miercuri, 11 iunie 2014

Tribunalul Arges. Restituire taxă de poluare percepută în baza O.U.G. nr. 50/2008

Dosar nr. 8***/109/2013

                                                                   ROMANIA
                                                         TRIBUNALUL ARGES
                                                             SECTIA CIVILA
                                                  SENTINTA CIVILA Nr. 994/2014
                                                  Sedinta publica de la 14 Aprilie 2014
                                                  Completul compus din: 
                                                  Alina Mateescu PRESEDINTE 
                                                  Grefier Gabriela Georgescu 

S-a luat in examinare pentru solutionare in prima instanta actiunea civila formulata de reclamanta C. M. in contradictoriu cu paratele DIRECTIA GENERALA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE PLOIESTI si ADMINISTRATIA FONDULUI PENTRU MEDIU, avand ca obiect ,,pretentii".
La apelul nominal facut in sedinta publica au lipsit partile.
Procedura legal indeplinita fara citarea partilor.
S-a facut referatul cauzei de catre grefier care invedereaza ca dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc in sedinta publica din data de 09 Aprilie 2014, sustinerile partilor fiind consemnate in cuprinsul incheierii de sedinta din acea data si care fac parte integranta din prezenta decizie.

                                                         TRIBUNALUL 
Constata ca la data de 30.12.2013 a fost inregistrata pe rol cererea formulata de reclamanta C.M. in contradictoriu cu paratii MINISTERUL FTNATELOR PUBLICE - PRIN ADMINISTRATIA FINATELOR PUBLICE ARGES, ADMINISTRATIA FONDULUI PENTRU MEDIU, prin care s-a solicitat restituirea sumei de 3232 lei, reprezentand taxa pe poluare pentru autovehicule, intrucat este nelegala.
In sustinerea actiunii s-a aratat ca reclamanta a achizitionat autovehiculul Opel Astra, iar pentru inmatricularea in Romania a fost nevoita sa achite taxa de poluare in cuantum de 3232 lei.
Aceasta taxa este lipsita de suport legal, fiind contrara art.90 din TCE (devenit art. 110 TUE), dispozitii obligatorii si Romaniei, ca si stat mcmbru UE.
Parata DGRFP Ploiesti, pentru AJFP Arges, a formulat intampinare, invocand exceptia lipsei calitatii procesuale pasive. Pe fond, s-a solicitat respingerea actiunii, ca neintemeiata.

Analizand, cu prioritate, exceptia invocata, conform art.248 C.pr.civ., instanta constata ca exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a DGRFP Ploiesti, reprezentand AJFP Arges, nu este intemeiata. Potrivit art. 1 din OUG 50/2008, taxa de poluare constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu si se gestioneaza de Administratia Fondului pentru Mediu, insa calculul si colectarea ei sunt atributii ale autoritatii fiscale teritoriale in a carei evidenta este inregistrat contribuabilul ca platitor de impozite si taxe (art. 5 din acelasi act normativ). Or, aceste prevederi legaie confera legitimare procesuala pasiva organului fiscal in cererea de restituire intemeiata pe prevederile art.21 alin.4 din O.G. nr.92/2003, acesta avand totodata actiune in garantie sau in regres impotriva autoritatii care gestioneaza respectiva taxa. In plus, potrivit art. 5 alin.l din acelasi act normativ, taxa se calculeaza de autoritatea fiscala competenta, astfel ca AFP care intocmeste deciziile de calcul a taxei, are la randul sau calitate procesuala pasiva, ca emitent al actelor fiscale.
Pe fondul cererii de chemare in judecata, tribunalul retine: din actele si probele dosarului rezulta ca reclamanta C. M. a intrat in proprietatea autovehiculului Opel Astra, nr. identificare…………………., achizitionat din Franta si inmatriculat in acest stat . Prin decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr…… /05.09.2008 emisa de AFP ………,i s-a pus in vedere reclamantei sa achite suma de 3232 lei, cu titlu de taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, suma achitata la data de 12.09.2008.
