Migrarea forței de muncă din România în străinătate constituie un fenomen din ce în ce mai frecvent, cu consecințe în aproape toate domeniile, cea mai importantă fiind situația minorilor rămași în țară și care sunt lipsiți de ocrotirea părintească pe durata plecării părinților acestora.
Din dorința de a obține un nivel de trai mai bun, un număr covârșitor de persoane se orientează către locuri de muncă din străinătate, lasându-și copiii minori în grija celorlalți membri ai familiei, respectiv, bunici, mătuși, unchi, etc.
Chiar dacă nivelul îngrijirii de care beneficiază minorul în astfel de condiții este optim, implicațiile juridice ce decurg din demersul mai sus menționat sunt, în majoritatea cazurilor, necunoscute de către părinții în cauză.
Este de notorietate faptul că minorul lipsit de capacitate de exercițiu sau cel cu capacitate de exercițiu restrânsă este reprezentat/asistat la încheierea actelor juridice și chiar în deciziile de zi cu zi, de către părinte/tutore.
Un astfel de mecanism juridic nu pune absolut nicio problemă în situația unei familii în care ambii părinți locuiesc împreună cu minorii, asigurându-le acestora o ocrotire corespunzătoare.
Însă ce se întâmplă în ipoteza în care ambii părinți, părintele care exercită autoritatea părintească exclusivă sau părintele la care s-a stabilit domiciliul minorului pleacă la muncă în străinătate, fără a fi însoțit de minor?
Teoretic, în lipsa oricărui alt demers, într-una dintre situațiile de mai sus, minorul rămas în țară, ai cărui părinți pleacă la muncă în străinătate este lipsit de ocrotirea părintească, mai concret, de un reprezentant legal, pe durata șederii părinților în străinătate.
Pentru a complini această deficiență, Legea nr. 272/2004 privind protecția drepturilor copilului a reglementat instituția delegării temporare a autorității părintești în cazul copilului cu părinți plecați la muncă în străinătate.
Astfel, dispozițiile art. 104 din actul normativ citat prevăd obligația părintelui care exercită singur autoritatea părintească sau a părintelui la care locuiește copilul și care urmează să plece la muncă în străinătate, de a notifica intenția de a pleca, serviciului public de asistență socială de la domiciliu, cu minimum 40 de zile înainte de a părăsi țara.
Scopul acestei notificări este de a comunica instituției menționate, datele de identitate ale persoanei care se va ocupa de întreținerea minorului/minorilor pe perioada lipsei părintelui sau a ambilor părinți, după caz.
În situația în care părintele/părinții sunt deja la muncă în străinătate și nu au inițiat demersul mai sus menționat, aceștia sunt obligați ca, de îndată, să transmită serviciului public de asistență socială de la domiciliu, notificarea cu privire la desemnarea persoanei care se ocupă de întreținerea copilului pe perioada absenței acestora.
Reținem și că persoana în grija căreia poate fi lăsat minorul trebuie;
- să facă parte din familia extinsă sau dintre rudele, altele decât cele de gradul III inclusiv, afinii, prietenii familiei ori ai familiei extinse a copilului, față de care acesta a dezvoltat relații de atașament sau alături de care s-a bucurat de viața de familie;
- să aibă minimum 18 ani;
- să îndeplinească condițiile materiale și garanțiile morale necesare creșterii și îngrijirii unui copil.
Urmare a comunicării notificării prevăzute de art. 104 din Legea nr. 272/2004, părintele se va adresa instanței de tutelă, cu solicitarea de delegare temporară a autorității părintești cu privire la persoana copilului, pentru o perioadă de maximum un an, către persoana desemnată prin notificare.
Delegarea temporară a autorității părintești poate fi dispusă de către instanță și din oficiu, iar, dacă părinții nu revin în țară, aceasta o poate prelungi succesiv pe durata lipsei acestora, pentru perioade de cel mult un an.
În contextul în care dispozițiile art. 105 (6) din Legea nr. 272/2004 statuează că astfel de cereri se soluționează conform normelor Codului de Procedură Civilă, reținem că instanța competentă material și teritorial să judece o astfel de solicitare este judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază minorul/minorii.
Totodată, precizăm și că procedura va fi necontencioasă, cererea urmând să fie soluționată în termen de 3 zile de la depunere.
În plus față de aspectele de mai sus, menționăm și că acordul persoanei căreia i se deleagă drepturile părintești în fața instanței de judecată este obligatoriu, ca și anexarea la dosar a unui raport de anchetă psiho - socială care să ateste condițiile de trai de la domiciliul acesteia.
În cuprinsul hotărârii prin care se soluționează cauza, vor fi menționate expres drepturile și îndatoririle care se deleagă și perioada pentru care are loc delegarea.
Urmare a delegării drepturilor părintești, cu finalitatea evitării unor situații conflictuale, de neglijență sau de neadaptare în raporturile cu minorul/minorii, persoana confirmată de către instanța de judecată va fi obligată să parcurgă ședințe de consiliere în cadrul serviciului public de asistență socială.
Delegarea drepturilor părintești către persoana în grija căreia este lăsat copilul pe parcursul șederii părinților/părintelui în străinătate constituie, așadar, un demers obligatoriu care trebuie îndeplinit de către persoanele menționate.
În lipsa parcurgerii unei astfel de proceduri, minorul ai cărui părinți sunt plecați în străinătate rămâne practic lipsit de ocrotire părintească pe durata șederii acestora în străinătate, respectiv de un reprezentant juridic, persoana care se îngrijește de el în lipsa părinților fiind practic în imposibilitatea de a lua decizii privind școlarizarea, sănătatea, alte drepturi sociale, ale copilului.
Acestea fiind zise, conchidem că o astfel de măsură apare ca o formă de protecție suplimentară a minorului ai cărui părinți sunt plecați la muncă în străinătate, respectiv un instrument juridic care vine în sprijinul părinților aflați în astfel de situații și, în nici într-un caz, nu poate fi asimilată decăderii din drepturile părintești sau suspendării exercițiului acestor drepturi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu