Revocare plasament minor; reintegrarea minorilor in familia mamei, domiciliata in strainatate

S-a luat în examinare recursul formulat de petenta G. C., împotriva sentinţei civile nr.378 din 22 octombrie 2012,  pronunţată de Tribunalul Argeş in dosarul nr. 4675/109/2012.

 La apelul nominal, facut in sedinţa publica, au raspuns avocat Dumitrescu Andreea pentru recurenta-petenta, in baza imputernicirii avocaţiale nr.36919/2013 emisa de Baroul Arges - Cabinet de avocat şi intimatul G.B., lipsind intimata Directia Generala de Asistenţa Sociala şi Protectia Copilului Arges. Procedura este legal indeplinita.

 Recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.

 S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de şedinţă, dupa care;

 Aparatorul recurentei-petente solicita suplimentarea probei cu inscrisuri, pe teza probatorie a situaţiei de fapt constand in aceea ca recurenta-petenta, in acest moment, are un loc de munca, inscrisuri pe care le depune cu borderou la dosar, comunicand cate un exemplar intimatului G.B. şi reprezentantului parchetului. Precizeaza ca inscrisurile sunt traduse din limba spaniola.

 Tot pe teza probatorie a situaţiei de drept cat şi de fapt, solicita a se dispune ataşarea dosarului nr.4891/109/2011 al Tribunalului Argeş, dosar initial prin care s-a dispus instituirea plasamentului celor doi minori intr-un centru din subordinea D.G.A.S.P.C Argeş.

 Intimatul G.B. arata ca se opune ataşarii dosarului nr. 4891/109/2011 al Tribunalului Argeş şi este de acord cu proba cu inscrisuri.

Reprezentantul parchetului pune concluzii de incuviinţare a probei cu inscrisuri solicitata de recurenta-petenta prin aparator, iar cu privire la cererea de ataşare a dosarului nr.4891/109/2011 al Tribunalului Argeş, apreciaza ca nu se impune, intrucat exista la dosarul cauzei copia hotararii pronunţata in acel dosar.

Solicita sa se precizeze daca parţile sunt divorţate, iar in caz afirmativ, a se pune in vedere parţilor sa depuna sentinţa de divorţ.

Aparatorul recurentei-petente precizeaza ca parţile sunt divorţate., insa la termenul de astazi nu se afla in posesia sentinţei.

Intimatul G.B. confirma ca s-a pronunţat divortul iar cu privire la incredinţarea minorilor nu s-a dispus nimic.

 Precizeaza ca divorţul s-a pronunţat pe data de 5 martie 2012

Curtea incuviinţeaza proba cu inscrisuri solicitată de recurenta-petenta aparator, inscrisuri ce au fost depuse la dosar la termenul de astazi.

Cu privire  la cererea formulata de aparatorul recurentei-petente, ataşarea dosarului nr.4891/109/2011 al Tribunalului Arges, o respinge, considerand ca nu este necesară ataşarea acestui dosar şi nici depunerea sentinţei de divorţ,. a parţilor.

Părţile arată ca nu mai sunt alte cereri de formulat in cauza.

Curtea constata recursul in stare de judecata şi acorda cuvantul asupra lui. Reprezentantul recurentei-petente solicita admiterea recursului asa cum a fost formulat, casarea in totalitate a sentinţei recurate şi, pe fond, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulata.

Solicita a se observa ca sentinta  pronuntata de prima instanta este nelegala şi netemeinica, aceasta fiind data cu incalcarea prevederilor Legii nr.272/2004 şi a se constata ca imprejurarile ce au determinat instituirea masurii plasamentului nu mai subzista.

Prin pronunţarea sentinţei recurate au fost incalcate prevederile art. 68 din Legea nr.272/2004, aratand ca, la momentul in care s-a dispus masura plasamentului cu privire la cei doi minori, recurenta-petenta nu a avut cunoştiinţa despre acest lucru. Dovada o reprezinta faptul ca, in dosarul prin care s-a instituit masura plasamentului, judecata s-a facut in lipsa recurentei, aceasta avand domiciliul in strainatate, fapt susţinut de inscrisurile administrate cu ocazia judecarii fondului inprezenta cauza.

 Mai arata ca au fost incalcate prevederile art.30 şi 33 din Legea nr. 272/2004, instanta de fond limitand dreptul recurentei de a-şi creşte, ingriji şi educa copiii, precum şi dreptul minorilor de a fi crescuţi de mama lor.

 Au fost incalcate şi prevederile art.263 din N.C.P.C, text care garanteaza faptul ca in cadrul procedurilor privind minorii, autoritaţile investite vor ţine cont de voinţa parinţilor şi a minoiilor.

 Arata ca, din probele administrate in cauza, instanta ar fi trebuit sa constate ca recurenta-petenta şi-a manifestat afecţiunea faţa de minori, aceasta deţine inchiriat un apartament in Spania cu condiţii bune de locuit, are un loc de munca, aşa cum rezulta din inscrisurile depuse la termenul de astazi la dosar şi este ajutata de mama şi sora ei, care si ele traiesc şi muncesc in Spania.

 Precizeaza ca nu se solicita cheltuieli de judecata.

Intimatul G.B. solicita respingerea recursului ca nefondat, aratand ca recurenta-petenta nu a mai vizitat minorii de cand a plecat din ţara, in vreme ce el ii viziteaza saptamanal, incercand sa pastreze cat mai mult legaturile cu acestia. Intrebat fiind daca s-ar reveni asupra masurii date, intimatul precizeaza ca nu este de acord ca recurenta sa ii ia pe minori in Spania.

Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat şi de menţinere a sentinţei Tribunalului Argeş ca legala şi temeinica, aratand ca instanţa care a pronunţat divortul parţilor nu s-a pronuntat şi pe incredinţarea minorilor, astfel incat, in situaţia in care s-ar dispune incetarea masurii plasamentului, recurenta va fi in imposibilitate de a parasi teritoriul Romaniei impreuna cu cei doi minori, in conditiile in care tatal acestora şi-a exprimat deja opinia in sensul ca nu va fi de acord.

Avand cuvantul in replica, aparatorul recurentei-petente precizează că prin sentinţa   pronunţata   in   dosarul   nr.4891/109/2011,  s-a   dispus: instituirea plasamentului celor doi minori intr-un centru din subordinea D.G.A.S.P.C., iar prin sentinţa pronuntată in divorţ, s-a luat act de dispozitiile pronuntate in dosarul nr.4891/109/2011. In acest moment, drepturile parinteşti sunt suspendate.

                                             CURTEA

Asupra recursului civil de faţa, constata ca, prin cererea inregistrata la data de 27.04.2012, pe rolul Tribunalului Argeş, petenta G.C.a chemat in judecata pe intimata Directia Generala de Asistenta Sociala şi Protectia Copilului Argeş (DGASPC Argeş), solicitand: revocarea masurii plasamentului minorilor G. G. I. şi G. M. A.; reintegrarea celor doi minori in familia petentei; inlaturarea suspendarii exercitiului drepturilor parinteşti ale petentei cu privire la cei doi copii; suplinirea acordului numitului G.B., tatal minorilor, pentru deplasarea copiilor de pe teritoriul Romaniei pe teritoriul Spaniei.

In motivarea cererii s-a susţinut ca petenta şi G.B. sunt casatoriti din data de 10.11.2001, iar din casatoria lor au rezultat minorii G. G. I., nascut la data de 21.01.2005 şi G. M. A. nascuta la 01.10.2006.

Pe parcursul mariajului cu G.B., acesta nu a avut un loc de munca stabil, iar dupa naşterea celor doi copii, parinţii au convenit ca petenta sa plece la munca in Spania. Hotararea a fost determinata şi de faptul ca sora şi mama petentei erau deja stabilite in Spania şi o puteau ajuta sa işi gaseasca un loc de munca.

 Parinţii au convenit ca, pe durata lipsei petentei din ţara, G.B. sa se ocupe de creşterea şi ingrijirea celor doi copii, cu banii pe care petenta urma sa-i trimita in mod periodic acasa.

Petenta a plecat in Spania la începutul anului 2011 şi a trimis lunar pachete şi sume de bani substanţiale pentru ingrijirea, creşterea şi educarea celor 2 minori, cu care a pastrat in permanentă legatura, prin convorbiri telefonice.

 La sfarşitul anului 2011, tatal minorilor a refuzat sa-i mai dea copiii la telefon, sub diverse pretexte, pe care petenta le-a crezut.

 In urma demersurilor efectuate la inceputul lunii martie 2012, petenta a aflat ca cei doi minori nu se mai aflau in domiciliul tatalui lor inca din luna septembrie 2011, pentru ei instituindu-se, prin sentinţa civila nr.368/02.11.2011 pronunţata de Tribunalul Argeş, masura plasamentului.

 Aceasta cauza a fost soluţionata fara ca petenta sa fie citata la adresa sa reala, din Spania.

 Aceeaşi atitudine lipsita de scrupule a avut-o soţul sau G.B. şi in dosarul de divorţ, pentru ca nu a înştiinţat-o despre intenţiile sale şi nu a comunicat instanţei de judecata adresa din Spania a petentei.

La solicitarea lui G.B., prin dispoziţiile nr. 3971 şi 3972/29.09.2011, s-a dispus plasamentul in regim de urgenţă al minorilor, iar ulterior, prin sentinţa civila nr.368/02.11.2011, Tribunalul Argeş a inlocuit aceasta masura, cu cea a plasamentului copiilor.

Şi dupa instituirea masurii de plasament G.B. a continuat sa primeasca banii pe care petenta ii trimitea in ţara pentru copii.

