ANRP.Obligarea Comisiei Centrale la emiterea titlului de despăgubire. Nerespectarea Art.1 din Protocolul nr.1 la Convenţie

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE SECŢIA DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

D E C I Z I A nr. 4223/2008

Dosar nr. 2052/33/2007

Şedinţa publică de la 20 noiembrie 2008

Asupra recursului de faţă; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acţiunea înregistrată la data de 23 noiembrie 2007 pe rolul Curţii de Apel Cluj, reclamanta S.R.M. a chemat în judecată pe pârâtele C.C.S.D. şi A.N.R.P., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună următoarele: - obligarea pârâtelor la emiterea unei decizii reprezentând titlul de despăgubire în conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, pentru imobilul teren înscris în C.F. nr. 8701 Cluj, nr.top 21896/2, în suprafaţă de 2591 mp; - obligarea pârâtei la daune cominatorii în sumă de 1000 lei (RON) pe zi de întârziere până la emiterea deciziei.

Prin precizarea de acţiune, reclamanta a arătat, în esenţă, că Primarul Municipiului Cluj a emis dispoziţia nr. 1047 din 08 martie 2006 prin care s-au stabilit măsuri reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri acordate in condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, având in vedere despăgubirile primite la expropriere, pentru imobilul teren în litigiu, care a făcut obiectul exproprierii în baza Decretului de expropriere nr. 250 din 12 decembrie 1974 al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România.

Reclamanta arată că, la data formulării acţiunii, dosarul pentru emiterea titlului de despăgubire se află în evidenţele A.N.R.P. în vederea emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fiindu-i transmis încă din anul 2006 de către unitatea deţinătoare. Reclamanta a formulat o cerere de urgentare pentru emiterea dispoziţiei de restituire în echivalent a imobilului înregistrată la A.N.R.P., Comisia la data de 12 septembrie 2007, cerere la care nu a primit niciun răspuns, fiind astfel în prezenţa unui refuz de soluţionare a cererii, în sensul art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Reclamanta susţine că prin nesoluţionarea într-un termen rezonabil a cererii sale privind emiterea titlului de despăgubire, autoritatea administrativă i-a încălcat drepturile ocrotite prin art. 6 din C.E.D.O., precum şi dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie.

Prin întâmpinare, pârâta Comisia a invocat excepţia prematurităţii acţiunii, susţinând în esenţă că nu a fost transmis un dosar care să justifice acordarea măsurilor reparatorii cu privire la imobilul vizat de reclamantă. De asemenea, prin întâmpinare, pârâta A.N.R.P. a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive a A.N.R.P. şi arată că a fost parcursă etapa administrativă în sensul că dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantei a fost transmis de Primăria Municipiului Cluj-Napoca, în calitate de entitate notificată şi a fost înregistrat la Secretariatul C.C.S.D. sub nr. 12721/CC, ulterior fiind remis având în vedere litigiile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti.

Pe fondul cauzei, se susţine că revine Comisiei competenţa de emitere a titlului de despăgubire, dar numai după parcurgerea procedurilor administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005. Pârâta C.C.S.D. a formulat cerere de chemare în garanţie a Primăriei Municipiului Cluj- Napoca, în calitate de autoritate care a soluţionat notificarea reclamantei şi căreia îi revenea obligaţia de a trimite dosarul aferent notificării la Prefectura Cluj în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti prin care a fost soluţionată contestaţia împotriva dispoziţiei de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent.

Prin sentinţa civilă nr. 330 din 24 martie 2008, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal:

- a admis excepţia lipsei calităţi procesuale a chematei în garanţie, Primăria Municipiului Cluj-Napoca;

- a respins excepţia prematurităţii acţiunii, invocată de pârâta C.C.S.D.; a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentat şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâta A.N.R.P.;

- a admis în parte acţiunea reclamantei şi în consecinţă a obligat pe pârâta C.C.S.D. să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în dosarul înregistrat sub nr. 12.72l/CC privind pe reclamantă;

- a respins petitul având ca obiect cererea de obligare a pârâţilor la plata sumei de 1000 lei (RON) cu titlu de penalităţi.

Pentru a pronunţa aceste soluţii, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:

Primarul Municipiului Cluj-Napoca a emis Dispoziţia nr. 1047 din 8 martie 2006 prin care a stabilit măsurile reparatorii prin echivalent în favoarea reclamantei pentru imobilul expropriat şi a transmis dosarul pentru emiterea titlului de despăgubire pârâtei C.C.S.D., dosar înregistrat sub nr. 12.721/CC, Comisia având atribuţia principală de a emite decizia respectivă, conform art. 13 alin. (1) lit. a) şi b) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Cu o motivare amplă şi bine argumentată, Curtea de apel a respins excepţia prematurităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile, invocată de pârâta C.C.S.D., reţinând în esenţă că după declanşarea procedurii numai autorităţii competente potrivit Legii nr. 247/2005 îi revine obligaţia de a depune toate diligentele necesare în vederea soluţionării cererii de despăgubire într-un termen rezonabil.

Curtea de apel a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.N.R.P., reţinând, în esenţă, că potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 şi ale Titlului VII din legea nr. 247/2005, instituţia este învestită cu atribuţii de organizare, control şi întocmirea de propuneri legislative în vederea atingerii scopului pentru care a fost adoptată Legea nr. 247/2005 căruia i se circumscrie cererea reclamantei de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

În fond, instanţa a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 445 din 24 iunie 2005 pronunţată de Tribunalul Hunedoara au fost recunoscute şi cuantificate drepturile reclamantei, astfel că parcurgerea procedurii administrative instituite prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005 poate echivala cu o modalitate de punere în executare a drepturilor recunoscute şi cuantificate prin respectiva hotărâre judecătorească. Raportat la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, întemeiată pe dispoziţiile art. 6 din C.E.D.O., având în vedere faptul că reclamanta a parcurs procedura administrativă în vederea obţinerii măsurilor reperatorii prin echivalent, a reţinut Curtea de apel, în esenţă, că autorităţilor administrative pârâte le revenea obligaţia de a emite într-un termen rezonabil decizia reprezentând titlul de despăgubire în favoarea reclamantei. Or, întrucât dosarul de despăgubire a fost transmis C.C.S.D. încă din cursul anului 2006, Curtea de apel a concluzionat că pârâtele nu şi-au îndeplinit obligaţiile ce le reveneau potrivit legii, astfel că doar din cauza culpei lor reclamanta nu se poate bucura de bunul a cărui ocrotire ar trebui să se bucure, iar nerespectarea termenelor de soluţionare a cererilor nu trebuie să producă prejudicii în patrimoniul reclamanţilor pentru care despăgubirea integrală semnifică doar acordarea unei sume reale echivalente.

Împotriva sentinţei civile nr. 330 din 24 martie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs în termen legal atât reclamanta S.R.M. cât şi pârâtele C.C.S.D. şi A.N.R.P.

Reclamanta S.R.M. a solicitat, prin motivele de recurs, admiterea căii de atac şi modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul obligării pârâtelor la plata sumei de 1000 RON cu titlu de penalităţi pe zi de întârziere a executării sentinţei de la data rămânerii definitive şi irevocabile a sentinţei şi până la executarea efectivă a sentinţei, în sensul emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire în dosarul nr. 12721/CC pentru imobilul teren, teren înscris în C.F. nr. 18701 Cluj nr.top 21896/2 în suprafaţă de 2591 mp. A învederat recurenta reclamantă că în mod greşit instanţa de fond a omis a face aplicarea art. 8 alin. (12) din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care paratele au returnat Primăriei municipiului Cluj-Napoca dosarul nr. 12721/CC fără a se efectua o verificare a susţinerilor neîntemeiate ale Primăriei municipiului Cluj-Napoca, întrucât, la data retransmiterii dosarelor acestei instituţii, cauza care avea ca obiect anularea Dispoziţiei nr. 1047 din 8 martie 2006 a Primarului municipiului Cluj-Napoca a fost finalizata prin menţinerea dispoziţiei atacate, urmare a rămânerii definitive si irevocabile a sentinţei civile nr. 526 din 14 iunie 2006 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosarul nr. 3287/2006 (3235/117/2006), prin respingerea recursului declarat de reclamantă, conform Deciziei nr. 3424/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Bucureşti. Chiar dacă pârâtele au fost dezinformate de către emitentul dispoziţiei atacate cu privire la menţinerea acesteia, acestea aveau obligaţia legală de a se informa cu privire la finalizarea dosarului nr. 3235/ 117/2006 încă din vara anului trecut si de a dispune Primăriei municipiului Cluj-Napoca remiterea dosarului de îndată ce a avut cunoştinţa de finalizarea cauzei care face obiectul dosarului cu nr. unic 3235/117/2006.

A mai arătat reclamanta că a formulat o cerere de urgentare a emiterii unei dispoziţii de restituire in echivalent a imobilului evidenţiat mai sus, pe care a expediat-o paraţilor prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la data de 10 septembrie 2007 şi pe care acesta a primit-o la data de 12 septembrie 2007, cerere la care s-a răspuns cu mult după termenul prevăzut de dispoziţiile art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004. De asemenea, a precizat recurenta că prin nesoluţionarea într-un termen rezonabil a cererii privind titlul de despăgubire, autoritatea administrativă în cauză, C.C.S.D. i se încalcă dreptul la respectarea bunurilor sale, iar ir considerarea art. 6 din C.E.D.O., precum si a dispoziţiilor art. 1 din Protocolul nr. I adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, autoritatea administrativa abilitată să statueze şi să concretizeze dreptul său subiectiv are obligaţia legală de a găsi toate mijloacele necesare soluţionări: cererilor si de a exercita dreptul de apreciere privitor la procedura de soluţionare a cererilor in cadrul legii dat de limitele drepturilor fundamentale ale cetăţenilor. În virtutea principiului subsidiarităţii în materia protecţiei internaţionale a drepturilor omului, instanţa de judecata are prerogativa sa prevină încălcarea drepturilor de care reclamanta se prevalează si sa nu expună România la o nouă condamnare previzibila in fata jurisdicţiei internaţionale in materia Drepturilor Omului de la Strasbourg. Justificarea autorităţii prin invocarea caracterului aleatoriu al soluţionării dosarelor nu este întemeiată, necesară, legală şi proporţională cu scopul urmărit.

Deşi decizia autorităţii administrative de opţiune pentru caracterul aleatoriu al selectării dosarelor în vederea soluţionării acestora ar putea fi justificata de un scop legitim, metodele si mijloacele de soluţionare prin introducerea doar a acestui element aleatoriu nu sunt adecvate si necesare. Odată ce titularul notificării a fost înştiinţat cu privire la transmiterea dosarului entităţii prevăzute de lege in vederea demarării procedurilor administrative de stabilire a despăgubirilor, i se creează acestuia convingerea si speranţa legitima ca cererea sa va fi soluţionată intr-un termen rezonabil si previzibil.

A condiţiona soluţionarea dosarelor exclusiv de elementul aleatoriu introdus de comisie, care implica imposibilitatea definirii cel puţin a unui criteriu obiectiv de previzibilitate a soluţionării cererii, nu constituie o justificare pertinenta ce poate fi opusa astfel cu succes reclamantei ca temei pentru nesoluţionarea cererii având ca obiect stabilirea şi concretizarea în final a dreptului la despăgubire la care reclamanta se consideră îndreptăţită potrivit legii. Datorită nerezolvării în termenul prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004 a cererii de urgentare a emiterii unei dispoziţii de restituire in natura si in echivalent a imobilului, formulata in dosarul nr. 21005/CC, reclamanta-recurentă s-a văzut obligată să sesizeze instanţa de contencios administrativ, în condiţiile art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, pe motiv că a fost vătămata intr-un drept al său, prin nesoluţionarea in termen a unei cereri si ca i-a fost încălcat un interes legitim privat, posibilitatea de a pretinde o anumita conduita, in considerarea realizării unui drept subiectiv viitor si previzibil, prefigurat si in condiţiile art. 8 alin. (12) din Legea nr. 554/2004. Pârâta C.C.S.D. a solicitat admiterea recursului şi modificarea sentinţei recurate în sensul respingerii cererii introductive de instanţă formulată de reclamantă ca fiind prematur introdusă. A învederat recurenta pârâtă, prin motivele de recurs, că instanţa în mod greşit a admis cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantă şi totodată, a respins excepţia prematurităţii cererii reclamantei. S-a arătat că în cazul dedus judecăţii, prin Dispoziţia nr. 1047 din 8 martie 2006 emisă de Primăria Cluj-Napoca a fost soluţionată notificarea nr. 681 din 9 iulie 2001, prin care reclamanta a solicitat acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în Municipiul Cluj-Napoca. Prin această dispoziţie au fost acordate măsuri reparatorii în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Această dispoziţie împreună cu dosarul întocmit în baza notificării amintite, însoţite de întreaga documentaţie, au fost transmise Secretariatului Comisiei Centrale de către entitatea care a soluţionat notificarea, în speţă Primăria Municipiului Cluj-Napoca, fiind înregistrat cu nr. 12721/CC. Totodată, s-a precizat faptul ca prin adresa nr. 2483/303 din 19 martie 2007 Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca a solicitat remiterea unui număr de dosare pe motivul că acestea au dispoziţiile atacate în instanţă. Printre aceste dosare care au fost remise Primăriei Municipiului Cluj-Napoca s-a aflat şi dosarul aferent Dispoziţiei nr. 1047/2006 emisă de Primarul Municipiului Cluj-Napoca. Astfel prin adresa nr. 78835 din 15 mai 2007 emisă de A.N.R.P. entitate ce asigură Secretariatul C.C.S.D. dosarele solicitate, au fost trimise entităţii învestite cu soluţionarea notificărilor în speţă Primăriei Municipiului Cluj-Napoca. Dosarul a fost remis Secretariatul C.C.S.D. în data de 10 martie 2008 aşa cum reiese din numărul de înregistrare primit de adresa Primăriei municipiului Cluj-Napoca de înaintare a dosarului reclamantei.

