Vacanţă judecătorească 2012

Pe parcursul vacanţei judecătoreşti se vor judeca doar cauzele a căror soluţionare presupune regim de urgenţă (procesele penale cu părţi arestate, cauzele cu minori, ordonanţele preşedinţiale, etc). Cu toate acestea, PUTEŢI INTRODUCE ORICE TIP DE ACŢIUNE DORIŢI, CEREREA DUMNEAVOASTRĂ  FIIND ÎNREGISTRATĂ LA SERVICIUL DE REGISTRATURĂ AL INSTANŢEI, SAU TRIMISĂ PRIN POŞTĂ.  Cu excepţia cauzelor care se judecă în regim de urgenţă, procesul dumneavoastră va avea primul termen de judecată după data  de 01 septembrie 2012.
Reţineţi şi că vacanţa judecătorească se referă exclusiv la activitatea instanţelor de judecată şi nu la programul de lucru al celorlalte entităţi care activează în domeniul juridic.
Mult succes!

Finalitatea procedurii pilot iniţiate de Curtea Europeană în cauza Atanasiu contra României

Pe fundalul schimbărilor de guvern, al proiectelor legislative mai mult sau mai puţin coerente şi al demiterilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, problematica retrocedării proprietăţilor preluate de către fostul regim comunist şi a acordării măsurilor reparatorii, acolo unde o "restitutio in integrum" nu mai este posibilă, rămâne de mare actualitate.

Numărul mare de justiţiabili implicaţi şi interesaţi de procesul de retrocedare, lipsa de diligenţă a instituţiilor statului cu privire la soluţionarea cererilor formulate în această materie dar şi existenţa unei reglementări deficitare au creat contextul sesizării în bloc a Curţii Europene a Drepturilor Omului cu plângeri izvorâte din nesoluţionarea sau soluţionarea incorectă de către autorităţile statului român a solicitărilor formulate în materia proprietăţii.

Cu un număr impresionant de astfel de cereri pendinte împotriva României, pronunţarea unei hotărâri pilot împotriva ţării noastre de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, la 12.10.2010, în cauza Atanasiu şi altii contra României nu a mai surprins pe nimeni.

În mare, hotărârea pronunţată în speţa sus amintită tranşează problematica retrocedării proprietăţilor confiscate de către statul român în perioada comunistă sau acordarea unor juste despăgubiri pentru lipsa dreptului de proprietate şi, constatând că legislaţia română actuală contravine dispoziţiilor art. 6.1 din Convenţie[1] şi ale art. 1 din Protocolul nr.1 la Convenţie, obligă statul român să modifice reglementările din materia restituirii proprietăţilor în sensul respectării textelor legale amintite, suspendând judecarea tuturor cauzelor similare aflate pe rolul Curţii[2] pentru un interval de 18 luni (perioadă până la sfârşitul căreia legislaţia va trebui pusă la punct).

Fiind prima hotărâre pilot pronunţată de către Curte împotriva statului român, şi reprezentând ea însăşi o procedură nouă la nivelul jurisprudenţei comunitare, această măsură a dat naştere la multe "scenarii juridice", toate născute din nişte întrebări simple: Ce urmăreşte de fapt Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin iniţierea acestui demers? Ce trebuie să facă în mod concret legiuitorul nostru? Ce efecte va avea hotărârea pilot asupra legislaţiei române din materia restituirii proprietăţilor?

Procedura emiterii unei hotărâri pilot este reglementată de art. 61 din Regulamentul Curţii Europene a Drepturilor Omului şi conferă Curţii posibilitatea ca, atunci când este sesizată cu un număr semnificativ de cereri repetitive (care expun aceeaşi problemă de fond), aceasta să poată alege o singură cauză, sau mai multe, cu finalitatea soluţionării acestora cu prioritate şi a pronunţării unei soluţii aplicabile în toate celelalte cazuri.

Spre deosebire de celelalte hotărâri pe care Curtea le pronunţă, hotărârile pilot identifică neregularităţile juridice naţionale care au determinat încălcarea anumitor drepturi comunitare, oferă anumite recomandări în vederea remedierii situaţiilor create şi obligă statul vizat să opereze modificările legislative necesare. Prin pronunţarea unei hotărâri pilot se poate stabili un anumit termen în care modificările legislative să fie efectuate, putându-se hotărî chiar amânarea sau "îngheţarea" judecării cauzelor din materia respectivă pentru o anumită perioadă.

Teoretic vorbind, procedura emiterii unei hotărâri pilot oferă statului vizat posibilitatea rezolvării problemei de drept care a generat cererile repetitive într-un termen relativ scurt, acest fapt fiind în interesul justiţiabililor care se confruntă cu disfuncţionalităţile respective, persoane care, în urma remedierii aspectelor identificate de Curte, vor beneficia de proceduri mai eficiente cu rezultatul soluţionării unor litigii în termen rezonabil şi previzibil, uneori chiar şi pe cale amiabilă.

Raportându-ne la jurispridenţa Curţii, constatăm că prima hotărâre pilot a fost pronunţată în anul 2004, în cauza Broniowski contra Poloniei, speţă care a adus pe tapet problematica retrocedării imobilelor confiscate şi acordarea măsurilor reparatorii în regiunea Bug din Polonia. Ca urmare a pronunţării hotărârii pilot împotriva statului polonez, cuantumul despăgubirilor pentru pierderea bunurilor imobile situate în regiunea Bug a fost limitat la 20% din valoarea bunului.

