Ultimii 2 ani au adus schimbări deosebit de importante în materia protecției persoanelor lipsite total sau parțial de capacitate de exercițiu, schimbări care au dus la adoptarea Legii nr. 140/2022 privind unele măsuri de ocrotire pentru persoanele cu dizabilități intelectuale și psihosociale, prin care au fost modificate Codul Civil, Codul de Procedură Civilă și Legea nr. 71/2011.
Despre instituția tutelei speciale și respectiv a consilierii judiciare, legiferate ca urmare a intervenirii Deciziei C.C.R. nr. 601/2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispozițiilor art.164 (1) C.C, atât justițiabilii cât și instanțele de judecată și-au format deja o imagine suficient de clară cu privire la efectele acesteia.
Însă trecând peste procedurile mai sus menționate, ocrotirea persoanei lipsită total sau parțial de capacitate de excercițiu nu vizează doar măsura tutelei speciale sau a consilierii judiciare, un interes sporit fiind reprezentat și de modalitățile prin care, minorul, lipsit total sau parțial de capacitate de exercițiu datorită vârstei, poate încheia diverse acte de dispoziție.
Dispozițiile art. 143, respectiv art. 146 N.C.C. stabilesc fără nicio posibilitate de tăgadă că tutorele are îndatorirea de a-l reprezenta pe minor în actele juridice, dar numai până când acesta împlinește vârsta de 14 ani și că minorul care a împlinit vârsta de 14 ani încheie actele juridice cu încuviințarea scrisă a tutorelui sau, după caz, a curatorului.
Pentru ambele categorii de minori, în anumite cazuri prevăzute de lege, precum în cazul actelor de înstrăinare, împărțeală, ipotecare ori de grevare cu alte sarcini reale a bunurilor minorului, de renunțare la drepturile patrimoniale ale acestuia sau orice alte acte ce depășesc dreptul de administrare este necesară și autorizarea instanței de judecată.
Uneori, în practică există și situații în care între tutorele care îl reprezintă pe minor la încheierea actului și minorul însuși, apare un conflict de interese, într-o atare ipoteză, minorul fiind reprezentat de un curator special.
Referitor la acest aspect, Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Noului Cod Civil, prin art. 229 (3), a stabilit că exercitarea tutelei cu privire la bunurile minorului sau, după caz, cu privire la supravegherea modului în care tutorele administrează bunurile minorului revin Autorităţii Tutelare.
Prin prisma acestei reglementări, în situația în care notarii publici erau sesizați în vederea încheierii unor acte de dispoziție și în ipoteza în care era identificat un posibil conflict de interese între minor și reprezentanții săi, aceștia solicitau Autorității Tutelare de pe raza domiciliului minorului, emiterea unei dispoziții prin care se numea un curator special care să îl reprezinte sau să îl asiste.
Această procedură a continuat să subziste de la data intrării în vigoare a Noului Cod Civil până în prezent, când urmare a intervenirii Deciziei C.C.R. nr. 796/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 1299 din 28 decembrie 2020, au apărut situații în care, solicitările în sensul celor de mai sus nu mai primesc răspuns favorabil, părțile fiind îndrumate de către Autoritatea Tutelară să se adreseze instanțelor de judecată, în vederea numirii unui curator special care să îl reprezinte/asiste pe minor.
Această situație se explică prin faptul că decizia menționată a constatat ca neconstituțional textul regăsit la art. 229 (3) din Legea nr. 71/2011, text legal care, după cum am arătat mai sus, până la înființarea instanțelor de tutelă, delega în sarcina Autorității Tutelare, atribuții precum numirea unui curator special care să reprezinte interesele minorului.
Pronunțând Decizia nr. 796/2020, instanța de contencios constituțional a concluzionat că delegarea unor astfel de atribuții către autoritatea tutelară până la înființarea instanțelor de tutelă “nu concordă cu scopul noii reglementări în materia ocrotirii persoanei fizice, instituită prin Codul civil din 2009, care a stabilit în sarcina unei instanțe specializate îndeplinirea unor importante atribuții în materia ocrotirii persoanei fizice, precum și luarea unor decizii sau soluționarea unor probleme legate de viața persoanei fizice.”
