Obligarea A.N.R.P. la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. Neîndeplinirea condiţiilor legale cu privire la admisibilitatea excepţiei de nelegalitate a dispoziţiei emise de entitatea notificată

ROMANIA CURTEA DE APEL PITEŞTI

SECTIA COMERCIALA Ş1 DE  CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

DOSAR NR. 692/46/2011

SENTINTA NR. 390/F-CONT

Şedinţa publica din 21 Septembrie 2011

Curtea compusa din:

Presedinte: loana Miriţa - judecator

Grefier Draguţa-Ioana Creţu

S-a luat in examinare, pentru solutionare in prima instanţa, actiunea formulata potrivit Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, de reclamanta M. G. C., domiciliata in ……………………., impotriva paratilor AUTORITATEA NATIONALA PENTRU RESTITUIREA PROPRIETAŢILOR şi STATUL ROMAN PRIN COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, ambele cu sediul in Bucuresti, Calea Floreasca nr.202, sector 1, chemata in garantie fiind PRIMARIA MUNICIPIULUI PITEŞTI PRIN PRIMAR, cu sediul in municipiul Pitesti, str. Victoriei nr.24, judeţul Arges.

La apelul nominal, facut in sedinţa publica, au lipsit parţile.

Procedura este legal indeplinita.

Actiunea este scutita de plata taxei judiciare de timbru si timbrului judiciar.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinţa, dupa care:

Constatand ca dezbaterile asupra cauzei au avut loc in sedinţa publica din data de 14.09.2011, fiind consemnate prin incheierea de sedinţa de la acea data, incheiere care face parte integranta din prezenta hotarare, iar pronunţarea s-a amanat la data de 21 septembrie 2011, Curtea reţine cauza spre solutionare.

CURTEA

Asupra actiunii de faţa:

Constata ca prin actiunea inregistrata pe rolul Curtii de Apel Pitesti, la data de 26 mai 2011, reclamanta M. G. C. a chemat in judecata pe paratele Autoritatea Nattonala pentru Restituirea Proprietarilor si Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor, solicitand obligarea paratelor sa emita decizia reprezentand titlul de despagubire aferent dosarului nr………./CC, pe numele reclamantei, conform dispozitiilor Titlului VII din Legea nr.247/2005 si a Normelor Metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr.247/2005, in termen de 30 de zile de la pronunţarea sentinţei.

Solicita obligarea paratelor la plata de daune cominatorii in suma de 500 lei pe zi intarziere, de la data introducerii actiunii si pana la data emiterii titlului de despagubire, conform art.18 alin.5 din Legea nr.554/2004.

In motivarea actiunii, se arata ca la data de 29.06.2001 si respectiv 08.08.2001, in conformitate cu prevederile Legii nr.10/2001, autorul sau P. C. N. a notificat Primaria Municipiului Pitesti, solicitand acordarea de despagubiri banesti pentru imobilul situat in ……………………….., construcţii in suprafaţa de 281,42 mp.; la data de 02.01.2002, autorul sau a decedat, iar prin dispozitia nr.6006/31.10.2006 emisa de Primarul Municipiului Pitesti, cererea de acordare a despagubirilor formulata de autorul sau a fost respinsa, propunandu-se acordarea de despagubiri in favoarea sa, in condiţiile legii speciale, dispozitia nefiind contestata.

Mai arata ca, tot in anul 2006, dispozitia de mai sus a fost inaintata Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor, constituindu-se dosarul nr…………/CC, in vederea stabilirii cuantumului despagubirilor. Desi de la data emiterii dispozitiei au trecut aproape 5 ani, perioada in care a solicitat de mai multe ori numirea unui evaluator si emiterea titiului de despagubire, dosarul nu a fost solutionat pana in prezent, desi art.131 si respectiv art. 16 alin. (5) si (7) din Titlul VII al Legii nr.247/2005, obliga la evaluarea bunului si la emiterea titiului de despagubire, singurul raspuns primit din partea ANRP fiind adresa nr. l7713/RG/07.04.2011, prin care era informata ca dosarul nr………./CC nu a fost repartizat in vederea analizarii cu scopul evaluarii si emiterii titiului de despagubire.

Chiar daca aceasta obligatie nu este prevazuta de lege, conditionat de respectarea unui anumit termen, acesta trebuie sa fie unul rezonabil potrivit jurisprudentei CEDO, pronunţata in aplicarea art. 6 Paragraf 1 din Conventie si art.l din Protocolul nr. 1 la Conventie.

Se invoca faptul ca atitudinea paratei releva un refuz nejustificat in solutionarea cererii, astfel ca se impune obligarea acesteia la emiterea deciziei, cu plata daunelor cominatorii, conform art. 18 alin. (5) din Legea nr.554/2004.

In drept, actiunea este intemeiata pe prevederile Titiului VII din Legea nr.247/2005 si Legii nr.554/2004.

Parata Autoritatea Natională pentru Restituirea Proprietatilor, prin intampinarea inregistrata la data de 29 iunie 2011, a invocat exceptia lipsei calitaţii sale procesuale pasive, sustinand ca potrivit art.13 alin.5 din Titlul VII al Legii nr.247/2005, CCSD numeste aleatoriu evaluatori autorizati, trimite la evaluare si in final emite titiurile de despagubire.

Referitor la capatul de cerere privind daunele cominatorii cerute de reclamanta, solicita respingerea acestuia ca inadmisibil, potrivit disp. art.580 ind.3 Cod procedura civila, neputandu-se acorda daune cominatorii.

Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor a formulat cerere de chemare in garantie impotriva Primariei Municipiului Pitesti, prin Primar, solicitand obligarea acesteia la plata sumelor la care ar fi obligata parata, in ipoteza caderii in pretentii.

Se sustine ca de la dosarul de despagubire nr………../CC, lipsesc acte care sa descrie constructia demolata, iar reclamanta nu face dovada calitaţii de persoana indreptatita, dupa fosta proprietara a imobilului notificat, doamna P. F.

Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor a formulat intampinare, ridicand exceptia de nelegalitate a dispozitiei nr. 6006/31.10.2006, emisa de Primaria Municipiului Pitesti, potrivit art.4 alin.l din Legea nr.554/2004.

În subsidiar, in cazul in care se va trece peste exceptia invocata, pe fond, se solicita respingerea cererii ca neîntemeiata, deoarece in cadrul procedurii administrative prevazuta de Titlul VII al Legii nr.247/2005, trebuie parcurse mai multe etape, in cazul de faţa etapa transmiterii si inregistrarii dosarului fiind parcursa, in sensul ca dosarul a fost inregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr…………/CC. Verificarea legalitatii respingerii cererii de restituire in natura si etapa evaluarii sunt conditionate de respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor, potrivit Deciziei nr.2815/16.09.2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor.

Se sustine ca nu exista un refuz din partea Comisiei Centrale in solutionarea cererii reclamantilor, procedura adrninistrativa fiind declansata, dosarele fiind solutionate in ordinea inregistrarilor, dosarul din speta facand parte din categoria dosarelor transmise dupa intrarea in vigoare a OUG nr.81/2007.

Cu privire la daunele cominatorii, se solicita respingerea cererii, sustinandu-se ca aceasta este inadmisibila, deoarece neemiterea deciziei reprezentand titlu de despagubire nu poate constitui o neexecutare din partea comisiei, dispozitiile art.580 C.p.c., nefiind aplicabile in cauza.

Prin intimpinarea primita la 14.09.2011, Primaria Municipiului Pitesti solicita respingerea cererii de chemare in garantie formulata de CCSD, sustinand ca cererea nu indeplineste cerinţele legale prevazute de art. 60-63 Cod procedura civila, intre cele doua institutii neexistand un raport obligational, ci atributii ce le revin fiecareia, potrivit dispozitiilor legale in materie. Mai arata ca CCSD, potrivit art. 16 cap.V Titlul VII din Legea nr.247/2005, dupa primirea dispozitiilor emise de entitatea investita cu solutionarea notificarii, in baza raportului de evaluare, procedeaza fie la emiterea deciziei reprezentand titlul de despagubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.

Examinand pretenţiile formulate, in raport de probele cu inscrisuri administrate, Curtea apreciaza ca actiunea este intemeiata in parte si se impune a fi admisa si obligata parata CCSD la emiterea titlului de despagubire, respingand capatul de cerere privind plata daunelor cominatorii.

La data de 29.06.2001 si respectiv 08.08.2001, in conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001, defunctul P. C. N. a notificat Primaria Municipiului Pitesti, solicitand acordarea de despagubiri banesti pentru imobilul situat in ……………………………constructii in suprafata de 281,42 mp.; la data de 02.01.2002, P. C. N. a decedat, iar prin dispozitia nr.6006/31.10.2006 emisa de Primarul Municipiului Pitesti, cererea de acordare a despagubirilor formulata de autorul sau a fost respinsa, propunandu-se acordarea de despagubiri in favoarea reclamantei, in conditiile legii speciale, dispozitia nefiind contestata. In anul 2006, dispozitia de mai sus a fost inaintata Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor, constituindu-se dosarul nr……../CC in vederea stabilitii cuantumului despagubirilor.

De la aceasta data si pana in prezent, Comisia Centrala nu a emis titlul de despagubire pentru reclamanta.

Potrivit art. 16 din Titlul VII al Legii nr.247/2005, dispozitiile entitatilor investite cu solutionarea notificarilor sunt supuse controlului de legalitate realizat de Prefect (alin.21), apoi, se predau Secretariatului CCSD, impreuna cu intregul dosar aferent acestora, iar cu aceasta ocazie se face o noua verificare, de data aceasta numai a ,,legalitatii respingerii cererii de restituire in natura.".

Secretariatul Comisiei Centrale, apreciind ca in mod intemeiat cererea de restituire in natura a fost respinsa, demareaza procedura de evaluare finalizata prin emiterea titlului de despagubire.

Din redactarea art. 16 si a Normelor de aplicare a acestor prevederi legale (HG nr.1095/2005) nu rezulta ca in competenţa CCSD s-au stabilit atributii de verificare a dispozitiilor emise de primar, care sa priveasca alte aspecte decat imposibilitatea restituirii in natura a imobilului.

Asupra exceptiei de nelegalitate a dispozitiei nr.6006/31.10.2008, emisa de Primaria Municipiului Pitesti, Curtea retine ca, potrivit art.4 alin.l teza I din Legea nr.554/2004, legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetata oricand in cadrul unui proces, pe cale de exceptie, daca de actul administrativ depinde solutionarea litigiului pe fond.

Conditiile de trimitere a exceptiei spre solutionare catre tribunal, faţa de dispoziţiile. art. 4 alin. 1 si art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/204, nu sunt indeplinite.

Astfel, fondul prezentei cauze il reprezinta obligarea Comisiei Centrale de Stabilire a Despagubirilor sa emita decizia de stabilire a despagubirilor, in raport cu prevederile art. 16 alin.7 din Titlul VII al Legii nr.247/2005.

Procedura de faţa are in vedere etapa ulterioara celei de stabilire a indreptatirii persoanei la reparatie, in conditiile legii speciale, in care autoritatile competente sunt chemate sa verifice tocmai daca persoana respectiva poate primi despagubiri.

In aceasta din urma procedura, reglementata de Legea nr. 10/2001, entitatea investita potrivit legii cu solutionarea notificarii, este obligata sa analizeze actele doveditoare ale dreptului de proprietate, dupa caz, inscrisurile care descriu constructia demolata si orice alte inscrisuri necesare evaluarii pretentiilor de restituire decurgand din lege, care pot fi depuse pana la data solutionarii notificarii, in conditiile art.23 din Legea nr.10/2001.

In baza acestora, se emite dispozitia prin care se dispune restituirea in natura, in masura in care acest lucru este posibil, respectiv se propune acordarea de despagubiri in conditiile legii speciale privind regimul de stabilire si plata a despagubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv, in situatiile in care masura compensarii nu este posibila sau aceasta nu este acceptata de persoana indreptatita (art.26 alin.l din Legea nr.10/2001).

Dupa emiterea dispozitiei, aceasta se inainteaza pe baza de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, in conditiile art. 16 alin.l din Titlul VII al Legii nr.247/2005, care procedeaza la analizarea dosarelor, pe baza situatiei juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despagubiri, in privinţa verificarii legalitatii respingerii cererii de restituire in natura. Daca Secretariatul Comisiei Centrale constata ca, in mod intemeiat cererea de restituire in natura a fost respinsa, transmite dosarul evaluatorului sau societatii de evaluatori desemnate, in vederea intocmirii raportului de evaluare (art. 16 alin.4 si 5 din Titlul VII al Legii nr.247/2005).

Rezulta, ca atare, ca singura posibilitate pe care o are Comisia, in raport cu competenţele recunoscute de lege, este aceea de a verifica legalitatea respingerii cererii de restituire in natura, iar daca constata ca aceasta restituire era posibila, nu va emite decizia de stabilire a titlului de despagubire.

Legea nu confera Comisiei atributii in privinţa verificarii legalitatii stabilirii calitatii de persoana indreptatita, acest aspect putand fi cenzurat numai in procedurile speciale, reglementate de Legea nr.10/2001 (art.26 alin.3). Repunerea in discutie a calitatii de persoana indreptatita, nu se poate face in procedura de faţa, potrivit Titlului VII din Legea nr.247/2005, competentele comisiei fiind limitate de prevederile exprese ale acestuia.

In ipoteza in care s-ar releva ca persoana in discutie nu poate beneficia de prevederile Legii nr.10/2001, s-a statuat constant, ca terţele persoane interesate pot ataca dispozitia prin care se recunoaste calitatea de persoana indreptatita in procedura dreptului comun, civila, efectele dispozitiei primarului nefiind cele specifice unui act administrativ, ci avand valoarea unui act de proprietate (art.25 alin.4 din Legea nr.10/2001), susceptibil de cenzurare in conditiile dreptului comun, iar nu de catre instanţa de contencios administrativ.

