Incidenţa art.34 al. 3 N.C.P.C. asupra termenelor de soluţionare a dosarelor de despăgubire impuse de art. 33 şi 34 din Legea nr. 165/2013

RO MAN IA

TRIBUNALUL ARGES

SECTIA CIVILA

Dosar nr. 2*****1/109/2014

1NCHEIERE

Sedinta publică de la 14 Noiembrie 2014

Instanta constituitä din:

PREŞEDINTE ..........................

Grefier .............................................

Pe rol fiind solutionarea, în prima instanta, a litigiului de contencios administrativ si fiscal formulat de reclamanta T. G. G. la C.I.AV. DUMITRESCU ANDREEA DANA  în contradictoriu cu pârâtele CANCELARIA PRIMULUI MINISTRU - COMISIA NATIONALA PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, AUTORITATEA NATIONALA PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR, având ca obiect despăgubire.

Dezbaterile au avut loc in sedinta publică din data de 29.10.2014, fiind consemnate in încheierea de sedinţă de la acea data, care face parte integrantă din prezenta încheiere, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 31.10.2014 şi apoi la 12.11.2014 şi 14.11.2014.

INSTANTA

Prin cererea formulata la data de 24.09.2014, reclamanta T. G. G., in contradictoriu cu pârâtele COMISIA NATIONALA PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, AUTORITATEA NATIONALA PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR, a formulat exceptia de neconstitutionalitate a art.4 teza I si teza a II a din Lg. nr. 165/2013, prin raportare la art. 1 alin.2, art l6, art.21, art.27, art.31 si art.34 alin.1 si 2 din Lg nr. 165/2013, solicitandu-se sesizarea Curtii Constitutionale, in vederea solutionarii exceptiei.

In motivarea acesteia, reclamanta a aratat ca textele de lege mentionate contravin disp. art.15 alin.2, art. 16 alin.1, art. 21 alin.1, art. 44 alin.1 si 2 din Constitutia Romaniei. S-a mentionat de catre reclamanta ca este beneficiara masurilor de retrocedare a bunurilor preluate abuziv iar dosarul ce asteapta finalizarea este depus la parata inca din data de 10.01.2011, avand numarul 2****9/FFCC/2011. Sustine reclamanta ca datorita schimbarilor legislative ce au intervenit de la momentul inregistrarii cererii sale si pana in prezent, este prejudiciata prin raportare la alti cetateni ale caror dosare au fost solutionate anterior aparitiei modificarilor legislative.

S-au formulat concluzii de catre parate asupra exceptiei de neconstitutionalitate invocate, solicitandu-se respingerea acesteia intrucat prevederile Lg. nr. 165/2013 nu instituie un tratament inegal intre beneficiarii care fac parte din aceeasi categorie prevazuta de actul normativ, toate persoanele indreptatite la restituire beneficiind de aceleasi masuri reparatorii prin echivalent. Persoanele care au calitatea de cesionari de drepturi litigioase fac parte din categoria de persoane beneficiare ale legii.

Pe de alta parte, art. 4 din Lg 165/2013 nu contine nici o dispozitie cu caracter retroactiv iar Curtea Constitutionala nu poate modifica sau completa prevederea legala supusa controlului. Prin reglementarea procedurii de evaluare prin aplicarea grilei notariale, procedura ce se afirma de catre reclamanta ca o prejudiciaza, s-a urmarit de fapt eliminarea situatiilor in care existau diferente uriase intre valorile stabilite prin rapoartele de evaluare intocmite de expertii evaluatori, in situatii similare si pentru evitarea situatiilor in care statul roman a platit evaluari cu mult mai mari decat valoarea de piata a imobilelor. Mai mult, dispozitiile legii criticate nu prevad o limitare a accesului la justitie ci stabilesc in sarcina entitatii competente, termene de solutionare.

Instanta, in legatura cu admisibilitatea in principiu a cererii de sesizare a Curtii Constitutionale, constata ca aceasta este admisibila.

Astfel, potrivit art. 29 alin.1 din Lg. nr. 47/1992 R, Curtea Constitutională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţä în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei in orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Se constata ca disp. art.4 teza I si teza a II a din Lg. nr. 165/2013, prin raportare la art. 1 alin.2, art.16, art.21, art.27, art.31 si art.34 alin.1 si 2 din L 165/2013 contestate fac parte dintr-o lege si au legatura cu cauza cata vreme obiectul pricinii se refera la parcurgerea procedurilor instituite de aceasta lege. Sunt respectate si disp. art. 29 alin.1 din Lg. nr. 47/1992 R, in sensul că prevederile invocate ca fiind neconstitutionale nu au fost constatate ca atare printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. In ce priveste art. 4 teza a doua raportat la art. 1 al. (2) din Legea nr. 165/2013, neconstitutionalitatea a vizat redactarea ulterioară modificärii acestor prevederi prin Legea nr. 368/2013.

Asupra chestiunii de fond, instanta retine urmatoarele:

Potrivit art. 4 din Lg. nr. 165/2013, ,,Dispoziţiile prezentei legi se aplică cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la entităţile investite şi nesoluţionate până la data intrării in vigoare a prezentei legi, cauzelor in materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, precum şi cauzelor aflate pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotärârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronuntată in Cauza Maria Atanasiu împotriva României, la data intrării in vigoare a prezentei legi.

In legatura cu acest text Curtea Constitutionala a pronuntat o serie de decizii prin raportare insa la alte articole decat cele invocate de reclamanta, dupa urmeaza:

1. Curtea Constituională, prin Decizia nr.. 88/2014, a constatat ca dispoziţiile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale in măsura in care termenele prevăzute la art. 33 nu se aplica şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii.

2. Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 210/2014, a constatat că dispoziţiile art. 4 teza a doua doua prin raportate la cele ale art. 1 al (2) din Legea nr. 165/2013, în redactarea anterioarã modificarii acestor prevederi prin Legea nt. 368/2013, sunt neconstituţionale.

3. Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 269/2014, a constatat cä prevederile art. 4 teza a doua doua din Legea nr. 165/2013 sunt constitutionale in măsura in care termenele prevazute la art. 34 al. (1) nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor la data intrarii in vigoare a legii.

Neconstituţionalitatea art. 4 din Lg. nr. 165/2013, s-a invocat raportat la urmatoarele prevederi:

Potrivit art. 1 din Lg. nr. 165/2013

,, (2) In situaţia in care restituirea in natură a imobilelor preluate în mod abuziv in perioada regimului comunist nu mai este posibilă, mäsurile reparatorii in echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite in echivalent de entitatea investită cu soluţionarea cererilor formulate in baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, măsurile prevazute de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificãrile şi completările ulterioare, şi Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederior Legii fondului funciar nr.18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificärile şi completări1e ulterioare, precum şi mäsura compensării prin puncte, prevăzuta în cap. III.”

Potrivit art. 16 din Lg. nr. 165/2013 ,,Cererile de restituire care nu pot fi soluţionate prin restituire în natură la nivelul entităţilor investite de lege se soluţionează prin acordarea de măsuri compensatorii sub forma de puncte, care se determinä potrivit art. 21 aIm. (6) (7).”

Potrivit art. 21 din Lg. nr. 165/2013:

,, (1) In vederea acordarii de masuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite in natura, entitatile investite de lege transmit Secretariatului Comisiei Naţionale deciziile care conţin propunerea de acordare de masuri compensatorii, întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii acestora şi documentele care atesta situaţia juridica a imobilului obiect al restituirii la momentul emiterii deciziei, inclusiv orice înscrisuri cu privire la constructii demolate.

(2) Deciziile entitäţilor investite de lege vor fi însoţite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii în compensare totala sau parţiala a unor imobile/bunuri/servicii disponibile deţinute de entitatea investita de lege.

(3) Dispoziiile autoritatilor administraţiei publice locale emise potrivit Legii nr.10/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, se transmit Secretariatului Comisiei Naţionale dupa exercitarea controlului de legalitate de catre prefect. Dispoziţiile art. 11 aI. (1) şi (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificarile şi comp1etările ulterioare, ramân aplicabile.

(4) Comisiile judeţene de fond funciar şi Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti pot propune Comisiei Naţionale soluţionarea cererilor de retrocedare prin acordare de masuri compensatorii potrivit prezentei legi numai. după epuizarea suprafeţelor de teren agricol afectate restituirii în natura, identificate la nivel local.

(5) Secretariatul Comisiei Naţionale, in baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenţei dreptului persoanei care se considera îndreptaţita la mäsuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naţionale poate solicita documente în completare entitaţilor investite de lege, titularilor dosarelor şi oricaror altor instituţii care ar putea deţine documente relevante.

(6) Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrarii in vigoare a prezentei legi de cätre Secretariatul Comisiei Naţiona1e şi se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.

(6’1) In cazul în care, prin documentele existente în dosarul de despăgubire se pot stabili amplasamentul sau caracteristicile tehnice ale imobilului pentru care se stabilesc despăgubiri, evaluarea se face prin aplicarea valorii minime pentru zona sau categoria de imobil prevazuta de grila notariala pentru localitatea respectivă potrivit prevederilor alin (6).

(7) Numarul de puncte se stabileşte dupa scaderea valorii actualizate a despagubirilor încasate pentru imobilul evaluat conform alin. (6).

(8) Ulterior verificarii şi evaluarii, la propunerea Secretariatului Comisiei Naţionale, Comisia Naţionala valideaza sau invalideaza decizia entitaţii investite de lege şi, dupa caz, aprobä punctajul stabilit potrivit alin. (7).

(9) In cazul validarii deciziei entitaţii investite de lege, Comisia Naţionala emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat in mod abuziv.”

Potrivit art. 27 din Lg. nr. 165/2013:

(1) Punctele acordate prin decizia de compensare pot fi valorificate prin achiziţionarea de imobile din Fondul naţional la licitaţia publica naţionala, începând cu data de 1 ianuarie 2016.

(2) Licitaţiile de imobile se organizeaza säptamânal la sediul central al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliara şi se desfoara în regim videoconferinţa.

(3) Participarea la licitaţie a detinatorilor de puncte este gratuitä, cu condiţia inscrierii prealabile la sediile teritoriale ale Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.

(4) Regulamentul de organizare a licitaţiei se aproba de catre Comisia Naţională pâna la data de 1 iulie 2015 şi se publica pe pagina de internet a Agenţiei Domeniilor Statului, a Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliara şi a Autoritaţii Naţionale pentru Restituirea Proprietailor.

(5) Comisia de licitaţie va fi compusa din 7 membri, astfel:

a) 2 reprezentanţi ai Agenţiei Domeniilor Statului;

b) 2 reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliara;

c) 3 reprezentanţi ai Autoritaii Nationale pentru Restituirea Proprietaţilor.

(6) In vederea evitarii unor posibile fraude sau tentative de corupere, membri comisiei de licitaţie beneficiazä de o indemnizaţie lunară reprezentând 50% indemnizaţia lunara a preşedintelui Autoritäţii Nationale pentru Restituirea Proprietaţilor.”

Potrivit art. 31 din Lg. nr. 165/2013:

,,(1) In termen de 3 ani de la emiterea deciziei de compensare prin puncte, dar nu mai devreme de 1 ianuarie 2017, deinatorul poate opta pentru valorificarea  punctelor în numerar.

(2) In aplicarea alin. (1), deţinatorul poate solicita, anual, după 1 ianuarie 2017,  Autoritaţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor emiterea unui titlu de plată de pentru cel mult 14% din numarul punctelor acordate prim decizia de compensare nevalorificate in cadrul licitaţiilor naţionale de imobile. Ultima transa va reprezenta 16% din numarul punctelor acordate.

(3) Sumele cuprinse în titlurile prevazute la alin. (2) se platesc de catre Ministerul Finantelor Publice în cel muit 180 de zile de la emitere.

(4 Punctele netransformate în numerar se pot valorifica în continuare în cadrul licitaţiilor naţionale de imobile.

(5) Modalitatea de valorificare în numerar se stabileşte prin normele de aplicare a prezentei legi.”

Potrivit art. 34 din Lg. nr. 165/2013:

(1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrarii în vigoare a prezentei legi, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.

(2) Dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naţionale ulterior datei intrarii in vigoare a prezentei legi vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data înregistrarii lor, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.”

S-a aratat ca toate aceste dispozitii contravin disp. art.15 alin.2, art. 16 alin.1, art. 21 alin.1, art. 44 al.1 si 2 din Constitutia Romaniei.

................................................................................................

Tnibunalul constata ca, intr-adevar, disp. art. 4 teza I si a II a din Lg. nr. 165/2013, prin raportare la art. 1 al. (2) din Legea nr. 165/2013 in redactarea actuala, aduc atingere disp. art. 16 alin.1 din Constitutia Romaniei in sensul ca persoanelor indreptatite la despagubire aflate in aceeasi situatie le-au fost aplicate dispozitii legale diferite cu privire la tipul de masura reparatorie si procedura de urmat.

Astfel, se creeaza un vadit dezechilibru intre persoanele indreptatite carora le-au fost solutionate pana la aparitia Lg. nr. 165/2013, cererile de retrocedare si persoanele indreptatite care au initiat procedura de retrocedare sub imperiul aceluiasi act normativ dar carora nu le-au fost solutionate cererile in acest interval din culpa exclusiva a institutiilor statului. Astfel, se creeaza premisele aplicarii a doua regimuri juridice distincte pentru persoane indreptatite aflate in aceeaşi  situaţie.

Cu privire la celelalte sustineri, Tribunalul apreciaza ca nu are loc o încălcare a actului fundamental.

Cu privire la exceptia prematuritatii formularii actiunii, se vor reţine urmatoarele:

Pretenţiile reclamantei au vizat finalizarea dosarului nr.2****9/FFCC/ privind acordarea de despagubiri baneşti pentru bunul imobil preluat abuziv de catre stat, situat in ............................ jud. Arges.

In intâmpinarea depusa la dosar la data de 28.07.2014 (filele 42-48), CN a invocat excepţia prematuritaţii, iar temeiul acesteia a fost reprezentat prevederile Legii nr.165/2013, care stabileşte termene pentru soluţionarea dosar aflate în curs.

Tribunalul reţine că prin decizia nr. 88/27.02.2014, Curtea Constituţională a constatat ca dispoziţiile art.4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în mãsura în care termenele prevazute la art. 33 din aceeaşi lege nu se aplica şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor la data intrarii în vigoare a legii

In considerentele deciziei de neconstituţionalitate s-a reţinut ca in ceea priveşte influenţarea rezultatulul procesului, rezultatul iminent al interpretarii Lg nr.165/2013 îl reprezinta aplicarea noilor termene de soluţionare a notificarilor şi în consecinta, respingerea, de cãtre instanţele de judecata, a cererii reclamantului ca prematur introdusa (paragraf 50 din Decizia nr.88/2014).

Insa, Curtea Constituţionalä a reţinut necesitatea unificarii legislaţiei referitoare la restituirea bunurilor confiscate şi la masurile reparatorii şi stabilirii unor termene şi a unor proceduri de soluţionare a notificarilor şi a dosarelor de compensare, constatând că aplicarea retroactiva a termenelor prevazute de noua legislaţie are ca efect amânarea rezolvarii cauzelor aflate pe rolul instanţelor şi obligarea persoanelor care au diligente in a se adresa justiţiei la suportarea unei sarcini suplimentare faţa de  cunoscuta inactivitate a autoritaţilor.

A aratat expres Curtea că aplicarea retroactiva a intervenţiei 1egislative determina o influentare a rezultatului procesului, precum şi un dezavantaj substanţial între parţile din proces, aplicarea retroactiva a dispoziţiilor criticate fiind de naturä sa rupa echilibrul procesual, cu consecinţa încalcarii dreptului la proces echitabil, sub aspectul egalităţii armelor in procesul civil, drept consacrat de art. 21 al.. (3) din Constituţie (paragraf 52).

Curtea Constituţionala a constatat cä, prin aplicarea retroactiva a termenelor procedurale prevazute de art.33 din Legea nr.165/2013 se aduce atingere dreptului de acces liber la justiţie al persoanelor îndreptãţite la masurile consacrate, drept de care aceste persoane beneficiaza de la momentul investirii instanţei de judecatä pâna la soluţionarea definitivä a cauzei, iar efectul juridic al soluţiilor pronunţate de instanţele judecatoreşti, in sensul respingerii acţiunilor menţionate ca “devenite premature”, constituie o evidentã încalcare a liberului acces la justiţie, deşi nicio lege nu poate îngradi exercitarea acestui drept.

Curtea mai reţine şi ca legea anterioara nu prevedea un termen pentru soluţionarea dosarelor înaintate Secretariatului Comisei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor, insa intervalul de timp în care, în cazul de faţa, Comisia nu a îndeplinit actul de procedura potrivit art.16 din Legea nr.247/2005, depaşeşte un termen rezonabil, necesar autorităţii pârâte pentru emiterea deciziei sau trimiterea la reevaluare.

Chiar daca CNCI ( fosta C.C.S.D.) avea de soluţionat un numar mare de cereri, ţinând seama în cazul de faţa de poziţia persoanelor îndreptaţite la despăgubiri, in condiţiile legii speciale, au fost încalcate obligaţiile prevãzute la art. 16 din Titlul VII al Legii nr.247/2005, prin nesoluţionarea cererii.

0 atare atitudine, coroborata şi cu cea a comisiilor locale, a permis incidenţa noului act normativ, astfel ca lipsirea persoanelor îndreptăţite de drepturile cuvenite depãşeşte o limită rezonabila de timp.

Într-adevãr, faţa de argumentele aduse în preambulul 0.U.G. nr.4/2012, prin articolul unic al acesteia s-a stabilit ca de la data intrãrii în vigoare a ordonanţei de urgenţã se suspenda, pe o perioada de 6 luni, emiterea titlurior de despagubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acorda despagubiri, prevazute de titlul VII “Regimul stabilirii şi plaţii despãgubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv” din Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietaţii şi justiţiei, precum şi unele mäsuri adiacente, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.653 din 22 iulie 2005, cu modificarile şi completarile ulterioare.

De asemenea, Legea nr.117/2012 pentru aprobarea 0.U.G.nr.4/2012 privind unele masuri temporare in vederea consolidärii cadrului normativ necesar aplicarii unor dispoziţii din titlul VII “Regimul stabilirii şi plaţii despagubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” al Legii nr.247/2005, a prorogat termenul de suspendare a procedurilor de emitere a titlurilor de despagubire pâna la 15 mai 2013.

Art.34 din Legea nr.165/2013 prevede un termen de 60/36 de luni de solutionare a dosarelor înregistrate la Secretariatul C.C.S.D., în materia de faţa, în care s-au emis dispoziţii pentru recunoaşterea dreptului la masuri reparatorii in condţiile legilor speciale.

Insa art. 34 alin.3 NCPC, aplicabil în prezenta cauzä, faţa de data sesizarii instanţei, permite ca, înainte de împlinirea termenului, sa se formuleze cereri pentru executarea la termen a unor obligaţiuni, ori de câte ori instanţa apreciaza ca cererile sunt indreptate pentru a preîntâtmpina reclamantului o paguba insemnata pe care acesta ar încerca-o daca ar aştepta implinirea termenului.