În plus, s-a observat și că “lipsa de intervenție a legiuitorului, în sensul reglementării, prin legea privind organizarea judiciară, a organizării și funcționării instanței de tutelă, este de natură să contravină dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) referitoare la principiul legalității, în componenta sa referitoare la calitatea legii, precum și dispozițiilor art. 124 din Legea fundamentală privind înfăptuirea justiției, dat fiind faptul că nu asigură o bună administrare a justiției, prin lipsa de corelare cu normele de drept substanțial instituite în Codul civil, care reglementează ocrotirea persoanei fizice, permanentizând o situație tranzitorie, respectiv îndeplinirea de către o autoritate administrativă a unor atribuții atribuite prin lege unei instanțe judecătorești.”
În situația refuzului Autorității Tutelare de a numi un curator care să îl reprezinte/asiste pe minor la încheierea unor acte de dispoziție, tutorele sau reprezentantul legal al acestuia va solicita instanței de judecată numirea unui curator special în acest sens, conform prevederilor art. 150 (1) C.C., text legal care statuează:
"(1) Ori de câte ori între tutore și minor se ivesc interese contrare, care nu sunt dintre cele ce trebuie să ducă la înlocuirea tutorelui, instanța de tutelă va numi un curator special."
Urmare a pronunțării încheierii prin care instanța va numi curatorul special, acesta îl va reprezenta/asista pe minor în fața notarului public la încheierea actului de dispoziție, conform mandatului acordat de cea dintâi.
Până în prezent, instanțele de judecată își cristalizaseră o practică uzuală prin care numeau curator în conformitate cu prevederile art. 178 C.C., respectiv în situația în care din cauza batrâneții, a bolii sau a unei infirmități fizice, o persoană, deși capabilă, nu poate, personal, să își administreze bunurile sau să își apere interesele și, din motive temeinice, nu iși poate numi un reprezentant sau un administrator sau, deși capabilă, nu poate, nici personal, nici prin reprezentant, să ia măsurile necesare în cazuri a căror rezolvare nu suferă amânare sau, dacă o persoană, lipsind vreme indelungată de la domiciliu, nu a lăsat un mandatar sau un administrator general sau a dispărut fără a exista informații despre ea si nu a lăsat un mandatar sau un administrator general.
Ca și în cazul numirii de către Autoritatea Tutelară a curatorului special pentru minorul pe numele căruia se vor încheia acte de dispoziție, în situațiile de mai sus, se procedează la atribuirea acestei calități unei persoane apropiate celui ce are nevoie de ocrotire, respectiv rudă, afin, prieten, etc.
Reținem însă că instituția curatelei reglementată de art. 178 C.C. și care urmărește ocrotirea majorului în condițiile mai sus menționate nu se confundă cu instituția curatorului special care poate să îl reprezinte/asiste pe minor, conform art. 150 C.C.
Or dacă, prin prisma legislației în vigoare, minorul poate beneficia de reprezentare/asistență sub forma curatelei speciale, rezultă că devin incidente prevederile art. 58 C.C., text legal care reglementează instituția menționată și în conformitate cu care, curatorul special este numit de instanța de judecată dintre avocaţii anume desemnaţi în acest scop de barou.
Acestea fiind zise, conchidem că, dacă până la intervenirea Deciziei C.C.R. nr. 796/2020, Autoritatea Tutelară numea în beneficiul minorului drept curator special pentru încheierea actului de dispoziție o persoană din familia acestuia sau apropiată acestuia, în urma modificărilor generate de actul menționat, curatorul special numit de către instanța de judecată pentru minor, va fi ales din lista avocaților care au această calitate.
Este interesant de urmărit cum va evolua jurisprudența instanțelor de judecată competente să soluționeze cererile în materia ocrotirii persoanelor fizice, în aplicarea reglementării mai sus analizate și care vor fi efectele acesteia.
