Cât de "legale" sunt facturile emise de CEZ Vânzare S.A.?

Încasarea taxei lunare pentru serviciul public de radiodifuziune/ televiziune se face de către CEZ Vânzare S.A. în baza unui contract de mandat, odată cu plata energiei electrice consumate, conform art 5 alin. (1) din HG nr. 977/2003 şi HG nr. 978/2003. Pentru neplata taxei lunare radio - tv se percep penalităţi pentru fiecare zi de întârziere. Încasarea energiei electrice consumate se face pentru cantităţile facturate la preţurile stabilite prin Ordinul nr.102/2009 al A.N.R.E.

CEZ Vânzare S.A. face deci mai mult decât obiectul său de activitate declarat în Registrul Comertului, unde apare înscrisă cu codul CAEN 7022 –“Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management”, adică aceasta colectează în plus şi taxe de la posesorii de aparate de radio şi TV care datorează societăţii române de profil un abonament lunar pentru emisiunile recepţionate şi ipotetic urmărite de aceştia cu un pretins ,dar nedovedit, continuu şi neabătut interes…..

Adică, CEZ Vânzare S.A. vinde energie electrică consumatorilor casnici şi industriali şi totodată COLECTEAZĂ ŞI ALTE CREANŢE DE LA CONSUMATORI, deşi nu este nici bancă, nici societate financiară nebancară şi nici măcar recuperator autorizat.

În afara considerentelor de ordin juridic derivând din prevederile Codului Civil cu privire la cesiunea de creanţă, prevederi încălcate cu nonşalanţă de către CEZ S.A., în temeiul hotărârilor de guvern mai sus menţionate, societatea CEZ S.A. - care colectează taxele RTV contra unui comision de 7% din valoarea taxelor colectate - a iniţiat o serie de măsuri cu privire la formatul facturilor proprii emise, facturi în care, prin cumularea sumelor reprezentând costul energiei electrice şi costul taxei RTV, se constituie în contul şi pe seama consumatorilor debite nedefinite având ca unic scop maximizarea profitului societăţii.

Maximizare care, în opinia noastră, este făcută pe căi cu totul ilegale şi în dauna evidentă a consumatorilor casnici .

În cele ce urmează sunt puse în discuţie considerentele care justifică afirmaţia de mai sus.

Astfel:

În prezent CEZ Vânzare S.A. emite aşa zise “Avize de plată” pentru una şi aceeasi factură, pentru o durată de 3 luni, cu eşalonarea lunară a plăţii, avize în care sunt cumulate atât costul energiei electrice “estimate” lunar cât şi costul taxei RTV; în aceste avize este trecută deci o unică sumă în lei şi o dată scadentă lunară a plăţii.

Fiecare aviz de plată are un cod de bare în care este trecut CODUL CLIENTULUI şi SUMA DE PLATĂ , lipsind din acest cod de bare NUMĂRUL FACTURII PLĂTITE.

Adică nu se mai poate face dovada că plata efectuată a fost făcută pentru o anume factură identificată printr-un număr unic, aşa cum impune Codul Fiscal.

Aşadar niciun consumator casnic :

-nu mai poate face dovada stingerii unor datorii;

- nu mai are posibilitatea să ştie câtă energie electrică consumată plăteşte pentru că nicăieri nu este identificată cantitatea în KWh consumată, fiind înregistrată în aviz numai ipotetica sumă de plată care ar reprezenta cele două taxe cumulate, costul energiei şi al abonamentelor RTV;

-nu mai are nicio posibilitate de a face un control al corectitudinii şi realităţii sumelor pretinse de CEZ S.A. pentru perioada la care se referă avizul de plată.

-nu mai are posibilitatea de a verifica cuantumul majorărilor de întârziere dacă plăteşte peste termenul scadent.

ÎN CONSECINŢĂ, PE SEAMA UNUI CONSUMATOR CASNIC SE POATE CONSEMNA UN DEBIT IPOTETIC ORICÂT DE MARE, CARE NU MAI POATE FI CONTESTAT DE CONSUMATOR, CONSUMATOR CARE POATE FI ORICÂND DECONECTAT PENTRU UN DEBIT INEXISTENT ŞI CARE VA MA PLATI ŞI TAXE DE CONECTARE – DECONECATRE, DACĂ VA MAI DORI SĂ FIE COSUMATOR DE ENERGIE ELECTRICĂ ŞI CLIENT AL ACESTEI SOCIETĂŢI DE TRIST RENUME.

Activitatea CEZ S.A. excede deci cu mult prevederilor contractuale din contractele cadru încheiate cu consumatorii casnici PENTRU FURNIZAREA ŞI NUMAI PENTRU FURNIZAREA DE ENERGIE ELECTRICĂ.

