miercuri, 18 februarie 2015

Caracterul nelegal al executării silite în lipsa comunicării actului administrativ fiscal


SENTINTA CIVILA NR. 10144/2014

Sedinta publica de la 28 Octombrie 2014
Cornpletul compus din:
PREŞEDINTE Anca Rãdulescu
Grefler Felix Gabriel Bajenaru

Dosar nr. 12858/280/2013
SENTINTA CIVILA Nr. 10144/2014
Sedinta publica de la 28 Octombrie 2014
Cornpletul compus din:
PREŞEDINTE Anca Rãdulescu
Grefler Felix Gabriel Bàjenaru

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatorul U. M si pe intimatele AGENTIA NATIONALA DE ADMINISTRARE FISCALA - PRIN DIRECTIA GENERALA A FJNANTELOR PUBLICE ARGES si CASA DE ASIGURARI DE SANATATE ARGES, avand ca obiect contestatie la executare si intoarcere executare.
La apelul nominal facut in sedinta publica au lipsit partile, contestatorul fiind reprezentat de avocat Andreea Dumitrescu.
Procedura legal îndeplinită.
Instanta, potrivit art. 131 Cod procedura civila, verificandu-si din oficiu competenta, constata ca este competenta general, material si teritorial sa judece pricina.
S-a facut referatul cauzei de catre grefier care invedereazä instantei ca au sosit relatiile de la Casa de Asigurari de Sãnătate.
Având cuvântul, apărãtorul contestatorului arată că are cunostinţă de relaţii. Nu mai are cereri de formulat. Solicită proba cu înscrisurile de la dosar.
In temeiul art. 255 si 258 Cod procedurã civilă, instanţa incuviinţeaza partilor proba cu înscrisuri si, având în vedere că nu mai sunt excepţii de invocat sau cereri de formulat, instanţa acordă cuvantul asupra excepţiilor si asupra fondului cauzei., conform prevederilor art. 392 Cod procedura civilă.
In acest sens, avocat Dumitrescu solicită respingerea excepţiei inadmisibilitii cererii de chemare în judecată. Contestaţia este întemeiată pe art. 172 Cod Procedură Fiscalã si are ca obiect anularea mäsurii popririi, nefiind vorba despre contestatia unui act fiscal.
Pe exceptia lipsei calitàtii procesuale pasive a C.A.S. Arges, solicită respingerea exceptiei. Aceasta are calitate pasivà conform Legii 25/2006 si Codului de Procedură Fiscalà, fiind beneficiar al cotelor plàtite de contestator la bugetul sànàtàtii.
Pe fond, solicita admiterea contestaţiei, anularea popririi instituite asupra contului contestatorului si restituirea sumei retinute nelegal de càtre paratã. Invocă prevederile art. 44 Cod Procedurà Fiscalã si Normele metodologice de aplicare, ale càror dispoziţii au fost incàlcate prin executarea silità. Invocà si Decizia nr. 536/2011 a Curtii Constitutiona1e a României, cu privire la comunicarea actului administrativ fiscal. Invocă art. 144 din Normele Metodologice de aplicare a Codului de Procedură Fiscală, legat de faptul că poprirea nu trebuie să depăseascä 1/3 din venit. Cu cheltuieli de judecatà.
In conformitate cu prevederile art. 394 Cod de Procedură Civilà, considerându-se lămuritã, instanta declară dezbaterile închise si rămâne în pronunţare asupra excepţiilor si asupra fondului cauzei.

