luni, 30 martie 2020

Cât de responsabilă este China pentru prejudiciul cauzat de extinderea pandemiei de coronavirus


1. Contextul general

Apărut la sfârșitul anului 2019 în China în centrul orașului Wuhan, sub forma unei pneumonii de cauză necunoscută,  noul coronavirus[1] s-a extins rapid pe continentul asiatic și ulterior în Europa și Statele Unite ale Americii, evoluând într- o epidemie de amploare, pe care în martie 2020 O.M.S [2] a declarat-o pandemie. 
Până la momentul redactării prezentei lucrări, epidemia de coronavirus [3] a cauzat peste 500 000 de infectări și peste 23 000 de decese, cele mai afectate state fiind China (peste 81 000 de cazuri din care peste 3000 de decese) și Italia (cu peste 80 000 de infectări și peste 8000 de decese).[4]
În prezent epidemia începe să se extindă masiv și în Statele Unite al Americii.
Dat fiind rata mare de contagiozitate și lipsa de imunitate a populației la noul coronavirus, statele afectate au fost nevoite să aplice măsuri dure în combaterea acestuia, care determină încălcarea dreptului la liberă circulație, încălcarea dreptului la muncă, libertatea întrunirilor, libertatea economică, etc.
În aplicarea măsurilor împotriva răspândirii noului coronavirus, România s-a aflat sub impactul celor produse în Italia, statul european cel mai profund afectat, și în plan global, chiar mai profund afectat decât China.
Astfel, prin Decretul nr. 195/16.03.2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 212/16.03.2020, Președintele României a declarat starea de urgență, iar prin Ordonanța Militară nr. 2/21.03.2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 232/21.03.2020, au fost luate unele măsuri care vizează distanțarea și izolarea socială a populației, cum ar fi restricții de circulație aplicate persoanelor fizice, suspendarea temporară a activităților de comercializare cu amănuntul a produselor și serviciilor în centrele comerciale în care își desfășoară activitatea mai mulți operatori economici, cu excepția vânzării produselor alimentare, veterinare sau farmaceutice și a serviciilor de curățătorie.
Ca și alte state europene, în acest moment România este într-un "lockdown" aproape total, pe o perioadă practic nedeterminată.
Trecând peste oportunitatea aplicării unor astfel de măsuri, ceea ce nu reprezintă obiectul prezentei lucrări, vom încerca să analizăm pierderile pe care extinderea noului coronavirus în România le-au generat, le generează și le vor genera din punct de vedere medical, psihologic, economic, social și cultural.
Totodată ne vom îndrepta atenția și asupra modalității în care putem încerca recuperarea prejudiciilor suferite datorită situației create.
În prezent în România avem 1029 de infectări cu virsulul SARS-CoV-2, 94 de persoane vindecate și 18 decese.[5] 
Există deficiențe majore în sistemul medical, posibilitatea supraaglomerării acestuia fiind din ce în ce mai reală.
La nivelul societății este instaurată o panică generalizată.
Societățile comerciale, indiferent de dimensiunea acestora își suspendă activitatea și își trimit salariații în șomaj tehnic pe durată nedeterminată.
Unele dintre acestea își închid porțile definitiv.
Sistemul judiciar este și el paralizat, instanțele de judecată fiind închise publicului cel puțin până în data de 04.05.2020, în tot acest interval fiind soluționate doar cauzele urgente, arhivele fiind închise atât pentru public și avocați, toate documentele fiind transmise exclusiv prin email sau poștă.
Nimeni nu poate preciza cât va dura această situație.
Acestea fiind zise, constatăm că în plan local, pierderile generate de epidemia de coronavirus sunt practic incomensurabile.
Altfel spus, recuperarea acestor pierderi constituie un aspect de interes general, care, o dată ce extinderea virusului va fi controlată, trebuie să constituie o prioritate.