Revenind la cauza Atanasiu şi alţii contra României, speţă care prezintă interes pentru lucrarea de faţă, reţinem următoarele:

Cauza a intrat pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului în urma formulării unor plângeri împotriva statului român de către doamnele Maria Atanasiu, Ileana Iuliana Poenaru şi Ileana Florica Solon. Prin cererile formulate, petentele solicitau constatarea încălcării art. 6.1 din Convenţie, învederând Curţii durata excesivă a procedurii de restituire, lipsa răspunsului privind notificările formulate de petente în baza Legii nr. 10/2001 într-un termen rezonabil. Speţa readuce în discuţie problematica spinoasă a restituirii imobilelor naţionalizate sau a stabilirii unor măsuri reparatorii acolo unde este cazul, aspect cu care se confruntă fostele state comuniste şi care în România, la peste 20 de ani de la abolirea comunismului încă reclamă numeroase îmbunătăţiri în plan legislativ.

Pronunţându-se în cauza Atanasiu şi alţii contra României, astfel cum a constatat de multe ori, Curtea identifică încă o dată cauzele care determină sesizarea sa cu numărul mare de plângeri formulate împotriva statului român, plângeri care au la origine procedurile aparţinând materiei retrocedării imobilelor preluate abuziv. În opinia Curţii, reglementarea actuală a procedurii de restituire (Legea nr. 10/2001, Legea nr. 247/2005, Legea nr. 18/1991, etc) nu oferă justiţiabililor un parcurs care să se încadreze într-un termen rezonabil şi care să aibă o finalitate previzibilă. Această situaţie este determinată de lipsa unor termene în care autorităţile competente să fie obligate să efectueze diverse operaţiuni (de exemplu, nereglementarea unui termen în care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită pe numele persoanei îndreptăţite titlul de despăgubire) dar şi de funcţionarea defectuoasă a unor entităţi implicate (cum ar fi lipsa de eficienţă a Fondului Proprietatea). Neregularităţile de ordin juridic, grefate pe situaţia economică incertă a României dar şi pe o practică juridică neunitară în materie (generată, în cele mai multe cazuri, tot de deficienţele de ordin normativ, datorită modificărilor legislative mult prea frecvente) au creat şi creează premisele sesizării "în bloc" a Curţii.

Cu privire la cele trei petente, instanţa europeană statuează că au fost încălcate prevederile art. 6.1 din Convenţie şi cele ale art. 1 din Protocolul nr.1 la Convenţie şi acordă acestora daune în valoare de 65 000 euro (petentelor Maria Atanasiu şi Ileana Iuliana Poenaru) şi respectiv 115 000 euro (petentei Ileana Florica Solon), sume deosebit de mari, raportat la practica C.E.D.O.

De asemenea, Curtea constată că este necesar ca România să reformeze legislaţia din materie astfel încât aceasta să respecte prevederile art. 6.1 din Convenţie şi cele ale art. 1 din Protocolul nr.1 la Convenţie într-un interval de 18 luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă şi totodată supendă pe durata acestei perioade judecarea tuturor cererilor "care izvorăsc din aceeaşi problematică generală".

Raportându-ne la considerentele hotărârii, reţinem următorul raţionament: "articolul 1 din Protocolul nr. 1 nu poate fi interpretat ca şi cum ar imputa Statelor contractante o obligaţie generală de a restitui bunurile care le-au fost transferate înainte de a ratifica Convenţia" (par. 135), excepţia reprezentând-o situaţiile în care un stat contractant, ulterior ratificării Convenţiei şi a Protocolului nr.1, optează pentru o legislaţie care prevede restituirea totală sau parţială a bunurilor confiscate de un regim anterior. Se consideră că o astfel de reglementare poate genera un drept de proprietate protejat de art.1 din Protocolul nr.1.

Cu alte cuvinte, Curtea confirmă faptul că, în condiţiile existenţei unei legislaţii române de retrocedare a imobilelor preluate abuziv de către stat, nerestituirea acestora sau neacordarea unei despăgubiri către persoanele îndreptăţite echivalează cu încălcarea dreptului la proprietate privată.

Aprofundând chestiunea despăgubirilor pe care persoana solicitantă este îndreptăţită să le primească atunci când o restitutio in integrum nu mai este posibilă, C.E.D.O. stabileşte care sunt "limitele" garanţiei prevăzute de art.1 din Protocolul nr.1.

În contextul expus mai sus, este evident că o lipsire totală a persoanei îndreptăţite de o despăgubire pentru bunul care nu îi mai poate fi restituit încalcă în mod vădit dreptul la proprietate privată. Totodată, Curtea opinează că "Articolul 1 din Protocolul nr. 1 nu garanteaza dreptul la o despagubire integrala in toate cazurile" şi că "o compensatie care este doar partiala nu face privarea de proprietate nelegala eo ipso in toate cazurile" (par. 175).

