În aceste zi speciale, vă urăm Crăciun Fericit și un An Nou minunat!

 

Se suspendă plata titlurilor de plată emise de către A.N.R.P. și emiterea de noi titluri de plată până în data de 01.04.2024!!

Pe fundalul "preocupării" Guvernului pentru reducerea cheltuielilor bugetare, era de așteptat că nu vor scăpa din avalanșa măsurilor luate nici beneficiarii despăgubirilor prevăzute de Legea nr.165/2013, în pofida faptului că  durata procedurii de restituire, grefată pe lipsa de cooperare a instituțiilor implicate, a condus la lipsirea acestora de o justă reparație pentru pierderea exercițiului dreptului de proprietate, timp de zeci de ani de zile. 

Astfel, prin O.U.G. nr. 90/2023, publicată în Monitorul Oficial nr. 979 din 27 octombrie 2023, Guvernul a decis suspendarea plății titlurilor de plată emise de către A.N.R.P. și a emiterii de noi titluri de plată până în data de 01.04.2024.

Concret, art. V al actului normativ menționat prevede

" (1) Prin derogare de la prevederile art. 31 şi art. 41 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de la prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative, cu modificările ulterioare, plata sumelor stabilite prin titlurile de plată emise de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, până la data de 31 octombrie 2023 şi neachitate de Ministerul Finanţelor, se efectuează începând cu 1 aprilie 2024. 

(2) În perioada 1 noiembrie 2023 - 31 martie 2024, se suspendă emiterea de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a titlurilor de plată realizată în baza dispoziţiilor Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, şi respectiv ale Legii nr. 164/2014, cu modificările ulterioare."

Aparent, urmare a actului normativ menționat, până în 01.04.2024, persoanele pe numele cărora au fost emise titluri de plată de către A.N.R.P. anterior datei de 31.10.2023 și care nu au fost plătite până la acel moment dar și persoanele pe numele cărora urma a se emite noi titluri de plată sunt lipsite de orice pârghie legală în vederea constrângerii instituțiilor abilitate la îndeplinirea acestor obligații. 

Totuși, ținând cont de faptul că sub imperiul fostei reglementări (Legea nr.247/2005), demersul aproximativ similar de suspendare a emiterii titlurilor de despăgubire și a plății despăgubirilor a stopat procesul de soluționare a dosarelor de despăgubire pentru mai mulți ani, o posibilitate de acțiune a persoanelor îndreptățite ar fi formularea de acțiuni în instanță împotriva A.N.R.P./Ministerului de Finanțe cu invocarea excepției de neconstituționalitate a art. V din O.U.G. nr. 90/2023.

Deși prin prisma blocajelor existente la nivelul instanțelor de judecată, un atare de proces ar părea lipsit de eficiență, apreciem că existența unui număr mare de astfel de litigii, alături de sesizarea diferitelor instituții cu atribuții în materia protecției drepturilor omului, ar exercita o oarecare presiune asupra executivului, cu finalitatea menținerii unor astfel de măsuri pentru un interval de timp cât mai scurt sau, de ce nu, chiar a înlăturării acestora. 

Indiferent de demersurile pentru care vor opta justițiabilii, în mod cert, măsurile luate de Guvern vor aduce din nou România în fața C.E.D.O., cu consecința primirii unei noi conndamnări pentru încălcarea dreptului la proprietate privată.

Mai jos poate fi consultat textul O.U.G. nr. 90.2023 integral

https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/275766 

Tribunalul Specializat Argeș. Adaptarea convenției de credit. Suportarea creșterii cursului de schimb ce depășește pragul de 52,6% față de cel de la data contractării, în mod egal de consumator și profesionist.