Or, solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la emiterea unei decizii reprezentând titlul de despăgubire în conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (7) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 în dosarul având ca obiect acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, Titlului VII din Legea nr. 247/ 2005 pentru imobilul situat în Municipiul Cluj-Napoca, înscris în C.F. nr. 18701 Cluj, nr.top 21896/2 teren în suprafaţă de 2591 mp este prematur introdusă. Soluţionarea dosarelor privind acordarea despăgubirilor, s-a subliniat, se face în virtutea declanşării procedurii de acordare a despăgubirilor prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi nu în baza unei cereri exprimate de persoana îndreptăţită. Altfel spus, procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu se declanşează prin simpla cerere a persoanei îndreptăţite ci numai după transmiterea dosarelor potrivit prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2) din actul normativ amintit. Cât priveşte soluţionarea cererii într-un termen rezonabil, s-a relevat că Comisia Centrală trebuie să respecte dispoziţiile prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, în sensul că va emite decizia conţinând titlul de despăgubire după parcurgerea tuturor etapelor din procedura administrativă prevăzută de actul normativ amintit, aspect ce include selectarea în baza ordinii stabilite în Decizia nr. 2 din 28 februarie 2006 de către Comisia Centrală a dosarului în vederea transmiterii spre evaluare a imobilului solicitat de către reclamantă. Cu privire la faptul că urmarea procedurii administrative prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare ar depăşi termenul rezonabil de soluţionare a cererii acesteia de acordare la măsuri reparatorii s-a arătat că aceste aspecte sunt neîntemeiate. Astfel, chiar Curtea Europeană a Drepturilor Omului în hotărârile pe care le pronunţă face referiri la faptul că în termenul rezonabil sunt incluse şi procedurile administrative prealabile prevăzute de legile speciale. Or, dosarul privind acordarea de despăgubiri în favoarea reclamantului nu a fost trimis spre evaluare, întrucât nu a fost selectat în baza programului de calculator, care utilizează funcţia aleatorie, potrivit Deciziei nr.2 din 28 februarie 2006 a Comisiei Centrale, prin care s-a stabilit că atât evaluatorul care efectuează lucrarea de specialitate, cât şi dosarul ce se înaintează evaluatorului vor fi selectate în mod aleatoriu. Instanţa de fond a reţinut în mod greşit faptul că recurenta trebuia să depună toate diligentele în vederea soluţionării cererii într-un termen rezonabil. Nu există reglementat în nici un act normativ obligaţia pârâtei de a urmări un dosar de notificare pe Legea nr. 10/2001 dosar ce nu se afla în arhiva C.C.S.D. Nu în ultimul rând nu se poate retine reaua voinţă a Comisiei întrucât pentru soluţionarea dosarului aceasta a formulat cerere de chemare în garanţie a Primăriei Cluj-Napoca, precum şi faptul că aceasta a emis o adresă către Primăria municipiului Cluj-Napoca în vederea aflării de informaţii referitoare la stadiul de soluţionare a dosarului. De asemenea faptul că dosarul se afla în evidenţele pârâtei deşi acesta nu se mai afla fizic nu atrage culpa C.C.S.D., întrucât în lipsa unui dosar de despăgubire procedura nu poate fi parcursă.

Instanţa ce a soluţionat pe fond acţiunea reclamantei în respingerea excepţiei invocate nu a analizat aspectele mai sus arătate, aspecte legate de prematuritatea formulării acţiunii. De asemenea, aceeaşi instanţă a respins în mod neîntemeiat cererea de chemare în garanţie a Primăriei municipiului Cluj-Napoca.

Considerentele pentru care a fost respinsă excepţia prematurităţii cererii reclamantei sunt legate de aspectele invocate de către Comisia Centrală cu privire la desfăşurarea procedurii administrative prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, aspecte ce sunt incidente situaţiei în care la Secretariatul Comisiei Centrale ar fi fost transmis de către entitatea ce l-a soluţionat dosarul conţinând pretenţiile de despăgubire. Ori, aspectele legate de modul cum se desfăşoară această procedură au fost invocate în contextul precizării atribuţiilor si rolul C.C.S.D. în această procedură de stabilire si acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001, caz ce presupune transmiterea dispoziţiei însoţită de documentaţia aferentă de către entitatea învestită cu soluţionarea notificării în temeiul art. 16 alin. (2) Titlul VII din Legea nr. 247/2005, modificat prin O.U.G. nr. 81/2007. Scopul procedurii reglementate prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 este acela de acordare a unor despăgubiri juste şi echitabile în raport cu practica jurisdicţională internă şi internaţională având ca obiect cauze prin care s-au stabilit despăgubiri pentru imobile preluate în mod abuziv de statul român, precum şi neplafonarea prin lege a despăgubirilor acordate conform prevederilor titlului menţionat.

O astfel de discuţie cu privire la ordinea aleatorie de soluţionare a dosarelor (de fapt în mod corect trebuie reţinut că ordinea aleatorie de selectare a dosarelor vizează numai transmiterea acestora către evaluare) presupune parcurgerea celorlalte etape anterioare, respectiv transmiterea dosarelor aferente deciziilor/dispoziţiilor de către entităţile care le-au soluţionat (aspect ce include şi finalizarea litigiilor ce au avut ca obiect aceste decizii/dispoziţii prin hotărâri definitive şi irevocabile), înregistrarea dosarelor la Secretariatul Comisiei Centrale, analizarea lor sub aspectul verificării legalităţii cererii de respingere în natură de către Secretariatul Comisiei Centrale. Soluţionarea dosarelor privind acordarea de despăgubiri se face în virtutea declanşării procedurii de acordare a despăgubirilor prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 şi nu în baza unei cereri exprimate de către persoana îndreptăţită, aşa cum în mod greşit a reţinut instanţa ce a soluţionat pe fond litigiul. În drept s-au invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Pârâta A.N.R.P. a solicitat admiterea căii de atac şi modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii de reprezentant al Statului Român a A.N.R.P. şi a excepţiei lipse calităţii procesuale a A.N.R.P. şi a respingeri acţiunii introductive de instanţă a fiind îndreptată împotriva unei entităţi ce nu are calitate procesuală în cauză. A precizat recurenta pârâtă, prin motivele de recurs, că instanţa de fond a respins, în mod greşit, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.R.P., cu motivarea că, având în vedere atribuţiile A.N.R.P. aceasta are calitate pasivă în cauză şi obligaţia alături de Comisie în îndeplinirea atribuţiilor reglementate de Legea nr. 247/2005. Or, prin art. 2 din H.G. nr. 361/2005, modificată şi completată prin H.G. nr. 1068/2007, sunt prevăzute principalele atribuţii ale Autorităţii, şi anume în privinţa aplicării Legii nr. 10/2001, A.N.R.P. acordă sprijin şi îndrumare metodologică autorităţilor administraţiei publice locale şi centrale, precum şi celorlalte persoane juridice deţinătoare de imobile care fac obiectul restituirii potrivit Legii nr. 10/2001, republicată. Din prevederile legale enunţate, rezultă, în mod clar, că A.N.R.P. nu are atribuţii în cursul procedurii administrative privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, procedură prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, acest act normativ reglementând cadrul de organizare şi funcţionare a altei entităţii învestite cu emiterea deciziei conţinând titlul de despăgubire, şi anume C.C.S.D. Autoritatea asigură organizarea şi funcţionarea Secretariatului C.C.S.D., secretariat care asigură lucrările acestei comisii, iar atribuţiile conferite acestuia constau în centralizarea dosarelor conţinând decizii/dispoziţii în care s-au consemnat/ propus despăgubiri, precum şi în analizarea acestora din punctul de vedere al legalităţii respingerii cererii de restituire în natură, atribuţii îndeplinite în cadrul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005. Ori, faptul că A.N.R.P. asigură organizarea şi funcţionarea secretariatului amintit nu îi conferă acesteia calitate procesuală pasivă, având în vedere că numai Comisia Centrală dispune emiterea deciziei conţinând titlul de despăgubire. Faţă de solicitarea reclamantei privind obligarea A.N.R.P. la emiterea unei decizii reprezentând titlul de despăgubire în conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (7) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 în dosarul având ca obiect acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, Titlului VII din Legea nr. 247/ 2005 pentru imobilul situat în Municipiul Cluj-Napoca, înscris în C.F. nr.18701 Cluj, nr.top 21896/2 teren în suprafaţă de 2591 mp, s-a subliniat, de asemenea, că în cursul procedurii administrative privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, procedură reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, nu A.N.R.P. a fost învestită cu emiterea deciziei conţinând titlul de despăgubire, ci C.C.S.D.. Pe de altă parte, s-a arătat că A.N.R.P. nu poate reprezenta Statul Român ci C.C.S.D. are această calitate. În subsidiar, recurenta a solicitat, prin raportare la starea de fapt concretă din cauză, respingerea acţiunii reclamantei ca fiind prematur formulată, în condiţiile în care procedura administrativă prevăzută la Cap. V Titlul VII din Legea nr. 247/2005 vizează analizarea, sub aspectul legalităţii respingerii cererii de restituire în natură şi sub aspectul cuantumului pretenţiilor de restituire în echivalent a dosarelor constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 şi soluţionate, fie printr-o dispoziţie ce conţine oferta de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, emise înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, respectiv data de 25 iulie 2005, fie printr-o decizie/dispoziţie de propunere privind acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale, emisă ulterior intrării în vigoare a actului normativ amintit.

