Un domeniu important în care Legea nr. 287/2009 aduce modificări semnificative îl reprezintă modalitatea în care sunt abordate mijloacele legale de ocrotire a persoanei fizice.
Comparând reglementarea actuală cu cea anterioară noului Cod Civil (Codul familiei - Legea nr. 4/1953, abrogat şi Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului - art. 40 al.1, art. 41 şi art. 42, abrogate), constatăm că, dacă în mare mijoacele de ocrotire a persoanei fizice rămân aceleaşi - tutela, curatela şi punerea sub interdicţie-, modalitatea de aplicare a acestor măsuri comportă modificări notabile.
Pentru că în practică cele mai frecvente situaţii întâlnite sunt cele care reclamă instituirea tutelei pentru minorul lipsit de ocrotire, vom prezenta această noţiune, prin prisma noilor reglemetări ale Legii nr. 287/2009 privind noul Cod Civil.
Dispoziţiile art. 110 din Legea nr. 287/2009 statuează în mod explicit care sunt cazurile de instituire a tutelei minorului: "când ambii părinți sunt, după caz, decedați, necunoscuți, decăzuți din exercițiul drepturilor părintești sau li s-a aplicat pedeapsa penală a interzicerii drepturilor părintești, puși sub interdicție judecătorească, dispăruți ori declarați judecătorește, morți, precum și în cazul în care, la încetarea adopției, instanța hotărăște că este în interesul minorului instituirea unei tutele."
Reiterând parţial dispoziţiile art. 115 din Codul familiei, legiuitorul păstrează obligaţia de informare a instituţiei competente (în vechea reglementare autoritatea tutelară iar în reglementarea actuală instanţa de tutelă), obligaţie care trebuie dusă la îndeplinire de către "persoanele apropiate minorului", alături de "administratorii și locatarii casei în care locuiește minorul", "serviciul de stare civilă", în cazul înregistrării decesului unei persoane, "notarul public", cu ocazia deschiderii procedurii succesorale, "instanțele judecătorești şi organele administrației publice locale, instituțiile de ocrotire, precum și orice altă persoană." (art. 111 din Legea nr. 287/2009). Observăm că în noua reglementare dispare şi termenul prevăzut de art. 115 din Codul familiei ( 5 zile "de la data când află de existența unui minor lipsit de îngrijire părintească" ), acesta fiind înlocuit de "sintagma de îndată ce află de existența unui minor lipsit de îngrijire părintească".
Mergând mai departe cu analiza acestei instituţii, constatăm că, în scopul ocrotirii interesului superior al minorului, legiuitorul extinde sfera situaţiilor de incompatibilitate cu activitatea de tutore. Astfel, din dispoziţiile art. 113 din Legea nr. 287/2009, reţinem că nu poate fi tutore: " - minorul, persoana pusă sub interdicție judecătorească sau cel pus sub curatelă; cel decăzut din exercițiul drepturilor părintești sau declarat incapabil de a fi tutore; cel căruia i s-a restrâns exercițiul unor drepturi civile, fie în temeiul legii, fie prin hotărâre judecătorească, precum și cel cu rele purtări reținute ca atare de către o instanță judecătorească; cel care, exercitând o tutelă, a fost îndepărtat din aceasta în condițiile art. 158; cel aflat în stare de insolvabilitate; cel care, din cauza intereselor potrivnice cu cele ale minorului, nu ar putea îndeplini sarcina tutelei; cel înlăturat prin înscris autentic sau prin testament de către părintele care exercita singur, în momentul morții, autoritatea părintească."
Aşadar, în esenţă, orice persoană fizică cu deplină capacitate de exeriţiu poate fi tutore, dacă nu se află într-una dintre celelalte situaţii amintite mai sus. Dacă vreuna dintre aceste situaţii survine pe parcursul exercitării tutelei, persoana respectivă va fi îndepărtată de la exercitarea tutelei, numindu-se un nou tutore.
Noutatea absolută introdusă de Legea nr. 287/2009 se referă la modalitatea de numire a tutorelui. Dacă în reglementarea anterioară (Codul familiei - Legea nr. 4/1953), această atribuţie revenea autorităţii tutelare, în lumina dispoziţiilor noului Cod Civil, desemnarea tutorelui se poate face de către însuşi părintele minorului sau de către instanţa de tutelă. Reprezentând o preluare a dreptului anglo-saxon, instituirea posibilităţii ca părintele în viaţă şi cu deplină capacitate de exerciţiu, să numească un tutore pentru copilul său, consolidează premisele exercitării drepturilor şi a îndatoririlor părinteşti şi respectă în totalitate interesul superior al minorului.