2. Fapta. Posibilul caracter ilicit al acesteia. Raportul de cauzalitate faptă prejudiciu. Prejudiciu

2.1 Conform publicației South China Post Morning, primul caz de coronavirus poate fi trasat până la data de 17.11.2019, în provinicia Hubei.din acel moment cazurile înmulțindu-se zilnic.[6] 
În data de 27.12.2019 medicul Zhang Jixian, șef al Departamentului de Boli Respiratorii al Spitalului Provinciei Hubei a informat autoritățile că a apărut un nou tip de infecție respiratorie, foarte posibil cauzată de un coronavirus.
În raport de susținerile publicației menționate, la momentul respectiv ar fi existat circa 180 de persoane infectate.
De altfel, conform unor opinii, transmiterea misterioasei infecții de la om la om a fost confirmată  în rândul populației din Wuhan, încă de la jumătatea lunii decembrie (2019) [7].
În data de 30 de decembrie (2019),  Li Wenliang, medic oftalmolog la Spitalul Central Wuhan comunică pe un chat privat către colegii săi că în spitalul unde lucrează sunt internate 7 persoane infectate cu un virus care pare să semene cu SARS. 
În aceeași seară Comisia pentru Sănătate trimite o informare către toate spitalele din zonă despre existența unei "pneumonii de cauză necunoscută", cu dispoziția de a i se comunica noile cazuri, fără a le aduce la cunoștință că poate fi vorba de un virus de tip SARS.
La scurt timp, oficialii din Wuhan au declarat că infecția în speță ar fi izbucnit în Piața Huanan, locație unde în mod frecvent se comercializau animale vii și care imediat a fost închisă.
Totodată, în data de 01.01.2020, autoritățile din Wuhan rețin 8 persoane, sub acuzația că răspândesc zvonuri despre faptul că la spitalele locale ar exista cazuri asemănătoare cu infecțiile cauzate de SARS.
Toate aceste persoane sunt medici, printre aceștia aflându-se și oftalmologul Li.
Cu aceeași ocazie, o agenție de știri locală este avertizată să nu mai lanseze zvonuri referitoare la existența în spitale a virusului SARS.
În tot acest interval de timp, doctorii care s-au confruntat cu cazurile respective, le-au tratat ca și cum ar fi fost vorba despre pneumonii, fără a cunoaște că acestea erau posibile infecții cu un virus de tip SARS, infecții a căror tratare necesita protocoale, măsuri și precauții speciale.
Astfel, în această perioadă virusul s-a transmis necontrolat, afectând personalul medical și din ce în ce mai multe persoane.
În toată această perioadă, fără un avertisment clar din partea autorităților chineze, localnicii au participat la festivitățile prilejuite de Anul Nou Chinezesc iar oamenii au călătorit cu frecvența normală din și înspre China.
De abia la data de 11.01.2020, China raportează primul deces cauzat de pneumonia în speță.
Începând cu data de 20.01.2020, au început să fie raportate cazuri și în afara Chinei, în Europa, Statele Unite și Tailanda.
La 23.01.2020, orașul Wuhan este izolat.
De abia în data de 31.01.2020, China face public faptul că virusul se poate transmite de la om la om.[8]
Virusul începe să se răspândească rapid la nivel global, iar în martie 2020 O.M.S. declară pandemie.