INSTANTA
Constată cä prin cererea înregistrată pe rolul Judecatoriei Piteşti la data de 21.06.2013, sub nr. 12858/280/2013, contestatorul U. M. în contradictoriu cu intimatele AGENTIA NATIONALA DE ADMINISTRARE FISCALA - PRIN DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE ARGES si CASA DE ASIGURARI DE SANATATE ARGES, a formulat contestaţie la executare împotriva màsurii executării silite prin poprire, instituită asupra contului contestatorului cu numărul..........................., deschis la B.R.D.- Sucursala Argeş, solicitând anularea popririi instituite asupra contului susamintit, anulanea tuturor celorlalte acte de executare (inclusiv a titlului executoriu) emise în dosarul de executare întocmit pe numele său si restituirea sumei de 1133 lei, sumă reţinută prin poprire.
În motivare contestatorul arată că este pensionar militar încă din anul 1998 şi a deţinut o asociaţie familială, entitate fără personalitate juridică care a funcţionat între anii 2004—2007, respectiv ....................ASOCIAŢIE FAMILIALĂ , cu sediul in ..........................................................
A mai arãtat contestatorul că asociaţia respectivà a fost înfiinţată cu respectarea dispoziţiilor legale, in vigoare la acea vreme iar pe parcursul desfãşurării activitaţii, a declarat veniturile realizate la instituţiile abilitate în vederea impunerii. 
Susţine cã, în ceea priveşte cotele datorate catre bugetul Casei Naţionale de Asigurari de Sănàtate, acestea au fost reţinute din pensia lunară. In acest context, a constatat în data de 18.06.2013 (data la care s- a deplasat la sncursala BRD Piteşti pentru a-şi ridica pensia), că din contul pe care îl deţine la banca susamintită, fusese indisponibilizată suma de 1133 lei (20,50 lei în data de 23.05.2013 şi 1112,50 lei în data de 17.06.2013).
Mai precizează contestatorul că i s-a adus la cunoştinţă că suma reţinută reprezintă contravaloarea unor cote restante la bugetul de asigurări de sănătate, sume pentru a căror percepere, s-ar fi initiat executarea silită prin poprire impotriva sa. 
Referitor la executarea silitã iniţiata de institutiile intimate, contestatorul a arátat următoarele:
Raportat la prevederile art. 216 din Legea. nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sanataţii, dar şi la cele ale altor acte normative din domeniu, sumele reprezentând cotele plătite bugetului naţional de sănătate au caracterul unor creanţe bugetare şi executarea silită a acestora se desfãşoară în conformitate cu prevedeile Codului de Procedura fiscală (O.G nr. 92/2003).
Astfel, s-a arãtat că începerea executării silite este precedata de emiterea pe numele contribuabilului a unui titlu executoriu, act administrativ-fiscal, care trebuie comunicat acestuia în conformitate cu prevederile art. 44 Cod Procedurá Fiscala
Cu privire la efectuarea executării silite prin poprire, se aratã că aceasta se desfăşoară în conditiile si limitele stabilite de pct. 144.4 din Normele Metodologice ale Codului de Procedurã Fiscala, text legal care statuează: ,,Salariile şi alte venituri periodice realizate din muncă, precum şi alte sume ce se platesc periodic şi sunt destinate asigurãrii mijloacelor de existenţă ale debitorului sunt urmăribile în condiţiile prevăzute de art 409 din Codul de procedură civilă”.
Cu privire la plata unor cote suplimentare la bugetul casei de sãnătate de cãtre persoanele pensionare care obţin un venit suplimentar (în cazul de faţă prin deţinerea unei asociaţii familiale), prevederile art. 296 ind. 23 at (6) Cod Procedurà Fiscală, excepteaza de la indeplinirea acestei obligaţii persoanele care realizează venituri din pensii, asigurate în sistemul public de pensii”.
În concluzie, se reţine că este de esenţa executării silite (fie ea prin poprire sau executare silita mobliară sau imobilliară), existenta unui titlu executoriu si a unei somaţii, comunicate contribuabilului în conformitate cu prevederile legale în vigoare. De asemenea, atunci când este vorba despre o executare sililită prin poprire, aceasta nu se poate desfăşura decât sub guvernarea normelor imperative conţinute de art 409 din fostul C.P.C., text legal în vigoare şi care a fost preluat de dispoziiile art 728 N.C.P.C.
Totodatã, se aminteşte faptul că persoanele care obtin venituri din pensii şi care au calitatea de asiguraţi ai sistemului public de pensii nu pot fi obligate la plata unor cote suplimentare la bugetul casei de asigurări de sănătate.
De plano, o executare silită realizata cu încălcarea normelor sus amintite este nulă şi nu poate produce niciun efect juridic.
In ceea ce privete situaţia de fapt, se arată cá în cazul contestatorului, pensionar, asigurat al sistemului public de pensii, s-a procedat la instituirea popririi asupra contului bancar deţinut la B.R.D.Sucursala Argeş, cu numărul ..........., fiind reţinuta suma totală de 1133 lei (20,50 lei in data de 23.05.2013 şi 1112,50 lei în data de 17.06.2013), sumã care reprezinta debit faţă de pretinsul creditor Casa de Asigurari de Sănătate Argeş.