O.U.G. nr.50/2008 a instituit taxa de poluare pentru autovehiculele din categoriile M1-M3 si N1-N3, astfel cum acestea sunt definite in Reglementarile privind omologarea de tip si eliberarea cartii de identitate a vehiculelor rutiere, precum si omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul ministrului lucrarilor publice, transporturilor si locuintei nr.211/2003. Obligatia de plata a taxei de poluare intervine cu ocazia primei inmatriculari a unui autovehicul in Romania (art.4 lit. a) fara ca textul sa faca distinctia intre autoturismele produse in Romania si cele provenite din afara acesteia (noi sau second hand).O.U.G. nr.50/2008 a intrat in vigoare incepand cu data de 01 iulie 2008 (art. 14 alin.l) sj ca atare, taxa de poluare este datorata numai pentru autoturismele pentru care se face prima inmatriculare in Romania, fara ca aceasta taxa sa fie datorata si pentru cele deja aflate in circulate si inmatriculate in tara. Prin O.U.G. nr.208/2008 s-a dispus ca autovehiculele a caror capacitate cilindrica nu depaseste 2000 cmc si care se inmatriculeaza pentru prima data in Romania sau in alte state membre ale U.E. incepand cu data de 15 decembrie 2008, se excepteaza de la obligatia de plata a taxei de poluare pana la data de 31 decembrie 2009, inclusiv. Prevederile O.U.G, nr.208/2008 au fost abrogate prin O.U.G. nr.218/2008 privind modificarea O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule. Conform art. III alin.l autovehiculele Ml, cu norma de poluare Euro 4 a caror capacitate cilindrica nu depaseste 2000 cmc. precum si toate autovehiculele Nl cu norma de poluare Euro 4, care se inmatriculeaza pentru prima data in Romania, sau in alte state membre U.E., in perioada 15 decembrie 2008 - 31 decembrie 2009 inclusiv, se excepteaza de la obligatia de plata a taxei de poluare, stabilita de O.U.G. nr.50/2008.
Reglementarile legale mentionate creeaza asadar, un tratament fiscal diferentiat intre autoturismele noi si cele vechi, inmatriculate in Romania, dupa intrarea in vigoare a O.U.G. nr.50/2008. Dispozitiile art.90 din T.C.E. (art.110 din T.U.E.) interzic discriminarea fiscala intre produsele importate si cele provenind din piata interna si care sunt de natura similara, intrucat , “in niciun stat membru nu aplica direct sau indirect produselor altor state, impozite interne de orice natura mai mari decat cele care se aplica direct sau indirect produselor nationale similare".
Or, prin hotararea din data de 7 aprilie 2011 pronuntata in cauza TATU (C-402/09), Curtea de Justitie a Uniunii Europene a retinut ca taxa pe poluare instituita prin O.U.G. nr.50/2008 incalca dispozitiile art.110 din TFUE, in conditiile in care discrimineaza autovehiculele introduse in tara fata de cele aflate deja pe piata nationala, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
Curtea de Justitie a retinut ca art.110 TFUE trebuie interpretat in sensul ca se opune ca un stat membru sa instituie o taxa pe poluare aplicata autovehiculelor cu ocazia primei lor inmatriculari in acest stat membru, daca regimul acestei masuri fiscale este astfel stabilit incat descurajeaza punerea in circulatie, in statul membru mentionat, a unor vehiculc de ocazie cumparate in alte state membre, fara insa a descuraja cumpararea unor vehicule de ocazie avand aceeasi vechime si aceeasi uzura de pe piata nationala.
Citand jurisprudenta din cauzele Comisia/Danemarca, C-47/88, Rec., p. 1-4509, punctul 9, Brzezinski, punctul 27 si Kalinchev, C-2/09, nepublicata inca in Repertoriu, punctul 37, Curtea de Justice a retinut (par.34, 35) ca articolul are drept obiectiv asigurarea liberei circulatii a marfurilor intre statele membre conditii normale de concurenta. Acesta vizeaza eliminarea oricarei forme de protectic care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii fafa de produsele provenind din alte state membre. In acest sens, primul paragraf al articolului interzice fiecarui stat membru sa aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decat cele care se aplica produselor nationale similare. Aceste dispozitii ale tratatului vizeaza garantarea neutralitatii depline a impozitelor interne fata de concurenta dintre produsele care se afla deja pe piata interna si produsele din import (Hotararea Comisia/Danemarca, punctele 8 si 9, precum si Hotararea din 29 aprilie 2004, Weigel, C-3 87/01, Rec., p. 1-4981, punctul 66).
Retinand ca, chiar daca nu sunt intrunite conditiile unei discriminari directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotararea Nadasdi si Nemeth. punctul 47), Curtea de Justice a aratat ca, pentru a verifica daca o taxa precum cea in cauza in actiunea principala creeaza o discriminare indirecta intre autovehiculele de ocazie importate si autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul national, este necesar sa se examineze mai intai daca aceasta taxa este neutra fata de concurenta dintre vehiculele de ocazie importate si vehiculele de ocazie similare care au fost inmatriculate anterior pe teritoriul national si au fost supuse, cu ocazia acelei inmatriculari, taxei prevazute de OUG nr. 50/2008.
Examinand neutralitatea aceleiasi taxe intre vehiculele de ocazie importate si vehiculele de ocazie similare care au fost inmatriculate pe teritoriul national anterior intrarii in vigoare a OUG nr. 50/2008, Curtea de Justitie a retinut, ca reglementarea in discutie are ca efect faptul ca vehiculele de ocazie importate si caracterizate printr-o vechime si o uzura importante sunt supuse, in pofida aplicarii unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a tine seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piata, in timp ce vehiculele similare puse in vanzare pe piata nationala a vehiculelor de ocazie nu sunt in niciun fel grevate de o astfel de sarcina fiscalfa. Totodata s-a retinut ca nu se poate contesta ca OUG nr.50/2008 are ca efect descurajarea importarii si punerii in circulatie in Romania a unor vehicule de ocazie cumparate in alte state membre (Paragraful 58 al hotararii).
In acelasi sens, la data de 7 iulie 2011, Curtea de Justitie a Uniunii Europene s-a pronuntat in Cauza C-263/10, lulian Nisipeanu impotriva Directiei Generale a Finantelor Publice Gorj, Administratia Finan|elor Publice Targu Carbunesti si Administratia Fondului pentru Mediu, asupra interpretarii aceluiasi art. 110 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene. Prin aceasta hotarare, Curtea a reluat considerentele expuse in Hotararea Tatu, retinand in paragraful 27 ca toate modificarile succesive aduse Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 50/2008 prin Ordonanta de urgenta a Guveniului nr. 208/2008, Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 218/2008, Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 7/2009 si Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 117/2009 mentin un regim de impozitare care descurajeaza inmatricularea in Romania a unor autovehicule de ocazie cumparate din alte state membre si care se caracterizeaza printr-o uzura si o vechime importante, in timp ce vehiculele similare puse in vanzare pe piata nationala a vehiculelor de ocazie nu sunt in niciun fel grevate de o astfel de sarcina fiscala. S-a conchis in sensul ca reglementarea nationala are ca efect descurajarea importarii si punerii in circulatie in Romania a unor autovehicule de ocazie cumparate din alte state membre si prin aceasta contravine art. 110 al Tratatului privind functionarea Uniunii Europene.
In aceste conditii, instanta apreciaza ca obligarea reclamantei la plata taxei de poluare impusa de OUG nr.50/2008, pentru inmatricularea in Romania a autovehicului deja inmatriculat intr-un alt stat membru UE, este contrara normelor comunitare si lipsita de suport legal, iar actul administrativ fiscal prin care s-a calculate aceasta taxa este nelegal. Pe cale de consecinta, incasarea sumei reprezentand taxa de poluare, nu este justificata, neexistand temei legal, impunandu-se restituirea ei de catre parata, in conformitate cu disp. art.l17 C.pr.civ.