Este de observat că acest “management al afacerii” practicat de CEZ S.A. creează premisele ca nici statul român să nu mai poată efectua un control al încasărilor şi deci niciun control al profitului societăţii, montajul procedural descris fiind făcut şi aprobat de A.N.R.E. cu încălcarea normelor fiscale în vigoare.

Astfel:

Constatăm că atât formatul facturilor şi al chitanţelor cât şi identificarea şi destinaţia sumelor plătite sunt reglementate atât de Codul fiscal cât şi de un alt act normativ special: Ordinul Min.Ec.şi Finanţelor nr. 3512 /2008 publicat in M.Of. nr 870 bis din 23 dec. 2008, ordin apărut ca o necesitate pentru clarificarea formei, conţinutului şi operării cu documentele financiar-contabile după data aderării României la Uniunea Europeană şi după generalizarea facturilor identificate prin coduri de bare.

De ce încalcă formatul avizului de plată emis de CEZ S.A. reglementarea de mai sus?

Atât textul ordinului citat cât în special conţinutul Anexelor 1, 2 şi 3 la acest ordin sunt extrem de clare şi dovedesc indiscutabil că cele expuse constituie probe evidente ale ilegalităţilor comise de CEZ S.A. în raporturile comerciale cu clienţii casnici.

Astfel:

A. În Anexa I la Ordinul Min. Ec. şi Finanţelor nr. 3512/2008, intitulată Norme Metodologice de întocmire şi utilizare a documentelor financiar-contabile ( vezi pag.9 din M.Of.nr.870 bis/23.12.2008 Partea I, punctul 59, litera G Criteriile minimale privind programele informatice utilizate în activitatea financiară şi contabilă se arată:

“59.Sistemele informatice de prelucrare automată a datelor în domeniul financiar-contabil trebuie să raspundă la următoarele criterii considerate minimale:

a) să asigure concordanţa strictă a rezultatului prelucrărilor informatice cu prevederile actelor normative care le reglementează;

b) să precizeze tipul de suport care asigură prelucrarea datelor în condiţii de siguranţă;

c) fiecare dată înregistrată în contabilitate trebuie să se regăsească în conţinutul unui document, la care să poată avea acces atât beneficiarii, cat şi organele de control;

d) să asigure listele operaţiunilor efectuate în contabilitate pe bază de documente justificative, care să fie numerotate în ordine cronologică, interzicandu-se inserări, intercalări, precum şi orice eliminări sau adăugări ulterioare;

e) să asigure reluarea automată în calcul a soldurilor conturilor obtinute anterior;

f) să asigure conservarea datelor pe o perioadă de timp care să respecte prevederile Legii nr. 82/1991, republicată;

g) să precizeze procedurile şi suportul magnetic extern de arhivare a produselor-program, a datelor introduse, a situatiilor financiare sau a altor documente, cu posibilitatea de reintegrare în sistem a datelor arhivate;

h) să nu permită inserări, modificări sau eliminări de date pentru o perioadă inchisă;

i) să asigure următoarele elemente constitutive ale înregistrărilor contabile:

- data efectuării înregistrării contabile a operaţiunii;

- jurnalul de origine în care se regăsesc înregistrările contabile;

- numărul documentului justificativ sau contabil (atribuit de emitent);

j) să asigure confidenţialitatea şi protecţia informaţiilor şi a programelor prin parole, cod de identificare pentru accesul la informaţii, copii de siguranţă pentru programe şi informaţii;

k) să asigure listări clare, inteligibile şi complete, care să conţină următoarele elemente de identificare, în antet sau pe fiecare pagină, după caz:

- tipul documentului sau al situaţiei;

- denumirea unităţii;

- perioada la care se referă informaţia;

- datarea listărilor;

- paginarea cronologică;

- precizarea programului informatic şi a versiunii utilizate;

l) să asigure listarea ansamblului de situaţii financiare şi documente de sinteză necesare conducerii operative a unităţii;

m) să asigure respectarea conţinutului de informaţii prevăzut pentru formulare."

B. In Anexa a II-a a ordinului menţionat, intitulată Norme specifice de întocmire şi utilizare a documentelor financiar contabile, identificăm GRUPA a IV-a MIJLOACE BANESTI SI DECONTARI în cadrul căreia este reprodus formatul formularului de CHITANŢĂ.(Cod 14-4-1) (vezi pag 56 din M.Of. nr.870 bis/23.12.2008 Partea I) formular despre care se spune că :

“ 1. Serveşte ca:

- document justificativ pentru depunerea unei sume în numerar la casieria unităţii;

- document justificativ de înregistrare în registrul de casă şi în contabilitate.

În condiţiile în care sumele înscrise pe chitanţă sunt aferente livrărilor de bunuri sau prestărilor de servicii scutite fără drept de deducere conform prevederilor legale (ex: art. 141 alin. (1) şi (2) din Codul fiscal), formularul de chitanţă este documentul justificativ care stă la baza înregistrării veniturilor în contabilitate.