Prin Decizia Civilă nr. 116/27.02.2023, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș în soluționarea apelului promovat împotriva Sentinței Civile nr. 6058/09.11.2020 a Judecătoriei Pitești, instanța de judecată a stabilit adaptarea pentru viitor a contractului de împrumut pentru refinanţarea creditului de consum nr. 030302J5090619482/30.07.2008 începând cu data de 04.07.2017, în sensul în care sumele datorate de consumatori se vor calcula la cursul CHF-LEU existent la data semnării contractului de credit +52,6%, dispunându-se și restituirea către consumatori a sumelor achitate în plus faţă de cele ce se vor calcula potrivit dispoziţiilor anterioare, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare de la data fiecărei plăţi şi până la data restituirii.

Sentința este definitivă. 

 

Ce facem când furnizorii de utilități refuză să ne soluționeze în termen rezonabil solicitările?

De când cu liberalizarea pieței de energie electrică și gaze naturale și în contextul creșterii accentuate a prețurilor din domeniu, toți consumatorii casnici au devenit din ce în ce mai preocupați de identificarea furnizorilor cu ofertele cele mai concurențiale.

Însă, nu de puține ori, satisfacția încheierii unui contract de furnizare energie electrică sau gaze naturale în condiții aparent avantajoase pentru clientul final este "temperată" în momentul când acesta din urmă se lovește de lipsa de pregătire, lipsa de interes sau chiar reaua voință a furnizorilor unor astfel de servicii.

Mai concret, în momentul când încep să fie emise facturile și când constatăm că acestea sunt întocmite eronat și contrar prevederilor contractuale.

Într-o astfel de situație, modalitatea cea mai la îndemână aflată la dispoziția consumatorului este reprezentată de formularea unei sesizări către furnizor, în care se descrie neregula constatată și se solicită remedierea acesteia.

Însă de cele mai multe ori, sesizările formulate de către consumatorii nemulțumiți și chiar prejudiciați de furnizori sunt soluționate cu foarte mare întârziere sau chiar rămân nerezolvate.

Ordinul A.N.R.E. nr.83/2021 privind aprobarea Standardului de performanță pentru activitatea de furnizare a energiei electrice/gazelor naturale, publicat în Monitorul Oficial nr.670 din 7 iulie 2021 urmărește tocmai remedierea unor astfel de neregularități. 

Astfel, actul normativ menționat reglementează anumite standarde minime de performanță în activitatea desfășurată de furnizorii de energie electrică și gaze naturale, standarde de performanță care impun și soluționarea anumitor solicitări în anumite termene și acordarea de despăgubiri către consumatorii finali când aceste termene sunt depășite. 

Cu titlu de exemplu, în ipoteza formulării unei solicitări referitoare la o factură emisă de furnizor, dispozițiile art. 9 din Anexa - Standard de Performanță la Ordinul nr. 83/2021 stabilesc un nivel garantat al indicatorului de calitate de 5 zile lucrătoare, prin indicator de calitate înțelegându-se "numărul de zile lucrătoare de la data înregistrării la furnizor a unei solicitări referitoare la o factură emisă până la data transmiterii către solicitant a răspunsului la această solicitare ".

Același articol stabilește că în situația în care nivelul garantat menționat mai sus este depășit, furnizorul plătește solicitantului o compensație, care conform Anexei nr.1 din ordin  este de 100 lei, la care se adaugă 50 lei pentru fiecare zi de întârziere, începând cu a doua zi de întârziere.

Într-o manieră similară, Ordinul nr. 83/2021 instituie indicatori de calitate, adică termene imperative pentru soluționarea unor neregularități și pentru următoarele situații: solicitări de transmitere a unei oferte de furnizare, solicitări de încheiere a unui contract de furnizare, solicitări de modificare/completare a unui contract de furnizare, sesizări referitoare la întreruperea/limitarea furnizării la locul de consum dispusă nejustificat de către furnizor, solicitări de reluare a furnizării la locul de consum, a cărei întrerupere/limitare a fost dispusă de către furnizor, solicitări primite al căror obiect este legat de domeniul de activitate al operatorului de rețea, timpul de transmitere către solicitant a răspunsului primit de la operatorul de rețea, solicitări referitoare la procesul de schimbare a furnizorului,  etc.