In temeiul art.art.117 alin.1 lit.d din C.pr.fisc, raportat la art. 110 THE si art. 148 din Constitutia Romaniei,va admite actiunea formulata, in sensul ca va obliga paratele sa restituie reclamantei suma de 3232 lei, in conditiile art.l 17 C.pr.fisc.
In ceea ce priveste cererea de obligare a paratelor la plata dobanzii legale, instanta retine ca prin Hotararea din 18 aprilie 2013 a Curtii de Justitie a Uniunii Europene, cauza C-565/11, avand ca obiect o cerere de decizie preliminara formulata in temeiul articolului 267 TFUE de Tribunalul Sibiu (Romania), s-a declarat ca dreptul Uniunii trebuie interpretat in sensul ca se opune unui regim national, precum cel in discutie in litigiul principal, care limiteaza dobanzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu incalcarea dreptului Uniunii la cele care curg incepand din ziua care urmeaza datei formularii cererii de restituire a acestei taxe.
Prin urmare, urmeaza ca paratele sa fie obligate si la plata dobanzii legale calculata incepand cu data incasarii nelegale a sumei reprezentand taxa de poluare, data la care a avut loc punerea de drept in intarziere, si pana la restituirea integrala a sumei.
In temeiul art.453 C.pr.civ., paratele vor achita reclamantei cheltuielile de judecata avansate in cauza.

                                                  PENTRU ACESTE MOTIVE,
                                                      IN NUMELE LEGII
                                                           HOTARASTE
Respinge exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a DGRFP Ploiesti, ca neintemeiata.
Admite cererea formulata dc reclamanta C.M., domiciliata in …………jud.Arges., in contradictoriu cu paratele DIRECTIA GENERALA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE PLOIESTI, cu sediul procesual ales in Pitesti, Bd. Republicii nr.118, jud. Arges, la Administratia Judeteana a Finantelor Publice Arges, si ADMINISTRATIA FONDULUI PENTRU MEDIU, cu sediul in Bucuresti, str.Splaiul Independentei, nr.294, corp A ,sector 6.
Obliga paratele sa restituie reclamantei suma de 3232 lei si dobanda legala aferenta, calculata incepand cu data incasarii si pana la data restituirii integrale .
Obliga paratele la plata catre reclamanta a sumei de 300 lei, chelttiieli de judecata.
Cu recurs in 15 zile de la comunicare, la Curtea de Apel Pitesti. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Arges.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 14.04.2014,

miercuri, 7 mai 2014

Despre protecţia juridică a animalelor

Situaţia animalelor de companie, şi mai ales a celor fără stăpân, alături de eventualul pericol pe care acestea l-ar reprezenta pentru siguranţa omului, constituie un subiect dezbătut în mod paroxistic de către presă în ultimul an, cu consecinţa adâncirii stării conflictuale dintre cele două tabere deja consacrate (iubitori şi neiubitori de animale).
Trecând peste sensibilitatea subiectului în sine dar şi peste comportamentul mass mediei care, pe fundalul unor incidente nefericite, prin modalitatea de relatare a informaţiilor, uneori a instigat la săvârşirea de acte şi fapte de cruzime faţă de animale, prezentul demers reprezintă o abordare a problemei din punct de vedere juridic, cu finalitatea de a identifica care sunt drepturile proprietarilor de animale şi care este protecţia juridică oferită acestora din urmă.
Din punct de vedere ştiinţific, literar sau social, noţiunea de animal reprezintă o entitate vie, care simte, se hrăneşte şi se deplasează. Din aceeaşi perspectivă, s-a apreciat aproape în unanimitate că animalul manifestă anumite sentimente şi chiar anumite niveluri de inteligenţă.
Privită prin prisma reglementărilor civile, noţiunea de animal, şi pe cale de consecinţă şi cea de animal de companie constituie un bun mobil, corporal, individual determinat, bun succeptibil de a reprezenta obiectul exerciţiului dreptului de proprietate, cu consecinţa naşterii drepturilor şi obligaţiilor ce incumbă proprietarului.
Acest raţionament este confirmat atât de dispoziţiile art. 539 ale noului Cod Civil, cât şi de prevederile art. 472 ale vechiului Cod Civil.