In acest context, se constata ca cerinţele art.4 alin.l teza I din Legea nr. 554/2004, nu sunt indeplinite, dispozitia primarului neavand caracterul unui act administrativ si fiind supus unei proceduri speciale, atunci cand se respinge cererea de restituire in natura, respectiv de drept comun, atunci cand se solicita reanalizarea calitatii de persoana indreptatita.

De asemenea, faţa de procedura prescrisa de art. 16 din Titlul VII al Legii nr.247/2005, se constata si ca exceptia de nelegalitate invocata nu vizeaza un act care are legatura cu fondul cauzei, atita vreme cat legea nu permite in aceasta faza reanalizarea calitatii de persoana indreptatita.

Curtea retine ca potrivit art. 16 alin.2 din Titiul VII al Legii nr.247/2005, notificarile formulate potrivit prevederilor Legii nr.10/2001 republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, care nu au fost solutionate in sensul aratat la alin. (1) pana la data intrarii in vigoare a legii, se predau pe baza de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor, insotite de deriziile/dispozitiile emise de entitatile investite cu solutionarea notificarilor, a cererilor de retrocedare sau, dupa caz, ordinelor conducatorilor administratiei publice centrale continand propunerile motivate de acordare a despagubirilor, dupa caz, de situatia juridica actuala a imobilului obiect al restituirii si de intreaga documentatie aferenta acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele constructii demolate depuse de persoana indreptatita si/sau regasite in arhivele proprii, in termen de 30 de zile de la data ramanerii definitive a deciziilor/dispozitiilor sau dupa caz, a ordinelor.

Textul are in vedere situatiile in care notificarile formulate de persoanele indreptatite au fost solutionate prin decizii/dispozitii, emise de entitatile investite cu solutionarea notificarilor, insa in acestea nu s-au consemnat sume, care urmeaza a se acorda ca despagubire.

In acest caz, potrivit art 16 alin.4 si 5 din acelasi act normativ, Secretariatul Comisiei Centrale procedeaza la analizarea dosarelor in privinţa verificarii legalitatii respingerii cererii de restituire in natura, si daca constata ca in mod intemeiat cererea de restituire in natura a fost respinsa, dosarele sunt transmise, evaluatorului sau societatii de evaluatori desemnate, in vederea intocmirii raportului de evaluare.

Ulterior, pe baza raportului de evaluare, Comisia Centrala procedeaza fie la emiterea deciziei reprezentind titlul de despagubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare, potrivit art.16 alin.7 din Legea nr.247/2005.

Se constata ca atare ca, desi dispozitia a fost emisa in anul 2006, aflandu-se impreuna cu dosarul la autoritatea parata, aceasta nu a procedat potrivit dispozitiilor art.16 din Legea nr.247/2005, pana in prezent.

Desi legea nu prevede un termen pentru solutionarea dosarelor inaintate Secretariatului Comisei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor, intervalul de timp in care, in cazul de faţa, Comisia nu a indeplinit nici un act in procedura Legii nr.247/2005, este apreciat ca depasind un termen rezonabil, necesar autoritatii parate pentru demararea procedurii in dosarele cu care este investita, tinand seama de numarul mare de cereri, de complexitatea procedurilor, dar si de pozitia persoanei indreptatite la despagubiri, in conditiile legii speciale, in vederea solutionarii dosarului.

Retintnd astfel prevederile art.16 alin.4, 5 si 7 din Titlul VII al Legii nr.247/2005, se constata ca autoritatea parata nu si-a indeplinit toate obligatiile legale, astfel ca, se va admite in parte cererea si va fi obligata Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor sa emita decizia reprezentand titlul de despagubire pe baza valorii determinate prin evaluare.

Capatul de cerere privind daunele cominatorii nu este întemeiat, deoarece neemiterea deciziei reprezentand titlul de despagubire nu poate constitui o neexecutare din partea comisiei, nefiind incidente in cauza dispozitiile art.580 ind.2 si art.580 ind.3 Cod procedura civila.

Cu privine la cererea de chemare in garantie, se constata ca desi neprecizata, aceasta poate avea ca obiect numai sumele la care ar fi fost obligata parata cu titlu de daune cominatorii sau cheltuieli de judecata.

Ca atare, faţa de solutia ce se va pronunţa asupra cererii principale, vazand prevederile art. 60 alin.l Cod procedura civila, nu este indeplinita ipoteza caderii in pretentii in ce o priveste pe parata, obligatia ce se va dispune in sarcina acesteia, neputand fi pusa in sarcina chematei in garantie, astfel ca cererea se va respinge, fara a se impune analizarea acesteia in fond.

In temeiul art.16 alin.2 si art.18 din Titlul VII al Legii nr.247/2005, precum si art. 8 din Legea nr. 554/2004, Curtea va admite in parte actiunea si va obliga parata CCSD sa emita decizia pentru stabilirea despagubirilor in dosarul nr.29291/CC, va respinge capatul de cerere privind acordarea daunelor cominatorii, cererea de chemare in garantie si va respinge actiunea faţa de ANRP, pentru lipsa calitatii sale procesuale pasive.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARAŞTE

Admite in parte actiunea formulata de reclamanta M. G. C., domiciliata ……………………, impotriva paratei COMISIA CENTRALA PENTRU STABILIREA DESPAGUBIRILOR, cu sediul in Bucuresti, Calea Floreasca nr.202, sector 1.

Obliga pe parata sa emita decizia, reprezentand titlul de despagubire in dosarul nr........../CC, pe numele reclamantei.

Respinge capatul de cerere privind acordarea daunelor cominatorii

Respinge actiunea fata de parata AUTORITATEA NAŢIONALA PENTRU RESTITUIREA PROPRIETAŢILOR, pentru lipsa calitatii procesuale pasive.

Respinge cererea de chemare in garantie a PRIMARIEI MUNICIPIULUI PITEŞTI - prin PRIMAR, cu sediul in municipiul Pitesti, str. Victoriei nr.24, judetul Arges.

Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica astazi, 21 septembrie 2011, la Curtea de Apel Pitesti - Sectia comerciala si de contencios administrativ si fiscal.

