joi, 24 martie 2016

Noi reglementări în materia contractelor de credit ipotecar

În data de 04.02.2014 Parlamentul European a adoptat Directiva nr.2014/17/UE privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidențiale și de modificare a Directivelor 2008/48/CE și 2013/36/UE și a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010.
Termenul de implementare în dreptul intern a directivei susmenţionate s-a împlinit la 21.03.2016, fiind de aşteptat ca în viitorul apropiat dispoziţiile acesteia să fie transpuse şi în legislaţia română, prefigurându-se aşadar, noi modificări în materia reglementărilor creditelor bancare. 
Pe scurt finalitatea directivei susmenţionate o reprezintă protecţia sporită a consumatorilor titulari de credite bancare şi responsabilizarea furnizorilor de credite bancare şi a intermediarilor acestora cu privire la activitatea de creditare.
Domeniul de aplicare al Directivei nr. 2014/17/UE îl constituie următoarele categorii de contracte de credit:
- contractele de credit garantate fie prin ipotecă, fie printr-o altă garanție comparabilă, utilizată în mod curent într-un stat membru asupra unui bun imobil rezidențial, fie printr-un drept legat de un bun imobil rezidențial;
- contractele de credit al căror scop este dobândirea sau păstrarea drepturilor de proprietate asupra unui teren sau asupra unei clădiri existente sau proiectate.
Totodată, directiva susmenţionată nu se aplică următoarelor tipuri de contracte de credit:
-  contractele de credit equity release;
contractele de credit acordate de către un angajator angajaților săi ca activitate secundară, atunci când aceste credite sunt acordate fără dobândă sau cu o DAE mai mică decât cea practicată în mod obișnuit pe piață și care nu sunt propuse în general publicului; 
-  contractele de credit în care creditul este acordat fără dobândă și fără alte taxe, cu excepția celor aplicate pentru recuperarea costurilor legate în mod direct de garantarea creditului;
- contractele de credit sub forma unei facilități de tip „descoperit de cont” și în baza cărora creditul trebuie rambursat în termen de o lună;
- contractele de credit care sunt rezultatul unei hotărâri pronunțate de o instanță sau de o altă autoritate oficială;
 - contractele de credit privind amânarea, cu titlu gratuit, a plății unei datorii existente și care nu intră în domeniul de aplicare al alineatului (1) litera (a). 
 De asemenea, directiva nu se aplică contractelor de credit existente anterior datei de 21.03.2016.
 Modificările introduse prin Directiva nr.2014/17/UE sunt de mare interes pentru titularii contractelor de credite ipotecare şi vizează: noi informaţii standard care trebuie cuprinse în materialele publicitare având ca obiect creditele ipotecare, noi informaţii precontractuale la încheierea unei convenţii de credit, detalii cu privire la modalitatea de calcul a DAE, cerinţe suplimentare în sarcina împrumutătorilor în vederea evaluării bonităţii solicitanţilor, consilierea consumatorului care solicită acordarea unui credit bancar, perioada de reflecţie sau de retragere, etc.
Un aspect deosebit de important îl constituie introducerea unui cadru legal care permite convertirea creditului acordat în monedă străină, într-o monedă alternativă (moneda în care, în principal, consumatorul își primește venitul sau deține activele care finanțează plata creditului sau moneda statului membru în care consumatorul fie a avut reședința la momentul la care a fost încheiat contractul de credit, fie își are reședința în prezent), la cursul de schimb din ziua conversiei, dacă în convenţie nu se specifică altfel.
O altă noutate în sprijinul protecţiei drepturilor consumatorului o reprezintă introducerea FIŞEI EUROPENE DE INFORMAŢII STANDARD (FEIS), formular care cuprinde informaţii referitoare la oferta de creditare (conform Anexei nr. II din directivă) şi care în mod imperativ, va însoţi oferta de creditare.
Pentru consultarea textului integral al directivei, puteţi accesa acest link
 http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A32014L0017







duminică, 28 februarie 2016

Noutăţi în materia taxei de primă înmatriculare, taxei de poluare/pe emisiile poluante şi a timbrului de mediu

Este de notorietate faptul că obligativitatea achitării unei taxe la înmatricularea unei anumite categorii de autovehicule eludează prevederile art. 28 din Tratatul CE, text legal care incriminează orice măsură de natură să constituie un obstacol în calea schimburilor intracomunitare.
Acest raţionament a condus la cenzurarea repetată a legislaţiei naţionale în materie de către Curtea Europeană de Justiţie, cu consecinţa unei succesiuni notabile de acte normative în domeniu: vechiul Cod Fiscal, O.U.G. nr. 50/2008 cu multiplele sale modificări, Legea nr. 9/2012 şi actualmente, O.U.G. nr. 9/2013.
Aşadar, în prezent problematica achitării unei taxe la înmatricularea unui autovehicul este reglementată de O.U.G. nr. 9/2013, obligaţia fiind prezentată sub forma timbrului de mediu, care se va plăti în următoarele situaţii:
" a) cu ocazia înscrierii în evidenţele autorităţii competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România şi atribuirea unui certificat de înmatriculare şi a numărului de înmatriculare;
b) la reintroducerea în parcul auto naţional a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto naţional, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduală a timbrului, în conformitate cu prevederile art. 7;
c) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat şi pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării;
d) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situaţia autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanţe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
e) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situaţia autovehiculelor pentru care s-a emis decizie de restituire a taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în conformitate cu prevederile art.12."

În contextul în care Curtea Europeană de Justiţie stabilise fără posibilitate de tăgadă că obligaţia de a achita taxă de primă înmatriculare, de poluare sau pe emisiile poluante încalcă prevederile Tratatului CE, în anul 2013, leguitorul a "simţit nevoia" "să armonizeze" legislaţia naţională cu normele tratatului susmenţionat, redefinind impozitul amintit sub forma timbrului de mediu reglementat de O.U.G. nr. 9/2013.
Deşi această nouă taxă se doreşte a respecta Tratatul CE, din analiza O.U.G. nr. 9/2013 observăm că timbrul de mediu comportă conţinutul aceloraşi taxe de poluare, înmatriculare, etc reglementate de legislaţia anterioară şi considerate a fi ilegale.
Dovada o constituie faptul că la nivelul practicii instanţelor de judecată deja au fost admise acţiuni prin care s-au restituit sumele achitate cu titlu de timbru de mediu, sau, mai mult decât atât, s-a dispus obligarea Instituţiei Prefectului la înmatricularea autovehiculului fără plata acestei taxe.
Prin urmare, cei care doresc să obţină restituirea sumelor de bani reprezentând timbru de mediu, pot încerca să solicite restituirea acestuia, demersul putându-se solda cu succes.
Totodată, în aplicarea aceleiaşi O.U.G. nr. 9/2013, sunt de interes modificările pe care aceasta le-a suferit prin O.G. nr. 40/2015, act normativ publicat în Monitorul Oficial în septembrie 2015.
Astfel, O.G. nr. 40/2015 a modificat art. 12 al O.U.G. nr. 9/2013 stabilind că persoanele care au achitat taxă specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule pot solicita restituirea acestor sume în termenul de prescripţie prevăzut de O.G. nr. 92/2003.
Prin urmare, reţinând prevederile textului de lege menţionat, orice contribuabil care a achitat una dintre taxele enunţate mai sus (însă nu şi cei care au achitat timbru de mediu) pot cere restituirea taxelor achitate prin formularea unei cereri către organul fiscal competent, cerere care va fi soluţionată printr-o decizie.
Această decizie va putea fi contestată în termen de 30 de zile de la comunicare, iar deciziile pronunţate în soluţionarea contestaţiilor vor putea fi atacate pe calea contenciosului administrativ fiscal.
Bineînţeles că procedura susmenţionată nu înlătură dreptul contribuabilului de a renunţa la contestaţia administrativă şi de a sesiza instanţa de judecată competentă.
Sumele reprezentând taxele achitate şi dobânzile legale se vor achita pe durata a 5 ani calendaristici, prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acestora.
Este importat de menţionat şi că dreptul contribuabililor de a cere restituirea taxelor susmenţionate se naşte la data intrării în vigoare a O.G. nr. 40/2015, indiferent de data la care a fost achitată taxa, actul normativ amintit având efectul de a repune în termenul de prescripţie de 5 ani toţi contribuabilii interesaţi.

luni, 7 decembrie 2015

Aplicarea de penalităţi pe zi de întârziere Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor pentru neexecutarea obligaţiei de a face conform titlului executoriu



 Dosar nr. 7900/302/2015 
ROMÂNIA 
JUDECATORIA SECTORULUI 5 BUCURESTI - SECTIA A II-A CIVILA.