Prematuritatea invocata de catre autoritatea pârâtă se raportează la un act normativ intervenit pe parcursul procedurii judiciare, care proroga din nou termenul de soluţionare al dosarelor, care se interpune pe fondul unei proceduri în curs şi care permite chiar reanalizarea indreptaţirii persoanei solicitante la masuri neparatorii.

In acest context, respingerea cererii la acest moment, fara observarea art. 34 alin.3 NCPC, ar echivala cu lipsirea persoanelor indreptatite de dreptul lor, o perioada de timp indelungata.

Pentru aceste considerente, exceptia invocata urmeaza a fi respinsa.

In ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, aceasta va fi unita cu fondul fiind necesara administrarea de probe comune cu acesta.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

N NUMELE LEGII,

DISPUNE

Respinge excepţia prematuritaţii.

Uneşte cu fondul excepţia lipsei calitaţii procesuale pasive.

Sesizeaza Curtea Constituţionala în vederea soluţionarii exceptiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza I şi a II-a din Legea 165/2013, prin raportare la art. 1 al. 2, art. 16, art. 21, art. 27, art. 31 şi art. 34 al. 1 şi  2 din Legea nr. 165/2013 cu modificarile ulterioare.

Cu recurs odata cu fondul.

Pronunţata azi, 14.11.2014.

Cum contestăm facturile emise de C.E.Z. Vânzare S.A.?

A devenit de notorietate faptul că în ultimii ani facturile emise de către furnizorii de energie electrică sunt întocmite pe baza unui consum stabilit prin modalităţi de calcul mai mult decât îndoielnice, ceea ce determină în mod constant sesizarea instanţelor de judecată cu acţiuni prin care se contestă creanţele stabilite de operatorii susmenţionaţi. Este de prisos să menţionăm că în unele situaţii, intervenţia instanţei de judecată constituie singura modalitate prin care consumatorul, ignorat de furnizorul de energie electrică uneori chiar în mod voit,  poate obţine o factură al cărui cuantum exprimă consumul real de energie şi care a fost întocmită în mod corect.

În acest context, un număr mare de cereri în justiţie formulate de către justitiţiabili au ca obiect anularea  ca nelegale a facturilor emise de către furnizor şi eventual a notelor de constatare întocmite cu ocazia diverselor controale, note care aparent stau la originea emiterii celor dintâi. 

În situaţia în care facturile în speţă au o valoare exagerat de mare şi se constată că acestea nu respectă cerinţele de formă şi fond conţinute de Legea nr. 123/2012 a energiei şi de Ordinul nr. 64/2014 emis de către A.N.R.E., la o primă analiză, demersul de a solicita instanţei de judecată anularea acestora, apare ca legal şi îndreptăţit. Astfel, există o serie de acţiuni în justiţie cu petitul anulare facturi întocmite de furnizorul de energie, care au fost admise de instanţele de judecată. 

În pofida acestui raţionament, raportându-ne la jurisprudenţa în materie, identificăm şi un număr semnificativ de acţiuni cu acelaşi obiect, - în contextul existenţei unor facturi într-adevăr întocmite cu eludarea dispoziţiilor legale în materie şi care, având o valoare foarte ridicată, prejudiciază în mod vădit consumatorul -  respinse ca inadmisibile. 

Ceea ce a condus la respingerea acestor acţiuni ca inadmisibile a fost aprecierea instanţelor de judecată în sensul că o factură fiscală nu poate constitui obiectul unei cereri în anulare, aceasta nereprezentând un act juridic în accepţiunea reclamată de art. 1324 C.C., ci, în raport de Legea nr. 82/1991 a contabilităţii, ea având valoarea exclusivă a unui document justificativ, care stă la baza înregistrărilor în contabilitatea furnizorului sau prestatorului şi a cumpărătorului, respectiv beneficiarului.

Din aceeaşi perspectivă s-a apreciat şi că deşi uneori pot exprima o conduită unilaterală a furnizorului de energie electrică, factura fiscală sau nota de constatare emise de acesta nu au nici valoarea unui act administrativ astfel cum este descris de prevederile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, întrucât acestea nu emană de la o autoritate a statului în regim de putere publică ci sunt emise de către un operator economic. 

Reţinând considerentele expuse, unele instanţe au concluzionat că deoarece documentele susmenţionate nu constituie "un act juridic reprezentat de manifestarea de voinţă a uneia dintre părţi ( act juridic unilateral ) sau a ambelor părţi ( act juridic bilateral), nu pot fi anulate  într-o acţiune având ca obiect " anulare act", întrucât o asemenea acţiune vizează doar acte juridice nu şi stări de fapt" [1] .