Preşedinte, loana Miriţa

Divorţul în noul Cod Civil

În ciuda numeroaselor discuţii, polemici şi previziuni, iată că la 1 octombrie 2011, noul Cod Civil [1] a intrat totuşi în vigoare, cu “bunele” şi “relele” sale. Astfel, Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, publicată în Monitorul Oficial nr. 511/24.07.2009, modificată prin Legea nr. 71/2011 aduce schimbări în aproape toate domeniile dreptului privat, instituind noi reglementări care vor guverna raporturile de drept civil, dreptul familiei, drept comercial, etc.Prin abrogarea Legii nr. 4/1953 privind Codul familiei [2], noul Cod civil prevede modificări substanţiale asupra normelor de drept ce reglementează raporturile de familie. Se introduc noţiuni şi concepte noi, cum ar fi logodna sau Consiliul de familie, iar instituţiile deja consacrate capătă noi valenţe. Dintre acestea din urmă, cea care a trezit un interes considerabil, poate şi datorită impactului social semnificativ, este desfacerea căsătoriei.
Până la intrarea în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil, procedura divorţului era reglementată de art. 37 şi urm. Codul familiei, şi de art. 607 şi urm. Cod procedură civilă. Pe scurt, desfacerea căsătoriei se putea realiza: “prin acordul părţilor, la cererea ambilor soţi; atunci când din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soţi (erau) grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai (era) posibilă; la cererea aceluia dintre soţi a cărui stare de sănătate (făcea) imposibilă continuarea căsătoriei” – art. 37 din Legea nr. 4/1953. Divorţul putea fi pronunţat din vina unuia dintre soţi sau din culpă comună (vina ambilor soţi).
Alături de soluţionarea cererii principale, aceea de desfacere a căsătoriei, instanţa investită se pronunţa şi asupra cererilor accesorii formulate, cu privire la nume, încredinţarea copiilor minori, stabilirea pensiei de întreţinere şi folosirea locuinţei. Divorţul putea fi constatat şi pe cale notarială sau administrativă, de către notarul public sau ofiţerul de stare civilă de la “locul căsătoriei sau al ultimei locuinţe comune a soţilor”, în situaţia în care, din căsătoria respectivă nu rezultaseră copii minori – art. 38 indice 1 din Legea nr. 4/1953.
Raportându-ne la dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil, observăm că în ceea ce priveşte cazurile de divorţ, aceasta reformulează situaţiile prevăzute de vechea reglementare şi pe care le-am enumerat mai sus, introducând însă şi un nou motiv. Astfel, art. 373 din Legea nr. 287/2009 reglementează o nouă situaţie care poate determina desfacerea căsătoriei, şi anume separaţia în fapt dintre cei doi soţi, separaţie care trebuie să fi durat cel puţin 2 ani.
Oprindu-ne asupra divorţului pe cale administrativă sau notarială, o noutate o reprezintă faptul că în lumina dispoziţiilor art. 375 al.(2) din Legea nr. 287/2009, această procedură va putea fi aplicată şi în situaţia în care din căsătorie au rezultat copii, cu condiţia ca soţii să se înţeleagă asupra tuturor celorlalte chestiuni accesorii (numele de familie pe care îl vor purta după divorţ, exercitarea împreună a autorităţii părinteşti, alegerea locuinţei copiilor după divorţ, maniera de exercitare a drepturilor de legături personale, contribuţiile fiecăruia la cheltuielile de creştere, educare şi pregătire profesională a copiilor).
În ceea ce priveşte desfacerea căsătoriei pe cale judecătorească, noul Cod civil păstrează acelaşi registru ca şi vechea reglementare. Articolul 379 reiterează divorţul din culpa unuia dintre soţi sau din culpă comună.
Legiuitorul creează şi posibilitatea ca soţul nevinovat de producerea divorţului să solicite soţului vinovat despăgubiri pentru prejudiciul suferit prin desfacerea căsătoriei. Astfel, art. 388 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil statuează: “Distinct de dreptul la prestaţia compensatorie prevăzut la art. 390, soţul nevinovat, care suferă un prejudiciu prin desfacerea căsătoriei, poate cere soţului vinovat să îl despăgubească.” Admiterea unei astfel de cereri este, bineînţeles, condiţionată de dovedirea acestui prejudiciu, prejudiciu care trebuie să fie cert şi să fi fost determinat de desfacerea căsătoriei.
Posibilitatea ca soţul nevinovat de desfacerea căsătoriei să primească despăgubiri de la soţul vinovat reprezintă probabil o măsură prin care legiuitorul doreşte să crească nivelul de conştientizare în plan social a importanţei instituţiei căsătoriei şi a divorţului.Riscul ca acest mijloc legal să se erijeze într-o modalitate de îmbogăţire fără just temei a vreunuia dintre soţi, poate fi evitat numai prin diligenţa şi rolul activ al instanţei investite cu soluţionarea cererii.
Mergând mai departe cu prezentarea efectelor divorţului în noua reglementare, observăm că la desfacerea căsătoriei soţii pot conveni să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei; în lipsa unui acord în acest sens, păstrarea numelui poate fi încuviinţată de instanţă, numai dacă există motive temeinice în interesul unuia dintre soţi sau în interesul superior al copilului.
Referitor la regimul matrimonial, constatăm că acesta încetează la data introducerii cererii de divorţ. Cu toate acestea, cum în foarte multe cazuri, soţii pot fi despărţiţi în fapt de la o dată anterioară introducerii cererii de divorţ, legiuitorul a reglementat şi această situaţie. Conform art. 385 al. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, la cererea oricăruia dintre soţi sau a ambilor soţi, instanţa de judecată poate constata că regimul matrimonial a încetat la data separaţiei în fapt.
Cu privire la obligaţia de întreţinere între soţi, aceasta subzistă şi după desfacerea căsătoriei, dacă soţul divorţat se află “în nevoie din pricina unei incapacităţi de muncă survenite înainte de căsătorie ori în timpul căsătoriei”, sau dacă aceasta intervine “în decurs de un an de la data desfacerii căsătoriei” şi numai dacă această incapacitate este determinată de o circumstanţă în legătură cu căsătoria – art. 389 al. (2) din Legea nr. 287/2009 .
Constatăm că noua reglementare civilă, aduce modificări şi în acest domeniu. Dacă art. 41 al. (3) din Legea nr. 4/1953 privind Codul familiei stabilea valoarea maximă a cuantumului pensiei de întreţinere la o treime din venitul net din muncă al soţului obligat, Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil limitează valoarea acesteia la o pătrime din venitul net din muncă al soţului obligat.
Oprindu-ne asupra efectelor patrimoniale ale divorţului reglementat de noul Cod Civil, identificăm cea mai importantă noutate introdusă de Legea nr. 287/2009, şi anume, prestaţia compensatorie. La o privire de ansamblu, se poate aprecia că reglementarea instituţiei prestaţiei compensatorii a fost determinată, în mare, de acelaşi raţionament care a dus la instituirea despăgubirilor prevăzute de Art. 388 din Legea nr. 287/2009. Cu toate acestea, la o analiză mai aprofundată, observăm că cele două noţiuni sunt total diferite una de cealaltă, având trăsături distincte. Întrucât despre despăgubirile pe care le poate solicita soţul nevinovat de la soţul vinovat de desfacerea căsătoriei am mai vorbit, ne vom opri şi asupra instituţiei prestaţiei compensatorii.