2.2 China este membră fondatoare a Organizației Națiunilor Unite din anul 1945 (inițial prin Republica China și începând cu anul 1975 prin China comunistă).
Totodată, China face parte din cele 196 de state cărora li se aplică Regulile Internaționale de Sănătate, document de drept internațional adoptat de către Adunarea Mondială a Sănătății în 1969, cu scopul de a controla 5 boli infecțioase: holera, ciuma, febra galbenă, variola, febra recurentă și tifosul.[9]
În anul 2005, cu ocazia revizuirii regulilor, au fost adăugate pe lista menționată și poliomielita, infecțiile cu SARS și cazurile de gripă determinate de un nou subtip.
Lista menționată se regăsește în Anexa 2 a documentului.
Art. 6 din actul normativ menționat, statuează obligația tuturor "statelor parte de a semnala toate cazurile care apar pe teritoriile lor, făcând uz de dreptul de decizie regăsit în Anexa 2" (la reguli).stabilind că " Fiecare stat va notifica O.M.S., prin cele mai eficiente mijloace de comunicare disponibile, în termen de 24 de ore de la informarea serviciilor de sănătate publică, despre toate evenimentele care pot constitui o amenințare a sănătății publice de interes internațional, care se produc pe teritoriul său, în conformitate cu dreptul de decizie menționat și despre toate măsurile implementate ca răspuns la aceste evenimente". și că
"Urmare a acestei notificări, statele părți vor continua să comunice O.M.S. în mod oportun, clar și suficient de detailat informații din domeniul sănătății publice disponibile despre evenimentul notificat unde este posibil, fiind incluse definiții, rezultate de laborator, sursa și tipul riscului, numărul cazurilor și al deceselor, condițiile care influențează răspândirea bolii și măsurile luate....." 
Reținând cele expuse mai sus, constatăm că statul chinez avea obligația să raporteze imediat către O.M.S. apariția noului virus de tip SARS, lucru pe care acesta l-a făcut cu întârziere și prin furnizarea de informații insuficiente, ceea ce constituie o eludare a dispozițiilor citate.
Mergând mai departe cu analiza obligațiilor de care este ținută China, constatăm că în anul 2001 aceasta a  ratificat Pactul privind drepturile economice, sociale și culturale [10], ratificat de România în anul 1974.
Menționăm că art.11, 12 și 13 din pact  recunosc dreptul individului la un nivel de trai îndestulător pentru el și pentru familia sa, dreptul la sănătate fizică și mintală și dreptul a educație, drepturi care, pe fundalul crizei generate de pandemie, vor fi profund afectate.
În plus față de cele arătate, în desfășurarea politicii externe, Constituția Chinei consacră 5 principii fundamentale, acestea fiind: suveranitatea și integritatea teritorială, neagresiunea reciprocă, neimplicarea în politicile interne ale statelor, egalitatea și avantajul reciproc și coexistența în pace.
Astfel, în aplicarea principiilor enunțate în relațiile internaționale, China își declară o conduită
diligentă, conduită care are ca finalitate atât bunăstarea sa cât și a celorlalte state și naționalități, obținându-se avantaje reciproce.
Conform aceleiași Constituții, un mijloc prin care se poate atinge acest obiectiv este asistarea reciprocă.
Revenind la situația de fapt, respectiv la modalitatea în care China a înțeles să gestioneze evoluția epidemiei de COVID 19, constatăm că aceasta a produs consecințe incuantificabile asupra tuturor statelor europene, România aflându-se printre acestea.
Concret, în contextul în care există dovezi în sensul că statul chinez nu a luat diligențele necesare pentru a preveni extinderea epidemiei și a grăbi stingerea acesteia, se constată fără posibilitate de tăgadă că acesta a eludat în mod vădit principii fundamentale consacrate de propria sa constituție, respectiv regula obținerii beneficiului mutual.
Astfel, tocmai în perioada critică în care epidemia de coronavirus putea fi stopată și chiar redusă,
aparent autoritățile chineze au evitat să ia măsurile necesare[11], urmărind exclusiv protejarea interesului economic local, cu consecința generării unei crize majore la nivel global.
Este evident că această criză are mai multe fațete, respectiv medicală, economică, socială, etc., în viața de zi cu zi aceasta cunoscând o paletă largă, de la periclitarea sau chiar încălcarea dreptului la viață până la drepturi precum dreptul la muncă sau la un nivel de trai decent, libertatea economică, garanții care, în parte se găsesc și în  Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, pe care China este ținută să îl respecte.

2.3 Punctual, atât în România cât și în alte țări, cel puțin în prezent, consecințele epidemiei care a izbucnit în China sunt următoarele:
-   există un număr foarte mare de îmbolnăviri cu coronavirus (printre care și decese), cifra fiind în continuă creștere;
-  chiar dacă un număr foarte mare de persoane s-au vindecat, nimeni nu cunoaște ce efecte va produce infecția cu virusul SARS-CoV-2 asupra organismului acestora, pe termen lung;
-   pentru a preveni răspândirea epidemiei a fost și este nevoie de luarea unor măsuri de izolare și distanțare socială a indivizilor nemaiîntâlnite până în prezent și care produc un stres psihic extrem de mare;
-   în demersul de realizare a izolării împotriva virusului, s-au închis societăți comerciale, fabrici, uzine, magazine, instituții, etc.;
-    pentru a se evita aglomerarea spitalelor, s-au amânat toate intervențiile care nu au caracter urgent și persoanele au fost externate;
-   s-au închis spitale datorită contaminării totale cu virusul SARS-CoV-2 (inclusiv a personalului medical și sanitar);
-   cursurile școlare și universitare au fost suspendate pe durată nedeterminată, conturându-se cât mai pregnant varianta ca anul școlar 2019-2020 să se repete;
-   industria turismului este în colaps.
Este mai mult decât evident că în contextul expus mai sus, vorbim de o afectare masivă a drepturilor fundamentale ale fiecărui individ în parte, individ care, poate deja a luat boala și se luptă cu ea, poate își va pierde viața sau, căruia, chiar dacă va fi ocolit de virus, îi vor fi afectate nivelul de trai, dreptul la liberă circulație, dreptul la intimitate, cel puțin pe termen scurt sau mediu.
Spre deosebire de China, unde protecția drepturilor omului este o himeră, în România, toate drepturile enumerate mai sus sunt protejate și garantate de Constituție.
Astfel, în România, dreptul la viață, libertatea individuală, dreptul la apărare, dreptul la liberă, circulație, viața intimă, inviolabilitatea domiciliului, dreptul la învățătură, dreptul la ocrotirea sănătății, dreptul la muncă, libertatea întrunirilor și libertatea economică sunt protejate de art.22-23, art. 25-27, art. 32, at. 34 , art. 39, art.41 și art. 45 din Constituție.
Din perspectiva normelor de drept civil, reținem că în România, o parte din drepturile menționate mai sus sunt consfințite și de dispozițiile Legii nr.287/2009 privind Codul Civil.
Prevederile art. 14 și 15 din actul normativ menționat consacră buna credință în exercițiul tuturor drepturilor și îndeplinirea tuturor obligațiilor și statuează în mod imperativ că "niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei-credințe" .
Dispozițiile art. 61 și 64 din Codul Civil garantează viața, sănătatea și integritatea fizică și psihică a oricărei persoane, cele ale art. 71 din același act normativ - respectarea vieții private, cu interzicerea imixtiunii în viața intimă, personală sau de familie, iar cele ale art. 72 - dreptul la demnitate.
Or prin măsurile pe care statul român este nevoit să le ia pentru a combate epidemia națională de COVID 19,  pot fi încălcate sau limitate exact garanțiile menționate mai sus, garanții de care trebuie să se bucure orice cetățean român.
Acestea fiind zise, este posibil ca pandemia de coronavirus să fi fost determinată de neglijența sau poate chiar de acțiuni disimulative ale statului chinez, fără intenția acestuia de a răspândi virusul,  conduită care eludează cel puțin Regulile Internaționale de SănătatePactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, Constituțiile română și chineză, și legea civilă română.
În concluzie, în acest context, poate fi conturat un raport de cauzalitate între fapta în sine și producerea prejudiciului, ceea ce ar putea duce la angajarea răspunderii legale, ipotetic putând fi îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 357 C.C.
Sintetizând cele expuse, se poate constata că prin posibile fapte cu un posibil caracter ilicit, statul chinez, împreună cu autoritățile acestuia (Comisia Națională pentru Sănătate chineză [12], Consiliul de Stat al R.P.C.[13], Ministerul Gestionării Situațiilor de Urgență, Ministerul Afacerilor Civile, Guvernul Local al Provinciei Hubei și Municipalitatea localității Wuhan) au creat premizele extinderii epidemiei de coronavirus în România, cu toate consecințele expuse mai sus, generând pierderi incomensurabile.
Este evident că o eventuală acțiune în justiție în vederea recuperării prejudiciului cauzat de extinderea pandemiei cu coronavirus, acțiune formulată împotriva statului chinez și a autorităților menționate, constituie un demers întemeiat pe baza unui probatoriu deosebit vast și deosebit de elaborat, deosebit de dificil de realizat, dar nu imposibil.