Raportându-ne la raţionamentul enunţat mai sus, conform căruia în situaţia în care se solicită instanţei de judecată anularea facturilor emise de furnizorii de energie, există riscul respingerii cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, în mod justificat, se naşte următoarea întrebare: Exceptând acţiunea în anulare, mai există vreun alt mijloc legal prin care consumatorul deţinător al unei facturi de energie electrică de o valoare nejustificat de mare, calculată pe baza unui consum posibil nereal, se poate adresa instanţei de judecată în vederea remedierii situaţiei ?

Pornind de la ipoteza că problema expusă nu îşi găseşte soluţia într-o acţiune în anulare a facturilor respective,  starea de fapt reprezentată de existenţa unor documente fiscale care consfinţesc un debit nereal al consumatorului faţă de furnizor reclamă, per se, intervenţia instanţei de judecată, cu finalitatea obţinerii unor documente întocmite corect, conţinând obligaţii de plată într-un cuantum just stabilit. 

În acest context, contrar accepţiunii unor instanţe de judecată în sensul că nelegalitatea facturilor întocmite de furnizorul de electricitate şi incorectitudinea acestora nu pot fi invocate pe cale de acţiune principală ci exclusiv în mod incidental în cadrul apărărilor formulate de consumator împotriva demersurilor în justiţie ale furnizorului, opinăm că, pe lângă acţiunea în anulare, legislaţia în materie oferă justiţiabililor şi alte intrumente legale în vederea iniţierii de cereri de chemare în judecată  împotriva operatorilor susmenţionaţi. 

Astfel, reţinem că legislaţia specifică (Legea nr. 123/2012 a energiei, Ordinele nr. 64/2014  şi respectiv 18/2005 emise de către A.N.R.E.) impune furnizorilor de electricitate respectarea anumitor cerinţe imperative cu privire la întocmirea documentelor de plată şi la modalitatea de calcul şi stabilire a consumului de energie care a stat la originea emiterii celor dintâi şi că, de cele mai multe ori, valorile exagerat de mari ale unor facturi emise de aceşti operatori reprezintă consecinţa vădită a încălcării  normelor susmenţionate. 

Or, în ipoteza enunţată mai sus, apreciem că orice consumator nemulţumit de cuantumul exagerat al facturii emise de către furnizorul de electricitate şi care constată că aceasta nu îndepineşte cerinţele legale minime de formă sau conţinut, fiind întocmită şi pe baza unui consum stabilit empiric de către operatorul economic, se poate adresa instanţei de judecată, cu o acţiune împotriva acestuia din urmă, având ca obiect obligaţia de a face, demers susţinut în dreptul comun de dispoziţiile art. 1 516 C.C. 

Punctual, pe cale de acţiune se poate solicita pronunţarea unei sentinţe prin care instanţa de judecată să oblige furnizorul la întocmirea unor facturi în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 64/2014 al A.N.R.E. cu consecinţa ştornării facturilor incorecte şi nelegale, şi la calcularea unui consum în conformitate cu modalităţile reglementate de acelaşi act normativ, pentru consumul uzual sau, în situaţia defectării grupului de măsurare, uzând de procedura regăsită în Ordinul nr. 18/2005 al A.N.R.E.).
Din analiza textelor legale menţionate, reţinem că furnizorii de energie electrică au obligaţia emiterii unor facturi fiscale care să îndeplinească anumite cerinţe minime din punct de vedere al conţinutului, cerinţe care, în situaţia în care nu sunt îndeplinite, lipsesc de efecte documentele fiscale amintite.
Din această perspectivă, dispoziţiile art. 83 din Ordinul nr. 64/2014 al A.N.R.E. stabileşte în mod imperativ că facturile emise de furnizori trebuie să aibă o formă clară şi uşor de înţeles şi să cuprindă următoarele informaţii minimale:
"a) datele de identificare şi de contact ale furnizorului şi ale clientului final;

b) numărul şi data emiterii facturii;

c) termenul de plată scadent;

d) perioada pentru care s-a facturat energia consumată;

e) modul în care a fost stabilită cantitatea de energie electrică facturată, respectiv măsurare, estimare sau autocitire, în cazul clienţilor finali la care intervalul de citire este mai mare decât cel de facturare;

f) semnificaţia fiecărei obligaţii de plată cuprinse în factură, respectiv energie activă facturată, energie reactivă facturată, corecţii de energie activă/reactivă, taxă pentru putere, penalităţi pentru depăşirea puterilor contractate, penalităţi pentru abateri de la prognoza de consum, penalităţi pentru întârziere la plata facturilor etc.;

g) mărimile de facturat, cu precizarea dacă reprezintă valori măsurate, estimate sau contractate;

h) unităţile de măsură şi preţurile aplicate pentru fiecare mărime de facturat;

i) tarifele reglementate pentru serviciile de transport şi de sistem şi/sau de distribuţie, care intră în componenţa preţului/tarifului de vânzare, dacă este cazul;

j) temeiul legal de preţ, respectiv documentul prin care au fost aprobate/avizate preţurile reglementate şi taxele aplicate în factură;

k) sumele rezultate pentru fiecare mărime facturată;

l) certificatele verzi, contribuţia pentru cogenerarea de înaltă eficienţă, TVA, acciza şi alte taxe prevăzute de legislaţia în vigoare;

m) valoarea totală de plată, cu specificarea cantităţilor totale de energie electrică facturate pe intervalul de facturare;

n) informaţii privind sumele de plată pentru care termenul scadent a fost depăşit la momentul emiterii facturii;

o) codul de identificare a locului de consum;

p) codul unic de identificare a punctului de măsurare;

q) modalităţi de plată a facturilor;

r) informaţii privind drepturile şi căile de atac de care dispun clienţii finali în caz de litigiu."

Aşadar, observăm că cel puţin la nivel teoretic, în conţinutul facturii de energie electrică trebuie regăsite o serie de informaţii cu privire la furnizor, consumator şi mai ales referitoare la descrierea obligaţiei de plată, la cantitatea de energie facturată, la modalitatea de stabilire a consumului de energie care a stat la baza facturării, la preţul unitar pentru energia facturată, la factorii care intră în componenţa fiecărei obligaţii de plată, etc. 

Aceste detalii trebuie exprimate de către furnizor într-un limbaj clar şi inteligibil astfel încât orice consumator fără pregătire de specialitate să le poată înţelege fără dificultăţi, cu scopul de a avea o imagine exactă a obligaţiei sale de plată şi a ceea ce reprezintă aceasta. 

Din perspectiva protecţiei drepturilor consumatorului, cerinţele enunţate mai sus comportă şi finalitatea eliminării unui anumit dezechilibru care ar putea interveni între consumatorii de electricitate şi furnizori, prin evitarea plasării celor dintâi într-o poziţie de inferioritate faţă de operatorii economici, prin simplul fapt că sunt obligaţi să îşi insuşească o anumită obligaţie, fără a şti  ce reprezintă şi cum a fost calculată. 

Deşi reglementarea oferită de Ordinul nr. 64/2014 este foarte punctuală şi detaliată, în practică, de multe ori lucrurile stau diferit, fiind întâlnite frecvent situaţii în care facturile emise de furnizorii de electricitate nu cuprind toate detaliile reclamate imperativ de norma citată.

Astfel, nu de puţine ori, din conţinutul facturilor în speţă, facturi care consfinţesc o obligaţie de plată în sarcina consumatorului, lipsesc informaţii esenţiale cu privire la descrierea obligaţiei de plată, la modalitatea de stabilire a consumului de energie, la preţul unitar al energiei, etc., situaţie care constituie o încălcare flagrantă a prevederilor legale în materie de către furnizor. 

Or, în ipoteza expusă, în condiţiile în care documentul de plată nu îndeplineşte cerinţele minime legale, iar obligaţia de plată nu este însoţită de o descriere clară a sa şi de detalii clare cu privire la modalitatea de calcul, sine die, consumatorul nu este obligat să şi-o însuşească şi nici să o plătească, furnizorul având obligaţia de a emite o nouă factură, conformă cu legislaţia în vigoare, cu consecinţa ştornării celei dintâi. 

Trecând peste neregularităţile de formă ale facturilor emise de furnizorii de energie, reţinem că o componentă importantă a acestora o reprezintă consumul de energie electrică care a stat la originea emiterii documentelor respective.

Din această perspectivă, opinăm că în numeroase situaţii, stabilirea de către furnizor a unui consum de energie nereal a determinat emiterea unor facturi de o valoare nejustificat de mare, facturi care au instituit în sarcina consumatorilor obligaţii de plată, care de fapt nu existau. 

În acest context, este esenţial să cunoaştem care sunt normele care trebuie respectate de către furnizor atunci când stabileşte valoarea consumului de energie electrică care stă la originea emiterii facturilor.

Dispoziţiile art. 74 al Ordinului nr.64/2014 stabilesc ca regulă pentru determinarea consumului de energie autocitirea prin transmiterea indexului de consum de către client la termenul stabilit, operaţiune urmată de emiterea facturii.

În situaţia în care nu se procedează la autocitire şi la transmiterea datelor în termenul stabilit, prevederile aceluiaşi text de lege statuează că stabilirea consumului de energie se poate realiza şi prin următoarele modalităţi:

"a) pe baza unui consum lunar estimat de energie electrică, stabilit de comun acord cu clientul final printr-o convenţie de consum, convenţie care poate fi modificată oricând la iniţiativa clientului final, sau la iniţiativa furnizorului, în situaţia în care furnizorul constată diferenţe semnificative între consumul lunar estimat şi consumul realizat;

b) pe baza unui consum estimat de către furnizor, având în vedere consumul determinat pe baza celor mai recente citiri;

c) pe baza unui consum estimat de către furnizor, având în vedere consumul din perioada similară a anului precedent."