 2. Se întocmeste în două exemplare, pentru fiecare sumă încasată, de către casierul unităţii şi se semnează de acesta pentru primirea sumei.

 3. Circulă la depunător (exemplarul 1, cu stampila unităţii). Exemplarul 2 rămane în carnet, fiind folosit ca document de verificare a operaţiunilor efectuate în registrul de casă.

4. Se arhivează la compartimentul financiar-contabil, dupa utilizarea completă a carnetului (exemplarul 2).

5. Conţinutul minimal al formularului (vezi pag.9 din M.Of. nr.870 bis/23.12.2008 Partea I ) include:

- denumirea unităţii; codul de identificare fiscală; numărul de înregistrare la Oficiul registrului comerţului; sediul (localitatea, str., numar); judeţul;

- denumirea, numărul şi data (ziua, luna, anul) întocmirii formularului;

- numele şi prenumele persoanei fizice care depune sume şi ce reprezintă acestea sau, după caz, denumirea unităţii; codul de identificare fiscală; numărul de înregistrare la ficiul registrului comertului; sediul (localitatea, str., număr); judeţul al persoanei juridice;
- suma în cifre şi litere;

- semnătura casierului.”

Aşadar din coroborarea prevederilor pct.59 litera “m” din Anexa I şi ale pct.5 din Anexa a II-a din Ordinul nr.3512/2008 al Min. Ec. şi Finanţelor rezultă cu claritate obligativitatea emitentului CEZ S.A. de a avea în conţinutul codului de bare al avizelor de plată, aviz care inlocuieşte factura, codul de client, suma de plată ŞI NUMĂRUL FACTURII LA CARE SE REFERĂ PLATA FACUTĂ, adică cine a făcut plata, cât s-a plătit şi ce reprezintă această plată, prevederi care de altfel se regăsesc şi în cuprinsul alin (8) al art.155 din Codul Fiscal care reglementează conţinutul unei facturi.

Este de observat că plaţile se fac prin intermediul băncilor comerciale care eliberează chitanţe pentru sumele încasate cu titlu de plăţi fără ca acestea să conţină numărul facturii, adică încălcând aceleaşi prevederi; refuzul băncilor de a întocmi chitanţe conform cu reglementările care impun ca scopul plăţii să fie identificabil, susţinând că nu pot emite astfel de chitanţe “întrucât programul de editare al chitanţelor nu permite intervenţia manuală” este inacceptabil, deoarece conform aceloraşi Criterii minimale privind programele informatice utilizate în activitatea financiară şi contabilă ( vezi pag.9 din M.Of. nr.870 bis/23.12.2008 Partea I) instituţiile bancare sunt obligate:

“a) să asigure concordanţa strictă a rezultatului prelucrărilor informatice cu prevederile actelor normative care le reglementează”.

Trebuie inţeles că facturarea în baza consumului estimat şi încasarea unor plăţi în baza unor avize de plată necontrolabile, cu încălcarea reglementărilor legale în vigoare (inclusiv cu încălcarea prevederilor Art.10 şi 11 din Legea nr.296/2004 privind Codul consumului), sunt componente ale unui comportament comercial agresiv şi totodată neconcurenţial al CEZ Vânzare S.A., a unei vânzari forţate de energie electrică în dauna consumatorilor casnici cărora li se impune în fapt nu numai ceea ce în literatura de specialitate este cunoscut sub denumirea de “curbă de consum clasată” ci şi acumularea unor datorii ipotetice, purtătoare de dobânzi nedatorate.

Sprijinit tacit de băncile comerciale prin intermediul cărora se fac plăţile, comportamentul S.C. CEZ Vânzare S.A. ar trebui să fie sancţionat atât de autorităţile naţionale de protecţie a consumatorilor cât şi, în special, de cele investite cu sancţionarea comportamentului neconcurenţial şi al neregulilor financiare, autorităţi care ar trebui să sancţioneze atât societatea suspectată cât şi băncile comerciale participante.

realizat în colaborare cu dr.ing. Radu Dumitrescu

Despre daunele cominatorii

Este de netăgăduit că una dintre cele mai controversate problematici în materia executării obligaţiilor o reprezintă posibilitatea obţinerii de daune cominatorii pentru neexecutarea sau executarea cu întârziere a acestora. Abordată din această perspectivă, la o analiză succintă, instituiţia daunelor cominatorii apare ca un mijloc legal prin intermediul căruia un creditor îl poate determina pe debitorul său, să execute obligaţia de care acesta este ţinut.