Conform dispoziţiilor art. 114 din Legea nr. 287/2009, desemnarea tutorelui de către părinte se realizează prin "act unilateral sau prin contract de mandat", în formă autentică. Măsura poate fi stabilită şi prin testament. Părintele poate oricând revoca desemnarea tutorelui, fiind suficient un act sub semnătură privată în acest sens. Mai trebuie menţionat şi că persoana care a fost desemnată tutore pe această cale nu poate fi înlăturată de la tutelă de către instanţa de judecată, decât (temporar) dacă se află în vreuna dintre situaţiile prevăzute de art. 113 din Legea nr. 287/2009 sau dacă "prin numirea sa interesele minorului ar fi periclitate" (art.116 al.1 din Legea nr. 287/2009) .
În situaţia în care nu există un tutore desemnat de către părinte, instanţa de tutelă va numi ea însăşi tutore "o rudă sau un afin ori un prieten al familiei minorului, în stare să îndeplinească această sarcină, ținând seama, după caz, de relațiile personale, de apropierea domiciliilor, de condițiile materiale și de garanțiile morale pe care le prezintă cel chemat la tutelă" (art. 118 din Legea nr. 287/2009).
Cu privire la procedura de numire, precizăm că este obligatoriu acordul viitorului tutore (cu excepţia situaţiei când tutorele este numit pe baza unui contract de mandat, caz în care viitorul tutore nu poate refuza tutela decât pentru motivele prevăzute de art. 120 al.2 din Legea nr. 287/2009). Ascultarea minorului care a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie. Numirea se face în camera de consiliu, prin încheiere definitivă, care " se comunică în scris tutorelui și se afișează la sediul instanței de tutelă și la primăria de la domiciliul minorului" (art. 119 al. 4 din Legea nr. 287/2009).
Referitor la situaţiile în care o persoană poate refuza să fie numită tutore, faţă de fosta reglementare (art. 118 din Codul familiei), prin prevederile art. 120 al. (2), noul Cod Civil restrânge sfera acestora, identificându-se patru cazuri: "cel care are vârsta de 60 de ani împliniți; femeia însărcinată sau mama unui copil mai mic de 8 ani; cel care crește și educă 2 sau mai mulți copii; cel care, din cauza bolii, a infirmității, a felului activităților desfășurate, a depărtării domiciliului de locul unde se află bunurile minorului sau din alte motive întemeiate, nu ar mai putea să îndeplinească această sarcină."
În scopul urmăririi şi satisfacerii interesului superior al minorului, tutela are prin esenţa sa un caracter personal şi gratuit, exepţie făcând situaţiile enumerate de art. 122 - 123 din Legea nr. 287/2009.
Pentru o gestionare cât mai eficientă a activităţii desfăşurate de tutore şi pentru a avea un control asupra îndeplinirii de către acesta a obligaţiilor cu privire la persoana şi bunurile minorului, noul Cod Civil introduce instituţia Consiliului de familie, noţiune preluată tot din dreptul anglo saxon. Consiliul de familie va fi numit tot de către instanţa de tutelă şi va fi compus din "3 rude sau afini, ținând seama de gradul de rudenie și de relațiile personale cu familia minorului" sau în lipsa acestora, chiar din "alte persoane care au avut legături de prietenie cu părinții minorului sau care manifestă interes pentru situația acestuia" (art. 125 al.1 din Legea nr. 287/2009). Constituirea, funcţionarea, atribuţiile şi înlocuirea Consiliului de familie se desfăşoară sub atenta supraveghere a instanţei de tutelă.
Referitor la regulile de exercitare a tutelei, menţionăm că principiul fundamental este că aceasta trebuie să se desfăşoare numai în interesul superior al minorului "atât în ceea ce priveşte persoana cât şi bunurile acestuia" (art. 133 din Legea nr. 287/2009).
Raportându-ne la vechile reglementări conţinute de art. 126 şi urm. din vechiul Cod al familiei, observăm că, prin dispoziţiile noului Cod Civil, legiuitorul transferă atribuţiile autorităţii tutelare şi ale delegatului acestuia către instanţa de tutelă şi Consiliul de familie (dacă acesta există). Astfel, cu privire la exercitarea tutelei asupra persoanei minorului, hotărârile se vor lua de către tutore, "cu avizul Consiliului de familie" (art. 136 din Legea nr. 287/2009). Sunt exceptate de la această regulă, măsurile cu caracter curent.
Minorul va avea domiciliul la tutore şi numai pe cale de excepţie, şi cu autorizarea instanţei de tutelă, acesta va putea avea şi o reşedinţă. Cu toate acestea, în situaţiile în care educarea şi pregătirea profesională a minorului reclamă acest lucru, tutorele poate decide ca minorul să aibă o reşedinţă, instanţa de tutelă fiind încunoştiinţată de îndată.