Din această perspectivă, judecătorii aduc în discuţie exemplul regiunii Bug din Polonia, regiune unde despăgubirile au fost limitate la 20% din valoarea imobilului ca urmare a hotărârii pilot pronunţate în cauza Broniowski contra Poloniei, demers care a fost considerat un succes pentru toate părţile implicate! Raportându-ne la recomandările Curţii, observăm că anumite motive de "utilitate" sau interes public (cum ar fi reformele economice pe care statele europene le practică în această perioadă) permit o ingerinţă a statului asupra exercitării dreptului de a primi despăgubiri, fără a fi vorba de o încălcare a dreptului la proprietate privată.

Cu privire la soluţia adoptată de legislativul polonez, Curtea o acceptă, o enunţă cu titlu de exemplu, însă nu recomandă în mod expres şi obligatoriu aplicarea acesteia şi în cazul României. Recunoscând ea însăşi faptul că menţinerea unui echilibru just între respectarea drepturilor celor cărora le-au fost confiscate diverse bunuri şi pierderile statului în cauză (cu ocazia reparării prejudiciilor create) constituie o acţiune de o "dificultate extraordinară", cu privire la măsurile ce vor fi aplicate, Curtea lasă României o marjă largă de apreciere.

În acest context, rezultă fără posibilitate de tăgadă, că cel care trebuie să găsească soluţiile care pot duce la eficientizarea sistemului de acordare a măsurilor reparatorii este statul român şi nu C.E.D.O.

Deşi în iunie 2012 se împlineşte termenul de 18 luni acordat de instanţa eurorpeană, până în prezent, legislativul nostru a operat doar următoarele reglementări. Prin O.G. nr. 4/2012 (martie 2012) s-a dispus suspendarea emiterii titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie şi a procedurilor de evaluare a imobilelor confiscate, pe o perioadă de 6 luni, aceasta după ce, prin O.U.G. nr. 62/2010 (iunie 2010), emiterea titlurilor de plată fusese deja suspendată pentru 2 ani. Astfel, la acest moment, procedurile acordării unor măsuri reparatorii cu privire la imobilele confiscate sunt în totalitate blocate şi pentru că până în prezent disfuncţionalităţile nu au fost rezolvate, se vorbeşte deja de o prelungire a termenului acordat de instanţa europeană.

Sub justificarea că urmează indicaţiile date de C.E.D.O în hotărârea pilot, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a emis un proiect legislativ prin care a propus cea mai simplă dar şi cea mai inechitabilă modalitate de soluţionare a problemei, şi anume limitarea măsurilor reparatorii la plafonul de 15% din valoarea imobilului (deci chiar mai puţin decât în cazul Poloniei) şi eşalonarea plăţii sumei respective pe o perioadă de 12 ani. Mai mult decât atât, pentru a soluţiona problema cât mai "eficient", instituţia amintită mai sus, prin acelaşi proiect de lege, a propus abrogarea retrocedării în natură.

Datorită faptului că propune o rezolvare total injustă pentru justiţiabili şi care excede dispoziţiilor hotărârii pilot (problematica restituirii în natură nu este adusă în discuţie de către C.E.D.O.) proiectul de lege a fost şi este în totalitate dezaprobat de publicul larg dar şi de membrii societăţii civile. Sub presiunea acestora din urmă, probabil că propunerea legislativă nu va rămâne în starea sa actuală.

Chiar dacă C.E.D.O acceptă în mod surprinzător o plafonare a despăgubirilor în cazul Poloniei, soluţia pe care România trebuie să o găsească nu trebuie reprodusă fidel, ci aceasta trebuie să fie adaptată contextului socio-juridic al statului român.

În Polonia, după 1990, ca regulă, nu a existat o legislaţie care să prevadă retrocedarea imobilelor confiscate de stat în timpul fostului regim comunist, singura excepţie reprezentând-o regiunea Bug. În acest context, plafonarea despăgubirilor care erau acordate justiţiabililor din această zonă a avut un impact social relativ scăzut.

Or, în România, datorită faptului că există totuşi o legislaţie care prevede retrocedarea imobilelor sau acordarea unor despăgubiri echivalente cu valoarea integrală a imobilului, situaţia este cu totul alta. În ultimii 20 de ani, au existat şi un număr mare de justiţiabili ale căror cereri de retrocedare au fost rezolvate favorabil, aceştia primind bunurile în natură sau despăgubiri reprezentând valoarea totală a bunului confiscat, după caz.

Din acest motiv, posibilitatea aplicării în România a scenariului polonez, ar crea în mod vădit premisele încălcării principiului nediscriminării, regulă consfiinţită de Convenţie. Mai precis, justiţiabilii cărora le-ar fi acordate despăgubiri plafonate, ar fi total discriminaţi faţă de cei care deja au primit despăgubiri reprezentând valoarea totală a imobilelor sau cărora le-au fost restituite imobilele în natura lor. Astfel, considerăm că este necesar ca statul român să reformeze legislaţia din materia proprietăţii, astfel încât aceasta să respecte atât recomandările C.E.D.O. şi, bineînţeles, să nu pună într-o poziţie dezavantajată subiecţii cărora nu le-au fost soluţionate încă cererile de retrocedare.