Procedurile de transmitere Secretariatului Comisiei Centrale a dosarelor de către entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor în procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001, însoţite de întreaga documentaţie ce a stat la baza adoptării lor, sunt prevăzute în cuprinsul art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005. După primirea dosarelor, pe baza situaţiei juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul C.C.S.D., secretariat asigurat de A.N.R.P., procedează la analizarea dosarelor în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură. Ulterior acestei analize, dosarele în care, în mod întemeiat, cererea de restituire în natură a fost respinsă, vor fi transmise evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate în mod aleatoriu de către Comisia Centrală, în vederea întocmirii raportului de evaluare. In baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. Ulterior, după emiterea titlurilor de despăgubire aferente, A.N.R.P. va emite, pe baza acestora şi a opţiunilor persoanelor îndreptăţite, un titlu de conversie şi/sau un titlu de plată. Titlul de conversie va fi înaintat Depozitarului Central în termen de 30 de zile calendaristice calculate de la data emiterii, în vederea conversiei în acţiuni, iar titlurile de plată vor fi remise Direcţiei pentru Acordarea despăgubirilor în Numerar în vederea efectuării operaţiunilor de plată. Soluţionarea dosarelor privind acordarea despăgubirilor se face în virtutea declanşării procedurii de acordare a despăgubirilor prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi nu în baza unei cereri exprimate de persoana îndreptăţită.

Altfel spus, procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu se declanşează prin simpla cerere a persoanei îndreptăţite ci numai după transmiterea dosarelor potrivit prevederilor art. 16 alin. (1) si (2) din actul normativ amintit. Cât priveşte soluţionarea cererii într-un termen rezonabil, s-a relevat că entitatea competentă în emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, respectiv Comisia Centrală, trebuie să respecte dispoziţiile prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, în sensul că va emite această decizie numai după parcurgerea tuturor etapelor din procedura administrativă prevăzută de actul normativ amintit, aspect ce include selectarea în baza ordinii stabilite în Decizia nr. 2 din 28 februarie 2006 de către Comisia Centrală a dosarului în vederea transmiterii spre evaluare a imobilului solicitat de către reclamantă. Cu privire la faptul că urmarea procedurii administrative prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare ar depăşi termenul rezonabil de soluţionare a cererii acesteia de acordare la măsuri reparatorii, s-a precizat că aceste aspecte sunt neîntemeiate.

Astfel, chiar Curtea Europeană a Drepturilor Omului în hotărârile pe care le pronunţă face referiri la faptul că în termenul rezonabil sunt incluse şi procedurile administrative prealabile prevăzute de legile speciale. In cauza supusă judecăţii, dosarul aferent dispoziţiei nr. 1047/2006 a fost transmis de Primăria Municipiului Cluj- Napoca, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 12721/CC, iar ulterior a fost remis aceleiaşi entităţi, întrucât potrivit prevederile pct. 16.5 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente nobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, deciziile/dispoziţiile sau, după caz, ordinele conducătorilor administraţiei publice centrale, obiect al unor litigii aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, vor fi predate după rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârilor judecătoreşti.

Ulterior, în data de 10 martie 2008 dosarul a fost transmis Secretariatului C.C.S.D. aceasta urmând să parcurgă procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 Pentru aceste considerente, s-a arătat, solicitarea reclamantei privind emiterea unei decizii reprezentând titlul de despăgubire în conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (7) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 în dosarul având ca obiect acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente mobilelor preluate în mod abuziv, Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul situat în Municipiul Ciui-Napoca, înscris în C.F. nr. 18701 Cluj, nr.top 21896/2 teren în suprafaţă de 2591 mp este prematură.

În drept s-au invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recursurile sunt nefondate

Prin notificarea înregistrată la Primăria Municipiului Cluj-Napoca sub nr. 40506/3/452 din 12 iulie 2001 antecesoarea reclamantei, F.I., decedată la 19 septembrie 2002, a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, măsuri reparatorii pentru terenul în suprafaţă de 2591 mp situat în municipiul Cluj-Napoca. Notificarea a fost soluţionată prin Dispoziţia Primarului Municipiului Cluj-Napoca nr. 1047 din 8 martie 2006 prin care s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi de plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, având în vedere despăgubirile primite la expropriere, pentru terenul revendicat în suprafaţă de 2591 mp, înscris în C.F. nr. 18701 nr. top 21896/2, în favoarea reclamantei S.R.M., domiciliată în municipiul Cluj-Napoca. Această dispoziţie, împreună cu dosarul întocmit în baza notificării menţionate, au fost transmise Secretariatului C.C.S.D. de către entitatea care a soluţionat notificarea, în speţă Primăria municipiului Cluj-Napoca, fiind înregistrat sub nr. 12721/C/2006.

Reclamanta a transmis pârâtelor, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire expediată la data de 10 septembrie 2007 şi primită de destinatar la data de 12 septembrie 2007, o cerere de urgentare a emiterii unei dispoziţii de acordare a despăgubirilor, la care nu i s-a răspuns până la data introducerii acţiunii în contencios administrativ.

Potrivit prevederilor art. 16 alin. (2) din Titlul VII, Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum unele măsuri adiacente, în forma în vigoare la data înaintării către pârâte a Dispoziţiei nr. 1047 din 8 martie 2006 a Primarului Municipiului Cluj-Napoca precum şi a documentaţiei aferente, notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, care nu au fost soluţionate în sensul arătat la alin .(1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, însoţite de deciziile/ dispoziţiile emise de entităţile investite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinelor conducătorilor administraţiei publice centrale conţinând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de situaţia juridică actuală a imobilului obiect al restituirii şi de întreaga documentaţie aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptăţită şi/sau de regăsite în arhivele proprii, în termen de 10 zile de la data adoptării deciziilor/dispoziţiilor sau, după caz, a ordinelor .

Or, în raport de aceste dispoziţii legale, C.C.S.D. avea obligaţia ca, în termen rezonabil, să procedeze, în condiţiile art. 16 alin. (7) din Titlul VII al legii mai sus menţionate, în baza raportului de evaluare, fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare. Îndeplinirea acestei obligaţii legale a autorităţii pârâte a fost realizată numai în cursul anului 2008, respectiv prin Decizia nr. 3366 din 10 noiembrie 2008, a C.C.S.D., prin care s-a decis emiterea titlului de despăgubire, în favoarea reclamantei, în cuantum de 2.286.416,55 RON.

Într-adevăr, soluţionarea cererilor de acordare a despăgubirilor rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001, în condiţiile în care Legea nr. 247/2005 nu prevede nici un termen, este necesar a se efectua într-un termen rezonabil.

O asemenea concluzie se impune prin raportare la practica constantă a Curţii europene a drepturilor omului privitoare la acordarea despăgubirilor în ipoteza unei privări de proprietate, aceasta trebuind a fi realizată în aşa manieră încât să nu conducă la crearea unui alt prejudiciu sau, mai precis, la mărirea celui iniţial.

