Căile de atac împotriva încheierilor privind aplicarea penalităţilor prevăzute de art. 905 N.C.P.C.

Materia executării silite a obligaţiilor de a face care nu pot fi îndeplinite prin altă persoană decât debitorul, instituţie reglementată de dispoziţiile art. 580 ind. 3 C.P.C. 1865, respectiv art. 905 N.C.P.C. constituie un subiect ale cărui particularităţi au mai fost abordate de către noi, mai ales prin prisma reglementării procesuale civile anterioare.

Caracterul special al acestei modalităţi de executare silită, care rezultă atât din finalitatea executării silite (îndeplinirea obligaţiei de a face de către debitor) cât şi din mijloacele legale puse la dispoziţie de legislaţie (aplicarea de amenzi debitorului în vechea reglementare sau de penalităţi în conformitate cu normele noului cod de procedură civilă, măsurile consacrate de executare silită directă, imobiliară sau asupra veniturilor fiind lipsite de raţiune în aceste situaţii) caracterizează această formă de executare silită drept un subiect generator de discuţii şi probabil insuficient reglementat chiar şi în raport de regulile noului cod de procedură civilă. 

Reţinând prevederile art. 905 N.C.P.C., constatăm că referitor la executarea silită a obligaţiilor de a face sau de a nu face care nu pot fi îndeplinite decât prin persoana debitorului, noua reglementare introduce câteva modificări privind desfăşurarea procedurii în sine, cele mai importante fiind: comunicarea în prealabil către debitor a încheierii de încuviinţare a executării silite (o somaţie în acest sens nemaifiind necesară); transformarea amenzii pe zi de întârziere din vechea reglementare în penalitate pe zi de întârziere în favoarea debitorului, cu o valoare mai mare decât cea regăsită în vechea reglementare şi care poate fi calculată şi ca procent  din valoarea obligaţiei, atunci când aceasta este evaluabilă în bani; micşorarea termenului după care debitorul poate solicita stabilirea valorii finale a penalităţilor (amenzii în fosta reglementare), de la 6 luni, la 3 luni.

Aceste modificări au fost binevenite, conferind creditorului mijloace suplimentare în sensul executării cât mai eficiente a obligaţiei din titlul executoriu.
Pe de altă parte, raportându-ne la modalitatea de reglementare a procedurii în sine, atât în lumina normelor Codului de Procedură Civilă 1865 cât şi ale noului Cod de Procedură Civilă, reţinem că un subiect care a dat naştere la numeroase contradicţii îl constituie exercitarea căilor de atac împotriva încheierilor care au ca obiect aplicarea de amenzi/penalităţi.
Astfel, cu privire la acest aspect, dispoziţiile art. 580 ind. 3 al. (1), teza a II -a şi al (3) C.P.C. 1865, stabileau: 

"Instanţa sesizată de creditor poate obliga pe debitor, prin încheiere irevocabilă, dată cu citarea părţilor, să plătească, în favoarea statului, o amendă civilă de la 20 lei la 50 lei, stabilită pe zi de întârziere până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu."

"Amenda civilă va putea fi anulată, în tot sau în parte, ori redusă, dacă debitorul execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu sau, după caz, pentru alte motive temeinice, pe cale de contestaţie la executare."

Analizând prevederile menţionate, constatăm următoarele: în vechea reglementare, încheierile având ca obiect aplicarea de amenzi civile prin care erau admise cererile formulate aveau caracter irevocabil. Aşadar, împotriva acestora, debitorul nu mai putea exercita nicio cale ordinară de atac, singura cale de a anula amenda sau de a micşora cuantumul acesteia reprezentând-o contestaţia la executare. 

Aceeaşi abordare este preluată şi în conţinutul noului Cod de Procedură Civilă, art. 905 al.(2) şi (5) stabilind:.

"Când obligaţia nu este evaluabilă în bani, instanţa sesizată de creditor îl poate obliga pe debitor, prin încheiere definitivă dată cu citarea părţilor, să plătească în favoarea creditorului o penalitate de la 100 lei la 1.000 lei, stabilită pe zi de întârziere, până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu."

"Penalitatea va putea fi înlăturată ori redusă, pe calea contestaţiei la executare, dacă debitorul execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu şi dovedeşte existenţa unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării."

Astfel, dacă  în ceea ce priveşte încheierile prin care s-a dispus aplicarea de amenzi/penalităţi de întârziere, atât vechea cât şi noua reglementare consfinţesc caracterul irevocabil/definitiv al acestora, probleme a pus situaţia încheierilor prin care s-au respins cererile susamintite, cu privire la care nici noul şi nici vechiul Cod de Procedură Civilă nu fac nicio o menţiune. 

Din această perspectivă, modalitatea de formulare a legiuitorului atât în ceea ce priveşte art 580 ind.3 C.P.C. 1865 cât şi în ceea ce priveşte art. 905 N.C.P.C. poate da naştere la diverse interpretări, printre care şi abordarea greşită că atât încheierile prin care s-au admis cererile de aplicare penalităţi cât şi cele prin care s-au respins astfel de cereri sunt definitive. O astfel de interpretare, nu numai că încalcă orice normă de interpretare juridică, ci,  prin lipsirea creditorului căruia i s-a respins cererea de orice mijloc legal prin care să o poată contesta, aceasta îl pune în imposibilitatea de a mai putea obţine executarea titlului executoriu, situaţie inadmisibilă şi care prin prisma art. 6 N.C.P.C. îngrădeşte însuşi dreptul la un proces echitabil.

 În interpretarea logică a prevederilor menţionate şi reţinând şi principiul ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, în lipsa unei prevederi exprese a legiuitorului, este de netăgăduit că încheierile prin care se resping cererile de aplicare penalităţi sunt supuse normelor de drept general, fiind atacabile cu apel în lumina noului Cod de Procedură Civilă, sau cu recurs, în cazul celor guvernate de fosta reglementare.
Deşi probabil este vorba de o simplă economie în exprimare a legiuitorului, pentru evitarea interpretărilor eronate cu privire la acest aspect, ar fi fost de dorit ca în conţinutul art. 905 N.C.P.C., acesta să introducă şi o menţiune expresă referitoare la calea de atac ce poate fi exercitată împotriva încheierilor prin care s-au respins cererile având ca obiect aplicare penalităţi, cum de altfel, putem regăsi în reglementarea altor instituţii ale procedurii civile, cum ar fi contestaţia la executare, materia executării silite sau procedurile speciale.

Dintr-o perspectivă diferită, tranzlaţia destul de anevoioasă uneori între normele vechiului Cod de Procedură Civilă şi cele ale noului Cod de Procedură Civilă a generat premisele producerii de erori şi în ceea ce priveşte soluţionarea cererilor având ca obiect aplicare penalităţi, inclusiv asupra menţionării căilor de atac ce se pot exercita împotriva încheierilor respective, considerându-se de către instanţele de fond că acestea sunt atacabile cu recurs, deşi executarea silită fusese iniţiată sub imperiul noului Cod de Procedură Civilă. Este lesne de înţeles că soluţiile date în acest sens eludează prevederile art. 7 şi 8 din Legea nr. 76/2012. 

Reţinând cele expuse, în raport de prevederile art. 905 N.C.P.C, dar şi de cele ale Legii nr.76/2012 , conchidem că  încheierile prin care se resping cererile având ca obiect aplicare penalităţi  sunt atacabile cu apel.

Această soluţie este susţinută indubitabil  şi de practica instanţelor de judecată. 

Astfel, prin Decizia nr. 2842/18.12.2014, pronunţată de Tribunalul Argeş în Dosarul nr. 7156/280/2014, recalificând calea de atac împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de aplicare penalităţi din recurs în apel,  instanţa de judecată "apreciind că în speţă calea de atac este exclusiv apelul şi văzând că în mod greşit instanţa de fond a stabilit calea de atac ca fiind recursul, va admite excepţia de inadmisibilitate a căii de atac a recursului cu consecinţa respingerii recursului ca inadmisibil şi prin urmare va dispune comunicarea din oficiu a hotărârii prezente către toate părţile urmând ca de la data comunicării să curgă, dacă este cazul, termenul pentru exercitarea căii de atac prevăzute de lege."
Este de prisos să menţionăm că în speţa susamintită, având ca obiect cerere pentru pronunţarea unei încheieri în vederea aplicării de penalităţi debitorului, soluţia recalificării căii de atac de către instanţa de control din recurs în apel este consfinţită expressis verbis şi de prevederile art. 456 şi 457 N.C.P.C., texte legale care confirmă apelul ca şi cale ordinară de atac şi care conferă instanţei de control judiciar atributul de a repune partea interesată în termenul de exercitare a căii de atac prevăzută de lege, atunci când aceasta a exercitat o cale de atac neprevăzută de lege, în considerarea menţiunilor instanţei de fond.
În speranţa că instanţele investite cu soluţionarea cererilor având ca obiect acordare penalităţi pentru neexecutarea obligaţiei de a face vor realiza o aplicare corectă a dispoziţiilor art. 905 N.C.P.C., reţinem că doar încheierile prin care s-au admis cererile formulate sunt definitive, cu toate efectele juridice ce decurg din acest aspect, cele prin care sunt respinse acţiunile introduse, fiind supuse controlului judiciar, prin exercitarea căii de atac prevăzută de lege.
http://www.juridice.ro/373978/caile-de-atac-impotriva-incheierilor-privind-aplicarea-penalitatilor-prevazute-de-art-905-ncpc.html