La Mulți Ani!!!
duminică, 23 decembrie 2018
luni, 22 octombrie 2018
Despre deciziile de impunere retroactive emise de A.N.A.F.
În ultima perioadă, o situație ce a trezit interesul și chiar îngrijorarea tuturor categoriilor de contribuabili persoane fizice a fost inițiativa A.N.A.F. de a emite decizii de impunere de regularizare pentru perioada 2013 - 2017 în ceea ce privește contribuțiile la C.A.S. și C.A.S.S.
Acest demers a fost justificat de către reprezentanții A.N.A.F. prin faptul că o dată cu intervenirea Noului Cod Fiscal (Legea nr. 227/2015) și a Noului Cod de Procedură Fiscală (Legea nr. 207/2015) este necesar ca situațiile tuturor contribuabililor să fie aduse la zero începând cu anul 2019.
Totodată, neemiterea unor decizii de regularizare referitoare la cotele respective din 2013 și până în prezent a fost explicată prin faptul că urmare a transferului obligațiilor de colectare a cotelor în speță de la casele de asigurări la A.N.A.F, aceasta nu a putut prelua baza de date cu contribuabili restanțieri de la casele de asigurări, fiind în imposibilitatea emiterii unor astfel de decizii.
Astfel, în data de 02.08.2018 a fost publicat în Monitorul Oficial Ordinul A.N.A.F. nr. 1701/2018 pentru aprobarea Procedurii de stabilire și de regularizare a contribuției de asigurări sociale de sănătate și a contribuției de asigurări sociale datorate de persoanele fizice, precum și a formularului 631 "Decizie de impunere anuală pentru stabilirea contribuției de asigurări sociale de sănătate și a contribuției de asigurări sociale", act normativ care vizează punerea în aplicare a demersului sus-menționat.
În acest context, tot mai multe persoane fizice au început să primească din partea fiscului decizii de impunere de regularizare emise din oficiu referitoare la cotele C.A.S. și C.A.S.S. care ar fi fost aferente veniturilor declarate în anul 2013.
Dat fiind situația expusă, considerăm oportun să analizăm cât de legale sunt astfel de decizii de impunere de regularizare, respectiv cât de legal este demersul A.N.A.F. de a emite anumite decizii de regularizare, după ce au trecut mai mulți ani de la data depunerii declarației de impunere de către contribuabil.
Prevederile art. 93, respectiv art. 95 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală reglementează sfera și modalitatea de stabilire a creanțelor fiscale.
Analizând dispozițiile legale menționate, observăm că art. 93 al. (2) din actul normativ citat stabilește în mod concret care sunt modalitățile în care se stabilesc de către organul fiscal competent creanțele fiscale, acestea fiind:
" a) prin declarație de impunere, în condițiile art. 95 alin. (4) și art. 102 alin. (2);
b) prin decizie de impunere emisă de organul fiscal, în celelalte cazuri."
Prima modalitate presupune depunerea declarației de impunere de către contribuabil în termenele și condițiile stabilite de legislația în vigoare, aceasta fiind urmată de emiterea deciziei de impunere de către organul fiscal competent.
Cea de-a doua modalitate se referă la emiterea deciziei de impunere de către organul fiscal în situațiile în care acesta nu a depus o declarație de impunere, respectiv în celelalte cazuri prevăzute de lege.
Prin raportare la dispozițiile art. 106 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală, constatăm că situațiile care reclamă direct emiterea deciziei de impunere de către organul fiscal sunt următoarele:
- ipoteza stabilirii din oficiu a bazei de impozitare și a creanței fiscale aferente acesteia, în situația nedepunerii declarației fiscale de către contribuabil;
- ipoteza stabilirii din oficiu a bazei de impozitare și a creanței fiscale aferente acesteia, în situația în care organul fiscal nu poate determina situația fiscală corectă și exactă a contribuabilului din evidențele contabile ale acestuia, din declarațiile sale sau din celelalte documente ale acestuia, care sunt incomplete, incorecte sau lipsesc.
Menționăm că acestea sunt situațiile punctuale și limitative stabilite în mod expres de legiuitor în care se poate proceda la emiterea unor decizii de impunere din oficiu, fără a se distinge dacă acestea au caracter de regularizare sau nu.
În contextul expus și în lumina legislației sus-menționate, A.N.A.F. susține că este oportun și legal să procedeze la emiterea unor decizii de impunere de regularizare referitoare la cotizațiile C.A.S. și C.A.S.S., pentru simplul motiv că din anii 2013-2014 s-a aflat în imposibilitatea comparării veniturilor realizate de către contribuabili cu baza de date a plătitorilor de C.A.S. și C.A.S.S.
Deși în opinia instituției emitente aceste decizii îndeplinesc cerințele reclamate expres de Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală și respectiv de Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, considerăm că demersul emiterii acestora și implicit legalitatea lor impun mai multe probleme, după cum vom arăta în cele ce urmează:
Dispozițiile art. 3 din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal circumscriu întregul regim de impozitare și taxare la care sunt supuși contribuabilii următoarelor principii fundamentale:
" a) neutralitatea măsurilor fiscale în raport cu diferitele categorii de investitori și capitaluri, cu forma de proprietate, asigurând prin nivelul impunerii condiții egale investitorilor, capitalului român și străin;
b) certitudinea impunerii, prin elaborarea de norme juridice clare, care să nu conducă la interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea și sumele de plată să fie precis stabilite pentru fiecare plătitor, respectiv aceștia să poată urmări și înțelege sarcina fiscală ce le revine, precum și să poată determina influența deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii lor fiscale;
c) justețea impunerii sau echitatea fiscală asigură ca sarcina fiscală a fiecărui contribuabil să fie stabilită pe baza puterii contributive, respectiv în funcție de mărimea veniturilor sau a proprietăților acestuia;
d) eficiența impunerii asigură niveluri similare ale veniturilor bugetare de la un exercițiu bugetar la altul prin menținerea randamentului impozitelor, taxelor și contribuțiilor în toate fazele ciclului economic, atât în perioadele de avânt economic, cât și în cele de criză;
e) predictibilitatea impunerii asigură stabilitatea impozitelor, taxelor și contribuțiilor obligatorii, pentru o perioadă de timp de cel puțin un an, în care nu pot interveni modificări în sensul majorării sau introducerii de noi impozite, taxe și contribuții obligatorii."
Pe de altă parte, prevederile art. 4 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală reglementează principiul legalității care trebuie să guverneze întreaga activitate fiscală, statuând:
"(1) Creanțele fiscale și obligațiile corespunzătoare ale contribuabilului/plătitorului sunt cele prevăzute de lege.
(2) Procedura de administrare a creanțelor fiscale se desfășoară în conformitate cu dispozițiile legii. Organul fiscal are obligația de a asigura respectarea dispozițiilor legale privind realizarea drepturilor și obligațiilor contribuabilului/plătitorului sau ale altor persoane implicate în procedură."
În interpretarea textelor legale sus-menționate, reținem că orice act emis de către autoritățile fiscale, și pe cale de consecință orice decizie prin care se stabilește o creanță fiscală de către organul fiscal trebuie să fie întocmită și trebuie să aibă un conținut guvernat de legalitate, certitudine, justețe și predictibilitate.
Cu referire la anii 2013, 2014, etc. este lesne de înțeles că organul fiscal a emis pe numele contribuabililor decizii de impunere privitoare la cotizațiile C.A.S. și C.A.S.S., pe baza declarațiilor depuse de aceștia, aceste decizii fiind, cel puțin aparent, guvernate de principiile menționate.
În prezent, A.N.A.F. procedează la emiterea unor decizii de impunere de regularizare pentru aceleași perioade de timp, pe baza venitului realizat al contribuabililor, la un interval de câțiva ani de la data depunerii unor declarații de impunere și pentru intervale temporare pentru care, de fapt, s-au mai emis astfel de decizii și au fost achitate cotizațiile aferente.
