vineri, 25 decembrie 2020

   


Vă mulțumim că ne-ați urmărit și anul acesta și vă urăm un Crăciun Fericit, cu sănătate, bucurii și împliniri!!!

La Mulți Ani!

luni, 7 decembrie 2020

Poate fi obligat personalul medical nespecialist să lucreze în secțiile medicale COVID-19?


Auzim tot mai frecvent cum, vrând-nevrând, medici și alți angajați ai sistemului medico-sanitar sunt redirecționați către secțiile medicale care tratează pacienți infectați cu virusul SARS-COV2.
Cum și în ce condiții se poate realiza acest demers, aflăm mai jos:

https://www.juridice.ro/704224/aspecte-privind-legalitatea-delegarii-detasarii-personalului-medico-sanitar-in-vederea-ingrijirii-pacientilor-infectati-cu-virusul-sars-cov-2.html

marți, 17 noiembrie 2020

Noile modificări la Legea nr. 165/2013!!!


Prin Legea nr. 219/2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1011 din 30 octombrie 2020 au fost aduse modificări importante în materia legislației ce reglementează stabilirea și acordarea de măsuri compensatorii persoanelor îndreptățite la despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv de către instituțiile statului în perioada regimului comunist și care nu mai pot fi restituite în natură.
Cea mai importantă noutate adusă de actul normativ menționat este reprezentată de modificarea prevederilor art. 21 al.(6) din Legea nr. 165/2013, în sensul introducerii obligativității utilizării ca reper în evaluarea imobilelor pentru care se vor stabili compensații, a grilei notariale valabile pentru anul precedent emiterii deciziei de către Comisia Națională. 
Punctual, textul de lege statuează:
"(6) Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului și a categoriei de folosință la data preluării acestuia. Prin excepție, în dosarele în care se acordă măsuri compensatorii titularului dreptului de proprietate, fost proprietar sau moștenitorilor legali ori testamentari ai acestuia, iar dreptul de proprietate nu a fost tranzacționat după preluarea abuzivă de stat a imobilului, evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin utilizarea grilei notariale valabile pentru anul precedent emiterii deciziei de către Comisia Națională. Evaluarea se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu."
Astfel, conform reglementării actuale, toate persoanele foste proprietare ale imobilelor și moștenitorii acestora vor beneficia de o evaluare realizată prin aplicarea grilei notariale valabile în anul precedent, singura ipoteză în care se va mai utiliza grila notarială din anul 2013, fiind cea a cesionarilor de drepturi.
În varianta anterioară deja consacrată, dispozițiile art. 21 al.(6) din Legea nr. 165/2013 prevedeau obligația evaluării imobilului pentru care se vor acorda măsuri compensatorii prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 pentru toate categoriile de persoane îndreptățite (exceptat fiind intervalul martie-mai 2020 în care și-a produs efectele Legea nr.22/2020 conform căreia evaluarea se realiza prin aplicarea grilei notariale de la data emiterii deciziei de compensare).
De-a lungul anilor, modalitatea de evaluare imobiliară prin utilizarea grilei notariale din anul 2013 (când piața imobiliară încă își revenea de pe urma crizei financiare din anul 2008 și avea un nivel foarte scăzut) a generat premizele existenței unei categorii de persoane îndreptățite pentru care s-a stabilit măsuri compensatorii de valori derizorii, cu mult sub exigențele unei reale reparații pentru pierderea dreptului de proprietate.
Or în acest context, modificarea dispozițiilor Legii nr.165/2013 în sensul instituirii regulii evaluării imobilului în funcție de grila notarială aplicabilă anului anterior emiterii deciziei de compensare constituie un demers mult așteptat de către majoritatea persoanelor îndreptățite la măsuri compensatorii, în speranța obținerii unei reparații echitabile pentru pierderea dreptului de proprietate.




joi, 1 octombrie 2020

Posibilitatea restituirii prestațiilor percepute în baza clauzelor abuzive, confirmată de I.C.C.J.


