În contextul economic actual, în care din ce în ce mai
multe persoane fizice se confruntă cu probleme financiare uneori generatoare de
debite neachitate şi acumularea de datorii, o categorie importantă de litigii
cu care sunt investite instanţele de judecată o reprezintă contestaţiile la
executare formulate în dosarele de executare silită.
Scopul principal al acestor litigii îl constituie anularea
formelor de executare silită ilegale întreprinse în diverse dosare de
executare, situaţii întâlnite destul de frecvent în practică şi datorate, nu de
puţine ori, "excesului" de zel al creditorilor sau al organelor de
executare.
Trecând peste finalitatea principală a cererilor având ca
obiect contestaţia la executarea silită, respectiv aceea de a anula anumite forme
de executare sau chiar executarea silită însăşi, o altă consecinţă juridică a
existenţei pendinte a unui astfel de litigiu, este
reprezentată de posibilitatea ca debitorul care formulează sau care a formulat
o astfel de cerere în justiţie, să solicite şi suspendarea executării silite,
până la soluţionarea contestaţiei la executare.
Menţionăm că referitor la acest aspect, prevederile art.
719 al. (1), (2) şi (3) N.C.P.C. stabilesc tu titlu imperativ:
"(1) Pana la solutionarea contestatiei la executare sau
a altei cereri privind executarea silita, la solicitarea partii interesate si
numai pentru motive temeinice, instanta competenta poate suspenda executarea.
Suspendarea se poate solicita odata cu contestatia la executare sau prin cerere
separata.
(2) Pentru a se dispune suspendarea, cel care o solicita
trebuie sa dea in prealabil o cautiune, calculata la valoarea obiectului
contestatiei, dupa cum urmeaza:
a) de 10%, daca aceasta valoare este pana la 10.000
lei;
b) de 1.000 lei plus 5% pentru ceea ce depaseste 10.000
lei;
c) de 5.500 lei plus 1% pentru ceea ce depaseste 100.000
lei;
d) de 14.500 lei plus 0,1% pentru ceea ce depaseste
1.000.000 lei.
(3) Daca obiectul contestatiei nu este evaluabil in bani,
cautiunea va fi de 1.000 lei, in afara de cazul in care legea dispune
altfel."
Astfel, raportându-ne la textul de lege citat, observăm că
o cerere de suspendare a executării silite poate fi formulată concomitent sau
ulterior înregistrării unei acţiuni având ca obiect contestaţie la executare
doar în situaţia existenţei unor motive temeinice, judecarea şi admiterea
acesteia fiind condiţionate a
priori de plata cauţiunii
susmenţionate.
În altă ordine de idei, reţinând reglementarea expusă de
art. 719 N.C.P.C., conchidem că plata cauţiunii susmenţionate este singura
modalitate în care debitorul care doreşte suspendarea executării silite poate
accede la judecarea unei cereri în acest sens, neîndeplinirea acestei obligaţii
conducând din start la neexaminarea fondului cererii de suspendare.
Despre obligaţia de a achita o cauţiune în vederea
soluţionării cererilor de suspendare a executării silite, s-a discutat foarte
mult, atât în lumina vechiului Cod de Procedură Civilă cât şi în interpretarea
regulilor impuse de noul Cod de Procedură Civilă, existând atât adepţi ai
acestei obligaţii cât şi critici.
Este acceptat de către toată lumea faptul că în raport de
dispoziţiile art. 6 al. (2) N.C.P.C., dreptul la un proces echitabil se referă
atât la faza litigioasă desfăşurată în faţa instanţelor de judecată cât şi la
etapa executării silite şi că atât în interpretarea normelor de drept intern
dar şi a normelor de drept comunitar (art.6 din Convenţia Europeană pentru
Drepturile Omului) acest drept capătă valenţele unei garanţii ale cărei efecte
sunt indiscutabile şi nu pot fi limitate.
Din această perspectivă, o modalitate de exercitare a
dreptului la un proces echitabil o reprezintă şi posibilitatea ca creditorul
care deţine un titlu executoriu valabil şi legal să poată obţine îndeplinirea
întocmai şi în totalitate a obligaţiei consfinţite de acesta, prevederile
procesual civile punându-i la dispoziţie mijloacele legale pentru a-şi asigura
eficienţa şi celeritatea acestui demers.