Această masura a fost aplicată fara ca în prealabil creditoarea Casa de Asigurări de Sanatate sa emita şi să îi comunice vreun titlu executoriu pentru suma respectivã, cerinţe minime şi obligatorii pentru inceperea executãrii silite, aşa cum statuează şi dispoziiile art 141 Cod Procedura Fiscala. De altfel, în raport de prevederile art. 222 din Legea nr. 95/2006, în calitate de pretins creditor al pretinselor sume datorate către bugetul de sanatate, Casa de Asigurari de Sănătate Argeş avea obligaţia ca, anual, sã îl informeze asupra nivelului cotelor pe care le datoreaza, asupra modalităţii păţii acestora şi asupra obligaţiilor ce revin în sarcina sa.
Referitor la modalitatea de executare, s-a învederat că aceasta s-a rea1izat cu încălcarea limitelor prevăzute de pct. 144.4 din Normele Metodologice ale Codului de Procedurà Fiscalã, suma poprità (respectiv 1133 lei), fiind mai mare de o treime din venitul net lunar obtinut din pensie al contestatorului.
Alături de toate aceste nereguli grave, executarea silită împotriva contestatorului s-a realizat şi cu eludarea dispozitiilor art. 296 ind.23 al. (6) Cod Procedurã Fiscalã, text legal citat mai sus şi care exclude pensionarii asiguraţi în sistemul public de pensii (ca subsemnatul) de la plata unor cote suplimentare la bugetul de asigurãri de sănătate.
Considerä conrestatorul că, obligatia sa la plata unor cote suplimentare către bugetul casei de asigurari de sànãtate generează, sine die, o îmbogãţire fără just temei în favoarea instituţiilor intimate, situatie inadmisibila şi sanctionată de normele de drept civil.
Pe de altă parte, din aceeaşi perspectiva, mäsura de executare silită aplicatã în cazul sãu echivalează practic cu o dublă impozitare, situaţie care este în totalà contradicţie atât cu normele de drept fiscal în vigoare dar şi cu prevederile Legii nr. 95/2006.
De altfel, prin prisma faptului că veniturile sunt considerate un bun proprietate privată, indisponibilizarea nejustificată a acestora de cãtre intimate creeazà şi premisele încălcãrii art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeanà pentru Apărarea Drepturilor Omului.
In drept, au fost invocate disp. art. 172 C.pr.fisca1.
La data de 02.04.2014 intimata Casa de Asigurări de Sănătate Argeş a depus la dosar întâmpinare, invocînd excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a sa.
În motivarea excepţiei s-a arătat că potrivit art. V pct.10 din OUG 125/2011, începând cu data de 01.07.2012 Agenţia Natională de Administrare Fiscalã, prin organele fiscale din subordinea acesteia, se subroga în toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale Casei de Asigurari de Sànàtate Argeş şi dobândeşte calitatea procesuala a acesteia, pentru litigiile având ca obiect contestaţiile la executare sau contestaţiile împotriva actelor prin care se dlispun şi se aduc la indeplinire măsurile asiguratorii.
La data de 26.05.2014 intimata a formulat întimpinare, precizând cà, începând cu data de 01.07.2012, creanţele privind fondul de sănătate sunt colectate si administrate de ANAF prin organele sale teritoriale, plata facandu-se la unitaţile Trezoreriei Statului din cadrul organelor fiscale în raza càrora sunt luaţi în administrare contribuabilii, Casa de Asigurări de Sanatate Argeş având doar obligaţia de a emite deciziile prin care se individualizează obligatiile de plata ramase neachitate la data de 30.06.2012.
Solicită verificarea achitãrii taxei judiciare de timbru aferentă contestaţiei, conform dispoziiilor OUG 80/2013 privind taxele judiciare de titmbru.
S-a invocat excepţia inadmisibilităţii contestaţiei, întrucât, potrivit disp.art.172 Cod proc.fisc., contestaţia la executare trebuie sà se întemeieze pe invocarea unor neregularitaţi cu privire la actele de executare propriu-zise şi nu cu privire la existenţa titlului executoriu. Este astfel inadmisibilă contestarea legalităţii şi temeiniciei titlului executoriu reprezentat de decizia de impunere şi decizia referitoare la obligaţii de p1ată accesorii emisă în dosarul nr. 2189/11.06.2012.
Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea contestaţiei ca nefondată întrucât, la data prezentei contestaţii, petentul figura in evidentele fiscale cu obligaţii de plata în cuantum de 1108 lei, reprezentând contributii de asigurări sociale de sănàătate şi 25 lei venituri din amenzi..
Astfel, institutia fiscala a început executarea silità prin emiterea urmàtoarelor acte de executare:
somaţia nr. 33010022184730/17.12.2012 şi titlul executoriu nr. 33010013539885/17.12.2012 pentru suma de 1108 lei, reprezentând contribuţii de asigurări sociale de sănătate şi venituri din amenzi; deciziile referitoare la obligaţiile de plata accesorii nr. 2798/330133375898/31.12.2012 pentru suma de 122 lei şi 2178/330136166559/31.08.2013 pentru suma de 35 lei; adresa de înfiinţare poprire nr.1052273/08.05.2013 pentru suma de 1108 lei.