G.B. a fost şi este total dezinteresat de soarta propriilor sai copii şi a incercat sa profite de pe urma acestora, folosindu-se de sumele de bani pe care petenta, cu buna credinţă, le-a trimis pentru copii.

Suplinirea acordului numitului G.B. pentru deplasarea minorilor pe teritoriul Spaniei se impune deoarece intre petenta şi soţul sau există  neinţelegeri in acest sens.

In drept, cererea a fost intemeiata pe disp.art.68, 38 lit.b şi 18 din Legea 272/2004.

La data de 02.05.2012, petenta şi-a completat cererea de chemare in judecata, in sensul ca l-a chemat in judecata şi pe G.B., extinzand astfel cadrul procesual subiectiv.

 Pentru soluţionarea prezentei cauze a fost ataşat dosarul nr.4891/109/2011 al Tribunalului Argeş.

Prin sentinţa civila nr. 378 din 22 octombrie 2012, Tribunalul Argeş a respins acţiunea formulata de petenta.

 Pentru a pronunţa aceasta soluţie, instanţa de fond a reţinut urmatoarele:

 Minorii G. G. I., nascut la data de 21.01.2005 în Mun.Piteşti jud.Argeş şi G.M. A., nascuta la 01.10.2006, sunt fiii petentei G.C. şi ai intimatului G.B., rezultaţi din casatoria acestora,  incheiata la data de 10.02.2001.

Prin cererea inregistrata sub nr. 20321/15.09.2011, tatal intimat a solicitat C.J.P.C Argeş sa stabileasca pentru cei doi copii masura plasamentului in regim de urgenţa, pe motiv ca nu se poate ocupa de creşterea şi ingrijirea acestora, soţia lui fiind plecata din ţară.

 Prin dispoziţiile nr.3971 şi 3972/29.09.2011, directorul C.J.P.C. Arges. a hotarat plasamentul in regim de urgenţa pentru ambii minori, in cadrul Centrului de Evaluare şi Primire in Regim de Urgenţa Piteşti.

 La acea data, prin ancheta intocmita in dosarul nr.4891/109/2011, s-a constatat ca tatal intimat şi cei doi minori locuiau pe raza com. Rateşti, jud.Arges, intr-o casa cu 2 camere şi bucatarie de aproximativ 40 mp, mobilata saracacios, in care condiţiile de igiena şi de trai erau satisfacatoare. Singurele venituri ale familiei constau in alocatia de stat pentru copii şi in alocaţia pentru susţinerea familiei.

 Tatal intimat a refuzat, la acea data, sa primeasca ajutor social pe motiv ca este foarte mic şi nu ii permite sa se ocupe de creşterea şi ingrijirea copiilor, preferand sa se angajeze, iar copii sa fie instituţionalizaţi.

In raspunsurile la interogatoriu ce i-a fost administrat la solicitarea petentei, tatal intimat a negat susţinerile petentei, afirmand ca nu a fost de acord cu plecarea soţiei sale la munca in Spania, că aceasta ştia de situaţia dramatica in care se aflau copiii şi că nu i-a propus tatalui sa fie de acord cu plecarea lor in Spania.

Prin sentinţa civila nr.368/02.11.2011, pronunţata de Tribunalul Argeş in Dosarul nr.4891/109/2011, a fost inlocuita masura plasamentului in regim de urgenţa cu masura plasamentului minorilor intr-un centru din subordinea petentei şi s-au suspendat exerciţiul drepturilor şi indeplinirea obligaţiilor parinteşti.

Petenta G.C.nu a avut cunoştiinţa de proces, intrucat a fost citata la domiciliul din tatalui, deşi locuia in Spania.

In prezent, aşa cum rezulta din ancheta sociala intocmita in cauza, petenta locuieşte in Spania, intr-o locuinţa cu chirie, imparţita cu sora sa Isabel. Imobilul consta intr-un singur dormitor, cu bucatarie - salon şi baie.

Petenta este şomera, in aşteptarea reangajarii sale in munca la depozitele horto-pomicole (campanii agricole).

Raportat la situaţia de fapt expusa, tribunalul a reţinut ca imprejurarile care au stat la baza stabilirii masurilor de protecţie pentru minori nu s-au modificat, intrucat in continuare tatal intimat este dezinteresat de soarta minorilor, petenta, deşi doreşte sa se ocupe de creşterea şi educarea copiilor, nu deţine condiţii minime pentru un trai decent nici pentru propria sa persoana şi cu atât mai puţin pentru persoana copiilor sai, in condiţiile in care nu are un loc de munca, nu obţine venituri, este şomera, iar cand işi gaseşte un loc de munca, veniturile sunt extrem de reduse. In plus, chiar şi in situaţia in care şi-ar gasi un loc de munca, petenta nu ar putea asigura supravegherea minorilor şi nu a probat ca mama şi sora sa ar putea-o ajuta sub acest aspect, in condiţiile in care şi aceste persoane desfaşoara unele activitaţi.

