Posibilitatea restituirii prestațiilor percepute în baza clauzelor abuzive, confirmată de I.C.C.J.

Prin Decizia nr. 271/2020, pronunțată în soluționarea unui recurs în materia clauzelor abuzive, Înalta Curte de Casație și Justiție confirmă în mod expres legalitatea capetelor de cerere având ca obiect solicitările de restituire a sumelor percepute de către bănci în baza clauzelor anulate. 

În contextul în care nu de puține ori instanțele investite cu soluționarea unor astfel de acțiuni au început să respingă capetele de cerere accesorii vizând restituirea sumelor de bani plătite în baza unor astfel de prevederi, considerentele instanței supreme sunt mai mult decât binevenite pentru consumatori.

În cauza în speță, acțiunea introductivă formulată împotriva unei instituții bancare a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, solicitându-se:

"- constatarea caracterului abuziv al clauzei stipulate la art. 1.2.2.1 pct. 1 din actul adiţional din 24 septembrie 2010 la contractul de credit, privind rata dobânzii variabile, "compusă din indicele de referinţă LIBOR la 3 luni la care se adaugă marja băncii în cuantum de 7,965%; rata dobânzii variabile este revizuibilă (…)"

- obligarea pârâtei la întregirea clauzei stipulate la art. 6.1 lit. a) din contract cu menţiunea că dobânda este formată din marja fixă de 5,1550 %, după cum s-a susţinut la semnarea convenţiei de credit;

- constatarea caracterului abuziv şi, implicit, anularea clauzei prevăzute la art. 5 teza finală din contract, în raport cu care "dobânda variabilă (…) pentru restul perioadei de creditare este determinată de nivelul dobânzii variabile practicate de bancă în acel moment"

- constatarea caracterului abuziv şi, implicit, anularea clauzei privind comisionul de administrare, stipulată la art. 5.1 lit. a), în valoare de 2% flat, calculat la creditul acordat;

- constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar şi eliminarea acesteia;

- obligarea pârâtei la restituirea tuturor sumelor încasate în baza clauzelor contractuale ce se vor constata ca fiind abuzive, respectiv a sumelor încasate cu titlu de dobândă excedentară, cu titlu de comision de administrare şi de risc valutar, la care se vor adaugă dobânzile legale aferente, calculate de la data plăţii şi până la momentul restituirii efective;

- stabilizarea (îngheţarea) cursului de schimb CHF/RON la valoarea de la momentul semnării contractului şi stabilirea valabilităţii acestuia pe toată perioada derulării contractului;

- denominarea în moneda naţională a plăţilor, în virtutea principiului conform căruia preţul mărfurilor sau al serviciilor între rezidenţi se plăteşte în moneda naţională.." [1]

Prin Sentinţa Civilă nr. 3948 din 23 iunie 2016, Tribunalul Bucureşti a admis în parte acțiunea formulată, a constatat caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de administrare și a dispus obligarea pârâtei la restituirea sumelor de bani percepute cu titlu de comision de administrare pentru intervalul dintre data încasării şi data implementării O.U.G. nr. 50/2010, sumă ce urma a fi actualizată cu dobânda legală.

Sentința civilă de mai sus a fost atacată de către reclamantă cu apel, admis prin Decizia Civilă nr. 425/2018 din 23 februarie 2018, prin care aceasta a fost schimbată în parte, în sensul constatării caracterului abuziv şi a nulității absolute parţiale a clauzei stipulate la art. 6.1 lit. a) din contract, respectiv a tezei finale "în funcţie de evoluţia dobânzii de referinţă a băncii".

În rest, sentința apelată a fost menținută.

Decizia pronunțată însă a fost atacată și cu recurs de către aceeași reclamantă, solicitându-se casarea sa în parte și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului în sensul constatării caracterului abuziv și al clauzelor regăsite la art. 6 pct. 1, 4, 5 din convenţia de credit şi la art. I, pct. 2.2.1.1 din actul adiţional și a obligării pârâtei la restituirea tuturor sumelor de bani percepute în baza acestora.

Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 al.(6) și (8) C.P.C.

Prin Decizia nr. 271/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în parte recursul formulat, casând în parte decizia atacată şi trimițând cauza spre o nouă judecată în privinţa capetelor de cerere având ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzelor stipulate la art. 6 pct. 1 lit. b), pct. 2, pct. 4, pct. 5 şi pct. 9 teza a III-a din contractul de credit bancar  şi art. I.2.2.1 pct. 1 din actul adiţional, precum şi a capetelor de cerere având ca obiect restituirea sumelor percepute în temeiul clauzelor contestate.

