luni, 10 februarie 2014

Avocatul şi dreptul său la muncă

Nu puteam trece cu vederea avalanşa de propuneri legislative în ceea ce priveşte Legea nr. 51/1995 şi a Statutului Profesiei de Avocat, adoptate de Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România la sfârşitul anului 2013, respectiv în luna decembrie, aşa, ca un cadou de sărbători pentru avocaţi.
Un cadou însă care nu a adus decât îngrijorare celor care exercită această profesie şi care a făcut ca, pentru avocaţi, anul 2014 să debuteze sub semnul unei întrebări, posibil doar retorică, la care încă se mai încearcă găsirea unui răspuns, şi anume: care este motivaţia forurilor conducătoare în promovarea unor modificări legislative care vizează aspecte fundamentale referitoare la exercitarea profesiei de avocat?
O parte dintre noile reglementări stabilite de către Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România au intrat deja în vigoare şi sunt prevăzute de Hotărârea nr. 852/2013 privind modificarea şi completarea Statutului Profesiei de Avocat, publicată în Monitorul Oficial nr. 33/16.01.2014. Cele mai importante modificări aduse de această hotărâre vizează desfăşurarea publicităţii formelor de exercitare a profesiei de avocat. O altă noutate introdusă de hotărârea amintită o reprezintă stabilirea în sarcina avocatului a obligaţiei de a înregistra actele întocmite, în termen de 3 zile de la emitere, în Registrul Electronic al Actelor Întocmite de Avocat, sub sancţiunea inopozabilităţii acestora faţă de terţi. De asemenea, patrimoniul afectat exercitării profesiei de către avocat, stabilit cu ocazia înfiinţării formei de exercitare a profesiei sau ulterior, va trebui înregistrat în Registrul Electronic de Evidenţă a Patrimoniului de Afectaţiune al Avocaţilor.
Surpinşi de toate aceste noutăţi, avocaţii nici nu au mai dat importanţă Hotărârii nr. 857/2013 a Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România care a modificat contribuţia individuală obligatorie la Casa de Asigurări a Avocaţilor, aceasta devenind 11% din valoarea venitului brut declarat, suma reprezentând cota individuală minimă de plată fiind de 80 lei pentru avocaţii stagiari şi 250 pentru cei definitivi, iar cea maximă de 1 250 lei.
Şi "vântul schimbării" a început să bată mai tare, tot dinspre Uniune, o dată ce a fost făcută publică Hotarârea nr. 885/2013 a Consiliului, hotărâre care, la punctul A, cu majoritate de voturi, adoptă proiectul de modificare şi completare a Legii nr. 51/1995, prin care se reconfirmă aceleaşi obligaţii ale avocatului de a efectua înregistrări în Registrul Electronic al Actelor Întocmite de Avocat şi Registrul Electronic de Evidenţă a Patrimoniului de Afectaţiune al Avocaţilor, noi atribuţii ale instanţelor de judecată care vor verifica şi se vor pronunţa asupra calităţii de reprezentant al fiecărei persoane care se va prezenta ca avocat, noi atribuţii ale organelor de conducere şi noi obligaţii de ordin deontologic ale avocaţilor. Marea surpriză au reprezentat-o dispoziţiile conţinute de punctul B al acestei hotărâri, prevederi prin care se supunea dezbaterii avocaţilor o nouă serie de modificări privitoare la Legea nr. 51/1995, modificări care fuseseră înaintate Consiliului UNBR în şedinţa din data de 29.06.2013 şi care urmau a fi dezbătute sau respinse de către Consiliu, în funcţie de răspunsurile primite din teritoriu, în şedinţa din 31.01.2014. Modificările vizau articolele 23 şi 24 din Legea nr. 51/1995.

1. Noi reguli privind publicitatea şi nu numai....

Aşadar, acest lanţ al modificărilor a debutat cu Hotărârea nr. 852/2013, act care, după cum am arătat, a fost deja publicat în Monitorul Oficial şi care produce efecte juridice cu precădere în materia publicităţii desfăşurate de formele de exercitare a profesiei de avocat.
Dat fiind specificul şi deontologia profesiei de avocat, este lesne de înţeles că mijloacele de publicitate în acest domeniu trebuie să fie reglementate foarte serios, în spiritul legii, al bunei credinţe şi al moralităţii, prin excluderea unor manevre care să permită racolarea de clienţi, încălcarea secretului profesional, etc. Totuşi, încă de la data intrării în vigoare, Legea nr. 51/1995 şi Statutul Profesiei de Avocat au reglementat foarte strict (uneori chiar prea restrictiv, în opinia noastră) modalităţile în care avocatul poate apela la publicitate.
În raport de actele normative amintite, căile prin care o formă de exercitare a profesiei de avocat se poate face cunoscută sunt: amplasarea unei firme de o anumită dimensiune, editarea de broşuri, pliante de prezentare cu caracter general cu ocazia participării la colocvii şi întruniri de specialitate, anunţuri doar în presa scrisă şi doar cu ocazia începerii activităţii, modificării formei de exercitare, schimbării sediului sau deschiderii unui sediu secundar, corespondenţă profesională, înscrierea în anuare şi cărţi de telefon, adresă proprie de internet care să excludă orice intercalare cu caracter de reclamă sau menţiune publicitară pentru un produs sau serviciu diferit de activităţile prevăzute de art. 3 alin. (1) din lege şi care nu poate conţine legături către alte adrese de internet al căror conţinut ar fi contrar principiilor esenţiale ale profesiei de avocat. 
Hotărârea nr. 852/2013 a Consiliului Uniunii Naţionale al UNBR păstrează aceleaşi modalităţi de publicitate, însă introduce noi reguli în ceea ce priveşte exercitarea acestora, reguli care, deşi la o primă analiză par de bun simţ, la un studiu mai aprofundat, pot da naştere de interpretări, cu consecinţa atingerii principiului autonomiei şi libertăţii care guvernează activitatea avocatului dar şi cu afectarea intereselor justiţiabililor.
Astfel, în completarea Statutului Profesiei de Avocat, Hotărârea nr. 852/2013 enumeră în mod expres care sunt mijloacele de publicitate interzise avocatului, acestea urmând a fi regăsite în conţinutul art. 249 ind. 1 al.(2) din statut, articol nou introdus, cu următorul conţinut:

"Indiferent de mijlocul de publicitate utilizat, sunt interzise: 
a) menţiunile autolaudative sau comparative;
b) nominalizarea clienţilor din portofoliu sau indicarea litigiilor în care forma de exercitare a profesiei a fost sau este implicată;
c) informaţiile privind realizările de ordin financiar, cifra de afaceri sau succesele profesionale;
d) furnizarea de informaţii în vederea includerii în clasamente întocmite pe criterii financiare;
e) menţiunile referitoare la valoarea serviciilor oferite de avocat, la gratuităţi sau la modalitatea de plată şi care constituie politici de dumping;
f) orice afirmaţii contrare demnităţii persoanelor, profesiei sau justiţiei;
g) orice forme de publicitate realizate de către terţi."

Este evident că a utiliza menţiuni autolaudative şi mai ales comparative afectează orice normă de bună credinţă, de concurenţă colegială şi de confraternitate profesională. Este acceptat de toţi profesioniştii că nominalizarea publică a anumitor clienţi conduce (în anumite condiţii) la eludarea confidenţialităţii şi a secretului profesional şi că în activitatea de publicitate nu pot fi acceptate afirmaţii contrare demnităţii persoanei, a unor instituţii sau a profesiei în sine. Aceste reguli nu comportă discuţii şi ar trebui însuşite de orice avocat care îşi respectă profesia.
Pe de altă parte, interdicţia de a indica anumite litigii în care forma de exercitare este sau a fost implicată, sau de a furniza informaţii referitoare la anumite succese profesionale, detalii referitoare la anumite onorarii practicate (cu excluderea onorariilor de dumping) şi chiar furnizarea anumitor menţiuni care permit includerea formei de exercitare a profesiei în anumite clasamente, apar uşor exagerate şi nu îşi găsesc nicio justificare concretă.
Într-o interpretare in extremis a noilor reguli introduse, s-ar putea aprecia că avocatului îi este interzis să mai ofere vreo informaţie (prin orice modalitate de comunicare ), cu privire la practica sa, la onorariile sale, etc.
Or, cum aceste aspecte sunt totuşi o componentă esenţială a activităţii de avocatură în sine, regulile amintite pot creea premisele afectării exerciţiului profesiei de avocat, ceea ce, dintr-o perspectivă diferită, echivalează cu îngrădirea exerciţiului la muncă în cazul acestuia, garanţie impusă de prevederile art. 44 al. (1) din Constituţie, de a cărei protecţie trebuie să beneficieze toţi cetăţenii şi care trebuie respectată de orice instituţie, entitate sau persoană.
Mai mult decât atât, limitarea publicării anumitor informaţii de către formele de exercitare a profesiei este şi în detrimentul justiţiabililor care vor avea acces scăzut la informaţii de natură juridică, la practică judiciară şi chiar la detalii privitoare la valoarea anumitor onorarii orientative.
Totodată, practicarea unor reguli excesiv de restrictive cu privire la publicitatea activităţii avocatului este în totală discrepanţă şi cu caracterul de profesie liberală al avocaturii, în contextul în care avocatul nu are un venit minim garantat, veniturile sale fiind reprezentate exclusiv de onorariile percepute din partea clienţilor aleşi sau din partea Ministerului Justiţiei, pentru clienţii reprezentaţi din oficiu.
Că normele privind publicitatea profesională introduse prin Hotărârea nr. 852/2013 sunt deosebit de interpretabile este dovedit de faptul că, ulterior intrării acestora în vigoare, un număr ridicat de avocaţi au fost ţinta unor mesaje de tip publicitar trimise pe email sau chiar telefonic, prin care diverşi comercianţi care desfăşoară activitatea de web hosting le aduceau la cunoştinţă că utilizarea unor adrese de email pentru corespondenţă de genul yahoo.com, gmail.com ar fi fost interzisă de UNBR, oferindu-şi propriile servicii în vederea creerii unei adrese de email, pagină web, etc. Ofertele făceau trimitere la prevederile art. 244 al.(2) lit. e) şi f) din Statutul Profesiei de Avocat, astfel cum acesta a fost modificat de Hotărârea nr. 852/2013, text legal care interzice utilizarea în scopul prezentării formei de exercitare a profesiei sau în scopul corespondenţei, a unui domeniu de internet rezervat de un operator economic în scopul prezentării sale sau asociat cu numele şi denumirea acestuia. Deşi din fericire este vorba doar de o interpretare exagerată şi greşită a operatorilor de domenii web care doresc să consolideze în rândul avocaţilor o nouă piaţă de desfacere, simplul fapt că reglementările în speţă au permis acest lucru nu trebuie trecut cu vederea.
Trecând peste modificările aduse în materia publicităţii formelor de exercitare a profesiei de avocat, menţionăm că aceeaşi Hotărâre nr. 852/2013 face referire la înfiinţarea Registrului Electronic al Actelor Întocmite de Avocat şi a Registrului Electronic de Evidenţă a Patrimoniului de Afectaţiune al Avocaţilor, în care avocaţii vor avea obligaţia să îşi înregistreze toate actele întocmite (sub sancţiunea inopozabilităţii faţă de terţi) şi respectiv patrimoniul afectat activităţii formei de exercitare a profesiei.
Această nouă obligaţie stabilită în sarcina avocatului, de ordin birocratic am spune, presupune un efort suplimentar din partea sa (în detrimentul timpului acordat pentru studiul dosarelor sau pentru pregătirea sa profesională) şi posibile taxe suplimentare de plătit, care în cel mai fericit caz se vor oglindi în onorariul perceput de la client
Or în contextul în care avocatul oricum avea obligaţia de a organiza anumite registre care să conţină actele ce comportă dată certă, activităţile cu caracter fiduciar, cesiunile de părţi sociale, etc., introducerea unei noi proceduri de înregistrare, fie ea şi electronică, este de-a dreptul inoportună.
Dacă reţinem principiile care călăuzesc activitatea de avocatură (libertatea şi autonomia profesiei) concluzionăm că atât obligaţia de a efectua înregistrarea actelor emise în noul registru cât şi obligaţia de a înregistra patrimoniul afectat activităţii în Registrul Electronic de Evidenţă a Patrimoniului de Afectaţiune al Avocaţilor contravin chiar dispoziţiilor prevăzute de Legea nr. 51/1995 şi sunt în totală antiteză cu caracterul liberal al profesiei în sine.

2. Un an nou, cu cote noi

Mergând mai departe cu analiza modificărilor adoptate de către Consiliul UNBR, cu impact direct asupra activităţii profesionale a avocatului, ne oprim asupra Hotărârii nr. 857/2013 care modifică valoarea contribuţiei individuale obligatorii la Casa de Asigurări a Avocaţilor, aceasta devenind 11% din venitul brut declarat.
Umbrită de importanţa modificărilor legislative referitoare la publicitatea avocatului, această hotărâre a trecut aproape neobservată de avocaţi, deşi este la fel de importantă ca cea comentată anterior.
De menţionat că în contextul în care veniturile avocaţilor au scăzut substanţial (indiferent dacă este vorba de cabinete individuale sau de societăţi mari de avocaţi), o creştere a contribuţiei individuale nu are nicio justificare şi aduce reale deservicii celor care exercită această profesie.
Astfel, pe fundalul scăderii veniturilor avocaţilor, creşterea obligaţiilor pecuniare pe care aceştia le au faţă de corpul profesional din care fac parte, este total inechitabilă, cu atât mai mult cu cât alte categorii de profesionişti dobândesc noi drepturi (onorariile executorilor cresc, notarii dobândesc noi atribuţii, etc).

3. Vrei la Curte? Dai examen...

Seria de "reforme" propuse sau adoptate de UNBR se încheie (sau poate culminează?) cu Hotărârea nr.885/2013 a Consiliului, prin care au fost adoptate spre legiferare anumite modificări la Legea nr. 51/1995 şi prin care a fost adusă la cunoştinţa avocaţilor şi supusă dezbaterii acestora propunerea de modificare a art. 23 şi 24 din Legea nr. 51/1995.
Astfel, prin expunerile conţinute în punctul B din Hotărârea nr.885/2013, Consiliul UNBR propunea modificarea, articolelor de lege susamintite, după cum urmează:

"Art. I - Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 
1. La art. 23, alin (3) se modifică şi va avea următorul cuprins: 
„(3) Avocatul definitiv are dreptul de a acorda asistenţă juridică, a redacta acte de procedură şi de a pune concluzii la toate instanţele, cu excepţia curţilor de apel, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Constituţionale a României, unde va putea acorda asistenţă juridică, redacta acte de procedură şi pune concluzii dacă are o vechime neîntrerupta în profesie de cel puţin 3 ani de la dobândirea calităţii de avocat definitiv pentru curţile de apel şi 5 ani pentru Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Curtea Constituţională a României şi dacă se înscrie şi a fost declarat admis la examenul de dobândire a dreptului de a pune concluzii la aceste instanţe.” 
2. La art. 23, după alin. (3) se introduc 4 noi alineate, 3 ind.1, 3 ind.2, 3 ind.3 şi 3 ind.4, cu următorul cuprins: 
„(3 ind.1) Examenul va fi organizat de Consiliul U.N.B.R., prin I.N.P.P.A. în colaborare cu Institutul Naţional al Magistraturii. Din comisiile de examen vor face parte cel puţin un judecător de la instanţa corespunzătoare, un cadru didactic universitar de la o facultate de drept acreditată să organizeze studii doctorale (conferenţiar sau profesor) şi avocaţi desemnaţi pe baza propunerilor barourilor. 
(3 ind.2 ) Avocaţii care au promovat examenele prevăzute la alin. 3 si (3 ind.1) vor fi înscrişi în tabloul avocaţilor baroului şi vor figura corespunzător în tabloul avocaţilor cu drept de a desfăşura activităţile prevăzute la alin (3), care se întocmeşte distinct pentru curţile de apel si ICCJ/CCR şi care va fi înaintat acestora anual şi după fiecare examen. 
(3 ind.3) Avocaţii care anterior intrării în profesie au exercitat funcţia de judecător au dreptul sa fie înscrişi în tabloul avocaţilor cu menţiunea dreptului de a exercita activităţile prevăzute la alin. (3), corespunzător gradului dobândit în profesie. Dispoziţiile art. 20 alin. (8) din Lege rămân aplicabile. 
(3 ind.4) Prevederile alin. (3), (3 ind.1), (3 ind.2), (3 ind.3) şi (3 ind.4) se aplică avocaţilor admişi în profesie prin examen după intrarea în vigoare a prezentei legi.”
3. La art. 24, alin (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: 
„(1) Baroul are obligaţia să întocmească anual tabloul avocaţilor definitivi şi stagiari în ordine alfabetică, cu menţionarea numelui, prenumelui, titlului ştiinţific, datei înscrierii în barou, sediului profesional, formei de exercitare a profesiei şi a instanţelor la care au dreptul să desfăşoare activităţile prevăzute de lege. Dispoziţiile art. 23 sunt aplicabile.”