În spiritul protejării interesului superior al minorului, art. 138-139 din Legea nr. 287/2009 limitează puterea de decizie a tutorelui asupra schimbării felului învăţăturii sau al pregătirii profesionale pe care minorul o primea la data instituirii tutelei (şi care în cele mai multe cazuri fusese aleasă de părinte). Conform textelor de lege amintite, pentru a lua o decizie în acest sens este obligatorie încuviinţarea instanţei de tutelă, iar în situaţia în care minorul a împlinit vârsta de 14 ani, instanţa de tutelă nu poate schimba "felul învăţăturii sau al pregătirii profesionale hotărâte de părinţi" sau pe care minorul le primea "la data instituirii tutelei". Este obligatorie ascultarea minorului care a împlinit vârsta de 10 ani.
O a doua componentă a exerciţiului tutelei o reprezintă drepturile pe care tutorele le are asupra bunurilor minorului. Oferind o reglementare mult mai detaliată decât cea prevăzută de fostul Cod al familiei, Legea nr. 287/2009 încearcă să protejeze într-o modalitate cât mai eficientă patrimoniul minorului rămas fără ocrotire legală. Se dă o mai mare importanţă activităţii de inventariere a bunurilor minorului şi se acordă o atenţie sporită creanţelor pe care tutorele sau membrii Consiliului de familie le au faţă de minor.
Reţinând dispoziţiile art. 140 al. (2) din Legea nr. 287/2009, cu ocazia inventarierii bunurilor minorului, tutorele şi membrii Consiliului de familie au obligaţia de a declara în scris "creanțele, datoriile sau alte pretenții pe care le au față de minor". În caz contrar, intervine prezumţia legală că aceştia au renunţat la ele, mergându-se până la sancţionarea acestora cu înlăturarea din funcţie. Aliniatul (4) al aceluiaşi text de lege consfiinţeşte posibilitatea plăţii voluntare a creanţelor pe care la au faţă de minor, tutorele, soţul acestuia, o rudă în linie dreaptă a acestuia sau fraţii sau surorile acestora, doar cu autorizarea instanţei de tutelă.
Cu privire la administrarea bunurilor minorului, menţionăm că aceasta trebuie să se realizeze cu bună credinţă, finalitatea acesteia constituind-o bunăstarea minorului. În desfăşurarea acestei activităţi, tutorele numit are, de plano, calitatea de administrator al bunurilor altuia, fiind ţinut de respectarea dispoziţiilor legale în această materie.
Până la împlinirea vârstei de 14 ani, minorul va fi reprezentat în actele juridice de către tutore, iar după împlinirea vârstei de 14 ani, acesta le va putea încheia singur, cu "încuviinţarea scrisă a tutorelui" sau a "curatorului" (conform art. 143 şi art.146 din noul Cod Civil), excepţie făcând donaţiile şi actele prin care se garantează obligaţia altuia, care îi sunt total prohibite.
Legea nr. 287/2009 acordă o importanţă deosebită actelor de dispoziţie pe care tutorele ar putea să le încheie pe numele minorului. Raportându-ne la dispoziţiile art. 144 din noul Cod Civil, constatăm că tutorelui îi este interzis să încheie următoarele acte juridice, sub sancţiunea anulării acestora:
- donaţiile şi actele prin care se garantează obligaţia altuia (pe numele minorului);
- actele de înstrăinare, împărțeală, ipotecare ori de grevare cu alte sarcini reale a bunurilor minorului, actele de renunțare la drepturile patrimoniale ale acestuia și orice alte acte ce depășesc dreptul de administrare, în lipsa avizului Consiliului de familie şi a autorizării instanţei de tutelă; Singura excepţie o reprezintă "bunurile supuse pieirii, degradării, alterării ori deprecierii, precum și cele devenite nefolositoare pentru minor" (art. 144 al.4), pentru a căror înstrăinare nu sunt necesare avizul Consiliului de familie şi autorizarea instanţei de tutelă.
Oprindu-ne asupra acestei dispoziţii legale, ne atrage atenţia sintagma de "bunuri nefolositoare", expresie care, în opinia noastră comportă un grad de subiectivism ridicat, creând premisele unei decizii incorecte din partea tutorelui, decizie care poate fi în dezavantajul minorului şi care, în lipsa avizului Consiliului de familie şi a autorizării instanţei de tutelă nu este supusă niciunei forme de control. În acest context, o reformulare a expresiei sau o revenire la un plafon valoric adecvat (de maniera în care acesta era instituit de art. 129 al.4 din fostul Cod al familiei) ar remedia neregula.
Revenind asupra limitelor impuse de legiuitor asupra actelor pe care tutorele le poate încheia pe seama minorului, este de observat că sunt excluse din sfera acestora şi actele juridice "încheiate între tutore sau soțul, o rudă în linie dreaptă ori frații sau surorile tutorelui, pe de o parte, și minor, pe de altă parte", sub sancţiunea unei nulităţi relative (art. 147 din Legea nr. 287/2009), excepţie făcând unele vânzări la licitaţia publică.