Prin Decizia nr. 271/2020, pronunțată în soluționarea unui recurs în materia clauzelor abuzive, Înalta Curte de Casație și Justiție confirmă în mod expres legalitatea capetelor de cerere având ca obiect solicitările de restituire a sumelor percepute de către bănci în baza clauzelor anulate. 
În contextul în care nu de puține ori instanțele investite cu soluționarea unor astfel de acțiuni au început să respingă capetele de cerere accesorii vizând restituirea sumelor de bani plătite în baza unor astfel de prevederi, considerentele instanței supreme sunt mai mult decât binevenite pentru consumatori.
În cauza în speță, acțiunea introductivă formulată împotriva unei instituții bancare a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, solicitându-se:
"- constatarea caracterului abuziv al clauzei stipulate la art. 1.2.2.1 pct. 1 din actul adiţional din 24 septembrie 2010 la contractul de credit, privind rata dobânzii variabile, "compusă din indicele de referinţă LIBOR la 3 luni la care se adaugă marja băncii în cuantum de 7,965%; rata dobânzii variabile este revizuibilă (…)"
- obligarea pârâtei la întregirea clauzei stipulate la art. 6.1 lit. a) din contract cu menţiunea că dobânda este formată din marja fixă de 5,1550 %, după cum s-a susţinut la semnarea convenţiei de credit;
- constatarea caracterului abuziv şi, implicit, anularea clauzei prevăzute la art. 5 teza finală din contract, în raport cu care "dobânda variabilă (…) pentru restul perioadei de creditare este determinată de nivelul dobânzii variabile practicate de bancă în acel moment"
- constatarea caracterului abuziv şi, implicit, anularea clauzei privind comisionul de administrare, stipulată la art. 5.1 lit. a), în valoare de 2% flat, calculat la creditul acordat;
- constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar şi eliminarea acesteia;
- obligarea pârâtei la restituirea tuturor sumelor încasate în baza clauzelor contractuale ce se vor constata ca fiind abuzive, respectiv a sumelor încasate cu titlu de dobândă excedentară, cu titlu de comision de administrare şi de risc valutar, la care se vor adaugă dobânzile legale aferente, calculate de la data plăţii şi până la momentul restituirii efective;
- stabilizarea (îngheţarea) cursului de schimb CHF/RON la valoarea de la momentul semnării contractului şi stabilirea valabilităţii acestuia pe toată perioada derulării contractului;
- denominarea în moneda naţională a plăţilor, în virtutea principiului conform căruia preţul mărfurilor sau al serviciilor între rezidenţi se plăteşte în moneda naţională.." [1]
Prin Sentinţa Civilă nr. 3948 din 23 iunie 2016, Tribunalul Bucureşti a admis în parte acțiunea formulată, a constatat caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de administrare și a dispus obligarea pârâtei la restituirea sumelor de bani percepute cu titlu de comision de administrare pentru intervalul dintre data încasării şi data implementării O.U.G. nr. 50/2010, sumă ce urma a fi actualizată cu dobânda legală.
Sentința civilă de mai sus a fost atacată de către reclamantă cu apel, admis prin Decizia Civilă nr. 425/2018 din 23 februarie 2018, prin care aceasta a fost schimbată în parte, în sensul constatării caracterului abuziv şi a nulității absolute parţiale a clauzei stipulate la art. 6.1 lit. a) din contract, respectiv a tezei finale "în funcţie de evoluţia dobânzii de referinţă a băncii".
În rest, sentința apelată a fost menținută.
Decizia pronunțată însă a fost atacată și cu recurs de către aceeași reclamantă, solicitându-se casarea sa în parte și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului în sensul constatării caracterului abuziv și al clauzelor regăsite la art. 6 pct. 1, 4, 5 din convenţia de credit şi la art. I, pct. 2.2.1.1 din actul adiţional și a obligării pârâtei la restituirea tuturor sumelor de bani percepute în baza acestora.
Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 al.(6) și (8) C.P.C.
Prin Decizia nr. 271/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în parte recursul formulat, casând în parte decizia atacată şi trimițând cauza spre o nouă judecată în privinţa capetelor de cerere având ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzelor stipulate la art. 6 pct. 1 lit. b), pct. 2, pct. 4, pct. 5 şi pct. 9 teza a III-a din contractul de credit bancar  şi art. I.2.2.1 pct. 1 din actul adiţional, precum şi a capetelor de cerere având ca obiect restituirea sumelor percepute în temeiul clauzelor contestate.
Celelalte dispoziţii ale deciziei atacate au fost menținute.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut că instanța de apel nu a analizat criticile "prin care s-a invocat nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii pronunţate de prima instanţă sub aspectul caracterului pretins abuziv al clauzelor stipulate la art. 6 pct. 1 lit. b), pct. 2, pct. 4, pct. 5 şi pct. 9 teza a III-a din convenţia de credit şi la art. I 2.2.1 pct. 1 din actul adiţional". 
S-a observat de către Înalta Curte de Casație și Justiție că:
"În absenţa unui examen efectiv al acestor critici, Înalta Curte nu poate verifica, în temeiul art. 483 alin. (3) C. proc. civ., controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, deoarece aspectele criticate în recurs, deşi invocate şi prin cererea de apel, nu se regăsesc analizate în considerentele deciziei ce constituie obiectul recursului."
 În contextul expus, s-a apreciat că motivul prevăzut de art. 488 al.(1) pct. 6 C.P.C.este întemeiat.
Totodată, s-a stabilit că și critica vizând respingerea solicitării de restituire a sumelor percepute în baza clauzelor abuzive este întemeiată, 
Astfel, instanța de recurs a observat că justificarea instanței de fond, păstrată și de instanța de apel, în sensul că aceasta "nu poate fixa vreun nivel al dobânzii pentru perioada când dobânda a variat deoarece nu se poate substitui părţilor" contravine principiului retroactivității efectelor nulității absolute și al repunerii părților în situația anterioară.
Acestea fiind zise, s-a reținut că limitarea efectelor restitutorii doar pentru viitor, fără posibilitatea repunerii părților în situația anterioară ar fi în totală contradicție cu practica Curții Europene de Justiție, obligatorie pentru instanțele naționale, exprimată în cauze precum C-154/15 Francisco Gutiérrez Naranjo împotriva Cajasur Banco SAU, C-307/15 Ana María Palacios Martínez împotriva Banco Bilbao Vizcaya Argentaria S.A. (BBVA) şi C-308/15 Banco Popular Espanol, S.A. împotriva Emilio Irles López, Teresa Torres Andreu.
Deși Decizia nr.271/2020 nu a fost pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii sau în dezlegarea unor chestiuni de drept, situații în care respectarea acesteia ar fi imperativă conform prevederilor  art 517 al.(4) și 521 al.(3) C.P.C., cele stabilite de către Înalta Curte de Casație și Justiție ar trebui să contribuie la crearea unei practici unitare în materie. 
Este interesant de urmărit care vor fi efectele acesteia asupra jurisprudenței în materie, cu atât mai mult cu cât, anterior, însăși instanța supremă a pronunțat decizii  cu un conținut aflat într-o oarecare antiteză cu considerentele celei dintâi
De exemplu, prin Decizia nr. 76/2017, pronunțată tot de Înalta Curtea de Casație și Justiție în soluționare recurs în materia clauzelor abuzive, această instanță a stabilit că nu se impune restituirea sumelor de bani achitate cu titlu de dobândă "întrucât dreptul material aplicabil în materia protecției consumatorilor, respectiv Legea nr. 193/2000 și Directiva nr. 93/13/CEE prevede că sancțiunea care intervine în situația constatării caracterului abuziv al clauzelor este una sui generis, respectiv încetarea producerii efectelor pentru viitor, fără a se pune în discuție prestațiile deja executate, astfel cum se întâmplă în cazul sancțiunii nulității." [2]
Este evident că această decizie a pus în dificultate mulți consumatori care sesizaseră instanțele de judecată cu acțiuni în materia clauzelor abuzive, cărora le-au fost respinse cererile de restituire a prestațiilor achitate în baza clauzelor abuzive, pe considerentele sus-menționate, considerente care erau și sunt contrare practicii consacrate a Curții Europene de Justiție în sensul consfințirii efectului restitutoriu retroactiv al declarării abuzive al clauzelor contractuale.
Astfel că, prin Decizia nr. 271/2020, deși își "invalidează" într-o oarecare măsură propria practică, Înalta Curte de Casație și Justiție își armonizează în mod explicit modalitatea de abordare a chestiunii cu cea a Curții Europene de Justiție.
Or în ipoteza în care respectarea hotărârilor Curții Europene de Justiție este de multe ori trecută cu vederea de către instanțele interne, o hotărâre pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, fie ea și doar în soluționarea unui simplu recurs, reprezintă o justificare în plus pentru o binevenită uniformizare a practicii din materie, cel puțin pentru o perioadă.
Mai mult decât atât, datorită problemei pe care o tratează, decizia în speță constituie un real sprijin pentru consumatorii care sesizează instanțele de judecată cu cereri în materia clauzelor abuzive.

[1]http://www.scj.ro/1093/Detalii-jurisprudenta?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.Value=161707

[2]http://www.scj.ro/1093/Detalii-jurisprudenta?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.Value=134530

duminică, 31 mai 2020

Liberalizarea prețului gazelor!!