Aşadar, Uniunea Naţională a Barourilor dorea împărţirea avocaţilor în mai multe categorii:
- avocatul stagiar, care a promovat examenul de admitere în profesie, cu drept de a pune concluzii la judecătorii şi la organele de urmărire penală corespunzătoare acestora - categorie care există deja;
- avocatul definitiv care a promovat examenul de definitivare, cu drept de a pune concluzii la judecătorii şi tribunale şi la organele de urmărire penală corespunzătoare acestora;
- avocatul definitiv cu o vechime neîntreruptă în profesie de 3 ani şi care a promovat examenul de dobândire a dreptului de a pune concluzii la curtea de apel, cu drept de a pune concluzii la judecătorii, tribunale şi curţi de apel şi la organele de urmărire penală corespunzătoare acestora;
- avocatul definitiv cu o vechime neîntreruptă în profesie de 5 ani şi care a promovat examenul de dobândire a dreptului de a pune concluzii la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau/şi la Curtea Constituţională, cu drept de a pune concluzii la aceste instanţe şi la organele de urmărie penală de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pe de altă parte, este de notorietate faptul că şi în reglementarea deja consacrată a Legii nr. 51/1995, admiterea în profesia de avocat şi exercitarea acesteia sunt deja condiţionate de participarea la anumite examene (admiterea şi definitivatul) şi de îndeplinirea unor cerinţe de vechime (stagiu obligatoriu de 2 ani, o vechime de minim 5 ani pentru a putea pune concluzii la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, etc).
Prin urmare, introducerea unor noi tipuri de examene şi împărţirea avocaţilor definitivi în mai multe categorii de avocaţi apare total nejustificată, singurul efect direct al acestei măsuri (probabil şi cel dorit de către susţinători) urmând a se concretiza în descurajarea potenţialilor aspiranţi la profesia de avocat, de a mai îmbrăţişa această meserie.
Cu alte cuvinte, în ipoteza în care aceste noi reglementări ar intra în vigoare, la iniţativa Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor, un număr mare de persoane care ar dori să practice profesia de avocat şi care poate ar deveni buni profesionişti, ar decide să se îndrepte către alte domenii de activitate. Totodată, un număr mare de avocaţi ar rămâne să activeze doar pe lângă judecătorii şi tribunale, pentru simplul motiv că nu au promovat noile examene, care bineînţeles s-ar desfăşura obsesiv pe structura drept civil, drept penal, procedură civilă, procedură penală şi legea de organizare a profesiei.
Nepromovarea unui astfel de examen nu ar inteveni, de plano, datorită lipsei de cunoştinţe a avocatului, ci uneori şi datorită imposibilităţii de a achita taxele de examen (bineînţeles de un cuantum substanţial) sau poate chiar datorită lipsei timpului necesar pentru pregătire - pentru că avocatul definitiv mai şi lucrează şi în general, tinde să se specializeze într-o anumită ramură de drept şi nu în toate, cum visează cei de la Uniune.
Or, prevederile art. 41 al. (1) din Constituţie statuează, fără posibilitate de tăgadă: "Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă este liberă". 
În contextul în care Hotărârea nr. 852/2013 a Consiliului Uniunii Naţionale al UNBR deja a introdus noi reguli cu privire la publicitatea profesională şi noi obligaţii în sarcina avocatului cu impact direct asupra activităţii desfăşurate de acesta, în unele cazuri chiar cu posibilitatea afectării dreptului garanţie sus amintit, adoptarea propunerii de modificare a art. 23 şi art. 24 din Legea nr. 51/1995, în forma în care aceasta a fost prezentată, nu poate fi admisă.
Trecând peste faptul că o aplicare a art. 23 şi 24 din Legea nr. 51/1995, în varianta propusă de UNBR ar eluda indiscutabil exercitarea dreptului la muncă astfel cum acesta este consfiinţit de Constituţie, menţionăm şi că formularea textelor citate (vezi punctul 3 ind 4 al art.23) este de natură să creeze situaţii discriminatorii între persoanele care vor intra în profesie ulterior acestor modificări şi cele care exercitau profesia de avocat la data intrării în vigoare a noilor reguli.
Pe lângă o eventuală discriminare a viitorilor avocaţi faţă de cei deja aflaţi în exerciţiu, reglementările amintite ar conferi formă legală unei proceduri, caracterizată în primul rând, printr-o lipsă de predictibilitate în ceea ce priveşte regulile şi principiile care guvernează desfăşurarea activităţii de avocatură, aspect ce interesează întreg corpul profesional.
Probabil că pentru toate aceste motive, alături de o opoziţie fermă din partea barourilor din teritoriu, recent Uniunea Naţională a Barourilor din România a renunţat la propunerea de modificare a art. 23 şi art. 24 din Legea nr. 51/1995, cel puţin pentru moment.
Rămân însă în vigoare celelalte modificări legale din domeniu, reglementări care trebuie interpretate şi aplicate în mod echilibrat, cu respectarea deontologiei profesiei dar fără a se transforma în instrumente de control excesiv sau limitare a activităţii desfăşurate de avocat, atribut aflat în primul rând în sarcina forurilor de conducere dar regăsit şi la îndemâna fiecăruia dintre noi.
http://www.juridice.ro/308268/avocatul-si-dreptul-sau-la-munca.html