Potrivit art.172 Capitolul XI din O.G. nr.92/2003, republicata: “(1) Persoanele interesate pot face contestaţie împotriva oricărui act de executare efectuat cu încàlcarea prevederior prezentului cod de către organele de executare, precum şi în cazul în care aceste organe refuză sà îndeplinească un act de executare în condiile legii.
(3) Contestaţia poate fi făcutà şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornita executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţa judecatoreasca sau de alt organ jurisdictional si dacă pentru contestarea lui nu exista o altă procedură prevăzută de lege.”
Din interpretarea dispoziţiilor art.172 din O.G. at. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicat, cu modificările si completările ulterioare în vigoare, rezultà, fără echivoc, faptul cà, o
contestaţie la executare nu se poate întemeia pe invocarea unor neregu1arităţi cu privire la actele de executare atacate.
În cauză, din lecturarea motivelor invocate in apărare de cãtre contestator nu rezultä nici un motiv de nelegalitate, nici o încălcare a dispoziilor O.G. 92/2003 privind Codul de Procedură fiscală referitoare la la executarea silită.
În aceste condiţii, prin acţiunea de faţă, instanţa nu poate fi pusă in situaţia de a verifica nici un aspect ce ţine de legalitatea actului adininistrativ fiscal ori a situatiei generatoare emiterii lui, deoarece nu are competenţa materială de a face acest lucru, in acest caz, legea instituind o procedura specială prevăzută de art. 205 şi urm. din din O.G. 92/2003.
Mai mult, este inadmisibilă atacarea legalităţii si a măsurilor dispuse prin titlurile de creanţă ce stau la baza executării silite - respetiv decizia de calcul accesorii întocmită de Casa de Asigurari de Sănátate Argeş, intrucât aceasta este conform art. 172 al.(3) teza II “ act pentru a cărui contestare există o altă procedură prevăzută de lege, respectiv, procedura prevăzută de art.205 şi următoarele din Codul de procedură fiscalà sau procedura prevăută de Legea contenciosului administrativ”.
Intimata a depus la dosarul cauzei înscrisuri (fil39-51).
La data de 30.05.2014 contestatorul a depus la dosar rãspuns intâmpinare.
In cauzã s-a administrat proba cu înscrisuri şi s-au solicitat relaţii de la Casa de Asigurări de Sănãtate Argeş (fil.88).
S-a solicitat intimatei ataşarea, în integralitate, a dosarului de executare nr.............................
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine cã la data de 17.12.2012, s-a emis titlul executoriu cu nr. 33010013541166 pentru suma totală de 1108 lei, la natura obligaţiei fiscale fiind făcute menţiuni în sensul că acestea reprezintă contribuţii de asigurări sociale de sănătate datorate de persoane care realizează venituri din activităţi independente indicându-se şi documentele prin care se evidenţiază suma de plată ca fiind dec. ACC nr. 2189/11.06.2012 şi dec. nr. 2189/11.06.2012, în suma totală de 1083 lei şi 25 lei venituri din amenzi, precizându-se şi documentul prin care s-a evidenţiat suma de plată , SC/HJ/PV nr. 0347415/12.06.2012.
La aceeaşi dată s-a emis şi somaţia cu nr. 3/30/1/330100182709781/17.12.2012 în care este preluat titlul executoriu anterior amintit ca şi suma totalà de 1108 lei (fil 86-87).
La data de 31.12.2012 s-a emis decizia referitoare la obligaţia de plată accesorie nr. 330133375898 pentru suma totală de 122 lei. cu anexa ( fil 60-61).
La data de 10.06.2013, s-a emis titlul executoriu cu nr. 33010015395204 pentru suma totală de 122 lei , la natura obligaţiilor făcându-se menţiuni, acestea reprezintă contribuţii de asigurări de sănătate datorate de persoane care realizeazã vemturi din activităţi independente, indicându-se şi documentele pentru care se evidenţiază suma de plată, ca fiind 330133375898, precizându-se termenul de plată ca fiind 20.05.2013. 
La data de 23.11. 2013 s-a emis titlul executoriu cu nr. 33010018208938 pentru suma totala de 35 lei, la natura obligaţiei fiscale fiind făcute menţiuni în sensul că acestea reprezintă contribuţii de asigurări sociale de sănătate datorate de persoane care realizează venituri din activităţi independente indicându-se şi documentele prin care se evidenţiază suma de plată ca fiind 330136166559, precizându-se termenul de plată 05.12.2013.
La aceeaşi data s-a emis şi somaţia cu nr.. 3/30/1/2013/33010022198868/23.12.2013 in care este preluat titlul executoriu anterior amintit ca şi sumă totală de 35 lei (f 51-52).
Pretinde contestatorul, printre apărările formulate prin cererea de chemare în judecatà cã niciodată nu i-a fost comunicat titlul de creanţa prin care s-a stabilit sumele pe care le datoreazá, împrejurare faţă de care executarea se realizeazà în lipsa unui titlu executoriu.