ÎNCHEIERE  
Sedinta publica din 07 august 2015
Instanta constituita din:
PRESEDINTE - ALEXANDRA MAGDAS
GREFIER- CREANGA. SILVIU RAZVAN

Pe rol solutionarea cauzei civile privind pe reclamanta M G C si pe parata Comisia Nationala Pentru Compensarea Imobilelor, avand ca obiect aplicare penalitati.
Dezbaterile privind fondul cauzei au avut loc in sedinta publica din data de 04.08.2015, sustinerile partilor fiind consemnate in incheierea de sedinta de la acel termen, parte componentă din prezenta hotarare, cand a amanat pronuntarea la data de 07.08.2015, hotarand urrnatoarele:

INSTANTA

Deliberând asupra cauzei civile de fata, constată următoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 5 Bucuresti la data de 04.05.2015 sub nr.7900/302/2015, reclamanta M G C, in contradictoriu cu parata Comisia Natională pentru Compensarea Imobilelor, a solicitat instantei ca prin hotararea ce o va pronunta sa oblige parata la plata penalitatilor in suma de 1000 lei/zi de intarziere, de la data pronuntarii incheierii si pana la data executarii intocmai a obligatiei prevazute în titlul executoriu reprezentat de sentinta nr. 3901F-Cont-21.09.2011, pronuntata de Curtea de Apel Pitesti in dosarul nr.692/46/2001, ramasa irevocabila prin sentinta nr.3554/18.09.2012, pronuntata de Inalta Curte de Casatie de Justitie in acelasi dosar.
In motivare, reclamanta a aratat, in esenta, ca este beneficiara masurilor reparatoriipentru bunurile preluate abuziv de catre stat in perioada regimului comunist, prevazute de fosta Lege nr.247/2005, respectiv Legea nr.165/2013.
Procedura de retrocedare a imobilului preluat abuziv de catre stat (situat in Pitesti, Bd....................) a fost initiata de tatal reclamantei, respectiv P.C.N., prin notificarile inregistrate 1a 29.06.2001 si respectiv 08.08.2001 la Primaria Municipiului Pitesti. Ulterior, intrucat s-a refuzat de-a lungul timpului emiterea titlului de proprietate, cu toate ca dosarul de despagubire nr. 29291/CC a primit aviz de legalitate favorabil din partea Institutiei Prefectului Arges, s-a formulat actiunea in justitie. Prin Sentinta civila nr. 390/F -cont/21.09 .2011 pronuntata de Curtea de Apel Pitesti, ramasa irevocabila prin Decizia civila nr. 3554/18.09.2012 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, s-a dispus obligarea paratei Comisia Natională pentru Compensarea Imobilelor la emiterea deciziei reprezentand titlul de despagubire in dosarul nr. 29291/CC.
Nefiind executata aceasta obligatie, reclamanta a ararat ca a demarat procedura executarii silite, fiind inregistrat dosarul executional nr. 442/2013 al BEJA Toma Ana Maria si Toma Nina Valentina. S-a formulat o contestatie la executare de catre pârâtă, dar prin Sentinta civila nr. 2262/09.04.2014, pronuntata de Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti s-a respins contestatia la executare formulata. Asadar, la data de 16.09.2014 parata a emis Decizia de validare partiala nr.1707 prin care s-a validat partial Dispozitia nr. 6006/31.10.2006 emisa de Primarul Municipiului Pitesti, pentru cota de 15/18 din imobil, dispunandu-se invalidarea partiala a dispozitiei pentru cota de 3/18, pentru motivul lipsei dovezii calitatii de coproprietar a reclamantei de pe urma lui B. L..
Cu toate acestea, a sustinut reclamanta, prin Decizia nr. 278/A/27.01.2015 pronuntata de Tribunalul Bucuresti prin care s-a respins apelul formulat la Sentinta civila nr. 2262/09.04.2014 pronuntata de Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti, s-a retinut ca aceasta decizie emisa de catre parata nu reprezinta o executare silita integrala a titlului executoriu. Totusi, parata nu a inteles sa se conformeze dispozitiilor din titlul executoriu.
Acest refuz, a sustinut reclamanta, nu poate fi motivat prin invocarea dispozitiilor prevazute Legea nr. 165/2013, care au fost declarate neconstitutionale prin Decizia nr. 686/2014 a Curtii Constitutionale, mai mult, prin considerentele sentintelor aratate s-a aratat obligativitatea indeplinirii obligatiei de catre parata.
In drept au fost invocate dispozitiile art.905 C.pr.civ.
In sustinerea cererii, reclamanta a solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri. Cererea a fost legal timbrata conform OUG nr.80/2013 privind plata taxelorde timbru.
Parata la data de 27.05.2015 a depus prin Serviciul registratura intampinare prin care a invocat exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei Sectorului 5 Bucuresti si exceptia procesuala de fond a ramanerii fara obiect a cererii de chemare in judecata iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata.
In ceea ce priveste exceptia necompetentei materiale, parata a invocat faptul ca potrivit disp. art. 25 din Legea nr. 554/2004, aceste penalitati pot fi aplicate de instanta de executare, respectiv instanta care a solutionat fondul litigiului de contencios administrativ.
In ceea ce priveste exceptia procesuala a ramanerii fara obiect, parata a aratat ca si-a indeplinit integral obligatia prevazuta prin Sentinta civila nr. 390/F- cont/21. 09 .2011.
Pe fondul cauzei, parata a aratat, in esenta, ca procedurile de evaluare si emitere a titlurilor de despagubire au fost suspendate prin OUG nr. 4/2012 pana la data de 15.03.2013 si ca, astfel, pana la acea data nu exista vreo culpa din partea paratei, de neexecutare.
Ulterior procedurii asigurarii unui cadru legal pentru functionarea Comisiei, in sedinta din data de 10.10.2013 s-a dispus completarea dosarului format pentru solutionarea cererii reclamantei. Întrucat nu a fost completat cu inscrisuri din care sa reiasa dovada calitatii de persoana indreptatita a notificatorului de pe urma coproprietarei B L, parata a validat partial în cota de 15/18 titlul de despagubire. Parata a sustinut ca avea posibilitatea de a verifica existenta si întinderea dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat, evaluarea imobilelor conform grilei notariale si emiterea deciziei de compensare in puncte. De asemenea, parata a si intreprins demersuri in vederea solutionarii cererii.
In plus, parata a sustinut ca dosarul nr. 29291/CC nu face parte din categoria dosarelor aprobate si nici din categoria dosarelor in care a ramas definitiva si irevocabila o hotarare judecatoreasca in care au fost consemnate sume, conform art.41 alin. (3) din Legea nr. 165/2013.
Prin urmare, nu se poate retine culpa sa, a sustinut parata, conditie pentru antrenarea raspunderii delictuale.
In drept au fost invocate dispozitiile Legii nr.554/2004 republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, Legea nr.247/2005, H.G.nr.1095/2005, Legea nr.165/2013, art.205 si urm. N.C.P.C.
La data de 26.06.2015, reclamanta a depus raspuns la intampinare prin care a solicitat inlaturarea sustinerilor paratei cu consecinta admiterii cererii de chemare în judecata asa cum a fost formulata, reiterand motivele aratate in cuprinsul cererii de chemare in judecata.
Cu privire la exceptia necompetentei materiale, reclamanta a sustinut ca anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 138/2014 era competenta conform disp. art. 650 C.proc.civ. judecatoria in raza careia se afla biroul executorului judecatoresc care face executarea. In ceea ce priveste exceptia lipsei de obiect a cererii, reclamanta a sustinut ca obligatia instituita in sarcina paratei privea emiterea titlului de despagubire in dosarul de despagubire nr. 29291/CC in integralitatea sa, nu doar partial.
La termenul acordat in sedinta publica din data de 04.08.2015, instanta a recalificat exceptia lipsei obiectului cererii de chemare in judecata ca fiind aparare de fond.
Analizând cu prioritate, conform disp. art. 248 alin. (1) C.proc.civ., exceptia necompetentei materiale invocate de către parata, instanta retine următoarele:
Reclamanta a formulat la data de 29.05.2013 o cerere de executare silita adresata catre BEJA Toma Ana Maria si Toma Nina Valentina prin care a solicitat punerea in executare a titlului executoriu reprezentat de Sentinta civila nr. 390/21,09,2011 pronuntata de Curtea de Apel Pitesti, ramasa irevocabila prin Decizia civila nr. 3554/18.09.2012 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie (fila 11).