Celelalte dispoziţii ale deciziei atacate au fost menținute.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut că instanța de apel nu a analizat criticile "prin care s-a invocat nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii pronunţate de prima instanţă sub aspectul caracterului pretins abuziv al clauzelor stipulate la art. 6 pct. 1 lit. b), pct. 2, pct. 4, pct. 5 şi pct. 9 teza a III-a din convenţia de credit şi la art. I 2.2.1 pct. 1 din actul adiţional". 

S-a observat de către Înalta Curte de Casație și Justiție că:

"În absenţa unui examen efectiv al acestor critici, Înalta Curte nu poate verifica, în temeiul art. 483 alin. (3) C. proc. civ., controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, deoarece aspectele criticate în recurs, deşi invocate şi prin cererea de apel, nu se regăsesc analizate în considerentele deciziei ce constituie obiectul recursului."

 În contextul expus, s-a apreciat că motivul prevăzut de art. 488 al.(1) pct. 6 C.P.C.este întemeiat.

Totodată, s-a stabilit că și critica vizând respingerea solicitării de restituire a sumelor percepute în baza clauzelor abuzive este întemeiată, 

Astfel, instanța de recurs a observat că justificarea instanței de fond, păstrată și de instanța de apel, în sensul că aceasta "nu poate fixa vreun nivel al dobânzii pentru perioada când dobânda a variat deoarece nu se poate substitui părţilor" contravine principiului retroactivității efectelor nulității absolute și al repunerii părților în situația anterioară.

Acestea fiind zise, s-a reținut că limitarea efectelor restitutorii doar pentru viitor, fără posibilitatea repunerii părților în situația anterioară ar fi în totală contradicție cu practica Curții Europene de Justiție, obligatorie pentru instanțele naționale, exprimată în cauze precum C-154/15 Francisco Gutiérrez Naranjo împotriva Cajasur Banco SAU, C-307/15 Ana María Palacios Martínez împotriva Banco Bilbao Vizcaya Argentaria S.A. (BBVA) şi C-308/15 Banco Popular Espanol, S.A. împotriva Emilio Irles López, Teresa Torres Andreu.

Deși Decizia nr.271/2020 nu a fost pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii sau în dezlegarea unor chestiuni de drept, situații în care respectarea acesteia ar fi imperativă conform prevederilor  art 517 al.(4) și 521 al.(3) C.P.C., cele stabilite de către Înalta Curte de Casație și Justiție ar trebui să contribuie la crearea unei practici unitare în materie. 

Este interesant de urmărit care vor fi efectele acesteia asupra jurisprudenței în materie, cu atât mai mult cu cât, anterior, însăși instanța supremă a pronunțat decizii  cu un conținut aflat într-o oarecare antiteză cu considerentele celei dintâi

De exemplu, prin Decizia nr. 76/2017, pronunțată tot de Înalta Curtea de Casație și Justiție în soluționare recurs în materia clauzelor abuzive, această instanță a stabilit că nu se impune restituirea sumelor de bani achitate cu titlu de dobândă "întrucât dreptul material aplicabil în materia protecției consumatorilor, respectiv Legea nr. 193/2000 și Directiva nr. 93/13/CEE prevede că sancțiunea care intervine în situația constatării caracterului abuziv al clauzelor este una sui generis, respectiv încetarea producerii efectelor pentru viitor, fără a se pune în discuție prestațiile deja executate, astfel cum se întâmplă în cazul sancțiunii nulității." [2]

Este evident că această decizie a pus în dificultate mulți consumatori care sesizaseră instanțele de judecată cu acțiuni în materia clauzelor abuzive, cărora le-au fost respinse cererile de restituire a prestațiilor achitate în baza clauzelor abuzive, pe considerentele sus-menționate, considerente care erau și sunt contrare practicii consacrate a Curții Europene de Justiție în sensul consfințirii efectului restitutoriu retroactiv al declarării abuzive al clauzelor contractuale.

Astfel că, prin Decizia nr. 271/2020, deși își "invalidează" într-o oarecare măsură propria practică, Înalta Curte de Casație și Justiție își armonizează în mod explicit modalitatea de abordare a chestiunii cu cea a Curții Europene de Justiție.

Or în ipoteza în care respectarea hotărârilor Curții Europene de Justiție este de multe ori trecută cu vederea de către instanțele interne, o hotărâre pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, fie ea și doar în soluționarea unui simplu recurs, reprezintă o justificare în plus pentru o binevenită uniformizare a practicii din materie, cel puțin pentru o perioadă.

Mai mult decât atât, datorită problemei pe care o tratează, decizia în speță constituie un real sprijin pentru consumatorii care sesizează instanțele de judecată cu cereri în materia clauzelor abuzive.