In cadrul dosarului de executare solicitat în integralitate şi în mod expres de cátre instanţã, intimata a ataşat pe 1ângă cele trei titluri executorii şi somaţiile sus individualizate şi decizia cu nr. 2189/11.06.2012, referitoare la obligaţile de plata şi calcul accesoriu (f. 63).
Din cuprinsul relaţiilor comunicate instanţei de cätre CAS Argeş, rezultã că decizia nr. 2189/11.06.2012 a fost comunicatà contestatorului prin afişare concomitent la sediul CAS Argeş şi pe pagina de internet casag. ro, motivat de faptul cã deciziile nu au putut fi comunicate prin una din modalităţile prevăzute de lege.
Reţinând cele expuse mai sus, Instanţa apreciază că decizia de impunere nr. 2189 / 11.06.2012 nu constituie titlu executoriu, intrucât nu a fost comunicată debitorului şi nici accesoriile calculate pentru sumele menţionate în acest titlu de creanţă nu pot fi percepute, urmând a fi anulate.
In ceea ce priveşte excepţia inadmisibi1ităţii, instanţa apreciază cã, deşi este vorba de procedura contestatiei la executare, in care se analizeaza doar legalitatea actelor de executare, verificarea existentei sau nu a unui titlu de creanţa care sã fie opozabil şi să producà efecte juridice nu excede cadrului procesual şi nu este inadmisibilà, aceasta reprezentând o condiţie imperios necesară pentru ca executarea silită sá fie demarată in conditii legale.
Ca urmare, instanţa urmeazä să respingã excepţia inadmisibilităţii, ca neîntemeiată.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a CAS Argeş, instanţa reţine că potrivit disp.art. V pct.10 din OUG 125/2011, incepând cu data de 01.07.2012 Agenia Naţiona1ă de Administrare Fiscală, prin organele fiscale din subordinea acesteia, se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale Casei de Asigurări de Sănătate Argeş şi dobândeşte calitatea procesuală a acesteia, pentru litigiile având ca obiect contestaţiile la executare sau contestaţiile impotriva actelor prin care se dispun şi se aduc la indeplinire măsurile asiguratorii.
Ca urmare, începând cu data de 01.07.2012, CAS Argeş nu mai are calitate procesulă pasivă în litigii având ca obiect contestaţii la executare, astfel ca se va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi va respinge contestaţia la executare formulată in contradictoriu cu această intimatä ca fiind formulată impotriva unei persoane fărà calitate procesuaiă pasivà. .
Potrivit disp. art. 172 din OG nr.92/2003 republicatã:
“[(1)Persoanele interesate pot face contestaţie impotriva oricãrui act de executare efectuat cu încãlcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum şi în cazul în care aceste organe refuzã să îndeplineasca un act de executare în condiiile legii. 
(2) Dispoziţiile privind suspendarea provizorie a executarii silite prin ordonanţă preşedinţială prevàzute de art. 403 alin. 4 din Codul de procedura civilă nu sunt aplicabile”, iar conform art 173 din acelasi act normatv:
"(1) Contestaţia se poate face în termen de 15 zile, sub sancţiunea decăderii, de la data când:
a) contestatorul a luat cunoştinţà de executarea ori de actul de executare pe care le contesta, din
comunicarea somaţiei sau din altă înştiinţare primită, ori, în lipsa acestora, cu ocazia efectuării executării silite sau în alt mod."
Prin art. 174 din OG r.92/2OO3 republicat s-a preväzut că:
“(1) La judecarea contestaţiei, instanţa va cita şi organul de executare in a cărui razã teritorialã se găsesc bunurile urmărite ori, în cazul executării prin poprire, îşi are sediul sau domiciliul terţul poprit. 
3) Dacă admite contestaţia la executare, instanta, după caz, poate dispune anularea actului de executare contestat, îndreptarea acestuia, anularea ori încetarea executării înseşi, anularea sau lămurirea titlului executoriu ori efectuarea actului de exeutare a cărui îndeplinire a fost refuzată". 
Concluzionând în sensul că executarea silită a început în absenţa unor titluri de creanţă devenite executorii în condiţiile legii, fiind nelegală, se impune desfiinţarea actelor de executare în ceea ce priveşte sumele contestate, respectiv cele reprezentând contribuţii de asigurări sociale de sănătate şi accesorii ale acestora 
Prin urmare, in temeiul textelor de lege enunţate, vi fi admisä contestaţia la executare dispunându-se anularea tuturor actelor de executare emise în dosarul nr. 1481119034998 al ANAF - Administratia Judeţeana a Finanţelor Publice Argeş pentru sumele reprezentând contriibuţii de asigurări sociale de sanatate şi accesorii ale acestora, menţinând actele de executare pentru suma de 25 lei reprezentând venituri din amenzi. 
Potrivit disp.art. 174 alin.4 C.proc.fisc., instanta va dispune restituirea sumelor rezultate în urma înfiinţării popririi cu titlul de contribuţii de asigurări sociale de sănătate şi accesorii ale acestora.
Conform disp.art. 453 NCPC, va obliga intimata ANAF - Administraţia Judeţeanş a Finanţelor Publice Argeş la plata cştre contestator a sumei de ............lei cheltuieli de judecatã (taxă timbru şi onorariu avocat).



