luni, 5 decembrie 2011

Noutăţi în materia procedurii de înmatriculare a automobilelor şi a procedurii de restituire a taxei de înmatriculare

O veste bună pentru posesorii de automobile care se confruntă cu plata taxei de primă înmatriculare sau cu procedura restituirii acesteia, vine de la Î.C.C.J.
Prin Decizia nr. 24/14.11.2011, pronunţată în Dosarul nr. 9/2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Iaşi şi de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj.

Pe scurt, cererile de resurs în interesul legii au vizat următoarele chestiuni:
1. Dacă sunt sau nu admisibile acţiunile având ca obiect obligarea Instituţiei Prefectului la înmatricularea autovehiculelor second-hand achiziţionate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fără plata taxei de poluare prevăzută de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.50/2008 şi fără parcurgerea procedurii de contestare a obligaţiei fiscale prevăzută de art.7 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.50/2008.

2. Dacă procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală se aplică sau nu, în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispoziţiile art.117 alin.1 lit.d din acelaşi cod.

Prin Decizia nr. 24/14.11.2011, pronunţată în Dosarul nr. 9/2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat următoarele:
"1.Acţiunea având ca obiect obligarea Instituţiei Prefectului prin serviciul de specialitate, la înmatricularea autovehiculelor second-hand achiziţionate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fără plata taxei de poluare prevăzută de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.50/2008 şi fără parcurgerea procedurii de contestare a obligaţiei fiscale prevăzută de art.7 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.50/2008 este admisibilă.
2. Procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispoziţiile art.117 alin.1 lit.d din acelaşi cod
Obligatorie, potrivit art.330 ind. 7 alin.4 din Codul de procedură civilă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14 noiembrie 2011."


Deşi nu reprezintă o garanţie în sensul restiruirii taxelor de poluare deja plătite, soluţia impusă de  Î.C.C.J. facilitează accesul la instanţa de judecată cu scopul recuperării sumelor amintite mai sus sau cu scopul obligării Instituţiei Prefectului la înmatricularea unui automobil second hand achiziţionat dintr-un alt stat membru al Uniuii Europene.