În mod cu totul surprinzător, actul normativ instituie chiar și un indicator de calitate privind timpul de preluare a unui apel telefonic efectuat prin serviciul de telefonie (call center) către furnizor acesta fiind de 8 minute de la momentul selectării opțiunii de preluare a apelului de către un operator uman. 

Așadar, data viitoare când furnizorul dvs. de energie electrică/gaze naturale ignoră solicitările pe care i le-ați adresat, nu uitați de prevederile legale mai sus menționate. 

Pentru mai multe detalii, Ordinul nr. 83/2021 poate fi consultat la următorul link: 

https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/249437

Despre delegarea drepturilor părintești

Migrarea forței de muncă din România în străinătate constituie un fenomen din ce în ce mai frecvent, cu consecințe în aproape toate domeniile, cea mai importantă fiind situația minorilor rămași în țară și care sunt lipsiți de ocrotirea părintească pe durata plecării părinților acestora. 

Din dorința de a obține un nivel de trai mai bun, un număr covârșitor de persoane se orientează către locuri de muncă din străinătate, lasându-și copiii minori în grija celorlalți membri ai familiei, respectiv, bunici, mătuși, unchi, etc.

Chiar dacă nivelul îngrijirii de care beneficiază minorul în astfel de condiții este optim, implicațiile juridice ce decurg din demersul mai sus menționat sunt, în majoritatea cazurilor, necunoscute de către părinții în cauză. 

Este de notorietate faptul că minorul lipsit de capacitate de exercițiu sau cel cu capacitate de exercițiu restrânsă este reprezentat/asistat la încheierea actelor juridice și chiar în deciziile de zi cu zi, de către părinte/tutore. 

Un astfel de mecanism juridic nu pune absolut nicio problemă în situația unei familii în care ambii părinți locuiesc împreună cu minorii, asigurându-le acestora o ocrotire corespunzătoare.

Însă ce se întâmplă în ipoteza în care ambii părinți, părintele care exercită autoritatea părintească exclusivă sau părintele la care s-a stabilit domiciliul minorului pleacă la muncă în străinătate, fără a fi însoțit de minor?

Teoretic, în lipsa oricărui alt demers, într-una dintre situațiile de mai sus, minorul rămas în țară, ai cărui părinți pleacă la muncă în străinătate este lipsit de ocrotirea părintească, mai concret, de un reprezentant legal, pe durata șederii părinților în străinătate.

Pentru a complini această deficiență, Legea nr. 272/2004 privind protecția drepturilor copilului a reglementat instituția delegării temporare a autorității părintești în cazul copilului cu părinți plecați la muncă în străinătate.

Astfel, dispozițiile art. 104 din actul normativ citat prevăd obligația părintelui care exercită singur autoritatea părintească sau a părintelui la care locuiește copilul și care urmează să plece la muncă în străinătate, de a notifica intenția de a pleca, serviciului public de asistență socială de la domiciliu, cu minimum 40 de zile înainte de a părăsi țara.

Scopul acestei notificări este de a comunica instituției menționate, datele de identitate ale persoanei care se va ocupa de întreținerea minorului/minorilor pe perioada lipsei părintelui sau a ambilor părinți, după caz.

În situația în care părintele/părinții sunt deja la muncă în străinătate și nu au inițiat demersul mai sus menționat, aceștia sunt obligați ca, de îndată, să transmită serviciului public de asistență socială de la domiciliu, notificarea cu privire la desemnarea persoanei care se ocupă de întreținerea copilului pe perioada absenței acestora.

Reținem și că persoana în grija căreia poate fi lăsat minorul trebuie;

-  să facă parte din familia extinsă sau dintre rudele, altele decât cele de gradul III inclusiv, afinii, prietenii familiei ori ai familiei extinse a copilului, față de care acesta a dezvoltat relații de atașament sau alături de care s-a bucurat de viața de familie;

-  să aibă minimum 18 ani;

-  să îndeplinească condițiile materiale și garanțiile morale necesare creșterii și îngrijirii unui copil.

Urmare a comunicării notificării prevăzute de art. 104 din Legea nr. 272/2004, părintele se va adresa instanței de tutelă, cu solicitarea de delegare temporară a autorității părintești cu privire la persoana copilului, pentru o perioadă de maximum un an, către persoana desemnată prin notificare.

Delegarea temporară a autorității părintești poate fi dispusă de către instanță și din oficiu, iar, dacă părinții nu revin în țară, aceasta o poate prelungi succesiv pe durata lipsei acestora, pentru perioade de cel mult un an.

În contextul în care dispozițiile art. 105 (6) din Legea nr. 272/2004 statuează că astfel de cereri se soluționează conform normelor Codului de Procedură Civilă, reținem că instanța competentă material și teritorial să judece o astfel de solicitare este judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază minorul/minorii.

Totodată, precizăm și că procedura va fi necontencioasă, cererea urmând să fie soluționată în termen de 3 zile de la depunere.

În plus față de aspectele de mai sus, menționăm și că acordul persoanei căreia i se deleagă drepturile părintești în fața instanței de judecată este obligatoriu, ca și anexarea la dosar a unui raport de anchetă psiho -  socială care să ateste condițiile de trai de la domiciliul acesteia. 

În cuprinsul hotărârii prin care se soluționează cauza, vor fi menționate expres drepturile și îndatoririle care se deleagă și perioada pentru care are loc delegarea.

Urmare a delegării drepturilor părintești, cu finalitatea evitării unor situații conflictuale, de neglijență sau de neadaptare în raporturile cu minorul/minorii, persoana confirmată de către instanța de judecată va fi obligată să parcurgă ședințe de consiliere în cadrul serviciului public de asistență socială.

Delegarea drepturilor părintești către persoana în grija căreia este lăsat copilul pe parcursul șederii părinților/părintelui în străinătate constituie, așadar, un demers obligatoriu care trebuie îndeplinit de către persoanele menționate.

În lipsa parcurgerii unei astfel de proceduri, minorul ai cărui părinți sunt plecați în străinătate rămâne practic lipsit de ocrotire părintească pe durata șederii acestora în străinătate, respectiv de un reprezentant juridic, persoana care se îngrijește de el în lipsa părinților fiind practic în imposibilitatea de a lua decizii privind școlarizarea, sănătatea, alte drepturi sociale, ale copilului.

Acestea fiind zise, conchidem că o astfel de măsură apare ca o formă de protecție suplimentară  a minorului ai cărui părinți sunt plecați la muncă în străinătate, respectiv un instrument juridic care vine în sprijinul părinților aflați în astfel de situații și, în nici într-un caz, nu poate fi asimilată decăderii din drepturile părintești sau suspendării exercițiului acestor drepturi. 

Clauzele abuzive în contractele dintre profesioniști

1. Domeniul de aplicare al clauzelor abuzive 

Este deja de notorietate faptul că instituția clauzelor contractuale abuzive constituie un instrument juridic aflat la îndemâna persoanelor fizice care au calitatea de consumator, fiind titulare ale unor contracte de prestări servicii încheiate cu diverși profesioniști.

Această concluzie, acceptată în unanimitate în jurisprudența instanțelor de judecată din domeniu, se desprinde, fără nicio posibilitate de tăgadă, din conținutul prevederilor art. 1 și 2 ale Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori.

Articolele citate limitează domeniul de aplicare al Legii nr. 193/2000 la sfera raporturilor juridice dintre consumatori și profesioniști, prin consumator înțelegându-se "orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract (...), acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale", iar prin profesionist "orice persoană fizică sau juridică autorizată, care, în temeiul unui contract (...) acționează în cadrul activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, precum și orice persoană care acționează în același scop în numele sau pe seama acesteia".

Mai multe detalii găsiți pe 

https://www.juridice.ro/693694/clauzele-abuzive-in-contractele-dintre-profesionisti.html

Ponderea crescută a dobânzii contractuale în rata lunară a creditului - caz de impreviziune contractuală sau clauză abuzivă?