Noul Cod Civil reglementează şi situaţiile în care între minor şi tutore apar interese contrare, situaţii care nu sunt de natură să conducă la înlocuirea tutorelui, dar care pot afecta vădit exercitarea tutelei şi pe cale de consecinţă, interesul superior al minorului. În aceste cazuri, art. 150 din Legea nr. 287/2009 permite numirea unui curator special. Conform aceluiaşi text de lege, aceeaşi măsură se aplică şi atunci când "din cauza bolii sau din alte motive tutorele este împiedicat să îndeplinească un anumit act în numele minorului " sau "pentru motive temeinice, în cadrul procedurilor succesorale".
Cu privire la modalitatea de exercitare a tutelei, menţionăm că o obligaţie extrem de importantă a tutorelui este darea de seamă a acestuia. În vechea reglementare, tutorele avea obligaţia să prezinte anual autorităţii tutelare o dare de seamă despre modalitatea în care a îngrijit de persoana minorului şi a administrat bunurile acestuia.
În actuala reglementare, atribuţia de control este preluată de instanţa de tutelă, căreia tutorele este obligat să îi prezinte anual aceeaşi dare de seamă.
Conform art. 152 al. (2) din Legea nr. 287/2009, termenul de depunere a acesteia este de 30 de zile de la sfârşitul anului calendaristic. Termenul anual nu poate fi prelungit decât de către instanţa de tutelă (fără a depăşi 3 ani) şi numai în situaţiile în care "averea minorului este de mică însemnătate". Finalitatea acestui demers o constituie verificarea socotelilor cu privire la veniturile şi cheltuielile făcute cu minorul, şi în cazul în care acestea sunt corecte, descărcarea tutorelui.
Tot pentru o mai mare responsabilizare a celui care desfăşoară activitatea de tutore cât şi pentru a întări garanţia respectării drepturilor minorului, noul Cod Civil reconfirmă posibilitatea de a formula plângere împotriva tuturelui cu privire la "actele sau faptele păgubitoare pentru minor" (art. 155 al.1 din Legea nr. 287/2009). Plângerea poate fi făcută de minorul care a împlinit vârsta de 14 ani, de consiliul de familie şi de membrii acestuia, dar şi de oricare dintre persoanele amintite la art.111 din noul Cod Civil. Plângerea va fi soluţionată de instanţa de tutelă în regim de urgenţă, printr-o încheiere executorie.
Cu privire la cazurile de încetare a tutelei, Legea nr. 287/2009 identifică două tipuri de situaţii: cele care duc la încetarea propriu-zisă a tutelei (situaţia care a dus la instituirea tutelei nu se mai menţine şi moartea minorului) şi cele care duc la încetarea funcţiei tutorelui (moartea acestuia, îndepărtarea acestuia de la tutelă sau înlocuirea sa).
Referitor la încetarea funcţiei tutorelui prin moartea acestuia, noutatea o reprezintă transmiterea sarcinilor tutelei către moştenitorii tutorelui decedat, până la numirea unui nou tutore (conform art. 157 din Legea nr. 287/2009). Cu siguranţă că această măsură a fost introdusă tot în scopul protejării drepturilor şi intereselor minorului pus sub tutelă. Astfel, prin preluarea temporară a sarcinilor specifice tutelei de către moştenitorul tutorelui decedat până la numirea unui nou tutore, se urmăreşte înlăturarea şi minimizarea efectelor pe care decesul tutorelui le-ar putea avea asupra drepturilor şi intereselor minorului.
Reiterând dispoziţiile art. 138 al. (2) din vechiul Cod al familiei, noua reglementare prevede îndepărtarea tutorelui de la tutelă dacă acesta "săvârșește un abuz, o neglijență gravă sau alte fapte care îl fac nedemn de a fi tutore, precum și dacă nu își îndeplinește în mod corespunzător sarcina".
Reţinând prevederile art. 160 şi urm. din Legea nr. 287/2009, identificăm obligaţia tutorelui sau a moştenitorilor acestuia ca la încetarea din orice cauză a tutelei, să prezinte instanţei o dare de seamă generală. Numai după verificarea socotelilor şi predarea bunurilor, instanţa de tutelă va da fostului tutore sau moştenitorilor săi descărcare de gestiune. Această descărcare de gestiune nu îl exonerează de răspundere pe fostul tutore pentru un prejudiciu cauzat minorului din culpa sa, iar noul tutore numit are obligaţia să ceară celui dintâi repararea pagubei. În caz contrar, noul tutore va fi obligat el însuşi la repararea prejudiciului.
Concluzionând cele prezentate, reţinem că până la intrarea în vigoare a Legii nr. 287/2009, în materia tutelei principala instituţie implicată era autoritatea tutelară, procedura având mai mult un carcater administrativ şi numai în cazuri extraordinare judiciar. Prin modificările aduse, şi mai ales prin instituirea instanţei de tutelă, noul Cod Civil transferă practic această procedură din sfera administrativului în sfera judiciarului, creând o nouă instituţie de drept, la nivelul căreia jurisprudenţa este încă în fază de pionerat şi a cărei evoluţie merită urmărită.
publicat pe http://www.juridice.ro/177241/tutela-in-noul-cod-civil.html
Comparând reglementarea actuală cu cea anterioară noului Cod Civil (Codul familiei - Legea nr. 4/1953, abrogat şi Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului - art. 40 al.1, art. 41 şi art. 42, abrogate), constatăm că, dacă în mare mijoacele de ocrotire a persoanei fizice rămân aceleaşi - tutela, curatela şi punerea sub interdicţie-, modalitatea de aplicare a acestor măsuri comportă modificări notabile.
Pentru că în practică cele mai frecvente situaţii întâlnite sunt cele care reclamă instituirea tutelei pentru minorul lipsit de ocrotire, vom prezenta această noţiune, prin prisma noilor reglemetări ale Legii nr. 287/2009 privind noul Cod Civil.
Dispoziţiile art. 110 din Legea nr. 287/2009 statuează în mod explicit care sunt cazurile de instituire a tutelei minorului: "când ambii părinți sunt, după caz, decedați, necunoscuți, decăzuți din exercițiul drepturilor părintești sau li s-a aplicat pedeapsa penală a interzicerii drepturilor părintești, puși sub interdicție judecătorească, dispăruți ori declarați judecătorește, morți, precum și în cazul în care, la încetarea adopției, instanța hotărăște că este în interesul minorului instituirea unei tutele."
Reiterând parţial dispoziţiile art. 115 din Codul familiei, legiuitorul păstrează obligaţia de informare a instituţiei competente (în vechea reglementare autoritatea tutelară iar în reglementarea actuală instanţa de tutelă), obligaţie care trebuie dusă la îndeplinire de către "persoanele apropiate minorului", alături de "administratorii și locatarii casei în care locuiește minorul", "serviciul de stare civilă", în cazul înregistrării decesului unei persoane, "notarul public", cu ocazia deschiderii procedurii succesorale, "instanțele judecătorești şi organele administrației publice locale, instituțiile de ocrotire, precum și orice altă persoană." (art. 111 din Legea nr. 287/2009). Observăm că în noua reglementare dispare şi termenul prevăzut de art. 115 din Codul familiei ( 5 zile "de la data când află de existența unui minor lipsit de îngrijire părintească" ), acesta fiind înlocuit de "sintagma de îndată ce află de existența unui minor lipsit de îngrijire părintească".
Mergând mai departe cu analiza acestei instituţii, constatăm că, în scopul ocrotirii interesului superior al minorului, legiuitorul extinde sfera situaţiilor de incompatibilitate cu activitatea de tutore. Astfel, din dispoziţiile art. 113 din Legea nr. 287/2009, reţinem că nu poate fi tutore: " - minorul, persoana pusă sub interdicție judecătorească sau cel pus sub curatelă; cel decăzut din exercițiul drepturilor părintești sau declarat incapabil de a fi tutore; cel căruia i s-a restrâns exercițiul unor drepturi civile, fie în temeiul legii, fie prin hotărâre judecătorească, precum și cel cu rele purtări reținute ca atare de către o instanță judecătorească; cel care, exercitând o tutelă, a fost îndepărtat din aceasta în condițiile art. 158; cel aflat în stare de insolvabilitate; cel care, din cauza intereselor potrivnice cu cele ale minorului, nu ar putea îndeplini sarcina tutelei; cel înlăturat prin înscris autentic sau prin testament de către părintele care exercita singur, în momentul morții, autoritatea părintească."
Aşadar, în esenţă, orice persoană fizică cu deplină capacitate de exeriţiu poate fi tutore, dacă nu se află într-una dintre celelalte situaţii amintite mai sus. Dacă vreuna dintre aceste situaţii survine pe parcursul exercitării tutelei, persoana respectivă va fi îndepărtată de la exercitarea tutelei, numindu-se un nou tutore.
Noutatea absolută introdusă de Legea nr. 287/2009 se referă la modalitatea de numire a tutorelui. Dacă în reglementarea anterioară (Codul familiei - Legea nr. 4/1953), această atribuţie revenea autorităţii tutelare, în lumina dispoziţiilor noului Cod Civil, desemnarea tutorelui se poate face de către însuşi părintele minorului sau de către instanţa de tutelă. Reprezentând o preluare a dreptului anglo-saxon, instituirea posibilităţii ca părintele în viaţă şi cu deplină capacitate de exerciţiu, să numească un tutore pentru copilul său, consolidează premisele exercitării drepturilor şi a îndatoririlor părinteşti şi respectă în totalitate interesul superior al minorului.
Conform dispoziţiilor art. 114 din Legea nr. 287/2009, desemnarea tutorelui de către părinte se realizează prin "act unilateral sau prin contract de mandat", în formă autentică. Măsura poate fi stabilită şi prin testament. Părintele poate oricând revoca desemnarea tutorelui, fiind suficient un act sub semnătură privată în acest sens. Mai trebuie menţionat şi că persoana care a fost desemnată tutore pe această cale nu poate fi înlăturată de la tutelă de către instanţa de judecată, decât (temporar) dacă se află în vreuna dintre situaţiile prevăzute de art. 113 din Legea nr. 287/2009 sau dacă "prin numirea sa interesele minorului ar fi periclitate" (art.116 al.1 din Legea nr. 287/2009) .
În situaţia în care nu există un tutore desemnat de către părinte, instanţa de tutelă va numi ea însăşi tutore "o rudă sau un afin ori un prieten al familiei minorului, în stare să îndeplinească această sarcină, ținând seama, după caz, de relațiile personale, de apropierea domiciliilor, de condițiile materiale și de garanțiile morale pe care le prezintă cel chemat la tutelă" (art. 118 din Legea nr. 287/2009).
Cu privire la procedura de numire, precizăm că este obligatoriu acordul viitorului tutore (cu excepţia situaţiei când tutorele este numit pe baza unui contract de mandat, caz în care viitorul tutore nu poate refuza tutela decât pentru motivele prevăzute de art. 120 al.2 din Legea nr. 287/2009). Ascultarea minorului care a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie. Numirea se face în camera de consiliu, prin încheiere definitivă, care " se comunică în scris tutorelui și se afișează la sediul instanței de tutelă și la primăria de la domiciliul minorului" (art. 119 al. 4 din Legea nr. 287/2009).
Referitor la situaţiile în care o persoană poate refuza să fie numită tutore, faţă de fosta reglementare (art. 118 din Codul familiei), prin prevederile art. 120 al. (2), noul Cod Civil restrânge sfera acestora, identificându-se patru cazuri: "cel care are vârsta de 60 de ani împliniți; femeia însărcinată sau mama unui copil mai mic de 8 ani; cel care crește și educă 2 sau mai mulți copii; cel care, din cauza bolii, a infirmității, a felului activităților desfășurate, a depărtării domiciliului de locul unde se află bunurile minorului sau din alte motive întemeiate, nu ar mai putea să îndeplinească această sarcină."
În scopul urmăririi şi satisfacerii interesului superior al minorului, tutela are prin esenţa sa un caracter personal şi gratuit, exepţie făcând situaţiile enumerate de art. 122 - 123 din Legea nr. 287/2009.
Pentru o gestionare cât mai eficientă a activităţii desfăşurate de tutore şi pentru a avea un control asupra îndeplinirii de către acesta a obligaţiilor cu privire la persoana şi bunurile minorului, noul Cod Civil introduce instituţia Consiliului de familie, noţiune preluată tot din dreptul anglo saxon. Consiliul de familie va fi numit tot de către instanţa de tutelă şi va fi compus din "3 rude sau afini, ținând seama de gradul de rudenie și de relațiile personale cu familia minorului" sau în lipsa acestora, chiar din "alte persoane care au avut legături de prietenie cu părinții minorului sau care manifestă interes pentru situația acestuia" (art. 125 al.1 din Legea nr. 287/2009). Constituirea, funcţionarea, atribuţiile şi înlocuirea Consiliului de familie se desfăşoară sub atenta supraveghere a instanţei de tutelă.
Referitor la regulile de exercitare a tutelei, menţionăm că principiul fundamental este că aceasta trebuie să se desfăşoare numai în interesul superior al minorului "atât în ceea ce priveşte persoana cât şi bunurile acestuia" (art. 133 din Legea nr. 287/2009).
Raportându-ne la vechile reglementări conţinute de art. 126 şi urm. din vechiul Cod al familiei, observăm că, prin dispoziţiile noului Cod Civil, legiuitorul transferă atribuţiile autorităţii tutelare şi ale delegatului acestuia către instanţa de tutelă şi Consiliul de familie (dacă acesta există). Astfel, cu privire la exercitarea tutelei asupra persoanei minorului, hotărârile se vor lua de către tutore, "cu avizul Consiliului de familie" (art. 136 din Legea nr. 287/2009). Sunt exceptate de la această regulă, măsurile cu caracter curent.
Minorul va avea domiciliul la tutore şi numai pe cale de excepţie, şi cu autorizarea instanţei de tutelă, acesta va putea avea şi o reşedinţă. Cu toate acestea, în situaţiile în care educarea şi pregătirea profesională a minorului reclamă acest lucru, tutorele poate decide ca minorul să aibă o reşedinţă, instanţa de tutelă fiind încunoştiinţată de îndată.
În spiritul protejării interesului superior al minorului, art. 138-139 din Legea nr. 287/2009 limitează puterea de decizie a tutorelui asupra schimbării felului învăţăturii sau al pregătirii profesionale pe care minorul o primea la data instituirii tutelei (şi care în cele mai multe cazuri fusese aleasă de părinte). Conform textelor de lege amintite, pentru a lua o decizie în acest sens este obligatorie încuviinţarea instanţei de tutelă, iar în situaţia în care minorul a împlinit vârsta de 14 ani, instanţa de tutelă nu poate schimba "felul învăţăturii sau al pregătirii profesionale hotărâte de părinţi" sau pe care minorul le primea "la data instituirii tutelei". Este obligatorie ascultarea minorului care a împlinit vârsta de 10 ani.