Impotriva sentintei, a formulat recurs, in termen legal, reclamanta G. C., criticand-o pentru nelegalitate şi netemeinicie astfel:

Hotararea a fost data cu incalcarea prevederilor art.68 alin.(2) şi(3) din Legea nr.272/2004, potrivit carora, in cazul in care imprejurarile care au stat la baza stabilirii masurii de protecţie speciala, Direcţia Generala de Asistenţa Sociala şi Protecţia Copilului este obligata sa sesizeze de indata Comisia pentru Protecţia Copilului sau, dupa caz, instanţa judecatoreasca in vederea modificarii, sau dupa caz, a incetarii masurii.

Dreptul de sesizare in acest sens il au şi parinţii.

Distinct de imprejurarea ca la momentul instituirii plasamentului, recurenta-reclamanta nu a ştiut de existenţa judecaţii avand domiciliul in strainatate, contrar celor reţinute la judecata in prima instanţa, condiţiile in care a fost instituita masura plasamentului nu subzista.

Arata recurenta ca a plecat la munca in Spania cu acordul soţului, lasand copii in grija acestuia, de la inceputul anului 2011. A trimis familiei in mod repetat bani şi bunuri destinate creşterii şi ingrijirii copiilor. De la momentul instituirii plasamentului şi pana in martie 2013, cand a aflat de masura, a trimis in continuare bani şi pachete.

In opinia recurentei, sunt greşit apreciate probele administrate din care rezulta ca a manifestat afecţiune şi grija sporita faţa de copii dupa ce a aflat de instituirea plasamentului, dar şi anterior, ca a inchiriat in Spania un apartarnent cu condiţii bune de locuit, ca este sprijinita moral şi material de mama şi sora, care traiesc in Spania, ca doreşte foarte mult reintegrarea copiilor in familie. Subliniaza faptul ca minorii au ajuns in centrul de plasament la iniţiativa tatalui, ca deşi au garantate condiţii decente de trai, sunt lipsiţi de o viaţa de familie normala pe care acum recurenta-reclamanta le-o poate oferi.

Or, interesul minorilor este acela de a creşte alaturi de mama, chiar şi in condiţiile in care aceasta este in masura sa le asigure un nivel de trai modest, dar decent.

In drept, recursul este intemeiat pe dispozipile art.304¹ Cod procedura civila. Recursul este fondat.

Atat prin declanşarea procedurii de revocare a masurii plasamentului in vederea reintegrarii in familie a copiilor, cat şi prin inscrisurile de la filele 19 şi urmatoarele din dosarul de fond, s-a conturat dorinţa reclamantei, mama minorilor G.I. şi M.-A. de a-i reintegra in familie, dorinţă care continua in fapt grija purtata minorilor prin expedierea repetata catre familia din Romania a mai multor sume de bani. Este vorba despre 100 euro in data de 18.04.2011, 120 euro la 15.05.2011, 300 euro la  12.06.2011, 200 euro la 07.07.2011, 250 euro la 03.08.2011, 200 euro la 05.09.2011, 200 euro la 05.10.2011, 300 euro la 05.12.2011, 200 euro la 18.01.2012, 200 euro la 17.02.2012. La filele 187-198 sunt şi dovezi ale expedierii către familie de haine şi alimente.

Sunt sume de bani trimise lunar de catre reclamanta din munca prestata in Spania in baza contractului pe durata determinata, expedierile fiind facute chiar şi ulterior instituirii plasamentului, ceea ce demonstreaza ca, pe langa faptul neinştiinţarii sale asupra intenţiei tatalui copiilor de a-i preda in grija statului, nu a intrerupt, de la plecare, preocuparea faţa de situaţia financiara a familiei.

 Cum tatal a susţinut ca nu le poate asigura copiilor ingrijire in condiţiile in care se angajeaza in munca, examinarea opereaza asupra posibilitaţilor oferite de reclamanta in privinţa ingrijirii şi dezvoltarii acestora.

A rezultat din inscrisurile aflate la dosar ca recurenta-reclamanta deţine, in calitate de chiriaş, in Spania, un apartament cu un dormitor, baie, camera de zi şi bucatarie.

Potrivit referatului psiho-socio-educaţional intocmit in Spania, reclamanta conteaza pe sprijinul sorei şi mamei sale. Mama reclamantei are locuinţa in apropiere de cea a fiicei. La data intocmirii referatului, reclamanta era in aşteptarea reangajarii şi nu avea datorii. Era, de asemenea, inregistrata in sistemul de asigurare sociala a statului in care s-a stabilit.

Beneficiind de spaţiu, de sprijinul bunicii şi matuşii celor doi copii pentru situaţia reinceperii activitaţii in campania agricola, mama poate oferi in prezent condiţii de creştere şi ingrijire a acestora, astfel ca masura de protecţie a plasamentului la serviciul de tip rezidenţial nu se mai justifică.