Urmare a unei serii de verificări efectuate de către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor la unele instituții bancare, s-a constatat că acestea au perceput de la consumatori, timp de ani de zile, o rată contractuală lunară compusă din 75% dobândă contractuală și 25% principal.

Structurarea ratei contractuale în modalitatea de mai sus a obligat practic persoanele împrumutate să plătească timp de ani de zile doar dobânzile contractuale, fără ca valoarea principalului să scadă. 

S-a apreciat că situația identificată creează un dezechilibru contractual serios între poziția profesionistului și a consumatorilor în detrimentul acestora din urmă, impunându-se intervenția Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor în scopul înlăturării acestuia și refacerii echității contractuale.

Totodată, o astfel de practică a fost considerată de către instituția menționată ca înșelătoare, ceea ce a condus la sancționarea băncilor verificate și la emiterea unor ordine prin care acestea să fie obligate la înlăturarea practicii respective și la refacerea graficelor de rambursare.

Mai multe detalii găsiți pe  

https://www.juridice.ro/685418/ponderea-crescuta-a-dobanzii-contractuale-in-rata-lunara-a-creditului-caz-de-impreviziune-contractuala-sau-clauza-abuziva.html 

Când trebuie să susțin examenul de reevaluare a cunoștințelor teoretice din domeniul rutier?

Cu susținerea probei teoretice de verificare a cunoștințelor de legislație rutieră și a celei practice de verificare a aptitudinilor și a comportamentului în trafic, s-a confruntat orice posesor de permis de conducere pentru autovehicule. 

Însă este destul de puțin cunoscut faptul că, în anumite circumstanțe, chiar dacă o persoană deține permis de conducere auto în urma promovării examenului mai sus menționat, reverificarea teoretică a cunoștințelor de legislație rutieră poate interveni și ulterior obținerii dreptului de a conduce automobile pe drumurile publice. 

O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și Regulamentul de aplicare a acesteia reglementează atât situații obligatorii cât și facultative care presupun reverificarea cunoștințelor teoretice de legislație rutieră ale conducătorului auto, de către examinatorii abilitați. 

Astfel, dispozițiile art. 104 (1) din O.U.G. nr. 195/2002 consfințesc dreptul conducătorului auto sancționat contravențional cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce automobile pe drumurile publice, de a beneficia de reducerea acestei perioade cu o treime, dacă:

a) a fost declarat admis la testul de verificare a cunoașterii regulilor de circulație;

b) a obținut permisul de conducere cu cel puțin un an înainte de săvârșirea faptei.

În plus față de reglementările regăsite în O.U.G. nr. 195/2002, Regulamentul de aplicare a acestui act normativ introduce și posibilitatea reducerii perioadei de suspendare a exercițiului dreptului de a mai conduce autovehicule la 30 de zile, în condițiile promovării verificării teoretice a cunoștințelor de legislație rutieră, obținerii permisului de conducere cu cel puțin un an înainte de săvârșirea faptei, la care se adaugă și următoarele cerințe:

- în ultimii 3 ani de la data săvârșirii faptei, conducătorul auto să nu fi beneficiat de reducerea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice;

- în ultimii 2 ani de la data constatării contravenției pentru care se aplică sancțiunea contravențională complementară, conducătorul auto să nu fi avut suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule (art. 221 (1) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002).

Pe de altă parte, reținem și că atât dispozițiile O.U.G. nr.195/2002 cât și Regulamentul de aplicare a acesteia stabilesc explicit și care sunt situațiile în care conducătorul auto sancționat cu sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice nu poate beneficia de reducerea menționată mai sus, respectiv:

- când contravenientul a cumulat, din nou, cel puțin 15 puncte de penalizare în următoarele 12 luni de la data expirării ultimei suspendări a exercitării dreptului de a conduce;

- când sancțiunea contravențională complementară s-a dispus pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute la art. 102 alin. (3) lit. a) sau art. 102 alin. (4);

- când perioada de suspendare a fost majorată, conform legii;

- când perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce este aplicată prin însumarea mai multor perioade de suspendare prevăzute de lege dintre care cel puțin una prevăzută de art. 102 alin. (3) sau art. 102 alin. (4);

- când conducătorul auto a fost implicat într-un accident de circulație din care au rezultat numai pagube materiale, iar rezultatul testării aerului expirat sau al probelor biologice a stabilit că a condus vehiculul în timp ce se află sub influența alcoolului;

- când sancțiunea contravențională complementară s-a dispus ca urmare a neopririi la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau semnalele cu lumini roșii și/sau sonore sunt în funcțiune.

