sâmbătă, 8 februarie 2020

Hipervalorizarea monedei CHF înseamnă impreviziune contractuală!

Decizia nr.731/06.11.2019 pronunțată de Curtea Constituțională soluționează anumite critici de neconstituționalitate privind legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile, fiind clarificate anumite noțiuni ce țin de materia procedurii reglementate de actul normativ menționat precum impreviziunea contractuală, sarcina probei în domeniu și aplicarea principiului nominalismului monetar.
Anterior, necesitatea intervenirii unui caz de impreviziune contractuală care să permită declanșarea procedurii de dare în plată, posibilitatea adaptării convenției chiar de către părțile contractuale sau de către instanța de judecată ca demers care să preceadă ultima etapă, respectiv aceea de dare în plată a imobilului fuseseră consfințite expres prin Decizia C.C.R. nr. 623/2016 [1]. 
Însă în lipsa unor reglementări specifice sau măcar a unor linii călăuzitoare date de către Curtea Constituțională, instanțele de judecată investite cu soluționarea contestațiilor împotriva notificărilor întocmite în aplicarea Legii nr. 77/2016 și implicit cu analiza impreviziunii în cazurile respective au avut o practică total neunitară, cu efecte nefaste în primul rând asupra debitorilor.
În acest context, Decizia nr.731/06.11.2019 aduce lămuriri suplimentare și chiar vine în sprijinul celor care doresc să beneficieze de Legea nr.77/2016.
Astfel, investită să analizeze constituționalitatea anumitor cazuri exprese de impreviziune contractuală, Curtea Constituțională dă o nouă definiție acestei noțiuni, statuând:
"Curtea reţine că impreviziunea în contractul de credit se referă la o clauză/ clauze în curs de executare care, fără a fi abuzivă/ abuzive, dezechilibrează în timp în mod semnificativ prestaţiile contractuale ale părţilor, cu consecinţa afectării utilităţii sociale a contractului."
Curtea Constituțională face, așadar, o diferență clară între materia impreviziunii contractuale și cea a clauzelor abuzive, prima găsindu-și reglementarea în conținutul dispozițiilor art. 970 C.C., respectiv art. 1271 N.C.C., iar cea de-a doua în Directiva Europeană nr.93/13/CEE și în Legea nr.193/2000, prima reprezentând un mijloc de protecție al tuturor contractanților (debitor sau creditor), cea de-a doua -  un mijloc de protecție al consumatorului, exclusiv.
Din perspectiva factorului generator al dezechilibrului contractual, se stabilește că în domeniul impreviziunii contractuale, acesta este produs ca urmare a unei împrejurări "excepţionale ulterioare încheierii contractului", în materia clauzelor abuzive dezechilibrul contractual fiind determinat de clauze contractuale abuzive care îndeplinesc cerințele prevăzute de art. 4 din Legea nr.193/2000.
Tot din perspectiva caracterizării noțiunii de impreviziune contractuală, față de considerentele anterioare expuse în Decizia nr. 623/2016, Decizia nr. 62/2017[2], etc. în soluționarea recentelor obiecții de neconstituționalitate, prin Decizia nr.731/2019, Curtea Constituțională aduce lămuriri suplimentare.
Astfel, este invalidată modalitatea în care instanțele de judecată procedează la analizarea impreviziunii prin administrarea unui probatoriu care verifică situația financiară și personală a debitorului, considerându-se că impreviziunea contractuală nu se determină "prin raportare la situația patrimonială a debitorului sau la posibilitățile sale financiare de rambursare a împrumutului" ci doar la "conținutul clauzelor contractuale".
Acestea fiind zise, practica instanțelor de judecată care, în vederea constatării stării de impreviziune contractuală, din oficiu, sau la cererea creditorului, efectuau verificări către A.N.A.F., către Primăriile locale, către Oficiul Județean de Cadastru și Publicitate Imobiliară, etc. pentru a identifica evoluția veniturilor debitorilor și bunurile pe care aceștia le au în proprietate devine contrară celor stabilite de Curte.
Altfel spus, indiferent de situația financiară a debitorului, constatarea impreviziunii contractuale este limitată la constatarea existenței unui dezechilibru contractual, existând o diferență substanțială între "ruina debitorului" și "ruina contractuală"[3], din perspectiva impreviziunii prezentând interes ultima. 
Este de notat și că prin Decizia nr.731/2019, Curtea Constituțională stabilește fără nicio posibilitate de tăgadă că o fluctuație de curs valutar de o "consistență valorică și persistență temporală" semnficativă îndeplinește condiția obiectivă a impreviziunii, condiția subiectivă fiind prezentă atunci când se dovedește că debitorul nu a provocat el însuși situația în speță sau nu a a avut intenția "expres materializată de a se angaja în executarea unui risc supraadăugat asociat contractului".  
Cum în mod indubitabil valuta cu fluctuația (hipervalorizarea) cea mai semnificativă a fost moneda franc elvețian, atât din punct de vedere al consistenței sale cât și prin prisma duratei, rezultă dincolo de orice posibilitate de tăgadă, că aprecierea fulminantă a acesteia, apreciere care persistă încă din anul 2012 constituie un caz de impreviziune contractuală și poate determina aplicarea Legii nr.77/2016.
Un alt aspect tranșat de Curtea Constituțională prin Decizia nr.731/2019 este sarcina probei în materia procedurii de dare în plată prevăzută de Legea nr.77/2016.
Încă de la primele notificări formulate în temeiul actului normativ menționat și chiar și ulterior intervenirii Deciziei nr. 623/2016, s-a creat un curent majoritar în rândul contestatorilor (instituții bancare, instituții financiare nebancare-cesionari ai convențiilor de credit) în sensul că debitorul notificator ar trebui să facă dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art.4 din Legea nr.77/2016 și bineînțeles a stării de impreviziune.
Este evident că acest raționament a fost cenzurat de către instanțele de judecată care au stabilit că în mod corect, în soluționarea constestațiilor împotriva notificărilor formulate, sarcina probei aparține reclamantului, adică creditorului contestator, în conformitate cu prevederile art.249 C.P.C.
Această interpretare este consfințită și de Curtea Constituțională prin Decizia nr.731/2019, stabilindu-se că: "creditorul este cel ce trebuie să dovedească neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, inclusiv a impreviziunii, având în vedere că prin notificarea depusă într-o procedură pre-judiciară debitorul a indicat întrunirea acestora, prin obligaţia de detaliere impusă de lege."  
Pe de altă parte, din perspectiva debitorului, singurul aspect pe care acesta este ținut a-l dovedi este existența dezechilibrului contractual (determinat strict prin raportare la clauzele contractuale și nu la situația patrimonială, socială sau personală a acestuia), situație în care operează de plano în favoarea sa o prezumție (relativă) de impreviziune contractuală.
În lumina celor statuate de Curtea Constituțională este interesant de văzut ce situații concrecte vor fi asimilate de către instanțele de judecată drept cazuri de impreviziune contractuală care să determine aplicarea procedurii prevăzute de Legea nr.77/2016.

[1] Prin Decizia C.C.R. nr. 623/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 53/18.01.2017 s-a constatat că prevederile din art. 11 teza întâi raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, 7 și 8 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite sunt constituționale în măsura în care instanța judecătorească verifică condițiile referitoare la existența impreviziunii și că sintagma "precum și din devalorizarea bunurilor imobile" din art. 11 teza întâi din același act normativ este neconstituțională;
[2] Prin Decizia nr. 62/2017, publicată în Monitorul Oficial nr.161/03.03.2017, a fost admisă obiecția de constituționalitate, constatându-se că Legea pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori este neconstituțională, în ansamblul său.