Conform disp. art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 coroborat cu art. 24 si 622 alin. (2) din C.proc.civ., momentul inceperii executarii silite si implicit stabilirea legii aplicabile acesteia este momentul sesizarii organului de executare cu o cerere de executare silita.
Prin urmare, dispozitiile Legii nr. 554/2004 si ale Codului de procedura civila în formele lor anterioare modificarilor aduse prin Legea nr. 138/2014 vor fi avute în vedere de catre instantă pentru stabilirea competentei sale.
Potrivit art.24 alin.(1) din Legea nr. 554/2004 daca in urma admiterii actiunii autoritatea publica este obligată sa incheie, sa inlocuiasca ori sa modifice actul administrativ, sa elibereze un alt inscris ori sa efectueze anumite operatiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face in termenul prevazut in cuprinsul acesteia, iar in lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotarârii. Dar, conform alin. (2), in cazul in care termenul nu este respectat, se aplica conducatorului autoritatii publice sau, după caz, persoanei obligate o amenda de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de intârziere, iar reclamantul are dreptul la penalitati, in conditiile art. 894 din Codul de procedure civila , respectiv art. 905. Totodata, conform disp. art. 25 alin. (l) sanctiunea si despagubirile prevăzute la. art. 24 alin. (2) se aplica, respectiv se acorda, de instanta de executare, la cererea reclamantului.
Intrucat instanta de executare era definita prin dispozitiile art. 650 alin.(1) C.proc.civ., aceasta fiind judecatoria în raza careia se afla biroul executorului judecatoresc care face executarea, iar dat fiind faptul ca sediul BEJA Toma Ana Maria si Toma Nina Valentina se afla în Sectorul 5 al mun. Bucuresti, instanta reţine ca este competenta material si teritorial pentru judecarea cauzei, urmand, pe cale de consecinta, sa respinga exceptia necompetentei materiale invocate de catre parata, ca neintemeiata.
În privinta fondului cauzei, instanta reţine ca prin Sentinta civila nr. 390/F- cont/21.09 .2011 pronuntata de Curtea de Apel Pitesti (filele 14-17), ramasa irevocabila prin Decizia civila nr. 3554118.09.2012 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie (filele 18-20), s-a dispus obligarea paratei Comisia Natională pentru Compensarea Imobilelor la emiterea deciziei reprezentand titlul de despagubire în dosarul nr. 292911CC.
Reclamanta a demarat procedura executarii silite, fiind inregistrat dosarul executional nr. 442/2013 al BEJA Toma Ana Maria si Toma Nina Valentina (fil 11) si fiind incuviintata si executarea silita de catre Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti prin Incheierea pronuntata la data de 13.06.2013 (fila 27).
Prin Decizia civila nr. 278A din data de 27.01.2015 pronuntata de Tribunalul Bucuresti (filele 35-43) s-a respins definitiv contestatia la executare formulata de catre parata debitoare impotriva executarii silite demarate de reclamanta creditoare.
La data de 16.09.2014 s-a emis decizia de validare partiala nr. 1707 de catre parata (44-46), dispunandu-se compensarea prin 155.696 puncte raportat la cota de15/18, invalidandu-se partial Dispozitia Primarului municipiului Pitesti pentru cota de 3/18 din imobilul constructie în suprafata de 218,42 mp.
Instanta retine ca, în mod contrar sustinerilor paratei, cererea formulata de catre reclamanta este intemeiata in parte.
Instanta nu va retine apararile invocate de catre parata în sensul ca a indeplinit integral obligatiile aratate în titlul executoriu reprezentat de Sentinta civila nr. 390/F-cont/21.09.2011 pronuntata de Curtea de Apel Pitesti (filele 14-17), ramasa irevocabila prin Decizia civila nr. 3554/18.09.2012 pronuntata de lnalta Curte de Casatie si Justitie.
In acest sens, instanta reţine ca functioneaza prezumtia irefragabila de lucru judecat a hotararii judecatoresti definitive reprezentata de Decizia civila nr.278A/27.01.2015 pronuntata de Tribunalul Bucuresti.