La susținerea examenului teoretic al cunoștințelor de legislație rutieră, desfășurat în perioada executării sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce, verificarea se va realiza de către serviciul poliției rutiere care îl are în evidență pe contravenient, fiind declarată admisă persoana care răspunde corect la cel puțin 13 întrebări dintr-un total de 15. 

Din analiza considerentelor mai sus expuse, constatăm că legiuitorul a reglementat posibilitatea reducerii duratei suspendării dreptului de a mai conduce autovehicule pe drumurile publice, ca un drept al conducătorilor auto sau de alte mijloace de transport rutier care îndeplinesc anumite cerințe.

În mod evident, condiția promovării (din nou) a examenului teoretic de cunoștințe rutiere își găsește rațiunea în necesitatea ca persoana contravenientă și care a eludat normele rutiere să își fi însușit cât mai bine noțiunile în speță.

Astfel, dovada promovării examenului de reevaluare a cunoștințelor din domeniul rutier, împreună cu îndeplinirea celorlalte cerințe enumerate mai sus sunt suficiente să probeze un grad de pericol social redus al contravenției săvârșite, ceea ce permite reducerea perioadei de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Posibilitatea reducerii duratei sancțiunii contravenționale complementare a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice constituie, așadar, un beneficiu instituit de legiuitor, de care contravenientul poate să uzeze sau nu.

În cazul în care conducătorul auto sancționat cu sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a mai conduce autovehicule pe drumurile publice înțelege să nu uzeze de această facultate, adică să nu susțină o reexaminare a cunoștințelor teoretice rutiere, suspendarea mai sus menționată va opera pe întreaga durată pentru care a fost dispusă, la împlinirea acesteia conducătorul auto reintrând în drepturi.

Însă reevaluarea cunoștințelor teoretice rutiere nu îmbracă numai forma unui instrument prin care contravenientul urmărește să își ușureze sancțiunea aplicată, ci, și ca o obligație în sarcina acestuia, a cărei îndeplinire condiționează redobândirea dreptului de a mai conduce autovehicule pe drumurile publice.

În acest sens, dispozițiile art. 106 ind.1 din O.U.G. nr. 195/2002 stabilesc că titularul unui permis de conducere susține, în mod obligatoriu, până la expirarea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule, un test de verificare a cunoașterii regulilor de circulație, atunci când suspendarea a fost aplicată pentru:

a) conducerea sub influența băuturilor alcoolice;

b) nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depășirea sau trecerea la culoarea roșie a semaforului ori circulația pe sens opus, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulație din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale.

Aceeași verificare a cunoștințelor se va susține și atunci când s-a dispus suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule, pentru o perioadă de 180 de zile, potrivit art. 103 alin. (1) lit. c) și d), până la expirarea perioadei acesteia. 

În toate cazurile mai sus menționate, dacă persoana vizată nu se va prezenta în vederea susținerii evaluării până la expirarea perioadei de suspendare sau nu va promova testarea, perioadele de suspendare se prelungesc de drept, cu 30 de zile.

Spre deosebire de testarea cu caracter facultativ, examinarea de mai sus se va susține pe raza oricărui serviciu al poliției rutiere.

Prin prisma celor prezentate, constatăm că în prima ipoteză descrisă, promovarea reevaluării testului de cunoștințe în materie rutieră are drept urmare ușurarea sancțiunii aplicate contravenientului prin scurtarea perioadei de timp în care acesta va avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule, nepromovarea sau nesusținerea evaluării neavând nicio consecință asupra exercițiului acestui drept, după încetarea perioadei de suspendare. 