Între noţiunea de daune cominatorii şi cea de daune interese (moratorii  sau compensatorii) există o diferenţiere netă şi indiscutabilă, determinată chiar de finalitatea acestora. Deşi ambele categorii au valoarea unei "sancţiuni"[1] aplicate debitorului, în cazul daunelor interese, finalitatea acordării acestora o reprezintă acoperirea prejudiciului cauzat, datorită executării cu întârziere sau neexecutării (totale sau parţiale) a obligaţiei. Pe de altă parte, scopul daunelor cominatorii îl reprezintă constrângerea debitorului la executarea obligaţiei respective (prin "ameninţarea pe care  o reprezintă pentru debitor"[2]), acordarea acestora de către instanţa de judecată nefiind condiţionată de dovada vreunui prejudiciu.

Spre deosebire de materia daunelor interese care a fost abordată destul de clar atât de prevederile vechiului Cod Civil cât şi de dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind noul Cod Civil, instituţia daunelor cominatorii nu comportă o reglementare expresă, aparând, mai curând, ca un produs al jurisprudenţei instanţelor de judecată.

Raportându-ne la temeiul juridic în baza căruia un creditor poate solicita acordarea de daune cominatorii, observăm că până nu demult această chestiune era reglementată de dispoziţiile art. 1073 şi respectiv art. 1075 din Codul Civil: Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei şi în caz contrar are dreptul la dezdăunare.[...].Orice obligaţie de a face sau de a nu face se schimbă în dezdăunări, în caz de neexecutare din partea debitorului.

În noua reglementare prevăzută de Legea nr. 287/2009 privind noul Cod Civil, temeiul juridic în baza căruia se poate obţine acordarea de daune cominatorii se regăseşte în prevederile art. 1516:  Drepturile creditorului (1) Creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă şi la timp a obligaţiei. (2) Atunci când, fără justificare, debitorul nu îşi execută obligaţia şi se află în întârziere, creditorul poate, la alegerea sa şi fără a pierde dreptul la daune-interese, dacă i se cuvin: 1. să ceară sau, după caz, să treacă la executarea silită a obligaţiei; 2. să obţină, dacă obligaţia este contractuală, rezoluţiunea sau rezilierea contractului ori, după caz, reducerea propriei obligaţii corelative; 3. să folosească, atunci când este cazul, orice alt mijloc prevăzut de lege pentru realizarea dreptului său.

Acest text de lege se completează cu dispoziţiile art. 1527 din Legea nr. 287/2009 privind noul Cod Civil (atunci când se impune executarea silită în natură a unei obligaţii), art. 1528 din Legea nr. 287/2009 privind noul Cod Civil (atunci când este vorba de executarea obligaţiei de a face) şi art. 1529 din Legea nr. 287/2009 privind noul Cod Civil (atunci când ne confruntăm cu executarea silită a obligaţiei de a nu face).

Pe de altă parte, instituţia daunelor cominatorii este indiscutabil recunoscută de legiuitor, prin reglementarea sa expresă din legislaţia specială. În acest sens, amintim dispoziţiile art. 18 al. (5) din Legea nr. 554/2004, text legal în baza căruia instanţa de contencios administrativ poate pronunţa soluţiile (de admitere a acţiunilor) sub sancţiunea aplicării unor penalităţi pe zi de întârziere, dispoziţiile art. 48 din Legea nr. 31/1990 cu modificările ulterioare conform cărora în situaţia neremedierii unor neregularităţi constatate ulterior înmatriculării societăţii, persoana interesată se poate adresa instanţei de judecată în vederea obligării celui aflat în culpă la remedierea acestora, sub sancţiunea aplicării de daune cominatorii, dispoziţiile art. 64 al. (2) din Legea nr. 18/1991 care consacră dreptul de a pretinde daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere (în cazul admiterii plângerii formulate), în situaţia în care persoanei îndreptăţite îi este refuzată remiterea titlului de proprietate sau punerea în posesie.

Cu privire la sfera de aplicabilitate a instituţiei daunelor cominatorii, din jurisprudenţa cristalizată în domeniu, rezultă, fără posiblitate de tăgadă, că acestea sunt incidente numai în cazul obligaţiilor de a face sau de a nu face, pentru executarea obligaţiei de a da, debitorul putând declanşa nemijlocit, executarea silită directă sau indirectă prevăzută de dreptul comun. O a doua condiţie obligatorie este ca aceste obligaţii să aibă caracterul intuitu personae, ele putând fi duse la îndeplinire numai prin persoana debitorului. Pentru celelalte tipuri de obligaţii (care nu au caracter intuitu personae), creditorul poate obţine autorizarea instanţei de executare să îndeplinească el însuşi obligaţia sau prin intermediul altor persoane, pe cheltuiala debitorului, conform art. 580 ind.2 C.PC.