Astfel, stabilirea unei cauţiuni în sarcina debitorului
care solicită suspendarea executări silite, cu posibilitatea cauzării unor
pierderi creditorului, îl protejează pe acesta din urmă de orice pagubă
suferită datorită imposibilităţii temporare de a-şi valorifica dreptul, în
ipoteza suspendării măsurilor de executare.
Această opinie majoritară a fost susţinută şi de către
Curtea Constituţională, prin respingerea excepţiei de neconstituţionalitate
privitoare la art. 718 al. (2) N.C.P.C., actual art. 719 al. (2), statuându-se
că instituţia cauţiunii "are o dublă finalitate, şi anume, pe de
o parte, aceea de a constitui o garanţie pentru creditor, în ceea ce priveşte
acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii executării
silite, prin efectul suspendării acesteia, şi, pe de altă parte, de a preveni
şi limita eventualele abuzuri în valorificarea unui atare drept de către
debitorii rău-platnici." Cu
aceeaşi ocazie, Curtea Constituţională a concluzionat că, întrucât obligaţia de
plată a cauţiunii "nu
constituie o condiţie de admisibilitate a contestaţiei la executare,
instituirea" acesteia "nu poate fi calificată ca o
modalitate de a împiedica accesul liber la justiţie", normele
procesual civile asigurând "garanţii
suficiente de ocrotire a accesului liber la justiţie tuturor părţilor implicate
în proces, prin însuşi faptul că le oferă posibilitatea de a contesta
executarea şi de a solicita suspendarea acesteia." [1]
Aşadar, la o primă analiză a conceptului expus, constatăm
că perceperea unei cauţiuni care să condiţioneze judecarea cererilor de
suspendare a executării silite pare deplin justificată şi că această obligaţie
este în concordanţă cu toate garanţiile juridice impuse atât de legislaţia
internă cât şi de cea comunitară.
Cu toate acestea, deşi existenţa unor instrumente eficiente
care să garanteze dreptul la executare silită constituie o necesitate indiscutabilă,
apreciem că modalitatea de reglementare a obligaţiei achitării cauţiunii
în materia cererilor de suspendare a executării silite prevăzută de art. 719
N.C.P.C. necesită o analiză mai aprofundată de natură să depăşească limitele
impuse de legiuitor şi de raţionamentul Curţii Constituţionale expus mai sus.
În acest context, pentru a avea o imagine cât mai clară
asupra noţiunii în sine, o evaluare cât mai elocventă a legalităţii şi
echităţii obligaţiei de a achita cauţiune în materia cererilor de suspendare a
executării silite porneşte de la efectele juridice ale acestui demers.
Punctual, achitarea cauţiunii prevăzute de art. 719
N.C.P.C. va determina judecarea cererii de suspendare a executării silite de
către instanţa de judecată, prin analizarea condiţiilor de admisibilitate ale
acesteia, în sensul existenţei unor motive temeinice şi a unei contestaţii la
executare pendinte.
Per a contrario,
neachitarea cauţiunii stabilite conform textului de lege citat mai sus va
conduce la nesoluţionarea cererii de către instanţa de judecată,
considerându-se că aceasta nu este legal investită în vederea cercetării
fondului.
Acestea fiind zise, în situaţia în care debitorul care a
formulat o cerere de suspendare a executării silite nu şi-a îndeplinit
obligaţia de plată a cauţiunii, instanţa de judecată nu va proceda la judecarea
cererii, context în care se naşte pe bună dreptate întrebarea dacă debitorul se
mai bucură de respectarea dreptului la un proces echitabil sau nu, aspect care,
în opinia noastră, nu este tranşat nici de legiuitor şi nici de Curtea
Constituţională.
Astfel, justificarea expusă prin Decizia nr. 619/2014 a
Curţii Constituţionale în sensul că simpla prevedere a posibilităţii
formulării unei contestaţii la executare şi a unei cereri de suspendare echivalează
cu respectarea dreptului debitorului la un proces echitabil contravine însăşi
raţionamentului acesteia expus în decizii anterioare.
Din această perspectivă amintim că în soluţionarea unor
excepţii de neconstituţionalitate precedente, analizând întinderea noţiunii
"dreptului la un proces echitabil", aceeaşi Curte Constituţională a
statuat că "dreptul de
acces liber la justiţie nu se limitează doar la posibilitatea introducerii unei
cereri de chemare în judecată, ci include şi dreptul de a beneficia de
judecarea şi tranşarea pe fond a litigiului existent în faţa unei
instanţe" [2]
În altă ordine de idei, aplicând raţionamentul expus mai
sus în situaţia debitorului care solicită suspendarea executării silite,
observăm că simplul fapt că normele procedural civile prevăd în favoarea
acestuia posibilitatea de a formula diverse cereri în justiţie (contestaţie la
executare, cerere de suspendare a executării) constituie garanţii insuficiente
cu privire la respectarea dreptului la un proces echitabil, în contextul în
care legiuitorul condiţionează soluţionarea unor astfel de cereri de
îndeplinirea anumitor cerinţe, cum ar fi plata cauţiunii.
Este acceptat în unanimitate că modalitatea de calcul a
cauţiunii regăsită în conţinutul dispoziţiilor art. 719 N.C.P.C. creează
premisele stabilirii unor obligaţii de plată în sarcina debitorului uneori
deosebit de împovărătoare, cu consecinţa că acesta din urmă nu le va putea
îndeplini, de plano
Or în contextul în care se naşte posibilitatea ca un număr
semnificativ de justiţiabili să nu poată beneficia de judecarea unei cereri
adresate justiţiei pentru simplul fapt că s-au aflat în imposibilitatea de a-şi
îndeplini anumite obligaţii pecuniare, ipoteza enunţată poate fi privită ca o
condiţionare a accesului la justiţie de situaţia materială a petentului,
situaţie care nu doar îngrădeşte exerciţiul dreptului la un proces echitabil,
dar creează şi situaţii discriminatorii.
Într-adevăr, accesul la justiţie nu trebuie exercitat în
mod haotic ci după anumite norme şi în anumite condiţii bine stabilite de către
legiuitor, însă limitele impuse acestui exerciţiu "nu pot restrânge, pentru un
justiţiabil, accesul liber într-o asemenea măsură, încât să fie afectată însăşi
esenţa dreptului său de acces la o instanţă", astfel de limitări fiind
conforme cu art. 6.1 din Convenţie [3] doar "în
cazul în care există un raport rezonabil de proporţionalitate între
mijloacele utilizate şi scopul urmărit" [4].
Din această perspectivă, prevederile art. 719
N.C.P.C. constrâng practic judecătorul căruia i s-a adresat o cerere de
suspendare provizorie a executării, să nu o soluţioneze în situaţia neachitării
cauţiunii, în detrimentul debitorului, aspect ce ţine de însăşi esenţa exerciţiului
dreptului la un proces echitabil al acestuia din urmă.
Mai mult decât atât, posibilitatea stabilirii unor cauţiuni
de un cuantum exorbitant în anumite situaţii consfinţită de prevederile legale
citate, alături de faptul că debitorul interesat este lipsit de alte mijloace
legale pentru a accede la soluţionarea cererii (legislaţia în materia
ajutorului public judiciar - O.U.G. nr. 51/2008 - prevede situaţii extrem
de restrictive în care justiţiabilii pot beneficia de scutiri, reduceri,
eşalonări) creează o disproporţionalitate vădită între drepturile părţilor
implicate (creditor - debitor).
În concluzie, condiţionarea judecării cererilor de
suspendare a măsurilor de executare silită de achitarea unei cauţiuni în
modalitatea şi în cuantumul stabilite de art. 719 N.C.P.C pun evident sub
semnul întrebării convenţionalitatea acestuia în raport de prevederile art. 6.1
din Convenţie, rămânând în sarcina judecătorului investit cu soluţionarea
cauzei să identifice mijloacele legale în vederea restabilirii unui echilibru
între părţile angrenate.
Implicaţiile sunt cu atât mai demne de luat în seamă cu
cât, efectul nesoluţionării cererii de suspendare a executării silite îl
reprezintă continuarea măsurilor de executare împotriva debitorului care până
la soluţionarea contestaţiei la executare poate fi deja executat prin poprirea
veniturilor sau chiar prin vânzarea silită a imobilelor pe care le
deţine.
Din această perspectivă, nu puţine au fost situaţiile în
care debitorii subiecţi ai măsurilor de executare silită au fost supuşi
formelor de executare silită imobiliară, consecinţa reprezentând-o însăşi
pierderea domiciliului, situaţia reclamând atenţie sporită mai ales în cazul
categoriilor de persoane vulnerabile, cu o stare materială precară.