[3] disproporția și dezechilibrul survenite ca urmare a materializării riscului supraadăugat - Decizia C.C.R. nr. 731/2019, publicată în Monitorul Oficial nr.59/29.01.2020 prin care s-a admis obiecția de neconstituționalitate formulată, constatându-se că dispozițiile articolului unic pct. 2 [cu referire la art. 4 alin. (11)], pct. 3 [cu referire la art. 4 alin. (3) și (4)], pct. 6 [cu referire la art. 7 alin. (11)], pct. 8 [cu referire la art. 7 alin. (51)] și pct. 9 [cu referire la art. 8 alin. (5) teza a doua] din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite sunt neconstituționale.
https://www.juridice.ro/672393/implicatiile-deciziei-c-c-r-nr-731-2019-in-materia-legii-darii-in-plata-scurte-consideratii.html

miercuri, 25 decembrie 2019

Cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă vă urăm din toată inima Crăciun Fericit și un An Nou minunat!!! 

miercuri, 23 octombrie 2019

Restructurarea și anularea datoriilor fiscale și a acesoriilor acestora

În data de 05.08.2019 a fost publicată în Monitorul Oficial O.G. nr. 6/2019 privind instituirea unor facilități fiscale care permite contribuabililor să solicite restructurarea sau anularea unor obligații bugetare sau a accesoriilor acestora.
Contextul intervenirii actului normativ menționat este reprezentat de opoziția publică față de demersul autorităților fiscale din ultimul an de a emite decizii de impunere retroactive pentru plata unor diferențe la contribuțiile de asigurării de sănătate.
Conform actului normativ menționat, măsurile ce pot fi dispuse în scopul facilității activității debitorului, persoană fizică, persoană juridică de drept public sau privat ori entitate fără personalitate juridică sunt următoarele:
- restructurarea obligațiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018 în cazul debitorilor persoane juridice care au datorii în cuantum mai mare sau egal cu suma de un milion lei;
- anularea obligațiilor accesorii, aplicabilă tuturor categoriilor de debitori persoane fizice, persoane juridice de drept public sau privat și entități fără personalitate juridică, indiferent de cuantumul obligației fiscale datorată la data de 01.01.2018.
Prima măsură vizează categoria de debitori persoane juridice care se află în dificultate financiară și pentru care există riscul intrării în insolvență, pe lângă valoarea obligației egală cu sau de peste un milion lei, aceștia trebuind și:
a) să nu îndeplinească condițiile pentru a beneficia de eșalonarea la plată reglementată de Codul de procedură fiscală;
b) să prezinte un plan de restructurare și un test al creditorului privat prudent, întocmite de un expert independent;
c) să nu se afle în procedura insolvenței potrivit Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare, sau potrivit Legii nr. 85/2006, cu modificările și completările ulterioare;
d) să nu fi fost dizolvați, potrivit prevederilor legale în vigoare;
e) să aibă depuse toate declarațiile fiscale, potrivit vectorului fiscal. 
f) să îndeplinească testul creditorului privat prudent. 
De menționat că testul creditorului privat prudent reprezintă o analiză, parte din planul de restructurare care confirmă faptul că statul, comportându-se ca un creditor privat, suficient de prudent și diligent,  ar obține un grad mai mare de recuperare a creanțelor în varianta restructurării comparată atât cu varianta executării silite, cât și cu varianta deschiderii procedurii falimentului.
Intenția debitorului de a beneficia de restructurarea obligațiilor fiscale trebuie notificată organului fiscal până la data de 31.10.2019, sancțiunea fiind decăderea din dreptul de a mai solicita această facilitate.
Totodată, debitorul interesat se va adresa și unui specialist în domeniu pentru a realiza planul de restructurare și testul creditorului privat prudent.
Conținutul planului de restructurare este descris pe larg de dispozițiile art. 4 din O.G. nr.6/2019.
Ulterior întocmirii acestuia, însă în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a actului normativ menționat, debitorul va depune la organul fiscal cerere de restructurare a obligațiilor fiscale, împreună cu planul întocmit realizat în acest sens și cu testul creditorului privat prudent.
Cererea se va soluționa prin decizie de către organul fiscal în termen de 30 de zile de la depunere, acesta putând dispune următoarele soluții: 
-  aprobarea restructurării obligațiilor bugetare;
- înlesnirea la plată a obligațiilor bugetare principale, graficul de plată stabilit în planul de restructurare facând parte integrantă din decizia de înlesnire la plată;
- amânarea la plată a dobânzilor, penalităților și a tuturor accesoriilor datorate de debitor aferente obligațiilor bugetare principale care constituie obiect al restructurării la plată, cu excepția obligațiilor accesorii aferente obligațiilor bugetare principale reprezentând ajutor de stat de recuperat.;
- amânarea la plată a obligațiilor bugetare principale propuse a fi anulate;
- respingerea cererii de restructurare și reeșalonarea obligațiilor conform prevederilor Codului de Procedură Fiscală, constatând că sunt îndeplinite condițiile legale în acest sens;
- respingerea cererii de restructurare în ipoteza în care debitorul nu îndeplinește cerințele legale.
Principalul beneficiu al procedurii de restructurare a obligațiilor bugetare este reprezentat de faptul că de la data depunerii notificării de restructurare, executarea silită a obligațiilor ce fac obiectul acesteia cât și a unora dintre obligațiile regăsite la art.9 din O.G.nr.6/2019 se suspendă până la emiterea deciziei de respingere sau până la îndeplinirea termenului prevăzut de art. 22 din actul normativ citat.
De menționat și că în ipoteza în care debitorul nu își îndeplinește obligațiile fiscale în termen de 90 de zile de la data comunicării deciziei de respingere a cererii de restructurare datorită neîndeplinirii condițiilor legale sau datorită eșuării planului sau în situația în care debitorul nu depune cerere de restructurare în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a O.G.nr.6/2019, organul fiscal are obligația să solicite deschiderea procedurii insolvenței.
În situația în care măsurile de restructurare stabilite de organul fiscal se realizează, dobânzile, penalitățile și toate accesoriile datorate de debitor, amânate la plată, precum și obligațiile bugetare principale amânate la plată se anulează prin decizie, care se comunică debitorului odată cu decizia de finalizare a planului de restructurare.
A doua facilitate prevăzută de O.G.nr.6/2019 este reprezentată de anularea accesoriilor unor creanțe bugetare aplicabilă persoanelor fizice și juridice, dar și entităților fără personalitate juridică și unităților administrativ teritoriale și subdiviziunilor acestora, indiferent de cuantumul obligațiilor bugetare restante la data de  31.12.2018.
În scopul obținerii facilității menționate, debitorii interesați formulează o notificare către organul fiscal prin care îi aduc la cunoștință acestuia că intenționează să beneficieze de anularea accesoriilor obligațiilor bugetare.
Notificarea menționată trebuie depusă până la data de 15.12.2019, în același termen trebuind depusă și cererea de anulare a accesoriilor.
Urmare a demersului debitorului, după ce efectuează verificările necesare, organul fiscal emite o decizie de amânare a plății accesoriilor, valabilă până la data emiterii deciziei de anulare a accesoriilor sau până la data de 15.12.2019, termen până la care debitorul trebuie  să depună cererea de anulare a accesoriilor.
De la data emiterii deciziei de amânare la plată a accesoriilor se suspendă executarea silită a obligațiilor amânate la plată, măsură ce își va produce efectele până la data emiterii deciziei de anulare a accesoriilor sau până la data de 15.12.2019.
Cererea de anulare a accesoriilor depusă de către debitor se va soluționa prin decizie de către organul fiscal în sensul admiterii sau respingerii solicitării formulate.