Pe lângă reglementarea juridică generală conţinută de normele de drept civil şi penal, fiind entităţi însufleţite, animalelor şi deţinătorilor acestora, cel puţin teoretic, le-a fost oferită şi o protecţie juridică suplimentară, regăsită într-o serie de acte normative speciale.
În acest moment, o serie de aspecte referitoare la protecţia animalelor şi la drepturile deţinătorilor acestora sunt reglementate de Legea nr. 205/2004 privind protecţia animalelor, publicată în Monitorul Oficial nr. 531/14.06.2004.
Având ca finalitate asigurarea condiţiilor de viaţă şi bunăstare ale animalelor cu sau fără stăpân, actul normativ susamintit reglementează situaţia tuturor animalelor (inclusiv a celor sălbatice), consfiinţind o serie de drepturi şi obligaţii atât în sarcina deţinătorilor acestora cât şi în sarcina autorităţilor statului. 
Menţionăm că deşi actul în speţă comportă multe lacune şi se impune a fi completat şi îmbunătăţit, dacă prevederile acestuia ar fi aplicate în mod corect, chiar şi în forma actuală, numărul abuzurilor săvârşite împotriva animalelor şi uneori chiar împotriva deţinătorilor acestora ar fi mult mai scăzut.
Dar, după cum ne-am obişnuit deja cu autorităţile statului, deşi la teorie stăm impecabil, practica ne dă bătăi de cap.
Analizând conţinutul Legii nr. 205/2004, notăm că legiuitorul stabileşte următoarele obligaţii în sarcina deţinătorilor de animale: aplicarea corectă "a normelor sanitar veterinare si de zooigiena privind adapostirea, hranirea, ingrijirea, reproductia, exploatarea, protectia si bunastarea animalelor" (art.3 din lege); adoptarea unui "comportament lipsit de brutalitate fata de acestea", asigurarea conditiilor elementare necesare scopului pentru care sunt crescute, interzicerea imperativă a abandonului sau a izgonirii (art.4 din lege); obligaţia deţinătorilor de animale de a asigura acestora "un adapost corespunzator, hrana si apa suficiente, posibilitatea de miscare suficienta, ingrijire si atentie, asistenta medicala" (art. 5 din lege). Este consacrată în mod expres şi obligaţia deţinătorului de a "ingriji si trata in mod corespunzator un animal bolnav sau ranit".
Pe de altă parte, Legea nr. 205/2004 interzice în mod expres aplicarea de rele tratamente şi cruzimi animalelor, acestea din urmă fiind definite de art. 6 al. (2) ca:
"a) omorarea animalelor, cu intentie;
b) practicarea tirului pe animale domestice sau captive;
c) organizarea de lupte intre animale sau cu animale;
d) folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea;
e) folosirea de animale pentru expozitii, spectacole, publicitate, realizare de filme si in scopuri asemanatoare, daca aceste activitati le provoaca suferinte fizice si psihice, afectiuni sau raniri;
f) abandonarea si/sau alungarea unui animal a carui existenta depinde de ingrijirea omului;
g) administrarea de substante destinate stimularii capacitatilor fizice ale animalelor in timpul competitiilor sportive, sub forma dopajului;
h)maltratarea si schingiuirea animalelor;
i) interventiile chirurgicale destinate modificarii aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi codomia, cuparea urechilor, sectionarea corzilor vocale, ablatia ghearelor, coltilotul ciocului si dintilor;
j) provocarea de suferinte fizice si psihice prin orice mijloace;
k) despartirea puilor de mama pana la varsta de minimum opt saptamani de viata;
l) capturarea animalelor prin alte metode decat cele prevazute de lege;
m) folosirea armelor cu tranchilizant in alte situatii decat pentru imobilizarea animalelor."
Menţionăm că faptele prevăzute de art. 6 al. (2) lit. a)-d) şi i) alături de fapta de rănire sau schinguire a unui animal sunt considerate infracţiuni, fiind pedepsite cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, instanţa putând aplica şi pedeapsa complementară de interzicerea deţinerii de animale pentru o perioadă de la 1 la 5 ani.