Trecând peste nemulţumirea publică imensă pe care o astfel de măsură ar produce-o, o plafonare a despăgubirilor, conjugată şi cu o eşalonare a plăţii acestora pe un termen foarte îndelungat ar reprezenta, de fapt, un "alt fel de naţionalizare a imobilelor". Pe acest fundal, statul român va fi nevoit să găsească o altă soluţie eficientă pentru rezolvarea problemei despăgubirilor ce trebuie acordate în materie de retrocedare, rezolvare ce se poate materializa în găsirea de noi surse de finanţare publică, eventual în eşalonarea plăţii despăgubirilor pe o anumită perioadă (rezonabilă), dar în nici într-un caz, în plafonarea dramatică a valorii acestora.

[1] Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale
[2] Curtea Europeană a Drepturilor Omului
publicat în Revista de Note şi Studii juridice http://www.juridice.ro/201682/finalitatea-procedurii-pilot-initiate-de-curtea-europeana-in-cauza-atanasiu-contra-romaniei.html

Sancţionarea refuzului de a emite dispoziţia prevăzută de Legea nr. 10/2001 pe numele persoanelor îndreptăţite

Obligarea entităţii notificate la emiterea dispoziţiei prevăzute de Legea 10/2001, pe calea contenciosului administrativ atunci când există o sentinţă definitivă şi irevocabilă  pronunţată în urma parcurgerii procedurii prevăzute de Legea 10. Sancţionarea condiţionării emiterii dispoziţiei de existenţa dovezii că persoanele îndreptăţite sunt cetăţeni români.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEŞ
SECŢIA CIVILĂ

Dosar nr. 2090/109/2011
SENTINŢA CIVILĂ NR. 1013

Şedinţa publică de la 17 Octombrie 2011

Instanţa constituită din:
PREŞEDINTE: Manuela Călin Eros
Grefier: Adina Pătrăşcoiu

Pe rol fiind soluţionarea litigiului de contencios administrativ şi fiscal formulat de petenţii T.O., B.T.C.C şi B.R.C.– la fam. D.R. , în contradictoriu cu intimaţii PRIMARUL MUNICIPIULUI PITEŞTI, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI şi MUNICIPIUL PITEŞTI-PRIN PRIMAR, având ca obiect obligaţia de a face.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns pentru petenţi, avocat Dumitrescu Andreea, lipsind intimaţii.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează instanţei că la data de 14.10.2011, prin Serviciul Registratură, s-au depus relaţiile solicitate intimaţilor.

Reprezentanta petenţilor depune la dosar o adresă.

Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanţa constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul părţilor asupra fondului.

Reprezentanta petenţilor, având cuvântul, solicită instanţei admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată. Refuzul nejustificat de a emite o Dispoziţie conform Sentinţei Civile nr. 249/2008, încalcă prevederile legale în vigoare. Intimaţii condiţionează emiterea unei noi dispoziţii de faptul că petenţii nu sunt cetăţeni români, cu toate că aceştia au dobândit dreptul de proprietate pe calea moştenirii legale.

Instanta, conform disp.art. 150 Cpc, declară închise dezbaterile şi rămâne în pronunţare pe excepţii şi pe fondul cauzei.

INSTANŢA

Constată că la data de 12.04.2011, reclamanţii T. O., B.T.C.C.şi B.R.C.au chemat în judecată pe intimaţii PRIMARUL MUNICIPIULUI PITEŞTI, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI PITEŞTI, solicitând emiterea unei dispoziţii conform Sentinţei Civile nr.249/21.11.2008 pronunţaţă de Tribunalul Arges şi a Deciziei nr.9/A/21.01.2010 pronunţaţă de Curtea de Apel Piteşti, obligarea intimaţilor să emită de urgenţă noua dispoziţie şi să o înainteze împreună cu celelalte documente aferente Secretariatului Comisiei Centrale pentru stabilirea despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, în termen de 30 de zile de la pronunţarea sentinţei, obligarea la daune cominatorii în suma de 500 lei/zi de intârziere de la data introducerii acţiunii şi până la data emiterii dispoziţiei, precum şi aplicarea unei amenzi prev.de art.24 alin.2 din Legea nr. 554/2004.

În motivarea cererii, petenţii au arătat că la 30.05.2006 s-a emis de către intimatul primar dispoziţia nr.1930, dispoziţie ce a fost contestată în Dosarul nr.4563/109/2006.

Prin Sentinţa Civilă nr.249/2008 a Tribunalului Argeş s-a modificat dispoziţia sus arătată, în sensul că s-a dispus restituirea în natură a terenului de 176,28 mp liber de construcţii şi s-a constatat că aceştia au dreptul să primească despăgubiri pentru diferenţa de teren şi construcţii demolate.

Prin Decizia Civilă nr.9/A/2010, Curtea de Apel Piteşti a schimbat sentinţa reţinând că pentru suprafaţa de teren şi construcţii se acordă măsuri reparatorii, ce vor fi calculate in condiţiile prev.de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Consideră petenţii că intimaţii nu au pus în executare hotărârile judecătoreşti sus arătate, deoarece nu au emis o nouă dispoziţie care să respecte întocmai menţiunile din hotărârile judecătoreşti sus arătate. Aceasta cu atât mai mult cu cât petenţii au formulat mai multe cereri însă intimaţii le-au răspuns, solicitându-le mai multe relaţii referitoare în principal la cetăţenia moştenitorilor autoarei T.L.A.