[1] Denumit Oficial de Organizația Mondială a Sănătații SARS-CoV-2 severe acute respiratory syndrome coronavirus  https://www.who.int/emergencies/diseases/novel-coronavirus-2019/technical-guidance/naming-the-coronavirus-disease-(covid-2019)-and-the-virus-that-causes-it ;

[2] Organizația Mondială a Sănătații; 

[3] Denumită Oficial  COVID-19  coronavirus disease
https://www.who.int/emergencies/diseases/novel-coronavirus-2019/technical-guidance/naming-the-coronavirus-disease-(covid-2019)-and-the-virus-that-causes-it ;

[4] https://www.worldometers.info/coronavirus/;

[5] https://www.worldometers.info/coronavirus/;

[6] www.scmp.com/news/china/society/article/3074991/coronavirus-chinas-first-confirmed-covid-16-case-traced-back;

[7] Early Transmission Dynamics in Wuhan, China, of Novel Coronavirus–Infected Pneumonia, publicat în The New England Journal of Medicine;

[8]https://tibet.net/china-is-legally-responsible-for-covid-19-damage-and-claims-could-be-in-the-trillions/;

[9]https://apps.who.int/iris/bitstream/handle/10665/246107/9789241580496-eng.pdf;jsessionid=F71AC36ABD719146AE114B4FDE470E59?sequence=1;

[10]https://tbinternet.ohchr.org/_layouts/15/TreatyBodyExternal/Treaty.aspx?CountryID=36&Lang=EN;

[11]https://www.theguardian.com/science/2020/jan/27/china-coronavirus-who-to-hold-special-meeting-in-beijing-as-death-toll-jumps;

[12] http://en.nhc.gov.cn/;

marți, 17 martie 2020



"În ciuda noului context social creat de pandemia cu coronavirus, avocații rămân alături de justițiabili și de ceilalți parteneri ai actului de justiție, pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor."

http://www.unbr.ro/comunicat-unbr-in-contextul-emiterii-decretului-presedintelui-romaniei-nr-195-din-16-martie-2020-privind-instituirea-starii-de-urgenta-pe-teritoriul-romaniei/?fbclid=IwAR3TMBLu9ugFxK8qyHrn2UWcuDPUZVvStui1Q0xBG5JK56zfdmglxelDOGo



sâmbătă, 8 februarie 2020

Hipervalorizarea monedei CHF înseamnă impreviziune contractuală!