De altfel, din 29 noiembrie 2012, recurenta- reclamanta este din nou angajata in munca in Spania, incasand venituri salariale de 923,12 euro, respectiv 1117,81 euro de la firma Alpaca Hortofruticola SL, conform fişelor de lichidare pe lunile decembrie 2012, ianuarie 2013 de la filele 19 şi 20 din dosarul de recurs.

Caracterul de masura temporara a plasamentului este aplicarea unei reguli de baza, constituind totodata scopul procedurii in discuţie, şi anume reintegrarea copilului in familie.

 Raspunderea pentru creşterea şi asigurarea dezvoltarii copiilor revine, conform art.5 alin.(2) din Legea nr.272/2004, privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, cu modificarile şi completarile ulterioare, in primul rand parinţilor, care au obligaţia de a-şi exercita drepturile şi de a-şi indeplini obligaţiile faţă de copii, ţinand seama cu prioritate de interesul superior al acestora.

Reclamanta işi asuma responsabilitatea creşterii şi ingrijirii copiilor, a dovedit ca le poate oferi condiţii decente in acest sens, prin urmare este interesul celor doi minori de 6 şi 7 ani sa reia viaţa de familie alaturi de mama, cu atat mai mult, cu cat, masura plasamentului nu a fost de lunga durata.

Intrucat sunt indeplinite in cauza condiţiile incetarii masurii de protecţie speciala, aşa cum prevede art.68 alin.(2) din lege, in temeiul art.304 pct.9 şi art.304¹ Cod procedura civila, coroborate cu art.312 Cod procedura civila, va fi admis recursul şi va fi modificata sentinţa in sensul admiterii acţiunii, incetarii masurii plasamentului minorilor stabilita prin sentinţa civila nr.368/2.11.2011 şi reintegrarii acestora in familia recurentei, cu consecinţa inlaturarii suspendarii exercipului drepturilor parinteşti şi suplinirii acordului intimatului G.B. pentru ca minorii sa se poata deplasa impreuna cu reclamanta pe teritoriul Spaniei. Aceasta din urma masura este necesara pentru ca minorii sa se poata bucura de ocrotirea mamei deoarece tatal, deşi nu le poate asigura ingrijirea, nu este de acord cu deplasarea copiilor.

               PENTRU ACESTE MOTIVE

                       IN NUMELE LEGII  DECIDE

 CU   MAJORITATE

Admite recursul formulat de recurenta reclamanta G. C. impotriva sentinţei civile nr.378 din 22 octombrie 2012, pronunţată de  Tribunalul Arges, în dosarul nr.4675/109/2012, intimati fiind G.B. şi DIRECTIA GENERALA DE ASISTENTA  SOCIALA  ŞI  PROTECTIA COPILULUI ARGEŞ.

 Modifica sentinţa in sensul ca admite actiunea, inceteaza masura plasamentului minorilor G. M.A. nascuta la 01.10.2006 şi G. G.-I. nascut la 12.05.2005, stabilita prin sentinţa civila nr. 368/2.11.2011, ii reintegreaza pe minori in familia recurentei, inlatura suspendarea exercitiului drepturilor parinteşti şi suplineşte acordul intimatului G.B. pentru ca minorii sa se poata deplasa impreuna cu reclamanta pe teritoriul Spaniei.

Irevocabila.

Pronunţata in şedinţa publica astazi, 12 martie 2013, la Curtea de Apel Piteşti - Secţia I Civila.

Preşedinte,                                                                                               Judecator,

Nicoleta Simona Paştin                                                                     Laura loniţă

Grefier, Manuela Scurtu

                                             

 OPINIE     

SEPARATA  Exprimata de noi, Judecator Corina Pincu-Ifrim, in sensul respingerii recursului ca nefondat

Sesizare Curte Constituţională cu soluţionare excepţie de neconstituţionalitate cu privire la textele de lege care suspendă procedura de stabilire şi acordare a despăgubirilor băneşti conform TItlului VII din Legea nr. 247/2005