În situația în care debitorii care au solicitat anularea accesoriilor beneficiază și de eșalonare de plată, aceștia pot beneficia concomitent și de menținerea eșalonării dar și de anularea accesoriilor.
În ipoteza în care aceeași categorie de debitori a formulat cerere de anulare a accesoriilor, însă eșalonarea la plată a obligațiilor principale s-a finalizat până la data de 15.12.2019, accesoriile incluse în ratele de eșalonare cu termene de plată după data intrării în vigoare a O.G. nr.6/2019, achitate odată cu plata ratei de eșalonare se restituie.
În cazul accesoriilor la obligațiile bugetelor locale, aplicarea prevederilor O.G. nr.6/2019 se va realiza de către unitățile administrativ teritoriale sau de către subunitățile acestora.
De menționat și că anularea accesoriilor presupune îndeplinirea anumitor condiții obligatorii de la caz la caz, respectiv, în situația în care acestea sunt aferente obligațiilor bugetare restante la data de 31 decembrie 2018, aferente obligațiilor bugetare declarate suplimentar de debitori prin declarație rectificativă, aferente obligațiilor bugetare cu termene de plată până la data de 31 decembrie 2018 și stinse până la această dată și aferente obligațiilor bugetare cu termene de plată până la data de 31 decembrie 2018 individualizate în decizii de impunere.
Astfel, în prima ipoteză, anularea este condiționată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor cerințe:
a) toate obligațiile bugetare principale restante la 31 decembrie 2018 inclusiv, administrate de organul fiscal central, se sting prin orice modalitate prevăzută de lege până la data de 15 decembrie 2019 inclusiv;
b) sunt stinse prin orice modalitate prevăzută de lege toate obligațiile bugetare principale și accesorii administrate de organul fiscal central cu termene de plată cuprinse între data de 1 ianuarie 2019 și 15 decembrie 2019 inclusiv până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor;
c) debitorul să aibă depuse toate declarațiile fiscale, potrivit vectorului fiscal, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor.
d) debitorul depune cererea de anulare a accesoriilor după îndeplinirea în mod corespunzător a condițiilor prevăzute mai sus, dar nu mai târziu de 15 decembrie 2019 inclusiv, sub sancțiunea decăderii.
În cea de-a doua situație, condițiile cumulative pentru aplicarea măsurii anulării sunt următoarele:
a) declarația rectificativă este depusă începând cu data de 1 ianuarie 2019 până la data de 15 decembrie 2019 inclusiv;
b) toate obligațiile bugetare principale individualizate în declarația rectificativă se sting prin orice modalitate prevăzută de lege până la 15 decembrie 2019 inclusiv;
c) sunt îndeplinite, în mod corespunzător, condițiile prevăzute la art. 24 lit. b)-d) din O.G. nr.6/2019, menționate la aliniatul anterior.
La cea de a treia categorie de obligații, măsura anulării se va aplica dacă sunt onorate aceleași cerințe regăsite la art. 24 lit. b)-d) din O.G. nr.6/2019, iar la cea din urmă în situația îndeplinirii următoarelor condiții:
a) toate diferențele de obligații bugetare principale individualizate în decizia de impunere sunt stinse prin orice modalitate prevăzută de lege până la termenul de plată prevăzut la art. 156 alin. (1) din Codul de procedură fiscală;
b) cererea de anulare a accesoriilor se depune în termen de 90 de zile de la comunicarea deciziei de impunere, sub sancțiunea decăderii.
Constatăm așadar că facilitatea anulării accesoriilor la obligațiile fiscale, este posibilă numai în situația îndeplinirii cerințelor și cu respectarea obligațiilor enunțate mai sus.
Acestea fiind zise, reținem că atât procedura restructurării obligațiilor bugetare cât și procedura anulării accesoriilor la obligațiile bugetare constituie niște mijloace legale prin care contribuabilii debitori care se confruntă cu dificultăți financiare pot obține o reeșalonare sau o reducere consistentă a obligației fiscale datorare sau a accesoriilor aferente acesteia.