În Monitorul Oficial nr. 243 din 25 martie 2020 a fost publicat Ordinul A.N.R.E. nr. 27/2020
pentru stabilirea unor măsuri privind furnizarea gazelor naturale la clienții casnici în perspectiva eliminării prețurilor reglementate.
Actul normativ intervine în implementarea calendarului de liberalizare a prețului energiei electrice și a gazelor naturale și cu finalitatea constituirii unei piețe libere în domeniu.
Calendarul de eliminare treptată a prețului reglementat pentru consumatorii casnici a început în iulie 2013, prin demersuri concrete de încurajare a pieței concurențiale și înlăturare a monopolului.
Una dintre etapele finale ale acestui calendar este reprezentată de eliminarea prețurilor reglementate de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei și introducerea unor prețuri libere și negociabile.
Dacă pentru marii consumatori, această fază a fost parcursă mai devreme în procedura de liberalizare a pieței gazelor naturale, pentru consumatorii finali casnici, liberalizarea prețului gazelor constituie un demers pe cale de a începe și care va produce efecte notabile asupra consumatorilor.
Astfel, Ordinul A.N.R.E. nr. 27/2020 reglementează obligațiile furnizorului de gaze naturale și ale consumatorilor finali, din perspectiva liberalizării pieței în domeniu.
Actul normativ menționat introduce dreptul de eligibilitate al clienților finali, care până la data de 30.06.2020 vor avea posibilitatea să își aleagă furnizorul de gaze naturale și să încheie cu acesta un contract aferent furnizării gazelor naturale în regim concurențial.
În vederea realizării acestui demers, în perioada 1 mai-30 iunie 2020, furnizorul de gaze naturale are obligația de a transmite lunar clienților casnici din portofoliul propriu care nu și-au exercitat dreptul de eligibilitate și nu au optat pentru furnizarea gazelor naturale în regim concurențial, o informare conținând o ofertă cu prețul propus începând cu data de 1 iulie 2020 împreună cu detalii referitoare la consultarea propunerii de contract.
În aceeași perioadă de timp, furnizorul de gaze naturale este obligat să afișeze informarea menționată și la punctul unic de contact, în centrele de relații cu clienții și pe pagina principală a propriului site, la loc vizibil.
În situația în care clienții casnici nu au încheiat un nou contract în condițiile pieței concurențiale, în intervalul 1 iulie 2020-30 iunie 2021, furnizarea gazelor naturale se realizează în baza contractelor în vigoare la data de 30 iunie 2020, cu excepția clauzelor din cuprinsul acestora privind prețul reglementat, adică la prețul aferent ofertei comunicate clientului.
În ipoteza ajustării prețului menționat, furnizorul de gaze naturale are obligația de a comunica acest lucru clientului final, cu posibilitatea ca acesta să denunțe contractul în situația neacceptării noului preț.
Obligația furnizorilor de gaze naturale de informare trimestrială a clienților care nu și-au exercitat dreptul de eligibilitate și care nu au optat pentru furnizarea gazelor naturale în regim concurențial subzistă și în intervalul 1 iulie 2020-31 martie 2021.
Totodată, conform art. 6 din Ordinul A.N.R.E. nr.27/2020, în perioada 1 aprilie-31 mai 2021, furnizorul de gaze naturale va transmite clienților casnici care nu și-au exercitat dreptul de eligibilitate, o notificare care va avea atașată o ofertă cu prețul propus de către acesta pentru furnizarea gazelor naturale începând cu data de 1 iulie 2021, însoțită de informații unde poate fi consultată propunerea de contract aferent furnizării gazelor naturale în regim concurențial.
În ipoteza neexercitării dreptului de eligibilitate până la data de 30 iunie 2021 și a neîncheierii unui contract de furnizare în regim concurențial, oferta menționată mai sus va fi considerată acceptată și contractul de furnizare va fi considerat încheiat tacit începând cu 1 iulie 2021, fiind exceptată situația în care, până la data menționată, clientul notifică furnizorului refuzul de semnare sau modificarea condițiilor contractuale. 
De menționat și că este interzisă orice clauză contractuală care permite modificarea unilaterală de către furnizor a contractului de furnizare gaze naturale, orice demers în acest sens fiind realizat prin încheierea unui act adițional.
De asemenea, constatăm și că furnizorii cu clienți casnici care nu și-au exercitat dreptul de eligibilitate și nu au optat pentru furnizarea gazelor naturale în regim concurențial trebuie să poată face dovada că au depus toate diligențele pentru informarea acestora cu privire la necesitatea de a încheia un contract aferent furnizării gazelor naturale în regim concurențial.
Sintetizând cele expuse, conchidem că liberalizarea prețului la gaze naturale pentru consumatorii casnici constituie un demers care vizează restructurarea pieței în domeniu, prin crearea unor prețuri care nu vor mai fi reglementate, care în niciun caz nu vor fi stabilite în mod unilateral de către furnizor și a căror evoluție se va baza exclusiv pe negocierea părților contractuale și pe relația dintre cerere și ofertă.
În plan comunitar, întregul proces de liberalizare a pieței energiei a fost reclamat de prevederile art. 37 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene și ale art. 40 lit.c) din Directiva 2009/73/CEE, texte legale care prevăd circumscrierea oricărui monopol național cu caracter comercial eliminării excluderii oricărei discriminări între resortisanții statelor membre cu privire la condițiile de aprovizionare și comercializare alături de "eliminarea restricţiilor privind comerţul cu gaze naturale între statele membre, inclusiv dezvoltarea unor capacităţi transfrontaliere de transport corespunzătoare pentru a satisface cererea și a îmbunătăţi integrarea pieţelor naţionale.."
Revenind la dispozițiile Ordinului A.N.R.E. nr. 27/2020, observăm că în ipoteza în care furnizorii de gaze naturale eludează obligațiile stabilite în sarcina acestora pe parcursul procesului de liberalizare a prețului gazelor, instituția de control și intervenție este Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei.
Totodată, din perspectiva calității de consumator a clientului casnic și respectiv a celei de comerciant/profesionist deținută de furnizor, notăm că raporturile dintre aceștia intră și sub incidența Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori, eventualele prevederi abuzive din contractele în speță fiind prohibite și sancționate, ca atare.
Prin prisma celor expuse, reținem că, indiferent dacă au fost înștiințați sau nu, pentru a evita practicarea unui preț al gazelor naturale impus de către furnizor, până la data de 30.06.2020 toți consumatorii finali trebuie să își aleagă furnizorul de gaze naturale și să încheie un nou contract cu acesta în regim concurențial.















luni, 25 mai 2020

Noi modificări la Legea dării în plată

În Monitorul Oficial nr. 386/13.05.2020 a fost publicată Legea nr. 52 pentru modificarea și completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, act normativ care aduce modificări importante în domeniu.
Astfel, în varianta sa inițială, Legea nr.77/2016, astfel cum aceasta a fost interpretată de către Curtea Constituțională prin Decizia nr. 623/2016 a dublat practic demersul de dare în plată referit expres de actul normativ citat, de posibilitatea adaptării convenției de credit, ambele fiind condiționate de existența impreviziunii contractuale.
Impreviziunea, a fost definită ca  "un eveniment excepţional şi exterior ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil la data încheierii contractului în privinţa amplorii şi efectelor sale", analizarea acesteia fiind lăsată la aprecierea instanțelor de judecată, de la caz la caz, generându-se o practică neunitară, de multe în detrimentul consumatorilor. 
În acest context, Legea nr. 52/2020 reglementează expres și limitativ două situații clare de impreviziune contractuală, respectiv:
- ipoteza în care, pe durata executării contractului de credit, cursul de schimb valutar, aplicabil în vederea cumpărării monedei creditului, înregistrează la data transmiterii notificării de dare în plată o creștere de peste 52,6% față de data încheierii contractului de credit;
- situația în care pe durata executării contractului de credit, obligația de plată lunară înregistrează o creștere de peste 50% ca urmare a majorării ratei de dobândă variabilă.
Această modificare este bine venită și va oferi instanțelor de judecată investite cu soluționarea unor cereri în materie, criterii clare în demersul de apreciere a impreviziunii contractuale.
Pe de altă parte, dacă de varianta inițială a Legii dării în plată beneficiau, în principal, consumatorii care au contractat credite în franci elvețieni (datorită hipervalorizării acestei valute), prin introducerea celui de-al doilea caz de impreviziune care vizează evoluția dobânzii contractuale, legiuitorul extinde sfera de incidență a procedurii de dare în plată/reechilibrare și asupra creditelor în alte valute.
O altă modificare importantă este reprezentată de faptul că impreviziunea va fi prezumată în favoarea consumatorului, creditorul având obligația de a dovedi neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a notificării și respectiv reaua credință a debitorului.
În concluzie, reținem că noul act normativ deschide calea inițierii unei proceduri de dare în plată/reechilibrare cu efecte predictibile pentru debitorii de bună credință, care se încadrează în categoria vizată de Legea nr.77/2016 și care se află în imposibilitatea de a-și mai achita ratele contractuale, din motivele mai sus menționate.