În susţinere, petenţii au depus un set de înscrisuri (f. 16-36).

La 06.06.2011, intimaţii au depus intâmpinare prin care au invocat exceptia de inadmisibilitate a acţiunii pe calea Legii 554/2004, considerându-se că prezenta cauză se încadreaza în disp.Legii 10/2001, astfel că revine în primă instanţă completului civil din cadrul Tribunalului Argeş.

La întâmpinare, intimaţii au ataşat înscrisuri (f.39-49).

La aceeaşi dată s-a precizat acţiunea de către petenţi, în sensul introducerii în cauză, ca intimat a Municipiului Piteşti, cerere încuviinţată, acesta fiind conceptat si citat.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri, din a caror examinare se reţine următoarea situaţie de fapt:

În ceea ce priveşte excepţia de inadmisibilitate a acţiunii în baza legii 554/2004, instanţa o consideră neîntemeiată, deoarece în Legea 10/2001 republicată se prevăd expres care sunt acţiunile date în competenţa tribunalului. Se observă, mai mult, că petenţii invocă refuzul nejustificat al intimaţilor de a le soluţiona cererea deşi există hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile în speţă, acest petit incadrându-se în disp.art.2 din Legea 554/2004 republicată.

Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei Mun.Piteşti este întemeiată, câtă vreme aceasta nu are nicio atribuţie în procedura Legii 10/2001.

Prin dispoziţia nr. 1930/2006 s-a admis cererea petentei T.L.A., în parte, în sensul că s-a restituit acesteia în natură terenul de 425,57 mp şi 2 camere, imobile situate în…………….., propunându-se acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale, pentru imobilele construcţii de 176,15 mp şi teren cu aceeaşi suprafaţă.

Împotriva acestei decizii s-a formulat contestaţie iar prin Sentinta nr. 249/2008, Tribunalul Argeş a anulat în parte dispoziţia şi a dispus şi restituirea în natură a terenului de 176,28 mp , liber de construcţii, constatând că petenţii au dreptul să primească despăgubiri pentru diferenţa de teren în cuantum de ………euro şi ……..lei pentru construcţii.

Decizia nr.9/A/2010 a Curţii de Apel Piteşti, irevocabilă, a schimbat în parte sentinţa sus arătată, în sensul că pentru suprafaţa de 352,43 mp teren şi construcţiile demolate, s-au acordat măsuri reparatorii ce vor fi calculate în cond.prev.de Titlul VII din Legea 247/2005, menţinându-se în rest dispoziţiile sentinţei.

Faţă de aceste hotărâri judecătoresti, este evident că intimaţii aveau obligaţia de a emite o nouă dispoziţie petenţilor, care să cuprindă întocmai cele reţinute în mod irevocabil.

Petenţii au solicitat în mai multe rânduri punerea în executare a sentinţei şi a deciziei civile cum ar fi la 18.02.2011, la 24.03.2011, însă acest lucru nu s-a realizat nici până în prezent.

Din adresa nr.7644/24.02.2011 reiese că li s-a solicitat să depună acte de identitate pentru toţi moştenitorii autoarei, certificatul de deces al acesteia, certificatul de mostenitor şi rapoartele de expertiză tehnică în ce priveşte terenul şi construcţiile.

Aceste înscrisuri au fost depuse de către petenţi, respectiv cărţi de identitate aparţinând acestor moştenitori şi toate celelalte acte solicitate în adresa sus amintită.

Cu toate acestea, prin adresa nr.14336/31.03.2011, intimaţii le-au comunicat petenţilor că din actele depuse nu rezultă cetăţenia lor, astfel că trebuie să depună în completare alte înscrisuri sau declaraţii notariale, aceasta deoarece în conformitate cu Constitutia Romaniei, cetăţenilor străini nu li se poate constitui drept de proprietate, ci doar de folosinţă a terenului.

Faţă de aceste susţineri, tribunalul consideră că sunt vădit neîntemeiate, câtă vreme există o hotărâre definitivă şi irevocabilă, care reprezintă titlu executoriu şi care trebuie executată întocmai de către intimaţi.

De altfel, această situaţie referitoare la cetăţenia petenţilor era cunoscută şi trebuia invocată în cadrul Dosarului nr.4563/109/2006, care a trecut prin trei grade de jurisdicţie, fiind soluţionat irevocabil la 09.11.2010.

În acest moment, în faza executării nu mai poate fi invocată apărarea conform căreia prin emiterea dispoziţiei pentru restituirea terenului s-ar încălca dispoziţiile Constitutiei, mai ales că intimaţii puteau uza de căile extraordinare de atac pe care însă nu le-au avut în vedere nici până în prezent.

Faţă de aceste considerente, tribunalul apreciază că atitudinea intimaţilor care în mod repetat în loc să pună în executare hotărârea judecătorească irevocabilă, au solicitat alte relaţii, care exced prevederilor titlului executoriu, reprezintă un refuz nejustificat de soluţionare a cererii, astfel că acţiunea precizată va fi admisă în parte numai faţă de Primarul Mun.Piteşti şi Municipiul Piteşti, în sensul obligării acestora la emiterea unei noi dispoziţii, conform cu Sentinţa Civilă nr. 249/2008, definitivă prin Decizia Civilă nr. 9/A/2010 şi să o inainteze, împreună cu toată documentatia necesară, către ANRP, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărari. Aceasta deoarece de la rămânerea irevocabilă a hotărârii iniţiale, a trecut un an, iar intimaţii nu fac dovada diligenţelor pentru executarea ei.

