vineri, 30 octombrie 2009

Despre procesul verbal de contraventie si prezumtia sa de legalitate



1. In urmatoarele randuri ne-am propus sa tratam cateva aspecte apartinand materiei legislatiei contraventionale, aspecte care, in ultimii ani, ridica anumite probleme atat instantelor de judecata, cat si justitiabililor. Este vorba despre procesul verbal de contraventie, privit prin prisma prezumtiei sale de legalitate.
Pentru inceput, consideram necesara o raportare la temeiul legal care reglementeaza acest domeniu. Actul normativ care reglementeaza materia contraventiilor il constituie Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor [1].
Pornind de la prevederile acesteia, am putea defini procesul verbal de contraventie, ca fiind acel act juridic, emis de autoritatile competente, care sta la baza aplicarii unei sanctiuni, in urma savarsirii unei contraventii (acea fapta care are un grad de pericol social mai scazut decat infractiunea si care este pedepsita ca atare). Persoana care intocmeste procesul verbal de contraventie poarta denumirea de “agent constatator”, iar persoana care a savarsit contraventia – “contravenient”.

2. Procedura intocmirii unui proces verbal de contraventie, continutul sau si modalitatea in care acesta poate fi contestat sunt aspecte prevazute in mod foarte clar, tot de O.G. nr. 2/2001.
Pentru ca procesul verbal sa fie legal intocmit, continutul acestuia trebuie sa cuprinda anumite date si mentiuni (expres prevazute in art. 16 din ordonanta [2]), in caz contrar acesta fiind anulabil. In unele situatii, nulitatea procesului verbal poate fi constatata si din oficiu (art. 17 din ordonanta).
In situatia in care contravenientul este nemultumit de amenda care i-a fost aplicata, acesta poate exercita caile de atac impotriva procesului verbal de contraventie.
Conform O.G. nr. 2/1001, plangerea impotriva procesului verbal de constatare a contraventiei si de aplicare a sanctiunii trebuie facuta in termen de 15 zile de la data inmanarii sau comunicarii acestuia si se depune la organul din care face parte agentul constatator [3]. Plangerea urmeaza a fi trimisa judecatoriei in raza careia a fost savarsita contraventia.

3. In tara noastra se inregistreaza un numar mare de plangeri impotriva proceselor verbale de constatare a contraventiei si de aplicare a sanctiunii contraventionale. Uneori procesele verbale sunt contestate in mod justificat, fiind reclamate anumite abuzuri din partea agentului constatator. Alteori, contestarea unui proces verbal de contraventie constituie doar un tertip juridic prin care contravenientul obtine o “amanare” a executarii sanctiunii care i-a fost aplicata, speculandu-se faptul ca O.G. nr. 2/2001 prevede in mod expres, in art. 32 alin. (3), ca “plangerea suspenda executarea”.
Odata ce un proces verbal de contraventie a fost contestat, instanta de judecata are rolul de a verifica legalitatea si temeinicia intocmirii acestuia.
De multe ori instantele de judecata admit plangerile introduse, dispunand anularea proceselor verbale contestate, pentru simplu motiv ca acestea nu au fost intocmite conform O.G. nr. 2/1001. In aceste situatii, instanta de judecata nici nu mai ajunge sa analizeze fondul problemei, fiind obligata sa constate, de exemplu, ca actul nu cuprinde una dintre mentiunile obligatorii prevazute la art. 16 din ordonanta, dispunand anularea acestuia.
Acestea sunt aspectele care privesc forma procesului verbal de contraventie si sunt cele mai intalnite.

4. Daca insa se constata ca procesul verbal contestat a fost intocmit cu respectarea O.G. nr. 2/2001, instanta de judecata trece la analizarea fondului cauzei, cu alte cuvinte, la analizarea faptelor care s-au petrecut, in final formandu-si o opinie care duce fie la admiterea plangerii formulate si deci la anularea procesului verbal contestat, fie la respingerea plangerii.