O ultimă modalitate de stabilire a consumului de energie electrică prevăzută de Ordinul nr. 64/2014, o reprezintă calcularea acestuia în sistem pauşal, exclusiv în următoarele situaţii: pentru clienţii finali temporari cu o durată de existenţă mai scurtă de 6 luni, pentru locuri de consum cu o putere de absorbţie mai mică de 100 W, în cazul defectării grupurilor de măsurare conform procedurii specifice şi în cazul substragerii de energie electrică.

Constatăm aşadar că Ordinul nr. 64/2014 instituie modalităţi clare şi suficient de exacte cu privire la stabilirea consumului de energie electrică care stă la originea facturilor emise de către furnizori, modalităţi care prevăd o serie de atribuţii atât în sarcina consumatorului cât şi în sarcina operatorilor economici, într-un context controlat şi care nu permit celor din urmă stabilirea unor valori empirice şi discreţionare. 

Cu toate acestea, nu sunt puţine situaţiile în care stabilirea consumului facturat de către furnizor s-a realizat cu încălcarea regulilor susmenţionate, obţinându-se o cantitate de energie consumată/estimată care nu corespunde situaţiei reale, ceea ce permite sesizarea instanţei de judecată în vederea obligării operatorului economic la calcularea valorii cu respectarea normelor de mai sus.  

Un caz care necesită o atenţie specială o reprezintă ipoteza în care este necesară recalcularea consumului de energie electrică datorită defectării aparatului de măsurare pe o anumită perioadă. Menţionăm că în această situaţie sunt aplicabile prevederile Ordinului nr. 18/2005 al A.N.R.E., care la art. 12 stabileşte următoarele modalităţi de calcul, aplicabile în această ordine:

"a) pe baza înregistrărilor unui contor martor, cu acordul părţilor implicate în tranzacţia de energie electrică; 

b) pe baza unui istoric de consum, stabilit pentru o perioadă de timp egală ca durată şi similară (din punct de vedere al condiţiilor de consum, determinate, de exemplu de anotimp etc.) cu cea în care grupul de măsurare nu a funcţionat; 

c) pe baza măsurării energiei electrice active efectuate pentru o perioadă caracteristică, de cel puţin 7 zile, din momentul remedierii situaţiei care a condus la nefuncţionarea grupului de măsurare; 

d) pe baza unei estimări a consumului, ţinând seama de numărul şi de puterea receptoarelor din dotarea consumatorului şi de durata de utilizare a fiecărui receptor (sistem pauşal), conform reglementărilor".

Reţinem că în ipoteza defectării aparatului de măsurare, orice altă modalitate de stabilire a consumului în afară de cele menţionate mai sus contravine dispoziţiilor Ordinului nr. 18/2005 şi nu poate conduce la emiterea unei facturi legale. De asemenea, prin raportare la acelaşi text legal, conchidem că nu este admisă nici schimbarea ordinii în care se pot aplica modalităţile de calcul, succesiunea prevăzută de art.12 al textului legal menţionat având caracter imperativ. 

În concluzie, notăm că emiterea facturilor de către furnizorii de energie electrică şi stabilirea valorii consumurilor care au stat la baza acestora constituie nişte operaţiuni minuţios reglementate de legiuitor, dar care în practică, sunt duse la îndeplinire de către societăţile susmenţionate în mod defectuos şi cu eludarea prevederilor legale, cu consecinţe nefaste asupra consumatorilor. 

Este de înţeles că existenţa unor erori în conţinutul facturilor în speţă - erori de formă sau uneori şi de calcul care de cele mai multe ori sunt în favoarea furnizorilor - se explică datorită reglementărilor din materie care deşi detaliate şi punctuale, au un caracter mult prea specializat, ceea ce creează oarecare dificultăţi de înţelegere şi interpretare consumatorului neavizat. 

Pe acest fundal, opinăm că buna credinţă recomandată profesioniştilor în raporturile cu consumatorii ar trebui cu atât mai mult să îi determine pe furnizorii din domeniu să aibă o atitudine cât mai diligentă şi echitabilă în stabilirea obligaţiilor de plată şi cu atât mai puţin să urmărească beneficii nejustificate, generate practic de lipsa de informare a diverşilor clienţi.

Altfel, consumatorul care consideră că documentul fiscal emis pe numele său nu exprimă consumul real de energie electrică, impunându-i-se o obligaţie de plată exagerat de mare, are la îndemână posibilitatea sesizării instanţei de judecată, în vederea constrângerii furnizorului de energie la întocmirea actelor susmenţionate, cu respectarea cerinţelor legale.

[1] Judecătoria Filiaşi - Dosar nr. 1019/230/2010
http://www.juridice.ro/385100/cum-contestam-facturile-emise-de-furnizorii-de-energie-electrica.html