marți, 26 octombrie 2010

"In dubio pro reo" în materie contravenţională

"Îndoiala profită învinuitului" reprezintă situaţia juridică în care atunci când nu se poate stabili cu certitudine vinovăţia unei persoane pentru săvârşirea unei fapte penale, nu se poate angaja nici răspunderea acesteia.

Principiul este întâlnit cel mai frecvent în cauzele penale, având ca finalitate achitarea inculpatului datorită dubiului rezultat din probele administrate în ceea ce priveşte vinovăţia acestuia; regula enunţată constituie şi un instrument care asigură respectarea prezumţiei de nevinovăţie, aşa cum aceasta este reglementată de Art. 5 2 C.p.p., şi pe cale de consecintă a dreptului la un proces echitabil.

Deşi caracteristic dreptului penal, principiul "in dubio pro reo" poate interveni şi în diverse cauze care aparţin altor domenii de drept.

Astfel, în ultima perioadă, acest raţionament începe să fie aplicat cu succes şi în materie contravenţională, conducând la exonerarea de răspundere a contravenienţilor, datorită îndoielii în ceea ce priveşte vinovăţia acestora.

Deşi O.G. nr. 2/2001 circumscrie materia contravenţiilor normelor de procedură civilă, din ce în ce mai mulţi magistraţi adoptă viziunea Curţii Europene a Drepturilor Omului care asimilează acest domeniu - caracterizat de încălcarea unor norme şi de pedepsirea faptei prin aplicarea sancţiunii contravenţionale, dreptului penal.

În acest sens, vă prezentăm o parte din motivarea unei sentinţe pronunţate de Judecătoria Haţeg în soluţionarea unei plângeri contravenţionale împotriva unei amenzi aplicate pentru depăşirea vitezei legale, sentinţă care a rămas definitivă prin nerecurare:


"....în cazul constatării contravenţiilor cu ajutorul mijloacelor de măsurare, înregistrările fac parte integrantă din procesul-verbal, astfel că, întrucât înregistrarea făcută în mod legal nu corespunde cu cele consemnate de agentul constatator, instanţa va reţine că în cauză există un dubiu care nu poate fi înlăturat prin administrarea altor probe, dubiu care profită făptuitorului, respectiv petentului, potrivit principiului in dubio pro reo, principiu complementar prezumţiei de nevinovăţie.

Înainte de a fi o problemă de drept, regula in dubio pro reo este o problemă de fapt. Înfăptuirea justiţiei cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunţă, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (fapta supusă judecăţii). Or, în cauză, însăşi constatarea faptei de către agentul de poliţie s-a bazat pe probe îndoielnice şi neconforme cu normele aplicabile, după cum s-a reţinut deja.
Faţă de cele ce preced, instanţa va admite plângerea contravenţională formulată şi va anula, pe cale de consecinţă, procesul verbal atacat." -
Sentinţa Civilă Nr. 894/28.11.2009, Judecătoria Haţeg



joi, 21 octombrie 2010

Hotărârea pilot în cauza Atanasiu şi alţii contra României

În data de 12.10.2010, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunţat prima hotărâre pilot împotriva statului român, în cazul Atanasiu şi alţii contra României.


Constatând că în speţa respectivă au fost încălcate dispoziţiile Art.6 al. (1) din Convenţia europeană a drepturilor omului şi Art.1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, Curtea suspendă judecarea tuturor cauzelor similare pe care le are pe rol, pentru o durată de 18 luni, timp în care România este obligată să revizuiască întreaga legislaţie în materia proprietăţii, cu scopul respectării textelor de lege amintite mai sus.


Deşi România a fost sancţionată de CEDO de nenumărate ori, mai ales în sfera respectării dreptului la un proces echitabil şi a dreptului la proprietate, hotărârea pronunţată în cauza de faţă reprezintă poate cea mai gravă condamnare a statului român de până in prezent.


Trecând peste valoarea ridicată a despăgubirilor pe care statul român este obligat să le plătească petentelor ( 65 000 de euro şi respectiv 115 000 de euro), România este constrânsă să reformeze legislaţia în materia proprietăţii, făcând-o funcţională, într-un interval de timp determinat- 18 luni -, în caz contrar, riscând sancţiuni mai grave.




Accesând linkul de mai jos, veţi putea citi hotărârea în original, în limba engleză:




http://cmiskp.echr.coe.int/tkp197/view.asp?action=html&documentId=875393&portal=hbkm&source=externalbydocnumber&table=F69A27FD8FB86142BF01C1166DEA398649