vineri, 15 mai 2020

Amenzile contravenționale aplicate în perioada stării de urgență pot fi contestate cu succes

În scopul combaterii răspândirii epidemiei de SARS-COV 2, prin Decretul nr. 195/2020 și respectiv prin Decretul nr. 240/2020, în perioada 16.03.2020 - 14.05.2020, în România a fost decretată și menținută starea de urgență.
În acest interval de timp, prin ordonanțe militare succesive, s-au restrâns mai multe drepturi și libertăți individuale, fiind aplicate și o serie de amenzi contravenționale, unele poate justificate, altele comportând un vădit caracter abuziv.
Până la data de 31.03.2020, sancțiunile menționate au fost întemeiate pe dispozițiile art. 28 al O.U.G. nr.1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, text de lege care, în varianta în vigoare la acel moment, sancționa încălcarea măsurilor dispuse în perioada stării de urgență cu amendă de la 100 lei la 5.000 lei pentru persoane fizice, și de la 1.000 lei la 70.000 lei, pentru persoane juridice.
Din dorința (excesivă?) a autorităților de a responsabiliza mai mult populația cu privire la respectarea măsurilor de combatere a epidemiei, începând cu data de 31.03.2020, prin O.U.G. nr. 34/2020, conținutul art. 28 al. O.U.G. nr. 1/1999 a fost modificat în sensul înăspririi sancțiunilor aplicate, amenzile crescând la 2.000 lei până la 20.000 lei pentru persoane fizice și de la 10.000 lei la 70.000 lei, pentru persoane juridice.
În contextul expus, atât O.U.G. nr. 1/1999 cât și O.U.G. nr. 34/2020 (în ansamblul lor și pe texte de lege) au fost atacate la Curtea Constituțională, fiind invocate diverse critici de neconstituționalitate de către Avocatul Poporului.
Prin Decizia C.C.R. nr. 152/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 387/13.05.2020, a fost admisă excepția de neconstituționalitate a art. 28 din O.U.G.nr.1/1999, constatându-se că prevederile acestuia sunt neconstituționale și excepția de neconstituționalitate în ceea ce privește O.U.G. nr. 34/2020, constatându-se că aceasta este neconstituțională în ansamblul său.
Ceea ce a condus Curtea Constituțională la pronunțarea acestei soluții a fost următorul raționament:
În ceea ce privește O.U.G. nr. 34/2020, s-a statuat că aceasta este  "neconstituțională, în ansamblul său, întrucât a fost adoptată cu încălcarea prevederilor constituționale cuprinse în art. 115 alin. (6)" (din Constituție) "care stabilesc limitele competenței Guvernului de a emite ordonanțe de urgență".
Reținem că prevederile art. 115 al.(6) din Constituție au restrâns competența de legiferare a Guvernului în domenii care pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție, drepturile electorale, astfel de materii reclamând intervenția legiuitorului.
Referitor la art. 28 din O.U.G. nr. 1/1999, s-a observat de către Curtea Constituțională că acesta "nu indică în mod clar și neechivoc, în cuprinsul normei legale, actele, faptele sau omisiunile care constituie contravenții și nici nu permit identificarea cu ușurință a acestora, prin trimiterea la actele normative cu care textul incriminator se află în conexiune" și că "în absența indicării cu exactitate a dispozițiilor legale la care se face trimiterea, nu sunt respectate regulile de tehnică legislativă cuprinse în art. 50 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 24/2000".
În viziunea Curții, situația expusă contravine principiului fundamental privind respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor, prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituție, precum și principiului restrângerii proporționale a drepturilor și libertăților fundamentale, prevăzut de art. 53 alin. (2) din Constituție, dar și cel al dreptului la un proces echitabil reglementat de 21 al.(3) din Legea fundamentală.
În contextul în care însuși textul de lege pe care s-au întemeiat amenzile aplicate a fost declarat neconstituțional, este logic și echitabil ca toate procesele verbale astfel întocmite să fie anulate de către instanța de judecată.
Acestea fiind zise, reținem că în aplicarea celor statuate de Curtea Constituțională și constatând și că în conformitate cu Decretul nr. 195/2020 și Decretul nr. 240/2020, termenele născute în perioada stării de urgență nu încep să curgă pe durata acesteia, începând cu data de 15.05.2020 și până la data de 29.05.2020, se pot contesta cu succes amenzile contravenționale aplicate.

duminică, 5 aprilie 2020

Important pentru turiștii care sunt nevoiți să își anuleze planurile de vacanță datorită pandemiei de Covid19

Întrucât am constatat că din cauza epidemiei de Covid19, din ce în ce mai multe persoane se gândesc să își anuleze vacanțele contractate, întrebându-se totodată dacă își mai pot recupera banii plătiți, ne-am gândit să vă oferim câteva sugestii.
O.G.nr.2/2018 reglementează contractele având ca obiect pachetele de servicii de călătorie și serviciile de călătorie asociate, încheiate între călători și comercianți în scopul asigurării unui nivel ridicat de protecție a consumatorilor și a bunei funcționări a pieței.
Practic acest act normativ vizează marea majoritate a serviciilor turistice, de cazare, eventual și transport pe care dvs. le achiziționați, exceptate fiind:
a) pachetele și serviciile de călătorie asociate care durează mai puțin de 24 de ore, cu excepția situației în care acestea includ cazare peste noapte;
b) pachetele oferite și serviciile de călătorie asociate facilitate ocazional și pe o bază nonprofit și numai unui grup restrâns de călători;
c) pachetele și serviciile de călătorie asociate achiziționate în temeiul unui acord general pentru organizarea unei călătorii de afaceri, încheiat între un comerciant și o altă persoană fizică sau juridică ce acționează din motive legate de activitatea sa comercială, afacerea, meseria sau profesia sa.
O.G. nr.2/2018 prezintă în detaliu modalitatea de executare și modificare a contractului de călătorie, însă reținând situația incertă determinată de extinderea pandemiei de coronavirus, vă supunem atenției dispozițiile art. 13 ale actului normativ citat, care stabilesc următoarele:
"(1) Călătorul poate înceta contractul privind pachetul de servicii de călătorie în orice moment înainte de începerea executării pachetului. În cazul în care călătorul încetează contractul privind pachetul de servicii de călătorie, acesta poate fi obligat să plătească agenției de turism organizatoare o penalitate de încetare adecvată și justificabilă.
(2) În contractul privind pachetul de servicii de călătorie pot fi prevăzute penalități de încetare standardizate rezonabile, în funcție de momentul încetării contractului înainte de începerea executării pachetului, precum și de economiile de costuri și de veniturile prevăzute, generate de executarea alternativă a serviciilor de călătorie. În absența unor penalități de încetare standardizate, valoarea penalității de încetare corespunde prețului pachetului, din care se scad economiile de costuri și veniturile generate de executarea alternativă a serviciilor de călătorie. La cererea călătorului, agenția de turism organizatoare prezintă o justificare pentru cuantumul penalităților de încetare.
(3) Prin excepție de la alin. (1), călătorul are dreptul să înceteze contractul privind pachetul de servicii de călătorie înainte de începerea executării pachetului, fără a plăti vreo penalitate de încetare în cazul unor circumstanțe inevitabile și extraordinare care se produc la locul de destinație sau în vecinătatea imediată a acestuia și care afectează în mod semnificativ executarea pachetului sau care afectează semnificativ transportul pasagerilor la destinație.
(4) În cazul încetării contractului privind pachetul de servicii de călătorie, în condițiile alin. (3), călătorul are dreptul la o rambursare completă a oricărei plăți efectuate pentru pachet, dar nu are dreptul la vreo despăgubire suplimentară.
În concluzie, din interpretarea prevederilor de mai sus, constatăm că în contextul în care pandemia de coronavirus reprezintă o circumstanță inevitabilă și extraordinară care va afecta în mod semnificativ executarea pachetului de servicii de călătorie, dumneavoastră aveți dreptul de a vă adresa agenției de turism sau chiar instanței de judecată, în vederea rambursării oricăror sume achitate.