Or, din perspectiva dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 227/2015, apreciem că acest demers creează premisele eludării prevederilor legale sus-menționate:
În primul rând, observăm că în contextul în care se procedează la o reconsiderare a veniturilor contribuabililor cu consecința emiterii unor decizii de impunere de regularizare, rezultă fără nicio posibilitate de tăgadă că certitudinea, justețea și predictibilitatea deciziilor de impunere anterioare (emise pentru aceleași perioade fiscale) este cel puțin pusă sub semnul întrebării.
Pe de altă parte, considerăm că noile decizii de impunere de regularizare care stabilesc obligații de plată suplimentare pentru contribuabili, în contextul existenței unor decizii de impunere anterioare deja generatoare de obligații fiscale pentru perioade similare de timp, au la rândul său un conținut lipsit de certitudine, justețe și predictibilitate.
Or această situație contradictorie nu numai că eludează textul legal citat, ci pune sub semnul întrebării corectitudinea actelor emise de organul fiscal.
Trecând peste aspectele sus-menționate, reținem că dispozițiile art. 12 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală consacră principiul bunei credințe în desfășurarea raporturilor fiscale, statuând:
"(1) Relațiile dintre contribuabil/plătitor și organul fiscal trebuie să fie fundamentate pe bună-credință.
(2) Contribuabilul/Plătitorul trebuie să își îndeplinească obligațiile și să își exercite drepturile potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege și să declare corect datele și informațiile privitoare la obligațiile fiscale datorate.
(3) Organul fiscal trebuie să respecte drepturile contribuabilului/plătitorului în fiecare procedură de administrare a creanțelor fiscale aflată în derulare.
(4) Buna-credință a contribuabililor se prezumă până când organul fiscal dovedește contrariul."
În aplicarea textului legal citat, faptul că A.N.A.F. procedează la emiterea unor decizii de impunere de regularizare practic la câțiva ani de la data depunerii declarației de impunere privind venitul realizat, cu consecința posibilă a impozitării suplimentare a contribuabilului este evident contrar normelor de bună credință impuse chiar de prevederile Legii nr. 207/2015.
Acestea fiind zise, este evident că deciziile de impunere de regularizare referitoare la cotele C.A.S. și C.A.S.S. aferente unor venituri din ani 2013, 2014 și emise în 2018 încalcă principiile de drept fiscal stabilite de art. 3 din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal și art. 12 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală.
Revenind la cazurile punctuale în care se poate proceda la stabilirea din oficiu a creanțelor fiscale de către A.N.A.F., observăm că emiterea unor decizii de impunere în condițiile sus-menționate excede situațiilor reglementate de art. 106 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală, întrucât cei care primesc astfel de decizii nu se află nici în situația celor care nu au depus declarația pe venit și nici în cea în care organul fiscal nu poate determina situația fiscală corectă și exactă a contribuabilului din evidențele contabile ale acestuia, din declarațiile sale sau din celelalte documente ale acestuia.
Or este mai mult decât evident că prin prisma acestor aspecte, deciziile de impunere de regularizare emise la mai mulți ani de la data depunerii declarației de impunere încalcă și principiul legalității tuturor actelor și măsurilor care emană de la organul fiscal, reglementat de art. 4 din Legea nr. 207/2015.
Este adevărat că prevederile Codului Fiscal și cele ale Codului de Procedură Fiscală nu stabilesc un termen în care A.N.A.F. să aibă obligația emiterii deciziilor de impunere de regularizare, însă, din perspectiva bunei credințe reglementate de art. 12 din Legea nr. 207/2015, considerăm că emiterea unor astfel de decizii ar trebui să se realizeze într-un termen rezonabil - independent de termenul de prescripție de 5 ani.
În caz contrar, se creează premisele aparent legale în care A.N.A.F. poate oricând proceda la stabilirea unor creanțe fiscale din oficiu, în beneficiul său și în detrimentul contribuabililor, situație inacceptabilă și care contravine nu numai bunei credințe ci și regulilor imperative care reclamă certitudinea, justețea și legalitatea impunerii.
Trecând peste reglementările fiscale în materie, este dincolo de orice posibilitate de tăgadă că modalitatea în care A.N.A.F a înțeles să procedeze la emiterea unor decizii de impunere cu caracter retroactiv este în totală contradicție și cu diferite prevederi constituționale, cum ar fi art. 1 al.(5), art. 16, art.44 și art. 45 din Legea fundamentală.
În modalitatea în care dispozițiile art. 93, 95 și 106 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală sunt interpretate de către A.N.A.F,, instituția menționată poate oricând proceda la emiterea unor decizii de impunere de regularizare pe numele contribuabilului, fără ca acesta din urmă să poată interveni în vreun fel, situație care încalcă în mod vădit însuși principiul securității juridice, reglementat de art. 1 al.(5) din Constituție care statuează că " În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie".
Pe de altă parte, din lecturarea dispozițiilor art. 93, 95 și 106 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală, prin faptul că acestea nu reglementează un termen în care instituția fiscală să fie obligată la emiterea deciziei de impunere, cu posibilitatea emiterii unei astfel de decizii oricând și cu consecința creerii unei vădite discriminări între diverse categorii de contribuabili (unii care vor primi astfel de decizii, alții care nu vor primi), constatăm că reglementările fiscale citate încalcă prevederile art. 16 din Constituție, text legal care statuează:
" 1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege."
Altfel spus, prin faptul că lasă practic la aprecierea organului fiscal oportunitatea emiterii unor astfel de decizii de impunere, prevederile menționate mai sus, alături de dispozițiile Ordinului ANAF nr. 1701/2018 în integralitatea sa creează premisele aplicării unor regimuri fiscale diferite unor categorii de contribuabili aflați în situații identice, conduită inacceptabilă și care se impune a fi sancționată.
Dintr-o perspectivă diferită, observăm că un efect direct al dispozițiilor enunțate mai sus este reprezentat de posibilitatea impozitării suplimentare a contribuabililor, fără ca aceștia să poată avea un mijloc de control asupra acestui demers.
Este de notorietate faptul că intervenția statului asupra veniturilor contribuabililor a fost considerată de către Curtea Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului în numeroase rânduri o ingerință asupra exercițiului dreptului la proprietate privată, cum ar fi de exemplu în cauza Driha contra României, în care s-a statuat că "bunurile "în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 pot fi fie " bunuri existente " (vezi Van der Mussele contra Belgiei, hotărârea din 23 noiembrie 1983, seria A nr. 70, p. 23, § 48, și Malhous contra Republicii Cehe (dec.) [GC], nr. 33071/96, CEDO 2000-XII), fie valori patrimoniale, inclusiv creanțele, pentru care un reclamant poate pretinde că are cel puțin o " speranță legitimă " de a le vedea concretizate." și că "articolul 1 din Protocolul nr. 1 impune, înainte de orice și mai ales, ca o ingerință a autorității publice în dispunerea de dreptul la respectarea bunurilor să fie legală" .
Reținând cele enunțate, în ipoteza în care permit o impozitare suplimentară și nejustificată a contribuabilului, putem conchide că reglementările regăsite la art. 93, 95 și 106 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală, alături de cele ale Ordinului ANAF nr. 1701/2018 eludează și dispozițiile art. 44 din Constituție care garantează dreptul la proprietate privată.
Nu în ultimul rând, dispozițiile art. 56 din Constituția României consfințesc obligația tuturor cetățenilor de a contribui prin impozite și taxe la cheltuielile publice.
Același text de lege statuează însă cu titlu imperativ că:
"(2) Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale."
Or prin faptul că prevederile legale supuse discuției aduc regimuri fiscale diferite unor categorii identice de contribuabili, generând discriminări atât între aceștia cât și între aceștia și stat și prin faptul că măsurile în speță pot constitui o ingerință asupra exercițiului dreptului de proprietate privată, acestea comportă un caracter total injust, ceea ce eludează și dispozițiile art. 56 din Constituție.
În contextul expus, opinăm că vădita contradicție dintre prevederile Legii nr. 207/2015 și ale Constituției va putea fi invocată în fața instanței de judecată, în cadrul contestației formulată împotriva deciziei de impunere, Curtea Constituțională urmând a fi sesizată în vederea soluționării excepțiilor de neconstituționalitate respective.
În considerarea celor expuse, în pofida susținerilor A.N.A.F., putem conchide că demersul acestuia de a emite decizii de impunere de regularizare retroactive, la interval de câțiva ani de la data depunerii declarațiilor fiscale, constituie o măsură care contravine atât dispozițiilor prevăzute de Codul Fiscal și Codul de Procedură Fiscală, cât și Constituției, instanțele de judecată sesizate urmând a face aplicarea prevederilor legale.
https://www.juridice.ro/610054/despre-deciziile-de-impunere-retroactive-emise-de-anaf.html
Aici puteţi găsi...
Contencios Administrativ şi Fiscal,
Noul Cod Civil şi Noul Cod de Procedură Civilă,
Publicaţii personale,
Utile
miercuri, 19 septembrie 2018
Recursuri în materia clauzelor abuzive inadmisibile!
Dispozițiile art. XVIII al. (2) al Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 impuneau un prag valoric de 1 000 000 RON până la care hotărârile pronunțate în soluționarea acțiunilor și cererilor în bani erau excluse de la calea de atac a recursului.
Prin Decizia C.C.R. nr. 369/2017, analizându-se constituționalitatea textului legal menționat, s-a constatat că
sintagma „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la
1.000.000 lei inclusiv” cuprinsă în art.XVIII alin.(2) din Legea nr.2/2013 privind
unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru
pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură
civilă este neconstituțională".
Cu alte cuvinte, prin decizia menționată Curtea Constituțională a eliminat pragul valoric sub care hotărârile pronunțate în soluționarea acțiunilor și cererilor în bani erau exceptate de la calea de atac a recursului, urmând ca și în aceste litigii să se parcurgă trei grade de jurisdicție, respectiv fond, apel, recurs.
Decizia nr. 369/2017 a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 20.07.2017, după această dată urmând un val de recursuri în diferite cauze soluționate deja prin apel, indiferent de data la care acestea fuseseră înregistrate pe rolul instanțelor de judecată, inclusiv în materia clauzelor abuzive.
Astfel, instanțele de judecată s-au pomenit peste noapte cu sute de recursuri mai mult sau mai puțin admisibile care au generat o practică destul de diferențiată.
În acest context, în data de 12.06.2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a tranșat chestiunea expusă, pronunțând Hotărârea nr.52 în dezlegarea unor chestiuni de drept, în Dosarul nr. 866/1/2018 și stabilind că:
"În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 din Codul de procedură civilă, cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituția României, efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătorești pronunțate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 lei inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei (20 iulie 2017)."
Altfel spus, Decizia nr.369/2017, respectiv posibilitatea exercitării căii de atac a recursului se va aplica doar hotărârilor pronunțate în cereri și acțiuni care au fost înregistrate pe rolul instanțelor de judecată după publicarea în Monitorul oficial a deciziei menționate (20.07.2017).
Toate recursurile declarate împotriva unor hotărâri pronunțate în cauze deja aflate pe rolul instanțelor de judecată la data sus-menționată vor fi declarate ca inadmisibile.
Este de prisos să menționăm că din moment ce textele legale respective vizează litigiile evaluabile în bani, acestea se vor aplica și în materia clauzelor abuzive.
Aici puteţi găsi...
Avocat bănci,
Clauze abuzive,
Consumatori,
Contracte de credit bancar,
Noul Cod Civil şi Noul Cod de Procedură Civilă,
Utile
miercuri, 22 august 2018
Noi modificări legislative în materie funciară!
În data de 06.08.2018 a fost publicată în Monitorul Oficial Legea nr. 231/2018, act normativ care aduce modificări de interes în materie funciară.
Astfel, actul normativ citat instituie posibilitatea formulării de cereri de constituire/reconstituire a dreptului de proprietate de către persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr.231/2018, în termen de 120 de zile de la data intrării acesteia în vigoare.
Conform art. 1 pct. 2 și 4 din actul normativ citat, persoanele care pot beneficia de posibilitatea formulării de cereri de constituire/reconstituire a dreptului de proprietate sunt:
- deținătorii terenurilor situate în intravilanul localităților, aferente construcțiilor edificate de către fostele cooperative de producție, fostele asociații economice intercooperatiste și fostele cooperative de consum, persoane care dețin construcțiile respective de la data dobândirii și până la data solicitării înscrierii dreptului de proprietate și fac dovada că imobilul este înregistrat în registrul agricol și a plății impozitelor și taxelor în conformitate cu prevederile legale; de asemenea, pentru terenurile respective nu a fost constituit sau reconstituit dreptul de proprietate și acestea nu sunt în proprietatea publică sau privată a unităților administrativ-teritoriale.
- deținătorii terenurilor aferente locuinței care nu au fost cooperativizate, sau moștenitorii acestora, dacă solicitanții figurează în registrele agricole sau registrele cadastrale și în evidențele fiscale, dacă terenul este în proprietatea statului român și persoanele solicitante au calitatea de proprietari ai construcțiilor de pe terenurile care fac obiectul prezentei legi sau dacă terenurile nu fac obiectul cererilor de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate formulate de către alte persoane.
O altă noutate de interes adusă de Legea nr. 18/1991 este reprezentată de faptul că în ceea ce privește
suprafețele de terenuri aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul acestora sunt suplimentate mijloacele de probă ce pot fi utilizate de către persoanele interesate, urmând a fi admise și declarațiile de martori.
Mai jos puteți consulta textul de lege integral:
Mai jos puteți consulta textul de lege integral:
EMITENT
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 679 din 6 august 2018
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articolul I
Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 23, alineatele (2) și (2^1) se modifică și vor avea următorul cuprins:(2) Suprafețele de terenuri aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul acestora sunt acelea evidențiate ca atare în actele de proprietate, în cartea funciară, în registrul agricol sau în alte documente funciare, la data intrării în cooperativa agricolă de producție sau în lipsa acestora prin orice mijloace de probă, inclusiv declarații autentice de martori.
(2^1) În cazul înstrăinării construcțiilor, suprafețele de teren aferente prevăzute la alin. (2) sunt cele convenite de părți la data înstrăinării, dovedite prin orice mijloace de probă, inclusiv declarații autentice de martori.
2. La articolul 24, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:(3) Terenurile situate în intravilanul localităților, aferente construcțiilor edificate de către fostele cooperative de producție, fostele asociații economice intercooperatiste și fostele cooperative de consum, se înscriu în proprietatea actualilor deținători, cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:
a) sunt deținători de construcții de la data dobândirii și până la data solicitării înscrierii dreptului de proprietate;
b) fac dovada că imobilul este înregistrat în registrul agricol și a plății impozitelor și taxelor în conformitate cu prevederile legale;
c) pentru terenul aferent construcției nu a fost constituit sau reconstituit dreptul de proprietate;
d) terenurile nu sunt în proprietatea publică sau privată a unităților administrativ-teritoriale.
3.La articolul 27, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:(1^1) În cazul în care la întocmirea proceselor-verbale de punere în posesie a persoanelor îndreptățite se constată că numele, prenumele sau inițiala acestor persoane au fost înscrise eronat în anexele validate prin hotărârea comisiei, față de numele și prenumele din actele de identitate prezentate, nu se modifică anexele validate anterior prin hotărâri de către comisie. Procesele-verbale de punere în posesie pentru eliberarea titlurilor de proprietate se vor completa cu numele și prenumele persoanelor conform actelor de identitate și vor fi însoțite în vederea emiterii titlurilor de proprietate de adeverințe semnate de către președintele comisiei locale și secretarul unității administrativ-teritoriale prin care se certifică faptul că persoanele înscrise în procesele-verbale de punere în posesie sunt identice cu persoanele înscrise în anexele validate anterior prin hotărâri de către comisie.
4.La articolul 27, după alineatul (2^2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^3), cu următorul cuprins:(2^3) În cazul terenurilor aferente locuinței, care nu au fost cooperativizate, deținătorii sau moștenitorii acestora pot solicita comisiei județene emiterea titlului de proprietate în condițiile prezentei legi, astfel:
a) dacă solicitanții figurează în registrele agricole sau registrele cadastrale și în evidențele fiscale;
b) dacă terenul este în proprietatea statului român și persoanele solicitante au calitatea de proprietari ai construcțiilor de pe terenurile care fac obiectul prezentei legi;
c) nu fac obiectul cererilor de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate de către alte persoane.
5.La articolul 92, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (4^1), cu următorul cuprins:(4^1) În situația în care se realizează lucrări de împădurire, crearea de suprafețe împădurite sau perdele de protecție pe terenuri agricole situate în extravilan, se aplică procedura cu privire la scoaterea din circuitul agricol a terenurilor, fără plata tarifului la Fondul de ameliorare a fondului funciar.
6.La articolul 92, partea introductivă a alineatului (6) se modifică și va avea următorul cuprins:(6) Prin excepție de la alin. (5), tariful prevăzut în anexa nr. 1 nu se datorează pentru scoaterea din circuitul agricol a terenurilor situate în extravilan privind:
7.La articolul 92, alineatul (7) se abrogă.
8.La articolul 92^1 alineatul (2), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:
a) a terenurilor agricole din extravilan pentru realizarea obiectivelor de interes public, finanțate de la bugetul de stat sau bugetul local, ai căror beneficiari sunt autoritățile și instituțiile administrației publice, prin Planul urbanistic zonal/Planul urbanistic general;
9.La articolul 93, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:(2^1) Pentru terenurile scoase temporar din circuitul agricol, beneficiarii pot solicita scoaterea definitivă din circuitul agricol, la expirarea perioadei de scoatere temporară din circuitul agricol, cu obligația achitării a jumătate din tariful prevăzut în anexa nr. 1, în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 92 alin. (6).
10.La articolul 93, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (5^1), cu următorul cuprins:(5^1) Introducerea în circuitul agricol a terenurilor cu altă destinație decât agricolă, fără construcții, se aprobă prin decizie emisă de către direcția pentru agricultură județeană, în baza studiului pedologic și agrochimic și a procesului-verbal de constatare a situației din teren.
11.La articolul 93, alineatul (6) se modifică și va avea următorul cuprins:(6) În cazul terenurilor cu destinație specială prevăzute la art. 2 lit. e), redarea sau introducerea în circuitul agricol a acestora se aprobă prin decizie emisă de către direcția de specialitate din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în baza avizului ministerului de resort, a studiului pedologic și agrochimic și a procesului-verbal de constatare a situației din teren.
12.La articolul 94, partea introductivă se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 94
Scoaterea definitivă sau temporară din circuitul agricol a terenurilor agricole situate în extravilan se aprobă după cum urmează:
13.La articolul 102, alineatul (2) se abrogă.
14.La articolul 123 alineatul (2), după ultima liniuță se introduce o nouă liniuță, cu următorul cuprins:– Normele metodologice privind gestionarea Fondului de ameliorare a fondului funciar, constituit potrivit anexei nr. 1 la Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, aprobate prin Ordinul ministrului administrației publice și al ministrului agriculturii, alimentației și pădurilor nr. 127/202/2002, cu modificările ulterioare.
Articolul II
În termen de 120 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, persoanele fizice și juridice care îndeplinesc condițiile prevăzute de prezenta lege pot formula cereri în vederea constituirii și/sau reconstituirii dreptului de proprietate.
Articolul III
Cererile de reconstituire a dreptului de proprietate formulate în temeiul art. 23, 24 și 27 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, aflate în curs de soluționare prin proceduri administrative ori judiciare, nu se supun prevederilor prezentei legi.
Articolul IV
În situația în care scoaterea temporară din circuitul agricol s-a realizat înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 186/2017 pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, beneficiarii pot solicita aprobarea scoaterii definitive din circuitul agricol, cu transferul garanției, precum și al dobânzii aferente în contul deschis pentru încasarea tarifului la Fondul de ameliorare a fondului funciar.
Articolul V
(1) Garanțiile depuse pentru scoaterea temporară din circuitul agricol înaintea intrării în vigoare a Legii nr. 186/2017 pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 se pot restitui în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi, numai în condițiile îndeplinirii obligației de redare în circuitul agricol, în termenele prevăzute în actele de aprobare, pe baza următoarelor documente justificative:
a) cererea beneficiarului în care se specifică numărul contului și banca la care se face restituirea, înregistrată la direcția pentru agricultură județeană;
b) actele de aprobare a scoaterii temporare din circuitul agricol;
c) decizia de redare în circuitul agricol a terenurilor, emisă în baza procesului-verbal de constatare a situației din teren și a studiului pedologic;
d) documentul de plată a garanției la Fondul de ameliorare a fondului funciar;
e) avizele emise de către Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, prin oficiile de cadastru și publicitate imobiliară.
(2) Pentru situațiile în care termenul prevăzut în actul de aprobare pentru redarea terenului în circuitul agricol a fost depășit, garanțiile depuse la Fondul de ameliorare a fondului funciar se execută, fără nicio notificare prealabilă, sumele rezultate fiind utilizate conform destinației acestui fond.
(3) Garanțiile depuse pentru scoaterea temporară din circuitul agricol înaintea intrării în vigoare a Legii nr. 186/2017 pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, rămase nerestituite, precum și dobânzile aferente se transferă de către Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară la Fondul de ameliorare a fondului funciar constituit la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
(4) Restituirea întregii garanții, depuse la Fondul de ameliorare a fondului funciar, către beneficiari se face de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale în condițiile alin. (1).
(5) În aplicarea dispozițiilor alin. (1)-(4) Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale emite instrucțiuni care se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale.
(2) Pentru situațiile în care termenul prevăzut în actul de aprobare pentru redarea terenului în circuitul agricol a fost depășit, garanțiile depuse la Fondul de ameliorare a fondului funciar se execută, fără nicio notificare prealabilă, sumele rezultate fiind utilizate conform destinației acestui fond.
(3) Garanțiile depuse pentru scoaterea temporară din circuitul agricol înaintea intrării în vigoare a Legii nr. 186/2017 pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, rămase nerestituite, precum și dobânzile aferente se transferă de către Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară la Fondul de ameliorare a fondului funciar constituit la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
(4) Restituirea întregii garanții, depuse la Fondul de ameliorare a fondului funciar, către beneficiari se face de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale în condițiile alin. (1).
(5) În aplicarea dispozițiilor alin. (1)-(4) Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale emite instrucțiuni care se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale.
Articolul VI
Anexa nr. 1 la Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se înlocuiește cu anexacare face parte integrantă din prezenta lege.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
CARMEN-ILEANA MIHĂLCESCU
p. PREȘEDINTELE SENATULUI,
ADRIAN ȚUȚUIANU
București, 2 august 2018.
Nr. 231.
ANEXĂ
(Anexa nr. 1 la Legea nr. 18/1991)
TARIFUL
datorat pentru scoaterea definitivă sau temporară
din circuitul agricol a terenurilor aflate în extravilan,
precum și pentru introducerea terenurilor agricole în intravilan
Clasa terenului agricol 1 2 3 4 5
Tarif - lei/mp 4,00 3,50 3,00 2,50 2,00
N O T Ă:
Tariful datorat pentru scoaterea definitivă sau temporară din circuitul agricol a terenurilor aflate în extravilan, precum și pentru introducerea terenurilor agricole în intravilan se calculează înmulțind suprafața exprimată în metri pătrați a terenului solicitat pentru a fi scos din circuitul agricol cu valoarea din tabel.
Valoarea acestui tarif se indexează anual cu coeficientul de inflație și se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale.
www.just.ro
www.just.ro
-----
Aici puteţi găsi...
Despăgubiri ANRP,
Noul Cod Civil şi Noul Cod de Procedură Civilă,
Utile
marți, 17 iulie 2018
Cesionările de credite făcute de BANC POST S.A. către EUROBANK ERGASIAS S.A. sunt ilegale!
În contextul în care BANC POST S.A. urmează a fi preluată de către BANCA TRANSILVANIA S.A., cea dintâi a hotărât să își rezolve o parte din problemele financiare izvorâte din creditele neperformante, prin cesionarea acestora.
Astfel, în ultimele luni, un număr mare de titulari ai unor convenții de credit încheiate cu BANC POST S.A. au primit notificări prin care li se aducea la cunoștință faptul că creditele acestora au fost cesionate către EUROBANK ERGASIAS S.A., instituție bancară grecească.
Criteriile practicate de către cedenta BANC POST S.A. în alegerea convențiilor ce urmau a fi cesionate nu ne sunt cunoscute, însă acest demers cuprinde un număr mare de consumatori, fiind incluse chiar și convenții pentru care a fost inițiată procedura de dare în plată.
Opinăm că cesionarea unor convenții de credit de la BANC POST S.A. la EUROBANK ERGASIAS S.A. constituie un demers ilegal, pentru mai multe considerente:
1. În ceea ce privește convențiile ce cesiune care au ca obiect contractele de credit sau creditele și obligațiile ce constituie obiectul acestora, art. 60 al O.U.G. nr. 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori stabilesc mai multe interdicții, printre care și:
"cesionarea contractului de credit și a accesoriilor, precum și a creanței către o entitate care nu are sediul social, o sucursală sau un reprezentant în România."
Astfel, constatăm că pe lângă condițiile de validitate ale contractelor prevăzute de normele de drept comun (capacitate, consimțământ, obiect, cauză) în ceea de privește contractele de cesiune în materie bancară, legiuitorul a introdus o condiție suplimentară sau, mai bine spus, o capacitate specială, și anume: faptul că poate deveni cesionar al unei astfel de convenții exclusiv entitatea care are sediul social, o sucursală sau cel puțin un reprezentant legal în România.
Conform textului de lege citat, coroborat și cu normele de drept comun în materia contractelor, convenția de cesiune încheiată cu o entitate care nu îndeplinește cerințele sus-menționate este lovită de nulitate și nu poate produce efecte juridice.
Or entitatea EUROBANK ERGASIAS S.A. este o bancă grecească, cu sediul în Atena, Bd. Amalias, nr. 20, Grecia care nu are nici sucursală în România și nici reprezentant legal în România, orice convenție de cesiune încheiată cu aceasta fiind ilegală.
2. Trecând peste dispozițiile O.U.G. nr. 52/2016, constatăm că cesiunile încheiate între BANC POST S.A. și EUROBANK ERGASIAS S.A. încalcă și prevederile O.U.G. nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului.
În ceea ce privește desfășurarea unor activități pe teritoriul României de către o instituție de credit provenind dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, activități printre care, fără posibilitate de tăgadă, se numără și gestionarea de portofolii și achiziționarea de creanțe, dispozițiile actului normativ citat statuează:
“Articolul 45
(1) Instituţiile de credit autorizate şi supravegheate de autoritatea competentă dintr-un alt stat membru pot desfăşura în România activităţile prevăzute la art. 18 alin. (1) lit. a)-n)^1, prin înfiinţarea de sucursale sau prin prestarea de servicii în mod direct, dacă activităţile respective se regăsesc în autorizaţia acordată de autoritatea competentă din statul membru de origine şi se asigură respectarea legislaţiei româneşti adoptate în scopul protejării interesului general.”
................................ Articolul 49
„Furnizarea de servicii în mod direct de către o instituţie de credit autorizată şi supravegheată într-un alt stat membru poate fi realizată pe baza notificării transmise Băncii Naţionale a României de către autoritatea competenta din statul membru de origine, cuprinzând activităţile pe care instituţia de credit intenţionează să le desfăşoare în România.”
În altă ordine de idei, în lumina O.U.G. nr. 99/2006, pentru a putea desfășura activități precum gestionarea de portofolii financiare și cumpărarea de creanțe, entitatea EUROBANK ERGASIAS S.A. avea obligația ca anterior demarării unor astfel de activități: ori să înființeze o sucursală în România, ori să notifice B.N.R. cu privire la activitățile ce le va desfășura pe teritoriul statului român.
Or, cel puțin până în prezent, din nicio notificare emisă de BANC POST S.A. referitoare la cesiunea în speță nu se poate reține că EUROBANK ERGASIAS S.A. ar fi făcut vreun demers în acest sens.
3. Referitor la cesiunile efectuate de către BANC POST S.A. ulterior demarării procedurii de dare în plată împotriva acesteia, constatăm că acestea încalcă și dispozițiile art. 6 al. (1) și (2), art. 7 al.(4) și respectiv art. 8 al.(3) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile.
Menționăm că aceste texte legale practic suspendă orice demers judiciar sau extrajudiciar întreprins de creditor cu privire la debitor, până la soluționarea definitivă a contestației împotriva notificării de dare în plată sau respectiv, în ipoteza respingerii acesteia, până la soluționarea definitivă a acțiunii în constatarea stingerii debitului și a dării în plată.
Cu alte cuvinte, de la data primirii notificării de dare în plată și până la data soluționării definitive a contestației sau a acțiunii în vederea stingerii debitului, creditoarei BANC POST S.A. îi este interzis să întreprindă orice măsură judiciară sau extrajudiciară cu privire la debitor.
În pofida acestor dispoziții legale prohibitive, entitatea sus-menționată a procedat la încheierea unor convenții de cesiune a unor credite pentru care s-a inițiat procedura de dare în plată, acestea constituind un demers extrajudiciar cu efecte iminente asupra debitorilor care denotă reaua credință a BANC POST S.A. și care eludează textele legale enunțate mai sus.
În concluzie, cel puțin pentru considerentele enunțate mai sus, convențiile de cesiune a creditelor bancare încheiate între BANC POST S.A. și EUROBANK ERGASIAS S.A. sunt ilegale și pot fi contestate cu succes în instanță.
Aici puteţi găsi...
Avocat bănci,
Clauze abuzive,
Consumatori,
Contracte de credit bancar,
Legea darii in plata,
Utile
marți, 26 iunie 2018
De interes pentru cei care dețin dosare de despăgubire!!!
Se pare că, cel puțin pentru o parte dintre titularii dosarelor de despăgubire vizând imobilele preluate în mod abuziv de către stat, timpul de așteptare pentru emiterea deciziilor de compensare de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor se apropie de final.
Conform art. 34 al.(1) din Legea nr. 165/2013, în ceea ce privește dosarele de despăgubire înregistrate la Secretariatul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, entitatea arătată avea obligația să emită decizia de compensare în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a Legii nr.165/2013, acesta fiind împlinit în data de 13.05.2018.
Conform prevederilor art. 35 al.(1) din Legea nr. 165/2013, în termen de 6 luni de la data îndeplinirii termenelor de soluționare a dosarelor de despăgubire, persoanele care se consideră îndreptățite se pot adresa instanței de judecată competente, în vederea obligării Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor la soluționarea dosarelor.
Instanța competentă să soluționeze cererea de chemare în judecată este secția civilă a tribunalului de la sediul entității investite de lege, adică secția civilă a Tribunalului București.
ATENȚIE: Termenul de 6 luni reglementat de art. 35 al.(1) din Legea nr. 165/2013 este de decădere și se va împlini la data de 13.11.2018. Formularea oricărei cereri de chemare în judecată peste termenul menționat va fi declarată de către instanța de judecată ca tardivă.
Așadar, în acest moment, persoanele care aveau înregistrate dosarele de despăgubire la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 și pentru care nu s-a emis încă o decizie de compensare în puncte, pot formula cu succes cereri de chemare în judecată împotriva Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, în vederea obligării acesteia la emiterea actului menționat.
Aici puteţi găsi...
Compensații,
Despăgubiri ANRP,
Noul Cod Civil şi Noul Cod de Procedură Civilă,
Utile
vineri, 6 aprilie 2018
vineri, 23 martie 2018
Zborul meu a fost anulat sau are întârziere. Ce drepturi am?
În ultimii ani, observăm că din ce în ce mai multe persoane aleg să se deplaseze pe diverse rute interne și externe cu avionul, mijloacele de transport clasice terestre sau feroviare reclamând un volum mai mare de timp pentru a ajunge la destinație și uneori, chiar costuri suplimentare.
Alături de avantajul rapidității și uneori al prețului convenabil, transportul cu o cursă aeriană presupune însă și existența unui risc sporit de întârziere sau chiar anulare a zborului, situație întâlnită din ce în ce mai frecvent și care poate aduce deservicii majore persoanei utilizatoare a companiei de zbor în speță.
Acestea fiind zise, un subiect de interes sporit este reprezentat de răspunsul la următoarea întrebare:
Ce putem face în ipoteza în care compania de zbor anulează cursa pentru care am achiziționat bilet de avion sau aceasta din urmă are o întârziere semnificativă?
În primul rând reținem că orice persoană care apelează la serviciile unei companii de zbor are calitatea de consumator, drepturile celei dintâi fiind reglementate de acte normative, precum Ordonanța de Guvern nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor și Legea nr. 296/2004 privind Codul Consumului.
Astfel, conform art.3 din Ordonanța de Guvern nr. 21/1992 toți consumatorii au dreptul "de a fi despãgubiţi pentru pagubele generate de calitatea necorespunzãtoare a produselor şi serviciilor, folosind în acest scop mijloace prevãzute de lege".
Aceeași regulă este reglementată și de art. 27 din Codul Consumului, text legal care consfințește dreptul consumatorilor de a fi despăgubiți " în mod real și corespunzător" pentru pagubele pricinuite de o calitate necorespunzătoare a produselor sau a serviciilor, prin mijloacele prevăzute de lege.
În mod suplimentar, dispozițiile art. 16 din Ordonanța de Guvern nr. 21/1992 instituie o răspundere dublu valentă a profesionistului, (contractuală sau delictuală) cu finalitatea remedierii sau înlocuirii a produselor sau a serviciilor suplimentare pe de o parte, alături de posibilitatea solicitării de către consumator a unor daune morale sau conexe serviciului necorespunzător pe calea justiției, conform normelor de drept comun.
Totodată, conform acelorași acte normative, persoana nemulțumită de serviciul prestat de către o companie de zbor (deci inclusiv cele ale căror zboruri au fost anulate sau întârziate) se pot adresa Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor în vederea remedierii situației.
Spre deosebire de alte domenii (bancar, imobiliar, financiar, etc), în materia serviciilor de transport aerian, dreptul intern nu cuprinde o reglementare specifică a raporturilor juridice dintre consumatorii beneficiari ai acestor servicii și prestatorii acestora , respectiv companiile de zbor.
În acest context, legislația națională se completează cu reglementările comunitare, respectiv REGULAMENTUL CE nr.261/2004 al PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI al CONSILIULUI de stabilire a unor norme comune în materie de compensare și de asistență a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor și de abrogare a Regulamentului CEE nr. 295/91, REGULAMENTUL CE NR. 2027/97 AL CONSILIULUI privind răspunderea operatorilor de transport aerian privind transportul aerian al pasagerilor și al bagajelor acestora și DIRECTIVA CONSILIULUI nr. 90/314/CEE privind pachetele de servicii pentru călătorii, vacanțe și circuite.
Pe scurt, actele normative menționate instituie norme ce prevăd drepturi și obligații suplimentare, pentru călătorii ale căror curse aviatice au fost anulate sau întârziate, respectiv pentru companiile de zbor care furnizează aceste servicii.
Beneficiile regăsite în conținutul Regulamentului nr. 261/2004 se aplică atât pasagerilor care pleacă de pe un aeroport situat într-un stat membru cât și celor care sosesc de pe aeroportul unui stat terț pe aeroportul unui stat membru, cu excepția situațiilor în care aceștia au primit deja compensații în statul terț respectiv.
Actul normativ citat identifică 3 situații ce se pot produce cu prilejul și pe parcursul desfășurării unui zbor:
- refuzul la îmbarcare;
- anularea zborului;
- întârzierea zborului.
Conform art. 4 din regulament, în ipoteza în care se preconizează intervenirea unui eventual refuz la îmbarcare, compania de zbor apelează la persoane voluntare dispuse să renunțe la rezervări în schimbul unei indemnizații și a rambursării integrale a prețului biletului de avion, alături de suportarea zborului de retur sau a redirecționării către destinația finală.
În situația în care numărul persoanelor voluntare este insuficient pentru a permite îmbarcarea restului de călători, compania de zbor poate refuza îmbarcarea acestora contra voinței lor, cu acordarea de compensații bănești, călătorii având de ales între rambursarea integrală a costului biletului de avion (inclusiv a segmentelor parcurse dacă parcurgerea acestora a devenit inutilă) în termen de 7 zile și suportarea zborului de retur către punctul de plecare, sau redirecționarea către destinația finală în condiții comparabile cât mai repede posibil sau redirecționarea către destinația finală în condiții comparabile la o dată ulterioară aleasă de pasager (art.8).
De asemenea, persoanele refuzate la îmbarcare beneficiază și de dreptul de deservire, reglementat de art. 9 din regulament și care statuează:
"..... pasagerii au dreptul de a li se oferi gratuit următoarele:
(a) mese și băuturi răcoritoare, direct proporționale cu timpul de așteptare;
(b) cazare hotelieră:
- în cazul în care este necesară o ședere de una sau mai multe nopți sau
- în cazul în care este necesară o ședere suplimentară față de cea prevăzută de pasager;
(c) transportul dintre aeroport și locul cazării (hotel sau altele).
(2) În plus, pasagerii au dreptul la două apeluri telefonice gratuite și de a trimite gratuit mesaje prin telex, fax sau e-mail."
Conform art. 5 din regulament, în ipoteza anulării zborului, pasagerul titular al biletului de avion beneficiază de următoarele drepturi: dreptul la asistență oferită de către compania de zbor în sensul celor stabilite de art. 8 din același act normativ citat (rambursarea integrală a costului biletului de avion în termen de 7 zile și suportarea costului zborului de retur către punctul de plecare sau redirecționarea în condiții comparabile cât mai repede sau la o altă dată ulterioară stabilită de pasager către destinația finală); dreptul la asistență conform art. 9 din regulament, respectiv mese și băuturi răcoritoare în funcție de timpul de așteptare și două convorbiri telefonice gratuite, alături de trimiterea gratuit de mesaje prin telex, fax sau email precum și în eventualitatea unei direcționări în cazul în care ora de plecare anticipată a unui nou zbor este cel puțin o zi după plecarea programată pentru zborul anulat, dreptul la cazare hotelieră și transport de la și la aeroport și unitatea de cazare și dreptul la compensație bănească din partea companiei de zbor.
În ceea ce privește valoarea compensațiilor bănești, Regulamentul nr.261/2004 stabilește următoarele valori ce vor fi primite de către pasageri:
(a) 250 EUR pentru toate zborurile de 1 500 kilometri sau mai puțin;
(b) 400 EUR pentru toate zborurile intracomunitare de peste 1 500 kilometri și pentru toate zborurile cuprinse între 1 500 și 3 500 kilometri;
(c) 600 EUR pentru toate zborurile care nu intră sub incidența literei (a) sau (b).
Acordarea compensațiilor mai sus-menționate nu se acordă în următoarele situații:
- dacă pasagerul a fost informat despre anulare cu cel puțin două săptămâni înainte de ora de plecare programată;
- dacă pasagerul a fost informat despre anulare într-un termen cuprins între două săptămâni și șapte zile înainte de ora de plecare și i se oferă o redirecționare care să îi permită să plece cu cel mult două ore înainte de ora de plecare stabilită și să ajungă la destinația finală în mai puțin de patru ore după ora de sosire prevăzută;
- dacă pasagerul este informat despre anulare cu mai puțin de 7 zile înainte de ora de plecare și i se oferă o redirecționare care să îi permită să plece cel târziu cu o oră înainte de ora de plecare prevăzută și să ajungă la destinația finală în mai puțin de două ore după ora de sosire prevăzută.