Aşa fiind, dispoziţia legală naţională, luată iniţial prin decizia nr. 2/2006 a C.C.S.D., prin care s-a instituit un sistem aleatoriu de selectare a dosarelor în vederea transmiterii spre evaluare a cuantumului despăgubirilor datorate, era de natură a modifica substanţial şi subiectiv valoarea acestora, cu consecinţa creării unui nou prejudiciu provenit din neemiterea promptă a deciziei administrative prin care se recunoaşte existenţa încălcării dreptului de proprietate al reclamantei, iar această situaţie reprezintă în mod evident o încălcare a dispoziţiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale

De aceea, este legală soluţia instanţei de fond prin care s-a admis acţiunea reclamantei şi, pe temeiul reţinerii refuzului nejustificat al pârâtei de îndeplinire a obligaţiei sale legale prevăzute de art. 16 alin. (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, s-a dispus obligarea pârâtei C.C.S.D. Bucureşti la emiterea unei decizii reprezentând titlul de despăgubire pentru dosarul înregistrat sub nr. 12721/ CC/2006. Prima instanţă a respins în mod întemeiat excepţia prematurităţii acţiunii reclamantei, invocată de pârâta C.C.S.D., întrucât prin raportare la prevederile art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în vigoare la data emiterii dispoziţiei nr. 1047/2006 a Primarului Municipiului Cluj-Napoca, obligaţia pârâtei de a emite decizie reprezentând titlul de despăgubire, în termen rezonabil, a subzistat, încă de la data luării în evidenţă a dosarului nr. 12721/CC/2006. De asemenea, instanţa de fond a dat o rezolvare legală, în sensul respingerii ca neîntemeiate, şi excepţiilor lipsei calităţii de reprezentant şi lipsei de calitate procesuală pasivă, invocate de pârâta A.N.R.P., fiind incidente prevederile art. 13 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 potrivit cu care A.N.R.P. coordonează procesul de acordare a despăgubirilor realizând activităţile prevăzute în acte normative speciale, precum şi activităţile necesare implementării legii, incluzând emiterea titlurilor de plată, titlurilor de conversie, realizarea conversiei în acţiuni şi achitarea despăgubirilor în numerar. Este neîntemeiată solicitarea reclamantei, formulată prin acţiunea în contencios administrativ, respinsă de instanţa de fond şi reiterată prin recurs, de obligare a pârâtelor A.N.R.P. şi C.C.S.D. la plata sumei de 1000 RON cu titlu de penalităţi de întârziere a executării sentinţei de la data rămânerii definitive şi irevocabile a sentinţei şi până la executarea efectivă a sentinţei, în sensul emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire în dosarul nr. 12721/CC/2006 pentru imobilul teren înscris în C.F nr.18701 Cluj nr. top 21896/2 în suprafaţă de 2591 mp, în condiţiile în care, în recurs, cum s-a mai arătat, prin Decizia nr. 3366 din 10 noiembrie 2008 a C.C.S.D., s-a emis titlul de despăgubire la care reclamanta era îndreptăţită potrivit legii.

În raport de cele mai sus arătate, apreciind că motivele de recurs invocate de părţi nu sunt întemeiate şi că hotărârea atacată este legală şi temeinică, se va dispune, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondate a recursurilor formulate de reclamanta S.R.M. şi de pârâţii A.N.R.P. şi C.C.S.D. împotriva sentinţei civile nr. 330 din 24 martie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Respinge recursul declarat de S.R.M. împotriva sentinţei civile nr. 330 din 24 martie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Respinge recursurile declarate de A.N.R.P. şi de C.C.S.D. împotriva aceleiaşi sentinţe civile, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 noiembrie 2008.

Companiile de asigurări – obligate la practicarea tarifelor « unisex »

La data de 1 martie 2011, Curtea Europeană de Justiţie a pronunţat o hotărâre preliminară ca urmare a sesizării sale cu o cerere de pronunţare de către Curtea Constituţională belgiană. Instanţa belgiană a apelat la acest demers după ce fusese investită cu soluţionarea unei cereri pentru anularea unui act normativ naţional care transpune la nivel local dispoziţiile Directivei nr. 113/CE/2007 de aplicare a principiului egaliăţii de tratament între femei şi bărbaţi privind accesul la bunuri şi servicii şi furnizarea de bunuri şi servicii.
„Cuiul lui Pepelea” l-au reprezentat dispoziţiile Art. 5 al. (2) din Directiva nr. 113/CE/2007 care prevăd o derogare de la interdicţia creerii pentru cei asiguraţi a unor diferenţe în ceea ce priveşte primele şi prestaţiile acordate, diferenţe bazate pe sex.
Astfel, derogarea respectivă oferă statelor membre posibilitatea „să autorizeze diferenţe proporţionale în materie de prime şi prestaţii pentru cei asiguraţi, în cazul în care sexul reprezintă un factor determinant în evaluarea riscurilor, pe baza datelor actuariale şi statistice pertinente şi precise”. Conform textului de lege amintit, deciziile statelor membre în acest domeniu urmează să fie reexaminate în termen de 5 ani de la data de 21.12.2007.
Sesizând Curtea Europeană de Justiţie, Curtea Constituţională belgiană a considerat că Art. 5 al. (2) din Directiva nr. 113/CE/2007 este în contradicţie cu dispoziţiile Art. 6 al. (2) ale Tratatului privind Uniunea Europeană, text de lege care garantează egalitatea şi nediscriminarea.
Se pare că aceeaşi opinie a avut-o şi Curtea Europeană de Justiţie atunci când a pronunţat hotărârea preliminară şi a constatat că începând cu 21 decembrie 2012 , Art. 5 al. (2) din Directiva nr. 113/CE/2007 este nevalid.
Cu alte cuvinte, începând cu data de 21 decembrie 2012, statele membre sunt obligate să îşi modifice legislaţia în domeniu şi, pe cale de consecinţă, companiile de asigurări vor fi obligate să practice aceleaşi tarife în ceea ce priveşte poliţele şi prestaţiile de asigurări atât pentru bărbaţi cât şi pentru femei.
Este de aşteptat ca hotărârea pronunţată de Curtea Europeană de Justiţie să producă efecte vizibile şi asupra tarifelor practicate de companiile de asigurări din România, din moment de până în prezent, acestea, uzând de derogarea prevăzută de Art. 5 al. (2) din Directiva nr. 113/CE/2007 – act transpus în legislaţia internă prin O.U.G. nr. 61/2008 – practicau un sistem diferenţiat de tarifare în funcţie sexul asiguratului, sistem bazat pe date statistice care arată că femeile sunt supuse unui risc mai scăzut de a fi implicate în accidente de circulaţie decât bărbaţii.

O motivare interesanta!

TRIBUNALUL VASLUI
SECŢIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 188/A
Şedinţa publică de la 14 Octombrie 2009
Instanţa constituită din:
PREŞEDINTE : DIMA DANIELA
Judecător : NICULACHE LUMINIŢA
Grefier : BODESCU PANSELUŢA
Cu participare procuror : ARMEANU SORIN
Pe rol, la ordine, se află spre soluţionare apelul penal declarat de inculpatul H V, domiciliat în, împotriva sentinţei penale nr. 275 din 12.05.2009 a Judecătoriei Bârlad, pronunţată în dosar nr. 1229/189/2009.
Obiectul cauzei : infracţiunea prev. de art. 87 alin.1 din OUG 195/20002.
La apelul nominal făcut în şedinţă publică se prezintă inculpatul apelant H V asistat de apărător angajat, dl. av. Borca Iosif din cadrul Baroului Constanţa.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că: procedura de citare este legal îndeplinită, apelul a fost declarat în afara termenului prevăzut de art. 363 Cod procedură penală însă hotărârea instanţei de fond a fost comunicată inculpatului la o adresă greşită, apelul a fost motivat în scris, inculpatul a fost audiat la fond iar cauza se află la primul termen de judecată în apel.
S-au verificat actele şi lucrările dosarului, după care:
Instanţa, avînd în vedere că inculpatul apelant şi-a angajat apărător, în persoana dl. avocat Borca Iosif, încetează delegaţia din oficiu a dl. avocat Ouatu Adrian ce va fi indemnizat cu 50 % din valoarea onorariului, respectiv cu suma de 100 lei, potrivit Protocolului încheiat între U.N.B.R. şi Ministerul Justiţiei.
Interpelat, inculpatul H V arată că menţine declaraţiile date până în prezent în cauză şi nu are declaraţii suplimentare de făcut în faţa instanţei de apel.
Solicitînd şi primind cuvântul, reprezentantul parchetului arată că apelul inculpatului a fost declarat în afara termenului prevăzut de art. 363 Cod procedură penală, fiind aşadar tardiv, context în care solicită a fi interpelat inculpatul cu privire la motivele declarării acestui apel în afara termenului legal.
Avînd cuvântul pentru inculpat, dl. avocat Borca Iosif arată că inculpatului i-a fost comunicată hotărârea instanţei de fond la o adresă greşită, respectiv localitatea , ori inculpatul locuieşte în localitatea Ovidiu, dar pe strada . Faţă de acest aspect, apelul a fost declarat în termen legal întrucât inculpatului nu a primit comunicarea hotărârii.
S-a procedat la identificarea inculpatului H V pe baza cărţii de identitate seria nr. emisă de Poliţia oraşului şi s-a constatat că domiciliul consemnat în cartea de identitate este „”.
Avînd cuvântul, reprezentantul parchetului arată că nu insistă în excepţia tardivităţii.
Nefiind alte cereri formulate prealabile dezbaterilor, instanţa constată cauza în stare de judecată şi trece la dezbateri, dînd cuvântul cu privire la apelul formulat.
Avînd cuvântul pentru inculpatul H V, dl. av. Borca Iosif solicită admiterea apelului declarat, desfinţarea hotărârii pronunţaă de instanţa de fond, iar rejudecînd cauza să se constate că sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de art. 90 Cod penal pentru a se face aplicarea disp. art. 91 Cod penal. În acest sens se solicită a se avea în vedere că inculpatul se află la prima încălcare a legii iar fapta a fost comisă pe un drum puţin circulat. De altfel, alcoolemia nici nu a fost foarte mare şi probabil ea a fost accentuată de faptul că în acea zi inculpatul nu mâncase. De asemenea, nu trebuie neglijat nici faptul că H V a vrut să ajute pe cineva, el neştiind din timp că în acea zi urma să conducă autoturismul, distanţa parcursă fiind de altfel redusă. Apreciază apărătorul inculpatului că, faţă de circumstanţele comiterii faptei, inculpatul poate beneficia de clemenţă din partea instanţei, solicitîndu-se admiterea apelului în sensul de a se aplica o sancţiune cu caracter administrativ, sancţiune ce ar asigura reeducarea inculpatului.
Avînd cuvântul, reprezentantul parchetului arată că, practic, prin apelul formulat inculpatul H V solicită achitarea sa şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ, motivînd sub acest aspect că alcoolemia era de 0,95 g %o, iar drumul pe care s-a circulat era unul de importanţă mai mică, ceea ce ar conduce la un grad de pericol social redus al faptei. Însă, legiuitorul a stabilit din start că infracţiunea dedusă judecăţii este una de pericol, astfel că nu se mai discută pe gradul de pericol social al faptei, acesta fiind prezumat. Este adevărat că circumstanţele comiterii faptei pot conduce la o diminuare a cuantumului pedepsei, însă nicidecum la reducerea gradului de pericol social al faptei comise. În aceste condiţii, instanţa de fond a dat o soluţie legală şi temeinică atunci când a dispus condamnarea inculpatului. Pedeapsa este oricum destul de mică, astfel că nu se poate susţine că nu s-a dat eficienţă prevederilor art. 74 Cod penal, prima instanţă avînd în vedere inclusiv ceea ce s-a susţinut astfel, respectiv faptul că drumul pe care a condus inculpatul era unul puţin circulat. Pentru aceste motive solicită procurorul respingerea ca nefondat a apelului declarat de inculpatul H V şi obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Avînd ultimul cuvânt, inculpatul apelant H V lasă la aprecierea instanţei soluţionarea apelului.
S-au declarat dezbaterile închise, cauza fiind lăsată în pronunţare
Ulterior deliberării,
T R I B U N A L U L,
Asupra apelului declarat constată:
Prin Rechizitoriul nr.4371/P/2008 din data de 12.03.2009, al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în temeiul art.262 pct. 1 lit. a din C. proc. pen., s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului H V pentru comiterea unei infracţiuni prev. şi ped. de art. 87 alin.1 din O.U.G. 195/2002, modificată prin O.G. 63/2006, reţinându-se că acesta, la data de 08.11.2008, a condus pe drumurile publice, un autovehicul în condiţiile în care prezenta o îmbibaţie etilică peste limita legală.
Potrivit prevederilor art.264 C.pr. pen., rechizitoriul, verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei conform art.264 alin. 3, împreună cu dosarul cauzei a fost înaintat Judecătoriei Bârlad, pe rolul căreia a fost înregistrat dosarul nr. 1229/189/2009 din 27 martie 2009.
Procedându-se la judecarea cauzei, prin sentinţa penală nr.275/12.05.2009 a Judecătoriei Bârlad, s-au hotărât următoarele:
Condamnarea inculpatului H V, la 4 ( patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzuta de art. 87 al. 1 din OUG 195/2002, modificată şi republicată, cu aplicarea art. 74 şi 76 lit. d Cod penal
S-au aplicat inculpatului disp. art.71 şi 64 lit. a, teza II şi b Cp.
S-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
S-a fixat termen de încercare 2 ani şi 4 luni.
S-a atras atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 Cp.
S-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii.
A fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 250 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele :
La data de 08.11.2008 , împreună cu soţia şi părinţii săi, inculpatul s-a deplasat cu autoturismul, în com Iveşti, jud Vaslui, la nişte cunoştinţe pentru rezolvarea unor probleme personale loc unde a consumat băuturi alcoolice. La întoarcere în com. Tutova, în jurul orei 1805, inculpatul a fost oprit în trafic de organele de poliţie rutieră pentru control. Acesta a fost supus testului de respiraţie, rezultând o concentraţie de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat. Inculpatul a fost condus apoi la Spitalul municipal de Urgenţă „Elena Beldiman” Bârlad unde i s-au recoltat două probe biologice de sânge, la un interval de o oră, valorile fiind de 0,95 g% alcool pur în sânge la prima probă şi de 0,90 g % alcool pur în sânge la a doua probă.
La solicitarea inculpatului s-a efectuat un calcul retroactiv. Conform raportului de expertiză, la ora 1805, când a fost depistat în trafic de organele de poliţie, inculpatul avea o alcoolemie de 0,95 g % – 1,00g %.
Situaţia de fapt a fost stabilită pe baza următoarelor mijloace de probă: procesul verbal de constatare, rezultatul alcooltestului, buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie, raportul de expertiză medico legală nr.980/12.12.2008, declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, coroborate cu declaraţiile inculpatului care a recunoscut săvârşirea faptei şi procesul verbal de prezentare a materialului de urmărire penală.
În drept, fapta inculpatului de a conduce pe drumurile publice, în data de 08.11.2008 un autovehicul având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev de art.87 al.1 din OUG 195/2002 republicată.
Inculpatul a cooperat cu organele de anchetă şi a ajutat la stabilirea adevărului. Nu este cunoscut cu antecedentele penale şi a regretat săvârşirea faptei.
Aceste aspecte au fost reţinute ca circumstanţe atenuante prev de art.74 lit.c Cod penal, situaţie în care s-a dat eficienţă disp.art.76 lit. d Cod penal, pedeapsa fiind coborâtă sub minimul special de 1 an închisoare prevăzut de lege.
Având în vedere că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.81 Cod penal, instanţa a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, iar potrivit art.82 Cod penal a fixat termen de încercare 2 ani la care s-a adăugat cuantumul pedepsei aplicate.
Împotriva sentinţei, cu respectarea termenului prevăzut de art. 363 din C.pr. pen., prin cererea motivată din data de 9 septembrie 2009, a declarat apel inculpatul H V .
În motivarea apelului , prin memoriul depus la dosarul cauzei la data de 8 oct.2009, inculpatul a solicitat desfiinţarea sentinţei şi aplicarea prevederilor art.90 şi 91din C.penal, referitoare la înlocuirea răspunderii penale, deoarece nu este consumator de băuturi alcoolice, împrejurarea că probele biologice au constatat o concentraţie peste limita legală fiind determinată de împrejurarea că în ziua respectivă nu mâncase. A mai arătat că, deşi consumase un pahar cu vin, era perfect lucid, motiv pentru care s-a şi urcat la volanul autoturismului .
Apelantul a mai susţinut în favoarea sa împrejurarea că a recunoscut şi regretat fapta comisă şi că o eventuală condamnare, chiar şi cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, îi aduce grave prejudicii, fiind şofer ,,de meserie”, se ocupă de aprovizionarea societăţii pe care o administrează.
Examinând cauza şi judecata instanţei de fond sub aspectul problemelor de fapt şi de drept invocate şi sub toate aspectele ei, conform art.371 alin.2 din C.pr. pen., tribunalul constată că apelul formulat este fondat pentru motive ce vor fi arătate în continuare:
Văzând probatoriul cauzei, la administrarea căruia au fost respectate dispoziţiile procedurale, se constată că în mod corect s-a reţinut că inculpatul se face culpabil de comiterea unei fapte prevăzute de art. 87 alin.1 din O.U.G. 195/2002, constând în aceea că, la data de 08.11.2008, a condus pe drumurile publice un autovehicul, în contextul în care prezenta o îmbibaţie etilică ce depăşeşte limita legală.