luni, 30 martie 2020

Cât de responsabilă este China pentru prejudiciul cauzat de extinderea pandemiei de coronavirus


1. Contextul general

Apărut la sfârșitul anului 2019 în China în centrul orașului Wuhan, sub forma unei pneumonii de cauză necunoscută,  noul coronavirus[1] s-a extins rapid pe continentul asiatic și ulterior în Europa și Statele Unite ale Americii, evoluând într- o epidemie de amploare, pe care în martie 2020 O.M.S [2] a declarat-o pandemie. 
Până la momentul redactării prezentei lucrări, epidemia de coronavirus [3] a cauzat peste 500 000 de infectări și peste 23 000 de decese, cele mai afectate state fiind China (peste 81 000 de cazuri din care peste 3000 de decese) și Italia (cu peste 80 000 de infectări și peste 8000 de decese).[4]
În prezent epidemia începe să se extindă masiv și în Statele Unite al Americii.
Dat fiind rata mare de contagiozitate și lipsa de imunitate a populației la noul coronavirus, statele afectate au fost nevoite să aplice măsuri dure în combaterea acestuia, care determină încălcarea dreptului la liberă circulație, încălcarea dreptului la muncă, libertatea întrunirilor, libertatea economică, etc.
În aplicarea măsurilor împotriva răspândirii noului coronavirus, România s-a aflat sub impactul celor produse în Italia, statul european cel mai profund afectat, și în plan global, chiar mai profund afectat decât China.
Astfel, prin Decretul nr. 195/16.03.2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 212/16.03.2020, Președintele României a declarat starea de urgență, iar prin Ordonanța Militară nr. 2/21.03.2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 232/21.03.2020, au fost luate unele măsuri care vizează distanțarea și izolarea socială a populației, cum ar fi restricții de circulație aplicate persoanelor fizice, suspendarea temporară a activităților de comercializare cu amănuntul a produselor și serviciilor în centrele comerciale în care își desfășoară activitatea mai mulți operatori economici, cu excepția vânzării produselor alimentare, veterinare sau farmaceutice și a serviciilor de curățătorie.
Ca și alte state europene, în acest moment România este într-un "lockdown" aproape total, pe o perioadă practic nedeterminată.
Trecând peste oportunitatea aplicării unor astfel de măsuri, ceea ce nu reprezintă obiectul prezentei lucrări, vom încerca să analizăm pierderile pe care extinderea noului coronavirus în România le-au generat, le generează și le vor genera din punct de vedere medical, psihologic, economic, social și cultural.
Totodată ne vom îndrepta atenția și asupra modalității în care putem încerca recuperarea prejudiciilor suferite datorită situației create.
În prezent în România avem 1029 de infectări cu virsulul SARS-CoV-2, 94 de persoane vindecate și 18 decese.[5] 
Există deficiențe majore în sistemul medical, posibilitatea supraaglomerării acestuia fiind din ce în ce mai reală.
La nivelul societății este instaurată o panică generalizată.
Societățile comerciale, indiferent de dimensiunea acestora își suspendă activitatea și își trimit salariații în șomaj tehnic pe durată nedeterminată.
Unele dintre acestea își închid porțile definitiv.
Sistemul judiciar este și el paralizat, instanțele de judecată fiind închise publicului cel puțin până în data de 04.05.2020, în tot acest interval fiind soluționate doar cauzele urgente, arhivele fiind închise atât pentru public și avocați, toate documentele fiind transmise exclusiv prin email sau poștă.
Nimeni nu poate preciza cât va dura această situație.
Acestea fiind zise, constatăm că în plan local, pierderile generate de epidemia de coronavirus sunt practic incomensurabile.
Altfel spus, recuperarea acestor pierderi constituie un aspect de interes general, care, o dată ce extinderea virusului va fi controlată, trebuie să constituie o prioritate.