Raportându-ne la dispoziţiile art. 390 şi urm. din Legea nr. 287/2009, observăm că independent de posibilitatea solicitării unor despăgubiri de la soţul vinovat, pentru prejudiciul suferit datorită desfacerii căsătoriei, “în cazul în care divorţul se pronunţă din culpa exclusivă a soţului pârât, soţul reclamant poate beneficia de o prestaţie care să compenseze, atât cât este posibil, un dezechilibru semnificativ pe care divorţul l-ar determina în condiţiile” sale de viaţă.
Spre deosebire de despăgubirile prevăzute de dispoziţiile art. 388 din noul Cod Civil (care vor fi acordate soţului nevinovat indiferent de calitatea pe care o are, reclamant sau pârât), de prestaţia compensatorie va beneficia doar soţul reclamant (în situaţia în care divorţul se pronunţă din vina soţului pârât).Pe de altă parte, pentru a se putea acorda o prestaţie compensatorie, căsătoria trebuie să fi durat cel puţin 20 de ani. Cu alte cuvinte, sfera de aplicabilitate a acestei noţiuni este mai redusă decât cea a despăgubirilor pentru desfacerea căsătoriei.O altă deosebire între cele două instituţii o reprezintă şi faptul că dacă solicitarea despăgubirilor pevăzute de art. 388 din Legea nr. 287/2009 nu exclude dreptul soţului nevinovat de a pretinde şi o pensie de întreţinere de la soţul vinovat – atunci când este cazul-, soţul care solicită prestaţie compensatorie nu mai poate cere şi pensie de întreţinere de la celălalt soţ.
Din punct de vedere procedural, prestaţia compensatorie nu poate fi cerută decât o dată cu desfacerea căsătoriei – art. 391 al. (1) din Legea nr. 287/2009. De plano, înţelegem că solicitarea unei prestaţii compensatorii nu poate fi făcută decât în cadrul cererii de divorţ, sau cel mai târziu până la prima zi de înfăţişare, în caz contrar reclamantul fiind decăzut din acest drept.
Cu privire la forma prestaţiei compensatorii, dispoziţiile noului Cod civil stabilesc că aceasta poate fi reprezentată de o sumă de bani (globală sau o rentă viageră) sau se poate presta în natură (prin exercitarea uzufructului asupra unor bunuri mobile sau imobile ale debitorului). În situaţia în care “mijloacele debitorului” şi “resursele creditorului” se modifică, instanţa de judecată poate modifica valoarea prestaţiei compensatorii. Cazurile legale în care acordarea prestaţiei compensatorii încetează sunt: decesul unuia dintre soţi, recăsătorirea soţului creditor, sau ori de câte ori acesta deţine resurse suficiente care să îi asigure “condiţii de viaţă asemănătoare celor din timpul căsătoriei” – art. 395 din Legea nr. 287/2009.
Spre deosebire de despăgubirile prevăzute de Art. 388 din Legea nr. 287/2009, care au mai curând valoarea unei sancţiuni pecuniare aplicate soţului vinovat de desfacerea căsătoriei şi care au scopul de a acoperi exclusiv prejudiciul cauzat soţului nevinovat prin desfacerea căsătoriei, alături de valoarea sancţionatorie, prestaţia compensatorie capătă şi valenţele unui remediu juridic. Ea nu este condiţionată de dovedirea vreunui prejudiciu, iar finalitatea sa este de a asigura soţului divorţat nevinovat o viaţă cât mai apropiată de cea din timpul căsătoriei.
Revenind la celelalte efecte juridice ale divorţului, constatăm că şi în noua reglementare, instanţa care soluţionează divorţul se va pronunţa prin aceeaşi sentinţă şi asupra raporturilor dintre părinţii divorţaţi şi copiii minori din căsătorie. Referitor la acest aspect, menţionăm că primează interesul superior al minorului. În lumina dispoziţiilor art. 397-403 din noul Cod Civil, în ceea ce priveşte exercitarea drepturilor părinteşti, se observă că legiuitorul oferă o abordare inedită.
Se introduce conceptul de autoritate părintească iar regula generală este că aceasta se exercită în comun de ambii părinţi chiar şi ulterior desfacerii căsătoriei. Cu toate acestea, reţinând dispoziţiile art. 398 din Legea nr. 287/2009, “…dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanţa hotărăste ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinţi.” Aşadar, observăm că dispare noţiunea de încredinţare a minorului ca urmare a divorţului, astfel cum aceasta era definită de vechea reglementare.
Totodată, prin sentinţa de divorţ, instanţa de judecată se va pronunţa şi asupra locuinţei minorului, care va fi la părintele cu care locuieşte “în mod statornic”, sau dacă până la desfacerea căsătoriei copilul a locuit cu ambii părinţi, la unul dintre ei (ţinând seama de interesul său superior).
În continuare, dispoziţiile art. 401 din Legea nr. 287/2009 reiterează atât dreptul părintelui separat de copilul său de a avea legături personale cu acesta cât şi posibilitatea sesizării instanţei de judecată cu o cerere în acest sens în situaţia în care există neînţelegeri.
În conformitate cu prevederile art. 402 şi art. 499 din Legea nr. 287/2009, prin sentinţa de divorţ, instanţa va stabili contribuţia fiecăruia dintre părinţi la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională ale copilului. Aceste obligaţii se vor executa în natură. Se păstrează şi posibilitatea stabilirii unei pensii de întreţinere în bani în favoarea minorului prin sentinţa de divorţ, în situaţia în care se probează că părintele nu îndeplineşte această obligaţie de bună voie. Valoarea pensiei de întreţinere va fi stabilită într-o sumă fixă sau într-o cotă procentuală de “până la o pătrime din venitul lunar net al părintelui pentru un copil, o treime pentru doi copii şi o jumătate pentru 3 sau mai mulţi copii” – art. 529 al. (2) din Legea nr. 287/2009. Aşadar, Legea nr. 287/2009 reconfirmă prezumţia că părinţii onorează de bună voie cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională ale copilului. Numai în situaţia în care se dovedeşte că părintele nu participă de bună voie la cheltuielile de mai sus, acesta poate fi contrâns de către instanţa de judecată, la plata unei pensii în bani.
Cu privire la aplicabilitatea în timp a noilor reglementări privitoare la divorţ, art. 6 din Legea nr. 287/2009 oferă răspunsul la această chestiune.Reţinând dispoziţiile textului de lege amintit mai sus, concluzionăm că noua reglementare va fi aplicată şi “efectelor viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din sarea şi capacitatea persoanelor din căsătorie, filiaţie, adopţie şi obligaţia legală de întreţinere. (…) dacă aceste situaţii subzistă după intrarea în vigoare a legii noi.”Prin urmare, în materia cererilor de divorţ, stabilire pensie de întreţinere, încredinţare minor, stabilirea de legături personale, se vor judeca după legea nouă nu numai acţiunile introduse după data de 1 octombrie 2011 ci şi cele care se află deja pe rolul instanţelor şi care nu au fost soluţionate încă până la data de 1 octombrie 2011.