miercuri, 7 ianuarie 2015

La Multi Ani 2015!!


Pentru că 2015 tocmai "a intrat oficial în drepturi", noi vă dorim multă sănătate, fericire şi împlinirea tuturor dorinţelor şi vă asigurăm că şi în anul care tocmai a început, vă vom veni în ajutor cu informaţii utile.
 La mulţi ani! 

miercuri, 19 noiembrie 2014

Nu am reusit să votez în străinătate. Ce pot face?

Probabil că toţi dintre dumneavoatră aveţi măcar un prieten sau o cunoştinţă, român plecat în străinătate care cu ocazia desfăşurării recentului scrutin prezidenţial, pentru a putea vota, a fost nevoit să aştepte ore întregi la o secţie de votare din ţara în care este rezident. 
Cei mai norocoşi au reuşit să voteze după o aşteptare de 4-5 ore..Alţii, mai puţin fericiţi, au aşteptat în zadar, constatând neputincioşi cum în faţa lor se închide uşa secţiei de votare, întrucât programul de vot se terminase. 
În acest context, că pentru desfăşurarea atât a turului de scrutin din data de 02.11.2014 cât şi a celui din 16.11.2014, în diaspora, a fost organizat un număr deosebit de scăzut de secţii de votare şi că personalul angrenat în desfăşurarea procesului de vot a fost insuficient, sunt fapte acceptate în unanimitate. 
Trecând peste nemulţumirea şi frustrarea experimentate de cei care s-au deplasat mai multe sute de kilometri, au aşteptat câteva ore şi nu au putut vota, vă propun să vedem cine poartă responsabilitatea pentru situaţia creată şi cum pot fi traşi la răspundere cei responsabili. 
Pentru început, menţionăm că Legea fundamentală a României garantează oricărui cetăţean român dreptul la vot. 
Astfel, dispoziţiile articolului 36 din Constituţie, statuează:
"(1) Cetăţenii au drept de vot de la vârsta de 18 ani, împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv.
(2) Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale."
În interpretarea textului legal citat, reţinem că niciun cetăţean român, cu capacitate deplină de excerciţiu nu poate fi privat de exercitarea acestui drept, excepţia reprezentându-i cei care sunt condamnaţi penal printr-o sentinţă definitivă, sentinţă prin care s-a dispus şi aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, printre care şi dreptul de a vota. 
Cu privire la faptele sau actele care conduc la privarea unui cetăţean de exercitarea dreptului la vot sau la împiedicarea exercitării acestui drept, prevederile art. 385 al. (1) din Codul Penal, stabilesc expressis verbis, următoarele:
"(1) Împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exerciţiu al dreptului de a alege sau de a fi ales se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani."
Aşadar, din analiza textului legal citat, reţinem că în componenţa laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 385 C.P., intră orice act sau fapt, săvârşit de orice persoană fizică sau juridică, care conduce la împiedicarea exerciţiului dreptului la vot. 
Revenind la cele petrecute în secţiile de votare din străinătate cu ocazia desfăşurării celor două tururi de scrutin, constatăm următoarele:
- un număr foarte mare de români aflaţi în străinătate (aproape covârşitor în primul tur) nu şi-a putut exercita dreptul de vot, prezentându-se totuşi la secţiile de votare, cu intenţia de a vota;
- această situaţie a fost generată de faptul că în străinătate, pentru alegerile prezidenţiale din anul 2014, a fost stabilit un număr foarte mic de secţii de votare, fiecare cu logistică şi personal insuficiente.
În altă ordine de idei, constatăm că numărul scazut al secţiilor de votare din străinătate şi insuficienta dotare a acestora a condus la împiedicarea unui număr foarte mare de cetăţeni români aflaţi în străinătate, să voteze.
În ceea ce priveşte responsabilitatea pentru cele petrecute, opinăm că aceasta planează asupra entităţii implicate în organizarea procesului de votare în străinătate, respectiv Ministerul Afacerilor Externe, şi mai precis Ministrul Afacerilor Externe.
Din această perspectivă, menţionăm că prevederile art. 12 al.(3) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea preşedintelui României stabilesc:
"Organizarea şi numerotarea secţiilor de votare din străinătate se stabilesc de către ministrul afacerilor externe, prin ordin, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe, în termen de cel mult 15 zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului privind stabilirea datei alegerilor."
Pe de altă parte, dispoziţiile art. 66 al. (2) teza finală, art. 67 şi respectiv cele ale art. 23 al. (3) din acelaşi act normativ, atribuie asigurarea sediilor birourilor electorale ale secţiilor de votare din străinătate, asigurarea personalului de funcţionare a acestora şi a personalului auxiliar în sarcina Ministerului Afacerilor Externe.
Or, raportându-ne la prevederile art. 5 al.(1) din H.G. nr. 8/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Externe, reţinem că întreaga activitate a acestuia (deci inclusiv cea dedicată organizării scrutinului în străinătate) este condusă de Ministrul Afacerilor Externe, ministru care, în lumina art. 1 al. (3) din acelaşi act normativ "apără în străinătate drepturile şi interesele statului român, ale cetăţenilor şi ale persoanelor juridice române, în conformitate cu legea română şi dreptul internaţional aplicabil..". 
În altă ordine de idei, observăm că deşi Ministrul Afacerilor Externe funcţionează ca un garant al respectării drepturilor cetăţenilor români în străinătate, printre care, bineînţeles, şi a dreptului de a vota, cu ocazia celor două tururi de scrutin, diaspora a avut la dispoziţie un număr extrem de mic de secţii de votare, şi acestea dotate insuficient, ceea ce a pus în imposibilitatea de a vota un număr foarte mare de cetăţeni români.
Prin urmare, este lesne de înţeles că întreaga responsabilitate a celor petrecute revine autorităţii menţionate şi instituţiei pe care o conduce, iar cei care consideră că le-au fost lezate interesele se pot îndrepta împotriva acestora.

luni, 15 septembrie 2014

Cum putem primi despăgubiri dacă am fost victima unui accident auto?

A fi implicat într-un accident auto reprezintă o situaţie deloc de invidiat, dar cu care, din păcate, ne putem confrunta în orice moment în cursul vieţii cotidiene. Astfel, deşi regretabilă, poziţia de parte vătămată ca urmare a producerii unui accident rutier, fie că vorbim de victima însăşi sau de rudele acesteia, presupune o serie de drepturi, drepturi pe care este bine să le cunoaştem şi, la nevoie, să le exercităm. 
Este indiscutabil că producerea unui accident rutier care se soldează cu moartea victimei sau cu vătămarea corporală a acesteia determină începerea cercetărilor împotriva făptuitorului pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 192, respectiv art.196 C.P., cu posibilitatea ca partea vătămată (victima însăşi sau aparţinătorii săi în cazul decesului acesteia) să se constituie parte civilă în vederea acoperirii prejudiciului suferit.
În contextul producerii unui accident auto, răspunderea făptuitorului pentru prejudiciul produs rezultă sine die din conţinutul  art. 19 şi următoarele C.P.P., coroborat cu dispoziţiile art. 1349, respectiv art.1357 şi urm. C.C., reprezentând, de fapt, o formă concretă a răspunderii pentru fapta proprie, cu unele particularităţi caracteristice izvorâte din aceea că în ceea ce priveşte automobilul implicat în accident există o poliţă de asigurare civilă obligatorie.
Din această perspectivă, angajarea răspunderii pentru prejudiciile cauzate în urma producerii unor accidente rutiere soldate cu decesul sau cu vătămarea corporală a victimei, se circumscrie, pe lângă normelor generale de drept civil şi penal şi legislaţiei specifice din materia asigurărilor, reprezentată de Legea nr. 136/1995 şi Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor nr. 14/2011.

Ce sume pot fi solicitate cu titlu de despăgubire de la asigurător, în ce situaţii şi în ce limită?