Pe de altă parte, faptele prevăzute de art. 6 al.(2) lit. e) -g) , k) si m), nerespectarea obligaţiilor enunţate de art. 5 al.(1), provocarea animalului de traume fizice şi psihice sau prejudicierea sănătăţii şi a bunăstării acestuia cu ocazia efectuării dresajului, alături de nerespectarea de către inspectorii Autorităţii Nationale Sanitar Veterinare a obligaţiilor stabilite de art. 26 al.(3) din lege, se sancţionează contravenţional cu amendă de la 1 000 la 3 000 lei. 
Forul constatator al contravenţiilor şi îndreptăţit să aplice amenzile enumerate mai sus îl reprezintă Autoritatea Natională Sanitară Veterinară si pentru Siguranta Alimentelor, prin inspectorii săi, contravenţiilor fiindu-le aplicabile prevederile OG nr. 2/2001.
Actul normativ abordează şi o problemă delicată şi mult polemizată, şi anume posibilitatea eutanasierii unui animal. Pornind de la sensul semantic corect al noţiunii de eutanasiere (metodă de provocare a unei morți nedureroase unui bolnav incurabil, pentru a-i curma o suferință îndelungată și grea), varianta anterioară a art 7 ind.1 din Legea nr. 205/2004 tranşa problema în mod foarte clar:
" Este interzisa eutanasierea cainilor, a pisicilor si a altor animale, cu exceptia animalelor cu boli incurabile constatate de medicul veterinar."
Ulterior, ca urmare a modificărilor aduse asupra actului normativ de Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Noului Cod Penal, articolul a fost reformulat, căpătând următorul conţinut:
"(1) Este interzisa eutanasierea cainilor, a pisicilor si a altor animale realizata cu nerespectarea procedurii prevazute de lege. 
(2) Prin exceptie, animalele cu boli incurabile constatate in conditiile legii de medicul veterinar vor fi eutanasiate de indata."
Astfel, constatăm că într-o primă reglementare, eutanasierea animalelor (chiar şi a celor fără stăpân) era interzisă în mod imperativ, singura excepţie reprezentând-o animalele bolnave incurabil.
Totodată, reţinem şi că forma actuală a art. 7 din Legea nr. 205/2004 interzice eutanasierea animalelor, realizată cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege. Per a contrario, conchidem că atunci când se realizează cu respectarea procedurii prevăzute de lege, eutanasierea animalelor este permisă.
În ceea ce priveşte procedura la care face trimitere textul de lege citat, menţionăm că aceasta nu este reglementată de prevederile Legii nr. 205/2004 ci se regăseşte (cel puţin în cazul câinilor fără stăpân), în conţinutul Ordonanţei de Urgenţă nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân. 
Respectând acelaşi sens semantic corect al noţiunii de eutanasiere (metodă de provocare a unei morți nedureroase unui bolnav incurabil, pentru a-i curma o suferință îndelungată și grea), prevederile art. 5 al.(2) şi (3) din O.U.G. nr. 155/2001 stabilesc: 
"Eutanasia este un act de sacrificare prin procedee rapide şi nedureroase a câinilor prevăzuţi la alin. (1).
Eutanasia este singura procedură admisă de suprimare a vieţii animalelor care fac obiectul prezentei ordonanţe de urgenţă."
Stricto sensu, din analiza textului de lege citat, constatăm că aplicarea măsurii eutanasierii se circumscrie următoarelor limite imperative:
- obiectul măsurii îl pot constitui numai câinii prevăzuţi la al.1 al articolului citat, adică "doar animalele bolnave incurabil, declarate ca atare, în urma unui examen medical, efectuat de medicul veterinar";
- măsura eutanasierii trebuie să se realizeze prin procedee rapide şi nedureroare;
- măsura eutanasierii trebuie să fie aplicată de un medic veterinar de liberă practică;
- măsura eutanasierii reprezintă singura modalitate permisă de suprimare a vieţii animalelor care fac obiectul O.U.G. nr. 155/2001. 