În baza art.18 alin.5 din Legea 554/2004 republicată, instanţa stabileşte penalităţi de 100 lei pe zi de întârziere, dacă intimaţii nu vor executa în termenul stabilit, aşa cum a fost arătat mai sus.

Va fi respins capătul de cerere privind obligarea la amenda prevăzută de art. 24 din Legea 554/2004, republicată, deoarece încă nu se poate aprecia la acest moment dacă intimaţii vor executa sau nu prezenta hotărâre în termenul indicat în dispozitiv.

Se va respinge acţiunea faţă de pârâta Primăria Municipiului Piteşti, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE

Admite în parte acţiunea precizată formulată de petenţii T.O., B.T.C.C. şi B.R.C. - toţi cu domiciliul ales la fam. D. R. în ……………………….., numai faţă de pârâţii Primarul Municipiului Piteşti şi Municipiul Piteşti, ambii cu sediul în Piteşti str.Victoriei nr.24 jud.Arges, pe care îi obligă să emită o nouă dispoziţie, conform cu Sentinţa Civilă nr. 249/2008, definitivă prin Decizia Civilă nr. 9/A/2010 şi să o înainteze, împreună cu toată documentaţia necesară, către ANRP, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri. Stabileste penalităţi de 100 lei pe zi de întârziere, dacă intimaţii nu vor executa în termenul stabilit.

Respinge capătul de cerere privind obligarea la amenda prevăzută de art. 24 din Legea 554/2004, republicată.

Respinge actiunea faţă de pârâta Primăria Municipiului Piteşti.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică, azi 17 Octombrie 2011, la Tribunalul Argeş -Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ si Fiscal.
Preşedinte Manuela Călin Eros
Grefier Adina Pătrăşcoiu

La data de 10.02.2012, sentinţa a rămas irevocabilă.

Cât de "legale" sunt facturile emise de CEZ Vânzare S.A.?

Încasarea taxei lunare pentru serviciul public de radiodifuziune/ televiziune se face de către CEZ Vânzare S.A. în baza unui contract de mandat, odată cu plata energiei electrice consumate, conform art 5 alin. (1) din HG nr. 977/2003 şi HG nr. 978/2003. Pentru neplata taxei lunare radio - tv se percep penalităţi pentru fiecare zi de întârziere. Încasarea energiei electrice consumate se face pentru cantităţile facturate la preţurile stabilite prin Ordinul nr.102/2009 al A.N.R.E.

CEZ Vânzare S.A. face deci mai mult decât obiectul său de activitate declarat în Registrul Comertului, unde apare înscrisă cu codul CAEN 7022 –“Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management”, adică aceasta colectează în plus şi taxe de la posesorii de aparate de radio şi TV care datorează societăţii române de profil un abonament lunar pentru emisiunile recepţionate şi ipotetic urmărite de aceştia cu un pretins ,dar nedovedit, continuu şi neabătut interes…..

Adică, CEZ Vânzare S.A. vinde energie electrică consumatorilor casnici şi industriali şi totodată COLECTEAZĂ ŞI ALTE CREANŢE DE LA CONSUMATORI, deşi nu este nici bancă, nici societate financiară nebancară şi nici măcar recuperator autorizat.

În afara considerentelor de ordin juridic derivând din prevederile Codului Civil cu privire la cesiunea de creanţă, prevederi încălcate cu nonşalanţă de către CEZ S.A., în temeiul hotărârilor de guvern mai sus menţionate, societatea CEZ S.A. - care colectează taxele RTV contra unui comision de 7% din valoarea taxelor colectate - a iniţiat o serie de măsuri cu privire la formatul facturilor proprii emise, facturi în care, prin cumularea sumelor reprezentând costul energiei electrice şi costul taxei RTV, se constituie în contul şi pe seama consumatorilor debite nedefinite având ca unic scop maximizarea profitului societăţii.

Maximizare care, în opinia noastră, este făcută pe căi cu totul ilegale şi în dauna evidentă a consumatorilor casnici .

În cele ce urmează sunt puse în discuţie considerentele care justifică afirmaţia de mai sus.

Astfel:

În prezent CEZ Vânzare S.A. emite aşa zise “Avize de plată” pentru una şi aceeasi factură, pentru o durată de 3 luni, cu eşalonarea lunară a plăţii, avize în care sunt cumulate atât costul energiei electrice “estimate” lunar cât şi costul taxei RTV; în aceste avize este trecută deci o unică sumă în lei şi o dată scadentă lunară a plăţii.

Fiecare aviz de plată are un cod de bare în care este trecut CODUL CLIENTULUI şi SUMA DE PLATĂ , lipsind din acest cod de bare NUMĂRUL FACTURII PLĂTITE.

Adică nu se mai poate face dovada că plata efectuată a fost făcută pentru o anume factură identificată printr-un număr unic, aşa cum impune Codul Fiscal.

