cât mai eficiente a obligaţiei din titlul executoriu.
Pe de altă parte, raportându-ne la modalitatea de reglementare a procedurii în sine, atât în lumina normelor Codului de Procedură Civilă 1865 cât şi ale noului Cod de Procedură Civilă, reţinem că un subiect care a dat naştere la numeroase contradicţii îl constituie exercitarea căilor de atac împotriva încheierilor care au ca obiect aplicarea de amenzi/penalităţi.
Astfel, cu privire la acest aspect, dispoziţiile art. 580 ind. 3 al. (1), teza a II -a şi al (3) C.P.C. 1865, stabileau: 

"Instanţa sesizată de creditor poate obliga pe debitor, prin încheiere irevocabilă, dată cu citarea părţilor, să plătească, în favoarea statului, o amendă civilă de la 20 lei la 50 lei, stabilită pe zi de întârziere până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu."

"Amenda civilă va putea fi anulată, în tot sau în parte, ori redusă, dacă debitorul execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu sau, după caz, pentru alte motive temeinice, pe cale de contestaţie la executare."

Analizând prevederile menţionate, constatăm următoarele: în vechea reglementare, încheierile având ca obiect aplicarea de amenzi civile prin care erau admise cererile formulate aveau caracter irevocabil. Aşadar, împotriva acestora, debitorul nu mai putea exercita nicio cale ordinară de atac, singura cale de a anula amenda sau de a micşora cuantumul acesteia reprezentând-o contestaţia la executare. 

Aceeaşi abordare este preluată şi în conţinutul noului Cod de Procedură Civilă, art. 905 al.(2) şi (5) stabilind:.

"Când obligaţia nu este evaluabilă în bani, instanţa sesizată de creditor îl poate obliga pe debitor, prin încheiere definitivă dată cu citarea părţilor, să plătească în favoarea creditorului o penalitate de la 100 lei la 1.000 lei, stabilită pe zi de întârziere, până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu."

"Penalitatea va putea fi înlăturată ori redusă, pe calea contestaţiei la executare, dacă debitorul execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu şi dovedeşte existenţa unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării."

Astfel, dacă  în ceea ce priveşte încheierile prin care s-a dispus aplicarea de amenzi/penalităţi de întârziere, atât vechea cât şi noua reglementare consfinţesc caracterul irevocabil/definitiv al acestora, probleme a pus situaţia încheierilor prin care s-au respins cererile susamintite, cu privire la care nici noul şi nici vechiul Cod de Procedură Civilă nu fac nicio o menţiune. 

Din această perspectivă, modalitatea de formulare a legiuitorului atât în ceea ce priveşte art 580 ind.3 C.P.C. 1865 cât şi în ceea ce priveşte art. 905 N.C.P.C. poate da naştere la diverse interpretări, printre care şi abordarea greşită că atât încheierile prin care s-au admis cererile de aplicare penalităţi cât şi cele prin care s-au respins astfel de cereri sunt definitive. O astfel de interpretare, nu numai că încalcă orice normă de interpretare juridică, ci,  prin lipsirea creditorului căruia i s-a respins cererea de orice mijloc legal prin care să o poată contesta, aceasta îl pune în imposibilitatea de a mai putea obţine executarea titlului executoriu, situaţie inadmisibilă şi care prin prisma art. 6 N.C.P.C. îngrădeşte însuşi dreptul la un proces echitabil.

 În interpretarea logică a prevederilor menţionate şi reţinând şi principiul ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, în lipsa unei prevederi exprese a legiuitorului, este de netăgăduit că încheierile prin care se resping cererile de aplicare penalităţi sunt supuse normelor de drept general, fiind atacabile cu apel în lumina noului Cod de Procedură Civilă, sau cu recurs, în cazul celor guvernate de fosta reglementare.
Deşi probabil este vorba de o simplă economie în exprimare a legiuitorului, pentru evitarea interpretărilor eronate cu privire la acest aspect, ar fi fost de dorit ca în conţinutul art. 905 N.C.P.C., acesta să introducă şi o menţiune expresă referitoare la calea de atac ce poate fi exercitată împotriva încheierilor prin care s-au respins cererile având ca obiect aplicare penalităţi, cum de altfel, putem regăsi în reglementarea altor instituţii ale procedurii civile, cum ar fi contestaţia la executare, materia executării silite sau procedurile speciale.

Dintr-o perspectivă diferită, tranzlaţia destul de anevoioasă uneori între normele vechiului Cod de Procedură Civilă şi cele ale noului Cod de Procedură Civilă a generat premisele producerii de erori şi în ceea ce priveşte soluţionarea cererilor având ca obiect aplicare penalităţi, inclusiv asupra menţionării căilor de atac ce se pot exercita împotriva încheierilor respective, considerându-se de către instanţele de fond că acestea sunt atacabile cu recurs, deşi executarea silită fusese iniţiată sub imperiul noului Cod de Procedură Civilă. Este lesne de înţeles că soluţiile date în acest sens eludează prevederile art. 7 şi 8 din Legea nr. 76/2012. 

Reţinând cele expuse, în raport de prevederile art. 905 N.C.P.C, dar şi de cele ale Legii nr.76/2012 , conchidem că  încheierile prin care se resping cererile având ca obiect aplicare penalităţi  sunt atacabile cu apel.

Această soluţie este susţinută indubitabil  şi de practica instanţelor de judecată. 

Astfel, prin Decizia nr. 2842/18.12.2014, pronunţată de Tribunalul Argeş în Dosarul nr. 7156/280/2014, recalificând calea de atac împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de aplicare penalităţi din recurs în apel,  instanţa de judecată "apreciind că în speţă calea de atac este exclusiv apelul şi văzând că în mod greşit instanţa de fond a stabilit calea de atac ca fiind recursul, va admite excepţia de inadmisibilitate a căii de atac a recursului cu consecinţa respingerii recursului ca inadmisibil şi prin urmare va dispune comunicarea din oficiu a hotărârii prezente către toate părţile urmând ca de la data comunicării să curgă, dacă este cazul, termenul pentru exercitarea căii de atac prevăzute de lege."
Este de prisos să menţionăm că în speţa susamintită, având ca obiect cerere pentru pronunţarea unei încheieri în vederea aplicării de penalităţi debitorului, soluţia recalificării căii de atac de către instanţa de control din recurs în apel este consfinţită expressis verbis şi de prevederile art. 456 şi 457 N.C.P.C., texte legale care confirmă apelul ca şi cale ordinară de atac şi care conferă instanţei de control judiciar atributul de a repune partea interesată în termenul de exercitare a căii de atac prevăzută de lege, atunci când aceasta a exercitat o cale de atac neprevăzută de lege, în considerarea menţiunilor instanţei de fond.
În speranţa că instanţele investite cu soluţionarea cererilor având ca obiect acordare penalităţi pentru neexecutarea obligaţiei de a face vor realiza o aplicare corectă a dispoziţiilor art. 905 N.C.P.C., reţinem că doar încheierile prin care s-au admis cererile formulate sunt definitive, cu toate efectele juridice ce decurg din acest aspect, cele prin care sunt respinse acţiunile introduse, fiind supuse controlului judiciar, prin exercitarea căii de atac prevăzută de lege.
http://www.juridice.ro/373978/caile-de-atac-impotriva-incheierilor-privind-aplicarea-penalitatilor-prevazute-de-art-905-ncpc.html