Decizia nr.731/06.11.2019 pronunțată de Curtea Constituțională soluționează anumite critici de neconstituționalitate privind legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile, fiind clarificate anumite noțiuni ce țin de materia procedurii reglementate de actul normativ menționat precum impreviziunea contractuală, sarcina probei în domeniu și aplicarea principiului nominalismului monetar.
Anterior, necesitatea intervenirii unui caz de impreviziune contractuală care să permită declanșarea procedurii de dare în plată, posibilitatea adaptării convenției chiar de către părțile contractuale sau de către instanța de judecată ca demers care să preceadă ultima etapă, respectiv aceea de dare în plată a imobilului fuseseră consfințite expres prin Decizia C.C.R. nr. 623/2016 [1]. 
Însă în lipsa unor reglementări specifice sau măcar a unor linii călăuzitoare date de către Curtea Constituțională, instanțele de judecată investite cu soluționarea contestațiilor împotriva notificărilor întocmite în aplicarea Legii nr. 77/2016 și implicit cu analiza impreviziunii în cazurile respective au avut o practică total neunitară, cu efecte nefaste în primul rând asupra debitorilor.
În acest context, Decizia nr.731/06.11.2019 aduce lămuriri suplimentare și chiar vine în sprijinul celor care doresc să beneficieze de Legea nr.77/2016.
Astfel, investită să analizeze constituționalitatea anumitor cazuri exprese de impreviziune contractuală, Curtea Constituțională dă o nouă definiție acestei noțiuni, statuând:
"Curtea reţine că impreviziunea în contractul de credit se referă la o clauză/ clauze în curs de executare care, fără a fi abuzivă/ abuzive, dezechilibrează în timp în mod semnificativ prestaţiile contractuale ale părţilor, cu consecinţa afectării utilităţii sociale a contractului."
Curtea Constituțională face, așadar, o diferență clară între materia impreviziunii contractuale și cea a clauzelor abuzive, prima găsindu-și reglementarea în conținutul dispozițiilor art. 970 C.C., respectiv art. 1271 N.C.C., iar cea de-a doua în Directiva Europeană nr.93/13/CEE și în Legea nr.193/2000, prima reprezentând un mijloc de protecție al tuturor contractanților (debitor sau creditor), cea de-a doua -  un mijloc de protecție al consumatorului, exclusiv.
Din perspectiva factorului generator al dezechilibrului contractual, se stabilește că în domeniul impreviziunii contractuale, acesta este produs ca urmare a unei împrejurări "excepţionale ulterioare încheierii contractului", în materia clauzelor abuzive dezechilibrul contractual fiind determinat de clauze contractuale abuzive care îndeplinesc cerințele prevăzute de art. 4 din Legea nr.193/2000.
Tot din perspectiva caracterizării noțiunii de impreviziune contractuală, față de considerentele anterioare expuse în Decizia nr. 623/2016, Decizia nr. 62/2017[2], etc. în soluționarea recentelor obiecții de neconstituționalitate, prin Decizia nr.731/2019, Curtea Constituțională aduce lămuriri suplimentare.
Astfel, este invalidată modalitatea în care instanțele de judecată procedează la analizarea impreviziunii prin administrarea unui probatoriu care verifică situația financiară și personală a debitorului, considerându-se că impreviziunea contractuală nu se determină "prin raportare la situația patrimonială a debitorului sau la posibilitățile sale financiare de rambursare a împrumutului" ci doar la "conținutul clauzelor contractuale".
Acestea fiind zise, practica instanțelor de judecată care, în vederea constatării stării de impreviziune contractuală, din oficiu, sau la cererea creditorului, efectuau verificări către A.N.A.F., către Primăriile locale, către Oficiul Județean de Cadastru și Publicitate Imobiliară, etc. pentru a identifica evoluția veniturilor debitorilor și bunurile pe care aceștia le au în proprietate devine contrară celor stabilite de Curte.
Altfel spus, indiferent de situația financiară a debitorului, constatarea impreviziunii contractuale este limitată la constatarea existenței unui dezechilibru contractual, existând o diferență substanțială între "ruina debitorului" și "ruina contractuală"[3], din perspectiva impreviziunii prezentând interes ultima. 
Este de notat și că prin Decizia nr.731/2019, Curtea Constituțională stabilește fără nicio posibilitate de tăgadă că o fluctuație de curs valutar de o "consistență valorică și persistență temporală" semnficativă îndeplinește condiția obiectivă a impreviziunii, condiția subiectivă fiind prezentă atunci când se dovedește că debitorul nu a provocat el însuși situația în speță sau nu a a avut intenția "expres materializată de a se angaja în executarea unui risc supraadăugat asociat contractului".  
Cum în mod indubitabil valuta cu fluctuația (hipervalorizarea) cea mai semnificativă a fost moneda franc elvețian, atât din punct de vedere al consistenței sale cât și prin prisma duratei, rezultă dincolo de orice posibilitate de tăgadă, că aprecierea fulminantă a acesteia, apreciere care persistă încă din anul 2012 constituie un caz de impreviziune contractuală și poate determina aplicarea Legii nr.77/2016.
Un alt aspect tranșat de Curtea Constituțională prin Decizia nr.731/2019 este sarcina probei în materia procedurii de dare în plată prevăzută de Legea nr.77/2016.
Încă de la primele notificări formulate în temeiul actului normativ menționat și chiar și ulterior intervenirii Deciziei nr. 623/2016, s-a creat un curent majoritar în rândul contestatorilor (instituții bancare, instituții financiare nebancare-cesionari ai convențiilor de credit) în sensul că debitorul notificator ar trebui să facă dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art.4 din Legea nr.77/2016 și bineînțeles a stării de impreviziune.
Este evident că acest raționament a fost cenzurat de către instanțele de judecată care au stabilit că în mod corect, în soluționarea constestațiilor împotriva notificărilor formulate, sarcina probei aparține reclamantului, adică creditorului contestator, în conformitate cu prevederile art.249 C.P.C.
Această interpretare este consfințită și de Curtea Constituțională prin Decizia nr.731/2019, stabilindu-se că: "creditorul este cel ce trebuie să dovedească neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, inclusiv a impreviziunii, având în vedere că prin notificarea depusă într-o procedură pre-judiciară debitorul a indicat întrunirea acestora, prin obligaţia de detaliere impusă de lege."  
Pe de altă parte, din perspectiva debitorului, singurul aspect pe care acesta este ținut a-l dovedi este existența dezechilibrului contractual (determinat strict prin raportare la clauzele contractuale și nu la situația patrimonială, socială sau personală a acestuia), situație în care operează de plano în favoarea sa o prezumție (relativă) de impreviziune contractuală.
În lumina celor statuate de Curtea Constituțională este interesant de văzut ce situații concrecte vor fi asimilate de către instanțele de judecată drept cazuri de impreviziune contractuală care să determine aplicarea procedurii prevăzute de Legea nr.77/2016.