Este bine de ştiut că actele normative susamintite instituie posibilitatea acoperirii prejudiciului prilejuit de producerea unui accident auto de către asigurător, în situaţia existenţei unei poliţe de asigurare valabilă privitoare la automobilul implicat în accident.
Legea nr. 136/1995 condiţionează acordarea de despăgubiri de către asigurător de existenţa unui contract de asigurare (art. 49) şi stabileşte expres că despăgubirile acordate de asigurător cuprind "sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare şi cheltuielile de judecată" (art. 50), despăgubiri care se vor acorda atât în caz de vătămare corporală cât şi de deces.
Reţinând conţinutul art. 26 din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor nr. 14/2011, constatăm că despăgubirile care pot fi acordate vizează atât pierderile cu caracter patrimonial cât şi pierderile cu caracter nepatrimonial (prejudiciul moral). Cât priveşte limita maximă a sumei care poate fi acordată, aceasta va fi menţionată în conţinutul poliţei de asigurare, Ordinul nr. 14/2011 reglementând un plafon maxim general de 5.000.000 euro, echivalent in lei la cursul de schimb al pietei valutare la data producerii accidentului, pentru unul şi acelaşi accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate.
În situaţia în care valoarea prejudiciului depăşeşte plafonul maxim specificat în poliţa de asigurare, diferenţa până la concurenţa valorii pierderii suferite, va fi suportată de către autorul accidentului.
Trebuie menţionat şi că asigurătorul va fi obligat la despăgubiri şi în cazul în care cel care a produs accidentul este o altă persoană decât titlularul poliţei de asigurare referitoare la automobilul implicat în accident, singura excepţie reprezentând-o situaţia în care automobilul respectiv nu este identificat.
În elaborarea Legii nr. 136/1995, legiuitorul a avut în vedere şi situaţia în care accidentul auto este produs de un automobil care nu era asigurat.
În raport de prevederile art. 61 din Legea nr. 136/1995, reţinem că în ipoteza menţionată mai sus, cât şi în situaţiile în care autorul accidentului nu este identificat, sumele acordate cu titlu de despăgubiri vor fi plătite de către Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, un eventual litigiu în acest sens, urmând a fi îndreptat împotriva administratorului Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii.
Alte cazuri care exonerează de răspundere asigurătorul sunt regăsite la art. 27 din Ordinul nr. 14/2011 şi vizează forţa majoră, culpa exclusivă a persoanei prejudicate, culpa exclusivă a unei terţe persoane şi, bineînţeles, situaţia în care la data producerii accidentului nu exista încheiată o poliţă de asigurare valabilă.
Reţinând conţinutul aceluiaşi art. 27 din Ordinul nr. 14/2011, observăm că despăgubirile acordate de asigurător nu acoperă "cheltuielile facute in procesul penal de proprietarul, utilizatorul sau conducatorul vehiculului asigurat, raspunzator de producerea prejudiciului" şi nici "cheltuielile penale la care ar fi obligat proprietarul, utilizatorul sau conducatorul vehiculului asigurat, raspunzator de producerea prejudiciului". 

Care sunt mijloacele legale prin care putem solicita acordarea de despăgubiri?