Însă în situațiile identificate în care susținerea acestui examen este obligatorie, promovarea reevaluării testării teoretice de cunoștințe rutiere constituie o condiție minimă și obligatorie de a cărei îndeplinire depinde redobândirea exercițiului dreptului de a conduce autovehicule (sau alte mijloace de transport rutier) pe drumurile publice.

Contestație formulată în temeiul Legii nr. 165/2013 admisă, cu stabilirea de către instanța de judecată a valorii despăgubirilor pentru imobilele ce nu mai pot fi restituite în natură.

În soluționarea contestației întemeiate pe dispozițiile art. 35 (1) din Legea nr.165/2013, instanța de judecată a admis acțiunea formulată de clientul reprezentat de noi, a dispus anularea deciziei de validare contestată, a obligat pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor să emită o nouă decizie prin care să valideze dispoziția emisă de Primarul Municipiului Pitești pentru toate imobilele notificate și prin care să acorde măsuri compensatorii în cuantum de 521400 puncte, aferente imobilelor care au aparținut autorilor notificatorului și care nu mai pot fi restituite în natură.

Soluția de acordare a măsurilor reparatorii în cuantumul mai sus menționat a fost pronunțată de instanța de judecată în aplicarea prevederilor art. 35 (3) din Legea nr. 165/2013, care stabilește că aceasta "se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii."

Ca efect al sentinței pronunțate, pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor va fi ținută să emită o nouă decizie de compensare pe numele persoanei îndreptățite prin care să acorde măsurile compensatorii în cuantumul stabilit de instanța de judecată.

Sentința, anexată mai jos, a rămas definitivă prin Decizia nr.54/09.01.2023, a Curții de Apel Pitești.

Ce grilă notarială se aplică deciziilor de compensare contestate la nivelul instanțelor de judecată?

Încă de la data intervenirii Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, modalitatea de evaluare a imobilelor ce nu mai puteau fi restituite în natură propusă de art. 21 (6) al actului normativ citat a cauzat o serie de critici justificate și grefate pe faptul că utilizarea grilei notariale aferentă anului intrării în vigoare a legii (2013) genera grave inechități.

Deși timp de ani de zile, modalitatea de evaluare a imobilelor prevăzută de varianta inițială a Legii nr. 165/2013 și care avea în vedere grila notarială din anul 2013, a condus la acordarea unor despăgubiri cu mult sub valoarea de piață a imobilelor imposibil de restituit în natură, de abia începând cu anul 2020, legiuitorul a devenit preocupat de remedierea acestei nereguli.

Astfel, pornind de la acest moment, art. 21 (6) din Legea nr. 165/2013 a suferit mai multe modificări, instituind temporar diverse modalități de evaluare a imobilelor, de la varianta clasică, respectiv cea care avea în vedere valoarea grilei notariale aferentă anului 2013, la cea care avea în vedere grila notarială valabilă la data emiterii deciziei de compensare, până la cea care se raporta la grila notarială aferentă anului anterior emiterii deciziei de compensare.

În acest context, urmare a intervenirii Legii nr. 193/2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 681/09.07.2021, varianta actuală a art. 21 (6) din Legea nr. 165/2013 stabilește că procesul de evaluare a imobilelor pentru care se vor acorda despăgubiri se va realiza prin aplicarea grilei notariale valabile pentru anul precedent emiterii deciziei de compensare de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului și a categoriei de folosință la data preluării acestuia.

Dacă pentru soluționarea dosarelor de despăgubire în faza administrativă, textul de lege stabilește suficient de clar care sunt criteriile de evaluare la care se va raporta evaluatorul desemnat de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, în ceea ce privește soluționarea dosarelor la nivelul instanțelor de judecată, prevederile respective au fost lacunare, lăsând loc de interpretări.