Instanta de apel a retinut in mod definitiv faptul ca emiterea unei decizii de compensare partială de catre parata nu echivaleaza cu indeplinirea intocmai a obligatiei de a face cuprinsa in titlul executoriu, avand in vedere ca dispozitivul sentintei nr. 390/F-cont din data de 21.09.2011 a Curtii de Apel Pitesti - sectia cornerciala si de contencios administrativ si fiscal rezulta ca prin Dispozitia nr. 6006 din 31.10.2006 s-a propus acordarea de despagubiri infavoarea reclamantei nepomenindu-se de cote-parti, iar din considerentele acestei hotarari, rezulta ca dispozitia nu a fost contestata.
Conform considerentelor Sentintei civile nr. 390/F-contl21.09.2011, pronuntata de Curtea de Apel Pitesti, ramasă irevocabilă, care se bucura, de asemenea, de putere de lucru judecat si care, prin urmare, are valoare de prezumtie irefragabila intre parti, s-a stabilit că legea nu conferă Comisiei atributii in privinta verificarii legalitătii stabilirii calitatii de persoana indreptatita, acest aspect putând fi cenzurat numai in procedurile speciale reglementate de Legea nr. 1012001.
Avand in vedere aceste considerente de fapt, instanta constata ca apararile formulate de catre parata in sensul ca nu se poate constata o culpa in neexecutarea sentintei civile aratate, nu pot fi retinute, formuland aparari ce au fost inlaturate deja printr-o hotarare judecatoreasca definitiva.
Asadar, in continuare, instanta va analiza din perspectiva conditiilor prevazute de art. 905 C.proc.civ. temeinicia cererii formulate de reclamanta.
Conform disp.art. 905 C.proc.civ., dacă in termen de 10 zile de la comunicarea incheierii de incuviintare a executării debitorul nu executa obligatia de a face sau de a nu face, care nu poate fi indeplinită prin alta persoană, acesta poate fi constrans a indeplinirea ei prin aplicarea unor penalitati in cuantum de l00 pana la 1000 lei pe zi, in favoarea creditorului.
Instanta constata ca sunt indeplinite conditiile prevazute de lege. Parata nu a facut dovada indeplinirii obligatiei, astfel cum s-a ararat anterior. Reclamanta, in schimb, a facut dovada faptului ca a obtinut incuviintarea executarii silite prin Incheierea pronuntata la data de 13.06.2013 de catre Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti in ceea ce priveste executarea silita a titlului executoriu invocat.
Pentru aceste motive, instanta considera intemeiata cererea reclamantei de aplicare a unor penalitati in favoarea sa pana la indeplinirea integrală a obligatiei de catre parata.
Totusi, instanta observa ca in cazul obligatiilor de a face neevaluabile in bani asemenea celei la care este supusa parata, marja de stabilire a penalitatilor de intarziere este de la 100 la 1000 lei pe zi de intarziere.
Constatand faptul ca parata Comisia Nationala pentru Compensarea Imobilelor emis o decizie cu privire la cota de 15/18 din dreptul reclamantei, aceasta putand valorifica aceasta decizie si că a ramas o cota de 3/18 din aceste despagubiri datorate, instanta retine faptul ca solicitarea reclamantei de a se aplica penalitatile pe zi de intarziere in cuantum maxim de 1000 lei este nejustificata.
Asadar, instanta va fixa o suma de 100 lei pe zi ce se va aplica in sarcina paratei si in favoarea reclamantei, pana la executarea integrala a obligatiei prevazute in titlul executoriu reprezentat de Sentinta civila nr. 390/F-Cont din data de 21.09.2011 pronuntata de Curtea de Apel Pitesti si ramasa irevocabila prin Decizia civila nr. 3554/18.09.2012 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Pe cale de consecinta,
PENTRU ACESTE MOTIVE, 
IN NUMELE LEGII,
DISPUNE:
Respinge exceptia necornpetentei materiale invocata de catre parata, ca neintemeiata.
Admite in parte cererea formulata de reclamanta M G C, cu domiciliul in .......................... jud. Arges in contradictoriu cu parata Comisia Nationala pentru Compensarea Imobilelor, cu sediul in Bucuresti, Calea Floreasca, nr. 202, sect. 1.
Dispune obligarea paratei la plata penalitatii de 100 lei pe zi de intarziere in favoarea reclamantei, pana la executarea obligatiei prevazute in titlul executoriu reprezentat de Sentinta civila nr. 390/F-Cont din data de 21.09.2011 pronuntata de Curtea de Apel Pitesti si ramasa irevocabila prin Decizia civila nr. 3554/18.09.2012 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Definitiva,
Pronuntata in sedinta publica, azi, 07.08.2015.