2. Fapta. Posibilul caracter ilicit al acesteia. Raportul de cauzalitate faptă prejudiciu. Prejudiciu

2.1 Conform publicației South China Post Morning, primul caz de coronavirus poate fi trasat până la data de 17.11.2019, în provinicia Hubei.din acel moment cazurile înmulțindu-se zilnic.[6] 
În data de 27.12.2019 medicul Zhang Jixian, șef al Departamentului de Boli Respiratorii al Spitalului Provinciei Hubei a informat autoritățile că a apărut un nou tip de infecție respiratorie, foarte posibil cauzată de un coronavirus.
În raport de susținerile publicației menționate, la momentul respectiv ar fi existat circa 180 de persoane infectate.
De altfel, conform unor opinii, transmiterea misterioasei infecții de la om la om a fost confirmată  în rândul populației din Wuhan, încă de la jumătatea lunii decembrie (2019) [7].
În data de 30 de decembrie (2019),  Li Wenliang, medic oftalmolog la Spitalul Central Wuhan comunică pe un chat privat către colegii săi că în spitalul unde lucrează sunt internate 7 persoane infectate cu un virus care pare să semene cu SARS. 
În aceeași seară Comisia pentru Sănătate trimite o informare către toate spitalele din zonă despre existența unei "pneumonii de cauză necunoscută", cu dispoziția de a i se comunica noile cazuri, fără a le aduce la cunoștință că poate fi vorba de un virus de tip SARS.
La scurt timp, oficialii din Wuhan au declarat că infecția în speță ar fi izbucnit în Piața Huanan, locație unde în mod frecvent se comercializau animale vii și care imediat a fost închisă.
Totodată, în data de 01.01.2020, autoritățile din Wuhan rețin 8 persoane, sub acuzația că răspândesc zvonuri despre faptul că la spitalele locale ar exista cazuri asemănătoare cu infecțiile cauzate de SARS.
Toate aceste persoane sunt medici, printre aceștia aflându-se și oftalmologul Li.
Cu aceeași ocazie, o agenție de știri locală este avertizată să nu mai lanseze zvonuri referitoare la existența în spitale a virusului SARS.
În tot acest interval de timp, doctorii care s-au confruntat cu cazurile respective, le-au tratat ca și cum ar fi fost vorba despre pneumonii, fără a cunoaște că acestea erau posibile infecții cu un virus de tip SARS, infecții a căror tratare necesita protocoale, măsuri și precauții speciale.
Astfel, în această perioadă virusul s-a transmis necontrolat, afectând personalul medical și din ce în ce mai multe persoane.
În toată această perioadă, fără un avertisment clar din partea autorităților chineze, localnicii au participat la festivitățile prilejuite de Anul Nou Chinezesc iar oamenii au călătorit cu frecvența normală din și înspre China.
De abia la data de 11.01.2020, China raportează primul deces cauzat de pneumonia în speță.
Începând cu data de 20.01.2020, au început să fie raportate cazuri și în afara Chinei, în Europa, Statele Unite și Tailanda.
La 23.01.2020, orașul Wuhan este izolat.
De abia în data de 31.01.2020, China face public faptul că virusul se poate transmite de la om la om.[8]
Virusul începe să se răspândească rapid la nivel global, iar în martie 2020 O.M.S. declară pandemie.

2.2 China este membră fondatoare a Organizației Națiunilor Unite din anul 1945 (inițial prin Republica China și începând cu anul 1975 prin China comunistă).
Totodată, China face parte din cele 196 de state cărora li se aplică Regulile Internaționale de Sănătate, document de drept internațional adoptat de către Adunarea Mondială a Sănătății în 1969, cu scopul de a controla 5 boli infecțioase: holera, ciuma, febra galbenă, variola, febra recurentă și tifosul.[9]
În anul 2005, cu ocazia revizuirii regulilor, au fost adăugate pe lista menționată și poliomielita, infecțiile cu SARS și cazurile de gripă determinate de un nou subtip.
Lista menționată se regăsește în Anexa 2 a documentului.
Art. 6 din actul normativ menționat, statuează obligația tuturor "statelor parte de a semnala toate cazurile care apar pe teritoriile lor, făcând uz de dreptul de decizie regăsit în Anexa 2" (la reguli).stabilind că " Fiecare stat va notifica O.M.S., prin cele mai eficiente mijloace de comunicare disponibile, în termen de 24 de ore de la informarea serviciilor de sănătate publică, despre toate evenimentele care pot constitui o amenințare a sănătății publice de interes internațional, care se produc pe teritoriul său, în conformitate cu dreptul de decizie menționat și despre toate măsurile implementate ca răspuns la aceste evenimente". și că
"Urmare a acestei notificări, statele părți vor continua să comunice O.M.S. în mod oportun, clar și suficient de detailat informații din domeniul sănătății publice disponibile despre evenimentul notificat unde este posibil, fiind incluse definiții, rezultate de laborator, sursa și tipul riscului, numărul cazurilor și al deceselor, condițiile care influențează răspândirea bolii și măsurile luate....." 
Reținând cele expuse mai sus, constatăm că statul chinez avea obligația să raporteze imediat către O.M.S. apariția noului virus de tip SARS, lucru pe care acesta l-a făcut cu întârziere și prin furnizarea de informații insuficiente, ceea ce constituie o eludare a dispozițiilor citate.
Mergând mai departe cu analiza obligațiilor de care este ținută China, constatăm că în anul 2001 aceasta a  ratificat Pactul privind drepturile economice, sociale și culturale [10], ratificat de România în anul 1974.
Menționăm că art.11, 12 și 13 din pact  recunosc dreptul individului la un nivel de trai îndestulător pentru el și pentru familia sa, dreptul la sănătate fizică și mintală și dreptul a educație, drepturi care, pe fundalul crizei generate de pandemie, vor fi profund afectate.
În plus față de cele arătate, în desfășurarea politicii externe, Constituția Chinei consacră 5 principii fundamentale, acestea fiind: suveranitatea și integritatea teritorială, neagresiunea reciprocă, neimplicarea în politicile interne ale statelor, egalitatea și avantajul reciproc și coexistența în pace.
Astfel, în aplicarea principiilor enunțate în relațiile internaționale, China își declară o conduită
diligentă, conduită care are ca finalitate atât bunăstarea sa cât și a celorlalte state și naționalități, obținându-se avantaje reciproce.
Conform aceleiași Constituții, un mijloc prin care se poate atinge acest obiectiv este asistarea reciprocă.
Revenind la situația de fapt, respectiv la modalitatea în care China a înțeles să gestioneze evoluția epidemiei de COVID 19, constatăm că aceasta a produs consecințe incuantificabile asupra tuturor statelor europene, România aflându-se printre acestea.
Concret, în contextul în care există dovezi în sensul că statul chinez nu a luat diligențele necesare pentru a preveni extinderea epidemiei și a grăbi stingerea acesteia, se constată fără posibilitate de tăgadă că acesta a eludat în mod vădit principii fundamentale consacrate de propria sa constituție, respectiv regula obținerii beneficiului mutual.
Astfel, tocmai în perioada critică în care epidemia de coronavirus putea fi stopată și chiar redusă,
aparent autoritățile chineze au evitat să ia măsurile necesare[11], urmărind exclusiv protejarea interesului economic local, cu consecința generării unei crize majore la nivel global.
Este evident că această criză are mai multe fațete, respectiv medicală, economică, socială, etc., în viața de zi cu zi aceasta cunoscând o paletă largă, de la periclitarea sau chiar încălcarea dreptului la viață până la drepturi precum dreptul la muncă sau la un nivel de trai decent, libertatea economică, garanții care, în parte se găsesc și în  Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, pe care China este ținută să îl respecte.