Prin Decizia nr. 3120/08.03.2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul formulat de către noi împotriva Încheierii pronunţate în Dosarul nr. 7733/2/2012, admiţând cererea de sesizare a Curtii Constitutionale cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor articolului unic din OUG nr. 4/2012, art. III din OUG 62/2010 si art. I si II din Legea nr. 117/2012, acte normative care suspendă procedurile de stabilire şi acordare a despăgubirilor către persoanele îndreptăţite, beneficiare ale dispoziţiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Număr dosar: 7733/2/2012/a1 Data: 28.02.2013 Materie juridică: Contencios administrativ si fiscal Obiect: exceptie de neconstitutionalitate Stadiu procesual: Recurs 1. AUTORITATEA NATIONALA PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR 2. BAESU GEORGE - PRESEDINTELE AUTORITATII NATIONALE PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR 3. G. J. 4. STATUL ROMÂN PRIN COMISIA CENTRALA PENTRU STABILIREA DESPAGUBIRILOR 1. 08.03.2013 Decizia nr. 3120/08.03.2013. Admite recursul declarat de reclamanta G. J. împotriva Încheierii din 6 februarie 2013 a Curtii de Apel Pitesti – Sectia a II-a civila contencios administrativ si fiscal. Modifica încheierea atacata în sensul ca admite cererea de sesizare a Curtii Constitutionale cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor articolului unic din OUG nr. 4/2012, art. III din OUG 62/2010 si art. I si II din Legea nr. 117/2012. Sesizeaza Curtea Constitutionala cu solutionarea acestei exceptii. Irevocabila. Pronuntata, în sedinta publica, astazi 8 martie 2013.

Avem un cod...Cum procedăm?

După mai multe prorogări a datei de intrare în vigoare, după numeroase adăugiri, modificări şi schimbări la modificări, iată că a sosit şi ziua în care mult aşteptatul (?), comentatul şi polemizatul Cod de Procedură Civilă începe să îşi producă efectele.15 februarie 2013 este o zi care cu siguranţă prezintă importanţă majoră pentru practicienii dreptului şi nu numai.

Publicată în Monitorul Oficial nr. 485 din 15.07.2010,  Legea nr. 134/2010 privind Codul de Procedură Civilă a fost programată să intre în vigoare iniţial la data de 1 septembrie 2012. Contrar caracterului deosebit de cuprinzător al noului cod, s-a constatat necesitatea existenţei unui act normativ de punere în aplicare a Legii nr. 134/2010. Astfel, a fost adoptată Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de Procedură Civilă, act normativ publicat în Monitorul Oficial nr. 365 din 30.05.2012 care, elaborat de un legiuitor de-a dreptul "prolific", modifica deja substanţial o serie de articole din noul cod.

S-a spus că normele de drept există, dar că lipsesc logistica şi instrumentele necesare aplicării acestor norme, fapt ce ar fi putut duce la imposibilitatea implementării dispoziţiilor Noului Cod de Procedură Civilă.

Pentru acest motiv,  termenul de 1 septembrie 2012 (stabilit de legea de punere în aplicare a codului) a fost prorogat până la 1 februarie 2013, moment la care se preconiza că Legea nr. 134/2010  va intra în vigoare. Nici această dată nu a fost definitivă, întrucât prin adoptarea O.U.G. nr. 4/2013 prin care se modifică Legea nr. 76/2012, termenul a fost prelungit pentru a treia oară la data de 15 februarie 2013. Un ultim act completator al Noului Cod de Procedură Civilă îl constituie Legea nr.2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor de judecată.

De fapt, coroborând textele de lege amintite, reţinem că majoritatea dispoziţiilor noului cod [1]  intră în vigoare la data de 15 februarie 2013, această regulă comportând şi excepţii. Astfel, modificările aduse Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive,  vor intra în vigoare la 1 iulie 2013; aplicarea sancţiunii inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată în lipsa dovezii informării cu privire la mediere va intra în vigoare începând cu data de 1 august 2013; dispoziţiile privitoare la cercetarea procesului sau dezbaterea fondului în camera de consiliu şi cele privitoare la pregătirea dosarului de apel sau de recurs se vor aplica începând cu data de 1 ianuarie 2016.

Avem deci cod, un cod complex şi....etapizat care, deşi  intrat în vigoare, se află încă "în chinurile facerii".

S-a spus că necesitatea adoptării unui nou cod de procedură civilă a fost reclamată de o aşa zisă ineficienţă a vechii reglementări care, în opinia unora, nu mai ţinea pasul cu cerinţele socio-juridice actuale şi care fusese de nenumărate ori condamnată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului  [2]. În acest context, s-a considerat că principalele obiective ale noii reglementări procesual civile vor avea drept finalitate instituirea de remedii juridice pentru sporirea celerităţii şi a predictibilităţii procedurilor în faţa instanţelor judecătoreşti prin introducerea unor proceduri mai simple şi accesibile, descurajarea practicii neunitare a instanţelor de judecată, asigurarea unui proces echitabil, crearea premiselor pentru pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti corecte, toate cu scopul îmbunătăţirii actului de justiţie.

S-a mai susţinut şi că adoptarea noilor coduri juridice, printre care şi cel de procedură civilă face parte din pachetul de angajamente post aderare pe care România le-a acceptat şi pe care trebuie să le onoreze, în caz contrar riscându-se aplicarea unor sancţiuni din partea instituţiilor Uniunii Europene.

Demersurile în vederea adoptării unui Nou Cod de Procedură Civilă fuseseră iniţiate încă din perioada anterioară aderării României la Uniunea Europeană şi, într-o primă fază, acestea s-au materializat în Tezele prealabile ale proiectului Codului de Procedură Civilă, aprobate prin H.G. nr. 1527/2007, document de principiu care a precedat etapa informării şi a dezbaterilor publice.

Afişat spre informare publică pe siteul Ministerului Justiţiei în martie 2008, trimis spre analiză instanţelor de judecată, reprezentanţilor şcolii de drept române şi tuturor categoriilor de profesionişti direct interesaţi (avocaţi, notari, consilieri juridici şi reprezentanţi ai autorităţilor publice), proiectul noului act normativ îşi găseşte sursa de inspiraţie într-o serie de coduri de legi, printre care amintim: Codul de Procedură Civilă al Provinciei Quebec, Codul de Procedură Civilă francez, italian, german, finlandez şi olandez şi chiar în conţinutul Codului de Procedură Civilă pentru America de Sud. De asemenea, Noul Cod de procedură Civilă transpune o serie de dispoziţii din diverse regulamente şi directive europene [3]  şi nu în ultimul rând din Principiile UNIDROIT.

Din punctul de vedere al conţinutului său, noul Cod de Procedură Civilă restructurează majoritatea instituţiilor de procedură civilă, începând cu competenţa instanţelor de judecată, procedura de citare, procedura de judecată în faţa instanţei de judecată şi în căile de atac şi până la procedurile necontencioase şi executarea silită. Totodată, noul cod reconfirmă o serie din regulile consacrate care guvernează procesul civil (regula continuităţii membrilor completului pe tot parcursul judecăţii, caracterul excepţional al amânărilor) dar introduce şi proceduri şi instrumente juridice cu totul noi,  cum ar fi procedura sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept sau contestaţia privind tergiversarea procesului. În acest context, efortul îndelungat şi concentrat care a condus la elaborarea şi adoptarea noului act normativ este de necontestat.

Deşi aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 134/2010 privind Codul de Procedură Civilă au dat naştere la numeroase discuţii mai mult sau mai puţin aprinse (cel puţin cu ocazia desfăşurării şedinţelor Consiliului Superior al Magistraturi), cele mai frecvente dezbateri au avut drept obiect data intrării în vigoare a noului cod şi lipsa unui calendar exact.

Că datorită modificărilor radicale pe care le aduce, aplicarea noului cod va necesita un efort logistic şi material deosebit, a fost un fapt cunoscut şi acceptat practic în unanimitate. Cu toate acestea, deşi atât instanţele de judecată cât şi Consiliul Superior al Magistraturii semnalaseră nu doar o dată lipsa mijloacelor financiare, tehnice, administrative şi a resurselor umane necesare aplicării Noului Cod de Procedură Civilă, reformarea legislativă nu a fost însoţită şi de o reformă în plan logistic. 

Şi astfel, în cea de-a doua jumătate a anului 2012, a început să se contureze cât mai mult ideea amânării intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de Procedură Civilă, determinată de  lipsa mijloacelor amintite mai sus şi de lipsa unui calendar exact de punere în aplicare, situaţie care a dus la prorogarea termenului până la data de 15.02.2013.

Deşi majoritatea acestor deficienţe încă subzistă dar cu speranţa că ele vor putea fi remediate în timp, începând cu data de 15.02.2013, dispoziţiile Noului Cod de Procedură Civilă au intrat (în mare parte în vigoare). Legiuitorul a înţeles însă, în sfârşit, faptul că există şi unele dispoziţii ale noului cod care nu pot avea o aplicabilitate imediată. Şi astfel a fost materializată sugestia Consiliului Superior al Magistraturii în sensul stabilirii unui calendar de aplicare a normelor, fapt consfiinţit de O.U.G. nr. 4/2013 şi de Legea nr.2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor de judecată.

Deşi este acceptat de toată lumea că adoptarea şi implementarea unui act normativ de importanţa şi de anvergura Noului Cod de Procedură Civilă reprezintă un demers dificil şi de durată, s-a pus întrebarea dacă excesul de modificări privind Legea nr. 134/2010 privind Codul de Procedură Civilă nu conduce, de fapt, la o dereglementare...De ce intrarea în vigoare a noului cod a trebuit să fie condiţionată de adoptarea unei legi de aplicare, a unor ordonanţe modificatoare şi completatoare şi a unui ultim act normativ (pentru degrevarea instanţelor de judecată)? La această dilemă numai legiuitorul ne poate răspunde.

Noi nu putem opina decât că, într-un sistem legislativ funcţional, o dată publicat în Monitorul Oficial, un act normativ de importanţa Noului Cod de Procedură Civilă ar fi trebuit să îmbrace o formă completă şi clară care să satisfacă toate cerinţele şi care să nu mai reclame modificări, îmbunătăţiri, sau amânări ulterioare. Aceasta este însă o situaţie ideală, total diferită de o realitate "extrem de reglementată". Ce vom face noi cu toate aceste noi reguli? Noi, ne vom adapta.....


[1] Legea nr. 134/2010 privind Codul de Procedură Civilă
[2]Conform Raportului Agentului guvernamental pentru C.E.D.O. pentru anul 2007
[3] Directiva 2000/35/CE privind combaterea întârzierii la plată în tranzacţiile comerciale; Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului nr. 44/2001 privind competenţa, recunoaşterea şi hotărârilor în materie civilă şi comercială; Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului nr. 805/2004 privind crearea unui titlul executoriu european privind creanţele necontestate; Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului nr.1896/2006 privind instituirea procedurii europene a somaţiei de plată.
 http://www.juridice.ro/245714/avem-un-cod-cum-procedam.html

ATENŢIE SOFERI: Modificări aduse Codului rutier în 2013!

Anul 2013 aduce noutăţi importante în materia legislaţiei rutiere.

Astfel, Legea nr. 203/2012, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 760 din 12 noiembrie 2012, modifică substanţial conţinutul O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 203/2012, de la data intrării acesteia în vigoare, vor fi asimilate noţiunii de autovehicule şi mopedele (inclusiv triciclul şi cvadriciclul uşor), deplasarea cu aceste mijloace de trasnport pe drumurile publice fiind condiţionată de deţinerea unui permis de conducere.

Condiţiile vârstei minime pentru obţinerea permisului de conducere, vor fi următoarele: 

- pentru mopede; motociclete  de 125 cm3, cu puterea maximă de 11 kW si cu un raport putere/greutate de cel mult 0,1 kW/kg;  tricicluri cu motor cu puterea maximă de 15 kW şi cvadricicluri cu putere maximă de până la 15 kW şi a căror masă proprie nu depăşeşte 400 kg (550 kg pentru vehiculele destinate transportului de marfuri), 16 ani împliniţi;

 - pentru motociclete cu sau fara ataş, 20 de ani împliniţi dacă persoana are o experienţă de cel puţin 2 ani de conducere a motocicletelor din categoria A2 (motociclete cu puterea maxima de 35 kW, cu un raport putere/greutate care nu depaseste 0,2 kW/kg si care nu sunt derivate dintr-un vehicul avand mai mult de dublul puterii sale) sau 24 de ani împliniţi;

- pentru tricicluri cu motor cu puterea de peste 15 kW; autovehiculul, altul decât cele din categoria D sau D1, a cărui masă totală maximă autorizată este mai mare de 3.500 kg şi care este proiectat şi construit pentru transportul a maximum 8 pasageri în afara conducătorului auto; ansamblul format dintr-un autovehicul din categoria C şi o remorcă a cărei masă totală maximă autorizată nu depăşeşte 750 kg; ansamblul de vehicule constând dintr-un autovehicul trăgător din categoria C şi o remorcă sau semiremorcă a cărei masă totală maximă autorizată este mai mare de 750 kg; autovehiculul proiectat şi construit pentru transportul a maximum 16 pasageri în afara de conducătorul auto şi a cărui lungime maximă nu  depăşeşte 8 m; ansamblul de vehicule format dintr-un autovehicul trăgător din categoria D1 şi o remorcă a cărei masă totală maximă autorizată nu depăşeşte 750 kg;  ansamblul de vehicule constând dintr-un autovehicul trăgător din categoria D1 şi o remorcă a cărei masă totală maximă autorizată este mai mare de 750 kg, 21 de ani împliniţi;

- pentru autovehiculul destinat transportului de persoane având mai mult de 8 locuri pe scaune, în afara locului conducătorului; ansamblul de vehicule constând dintr-un autovehicul trăgător din categoria D şi o remorcă a cărei masă totală maximă autorizată este mai mare de 750 kg;  troleibuz;  tramvai, 24 de ani împliniţi.

Pentru restul categoriilor de autovehicule, vârsta minimă pentru obţinerea permisului de conducere este de 18 ani.

Cu privire la perioada de valabilitate a permisului de conducere, conform prevederilor Legii nr. 203/2012, aceasta poate fi de 5 sau 10 ani, în funcţie de categoria din care face parte vehiculul pentru care este acordat permisul

Tododată, noile reglementări condiţionează prelungirea valabilităţii permisului de conducere (la data expirării acestuia) de realizarea examenului medical din care să rezulte că persoana respectivă este aptă din punct de vedere medical să conducă vehicule pe drumurile publice.

Mai menţionăm şi că Legea nr. 203/2012 transformă toate subcategoriile de vehicule prevăzute de reglementarea anterioară în categorii distincte, realizând şi o echivalare a acestora, echivalare prezentată pe larg în art. II din actul normativ susamintit.
Pentru mai multe detalii, puteţi studia conţinutul Legii nr. 203/2012, accesând următoarul link:
http://www.dreptonline.ro/legislatie/legea_203_2012_modificare_oug_195_2002_circulatia_drumurile_publice.php