Anul 2023 a adus modificări importante în materia legislației aplicabile în domeniul ordinelor de protecție, modificări destinate a asigura o ocrotire suplimentară victimelor faptelor de violență în familie.
Astfel, necesitarea existenței unei proceduri cât mai suple și cât mai rapide cu privire la emiterea ordinului de protecție a creat premisele ca încă din anul 2018, legiuitorul să completeze Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, în sensul introducerii ordinului de protecție provizoriu, emis pentru o perioadă de 5 zile, direct de către polițiștii sesizați, care constată că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea victimei să fie pusă în pericol printr-un act de violență domestică.
În situația confirmării ordinului provizoriu de protecție în termen de 48 de ore de la data emiterii, de către parchetul de pe lângă judecătoria în a cărei rază teritorială a fost emis, acesta va fi de îndată înaintat instanței menționate, însoțit de o cerere pentru emiterea ordinului de protecție prevăzut de art. 23 și urm.din Legea nr. 217/2003.
Altfel spus, legislația consacrată a consfințit două etape în procedura reglementată de actul normativ citat, respectiv o primă fază, pe parcursul căreia intervine ordinul de protecție provizoriu, cu o durată de 5 zile, emis de organele de poliție și confirmat de parchet și cea care se desfășoară la nivelul instanței de judecată, în ipoteza în care aceasta este sesizată de procurorul care a confirmat ordinul provizoriu sau direct de către victimă, cu finalitatea emiterii unui ordin de protecție care, într-o variantă inițială a Legii nr. 217/2003, avea o durată de cel mult 6 luni.
Însă numărul în continuă creștere a faptelor de violență domestică reclamă revizuirea continuă a legislației incidente în materia combaterii violenței în familie, ceea ce a condus și la modificarea unor prevederi legale aplicabile instituției ordinului de protecție, printre care și cele referitoare la durata acestuia.
Indiscutabil, necesitatea revizuirii duratei maxime pentru care putea fi obținut ordinul de protecție a fost determinată de faptul că, cel puțin în situația producerii de fapte de violență familială cu caracter repetat, termenul de 6 luni este mult prea scurt.
Aceasta deoarece, un astfel de interval nici nu asigură victimei faptelor de violență o protecție suficientă împotriva agresorului, și, mai mult, condiționează accesul celei dintâi la protecție din partea organelor abilitate de reluarea procedurii de emitere a ordinului de protecție, ceea ce presupune timp și eforturi suplimentare.
În acest context, prin Legea nr. 240/2023 a fost modificat art. 39 din Legea nr. 217/2003, stabilindu-se o durată a ordinului de protecție de cel mult 12 luni de la data emiterii acestuia.
Așadar, începând cu data intervenirii Legii nr. 240/2023, (adică 20.07.2023), durata maximă a ordinului de protecție emis de instanța de judecată va putea fi și de 12 luni, și nu de cel mult 6 luni, astfel cum era statuat de varianta inițială a Legii nr. 217/2003.
Este dincolo de orice posibilitate de tăgadă că o astfel de măsură sporește gradul de ocrotire a victimelor faptelor de violență în familie, constituind totodată un instrument important în combaterea și descurajarea producerii acestora.
Prelungirea duratei ordinului de protecție de la 6 luni la 12 luni vine în contextul în care, prin Legea nr. 114/2023, în scopul combaterii faptelor de violență economică împotriva minorilor, fusese modificat art. 38 (1) din Legea nr.217/2003, în sensul completării acestuia cu o nouă literă, respectiv k), în conformitate cu care, prin intermediul ordinului de protecție se poate dispune și: "interdicția pentru agresor de a încasa alocația de stat pentru copii și încuviințarea încasării acesteia de către părintele/persoana căruia/căreia i s-a încredințat copilul spre creștere și educare sau la care s-a stabilit reședința acestuia."
O astfel de modificare a fost și ea binevenită, reținând realitatea evidentă că minorii constituie categoria cea mai vulnerabilă pe fundalul producerii faptelor de violență domestică, fiind necesare mijloace legale suplimentare care să permită o ocrotire eficientă a acestora.