Jurisprudenţa şi legiuitorul acceptă deopotrivă că o executare manu militari asupra debitorului obligaţiei de a face sau de a nu face (cu caracter intuitu personae) ar aduce atingere libertăţii fizice persoanei debitorului, fapt care este de neconceput. În acest context, mijlocul legal de constrângere a debitorului în vederea executării obligaţiei o reprezintă instituţia daunelor cominatorii. În altă ordine de idei, "condamnarea" debitorului la plata de daune cominatorii pe zi de întârziere printr-o sentinţă rămasă definitivă şi irevocabilă reprezintă o condiţie minimă şi suficientă pentru investirea cu formulă executorie a hotărârii şi declanşarea executării silite.

Completarea Codului de Procedură Civilă cu dispoziţiile art. 580 ind. 3, text de lege care instituie posibilitatea stabilirii unei amenzi civile pe zi de întârziere pentru refuzul executării obligaţiei de a face (sau de a nu face), "dacă obligaţia de a face nu poate fi îndeplinită prin altă persoană decât debitorul", a determinat multe discuţii cu privire la maniera şi limitele în care pot fi acordate daunele cominatorii.

Unele instanţe de judecată au considerat chiar că dispoziţiile art. 580 ind. 3 C.P.C. constituie o abrogare implicită a instituţiei daunelor cominatorii, de vreme ce textul legal instituie amenda civilă ca mijloc de constrângere care poate fi aplicat debitorului. Aceste instanţe au apreciat că în aplicarea prevederilor art. 580 ind. 3 C.P.C., eventualele cereri pentru acordarea de daune cominatorii vor fi inadmisibile, creditorul având la îndemână amenda civilă. Alte instanţe de judecată au considerat că amenda prevăzută de art. 580 ind. 3 C.P.C. reprezintă doar un mijloc suplimentar şi alternativ de care creditorul dispune în vederea executării obligaţiei de a face (sau de a nu face), neechivalând cu o abrogare a instituţiei daunelor cominatorii.

Pornind de la raţionamentul că finalitatea celor două noţiuni este total diferită (daunele cominatorii pot intra în patrimoniul creditorului pentru a reparara un prejudiciu dovedit, iar amenzile cominatorii se datorează întotdeauna statului),  Decizia nr. XX/12.12.2005, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs în interesul legii, confirmă că instituţia daunelor cominatorii rămâne în vigoare şi "în condiţiile reglementării obligării debitorului la plata amenzii civile conform art. 580 ind.3 din Codul de procedură civilă" dar şi că "hotărârea prin care s-au cordat daune cominatorii este susceptibilă de executare silită, la cererea creditorului, în limita daunelor-interese dovedite".

Din această perspectivă, dispoziţiile aliniatului (5) al art. 580 ind. 3 C.P.C. nu fac altceva decât să reitereze caracterul alternativ al instituţiei daunelor cominatorii, faţă de instituţia amenzii civile, stabilind că: "pentru neexecutarea obligaţiilor prevăzute în prezentul articol" (obligaţii intuitu personae) "nu se pot acorda daune cominatorii". Finalitatea acestei reglementări o constituie evitarea unei "duble executări" asupra debitorului, care poate fi constrâns la îndeplinirea obligaţiei ori prin aplicarea unor daune cominatorii (care au fost stabilite de instanţa de judecată printr-o sentinţă rămasă definitivă şi irevocabilă) ori prin aplicarea amenzii civile.

Un alt aspect care diferenţiază net noţiunea de daune cominatorii de amenda civilă prevăzută de art. 580 ind. 3 C.P.C. se referă la momentul în care această amendă poate fi cerută şi aplicată. Dispoziţiile textului de lege citat mai sus, dar şi ale Deciziei nr.3/17.01.2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs în interesul legii, condiţionează admisibilitatea unei cereri cu privire la aplicarea amenzii civile debitorului de încuviinţarea executării silite asupra acestuia şi de emiterea somaţiei prevăzute de art. 387, 572 şi 580 ind. 2 C.P.C.

Astfel, observăm că dacă admisibilitatea acordării daunelor cominatorii este pusă în discuţie în faza litigioasă, în faţa instanţei de judecată, etapă ce precede o eventuală executare silită, stabilirea amenzii cominatorii şi obligarea debitorului la plata acesteia intervine în faza execuţională, ulterior declanşării executării silite. Cu alte cuvinte, constatăm că obligarea debitorului obligaţiei de a face sau de a nu face de către instanţa de judecată la executarea obligaţiei, sub sancţiunea unor daune cominatorii, de o anumită valoare, pe zi de întârziere reprezintă regula. Totuşi în situaţia în care instanţa de judecată nu a stabilit daune cominatorii pentru neexecutarea obligaţiei (pentru simplul motiv că acestea nu au fost cerute sau pentru că instanţa a considerat cererea inadmisibilă), creditorul are la îndemână un "ultim remediu" juridic, şi anume amenda civilă prevăzută de art. 580 ind. 3 C.P.C.