De la data intrării în vigoare a actului normativ menționat, instanțele de judecată investite cu soluționarea contestațiilor împotriva deciziilor de compensare, în aplicarea prevederilor art. 21 (6) din Legea nr. 165/2013, s-au raportat la grile notariale diferite, respectiv cea aferentă anului anterior soluționării în fond a dosarului, cea aferentă anului anterior soluționării definitive a dosarului sau cea aferentă anului anterior emiterii deciziei de compensare contestate.

Reținând faptul că noile modificări ale Legii nr. 165/2013 au generat apariția unei practici neuniforme în domeniu, prin Decizia nr. 57/03.10.2022,  publicată în Monitorul Oficial nr. 1162/05.12.2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată fiind cu o cerere în vederea dezlegării chestiunii de drept menționate, a statuat că:

"dispozițiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 193/2021 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 72/2020, se interpretează în sensul că evaluarea imobilului urmează a fi realizată prin raportare la grila notarilor publici valabilă în anul anterior emiterii deciziei de compensare de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, ce face obiectul contestației judiciare."

Așadar, cele stabilite de către Înalta Curte de Casație și Justiție trasează linii clare instanțelor de judecată investite cu soluționarea contestațiilor împotriva deciziilor de compensare, stabilind că, la evaluarea imobilelor ce constituie obiectul despăgubirilor, acestea se vor raporta la valorile din grila notarială a anului anterior celui în care a fost emisă decizia contestată.

Această dezlegare de drept are în vedere interpretarea logico-juridică a textului art. 21 (6) din Legea nr. 165/2013, cu modificările ulterioare, alături de raționamentul că intervalul dintre momentul evaluării imobilelor și momentul în care persoanele îndreptățite vor primi despăgubirile efective trebuie să fie cât mai scurt.

Totodată, s-a apreciat și că stabilirea de către instanța de judecată a unui criteriu de evaluare diferit, în contextul în care Legea nr. 165/2013 nu îi acordă un astfel de prerogativ, ar constitui o încălcare a principiului de drept ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus.

Raționamentul juridic care a condus la dezlegarea modalității de interpretare a prevederilor art. 21 (6) din Legea nr.165/2013 cu privire la deciziile de compensare care au fost contestate, determinase deja Înalta Curte de Casație și Justiție să pronunțe și Decizia nr. 9/21.02.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 326/04/04/2022.

Prin decizia respectivă, pronunțată tot de completul dezlegări de drept, instanța supremă constatase că, în cauzele având ca obiect refuzul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor de a soluționa dosarele de despăgubire, art. 21 (6) din Legea nr. 165/2013, cu modificările ulterioare, se interpretează în sensul că măsurile compensatorii prin puncte trebuie determinate prin raportare la grilele notariale valabile pentru anul precedent pronunţării hotărârii judecătoreşti.

Interpretarea de mai sus este susținută de aprecierea logică că într-o fază litigioasă, care intervine în ipoteza în care Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor refuză să emită o decizie de compensare în etapa administrativă, instanța de judecată se substituie acesteia din urmă în soluționarea dosarului.

În mod indiscutabil, utilizarea timp de ani de a zile a grilei notariale aferente anului 2013, pentru evaluarea imobilelor imposibil de restituit în natură, a constituit o măsură total inechitabilă, care a condus la stabilirea unor despăgubiri care nu exprimă valoarea reală a bunurilor respective și care, în aproape toate situațiile, sunt mult mai mici decât aceasta.

Astfel, renunțarea la un astfel de criteriu ca reper pentru evaluarea imobilelor imposibil de restituit în natură și utilizarea valorii grilelor notariale aferente anului anterior emiterii deciziei de compensare constituie un reper mult mai realist care creează premisele legale ce permit stabilirea unor despăgubiri de o valoare apropiată de cea a imobilului expropriat.

Totodată, este de dorit și de așteptat și ca dezlegările de drept date de către Înalta Curte de Casație și Justiție în interpretarea art. 21 (6) din Legea nr. 165/2013 să confere o celeritate sporită și un grad de predictibilitate ridicat cauzelor având ca obiect contestarea deciziilor de compensare emise de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.