Presedinte, . Grefier,

marți, 13 octombrie 2015

Cauzele Kušionová vs SMART Capital a.s şi Aziz vs Caixa d'Estalvis de Catalunya - de interes pentru consumatorii titulari de credite bancare

Mai jos dorim să vă prezentăm câteva fragmente din hotărârile pronunţate de Curtea Europeană de Justiţie în cauzele Kušionová vs SMART Capital a.s şi Aziz vs Caixa d'Estalvis de Catalunya care vizează interesele consumatorilor supuşi măsurilor de executare silită imobiliară în baza unor titluri executorii reprezentate de convenţii de credit ce conţin clauze "eventual" abuzive.
Investită cu cereri de pronunţare a unor hotărâri preliminare în cauzele susmenţionate, şi pornind de la premiza că un posibil efect al executării silite imobiliare îl constituie pierderea proprietăţii imobilului deţinut de debitor, ceea ce echivalează cu "una dintre cele mai grave atingeri aduse dreptului la respectarea domiciliului" Curtea Europeană de Justiţie a statuat:
"1) Dispozițiile Directivei 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naționale precum cea în discuție în litigiul principal, care permite recuperarea unei creanțe, întemeiată pe clauze contractuale eventual abuzive, prin executarea extrajudiciară a unei garanții care grevează bunul imobiliar dat în garanție de consumator, în măsura în care această reglementare nu face practic imposibilă sau excesiv de dificilă apărarea drepturilor conferite consumatorului de această directivă, aspect care trebuie verificat de instanța de trimitere. 
2) Articolul 1 alineatul (2) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că o clauză contractuală, care figurează într‑un contract încheiat de un vânzător sau furnizor cu un consumator, este exclusă din domeniul de aplicare al acestei directive numai în cazul în care respectiva clauză contractuală reflectă conținutul unui act cu putere de lege sau al unei norme administrative obligatorii, aspect care trebuie verificat de instanța de trimitere. " (cauza Kušionová vs SMART Capital a.s C‑34/13)
" Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretată în sensul că se opune reglementării unui stat membru, precum cea în discuție în litigiul principal, care, în condițiile în care nu prevede, în cadrul unei proceduri de executare ipotecară, motive de contestație întemeiate pe caracterul abuziv al unei clauze contractuale care constituie temeiul titlului executoriu, nu permite instanței sesizate cu procedura de fond, competentă să aprecieze caracterul abuziv al unei asemenea clauze, să adopte măsuri provizorii, printre care în special suspendarea procedurii de executare menționate, atunci când adoptarea acestor măsuri este necesară pentru garantarea deplinei eficacități a deciziei sale finale." (cauza Aziz vs Caixa d'Estalvis de Catalunya C-415/11)
Acest raţionament al Curţii de Justiţie permite formularea de noi apărări de către titularii convenţiilor de credit bancare cu posibil conţinut abuziv, subiecţi ai măsurilor de executare silită imobiliară, apărări al căror temei juridic depăşeşte limitele art. 712 C.P.C., şi care, conform principiul prevalenţei normelor de drept comunitar asupra normelor de drept intern, pot fi întemeiate şi pe art. 7 al Directivei nr. 93/13/CEE şi, bineînţeles, şi pe interpretarea jurisdicţiei susmenţionate.