------------------------------------------------------------------------------

[1] Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, publicată în Monitorul Oficial nr. 511/24.07.2009, modificată prin Legea nr. 71/2011
[2] publicată în Buletinul Oficial nr. 1/4 ianuarie 1954
http://www.juridice.ro/168872/divortul-in-noul-cod-civil.html

Un fost angajat "îmi fură" clienţii. Ce pot face?

Am găsit răspunsul la această "dilemă", abordată fiind de un client (societate comercială) care se confrunta cu o astfel de problemă şi care căuta o soluţie.

Situaţia era simplă, societatea în cauză îşi desfăşoară activitatea în domeniul comercializării componentelor hardware şi software, iar la sfârşitul anului 2010 uneia dintre angajatele acesteia i-a încetat contractul de muncă.

Ulterior, fosta angajată îşi înfiinţează o societate comercială de acelaşi profil şi, trepat, redirecţionează clientela fostului angajator către propria sa societate, creându-i primului prejudicii însemnate.

În contextul economic deosebit de imprevizibil din ultimii ani, context care încurajează migraţia angajatului de la un loc de muncă la altul, cazul descris mai sus se întâlneşte destul de frecvent şi poate avea consecinţe deosebit de serioase, putându-se ajunge chiar la falimentul "societăţii - victimă".

Aşadar, ce pot face atunci când un fost angajat începe să îmi fure clientela?

Nu mă voi referi la angajatorii care au inserate în contractele de muncă încheiate cu angajaţii, diverse clauze de fidelitate sau de neconcurenţă care pot determina uşor angajarea răspunderii acestora în situaţia de mai sus. Din păcate, cei care uzează de aceste clauze, clauze legale şi corecte, sunt de obicei marii angajatori, care oricum ar avea mult mai puţin de suferit în urma unei eventuale deturnări de clientelă din partea vreunui fost angajat, decât vreo întreprindere mică sau mijlocie.

În lipsa vreunei clauze de natura celor amintite, avem la îndemână dispoziţiile Legii nr. 11/1991 privind concurenţa neloială [1], act normativ care reprezintă instrumentul legal cu ajutorul căruia pot fi trase la răspundere şi sancţionate persoanele care au săvărşit fapte de concurenţă neloială. 

Articolul 1 din Legea nr. 11/1991 statuează în mod clar:

"Comercianţii sunt obligaţi să îşi exercite activitatea cu bună-credinţă, potrivit uzanţelor cinstite, cu respectarea intereselor consumatorilor şi a cerinţelor concurenţei loiale."

Totodată, prevederile Art. 3  ale aceluiaşi act normativ sancţionează încălcarea obligaţiei amintite mai sus cu angajarea răspunderii "civile, contravenţionale ori penale"[2].  

Trecând peste aceste reglementări cu caracter general, reglementări care stabilesc practic principiile care stau la baza combaterii concurenţei neloiale, constatăm că Art.4 al.(1) lit. g) din Legea nr.11/1991 oferă şi soluţia concretă pentru problema cu care ne confruntăm: conform textului de lege amintit, "deturnarea clientelei unui comerciant prin folosirea legăturilor stabilite cu această clientelă în cadrul funcţiei deţinute anterior la acel comerciant" constituie contravenţie - dacă fapta nu este săvârşită în condiţiile legii penale - , fiind sancţionată cu amendă contravenţională.

Constatarea şi sancţionarea contravenţiei se realizează de către personalul de control împuternicit de către Consiliul Concurenţei, din oficiu sau în urma sesizărilor, sesizări care pot fi făcute şi de către părţile vătămate (societatea-victimă).

Sancţiunea poate fi aplicată atât persoanei fizice cât şi persoanei juridice.

Independent de sesizarea Consiliului Concurenţei, în situaţia în care au fost cauzate "daune patrimoniale sau morale"[3],  persoana vătămată (în cazul nostru prima societate angajatoare) se poate adresa instanţei de judecată competente, cu acţiune în răspundere civilă corespunzătoare împotriva fostului salariat.

Aşadar, făcând uz de dispoziţiile Legii nr. 11/1991, societatea prejudiciată poate chema în judecată pe fostul angajat care îi deturnează clientela folosindu-se de legăturile stabilite cu aceasta pe perioada exercitării unei funcţii la societatea vătămată.

Reţinând dispoziţiile Art.7 al. (1) din Legea nr. 11/1991[4], observăm că instanţa competentă să soluţioneze astfel de acţiuni este tribunalul în circumscripţia căruia s-a săvărşit fapta sau în circumscripţia căruia îşi are domiciliul sau sediul pârâtul.

Constatăm că sub aspectul soluţionării unor astfel de cereri, legiuitorul a fost destul de permisiv, introducând o competenţă alternativă.

Pe calea unei astfel de acţiuni, putem solicita instanţei de judecată obligarea pârâtului să înceteze sau să înlăture actul de concurenţă neloială săvârşit. De asemenea, putem pretinde şi repararea prejudiciului suferit prin acordarea de despăgubiri.

Un aspect deosebit de important este acela că în cazul unor astfel de acţiuni termenul de prescripţie este de un an şi începe să curgă de la data de care "păgubitul a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască dauna şi pe cel care a cauzat-o, dar nu mai târziu de 3 ani de la data savârşirii faptei." [5]

Cum dispoziţiile Legii nr. 11/1991 se completează  cu prevederile Codului Civil şi de Procedură Civilă şi ale Codului Penal şi de Procedură Penală, reţinem că în speţa expusă, acţiunea va fi întemeiată pe prevederile Art. 9 al.(1) din Legea nr.11/1991, raportat şi la dispoziţiile Art. 998 C.C., în cazul nostru, fiind dovedite cu uşurinţă caracterul ilicit al faptei în sine (deturnarea de clientelă), prejudiciul suferit, vinovăţia fostului angajat şi raportul de cauzalitate între fapta săvârşită şi paguba suferită.
Pe această cale, fără a avea inserată vreo clauză specială în contractul de muncă, avem posibilitatea să îl determinăm pe fostul angajat să înceteze actul de concurenţă neloială respectiv şi să îl obligăm pe acesta să ne acopere  prejudiciu cauzat.
Raportându-ne la dispoziţiile Art.3 din Legea nr. 11/1991, reţinem şi că în situaţia în care modalitatea de executare a actului de concurenţă neloială cuprinde acţiuni care pătrund în sfera penalului, fostul angajat va răspunde penal.

[1]Actul normativ a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 24/30.01.1991şi a fost modificat prin Legea nr. 21/1996 şi Legea nr. 298/2001;

[2] "Incălcarea obligaţiei prevăzute la art. 1 atrage răspunderea civilă, contravenţională ori penală, in condiţiile prezentei legi.";

[3] Art. 9 al. (1) din Legea nr. 11/1991:" Dacă vreuna dintre faptele prevăzute de art. 4 sau 5 cauzează daune patrimoniale sau morale, cel prejudiciat este în drept să se adreseze instanţei competente cu acţiune in răspundere civilă corespunzătoare."