Conform art. 7 al.(2) din regulament valoarea compensației poate fi redusă cu 50% dacă ora de aterizare a zborului alternativ nu depășește ora de sosire a zborului inițial: cu două ore (pentru zborurile de până la 1500 km inclusiv), cu trei ore (pentru toate zborurile intracomunitare de peste 1 500 kilometri și pentru toate celelalte zboruri cuprinse între 1 500 și 3 500 kilometri), cu patru ore pentru toate zborurile care nu intră în categoriile anterioare.
Situația întârzierii zborului este reglementată de art. 6 din regulament, după cum urmează:
" (1) În oricare din cazurile în care un operator de transport aerian anticipează o posibilă întârziere a unui zbor peste ora de plecare prevăzută, după cum urmează:
(a) timp de două ore, în cazul zborurilor de peste 1 500 de kilometri sau mai puțin;
(b) timp de trei ore sau mai mult, în cazul tuturor zborurilor intracomunitare de peste 1 500 de kilometri și al oricăror alte zboruri cuprinse între 1 500 și 3 500 de kilometri;
(c) timp de patru ore sau mai mult, în cazul tuturor zborurilor care nu se încadrează la literele (a) sau (b), pasagerilor li se oferă de către operatorul de transport aerian:
(i) asistența specificată la articolul 9 alineatul (1) litera (a) și articolul 9 alineatul (2);
(ii) în cazul în care ora de plecare anticipată este la cel puțin o zi după ora de plecare anunțată inițial, asistența specificată la articolul 9 alineatul (1) litera (b) și litera (c);
(iii) în cazul în care întârzierea este de cel puțin cinci ore, asistența specificată la articolul 8 alineatul (1) litera (a)."
După cum am mai menționat art. 9 al. (1) lit. a) și al.2 se referă la dreptul la mese, băuturi răcoritoare, convorbiri telefonice și mesaje, art. 9 al.(1) lit. b) și c) se referă la cazare hotelieră și art.8 - la rambursarea biletului de avion și asigurarea zborului de retur la punctul de plecare sau a redirecționării către destinația finală.
Pentru cazarea pasagerilor la clase de zbor superioare, compania de zbor nu poate pretinde plata unor sume suplimentare, însă pentru cazarea călătorilor la clase de zbor inferioare, în termen de 7 zile se rambursează acestora între 30% și 75% din prețul biletului de avion în funcție de distanța zborului.
Conform art. 15 din regulament, în situația în care pasagerul a primit compensații sub nivelul celor stabilite prin actul normativ citat, acesta are dreptul de a se adresa organismelor și instituțiilor competente pentru a obține compensații suplimentare.
Totodată, art. 16 din regulament consfințește dreptul pasagerului de a formula plângere autorității desemnate în acest scop în legătură cu încălcarea normelor stabilite de Regulamentul nr.261/2004.
În România, art. 1 din Hotărârea de Guvern nr. 1912/2006 statuează că instituția desemnată să soluționeze aspectele sus-menționate este Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor.
Acestea fiind zise, constatăm că drepturile și beneficiile pasagerilor ale căror zboruri au fost anulate sau au întârziere sunt reglementate într-o modalitate extrem de detaliată de Regulamentul nr.261/2004, acesta urmând a fi aplicat într-o manieră corespunzătoare și de autoritățile interne.
După cum am observat, actul normativ analizat consfințește în mod punctual drepturile pasagerilor la compensații bănești în ipoteza întârzierilor sau anulării zborurilor, stabilind cu exactitate și care este valoarea acestora.
Dreptul pasagerilor la compensațiile reglementate de Regulamentul CE nr.261/2004 nu exclude însă posibilitatea acestora de a solicita acoperirea daunelor produse de întârzierea sau anularea zborului, acest aspect fiind reglementat de Regulamentul CE nr. 2027/97 privind răspunderea operatorilor de transport aerian privind transportul aerian al pasagerilor și al bagajelor acestora.
Dispozițiile art. 5 al.(1) din actul normativ menționat stabilesc în mod imperativ că operatorul de transport are obligația de a efectua plăți anticipate pentru a acoperi necesitățile economice imediate, proporțional cu cuantumul daunei pricinuite, în termen de cel mult 15 zile de la data identificarea persoanelor îndreptățite.
Limita maximă a despăgubirilor ce pot fi acordate pasagerilor în cazul întârzierilor, cu excepția cazurilor în care compania de zbor a luat toate măsurile care se impun în mod rezonabil pentru evitarea daunei sau i-a fost imposibil să ia aceste măsuri este stabilită în anexa la regulamentul sus-menționat și are valoarea de 4 150 D.S.T. (drept special de răspundere) [1].
În lumina Directivei nr. 90/314/CEE privind pachetele de servicii pentru călătorii, vacanțe și circuite se consideră cazuri exoneratoare de răspundere în ceea ce-l privește pe operatorul de zbor, următoarele situații:
— lipsurile constatate în executarea contractului sunt imputabile consumatorului;
— aceste lipsuri sunt imputabile unui terț care nu are legătură cu furnizarea serviciilor prevăzute în contract și au un caracter imprevizibil și inevitabil;
— aceste lipsuri se datorează unui caz de forță majoră sau unui eveniment pe care organizatorul sau furnizorul, cu tot efortul depus, nu-l puteau prevedea sau evita.
Totodată, Regulamentul CE nr.261/2004 alături de Directiva nr. 90/314/CEE prevăd limitarea valorii despăgubirilor acordate pentru diverse daune cauzate pasagerului și prin contractul de transport, cu rezerva ca pasagerul să fi fost informat asupra acestui aspect și asupra valorii despăgubirilor.
Regulamentul nr. 2027/97 stabilește și un termen special de prescripție în înlăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul la acțiune în vederea obținerii unor astfel de despăgubiri, acesta fiind de 2 ani de la data sosirii aeronavei.
Actele normative analizate mai sus prevăd, așadar, numeroase modalități de reparație a neajunsurilor produse de anularea sau întârzierea unor zboruri, de la redirecționarea/acoperirea costului biletului de avion până la acordarea de compensații bănești și despăgubiri, dacă este cazul.
Dacă primele două categorii de măsuri pot fi obținute pe baza unei proceduri administrative desfășurată între pasager și compania de zbor, acordarea de daune în ipoteza suferirii unui prejudiciu constituie mai curând un atribut al instanței de judecată competente, investită de către pasager cu o cerere în acest sens.
Un alt aspect ce se impune a fi menționat este și faptul că dacă acordarea compensațiilor bănești reglementate de Regulamentul CE nr.261/2004 nu este condiționată de existența unui prejudiciu, acordarea de daune de către instanța de judecată presupune în mod implicit existența unei pierderi cauzate pasagerului, căruia îi revine sarcina probării acesteia.
În vederea ducerii la îndeplinire a drepturilor și beneficiilor enunțate mai sus, reglementările comunitare analizate sunt prioritare față de legislația internă, ele urmând a fi completate de către normele de drept comun, în măsura în care acestea nu sunt contrarii.
https://www.juridice.ro/571318/zborul-meu-a-fost-anulat-sau-are-intarziere-ce-drepturi-am.html
[1] Drepturile speciale de tragere sunt moneda virtuală a Fondului Monetar Internațional, conceput ca înlocuitor al standardului aurului. Tranzacțiile în interiorul Fondului Monetar Internațional sunt calculate în D.S.T.
https://www.juridice.ro/571318/zborul-meu-a-fost-anulat-sau-are-intarziere-ce-drepturi-am.html
Aici puteţi găsi...
Compensații,
Consumatori,
Daune,
Dreptul transportului aerian,
Utile
marți, 13 februarie 2018
B.C.R. obligată să restituie 34 000 de euro cu titlu de dobândă percepută abuziv!