Sintetizând cele expuse, putem conchide următoarele: spre deosebire de daunele interese, prin care se urmăreşte acoperirea prejudiciului suferit de creditor datorită neexecutării unei obligaţii, daunele cominatorii au ca finalitate determinarea debitorului la executarea obligaţiei; daunele cominatorii se datorează debitorului obligaţiei de a face sau de a nu face; acordarea de daune cominatorii este independentă de dovedirea existenţei unui prejudiciu; daunele cominatorii pot fi acordate şi în condiţiile reglementării amenzii civile prevăzute de art. 580 ind. 3 C.P.C., aceste două măsuri neputând fi cumulate; daunele cominatorii pot fi executate silit în limita prejudiciului dovedit de creditor, transformându-se în daune interese.

[1]C. Stătescu, C. Bârsan, Drept. Civil.Teoria generală a obligaţiilor, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2008, pag. 313

[2]C. Stătescu, C. Bârsan, Drept. Civil.Teoria generală a obligaţiilor, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2008, pag. 310
publicat şi pe  http://www.juridice.ro/189456/despre-daunele-cominatorii.html

Suplinirea acordului soţului pârât în vederea deplasării minorului, însoţit de mamă, în străinătate

La început de an vă dorim un călduros "La Mulţi Ani!", sănătate şi multe realizări.

După  această "mini vacanţă" în care sperăm că v-aţi distrat sau măcar v-aţi relaxat, revenim şi noi cu noutăţi:

Dosar nr. 25640/280/2010

ROMANIA

JUDECATORIA PITEŞTI

SECŢIA CIVILA

SENTINTA CIVILA Nr. 9418

Şedinţa publică de la 07 Octombrie 2011

Completul compus din:

PREŞEDINTE Filofteia Voicescu

Grefier Mihaela Ciuflea

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta B. D. A. si pe pârât G. M. N., având ca obiect ,,divorţ cu copii".

La apelul nominal facut in sedinţa. publica au raspuns reclamanta asistata de avocat Andreea Durnitrescu, martora D. C., lipsa fiind pârâtul.

Procedura legal indeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de şedinţă, dupa care;

Apărătorul reclamantei depune la dosar un borderou cu acte si note de sedinţă si isi precizeaza actiunea in raport de modificarile prevazute de noul cod civil

In baza disp. art. 196 c.pr.civ. s-a audiat martora prezentă sub prestare de juramânt, răspunsurile acesteia fiind consemnate in scris si ataşate la dosar.

Apărătorul reclamantei arata ca nu mai are alte cereri de formulat in cauza.

Instanţa, conf. art. 150 c.pr civila, constata cauza in stare de iudecata si acorda cuvantul pe fond

Apărătorul reclamantei având cuvantul, solicita admiterea actiunii asa cum a fost formulata si precizata, sa se dispuna desfacerea casatoriei din culpa comuna, sa se dispuna ca autoritatea parintească in privinta minorei sa fie exercitata in comun de ambii parinti, stabilirea locuinţei minorei la reclamanta cu obligarea pârâtului la plata pensiei de intreţinere in favoarea minorei in procent de 25% din venitul net lunar, fara cheltuieli de judecata.

INSTANTA

Constata că prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Pitesti la data de 20.12.2010, sub nr. 25640/280/2010, reclamanta B. D. A. a chemat in judecata pe pârâtul G. M. N., solicitand instantei ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna desfacerea casatoriei din vina acestuia, incredintarea minorei G. E. N., nascută la data de 06.10.2008, spre crestere si educare, cu obligarea pârâtului la plata pensiei de intretinere în procent de 25% din venitul net lunar.

In motivarea in fapt a cererii, se arata că partile s-au casatorit la data de 31.05.2008, iar din casatoria acestora a rezultat minora G. E. N.

De aproximativ un an de zile, au aparut numeroase neinţelegeri intre parti, datorita lipsei de comunicare si a faptului că pârâtul era tot mai dezinteresat de familia sa.

Mentioneaza reclamanta că pârâtul avea un comportament necorespunzator, ii adresa injurii, o agresa verbal si fizic, in prezent are o relatie extraconjugala, relatiile de familie sunt grav si iremediabil vatamate.

In drept, cererea a fost motivata pe prev. art. 38 C.fam, art. 42 alin 2 şi 3 C.fam.

In dovedirea actiunii, reclamanta a aratat că intelege sa se folosească de proba cu inscrisuri si martori.

Pârâtul, desi legal citat, nu s-a prezentat in fata instantei si nici nu a formulat intampinare in cauza.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

Reclamanta B. D. A. a chemat in judecata pe pârâtul G. M. N., solicitand instantei ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna desfacerea casatoriei din vina acestuia, incredintarea minorei G. E. N., nascută la data de 06.10.2008, spre crestere si educare către mamă, cu obligarea pârâtului la plata pensiei de mtretinere procent de 25% din venitul net lunar.