[1] Prin Decizia C.C.R. nr. 623/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 53/18.01.2017 s-a constatat că prevederile din art. 11 teza întâi raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, 7 și 8 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite sunt constituționale în măsura în care instanța judecătorească verifică condițiile referitoare la existența impreviziunii și că sintagma "precum și din devalorizarea bunurilor imobile" din art. 11 teza întâi din același act normativ este neconstituțională;
[2] Prin Decizia nr. 62/2017, publicată în Monitorul Oficial nr.161/03.03.2017, a fost admisă obiecția de constituționalitate, constatându-se că Legea pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori este neconstituțională, în ansamblul său.
[3] disproporția și dezechilibrul survenite ca urmare a materializării riscului supraadăugat - Decizia C.C.R. nr. 731/2019, publicată în Monitorul Oficial nr.59/29.01.2020 prin care s-a admis obiecția de neconstituționalitate formulată, constatându-se că dispozițiile articolului unic pct. 2 [cu referire la art. 4 alin. (11)], pct. 3 [cu referire la art. 4 alin. (3) și (4)], pct. 6 [cu referire la art. 7 alin. (11)], pct. 8 [cu referire la art. 7 alin. (51)] și pct. 9 [cu referire la art. 8 alin. (5) teza a doua] din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite sunt neconstituționale.
https://www.juridice.ro/672393/implicatiile-deciziei-c-c-r-nr-731-2019-in-materia-legii-darii-in-plata-scurte-consideratii.html

miercuri, 25 decembrie 2019

Cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă vă urăm din toată inima Crăciun Fericit și un An Nou minunat!!!