Aşadar niciun consumator casnic :

-nu mai poate face dovada stingerii unor datorii;

- nu mai are posibilitatea să ştie câtă energie electrică consumată plăteşte pentru că nicăieri nu este identificată cantitatea în KWh consumată, fiind înregistrată în aviz numai ipotetica sumă de plată care ar reprezenta cele două taxe cumulate, costul energiei şi al abonamentelor RTV;

-nu mai are nicio posibilitate de a face un control al corectitudinii şi realităţii sumelor pretinse de CEZ S.A. pentru perioada la care se referă avizul de plată.

-nu mai are posibilitatea de a verifica cuantumul majorărilor de întârziere dacă plăteşte peste termenul scadent.

ÎN CONSECINŢĂ, PE SEAMA UNUI CONSUMATOR CASNIC SE POATE CONSEMNA UN DEBIT IPOTETIC ORICÂT DE MARE, CARE NU MAI POATE FI CONTESTAT DE CONSUMATOR, CONSUMATOR CARE POATE FI ORICÂND DECONECTAT PENTRU UN DEBIT INEXISTENT ŞI CARE VA MA PLATI ŞI TAXE DE CONECTARE – DECONECATRE, DACĂ VA MAI DORI SĂ FIE COSUMATOR DE ENERGIE ELECTRICĂ ŞI CLIENT AL ACESTEI SOCIETĂŢI DE TRIST RENUME.

Activitatea CEZ S.A. excede deci cu mult prevederilor contractuale din contractele cadru încheiate cu consumatorii casnici PENTRU FURNIZAREA ŞI NUMAI PENTRU FURNIZAREA DE ENERGIE ELECTRICĂ.

Este de observat că acest “management al afacerii” practicat de CEZ S.A. creează premisele ca nici statul român să nu mai poată efectua un control al încasărilor şi deci niciun control al profitului societăţii, montajul procedural descris fiind făcut şi aprobat de A.N.R.E. cu încălcarea normelor fiscale în vigoare.

Astfel:

Constatăm că atât formatul facturilor şi al chitanţelor cât şi identificarea şi destinaţia sumelor plătite sunt reglementate atât de Codul fiscal cât şi de un alt act normativ special: Ordinul Min.Ec.şi Finanţelor nr. 3512 /2008 publicat in M.Of. nr 870 bis din 23 dec. 2008, ordin apărut ca o necesitate pentru clarificarea formei, conţinutului şi operării cu documentele financiar-contabile după data aderării României la Uniunea Europeană şi după generalizarea facturilor identificate prin coduri de bare.

De ce încalcă formatul avizului de plată emis de CEZ S.A. reglementarea de mai sus?

Atât textul ordinului citat cât în special conţinutul Anexelor 1, 2 şi 3 la acest ordin sunt extrem de clare şi dovedesc indiscutabil că cele expuse constituie probe evidente ale ilegalităţilor comise de CEZ S.A. în raporturile comerciale cu clienţii casnici.

Astfel:

A. În Anexa I la Ordinul Min. Ec. şi Finanţelor nr. 3512/2008, intitulată Norme Metodologice de întocmire şi utilizare a documentelor financiar-contabile ( vezi pag.9 din M.Of.nr.870 bis/23.12.2008 Partea I, punctul 59, litera G Criteriile minimale privind programele informatice utilizate în activitatea financiară şi contabilă se arată:

“59.Sistemele informatice de prelucrare automată a datelor în domeniul financiar-contabil trebuie să raspundă la următoarele criterii considerate minimale:

a) să asigure concordanţa strictă a rezultatului prelucrărilor informatice cu prevederile actelor normative care le reglementează;

b) să precizeze tipul de suport care asigură prelucrarea datelor în condiţii de siguranţă;

c) fiecare dată înregistrată în contabilitate trebuie să se regăsească în conţinutul unui document, la care să poată avea acces atât beneficiarii, cat şi organele de control;

d) să asigure listele operaţiunilor efectuate în contabilitate pe bază de documente justificative, care să fie numerotate în ordine cronologică, interzicandu-se inserări, intercalări, precum şi orice eliminări sau adăugări ulterioare;

e) să asigure reluarea automată în calcul a soldurilor conturilor obtinute anterior;

f) să asigure conservarea datelor pe o perioadă de timp care să respecte prevederile Legii nr. 82/1991, republicată;

g) să precizeze procedurile şi suportul magnetic extern de arhivare a produselor-program, a datelor introduse, a situatiilor financiare sau a altor documente, cu posibilitatea de reintegrare în sistem a datelor arhivate;

h) să nu permită inserări, modificări sau eliminări de date pentru o perioadă inchisă;

i) să asigure următoarele elemente constitutive ale înregistrărilor contabile:

- data efectuării înregistrării contabile a operaţiunii;

- jurnalul de origine în care se regăsesc înregistrările contabile;

- numărul documentului justificativ sau contabil (atribuit de emitent);

j) să asigure confidenţialitatea şi protecţia informaţiilor şi a programelor prin parole, cod de identificare pentru accesul la informaţii, copii de siguranţă pentru programe şi informaţii;

k) să asigure listări clare, inteligibile şi complete, care să conţină următoarele elemente de identificare, în antet sau pe fiecare pagină, după caz:

- tipul documentului sau al situaţiei;

- denumirea unităţii;

- perioada la care se referă informaţia;

- datarea listărilor;

- paginarea cronologică;

- precizarea programului informatic şi a versiunii utilizate;

l) să asigure listarea ansamblului de situaţii financiare şi documente de sinteză necesare conducerii operative a unităţii;

m) să asigure respectarea conţinutului de informaţii prevăzut pentru formulare."