In motivarea in fapt a cererii, se arata că partile s-au casatorit la data de 31.05.2008, iar din casatoria acestora a rezultat minora G. E. N..

De aproximativ un an de zile, au aparut numeroase neintelegeri intre parti, datorita lipsei de comunicare si a faptului că pârâtul era tot mai dezinteresat de familia sa.

Mentioneaza reclamanta că pârâtul avea un comportament necorespunzator, ii adresa injurii, o agresa verbal si fizic, in prezent are o relatie extraconjugala, iar relatiile de familie sunt grav si iremediabil vatamate.

Din declatatia martorei audiate in cauza, D. C. L., reiese faptul că partile sunt firi diferite, iar in familie exista o stare de tensiune permanenta, generata de pârât, care era nemultumit intotdeauna de tot ceea ce facea reclamanta.

Martora cunoaste faptul că partile sunt despartite in fapt din luna decembrie 2010, cand pârâtul a parasit domiciliul conjugal.

Se constata astfel de catre instanta că raporturile dintre soţi sunt vatamate si continuarea casatoriei nu mai este posibila, retinandu-se drept motive temeinice pentru desfacerea casatoriei neintelegerile grave dintre soti, care au determinat destramarea relatiilor de familie intemeiate pe prietenie, afectiune si sprijin reciproc, precum si separarea in fapt a acestora, cu consecinta incalcarii obligatiei de a locui impreuna, in tot ceea ce priveste casatoria, deci si in privinta domiciliului conjugal, sotii trebuind sa decida de comun acord.

In raport de aceste motive, instanta constata că ambele parti se fac vinovate de desfacerea casatoriei, urmand sa admita actiunea reclamantei si sa dispuna in baza art.38 al.2 lit.b C.fam ( art.373 lit b din Noul Cod Civil), desfacerea casatoriei din culpa comuna.

Cu privire la incredintarea copilului minor G. E. N., nascuta la data de 06.10.2008, instanta retine urmatoarele:

Potrivit art. 396 din Noul Cod Civil, instanta de tutela hotaraste odata cu pronuntarea divortului, asupra raporturilor dintre parintii divorţati si copiii lor minori, tinand seama de interesul superior al copiilor, de concluziile raportului de ancheta psihosociala, precum si dacă este cazul de invoiala parintilor, pe care ii asculta.

Potrivit art.397 din Noul Cod Civil, dupa divort, autoritatea parintească revine in comun ambilor parinti, afara de cazul in care instanta decide altfel.

In speta de fata, instanta va avea in vedere cererea reclamantei ca autoritatea parinteasca in privinta minorei G. E. N., nascuta la data de 06.10.2008, sa fie exercitata de catre ambii parinti, urmand a dispune in consecinţa.

In baza art.400 alin 2 din Noul Cod Civil, vazand că intre parinti nu a intervenit o intelegere cu privire la locuinta minorei dupa divort, instanta va stabili locuinta minorei la mama reclamanta in Pitesti, ……………………..,jud. Arges, având in vedere interesul superior al minorei.

Verificand actele, instanta constata că pârâtul este incadrat in muncă si realizeaza venituri.

In temeiul art.402 din Noul Cod Civil raportat la art.525, art.529 si art.532 alin.2 din Noul Cod Civil, instanta obliga pe pârât la plata in favoarea minorei a unei pensii in procent de 25% din venitul net lunar incepand cu data de 20.12.2010 si pana la majorat.

Instanta ia act că fiecare si-a pastrat numele avut anterior casatoriei, conform art. 384 din Noul Cod Civil.

Se va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII

HOTARAŞTE

Admite in parte cererea principală formulata de reclamanta B. D. A., domiciliata in Pitesti……………………………jud. Arges in contradictoriu pârâtul G. M. N., domiciliat in ………………………jud. Argeş.

Desface casatoria inregistrata sub nr…………….. la CL Pitesti, din culpa comuna .

Dispune ca autoritatea parinteasca in privinta minorei G. E. N., nascuta la data de 06.10.2008, sa fie exercitata in comun de ambii parinti.

Stabileste locuinta minorei la reclamanta in Pitesti……………………………………,jud. Arges.

Obliga pârâtul la plata pensiei de intretinere in favoarea minorei in procent de 25% din venitul net lunar incepand cu data de 20.12.2010 si pana la majorat.

Instanta ia act că fiecare si-a pastrat numele avut anterior casatoriei.

Cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronuntata in şedinţa publicăde la 07 Octombrie 2011.