2.3 Punctual, atât în România cât și în alte țări, cel puțin în prezent, consecințele epidemiei care a izbucnit în China sunt următoarele:
-   există un număr foarte mare de îmbolnăviri cu coronavirus (printre care și decese), cifra fiind în continuă creștere;
-  chiar dacă un număr foarte mare de persoane s-au vindecat, nimeni nu cunoaște ce efecte va produce infecția cu virusul SARS-CoV-2 asupra organismului acestora, pe termen lung;
-   pentru a preveni răspândirea epidemiei a fost și este nevoie de luarea unor măsuri de izolare și distanțare socială a indivizilor nemaiîntâlnite până în prezent și care produc un stres psihic extrem de mare;
-   în demersul de realizare a izolării împotriva virusului, s-au închis societăți comerciale, fabrici, uzine, magazine, instituții, etc.;
-    pentru a se evita aglomerarea spitalelor, s-au amânat toate intervențiile care nu au caracter urgent și persoanele au fost externate;
-   s-au închis spitale datorită contaminării totale cu virusul SARS-CoV-2 (inclusiv a personalului medical și sanitar);
-   cursurile școlare și universitare au fost suspendate pe durată nedeterminată, conturându-se cât mai pregnant varianta ca anul școlar 2019-2020 să se repete;
-   industria turismului este în colaps.
Este mai mult decât evident că în contextul expus mai sus, vorbim de o afectare masivă a drepturilor fundamentale ale fiecărui individ în parte, individ care, poate deja a luat boala și se luptă cu ea, poate își va pierde viața sau, căruia, chiar dacă va fi ocolit de virus, îi vor fi afectate nivelul de trai, dreptul la liberă circulație, dreptul la intimitate, cel puțin pe termen scurt sau mediu.
Spre deosebire de China, unde protecția drepturilor omului este o himeră, în România, toate drepturile enumerate mai sus sunt protejate și garantate de Constituție.
Astfel, în România, dreptul la viață, libertatea individuală, dreptul la apărare, dreptul la liberă, circulație, viața intimă, inviolabilitatea domiciliului, dreptul la învățătură, dreptul la ocrotirea sănătății, dreptul la muncă, libertatea întrunirilor și libertatea economică sunt protejate de art.22-23, art. 25-27, art. 32, at. 34 , art. 39, art.41 și art. 45 din Constituție.
Din perspectiva normelor de drept civil, reținem că în România, o parte din drepturile menționate mai sus sunt consfințite și de dispozițiile Legii nr.287/2009 privind Codul Civil.
Prevederile art. 14 și 15 din actul normativ menționat consacră buna credință în exercițiul tuturor drepturilor și îndeplinirea tuturor obligațiilor și statuează în mod imperativ că "niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei-credințe" .
Dispozițiile art. 61 și 64 din Codul Civil garantează viața, sănătatea și integritatea fizică și psihică a oricărei persoane, cele ale art. 71 din același act normativ - respectarea vieții private, cu interzicerea imixtiunii în viața intimă, personală sau de familie, iar cele ale art. 72 - dreptul la demnitate.
Or prin măsurile pe care statul român este nevoit să le ia pentru a combate epidemia națională de COVID 19,  pot fi încălcate sau limitate exact garanțiile menționate mai sus, garanții de care trebuie să se bucure orice cetățean român.
Acestea fiind zise, este posibil ca pandemia de coronavirus să fi fost determinată de neglijența sau poate chiar de acțiuni disimulative ale statului chinez, fără intenția acestuia de a răspândi virusul,  conduită care eludează cel puțin Regulile Internaționale de SănătatePactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, Constituțiile română și chineză, și legea civilă română.
În concluzie, în acest context, poate fi conturat un raport de cauzalitate între fapta în sine și producerea prejudiciului, ceea ce ar putea duce la angajarea răspunderii legale, ipotetic putând fi îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 357 C.C.
Sintetizând cele expuse, se poate constata că prin posibile fapte cu un posibil caracter ilicit, statul chinez, împreună cu autoritățile acestuia (Comisia Națională pentru Sănătate chineză [12], Consiliul de Stat al R.P.C.[13], Ministerul Gestionării Situațiilor de Urgență, Ministerul Afacerilor Civile, Guvernul Local al Provinciei Hubei și Municipalitatea localității Wuhan) au creat premizele extinderii epidemiei de coronavirus în România, cu toate consecințele expuse mai sus, generând pierderi incomensurabile.
Este evident că o eventuală acțiune în justiție în vederea recuperării prejudiciului cauzat de extinderea pandemiei cu coronavirus, acțiune formulată împotriva statului chinez și a autorităților menționate, constituie un demers întemeiat pe baza unui probatoriu deosebit vast și deosebit de elaborat, deosebit de dificil de realizat, dar nu imposibil.

[1] Denumit Oficial de Organizația Mondială a Sănătații SARS-CoV-2 severe acute respiratory syndrome coronavirus  https://www.who.int/emergencies/diseases/novel-coronavirus-2019/technical-guidance/naming-the-coronavirus-disease-(covid-2019)-and-the-virus-that-causes-it ;

[2] Organizația Mondială a Sănătații; 

[3] Denumită Oficial  COVID-19  coronavirus disease
https://www.who.int/emergencies/diseases/novel-coronavirus-2019/technical-guidance/naming-the-coronavirus-disease-(covid-2019)-and-the-virus-that-causes-it ;

[4] https://www.worldometers.info/coronavirus/;

[5] https://www.worldometers.info/coronavirus/;

[6] www.scmp.com/news/china/society/article/3074991/coronavirus-chinas-first-confirmed-covid-16-case-traced-back;

[7] Early Transmission Dynamics in Wuhan, China, of Novel Coronavirus–Infected Pneumonia, publicat în The New England Journal of Medicine;

[8]https://tibet.net/china-is-legally-responsible-for-covid-19-damage-and-claims-could-be-in-the-trillions/;

[9]https://apps.who.int/iris/bitstream/handle/10665/246107/9789241580496-eng.pdf;jsessionid=F71AC36ABD719146AE114B4FDE470E59?sequence=1;

[10]https://tbinternet.ohchr.org/_layouts/15/TreatyBodyExternal/Treaty.aspx?CountryID=36&Lang=EN;

[11]https://www.theguardian.com/science/2020/jan/27/china-coronavirus-who-to-hold-special-meeting-in-beijing-as-death-toll-jumps;

[12] http://en.nhc.gov.cn/;

marți, 17 martie 2020



"În ciuda noului context social creat de pandemia cu coronavirus, avocații rămân alături de justițiabili și de ceilalți parteneri ai actului de justiție, pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor."

http://www.unbr.ro/comunicat-unbr-in-contextul-emiterii-decretului-presedintelui-romaniei-nr-195-din-16-martie-2020-privind-instituirea-starii-de-urgenta-pe-teritoriul-romaniei/?fbclid=IwAR3TMBLu9ugFxK8qyHrn2UWcuDPUZVvStui1Q0xBG5JK56zfdmglxelDOGo



sâmbătă, 8 februarie 2020

Hipervalorizarea monedei CHF înseamnă impreviziune contractuală!