[4] "Acţiunile izvorând dintr-un act de concurenţă neloială sunt de competenţa tribunalului locului săvârşirii faptei sau în a cărui rază teritorială se găseşte sediul pârâtului sau inculpatului; în lipsa unui sediu este competent tribunalul domiciliului pârâtului sau inculpatului.";

[5] Art. 12 din Legea nr. 11/1991.
 publicat în revista "Note.Studii juridice"- august 2011

http://www.juridice.ro/158883/un-fost-angajat-imi-fura-clientii-ce-pot-face.html

ANRP.Obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea titlului de despăgubire.Termen rezonabil

Dosar nr. 486746/2011
ROMANIA
CURTEA DE APEL PITESTI
SECTIA COMERCIALA S1 DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL
INCHEIERE
Sedinta publica din 04 mai 2011

Completul compus din:
Presedinte: loana Mirita- judecator
Magdalena Molea - grefier
S-a luat in examinare, pentru solutionare, in prima instana actiunea formulata potrivit Legii Contenciosului Administrativ de reclamanta G. J., cu domiciliul ales la familia D.R. din........................... impotriva paratelor AUTORITATEA NATIONALA PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR si COMISIA CENTRALA PENTRU STABILIREA DESPAGUBIRILOR ambele cu sediul in Bucuresti, Calea Floreasca, nr.202, sector 1.
La apelul nominal, facut in sedinta publica, a raspuns avocat Andreea Dumitrescu pentru reclamanta, lipsa fiind paratele.
Procedura, legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, care invedereaza instantei ca prin serviciul arhiva s-au depus la dosar prin fax si prin posta intampinari din partea paratelor.
Se comunica aparatorului reclamantei copie de pe intampinarile de la dosar.
Aparatorul reclamantei solicita proba cu inscrisuri ce emana de la cele doua parate si pe care le depune la dosar cu opis. De asemenea precizeaza ca nu mai are de formulat alte cereri.
Curtea fata de actele si lucrarile de la dosar constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul asupra fondului.
Aparatorul reclamantei solicita respingerea exceptiei invocata de parata Autoritatea Nationala Pentru restituirea Proprietatilor in intampinare si admiterea actiunii asa cum a fost formulata si motivata in scris si amanarea pronuntarii pentru a depune concluzii scrise.
CURTEA
Pentru a da posibilitate aparatorului reclamantei sa depuna la dosar concluzii scrise, urmeaza a amana pronuntarea.
DISPUNE
Amana pronuntarea la data de 11 mai 2011.
Pronuntata in sedinta publica, astazi 04 mai 2011 la Curtea de Apel Pitesti -Sectia Comerciala si de Contencios Administrativ si Fiscal.

Presedinte, Grefier
loana Mirita Magdalena Molea


ROMANIA
CURTEA DE APEL PITESTI
SECT1A COMERCIALA SI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR NR. 486/46/2011
SENTlNTA NR. 273/F-CONT/2011

Sedinta publica din 11 Mai 2011
Curtea compusa din:
Presedinte: loana Mirita- judecator
Magdalena Molea - grefier

Pe rol fiind pronuntarea in prima instanta privind actiunea formulata potrivit Legii Contenciosului Administrativ de reclamanta G. J., cu domiciliul ales la familia D. R. din Pitesti………………………, impotriva paratelor AUTORITATEA NAT1ONALA PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATlLOR si COMISIA CENTRALA PENTRU STABILIREA DESPAGUBIRILOR ambele cu sediul in Bucuresti, Calea Floreasca, nr.202, sector 1.
La apelul nominal, facut in sedinta publica, nu au raspuns partile.
Procedura, legal indeplinita.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc in sedinta publica din 04 mai 2011, dezbateri ce au fost consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, incheierea ce face parte integranta din prezenta sentinta, iar pronuntarea s-a amanat la data de 11 mai 2011, cand s-a dat urmatoarea solutie.
CURTEA
Asupra actiunii de fata, constata ca:
Prin cererea inregistrata pe rolul Curjii de Apel Pitesti, la data de 06 aprilie 2011, reclamanta G.J. a chemat in judecata pe paratele Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor si Gomisia Gentrala pentru Stabilirea Despagubirilor, solicitand instantei ca prin hotararea ce o va pronunta, sa fie obligate paratele sa emita decizia pentru stabilirea despagubirilor, aferenta dosarului nr.46090/CC, in termen de 30 de zile de la data pronuntarii sentintei.
Reclamanta mai solicita sa fie obligate paratele la plata unor daune cominatorii in cuantum de 500 lei/zi de intarziere, de la data introducerii actiunii si pana la data efectiva a emiterii deciziei de despagubire.
In motivarea actiunii, reclamanta arata ca, in conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001, autorul ei, G.J., a intocmit notificarea nr.365, catre Prefectura Judetului Timis, prin intermediul B.EJ. Doru Munteanu, prin care a solicitat despagubiri pentru imobilul preluat in mod abuziv prin Decretul nr.189/1949, inscris in CF nr...................., nr.top ........... si ..........., compus din teren in suprafata totala de 3.990 mp si constructie aferenta, situate in................................. In data de 12.01.2003, numitul G.J. a decedat, reclamanta preluand demersurile facute de acesta in calitate de unic mostenitor. Ulterior depunerii notificarii nr.365/03.08.2001, la aproape 10 ani de la initierea procedurii legale (interval in care a contactat toate institutiile statului implicate in procesul de retrocedare), in data de 24.09.2009, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a emis Decizia nr.277, decizie prin care se raspundea partial notificarii si se propunea acordarea de masuri reparatorii, in conformitate cu art.29 din Legea nr.10/2001, pentru terenul in suprafata totala de 3.990 mp, situat in........................................, inregistrat in CF nr....................., nr. top .............. si ............; in ceea ce priveste acordarea de masuri reparatorii pentru imobilul constructie, a fost declinata competenta de solutionare in favoarea Primariei Timisoara.

Mai arata ca, decizia nr.277/24.09.2009 a fost inaintata Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor, constituindu-se dosarul nr.46090/GC in vederea stabilirii cuantumului despagubirilor si acordarii acestora, conform dispozitiilor Titlului VII din Legea nr.247/2005.
Sustine ca, raportat la prevederile art.131 si respectiv art. 16 alin. 5 si 7 din Legea nr.247/2005, text de lege care reglementeaza regimul stabilirii si platii despagubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor si Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor aveau obligatia ca, dupa numirea unui evaluator autorizat care sa stabileasca valoarea despagubirilor, sa emita titlul de despagubire pe numele sau.
De asemenea, reclamanta sustine ca, desi a trecut mai mult de un an de la data emiterii Deciziei nr.277/24.09.2009, cerand de mai multe ori paratelor numirea unui evaluator si erniterea titlului de despagubire in dosarul nr.46090/CC, solicitarile acesteia nu au condus la indeplinirea obligatiilor paratelor, singurul raspuns primit din partea Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor fiind adresa nr.3157/L10/1071/28.01.2011, emisa de Directia pentru Coordonarea Aplicarii Legii nr.10/2001, prin care era informata ca dosarul nr.46090/CC se afla in curs de analiza in cadrul Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor; arata ca neemiterea titlului de despagubire constituie o incalcare a obligatiei impuse acestora de art.131 si art.16 alin.5 si 7 din Legea nr.247/2005, dar si un refuz nejustificat de a-i solutiona cererea, astfel cum este definit de art.2 alin.l lit. i) din Legea nr.554/2004; desi Legea nr.247/2005 nu prevede un termen limita in care Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor sa fie obligata sa emita actul administrativ solicitat - titlul de despagubire - acest demers trebuie facut de catre autoritatea respectiva intr-un termen rezonabil, astfel incat sa nu se ajunga la crearea unui prejudiciu sau, cu alte cuvinte, la marirea celui initial; neemiterea prompta a titlului de despagubire o priveaza in mod nejustificat de exercitarea dreptului de proprietate, garantie impusa de art.44 din Constitutia Romaniei, dar si de art.l din Protocolul nr.l al Conventiei Europene pentru Apararea Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale.
In drept, si-a intemeiat actiunea pe dispozitiile art.8 din Legea nr.554/2004, Legea nr.10/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, Legea nr.247/2005.
Prin intampinarea inregistrata la 28 aprilie 2011 (f.10-11), parata Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor a solicitat respingerea actiunii reclamantei fata de ea, invocand exceptia lipsei calitatii sale procesuale pasive, cu privire la solicitarea obligarii paratei la emiterea deciziei reprezentand titlu de despagubire pentru dosarul nr.46090/CC, in termen de 30 de zile de la pronuntarea sentintei.
Prin intampinarea inregistrata la 29.04.2011, parata Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor a solicitat respingerea actiunii formulata de reclamanta, ca neintemeiata, aratand ca dosarul reclamantei, aferent deciziei AVAS nr.277/2009, a parcurs etapa transmiterii si inregistrarii dosarelor, fiind inregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr.46090/CC iar etapa evaluarii este conditionata de respectarea ordinii de inregistrare a dosarelor, asa cum s-a stabilit prin decizia nr.2815/16.09.2008 a GCSD. Parata mai arata ca, in urma verificarii legalitatii respingerii cererii de restituire in natura a imobilului notificat de reclamanta s-a constatat ca este legala, dar evaluatorul Penciu loan, caruia urma a-i fi trimis dosarul pentru evaluare, nu indeplineste conditiile contractuale pentru anul 2011, conform HG nr.527/2006, urmand ca in sedinta viitoare a Comisiei sa fie desemnat un alt evaluator, in vederea intocmirii raportului de evaluare.
Referitor la capatul de cerere privind daunele cominatorii cerute de reclamanta, solicita respingerea acestuia ca inadmisibil, potrivit disp. art.5803 Cod procedura civila, neputandu-se acorda daune cominatorii.
Examinand pretentiile reclamantei, in raport de probele cu inscrisuri administrate, Curtea apreciaza ca actiunea este intemeiata in parte si se impune a fi admisa si obligata parata CCSD la emiterea titlului de despagubire, respingand capatul de cerere privind plata daunelor cominatorii.
In conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001, defunctul G.J. a intocmit notificarea nr.365, catre Prefectura Judetului Timis, prin intermediul B.EJ. Doru Munteanu, prin care a solicitat despagubiri pentru imobilul preluat in mod abuziv prin Decretul nr.189/1949, inscris in CF ................., nr.top ............. si ................, compus din teren in suprafata totala de 3.990 mp si constructie aferenta, situate in .............................. La data de 12.01.2003, numitul G.J. a decedat, reclamanta preluand demersurile facute de acesta, in calitate de unic mostenitor. Ca urmare a depunerii notificarii nr.365/03.08.2001, la aproape 10 ani de la initierea procedurii legale, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a emis Decizia nr.277/24.09.2009, decizie prin care se raspundea partial notificarii si se propunea acordarea de masuri reparatorii, in conformitate cu art.29 din Legea nr.10/2001, pentru terenul in suprafata totala de 3.990 mp, situat in ................................., inregistrat in CF nr............. Timisoara, nr. top ................... si .................; in ceea ce priveste acordarea de masuri reparatorii pentru imobilul constructie, a fost declinata competenta de solutionare in favoarea Primariei Timisoara.
Decizia nr.277/24.09.2009 a fost inaintata Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor, constituindu-se dosarul nr.46090/CC in vederea stabilirii cuantumului despagubirilor si acordarii acestora, conform dispozitiilor Titlului VII din Legea nr.247/2005.
De la aceasta data si pana in prezent, Comisia Centrala nu a emis titlul de despagubire pentru reclamanta.
Potrivit art. 16 din Titlul VII al Legii nr.247/2005, dispozitiile entitatilor investite cu solutionarea notificarilor sunt supuse controlului de legalitate realizat de Prefect (alin.21), apoi, se predau Secretariatului CCSD, impreuna cu intregul dosar aferent acestora, iar cu aceasta ocazie se face o noua verificare, de data aceasta numai a ,,legalitatii respingerii cererii de restituire in natura.".
Secretariatul Comisiei Centrale, apreciind ca in mod intemeiat cererea de restituire in natura a fost respinsa, demareaza procedura de evaluare finalizata prin emiterea titlului de despagubire.
In speta, procedura de evaluare a fost demarata, dar parata motiveaza ca evaluatorul Penciu loan nu indeplineste conditiile contractuale pentru anul 2011, conform HG nr.527/2006, urmand ca in sedinta viitoare a Comisiei sa fie numit un alt evaluator.
In aceste conditii, neemiterea titlului de despagubire constituie un refuz nejustificat de indeplinire a unei obligatii legale, iar justificarea la care se trimite in intampinare este lipsita de orice suport.
In concluzie, retinand ca parata nu si-a indeplinit fata de reclamanta obligatiile pe care i le impune legea, intr-un termen rezonabil, si astfel aceasta este vatamata intr-un drept legitim, urmeaza ca, in baza art.8 din Legea nr.554/2004, sa fie admisa in parte actiunea, obligata parata GCSD sa emita titlul de despagubire.
Instanta va respinge capatul de cerere privind plata daunelor cominatorii, reclamanta avand posibilitatea ca, dupa ramanerea irevocabila a hotararii, sa solicite aplicarea dispozitiilor art.24 din Legea nr.554/2004, privind contenciosul administrativ.
De asemenea, se va respinge actiunea reclamantei fata de parata ANRP, pentru lipsa calitatii procesuale pasive a acesteia, deoarece nu aceasta entitate a fost investita cu emiterea deciziei, reprezentand titlul de despagubire, ci Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite in parte actiunea formulata de reclamanta G.J. cu domiciliul ales la familia D. R. din .................................................................................................impotriva paratei COMISIA CENTRALA PENTRU STABILIREA DESPAGUBIRILOR, sediul in Bucuresti, Calea Floreasca, nr.202, sector 1.
Obliga parata sa emita decizia, reprezentand titlul de despagubire, in dosarul nr.46090/CC.
Respinge capatul de cerere privind plata daunelor cominatorii.
Respinge actiunea reclamantei fata de parata AUTORITATEA NATIONALA PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR, pentru lipsa calitatii sale procesuale pasive.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica astazi, 11 mai 2011, la Curtea de Apel Pitesti, Sectia comerciala si de contencios administrativ si fiscal
Presedinte, loana Mirita