Preşedinte Filofteia Voicescu

Grefier, Mihaela Ciuflea

Dosar nr. 25640/280/2010

ROMANIA

JUDECATORIA PITESTI

SECTIA CIVILA

SENTINTA CIVILA Nr. 10807

Şedinta publica de la 11 Noiembrie 2011

Completul compus din:

PRESEDINTE Filofteia Voicescu

Grefier Mihaela Ciuflea

Pe rol judecarea cererii de completare a dispozitivului sentintei civile nr. 9418/07.10.2011, formulata de reclamanta B. D. A., pârât fiind G. M. N..

La apelul nominal facut in şedinţa publica a raspuns reclamanta asistata de avocat Andreea Dumitrescu, lipsa fiind pârâtul.

Procedura legal indeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de şedinţa, dupa care;

Apărătorul reclamantei arata ca nu mai are alte cereri de formulat in cauza.

In temeiul disp.art.150 Cod procedura civila, instanta constatand dezbaterile inchise, acorda cuvantul pe fond.

Apărătorul reclamantei având cuvantul, solicita admiterea cererii asa cum a fost formulata.

INSTANTA

Constata ca la data de 11.10.2011, reclamanta B. D. A. a solicitat completarea dispozitivului sentintei civile 9418/07.10.2011 pronuntata de Judecatoria Pitesti in dosarul cu nr. 25640/280/2010, aratand ca prin cererea precizatoare si completatoare a solicitat instantei sa incuviinteze minorei sa se poată deplasa anual insotită de mamă in perioada 01.06.-30.09 in SUA — New York, pentru a urma un tratament medical.

Instanta constata ca din omisiune nu s-a pronunţat asupra acestui capat de cerere, motiv pentru care in baza art. 281 ind. 2 C.p.c., va admite cererea si va dispune completarea dispozitivului sentintei civile nr. 9418/07.10.2011, in sensul ca va dispune suplinirea consimtamantului pârâtului necesar pentru deplasarea minorei anual in SUA impreuna cu mama sa in perioada 01.06.-30.09, in vederea efectuarii de investigatii si tratament medical.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite cererea formulata de reclamanta B. D. A., cu domiciliul in Pitesti………………………… judetul Arges., in contradictoriu cu pârâtul G. M. N. , cu domiciliul in Pitesti…………………………..judetul Arges.

Dispune completarea sentintei civile nr.9418/2011 astfel:

Dispune suplinirea consimtamantului pârâtului necesar pentru deplasarea, minorei anual in SUA impreuna cu mama sa in perioada 01.06.-30.09 in vederea efectuarii de investigatii şi tratament medical.

Cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronuntata in şedinţa publică astazi 11.11.2011.

PRESEDINTE Filofteia Voicescu

Grefier Mihaela Ciuflea

Noutăţi în materia procedurii de înmatriculare a automobilelor şi a procedurii de restituire a taxei de înmatriculare

O veste bună pentru posesorii de automobile care se confruntă cu plata taxei de primă înmatriculare sau cu procedura restituirii acesteia, vine de la Î.C.C.J.

Prin Decizia nr. 24/14.11.2011, pronunţată în Dosarul nr. 9/2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Iaşi şi de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj.

Pe scurt, cererile de resurs în interesul legii au vizat următoarele chestiuni:

1. Dacă sunt sau nu admisibile acţiunile având ca obiect obligarea Instituţiei Prefectului la înmatricularea autovehiculelor second-hand achiziţionate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fără plata taxei de poluare prevăzută de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.50/2008 şi fără parcurgerea procedurii de contestare a obligaţiei fiscale prevăzută de art.7 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.50/2008.

2. Dacă procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală se aplică sau nu, în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispoziţiile art.117 alin.1 lit.d din acelaşi cod.

Prin Decizia nr. 24/14.11.2011, pronunţată în Dosarul nr. 9/2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat următoarele:

"1.Acţiunea având ca obiect obligarea Instituţiei Prefectului prin serviciul de specialitate, la înmatricularea autovehiculelor second-hand achiziţionate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fără plata taxei de poluare prevăzută de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.50/2008 şi fără parcurgerea procedurii de contestare a obligaţiei fiscale prevăzută de art.7 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.50/2008 este admisibilă.

2. Procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispoziţiile art.117 alin.1 lit.d din acelaşi cod

Obligatorie, potrivit art.330 ind. 7 alin.4 din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14 noiembrie 2011."

Deşi nu reprezintă o garanţie în sensul restiruirii taxelor de poluare deja plătite, soluţia impusă de  Î.C.C.J. facilitează accesul la instanţa de judecată cu scopul recuperării sumelor amintite mai sus sau cu scopul obligării Instituţiei Prefectului la înmatricularea unui automobil second hand achiziţionat dintr-un alt stat membru al Uniuii Europene.

surse: http://www.scj.ro/ http://www.mpublic.ro/