B. In Anexa a II-a a ordinului menţionat, intitulată Norme specifice de întocmire şi utilizare a documentelor financiar contabile, identificăm GRUPA a IV-a MIJLOACE BANESTI SI DECONTARI în cadrul căreia este reprodus formatul formularului de CHITANŢĂ.(Cod 14-4-1) (vezi pag 56 din M.Of. nr.870 bis/23.12.2008 Partea I) formular despre care se spune că :

“ 1. Serveşte ca:

- document justificativ pentru depunerea unei sume în numerar la casieria unităţii;

- document justificativ de înregistrare în registrul de casă şi în contabilitate.

În condiţiile în care sumele înscrise pe chitanţă sunt aferente livrărilor de bunuri sau prestărilor de servicii scutite fără drept de deducere conform prevederilor legale (ex: art. 141 alin. (1) şi (2) din Codul fiscal), formularul de chitanţă este documentul justificativ care stă la baza înregistrării veniturilor în contabilitate.

 2. Se întocmeste în două exemplare, pentru fiecare sumă încasată, de către casierul unităţii şi se semnează de acesta pentru primirea sumei.

 3. Circulă la depunător (exemplarul 1, cu stampila unităţii). Exemplarul 2 rămane în carnet, fiind folosit ca document de verificare a operaţiunilor efectuate în registrul de casă.

4. Se arhivează la compartimentul financiar-contabil, dupa utilizarea completă a carnetului (exemplarul 2).

5. Conţinutul minimal al formularului (vezi pag.9 din M.Of. nr.870 bis/23.12.2008 Partea I ) include:

- denumirea unităţii; codul de identificare fiscală; numărul de înregistrare la Oficiul registrului comerţului; sediul (localitatea, str., numar); judeţul;

- denumirea, numărul şi data (ziua, luna, anul) întocmirii formularului;

- numele şi prenumele persoanei fizice care depune sume şi ce reprezintă acestea sau, după caz, denumirea unităţii; codul de identificare fiscală; numărul de înregistrare la ficiul registrului comertului; sediul (localitatea, str., număr); judeţul al persoanei juridice;
- suma în cifre şi litere;

- semnătura casierului.”

Aşadar din coroborarea prevederilor pct.59 litera “m” din Anexa I şi ale pct.5 din Anexa a II-a din Ordinul nr.3512/2008 al Min. Ec. şi Finanţelor rezultă cu claritate obligativitatea emitentului CEZ S.A. de a avea în conţinutul codului de bare al avizelor de plată, aviz care inlocuieşte factura, codul de client, suma de plată ŞI NUMĂRUL FACTURII LA CARE SE REFERĂ PLATA FACUTĂ, adică cine a făcut plata, cât s-a plătit şi ce reprezintă această plată, prevederi care de altfel se regăsesc şi în cuprinsul alin (8) al art.155 din Codul Fiscal care reglementează conţinutul unei facturi.

Este de observat că plaţile se fac prin intermediul băncilor comerciale care eliberează chitanţe pentru sumele încasate cu titlu de plăţi fără ca acestea să conţină numărul facturii, adică încălcând aceleaşi prevederi; refuzul băncilor de a întocmi chitanţe conform cu reglementările care impun ca scopul plăţii să fie identificabil, susţinând că nu pot emite astfel de chitanţe “întrucât programul de editare al chitanţelor nu permite intervenţia manuală” este inacceptabil, deoarece conform aceloraşi Criterii minimale privind programele informatice utilizate în activitatea financiară şi contabilă ( vezi pag.9 din M.Of. nr.870 bis/23.12.2008 Partea I) instituţiile bancare sunt obligate:

“a) să asigure concordanţa strictă a rezultatului prelucrărilor informatice cu prevederile actelor normative care le reglementează”.

Trebuie inţeles că facturarea în baza consumului estimat şi încasarea unor plăţi în baza unor avize de plată necontrolabile, cu încălcarea reglementărilor legale în vigoare (inclusiv cu încălcarea prevederilor Art.10 şi 11 din Legea nr.296/2004 privind Codul consumului), sunt componente ale unui comportament comercial agresiv şi totodată neconcurenţial al CEZ Vânzare S.A., a unei vânzari forţate de energie electrică în dauna consumatorilor casnici cărora li se impune în fapt nu numai ceea ce în literatura de specialitate este cunoscut sub denumirea de “curbă de consum clasată” ci şi acumularea unor datorii ipotetice, purtătoare de dobânzi nedatorate.

Sprijinit tacit de băncile comerciale prin intermediul cărora se fac plăţile, comportamentul S.C. CEZ Vânzare S.A. ar trebui să fie sancţionat atât de autorităţile naţionale de protecţie a consumatorilor cât şi, în special, de cele investite cu sancţionarea comportamentului neconcurenţial şi al neregulilor financiare, autorităţi care ar trebui să sancţioneze atât societatea suspectată cât şi băncile comerciale participante.

realizat în colaborare cu dr.ing. Radu Dumitrescu