[1]http://www.scj.ro/1093/Detalii-jurisprudenta?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.Value=161707

[2]http://www.scj.ro/1093/Detalii-jurisprudenta?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.Value=134530

Raiffeisen Bank sancționată contravențional pentru că a refuzat suspendarea plății ratelor de credit, conform O.G.nr.37/2020

Liberalizarea prețului gazelor!!

În Monitorul Oficial nr. 243 din 25 martie 2020 a fost publicat Ordinul A.N.R.E. nr. 27/2020

pentru stabilirea unor măsuri privind furnizarea gazelor naturale la clienții casnici în perspectiva eliminării prețurilor reglementate.

Actul normativ intervine în implementarea calendarului de liberalizare a prețului energiei electrice și a gazelor naturale și cu finalitatea constituirii unei piețe libere în domeniu.

Calendarul de eliminare treptată a prețului reglementat pentru consumatorii casnici a început în iulie 2013, prin demersuri concrete de încurajare a pieței concurențiale și înlăturare a monopolului.

Una dintre etapele finale ale acestui calendar este reprezentată de eliminarea prețurilor reglementate de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei și introducerea unor prețuri libere și negociabile.

Dacă pentru marii consumatori, această fază a fost parcursă mai devreme în procedura de liberalizare a pieței gazelor naturale, pentru consumatorii finali casnici, liberalizarea prețului gazelor constituie un demers pe cale de a începe și care va produce efecte notabile asupra consumatorilor.

Astfel, Ordinul A.N.R.E. nr. 27/2020 reglementează obligațiile furnizorului de gaze naturale și ale consumatorilor finali, din perspectiva liberalizării pieței în domeniu.

Actul normativ menționat introduce dreptul de eligibilitate al clienților finali, care până la data de 30.06.2020 vor avea posibilitatea să își aleagă furnizorul de gaze naturale și să încheie cu acesta un contract aferent furnizării gazelor naturale în regim concurențial.

În vederea realizării acestui demers, în perioada 1 mai-30 iunie 2020, furnizorul de gaze naturale are obligația de a transmite lunar clienților casnici din portofoliul propriu care nu și-au exercitat dreptul de eligibilitate și nu au optat pentru furnizarea gazelor naturale în regim concurențial, o informare conținând o ofertă cu prețul propus începând cu data de 1 iulie 2020 împreună cu detalii referitoare la consultarea propunerii de contract.

În aceeași perioadă de timp, furnizorul de gaze naturale este obligat să afișeze informarea menționată și la punctul unic de contact, în centrele de relații cu clienții și pe pagina principală a propriului site, la loc vizibil.

În situația în care clienții casnici nu au încheiat un nou contract în condițiile pieței concurențiale, în intervalul 1 iulie 2020-30 iunie 2021, furnizarea gazelor naturale se realizează în baza contractelor în vigoare la data de 30 iunie 2020, cu excepția clauzelor din cuprinsul acestora privind prețul reglementat, adică la prețul aferent ofertei comunicate clientului.

În ipoteza ajustării prețului menționat, furnizorul de gaze naturale are obligația de a comunica acest lucru clientului final, cu posibilitatea ca acesta să denunțe contractul în situația neacceptării noului preț.

Obligația furnizorilor de gaze naturale de informare trimestrială a clienților care nu și-au exercitat dreptul de eligibilitate și care nu au optat pentru furnizarea gazelor naturale în regim concurențial subzistă și în intervalul 1 iulie 2020-31 martie 2021.

Totodată, conform art. 6 din Ordinul A.N.R.E. nr.27/2020, în perioada 1 aprilie-31 mai 2021, furnizorul de gaze naturale va transmite clienților casnici care nu și-au exercitat dreptul de eligibilitate, o notificare care va avea atașată o ofertă cu prețul propus de către acesta pentru furnizarea gazelor naturale începând cu data de 1 iulie 2021, însoțită de informații unde poate fi consultată propunerea de contract aferent furnizării gazelor naturale în regim concurențial.

În ipoteza neexercitării dreptului de eligibilitate până la data de 30 iunie 2021 și a neîncheierii unui contract de furnizare în regim concurențial, oferta menționată mai sus va fi considerată acceptată și contractul de furnizare va fi considerat încheiat tacit începând cu 1 iulie 2021, fiind exceptată situația în care, până la data menționată, clientul notifică furnizorului refuzul de semnare sau modificarea condițiilor contractuale. 

De menționat și că este interzisă orice clauză contractuală care permite modificarea unilaterală de către furnizor a contractului de furnizare gaze naturale, orice demers în acest sens fiind realizat prin încheierea unui act adițional.

De asemenea, constatăm și că furnizorii cu clienți casnici care nu și-au exercitat dreptul de eligibilitate și nu au optat pentru furnizarea gazelor naturale în regim concurențial trebuie să poată face dovada că au depus toate diligențele pentru informarea acestora cu privire la necesitatea de a încheia un contract aferent furnizării gazelor naturale în regim concurențial.