Activitatea ilicită a inculpatului a fost reţinută în deplină concordanţă cu probele administrate în cauză. Acesta a recunoscut săvârşirea faptei, recunoaştere ce se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză şi la care instanţa a făcut referire.
Tribunalul reţine însă că fapta comisă de inculpat, prin conţinutul ei concret şi prin atingerea minimă adusă valorilor sociale apărate de legea penală, nu prezintă gradul de pericol social specific unei infracţiuni, aşa încât, pentru atingerea scopului legii penale să fie necesară aplicarea unei pedepse, resocializarea inculpatului putând fi realizată prin aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ.
Tribunalul evidenţiază faptul că infracţiunea prev. de art. 87 alin.1 din O.U.G.195/2002, ca de altfel şi celelalte infracţiuni rutiere, este o infracţiune de pericol, care nu produce o lezare a valorilor ocrotite, ci creează o stare de primejdie asupra siguranţei pe drumurile publice.
În raport de această chestiune, există opinii, cum este şi cea exprimată de reprezentantul Ministerului Public în combaterea motivelor de apel, potrivit cărora sancţionarea administrativă a faptelor prevăzute de O.U.G.195/2002 nu este admisibilă, în opera de aplicare a dreptului neputându-se aprecia asupra inexistenţei pericolului, din moment ce legiuitorul a stabilit că prin simpla punere în primejdie a valorilor sociale, faptele sunt grave şi constituie infracţiune.
Tribunalul nu îmbrăţişează acest punct de vedere pentru următoarele motive:
Conducerea pe drumurile publice a unor autovehicule de către persoane care, aflându-se sub o accentuată influenţă a băuturilor alcoolice şi care, astfel, nu mai sunt în plenitudinea aptitudinilor fizice şi psihice, dau naştere unei stări periculoase pentru securitatea circulaţiei. Drept urmare, prin încriminarea prev. de art.87 alin.1 din O.U.G.195/2002, legiuitorul a urmărit ocrotirea acestor valori sociale.
Văzând textul incriminator, din care rezultă că se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani închisoare, fapta de a conduce pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibaţie etilică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge, se observă că legiuitorul a înţeles să facă o deosebire cantitativă, în funcţie de gradul în care sunt puse în pericol valorile sociale apărate.
Această deosebire cantitativă, rezultată din stabilirea unei limite a concentraţiei etilice, a fost transformată într-o deosebire calitativă constând în introducerea faptei în sfera ilicitului penal sau lăsarea în afara acesteia şi sancţionarea ei ca o simplă contravenţie.
Se observă astfel că însuşi legiuitorul a apreciat pericolul abstract al faptei ca având aptitudinea de a cunoaşte capacităţi diferite de afectare a valorilor sociale ocrotite, în funcţie de concentraţia de alcool pe care o prezintă autorul. Acest lucru este firesc şi rezultă din împrejurarea că afectarea aptitudinilor fizice şi psihice pe care le presupune conducerea în siguranţă a autovehiculelor este direct proporţională cu gradul de îmbibaţie etilică. Aceasta, evident, dacă se are în vedere acelaşi subiect, deoarece gradul de tulburare psihofiziologică este influenţat şi de diferiţi alţi factori ce ţin de fiecare subiect în parte. Tocmai aceste ultime aspecte conferă posibilitatea instanţei de judecată ca în operaţiunea de stabilire a gradului de pericol concret să observe în ce măsură au fost afectate valorile apărate prin încriminare.
Drept urmare, sancţionând administrativ o astfel de faptă nu înseamnă a o califica drept lipsită de pericol, ci reprezintă rezultatul unei diferenţieri ,,cantitative’’ a pericolului, diferenţiere care-şi regăseşte efectul în natura reacţiei sociale, care trebuie să fie proporţională.
Potrivit art. 181 alin.2 C.pen., la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele desăvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce precum şi de persoana şi conduita făptuitorului .
Referitor la cauza ce face obiectul prezentului dosar, tribunalul constată că inculpatul, posesor al permisului de conducere, categoria B, de la data de 7.03.2002, la data de 8.11.2008, după ce a consumat 500 ml. vin de ţară, fără să fi mâncat, s-a urcat la volanul autoturismului pe care l-a condus, de la domiciliul unor cunoştinţe din localitatea Iveşti, spre localitatea Tutova, fiind oprit în trafic de echipajul de poliţie pe D/243 A, pe raza satului Iveşti.
Probele ştiinţifice au demonstrat că la momentul depistării în trafic, inculpatul ar fi putut avea o concentraţie de alcool de 0,95 – 100 g ‰ , cu 0,15 – 0,20 g peste limita legală.
Deşi concentraţia etilică este una foarte aproape de pragul stabilit de legiuitor, ceea ce ar indica un grad redus de periclitare a siguranţei circulaţiei, trebuie arătat că acest fapt obiectiv, în funcţie de diverşi alţi factori, după cum s-a arătat, poate să releve un pericol foarte grav. De aceea este necesară verificarea faptului dacă speţa de faţă pune în evidenţă existenţa unor asemenea situaţii.
Inculpatul a învederat că s-a urcat la volan în contextul în care era ,,perfect lucid”, că intoxicaţia alcoolică nu a avut influenţă asupra însuşirilor sale psihice.
În verificarea acestor susţineri, se observă că însemnările făcute în Buletinul de examinare clinică, însoţitor al prelevării probelor biologice, confirmă aceste apărări. Rezultă astfel că inculpatul, la momentul examinării, era sub influenţa alcoolului şi prezenta halenă alcoolică, dar manifestările neurologice şi psihice indicau un grad minim de afectare a abilităţilor de conducere. Acesta şi-a păstrat echilibru la întoarcerea bruscă, a executat probele cu precizie şi relativ cu precizie, avea o vorbire clară, o comportare ordonată, era orientat în timp şi spaţiu, prezenta o atenţie concentrată şi o judecată coerentă.
Toate acestea demonstrează faptul că aptitudinile fizice şi psihice pe care le presupune conducerea în siguranţă a autovehiculului erau păstrate sau, mai exact, minim afectate, în având în vedere că proba „indice – nas” a fost executată „relativ cu precizie”, ceea ce indică o anume afectare.
Gradul de influenţare a aptitudinilor oferă informaţii cu privire la gradul în care au fost puse în primejdie valorile sociale ocrotite, şi anume, siguranţa circulaţiei. Desigur, gradul de tulburare psihofiziologică nu are nicio înrâurire asupra existenţei faptei penale şi a răspunderii. De altfel, legiuitorul nu a prevăzut o asemenea împrejurare printre condiţiile incriminării sau ale răspunderii. Ea este observată, analizată şi reţinută în operaţiunea de stabilire a gradului concret al pericolului social, a gradului în care au fost puse în primejdie valorile sociale .
Văzând toate acestea, tribunalul concluzionează că gradul de periclitare a valorilor sociale de către inculpatul H V este unul minim şi insuficient pentru ca fapta să constituie infracţiune.
Pe lângă toate aceste motive, care converg spre concluzia că nu este oportună aplicarea unei pedepse, sunt de evidenţiat şi aspectele ce vizează persoana inculpatului şi conduita pe care acesta a adoptat-o .
Inculpatul se află la prima încălcare a legii penale, nefiind cunoscut cu antecedente penale, aspect ce rezultă din fişa de cazier aflată la fila 41 a dosarului de urmărire penală. Acesta este angajat al firmei S.C. Cl H.R.L., în calitate de şofer şi responsabil cu aprovizionarea, aspect dovedit cu Contractul individual de muncă nr., înregistrat în evidenţele I.T.M.Constanţa, sub nr., precum şi cu Actul adiţional nr. înregistrat la aceiaşi instituţie, sub nr..
El este cunoscut ca fiind un om muncitor şi care nu obişnuieşte să consume alcool, decât în anumite ocazii , este căsătorit, are o fetiţă în vârstă de 14 ani şi se îngrijeşte de familie, aspecte revelate de martorul M V M ( decl. aflată la fila 9 a dos. instanţei de fond). În cursul procesului penal inculpatul a manifestat o atitudine de recunoaştere şi regret a faptei comise.
Toate acestea evidenţiază faptul că inculpatul a săvârşit acţiunea ilicită datorită unui complex de împrejurări ce au contribuit să se abată de la conduita sa obişnuită care este una conformă normelor de convieţuire socială.
Cum şi caracteristicile unei persoane ce săvârşeşte o faptă penală prezintă o deosebită importanţă pentru determinarea gradului concret de pericol social şi pentru stabilirea unei sancţiuni eficiente, tribunalul, coroborând toate elementele obiective şi subiective ale cauzei, concluzionează că aplicarea unei sancţiuni administrative, respectiv amenda în cuantum de 1000 lei, este suficientă atingerii scopului legii penale.
Cât priveşte solicitarea inculpatului de a se dispune înlocuirea răspunderii penale, tribunalul observă că această instituţie este inadmisibilă în cauză, ea fiind aplicabilă în situaţia săvârşirii unei fapte care constituie infracţiune, ceea ce nu este cazul, acţiunea ilicită analizată neîndeplinind condiţia referitoare la gradul de pericol social. De asemenea nu este realizată nici condiţia prevăzută de art.90 alin.1 lit. a din C. penal, referitoare la pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, care trebuie să fie de cel mult un an sau amendă.
Verificând actele procesuale efectuate în cursul desfăşurării procesului penal, se constată că au fost respectate dispoziţiile legale a căror încălcare este sancţionată potrivit art. 197 alin.2 din C. poc. pen., cu nulitatea absolută.
De asemenea, nu au fost identificate încălcări ale celorlalte dispoziţii legale ce reglementează desfăşurarea procesului penal, încălcări prin care să se fi adus vreo vătămare şi care să fi fost invocate la momentele stabilite de art.197 alin 4 din C.proc.pen, respectiv, ,,în cursul efectuării actului când partea este prezentă sau la primul termen de judecată cu procedura completă’’.
Drept urmare, tribunalul va admite apelul, conform art. 379 pct. 2 lit. a din C.proc. penală, aşa încât, rejudecând, va dispune achitarea şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ în cuantum de 1.000 (una mie) lei inculpatului H V, pentru săvârşirea faptei prev. de art. 87 alin.1 din OUG 195/2002. Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate şi va înlătura dispoziţiile contrare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite apelul declarat de inculpatul H V, domiciliat în localitatea, împotriva Sentinţei penale Nr.275/12.05.2009 a Judecătoriei Bârlad, pe care o desfiinţează în parte:
Rejudecînd, în baza disp. art. 11 pct.2 lit.a rap. la art. 10 lit.b ind.1 Cod procedură penală şi art. 18 ind.1 şi art. 91 lit.c Cod penal, dispune achitarea şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ în cuantum de 1.000 (una mie) lei inculpatului H V, CNP , pentru săvârşirea faptei prev. de art. 87 alin.1 din OUG 195/2002.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate şi înlătură dispoziţiile contrare.
Cheltuielile judiciare avansate în apel rămân în sarcina statului.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare .
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14 octombrie 2009.
PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
Dima Daniela Niculache Luminiţa Bodescu Panseluţa

Legea 202/2010 şi Codul rutier

Pentru că recenta Lege privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor (Legea nr.202/2010) începe să fie aplicată la nivelul instanţelor de judecată, producându-şi primele efecte juridice, m-am gândit să vă supun atenţiei modificările aduse de acest act normativ asupra O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (cunoscută de către cei mai mulţi dintre dumneavoastră drept Codul rutier).

Cum plângerile împotriva proceselor verbale de contravenţie întocmite în baza O.U.G. nr. 195/2002 sunt poate cele mai numeroase cauze cu care sunt investite judecătoriile, am considerat necesar să mă opresc asupra noutăţilor aduse de Legea nr. 202/2010 în materie.

Conform Art. X din Legea privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor (text de lege modificator al Art. 118 din O.U.G. nr. 195/2002) hotărârile prin care judecătoriile soluţionează plângerile contravenţionale sunt definitive şi irevocabile.

Aşadar, dacă până la intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 hotărârile pronunţate de judecătorii în cauze având ca obiect plângeri contravenţionale puteau fi atacate cu recurs, în lumina noilor reglementări, sentinţele pronunţate de judecătorii în materia contravenţiilor rutiere rămân definitive şi irevocabile, împotriva acestora nemaiputând fi exercitată nicio cale de atac.

Luând în considerare faptul că recursul exercitat împotriva unei hotărâri judecătoreşti pronunţate în materie contravenţională constituia un mijloc de control şi uneori, chiar de rectificare a numeroaselor neregularităţi şi erori intervenite atât cu ocazia întocmirii procesului verbal de contravenţie de către agentul constatator cât şi cu ocazia judecării plângerii în primă instanţă, demersul luat de legiuitor este dezaprobat de mulţi specialişti in drept.

De altfel, prin eliminarea recursului din materia contravenţiilor rutiere se creează premise ce pot determina încălcarea anumitor prevederi din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi, mai precis, a Art. 6 din Convenţie (dreptul la un proces echitabil) şi a Art. 13 din Convenţie (dreptul la un recurs efectiv).
Pe de altă parte, privite prin prisma jurisprudenţei şi a viziunii Curţii Europene a Drepturilor Omului care asimilează domeniul contravenţionalului sferei de drept penal, s-ar putea conchide că modificările aduse Art.118 din O.U.G. 195/2002 contravin chiar şi Protocolului nr. 7 la Convenţie, datorită nerespectării dreptului la două grade de jurisdicţie.