Mergând mai departe cu analiza conţinutului actului normativ amintit, notăm că prevederile art. 7 statuează:
"(1) În termenul prevăzut la art. 4 alin. (1)" - 14 zile- "câinii capturaţi şi înregistraţi în evidenţele adăposturilor pot fi revendicaţi sau adoptaţi după cum urmează:
a) în primele 7 zile lucrătoare de la data înregistrării în evidenţele adăposturilor, câinii pot fi revendicaţi de către proprietari;
b) după expirarea termenului prevăzut la lit. a) şi până la expirarea termenului de 14 zile lucrătoare, câinii pot fi revendicaţi sau adoptaţi de către persoane fizice sau juridice, din ţară sau din străinătate, în condiţiile legii;
c) revendicarea şi adopţia sunt gratuite.
(2) Câinii nerevendicaţi sau neadoptaţi vor fi eutanasiaţi, în baza unei decizii emise de către o persoană împuternicită în acest sens de către primar, în termenul stabilit prin această decizie. Termenul va fi stabilit avându-se în vedere capacităţile de cazare şi disponibilităţile bugetare. Acest termen poate fi modificat motivat."
Aşadar, textul de lege amintit aduce în discuţie posibilitatea aplicării măsurii eutanasierii asupra unei noi categorii de animale, şi anume câinii care nu au fost revendicaţi sau adoptaţi în termenul stabilit de persoana abilitată în acest sens.
Or după cum am arătat mai sus, prevederile art. 5 din O.U.G. nr. 155/2001 stabilesc expressis verbis ce înţelegem prin eutanasie: un act de sacrificare prin procedee rapide şi nedureroase a animalelor bolnave incurabil, declarate ca atare, în urma unui examen medical, efectuat de medicul veterinar.
În acest context, pentru ca măsura prevăzută la art. 7 al.(2) din O.U.G. nr. 155/2001 să poată fi asimilată noţiunii de eutanasie astfel cum aceasta este definită de actul normativ menţionat, apreciem că şi în cazul câinilor nerevendicaţi sau neadoptaţi, aplicarea acesteia trebuie să se circumscrie limitelor impuse de art.5, fiind condiţionată de existenţa unei boli incurabile a animalului, constatată de medicul veterinar. 
Ope legis, reţinem că suprimarea vieţii unui câine neadoptat sau nerevendicat şi care nu suferă de o boală incurabilă nu poate fi asimilată măsurii eutanasiei şi reprezintă o acţiune prohibită de însăşi prevederile O.U.G. nr. 155/2001 şi, dintr-o anumită perspectivă, chiar sancţionată penal de dispoziţiile Legii nr. 205/2004 .
În altă ordine de idei, din coroborarea art. 5 şi a art 7 din O.U.G. nr. 155/2001 se naşte următoarea întrebare:
Cât de legală este decizia de eutanasiere emisă de persoana împuternicită în acest sens de către primar, atât timp cât aceasta excede limitelor impuse de art. 5 al. (2) din O.U.G. nr. 155/2001, în condiţiile în care această măsură se aplică unei categorii de animale care nu se regăseşte în sfera determinată de textul de lege citat?
Opinăm că, în acest caz, o atare decizie care contravine însăşi dispoziţiilor O.U.G. nr. 155/2001 devine anulabilă iar măsura aplicată în baza acesteia capătă valentele unui act ilegal.
Astfel, identificăm o situaţie paradoxală, şi anume că, deşi prin adoptarea actului normativ menţionat, legiuitorul a dorit să soluţioneze problema câinilor fără stăpân cât mai rapid, şi prin orice mijloace, se pare că tocmai prevederile acestuia deschid calea unei posibile anulări a deciziei de eutanasiere de către instanţa de judecată.
Constatăm aşadar că, neoferind o rezolvare viabilă cu privire la gestionarea câinilor fără stăpân, O.U.G. nr. 155/2001 încearcă să legalizeze o eutanasiere de confort - demers discutabil şi care este în mare parte condamnat -, acordând practic putere de decizie deplină autorităţilor locale, autorităţi care, nu de puţine ori, au apelat la soluţii greşite, soldate chiar cu săvârşirea de abuzuri, atât faţă de animale cât şi faţă de proprietarii acestora.
De altfel, această tendinţă, de a delega soluţionarea problemei animalelor fără stăpân în competenţa autorităţilor locale este identificată şi în conţinutul Legii nr. 205/2004.
Totuşi, atât timp cât gestionarea câinilor fără stăpân începe să devină o problemă de interes general, poate că această abordare se impune a fi reevaluată, cu consecinţa luării unor decizii şi aplicării unor măsuri la nivel central şi nu la nivel local.
În concluzie, indiferent dacă ne erijăm în iubitori sau neiubitori de animale, în ceea ce priveşte legislaţia în materia protecţiei animalelor, conchidem următoarele:
- în prezent avem un cadru legal aplicabil în domeniul protecţiei drepturilor animalelor, reprezentat de Legea nr. 205/2004, care se impune însă a fi îmbunătăţit sub aspectul drepturilor şi obligaţiilor proprietarilor de animale, sub aspectul responsabilizării acestora, sub aspectul înăspririi sancţiunilor pentru abuzurile săvârşite împotriva animalelor şi, bineînţeles şi sub aspectul unei responsabilizări sporite a instituţiilor implicate;
- din păcate legislaţia de care dispunem este aplicată defectuos sau uneori nu este aplicată;
- prevederile O.U.G. nr. 155/2001 ar trebui modificate sau completate cu o dublă finalitate, aceea a eliminării dispoziţiilor contradictorii sau interpretative şi a abordării problemei eutanasierii într-un mod nuanţat şi nu ca singura măsură, general aplicabilă.
http://www.juridice.ro/320948/despre-protectia-juridica-a-animalelor.html



luni, 21 aprilie 2014

sâmbătă, 12 aprilie 2014

Mai poate fi solicitată taxa de primă înmatriculare?

Obligaţia achitării de către posesorii de automobile second hand sau importate din străinătate a unei taxe către bugetul de stat la înmatricularea autovehicului în România a fost cenzurată de nenumărate ori de către instanţele de judecată, cu consecinţa obligării instituţiilor statului la restituirea sumelor plătite de către contribuabili, considerându-se că perceperea unui astfel de impozit contravine prevederilor art. 110 din T.F.U.E. 
Cronologic, această taxă bugetară a fost reglementată de următoarele texte de lege: art. 214 1 ind.1 şi ind.3 din Legea nr. 571/2003, O.U.G. nr. 80/2008 cu modificările ulterioare, Legea nr. 9/2012 şi O.U.G. nr. 9/2013. 
Excesul de reglementări din materie a fost determinat de soluţiile pronunţate de instanţele de judecată în domeniu, care sesizate fiind de către contribuabili, au constatat că perceperea unor astfel de taxe are caracter ilegal, dispunând restituirea sumelor către plătitori.
În acest context, din dorinţa de a înlătura posibilitatea formulării unor astfel de acţiuni în justiţie de către persoanele interesate, legiuitorul a modificat de mai multe ori legislaţia.
S-au adus însă numai modificări empirice care vizează titulatura acestei taxe sau  modalitatea ei de calcul şi nu schimbări esenţiale.
Astfel, fie că vorbim de taxa pe poluare sau de timbrul de mediu, obligaţia achitării unui astfel de impozit, astfel cum aceasta este reglementată chiar şi în prezent, este în continuare contrară prevederilor art. 110 din T.F.U.E. 
Prin urmare, apreciem că şi în prezent acţiunile care au ca obiect restituirea unei astfel de taxe pot fi admisibile.
În ceea ce priveşte, restituirea efectivă a sumelor de bani de către stat, justiţiabilii trebuie să se înarmeze cu răbdare, pentru că, prin art. XV al O.U.G. nr. 8/2014 s-a stabilit că plata acestor sume cât şi a dobânzilor legale la aceste sume se va realiza "pe parcursul a 5 ani calendaristici, prin plata in fiecare an a 20% din valoarea acestora."