În cele ce urmează vom aborda pe scurt efectele Deciziei I.C.C.J. nr. 25/2025, publicată în Monitorul Oficial nr. 70 din 28/01/2025, pronunțată în dezlegarea interpretării dispozițiilor art. 336 (2) Cod Penal, text legal care sancționează fapta de a conduce pe drumurile publice un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană aflată sub influența unor substanțe psihoactive, cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
Sesizarea Înaltei Curții de Casație și Justiție cu chestiunea menționată nu a fost deloc surprinzătoare în contextul în care, din perspectiva elementului material al infracțiunii sus citate, reglementarea concepută de legiuior era destul de lacunară, fără a oferi criterii clare de descriere a faptei.
Astfel, dacă în ceea de privește fapta de a conduce vehicule pe drumurile publice de o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice, dispozițiile al.1 ale aceluiași art. 336 Cod Penal condiționează existența caracterului penal al faptei de prezența unei îmbibații alcoolice de peste 0,80 g/l alcool pur în sângele suspectului, în ipoteza săvârșirii faptei respective sub influența unor substanțe psihoactive, nu sunt evidențiate condiții sau cerințe suplimentare.
Concret, chestiunea cu care a fost investită instanța supremă a fost lămurirea înțelesului sintagmei "sub influenţa substanţelor psihoactive (...) în sensul de a se stabili dacă prezenţa unor substanţe psihoactive în probele biologice, indiferent de concentraţia acestora, instituie o prezumţie absolută în sensul afectării capacităţii de a conduce vehicule pe drumurile publice ori dacă această prezumţie este una relativă, care poate fi răsturnată prin mijloace de probă administrate în cauză."
Cu alte cuvinte, instanța supremă a fost chemată să clarifice dacă sintagma „persoană aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive”, care conturează elementul material al infracțiunii regăsite la art. 336 (2) C.P., vizează doar prezența unor substanțe psihoactive în probele biologice ale făptuitorului, indiferent de cantitate sau dacă aceasta asimilează și afectarea concretă a capacității de a conduce pe drumurile publice a persoanei menționate.
În lipsa unor praguri valorice precum cele enumerate de art. 336 (1) C.P., Înalta Curte de Casație și Justiție a observat că existența gradului de pericol social concret al infracțiunii asimilate la al.2 al aceluiași text de lege, se poate proba doar prin dovedirea afectării concrete a capacității de a conduce pe drumurile publice a persoanei care a consumat substanțe psihoactive, simpla prezență a acestora în probele sale biologice nefiind suficientă.
Aceste aprecieri sunt susținute de realitatea incontestabilă că efectele psihoactive nu se produc în tot intervalul de timp în care substanţa poate fi detectată, sub forma metaboliţilor săi activi sau inactivi, în probele biologice ale unei persoane.
Punctual, s-a concluzionat că persoana respectivă nu se mai află în starea de influență a substanțelor psihoactive dacă:
- substanţa activă nu se mai află în sânge, ci doar metaboliții activi ai acesteia într-o concentraţie inferioară limitei cut-off;
- nici substanţa activă şi nici metaboliţii săi nu se mai află în sânge, dar substanţa încă se mai află în corpul acelei persoane prin metaboliţi activi şi/sau inactivi în diferite căi de eliminare (urină, fir de păr)
Conform celor stabilite de instanța supremă, prin limita cut off, întelegem acea "limită acceptată farmacocinetic toxicologic şi medico-legal, stabilită prin studii apreciate la nivel european şi internaţional, în care substanţa psihoactivă se află în respiraţie, urină, salivă şi sânge într-o concentraţie care indică un risc de siguranţă pentru sine şi ceilalţi."
În lumina aspectelor mai sus expuse, prin Decizia nr. 25/2025, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că "în cazul infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive, prevăzută de art. 336 alin. (2) din Codul penal, pentru realizarea condiţiei esenţiale ataşată elementului material al laturii obiective, aceea ca inculpatul să se fi aflat sub influenţa unor substanţe psihoactive, este necesar să se constate atât prezenţa în probele biologice a substanţei psihoactive, cât şi aptitudinea acesteia de a putea determina afectarea capacităţii de a conduce a autorului faptei."
Așadar, pornind de la cerința primară a legiuitorului reclamând existența influenței substanțelor psihoactive, instanța supremă instituie criterii concrete în conturarea elementului material al infracțiunii reglementate de art. 336 (2) C.P.
În mod evident, anterior intervenirii Deciziei nr. 52/2025, prevederile art. 336 (2) C.P. au făcut posibilă pronunțarea unor hotărâri de condamnare în materia infracțiunilor de conducere a vehiculelor pe drumururile publice sub influența substanțelor psihoactive, indiferent de cantitatea de substanțe psihoactive detectate în probele biologice.
Însă urmare a interpretării date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia menționată, pronunțarea unor hotărâri de condamnare va fi condiționată de îndeplinirea cerinței imperative ca probatoriul administrat în cauză să demonstreze că, pe lângă consumul de substanțe psihoactive, există și o afectare a capacității autorului de a conduce pe drumurile publice.
În mod indiscutabil, conform principiului prezumției de nevinovăție instituit de art. 4 C.p.C., probarea afectării capacității autorului de a conduce pe drumurile publice este în atributul organelor de anchetă penală.
În acest scop dar și cu finalitatea combaterii acuzației aduse, pot fi utilizate mai multe categorii de mijloace de probă, începând cu înregistrările Body cam efectuate cu ocazia controalelor din trafic, cu buletinele toxicologice, respectiv fișele de examinare medicală întocmite în unitățile spitalicești și terminând cu rapoartele de expertiză medicală care, ținând cont de particularitățile cauzei, vor stabili dacă persoanei respective i-a fost afectată capacitatea de a conduce.
În aplicarea prevederilor art. 5 C.P., reținem că Decizia nr. 25/2025 va produce efecte și asupra unui număr covârșitor de cauze pendinte, determinând rejudecarea acestora prin prisma regulilor statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu