Contestație formulată în temeiul Legii nr. 165/2013 admisă, cu stabilirea de către instanța de judecată a valorii despăgubirilor pentru imobilele ce nu mai pot fi restituite în natură.

În soluționarea contestației întemeiate pe dispozițiile art. 35 (1) din Legea nr.165/2013, instanța de judecată a admis acțiunea formulată de clientul reprezentat de noi, a dispus anularea deciziei de validare contestată, a obligat pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor să emită o nouă decizie prin care să valideze dispoziția emisă de Primarul Municipiului Pitești pentru toate imobilele notificate și prin care să acorde măsuri compensatorii în cuantum de 521400 puncte, aferente imobilelor care au aparținut autorilor notificatorului și care nu mai pot fi restituite în natură.

Soluția de acordare a măsurilor reparatorii în cuantumul mai sus menționat a fost pronunțată de instanța de judecată în aplicarea prevederilor art. 35 (3) din Legea nr. 165/2013, care stabilește că aceasta "se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii."

Ca efect al sentinței pronunțate, pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor va fi ținută să emită o nouă decizie de compensare pe numele persoanei îndreptățite prin care să acorde măsurile compensatorii în cuantumul stabilit de instanța de judecată.

Sentința, anexată mai jos, a rămas definitivă prin Decizia nr.54/09.01.2023, a Curții de Apel Pitești.

Ce grilă notarială se aplică deciziilor de compensare contestate la nivelul instanțelor de judecată?

Încă de la data intervenirii Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, modalitatea de evaluare a imobilelor ce nu mai puteau fi restituite în natură propusă de art. 21 (6) al actului normativ citat a cauzat o serie de critici justificate și grefate pe faptul că utilizarea grilei notariale aferentă anului intrării în vigoare a legii (2013) genera grave inechități.

Deși timp de ani de zile, modalitatea de evaluare a imobilelor prevăzută de varianta inițială a Legii nr. 165/2013 și care avea în vedere grila notarială din anul 2013, a condus la acordarea unor despăgubiri cu mult sub valoarea de piață a imobilelor imposibil de restituit în natură, de abia începând cu anul 2020, legiuitorul a devenit preocupat de remedierea acestei nereguli.

Astfel, pornind de la acest moment, art. 21 (6) din Legea nr. 165/2013 a suferit mai multe modificări, instituind temporar diverse modalități de evaluare a imobilelor, de la varianta clasică, respectiv cea care avea în vedere valoarea grilei notariale aferentă anului 2013, la cea care avea în vedere grila notarială valabilă la data emiterii deciziei de compensare, până la cea care se raporta la grila notarială aferentă anului anterior emiterii deciziei de compensare.

În acest context, urmare a intervenirii Legii nr. 193/2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 681/09.07.2021, varianta actuală a art. 21 (6) din Legea nr. 165/2013 stabilește că procesul de evaluare a imobilelor pentru care se vor acorda despăgubiri se va realiza prin aplicarea grilei notariale valabile pentru anul precedent emiterii deciziei de compensare de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului și a categoriei de folosință la data preluării acestuia.

Dacă pentru soluționarea dosarelor de despăgubire în faza administrativă, textul de lege stabilește suficient de clar care sunt criteriile de evaluare la care se va raporta evaluatorul desemnat de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, în ceea ce privește soluționarea dosarelor la nivelul instanțelor de judecată, prevederile respective au fost lacunare, lăsând loc de interpretări.

De la data intrării în vigoare a actului normativ menționat, instanțele de judecată investite cu soluționarea contestațiilor împotriva deciziilor de compensare, în aplicarea prevederilor art. 21 (6) din Legea nr. 165/2013, s-au raportat la grile notariale diferite, respectiv cea aferentă anului anterior soluționării în fond a dosarului, cea aferentă anului anterior soluționării definitive a dosarului sau cea aferentă anului anterior emiterii deciziei de compensare contestate.

Reținând faptul că noile modificări ale Legii nr. 165/2013 au generat apariția unei practici neuniforme în domeniu, prin Decizia nr. 57/03.10.2022,  publicată în Monitorul Oficial nr. 1162/05.12.2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată fiind cu o cerere în vederea dezlegării chestiunii de drept menționate, a statuat că:

"dispozițiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 193/2021 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 72/2020, se interpretează în sensul că evaluarea imobilului urmează a fi realizată prin raportare la grila notarilor publici valabilă în anul anterior emiterii deciziei de compensare de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, ce face obiectul contestației judiciare."

Așadar, cele stabilite de către Înalta Curte de Casație și Justiție trasează linii clare instanțelor de judecată investite cu soluționarea contestațiilor împotriva deciziilor de compensare, stabilind că, la evaluarea imobilelor ce constituie obiectul despăgubirilor, acestea se vor raporta la valorile din grila notarială a anului anterior celui în care a fost emisă decizia contestată.

Această dezlegare de drept are în vedere interpretarea logico-juridică a textului art. 21 (6) din Legea nr. 165/2013, cu modificările ulterioare, alături de raționamentul că intervalul dintre momentul evaluării imobilelor și momentul în care persoanele îndreptățite vor primi despăgubirile efective trebuie să fie cât mai scurt.

Totodată, s-a apreciat și că stabilirea de către instanța de judecată a unui criteriu de evaluare diferit, în contextul în care Legea nr. 165/2013 nu îi acordă un astfel de prerogativ, ar constitui o încălcare a principiului de drept ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus.

Raționamentul juridic care a condus la dezlegarea modalității de interpretare a prevederilor art. 21 (6) din Legea nr.165/2013 cu privire la deciziile de compensare care au fost contestate, determinase deja Înalta Curte de Casație și Justiție să pronunțe și Decizia nr. 9/21.02.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 326/04/04/2022.

Prin decizia respectivă, pronunțată tot de completul dezlegări de drept, instanța supremă constatase că, în cauzele având ca obiect refuzul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor de a soluționa dosarele de despăgubire, art. 21 (6) din Legea nr. 165/2013, cu modificările ulterioare, se interpretează în sensul că măsurile compensatorii prin puncte trebuie determinate prin raportare la grilele notariale valabile pentru anul precedent pronunţării hotărârii judecătoreşti.

Interpretarea de mai sus este susținută de aprecierea logică că într-o fază litigioasă, care intervine în ipoteza în care Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor refuză să emită o decizie de compensare în etapa administrativă, instanța de judecată se substituie acesteia din urmă în soluționarea dosarului.

În mod indiscutabil, utilizarea timp de ani de a zile a grilei notariale aferente anului 2013, pentru evaluarea imobilelor imposibil de restituit în natură, a constituit o măsură total inechitabilă, care a condus la stabilirea unor despăgubiri care nu exprimă valoarea reală a bunurilor respective și care, în aproape toate situațiile, sunt mult mai mici decât aceasta.

Astfel, renunțarea la un astfel de criteriu ca reper pentru evaluarea imobilelor imposibil de restituit în natură și utilizarea valorii grilelor notariale aferente anului anterior emiterii deciziei de compensare constituie un reper mult mai realist care creează premisele legale ce permit stabilirea unor despăgubiri de o valoare apropiată de cea a imobilului expropriat.

Totodată, este de dorit și de așteptat și ca dezlegările de drept date de către Înalta Curte de Casație și Justiție în interpretarea art. 21 (6) din Legea nr. 165/2013 să confere o celeritate sporită și un grad de predictibilitate ridicat cauzelor având ca obiect contestarea deciziilor de compensare emise de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor. 

În aceste zile speciale, vă urăm Crăciun Fericit, cu sănătate, bucurii și realizări!!! La multi ani!!

Noutăți privind reprezentarea și asistarea minorilor la încheierea actelor juridice de dispoziție

Ultimii 2 ani au adus schimbări deosebit de importante în materia protecției persoanelor lipsite total sau parțial de capacitate de exercițiu, schimbări care au dus la adoptarea Legii nr. 140/2022 privind unele măsuri de ocrotire pentru persoanele cu dizabilități intelectuale și psihosociale, prin care au fost modificate Codul Civil, Codul de Procedură Civilă și Legea nr. 71/2011.

Despre instituția tutelei speciale și respectiv a consilierii judiciare, legiferate ca urmare a intervenirii Deciziei C.C.R. nr. 601/2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispozițiilor art.164 (1) C.C, atât justițiabilii cât și instanțele de judecată și-au format deja o imagine suficient de clară cu privire la efectele acesteia.

Însă trecând peste procedurile mai sus menționate, ocrotirea persoanei lipsită total sau parțial de capacitate de excercițiu nu vizează doar măsura tutelei speciale sau a consilierii judiciare, un interes sporit fiind reprezentat și de modalitățile prin care, minorul, lipsit total sau parțial de capacitate de exercițiu datorită vârstei, poate încheia diverse acte de dispoziție.

Dispozițiile art. 143, respectiv art. 146 N.C.C. stabilesc fără nicio posibilitate de tăgadă că tutorele are îndatorirea de a-l reprezenta pe minor în actele juridice, dar numai până când acesta împlinește vârsta de 14 ani și că minorul care a împlinit vârsta de 14 ani încheie actele juridice cu încuviințarea scrisă a tutorelui sau, după caz, a curatorului.

Pentru ambele categorii de minori, în anumite cazuri prevăzute de lege, precum în cazul actelor de înstrăinare, împărțeală, ipotecare ori de grevare cu alte sarcini reale a bunurilor minorului, de renunțare la drepturile patrimoniale ale acestuia sau orice alte acte ce depășesc dreptul de administrare este necesară și autorizarea instanței de judecată.

Uneori, în practică există și situații în care între tutorele care îl reprezintă pe minor la încheierea actului și minorul însuși, apare un conflict de interese, într-o atare ipoteză, minorul fiind reprezentat de un curator special.

Referitor la acest aspect, Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Noului Cod Civil, prin art. 229 (3), a stabilit că exercitarea tutelei cu privire la bunurile minorului sau, după caz, cu privire la supravegherea modului în care tutorele administrează bunurile minorului revin Autorităţii Tutelare.

Prin prisma acestei reglementări, în situația în care notarii publici erau sesizați în vederea încheierii unor acte de dispoziție și în ipoteza în care era identificat un posibil conflict de interese între minor și reprezentanții săi, aceștia solicitau Autorității Tutelare de pe raza domiciliului minorului, emiterea unei dispoziții prin care se numea un curator special care să îl reprezinte sau să îl asiste.

Această procedură a continuat să subziste de la data intrării în vigoare a Noului Cod Civil până în prezent, când urmare a intervenirii Deciziei C.C.R. nr. 796/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 1299 din 28 decembrie 2020, au apărut situații în care, solicitările în sensul celor de mai sus nu mai primesc răspuns favorabil, părțile fiind îndrumate de către Autoritatea Tutelară să se adreseze instanțelor de judecată, în vederea numirii unui curator special care să îl reprezinte/asiste pe minor.

Această situație se explică prin faptul că decizia menționată a constatat ca neconstituțional textul regăsit la art. 229 (3) din Legea nr. 71/2011, text legal care, după cum am arătat mai sus, până la înființarea instanțelor de tutelă, delega în sarcina Autorității Tutelare, atribuții precum numirea unui curator special care să reprezinte interesele minorului.

Pronunțând Decizia nr. 796/2020, instanța de contencios constituțional a concluzionat că delegarea unor astfel de atribuții către autoritatea tutelară până la înființarea instanțelor de tutelă “nu concordă cu scopul noii reglementări în materia ocrotirii persoanei fizice, instituită prin Codul civil din 2009, care a stabilit în sarcina unei instanțe specializate îndeplinirea unor importante atribuții în materia ocrotirii persoanei fizice, precum și luarea unor decizii sau soluționarea unor probleme legate de viața persoanei fizice.”

În plus, s-a observat și că “lipsa de intervenție a legiuitorului, în sensul reglementării, prin legea privind organizarea judiciară, a organizării și funcționării instanței de tutelă, este de natură să contravină dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) referitoare la principiul legalității, în componenta sa referitoare la calitatea legii, precum și dispozițiilor art. 124 din Legea fundamentală privind înfăptuirea justiției, dat fiind faptul că nu asigură o bună administrare a justiției, prin lipsa de corelare cu normele de drept substanțial instituite în Codul civil, care reglementează ocrotirea persoanei fizice, permanentizând o situație tranzitorie, respectiv îndeplinirea de către o autoritate administrativă a unor atribuții atribuite prin lege unei instanțe judecătorești.”

În situația refuzului Autorității Tutelare de a numi un curator care să îl reprezinte/asiste pe minor la încheierea unor acte de dispoziție, tutorele sau reprezentantul legal al acestuia va solicita instanței de judecată numirea unui curator special în acest sens, conform prevederilor art. 150 (1) C.C., text legal care statuează:

"(1) Ori de câte ori între tutore și minor se ivesc interese contrare, care nu sunt dintre cele ce trebuie să ducă la înlocuirea tutorelui, instanța de tutelă va numi un curator special."

Urmare a pronunțării încheierii prin care instanța va numi curatorul special, acesta îl va reprezenta/asista pe minor în fața notarului public la încheierea actului de dispoziție, conform mandatului acordat de cea dintâi.

Până în prezent, instanțele de judecată își cristalizaseră o practică uzuală prin care numeau curator în conformitate cu prevederile art. 178 C.C., respectiv în situația în care din cauza batrâneții, a bolii sau a unei infirmități fizice, o persoană, deși capabilă, nu poate, personal, să își administreze bunurile sau să își apere interesele și, din motive temeinice, nu iși poate numi un reprezentant sau un administrator sau, deși capabilă, nu poate, nici personal, nici prin reprezentant, să ia măsurile necesare în cazuri a căror rezolvare nu suferă amânare sau, dacă o persoană, lipsind vreme indelungată de la domiciliu, nu a lăsat un mandatar sau un administrator general sau a dispărut fără a exista informații despre ea si nu a lăsat un mandatar sau un administrator general.

Ca și în cazul numirii de către Autoritatea Tutelară a curatorului special pentru minorul pe numele căruia se vor încheia acte de dispoziție, în situațiile de mai sus, se procedează la atribuirea acestei calități unei persoane apropiate celui ce are nevoie de ocrotire, respectiv rudă, afin, prieten, etc.

Reținem însă că instituția curatelei reglementată de art. 178 C.C. și care urmărește ocrotirea majorului în condițiile mai sus menționate nu se confundă cu instituția curatorului special care poate să îl reprezinte/asiste pe minor, conform art. 150 C.C.

Or dacă, prin prisma legislației în vigoare, minorul poate beneficia de reprezentare/asistență sub forma curatelei speciale, rezultă că devin incidente prevederile art. 58 C.C., text legal care reglementează instituția menționată și în conformitate cu care, curatorul special este numit de instanța de judecată dintre avocaţii anume desemnaţi în acest scop de barou.

Acestea fiind zise, conchidem că, dacă până la intervenirea Deciziei C.C.R. nr. 796/2020, Autoritatea Tutelară numea în beneficiul minorului drept curator special pentru încheierea actului de dispoziție o persoană din familia acestuia sau apropiată acestuia, în urma modificărilor generate de actul menționat, curatorul special numit de către instanța de judecată pentru minor, va fi ales din lista avocaților care au această calitate.

Este interesant de urmărit cum va evolua jurisprudența instanțelor de judecată competente să soluționeze cererile în materia ocrotirii persoanelor fizice, în aplicarea reglementării mai sus analizate și care vor fi efectele acesteia.