Fără a pune în discuţie dreptul creditorului de a obţine
îndeplinirea obligaţiei consemnate în titlul executoriu prin toate formele
prevăzute de lege, opinăm că în ceea ce priveşte categoria de justiţiabili
susamintită, respectarea art. 8 al Convenţiei şi a art.1 din Protocolul nr. 1
al acesteia, chiar şi pe parcursul procedurii de executare silită, reclamă ca
măsurile de executare silită să se
realizeze "într-o manieră
care asigură observarea și protecția corespunzătoare a dreptului de a avea o
locuinţă", "intervenţia asupra bunurilor pe care le deţinem trebuind
să comporte un echilibru just între interesul general şi protecţia drepturilor
individuale."[5]
Or în raport de acest raţionament şi reţinând efectele
produse de nesoluţionarea cererii de suspendare a executării silite asupra
situaţiei debitorului, este mai mult decât discutabil dacă modalitatea în care
legiuitorul român a înţeles să reglementeze obligaţia de plată a cauţiunii în
materia cererilor de suspendare a executării silite poate asigura protecţia
corespunzătoare categoriilor de justiţiabili vulnerabili.
Cazuistica executării silite a arătat de multe ori până în
prezent că persoane aflate în situaţiii deosebite şi în imposibilitatea de a
onora obligaţia de plată a cauţiunii şi-au pierdut singura locuinţă ca urmare a
măsurilor de executare silită, ceea ce în anumite situaţii echivalează, sine die, cu încălcarea
dreptului la viaţă privată şi a dreptului la proprietate, respectiv a art. 8 al
Convenţiei şi a art.1 din Protocolul nr. 1 al acesteia.
Astfel, în ipoteza expusă, prin faptul că prevederile art.
719 N.C.P.C. creează premisele ca debitorul, aflat într-o situaţie
economico-socială deosebită şi în imposibilitatea de a-şi achita cauţiunea, să
îşi piardă însăşi locuinţa de domiciliu, uneori chiar pentru creanţe de o valoare
derizorie, în anumite condiţii acestea pot eluda şi textele comunitare
amintite.
În altă ordine de idei, din perspectiva aplicării
Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului, constatăm că reglementarea
conţinută de art. 719 N.C.P.C în sensul condiţionării cererilor de suspendare
provizorie a executării silite de plata unei cauţiuni, poate genera atât efecte
juridice pe termen scurt (încălcarea art. 6.1 din Convenţie datorită
nesoluţionării cererii în situaţia neachitării cauţiunii) dar şi pe termen
mediu sau lung (încălcarea art. 8 al Convenţiei şi a art.1 din Protocolul
nr. 1 al acesteia, în ipoteza continuării unei executări silite şi executării
debitorului prin vânzarea la licitaţie a imobilului pe care îl deţine).
Prin faptul că dispoziţiile procedurale criticate reclamă
cerinţe extrem de greu de îndeplinit pentru unele categorii de debitori
(achitarea unei cauţiuni de o valoare ridicată) în vederea suspendării
executării silite, acestea înlătură pentru debitor chiar şi cea mai vagă
aparenţă că cererea sa va fi soluţionată într-o modalitate echitabilă,
deschizând totodată calea ca, prin proceduri relativ facile, acesta să devină
subiectul uneia dintre cele mai drastice sancţiuni, şi anume pierderea
proprietăţii, datorită executării silite a imobilului pe care îl deţine.
Or în contextul în care de multe ori, creanţele care stau
la baza executării silite au o valoare derizorie sau executarea silită însăşi
se realizează cu încălcarea prevederilor legale în materie, faptul că
reglementarea conţinută de art. 719 N.C.P.C. permite apariţia situaţiilor de
mai sus, este de natură să afecteze însăşi principiul securităţii
juridice.
Acestea fiind zise, rămâne ca instanţa investită cu
soluţionarea cererii de suspendare a executării silite să realizeze o corelare
a prevederilor legale din dreptul intern cu cele comunitare, cu finalitatea
respectării principiului prevalenţei celor din urmă şi a menţinerii unui
echilibru just între părţile implicate - debitor, creditor.
[2]
Decizia nr.88/2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art.4 teza a
doua
raportate la cele ale art.33 din Legea nr.165/2013;
[3]
Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor
Fundamentale;
[4]
Hotărârea C.E.D.O. pronunţată la 06.11.2012, în Cauza Miu contra României;
[5]
Hotărârea C.E.D.O pronunţată la 25.07.2013 în cauza Rousk contra Suedieipublicat şi în http://www.juridice.ro/399742/neconventionalitatea-obligatiei-de-achitare-a-cautiunii-in-materia-cererilor-de-suspendare-a-executarii-silite.html