5. Un rol important in formarea aprecierilor instantei de judecata, il constituie probatoriul administrat pe parcursul procesului. Pana recent, instantele de judecata considerau ca in materie contraventionala sarcina probei revine contravenientului. Cu alte cuvinte, cel care contesta un proces verbal de contraventie, trebuia sa vina cu dovezi in sprijinul sustinerilor sale. Rationamentul instantelor de judecata avea la baza prevederile Codului civil, care statueaza, in art. 1169, ca “cel ce face o propunere in faţa instanţei de judecată trebuie să o dovedească”.
Pe cale de consecinta, procesul verbal de contraventie se bucura de o “prezumtie de legalitate”, aceasta putand fi rasturnata doar de catre contravenient prin probele propuse. Recurgandu-se insa la acest stereotip (“cel ce face o propunere în faţa instanţei de judecată trebuie să o dovedească”), consideram ca s-au creat si situatii in care instantele de judecata si-au “autodiminuat” rolul lor activ, atributie care le permite efectuarea de cercetari cu privire la cauza respectiva in scopul aflarii adevarului si pronuntarii unei hotarari corecte.

6. De curand, aceasta problematica, a prezumtiei de legalitate a procesului verbal de contraventie, a fost supusa atentiei Curtii Europene a Drepturilor Omului. Este vorba de cauza Anghel contra Romaniei [4], cauza in carte Curtea, prin hotararea din data de 4 octombrie 2007, isi exprima in mod foarte clar punctul de vedere cu privire la acest aspect.
In speta mentionata, Curtea considera ca prezumtia de legalitate si de adevar a procesului verbal de contraventie este o prezumtie “lipsita de rezonabilitate” si ca, astfel, ea violeaza art. 6 al Conventiei, respectiv dreptul la un proces echitabil. In opinia Curtii, modul in care prezumtia de legalitate in materie contraventionala este perceputa de unele instante de judecata din tarile europene, printre care si cele din Romania, echivaleaza cu o nerespectare a prezumtiei de nevinovatie.
Se apreciaza ca “nerespectarea garantiilor fundamentale – printre care prezumtia de nevinovatie – care protejeaza indivizii in fata posibilelor abuzuri ale autoritatilor, impune in privinţa aceasta o problema pe baza art. 6 din Conventie”, incalcand dispozitiile acestuia. Curtea mai constata faptul ca finalitatea art. 6 din Conventie nu este de a inlatura prezumtiile, ca cea de legalitate, din materie contraventionala, ci de a determina statele ”sa includa aceste prezumtii in limite rezonabile luand in calcul gravitatea mizei si pastrand dreptul la aparare”.

7. Aceste concluzii ale Curtii Europene a Drepturilor Omului, corect justificate in opinia noastra, sunt intr-o oarecare contradictie cu rationamentul juridic bazat pe prezumtia de legalitate a procesului verbal de contraventie, practicat de catre instantele romane. Insa, intrucat este vorba despre o hotarare a Curtii Europene a Drepturilor Omului, instantele de judecata din Romania sunt nevoite sa tina cont de prevederile sale si sa le puna in aplicare.

8. Astfel, in condtiile in care chiar Curtea Europeana a Drepturilor Omului pune sub semnul intrebarii prezumtia de legalitate a procesului verbal de contraventie, teoretic, anularea acestor acte in instanta devine mult mai usor de obtinut de catre contravenient.
Practica judiciara in domeniu din ultimul an confirma acest lucru.
Este de dorit ca rationamentul Curtii Europene a Drepturilor Omului sa fie luat in considerare de catre instantele de judecata si sa fie interpretat de acestea cu scopul pronuntarii unor hotarari legale si corecte, acest lucru fiind, in primul rand, in interesul justitiabilului.

[1] publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001[2] În continuare, ori de cate ori vom folosi cuvantul ordonanta, fara nicio alta mentiune, se va intelege ca ne referim la O.G. nr. 2/2001.
[3] Prin Decizia nr. 953/2006, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2007, Curtea Constitutionala a constatat neconstitutionalitatea dispozitiile art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, care stabilesc obligatia contravenientului de a depune plangerea la organul din care face parte agentul constatator. Curtea a retinut ca acest text ingradeste accesul direct la justitie atata timp cat nu prevede ca alternativa si posibilitatea ca plangerea sa poata fi depusa si la instanta de judecata.
[4] CEDO, cauza Anghel impotriva Romaniei, cererea nr. 28183/03, hotararea din 4 octombrie 2007, definitiva la 31 martie 2008
[5] Doctrina este constanta in a afirma caracterul obligatoriu al jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului. A se vedea, spre exemplu, R. Chirita, Conventia europeana a drepturilor omului. Comentarii si explicatii, Editia a 2-a, Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2008, p. 35 şi urm., C. Birsan, Conventia europeana a drepturilor omului. Comentariu pe articole, Vol. II. Procedura in fata Curtii. Executarea hotararilor, Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2006, p. 597 si urm.
"Revista de Note şi Studii Juridice" http://rnsj.ro/