Cu toate acestea, analizând cele două proceduri instituite de O.G. nr.6/2019, constatăm că aceasta comportă anumite neregularități care pun sub semnul întrebării însăși constituționalitatea sa și care nu pot fi trecute cu vederea:
Astfel, din studiul actului normativ menționat reținem că dacă posibilitatea anulării accesoriilor se poate aplica oricărui contribuabil indiferent de cuantumul sumei datorate, posibilitatea aplicării restructurării obligațiilor bugetare este condiționată de un cuantum al acestora egal cu sau de peste un milion de lei.
S-a putea aprecia că stabilirea valorii pragului de un milion de lei sau mai mult a fost justificată de faptul că debitorii titulari ai unor astfel de obligații fiscale dețin riscul cel mai ridicat de a nu-și mai putea îndeplini aceste obligații, cu consecința imposibilității statului de a mai recupera sumele datorate.
Cu toate acestea, condiția impusă de legiuitor este de natură să restrângă drastic sfera de incidență a restructurării bugetare, măsura urmând a fi aplicată unei categorii restrânse de debitori, respectiv aceia care au o datorie egală sau de peste un milion de lei.
Referitor la acest aspect, menționăm că în expunerea de motive la O.G.nr.6/2019, legiuitorul a stabilit că la data de 31.12.2018 au fost identificate 2634 de persoane juridice cu datorii fiscale de un milion de lei sau mai mari și care îndeplinesc cerințele pentru a intra în insolvență, ceea ce implică un impact relativ scăzut al măsurii în speță asupra bugetului de stat.
Din perspectiva cuantumului stabilit de legiuitor, constatăm că practic acesta are un caracter prohibitiv, numărul debitorilor cu o cifră de afaceri care să conducă la existența unor obligații fiscale de peste un milion de lei fiind extrem de limitat și adresat unor contribuabili al căror capital ar permite redresarea financiară și în alte condiții.
Totodată, constatăm și că prin reglementarea unui plafon minim al cuantumului obligațiilor de un milion de lei care să permită accesul la procedură, legiuitorul a exclus practic cea mai mare categorie a contribuabililor, respectiv cei mici și mijlocii, persoane care nu vor putea beneficia de vreo restructurare prin prisma O.G.nr.6/2019 ci doar de procedura anulării accesoriilor prevăzută actul normativ menționat sau de măsurile de eșalonare/amânare reglementate de art. 186 și urm din Codul de Procedură Fiscală.
Astfel din această perspectivă, ultima categorie de contribuabili apare ca vădit discriminată față de cea dintâi, situație care pune în discuție încălcarea prevederilor art. 16 din Constituție care consacră egalitatea în drepturi în fața legii și a autorităților publice, "fără privilegii și discriminări".
În altă ordine de idei, existența unei obligații fiscale în cuantum de un milion de lei se constituie  într-un privilegiu care îi permite debitorului să formuleze o cerere de restructurare a datoriilor, privilegiu de care debitorul cu un debit de o valoare inferioară este lipsit, ajungându-se chiar în situația în care cel care posibil a manifestat lipsă de diligență și a acumulat debite de o valoare mai mare este ajutat iar debitorul mai diligent, care a acumulat debite scăzute este lipsit de anumite facilități
În concluzie, reținem că o condiționare a accesului la procedură de un criteriu financiar, precum cel al deținerii unei datorii de un cuantum minim constituie un demers posibil neconstituțional, impunându-se ca legiuitorul să remedieze acest aspect, prin modificarea cerințelor ce trebuie îndeplinite în vederea aplicării procedurii de restructurare a obligațiilor fiscale.
https://www.juridice.ro/658840/restructurarea-si-anularea-datoriilor-fiscale-si-a-accesoriilor-acestora.html