Sintetizând cele expuse, conchidem că liberalizarea prețului la gaze naturale pentru consumatorii casnici constituie un demers care vizează restructurarea pieței în domeniu, prin crearea unor prețuri care nu vor mai fi reglementate, care în niciun caz nu vor fi stabilite în mod unilateral de către furnizor și a căror evoluție se va baza exclusiv pe negocierea părților contractuale și pe relația dintre cerere și ofertă.

În plan comunitar, întregul proces de liberalizare a pieței energiei a fost reclamat de prevederile art. 37 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene și ale art. 40 lit.c) din Directiva 2009/73/CEE, texte legale care prevăd circumscrierea oricărui monopol național cu caracter comercial eliminării excluderii oricărei discriminări între resortisanții statelor membre cu privire la condițiile de aprovizionare și comercializare alături de "eliminarea restricţiilor privind comerţul cu gaze naturale între statele membre, inclusiv dezvoltarea unor capacităţi transfrontaliere de transport corespunzătoare pentru a satisface cererea și a îmbunătăţi integrarea pieţelor naţionale.."

Revenind la dispozițiile Ordinului A.N.R.E. nr. 27/2020, observăm că în ipoteza în care furnizorii de gaze naturale eludează obligațiile stabilite în sarcina acestora pe parcursul procesului de liberalizare a prețului gazelor, instituția de control și intervenție este Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei.

Totodată, din perspectiva calității de consumator a clientului casnic și respectiv a celei de comerciant/profesionist deținută de furnizor, notăm că raporturile dintre aceștia intră și sub incidența Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori, eventualele prevederi abuzive din contractele în speță fiind prohibite și sancționate, ca atare.

Prin prisma celor expuse, reținem că, indiferent dacă au fost înștiințați sau nu, pentru a evita practicarea unui preț al gazelor naturale impus de către furnizor, până la data de 30.06.2020 toți consumatorii finali trebuie să își aleagă furnizorul de gaze naturale și să încheie un nou contract cu acesta în regim concurențial.

Noi modificări la Legea dării în plată

În Monitorul Oficial nr. 386/13.05.2020 a fost publicată Legea nr. 52 pentru modificarea și completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, act normativ care aduce modificări importante în domeniu.

Astfel, în varianta sa inițială, Legea nr.77/2016, astfel cum aceasta a fost interpretată de către Curtea Constituțională prin Decizia nr. 623/2016 a dublat practic demersul de dare în plată referit expres de actul normativ citat, de posibilitatea adaptării convenției de credit, ambele fiind condiționate de existența impreviziunii contractuale.

Impreviziunea, a fost definită ca  "un eveniment excepţional şi exterior ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil la data încheierii contractului în privinţa amplorii şi efectelor sale", analizarea acesteia fiind lăsată la aprecierea instanțelor de judecată, de la caz la caz, generându-se o practică neunitară, de multe în detrimentul consumatorilor. 

În acest context, Legea nr. 52/2020 reglementează expres și limitativ două situații clare de impreviziune contractuală, respectiv:

- ipoteza în care, pe durata executării contractului de credit, cursul de schimb valutar, aplicabil în vederea cumpărării monedei creditului, înregistrează la data transmiterii notificării de dare în plată o creștere de peste 52,6% față de data încheierii contractului de credit;

- situația în care pe durata executării contractului de credit, obligația de plată lunară înregistrează o creștere de peste 50% ca urmare a majorării ratei de dobândă variabilă.

Această modificare este bine venită și va oferi instanțelor de judecată investite cu soluționarea unor cereri în materie, criterii clare în demersul de apreciere a impreviziunii contractuale.

Pe de altă parte, dacă de varianta inițială a Legii dării în plată beneficiau, în principal, consumatorii care au contractat credite în franci elvețieni (datorită hipervalorizării acestei valute), prin introducerea celui de-al doilea caz de impreviziune care vizează evoluția dobânzii contractuale, legiuitorul extinde sfera de incidență a procedurii de dare în plată/reechilibrare și asupra creditelor în alte valute.

O altă modificare importantă este reprezentată de faptul că impreviziunea va fi prezumată în favoarea consumatorului, creditorul având obligația de a dovedi neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a notificării și respectiv reaua credință a debitorului.

În concluzie, reținem că noul act normativ deschide calea inițierii unei proceduri de dare în plată/reechilibrare cu efecte predictibile pentru debitorii de bună credință, care se încadrează în categoria vizată de Legea nr.77/2016 și care se află în imposibilitatea de a-și mai achita ratele contractuale, din motivele mai sus menționate.