Vești bune de la Judecătoria Pitești.
În data de 09.02.2018 a fost admisă acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta B.C.R. S.A., anulându-se prevederile contractuale referitoare la dobânzi, comisioane și obligația încheierii unei polițe de asigurare cu un asigurător impus de pârâtă.
Totodată s-a dispus restituirea următoarelor sume de bani:
-34 591, 48 EUR cu titlu de dobândă percepută în mod abuziv;
- valoarea de 2 865, 49 EUR,pentru care pârâta nu dă nicio explicație;
- 1 506, 25 EUR cu titlu de dobândă contractuală calculată la suma de 2 865, 49 EUR percepută în mod abuziv de către pârâtă;
- 2 889, 18 EUR cu titlu de comision de administrare perceput abuziv;
- 854, 80 RON contravaloarea primelor de asigurare, aceasta reprezentând prejudiciul cauzat de către pârâtă prin utilizarea clauzei abuzive care a obligat consumatorul să încheie polițele de asigurare cu un anumit asigurător, fiind angajată răspunderea civilă delictuală a acesteia.
În data de 09.02.2018 a fost admisă acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta B.C.R. S.A., anulându-se prevederile contractuale referitoare la dobânzi, comisioane și obligația încheierii unei polițe de asigurare cu un asigurător impus de pârâtă.
Totodată s-a dispus restituirea următoarelor sume de bani:
-34 591, 48 EUR cu titlu de dobândă percepută în mod abuziv;
- valoarea de 2 865, 49 EUR,pentru care pârâta nu dă nicio explicație;
- 1 506, 25 EUR cu titlu de dobândă contractuală calculată la suma de 2 865, 49 EUR percepută în mod abuziv de către pârâtă;
- 2 889, 18 EUR cu titlu de comision de administrare perceput abuziv;
- 854, 80 RON contravaloarea primelor de asigurare, aceasta reprezentând prejudiciul cauzat de către pârâtă prin utilizarea clauzei abuzive care a obligat consumatorul să încheie polițele de asigurare cu un anumit asigurător, fiind angajată răspunderea civilă delictuală a acesteia.
Aici puteţi găsi...
Avocat bănci,
Clauze abuzive,
Contracte de credit bancar,
Din practica noastră,
Utile
luni, 22 ianuarie 2018
Insolvența persoanelor fizice - de interes pentru debitori
Începând cu data de 1 ianuarie 2018 a intrat în vigoare Legea nr. 151/2015 privind procedura insolvenței persoanelor fizice.
Alături de Legea nr.77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, de O.U.G. nr. 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, actul normativ sus-menționat introduce noi instrumente la îndemâna persoanelor aflate în dificultate financiară, în scopul redresării situației cu care se confruntă.
Pe scurt, pentru a beneficia de procedura prevăzută de Legea nr. 151/2015 trebuie să îndepliniți următoarele condiții:
- să fiți o persoană fizică ce are domiciliul, reședința sau reședința obișnuită de cel puțin 6 luni anterior depunerii cererii în România;
- să vă aflați în stare de insolvență, în sensul art. 3 pct. 12 din lege (acea stare a patrimoniului debitorului caracterizată prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor pe măsură ce acestea devin scadente și care este prezumată atunci când a trecut un termen de 90 de zile de la data scadenței), fără a exista probabilitatea rezonabilă de a vă redeveni, într-o perioadă de maximum 12 luni;
- cuantumul total al obligațiilor scadente să fie cel puțin egal cu valoarea-prag, respectiv 15 salarii minime pe economie.
Conform Legii nr. 151/2016 nu puteți formula o cerere de insolvență în situația în care ați mai fost subiectul unei astfel de proceduri în ultimii 5 ani și aceasta a fost închisă din motive ce vă sunt imputabile, dacă ați fost condamnat definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni de evaziune fiscală, a unei infracțiuni de fals sau a unei infracțiuni intenționate contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii, dacă ați fost concediat în ultimii 2 ani din motive ce vă sunt imputabile, dacă, deși apt de muncă și fără un loc de muncă ori alte surse de venit, nu ați depus diligența rezonabilă necesară pentru a vă găsi un loc de muncă sau ați refuzat, în mod nejustificat, un loc de muncă propus ori o altă activitate aducătoare de venit; dacă ați acumulat datorii noi, prin cheltuieli voluptuare în timp ce cunoșteați sau ar fi trebuit să cunoașteți că sunteți în stare de insolvență, dacă ați determinat sau ați înlesnit ajungerea în stare de insolvență, cu intenție sau din culpă gravă, dacă la data formulării cererii de deschidere a procedurii de insolvență, era deja deschisă pe numele dumneavoastră o astfel de procedură.
Procedura insolvenței este de 3 feluri, și anume:
- procedura de insolvență pe bază de plan de rambursare a datoriilor, o procedură administrativă, declanșată prin formularea unei cereri către Comisia de Insolvență și care are ca efect suspendarea oricărei forme de executare silită împotriva debitorului, întocmirea de către debitor împreună cu administratorul procedurii a unui plan de rambursare a datoriilor, finalitatea acestei proceduri reprezentând-o executarea planului și închiderea procedurii cu ștergerea datoriilor reziduale;
- procedura judiciară de insolvență prin lichidare de active, declanșată prin formularea cererii către instanța competentă, în ipoteza în care situația financiară a debitorului este compromisă, în situația în care cererea de deschidere a procedurii insolvenței pe bază de plan a fost respinsă, în cazul neaprobării sau neconfirmării a niciunui plan de rambursare, dacă planul de rambursare nu poate fi dus la îndeplinire din motive neimputabile debitorului, la cererea creditorilor; consecința deschiderii procedurii este reprezentată de suspendarea de drept a oricărei forme de executare silită cu excepția celor îndreptate împotriva codebitorilor și/sau terților garanți, scopul acesteia constituindu-l rămânerea definitivă a raportului final, întocmit după valorificarea bunurilor și distribuirea sumelor.
- procedura simplificată de insolvență, declanșată prin formularea unei cereri către comisia de insolvență, în ipoteza în care debitorul cu domiciliul sau reședința obișnuită de cel puțin 6 luni anterior depunerii cererii în România se află în stare de insolvență neexistând probabilitatea rezonabilă de a-și reveni într-o perioadă de maxim 12 luni, deține un cuantum total al obligațiilor de cel mult 10 salarii minime pe economie, nu are bunuri sau venituri urmăribile și are peste vârsta standard de pensionare sau și-a pierdut total sau cel puțin jumătate din capacitatea de muncă; efectul principal al acestei proceduri îl constituie suspendarea tuturor măsurilor de executare silită, cu excepția celor îndreptate împotriva codebitorilor și/sau terților garanți, finalitatea acestei proceduri fiind reprezentată de eliberarea debitorului de datorii.
Intrarea în vigoare a Legii nr. 151/2015 a fost amânată de mai multe ori, întrucât în variantele sale inițiale, aceasta comporta diverse deficiențe funcționale pe de o parte iar autoritățile statului nu dispuneau de logistica necesară în vederea implementării măsurilor prevăzute.
Textul actului normativ poate fi consultat integral accesând linkul următor:
http://legislatie.just.ro/Public/FormaPrintabila/00000G3RN939JGGG5PU1MXYVSGHBTCZS
Intrarea în vigoare a Legii nr. 151/2015 a fost amânată de mai multe ori, întrucât în variantele sale inițiale, aceasta comporta diverse deficiențe funcționale pe de o parte iar autoritățile statului nu dispuneau de logistica necesară în vederea implementării măsurilor prevăzute.
Textul actului normativ poate fi consultat integral accesând linkul următor:
http://legislatie.just.ro/Public/FormaPrintabila/00000G3RN939JGGG5PU1MXYVSGHBTCZS
Aici puteţi găsi...
Avocat bănci,
Consumatori,
Utile
Abonați-vă la:
Postări (Atom)