Decizia nr.731/06.11.2019 pronunțată de Curtea Constituțională soluționează anumite critici de neconstituționalitate privind legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile, fiind clarificate anumite noțiuni ce țin de materia procedurii reglementate de actul normativ menționat precum impreviziunea contractuală, sarcina probei în domeniu și aplicarea principiului nominalismului monetar.
Anterior, necesitatea intervenirii unui caz de impreviziune contractuală care să permită declanșarea procedurii de dare în plată, posibilitatea adaptării convenției chiar de către părțile contractuale sau de către instanța de judecată ca demers care să preceadă ultima etapă, respectiv aceea de dare în plată a imobilului fuseseră consfințite expres prin Decizia C.C.R. nr. 623/2016 [1]. 
Însă în lipsa unor reglementări specifice sau măcar a unor linii călăuzitoare date de către Curtea Constituțională, instanțele de judecată investite cu soluționarea contestațiilor împotriva notificărilor întocmite în aplicarea Legii nr. 77/2016 și implicit cu analiza impreviziunii în cazurile respective au avut o practică total neunitară, cu efecte nefaste în primul rând asupra debitorilor.
În acest context, Decizia nr.731/06.11.2019 aduce lămuriri suplimentare și chiar vine în sprijinul celor care doresc să beneficieze de Legea nr.77/2016.
Astfel, investită să analizeze constituționalitatea anumitor cazuri exprese de impreviziune contractuală, Curtea Constituțională dă o nouă definiție acestei noțiuni, statuând:
"Curtea reţine că impreviziunea în contractul de credit se referă la o clauză/ clauze în curs de executare care, fără a fi abuzivă/ abuzive, dezechilibrează în timp în mod semnificativ prestaţiile contractuale ale părţilor, cu consecinţa afectării utilităţii sociale a contractului."
Curtea Constituțională face, așadar, o diferență clară între materia impreviziunii contractuale și cea a clauzelor abuzive, prima găsindu-și reglementarea în conținutul dispozițiilor art. 970 C.C., respectiv art. 1271 N.C.C., iar cea de-a doua în Directiva Europeană nr.93/13/CEE și în Legea nr.193/2000, prima reprezentând un mijloc de protecție al tuturor contractanților (debitor sau creditor), cea de-a doua -  un mijloc de protecție al consumatorului, exclusiv.
Din perspectiva factorului generator al dezechilibrului contractual, se stabilește că în domeniul impreviziunii contractuale, acesta este produs ca urmare a unei împrejurări "excepţionale ulterioare încheierii contractului", în materia clauzelor abuzive dezechilibrul contractual fiind determinat de clauze contractuale abuzive care îndeplinesc cerințele prevăzute de art. 4 din Legea nr.193/2000.
Tot din perspectiva caracterizării noțiunii de impreviziune contractuală, față de considerentele anterioare expuse în Decizia nr. 623/2016, Decizia nr. 62/2017[2], etc. în soluționarea recentelor obiecții de neconstituționalitate, prin Decizia nr.731/2019, Curtea Constituțională aduce lămuriri suplimentare.
Astfel, este invalidată modalitatea în care instanțele de judecată procedează la analizarea impreviziunii prin administrarea unui probatoriu care verifică situația financiară și personală a debitorului, considerându-se că impreviziunea contractuală nu se determină "prin raportare la situația patrimonială a debitorului sau la posibilitățile sale financiare de rambursare a împrumutului" ci doar la "conținutul clauzelor contractuale".
Acestea fiind zise, practica instanțelor de judecată care, în vederea constatării stării de impreviziune contractuală, din oficiu, sau la cererea creditorului, efectuau verificări către A.N.A.F., către Primăriile locale, către Oficiul Județean de Cadastru și Publicitate Imobiliară, etc. pentru a identifica evoluția veniturilor debitorilor și bunurile pe care aceștia le au în proprietate devine contrară celor stabilite de Curte.
Altfel spus, indiferent de situația financiară a debitorului, constatarea impreviziunii contractuale este limitată la constatarea existenței unui dezechilibru contractual, existând o diferență substanțială între "ruina debitorului" și "ruina contractuală"[3], din perspectiva impreviziunii prezentând interes ultima. 
Este de notat și că prin Decizia nr.731/2019, Curtea Constituțională stabilește fără nicio posibilitate de tăgadă că o fluctuație de curs valutar de o "consistență valorică și persistență temporală" semnficativă îndeplinește condiția obiectivă a impreviziunii, condiția subiectivă fiind prezentă atunci când se dovedește că debitorul nu a provocat el însuși situația în speță sau nu a a avut intenția "expres materializată de a se angaja în executarea unui risc supraadăugat asociat contractului".  
Cum în mod indubitabil valuta cu fluctuația (hipervalorizarea) cea mai semnificativă a fost moneda franc elvețian, atât din punct de vedere al consistenței sale cât și prin prisma duratei, rezultă dincolo de orice posibilitate de tăgadă, că aprecierea fulminantă a acesteia, apreciere care persistă încă din anul 2012 constituie un caz de impreviziune contractuală și poate determina aplicarea Legii nr.77/2016.
Un alt aspect tranșat de Curtea Constituțională prin Decizia nr.731/2019 este sarcina probei în materia procedurii de dare în plată prevăzută de Legea nr.77/2016.
Încă de la primele notificări formulate în temeiul actului normativ menționat și chiar și ulterior intervenirii Deciziei nr. 623/2016, s-a creat un curent majoritar în rândul contestatorilor (instituții bancare, instituții financiare nebancare-cesionari ai convențiilor de credit) în sensul că debitorul notificator ar trebui să facă dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art.4 din Legea nr.77/2016 și bineînțeles a stării de impreviziune.
Este evident că acest raționament a fost cenzurat de către instanțele de judecată care au stabilit că în mod corect, în soluționarea constestațiilor împotriva notificărilor formulate, sarcina probei aparține reclamantului, adică creditorului contestator, în conformitate cu prevederile art.249 C.P.C.
Această interpretare este consfințită și de Curtea Constituțională prin Decizia nr.731/2019, stabilindu-se că: "creditorul este cel ce trebuie să dovedească neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, inclusiv a impreviziunii, având în vedere că prin notificarea depusă într-o procedură pre-judiciară debitorul a indicat întrunirea acestora, prin obligaţia de detaliere impusă de lege."  
Pe de altă parte, din perspectiva debitorului, singurul aspect pe care acesta este ținut a-l dovedi este existența dezechilibrului contractual (determinat strict prin raportare la clauzele contractuale și nu la situația patrimonială, socială sau personală a acestuia), situație în care operează de plano în favoarea sa o prezumție (relativă) de impreviziune contractuală.
În lumina celor statuate de Curtea Constituțională este interesant de văzut ce situații concrecte vor fi asimilate de către instanțele de judecată drept cazuri de impreviziune contractuală care să determine aplicarea procedurii prevăzute de Legea nr.77/2016.

[1] Prin Decizia C.C.R. nr. 623/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 53/18.01.2017 s-a constatat că prevederile din art. 11 teza întâi raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, 7 și 8 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite sunt constituționale în măsura în care instanța judecătorească verifică condițiile referitoare la existența impreviziunii și că sintagma "precum și din devalorizarea bunurilor imobile" din art. 11 teza întâi din același act normativ este neconstituțională;
[2] Prin Decizia nr. 62/2017, publicată în Monitorul Oficial nr.161/03.03.2017, a fost admisă obiecția de constituționalitate, constatându-se că Legea pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori este neconstituțională, în ansamblul său.
[3] disproporția și dezechilibrul survenite ca urmare a materializării riscului supraadăugat - Decizia C.C.R. nr. 731/2019, publicată în Monitorul Oficial nr.59/29.01.2020 prin care s-a admis obiecția de neconstituționalitate formulată, constatându-se că dispozițiile articolului unic pct. 2 [cu referire la art. 4 alin. (11)], pct. 3 [cu referire la art. 4 alin. (3) și (4)], pct. 6 [cu referire la art. 7 alin. (11)], pct. 8 [cu referire la art. 7 alin. (51)] și pct. 9 [cu referire la art. 8 alin. (5) teza a doua] din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite sunt neconstituționale.
https://www.juridice.ro/672393/implicatiile-deciziei-c-c-r-nr-731-2019-in-materia-legii-darii-in-plata-scurte-consideratii.html