O a doua componentă a exerciţiului tutelei o reprezintă drepturile pe care tutorele le are asupra bunurilor minorului. Oferind o reglementare mult mai detaliată decât cea prevăzută de fostul Cod al familiei, Legea nr. 287/2009 încearcă să protejeze într-o modalitate cât mai eficientă patrimoniul minorului rămas fără ocrotire legală. Se dă o mai mare importanţă activităţii de inventariere a bunurilor minorului şi se acordă o atenţie sporită creanţelor pe care tutorele sau membrii Consiliului de familie le au faţă de minor.
Reţinând dispoziţiile art. 140 al. (2) din Legea nr. 287/2009, cu ocazia inventarierii bunurilor minorului, tutorele şi membrii Consiliului de familie au obligaţia de a declara în scris "creanțele, datoriile sau alte pretenții pe care le au față de minor". În caz contrar, intervine prezumţia legală că aceştia au renunţat la ele, mergându-se până la sancţionarea acestora cu înlăturarea din funcţie. Aliniatul (4) al aceluiaşi text de lege consfiinţeşte posibilitatea plăţii voluntare a creanţelor pe care la au faţă de minor, tutorele, soţul acestuia, o rudă în linie dreaptă a acestuia sau fraţii sau surorile acestora, doar cu autorizarea instanţei de tutelă.
Cu privire la administrarea bunurilor minorului, menţionăm că aceasta trebuie să se realizeze cu bună credinţă, finalitatea acesteia constituind-o bunăstarea minorului. În desfăşurarea acestei activităţi, tutorele numit are, de plano, calitatea de administrator al bunurilor altuia, fiind ţinut de respectarea dispoziţiilor legale în această materie.
Până la împlinirea vârstei de 14 ani, minorul va fi reprezentat în actele juridice de către tutore, iar după împlinirea vârstei de 14 ani, acesta le va putea încheia singur, cu "încuviinţarea scrisă a tutorelui" sau a "curatorului" (conform art. 143 şi art.146 din noul Cod Civil), excepţie făcând donaţiile şi actele prin care se garantează obligaţia altuia, care îi sunt total prohibite.
Legea nr. 287/2009 acordă o importanţă deosebită actelor de dispoziţie pe care tutorele ar putea să le încheie pe numele minorului. Raportându-ne la dispoziţiile art. 144 din noul Cod Civil, constatăm că tutorelui îi este interzis să încheie următoarele acte juridice, sub sancţiunea anulării acestora:
- donaţiile şi actele prin care se garantează obligaţia altuia (pe numele minorului);
- actele de înstrăinare, împărțeală, ipotecare ori de grevare cu alte sarcini reale a bunurilor minorului, actele de renunțare la drepturile patrimoniale ale acestuia și orice alte acte ce depășesc dreptul de administrare, în lipsa avizului Consiliului de familie şi a autorizării instanţei de tutelă; Singura excepţie o reprezintă "bunurile supuse pieirii, degradării, alterării ori deprecierii, precum și cele devenite nefolositoare pentru minor" (art. 144 al.4), pentru a căror înstrăinare nu sunt necesare avizul Consiliului de familie şi autorizarea instanţei de tutelă.
Oprindu-ne asupra acestei dispoziţii legale, ne atrage atenţia sintagma de "bunuri nefolositoare", expresie care, în opinia noastră comportă un grad de subiectivism ridicat, creând premisele unei decizii incorecte din partea tutorelui, decizie care poate fi în dezavantajul minorului şi care, în lipsa avizului Consiliului de familie şi a autorizării instanţei de tutelă nu este supusă niciunei forme de control. În acest context, o reformulare a expresiei sau o revenire la un plafon valoric adecvat (de maniera în care acesta era instituit de art. 129 al.4 din fostul Cod al familiei) ar remedia neregula.
Revenind asupra limitelor impuse de legiuitor asupra actelor pe care tutorele le poate încheia pe seama minorului, este de observat că sunt excluse din sfera acestora şi actele juridice "încheiate între tutore sau soțul, o rudă în linie dreaptă ori frații sau surorile tutorelui, pe de o parte, și minor, pe de altă parte", sub sancţiunea unei nulităţi relative (art. 147 din Legea nr. 287/2009), excepţie făcând unele vânzări la licitaţia publică.
Noul Cod Civil reglementează şi situaţiile în care între minor şi tutore apar interese contrare, situaţii care nu sunt de natură să conducă la înlocuirea tutorelui, dar care pot afecta vădit exercitarea tutelei şi pe cale de consecinţă, interesul superior al minorului. În aceste cazuri, art. 150 din Legea nr. 287/2009 permite numirea unui curator special. Conform aceluiaşi text de lege, aceeaşi măsură se aplică şi atunci când "din cauza bolii sau din alte motive tutorele este împiedicat să îndeplinească un anumit act în numele minorului " sau "pentru motive temeinice, în cadrul procedurilor succesorale".
Cu privire la modalitatea de exercitare a tutelei, menţionăm că o obligaţie extrem de importantă a tutorelui este darea de seamă a acestuia. În vechea reglementare, tutorele avea obligaţia să prezinte anual autorităţii tutelare o dare de seamă despre modalitatea în care a îngrijit de persoana minorului şi a administrat bunurile acestuia.
În actuala reglementare, atribuţia de control este preluată de instanţa de tutelă, căreia tutorele este obligat să îi prezinte anual aceeaşi dare de seamă.
Conform art. 152 al. (2) din Legea nr. 287/2009, termenul de depunere a acesteia este de 30 de zile de la sfârşitul anului calendaristic. Termenul anual nu poate fi prelungit decât de către instanţa de tutelă (fără a depăşi 3 ani) şi numai în situaţiile în care "averea minorului este de mică însemnătate". Finalitatea acestui demers o constituie verificarea socotelilor cu privire la veniturile şi cheltuielile făcute cu minorul, şi în cazul în care acestea sunt corecte, descărcarea tutorelui.
Tot pentru o mai mare responsabilizare a celui care desfăşoară activitatea de tutore cât şi pentru a întări garanţia respectării drepturilor minorului, noul Cod Civil reconfirmă posibilitatea de a formula plângere împotriva tuturelui cu privire la "actele sau faptele păgubitoare pentru minor" (art. 155 al.1 din Legea nr. 287/2009). Plângerea poate fi făcută de minorul care a împlinit vârsta de 14 ani, de consiliul de familie şi de membrii acestuia, dar şi de oricare dintre persoanele amintite la art.111 din noul Cod Civil. Plângerea va fi soluţionată de instanţa de tutelă în regim de urgenţă, printr-o încheiere executorie.
Cu privire la cazurile de încetare a tutelei, Legea nr. 287/2009 identifică două tipuri de situaţii: cele care duc la încetarea propriu-zisă a tutelei (situaţia care a dus la instituirea tutelei nu se mai menţine şi moartea minorului) şi cele care duc la încetarea funcţiei tutorelui (moartea acestuia, îndepărtarea acestuia de la tutelă sau înlocuirea sa).
Referitor la încetarea funcţiei tutorelui prin moartea acestuia, noutatea o reprezintă transmiterea sarcinilor tutelei către moştenitorii tutorelui decedat, până la numirea unui nou tutore (conform art. 157 din Legea nr. 287/2009). Cu siguranţă că această măsură a fost introdusă tot în scopul protejării drepturilor şi intereselor minorului pus sub tutelă. Astfel, prin preluarea temporară a sarcinilor specifice tutelei de către moştenitorul tutorelui decedat până la numirea unui nou tutore, se urmăreşte înlăturarea şi minimizarea efectelor pe care decesul tutorelui le-ar putea avea asupra drepturilor şi intereselor minorului.
Reiterând dispoziţiile art. 138 al. (2) din vechiul Cod al familiei, noua reglementare prevede îndepărtarea tutorelui de la tutelă dacă acesta "săvârșește un abuz, o neglijență gravă sau alte fapte care îl fac nedemn de a fi tutore, precum și dacă nu își îndeplinește în mod corespunzător sarcina".
Reţinând prevederile art. 160 şi urm. din Legea nr. 287/2009, identificăm obligaţia tutorelui sau a moştenitorilor acestuia ca la încetarea din orice cauză a tutelei, să prezinte instanţei o dare de seamă generală. Numai după verificarea socotelilor şi predarea bunurilor, instanţa de tutelă va da fostului tutore sau moştenitorilor săi descărcare de gestiune. Această descărcare de gestiune nu îl exonerează de răspundere pe fostul tutore pentru un prejudiciu cauzat minorului din culpa sa, iar noul tutore numit are obligaţia să ceară celui dintâi repararea pagubei. În caz contrar, noul tutore va fi obligat el însuşi la repararea prejudiciului.
Concluzionând cele prezentate, reţinem că până la intrarea în vigoare a Legii nr. 287/2009, în materia tutelei principala instituţie implicată era autoritatea tutelară, procedura având mai mult un carcater administrativ şi numai în cazuri extraordinare judiciar. Prin modificările aduse, şi mai ales prin instituirea instanţei de tutelă, noul Cod Civil transferă practic această procedură din sfera administrativului în sfera judiciarului, creând o nouă instituţie de drept, la nivelul căreia jurisprudenţa este încă în fază de pionerat şi a cărei evoluţie merită urmărită.
publicat pe http://www.juridice.ro/177241/tutela-in-noul-cod-civil.html