Din analiza normelor de drept comun care reglementează răspunderea civilă pentru fapta proprie, coroborate cu legislaţia specifică din materia asigurărilor, constatăm că persoana vătămată ca urmare a producerii unui accident auto are două posibilităţi legale prin care poate solicita acoperirea prejudiciului din partea asigurătorului:
Prima modalitate ar fi formularea unei acţiuni civile împotriva asigurătorului, acţiune întemeiată pe normele de drept comun care guvernează răspunderea pentru fapta proprie şi materia contractului de asigurare, completate cu reglementările regăsite în Legea nr. 136/1995 şi Ordinul nr. 14/2011. În eventualitatea unei astfel de acţiuni, persoana care a cauzat accidentul va fi la rândul său parte în proces, având calitatea de intervenient forţat.
Menţionăm că deşi art. 54 din Legea nr. 136/1995 prevede conceptarea obligatorie într-un astfel de litigiu a persoanei care a produs accidentul, în ceea ce priveşte angajarea răspunderii, între făptuitor şi asigurător nu este aplicabilă regula solidarităţii, ci mai curând un principiu al subsidiarităţii răspunderii celui dintâi faţă de cel de-al doilea, asigurătorul urmând a răspunde în limitele poliţei de asigurare, iar făptuitorul pentru ce depăşeşte cuantumul acesteia. De altfel, angajarea răspunderii făptuitorului pentru valoarea care depăşeşte limita poliţei de asigurare a constituit raţiunea pentru care legiuitorul a instituit obligativitatea conceptării acestuia în litigiu.
Sintetizând cele expuse, apreciem că în situaţia formulării unei cereri în justitiţie în vederea acoperirii prejudiciului, persoana vătămată va chema în judecată atât asigurătorul cât şi asiguratul, acesta fiind cadrul procesual corect şi complet. Cu toate acestea, în jurisprudenţa instanţelor de judecată au existat şi situaţii în care litigiul s-a desfăşurat exclusiv împotriva asigurătorului, cauza finalizându-se cu obligarea acestuia din urmă la acoperirea prejudiciului produs, cu condiţia ca valoarea sa să nu depăşească plafonul maxim din poliţă.
Bineînţeles că normele legale permit şi formularea unei acţiuni în răspundere exclusiv împotriva persoanei care a produs accidentul, întemeiată pe prevederile art. 1349, respectiv art.1357 şi urm. C.C. privind răspunderea civilă delictuală. Precizăm că o acţiune formulată împotriva asigurătorului este mult mai eficientă, gradul de solvabilitate al acestuia fiind net superior faţă de cel al făptuitorului.
Notăm şi că în situaţia existenţei unui dosar penal în care a fost pusă în mişcare urmărirea penală împotriva autorului accidentului, partea vătămată care a sesizat instanţa civilă poate să renunţe la judecata în faţa acesteia şi să se constituie parte civilă în dosarul de urmărire penală.
De altfel, o  regulă de bază care guvernează litigiile din materie, consfinţită de dispoziţiile art. 27 C.P.P. este aceea că în situaţia în care a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva făpturitorului, soluţionarea litigiului civil va fi suspendată până la rezolvarea în primă instanţă a cauzei penale.
Precizăm însă că în lumina prevederilor art. 413 C.P.C., demersul suspendării nu constituie o măsură care intervine de drept, ci aceasta are un caracter voluntar şi facultativ, fiind dispusă de către instanţa de judecată la cererea părţii interesate şi numai în situaţiile în care acţiunea penală a fost pusă în mişcare.
O altă caracteristică a cererilor în justiţie formulate în vederea perceperii de despăgubiri în materia accidentelor auto o reprezintă scutirea acestora de plata taxei de timbru.
Dispoziţiile art. 29 al.(1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013, ca şi prevederile fostei Legi nr. 146/1997 stabilesc expressis verbis că sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru acţiunile şi cererile referitoare la: " cauzele penale, inclusiv despăgubirile civile pentru prejudiciile materiale şi morale decurgând din acestea".
Cu privire la acest aspect, a existat un curent de opinie puternic în sensul că această scutire a plăţii taxei de timbru operează exclusiv în ceea ce priveşte pretenţiile formulate pe latura civilă a procesului penal şi nu şi în cazul unei acţiuni civile separată.
Cu toate acestea în redactarea textului de lege, observăm că legiuitorul a utilizat termenul de "cauze penale", alături de sintagma "despăgubiri civile pentru prejudiciile materiale şi morale decurgând din" cauzele penale. În interpretarea logică a formulării utilizate de legiuitor, reţinem că scutirea pentru plata taxei de timbru operează atât în cadrul procesului penal cât şi în ceea ce priveşte acţiunea civilă separată care decurge dintr-o cauză penală, pendinte sau care a fost deja soluţionată fără ca instanţa să rezolve şi latura civilă. O abordare diferită ar eluda nu numai prevederile O.U.G. nr. 80/2013, dar şi normele de drept comunitar, după cum s-a statuat deja chiar de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Hotărârea din 13.03.2012, prornunţată în cauza Şega contra României.
O a doua modalitate prin care se poate solicita acoperirea prejudiciului cauzat de accident are un caracter non litigios şi prespupune sesizarea asigurătorului cu o cerere de despăgubire. Procedura este reglementată de prevederile art 35 şi urm. din Ordinul nr. 14/2011.
Astfel, în lumina textelor legale menţionate, persoana prejudiciată va formula o cerere către asigurător sau către Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, după caz. Asigurătorul are obligaţia de a soluţiona cererea formulată în termen de 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat fie în sensul aprobării solicitării, printr-o ofertă de despăgubire, fie în sensul notificării motivelor pentru care cererea nu a fost aprobată.
Dacă în termen de 3 luni de la avizarea dosarului, asigurătorul nu a notificat solicitantului motivele respingerii cererii, asigurătorul este obligat la achitarea sumei respective. Menţionăm şi că plata efectivă a despăgubirilor se va realiza în termen de 10 zile de la data depunerii ultimului document justificativ, însă înlăuntrul termenului de 3 luni menţionat mai sus. De asemenea, dacă termenele menţionate de art. 35 şi 36 din Ordinul nr. 14/2011 nu sunt respectate, solicitantul va avea dreptul la penalităţi în cuantum de 0,2% pentru fiecare zi de intârziere.
Reţinând cele expuse, observăm că procedura regăsită la art. 35 şi urm. din Ordinul nr. 14/2011 oferă anumite avantaje persoanei vătămate, în comparaţie cu procedura litigioasă, materializate în durata relativ scurtă a acesteia dar şi în posibilitatea perceperii de penalităţi de întârziere de către solicitant, în situaţia în care asigurătorul nu respectă termenele de soluţionare sau de plată.
Sesizarea instanţei de judecată de către partea vătămată cu o acţiune în răspundere împotriva asigurătorului nu este condiţionată de parcurgerea procedurii expuse mai sus, dreptul la acţiune putând fi exercitat independent de formularea unei cereri către asigurător. Menţionăm că în situaţia în care solicitantul nu a uzat de procedura reglementată de Ordinul nr. 14/2011, acesta nu va mai putea solicita instanţei judecată acordarea despăgubirilor prevăzute de art. 37 din acelaşi act normativ.
Este necesar şi să avem în vedere că dacă în raporturile născute din contractul de asigurare dintre asigurat şi asigurător operează un termen prescripţie special de 2 ani, regăsit în Decretul nr. 167/1958 şi preluat de dispoziţiile art. 2519 C.C., în ceea ce priveşte dreptul persoanei prejudiciate de a solicita acordarea de despăgubiri pentru accidentul produs operează termenul de prescripţie de 3 ani, regăsit în conţinutul art. 2517 C.C. şi al aceluiaşi Decret nr.167/1958.
http://www.juridice.ro/337008/cum-putem-primi-despagubiri-daca-am-fost-victima-unui-accident-auto.html