Context
Unul dintre principiile fundamentale care guvernează activitatea furnizorilor de servicii de internet este reprezentat de neutralitatea internetului, adică regula conform căreia aceștia trebuie să trateze în mod egal, fără discriminare, tot conţinutul, toate site-urile, platformele şi aplicaţiile disponibile.
Ca normă general valabilă, liberul acces la servicii de internet este consfințit de REGULAMENTUL (UE) 2015/2120 al PARLAMENTULUI EUROPEAN și al CONSILIULUI de stabilire a unor măsuri privind accesul la internetul deschis și care urmărește să garanteze o conexiune la internet în condiții egale, pentru oricine.
Raportându-ne la reglementarea de mai sus, din perspectiva atingerii cerințelor de securitate, integritate și prevenire a congestionării rețelelor, respectiv a gestionării diverselor echipamente, asigurarea unor servicii de internet pe scară largă și ușor accesibile constituie un obiectiv mai mult decât fezabil.
Situația însă devine mai complicată, atunci când dreptul la un internet deschis este abordat prin prisma conținutului de date transferate prin intermediul serviciilor de internet, diverselor aplicații, etc., conținut care contravine dreptului Uniunii sau dreptului național.
În lumina regulamentului citat, o atare ipoteză permite intervenirea asupra traficului de date, restricționarea și chiar blocarea acestuia, justificat de încălcarea unor norme naționale sau comunitare.
Însă pe lângă conținutul vădit contrar normelor naționale sau comunitare (de ex. de natură penală, care încalcă normele GDPR, etc.) și care impune aplicarea măsurilor mai sus enunțate, identificăm și o categorie de date așa zis sensibile care nu sunt neapărat contrare legii dar a căror diseminare se impune a fi controlată.
Într-o astfel de categorie sunt asimilate informațiile din spațiul digital la care au acces minorii, acces care reclamă o atenție sporită.
Astăzi, utilizarea internetului de către minori este mai extinsă ca niciodată, din considerente didactice sau pentru pur divertisment.
Desfășurată sub supravegherea unui adult (părinte, profesor, etc.) o astfel de activitate aduce beneficii indiscutabile minorului care are acces la informație și care chiar poate dobândi noi competențe.
Însă accesul nesupravegheat și nelimitat al minorului la internet constituie o modalitate de expunere a acestuia la o serie de informații nepotrivite cu nivelul său de dezvoltare psiho - emoțională și cognitivă, ajungându-se chiar în situații în care acesta devine subiect al abuzurilor, al bullying-ului sau, în cel mai nefericit caz, chiar al anumitor infracțiuni grave.
Prin REGULAMENTUL (UE) 2022/2065 al PARLAMENTULUI EUROPEAN și al CONSILIULUI privind o piață unică pentru serviciile digitale, legiuitorul european a stabilit obligațiile minimale care trebuie să fie respectate de furnizorii de servicii digitale din statele membre și de autoritățile implicate, statuându-se prevalența interesului superior al minorului în considerarea activității desfășurate de platformele online foarte mari și de motoarele de căutare online foarte mari [1], indicația luării de măsuri pentru a proteja minorii de conținutul care le poate afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală, oferirea de instrumente care să permită accesul condiționat la astfel de informații, asigurarea unui nivel ridicat de confidențialitate, siguranță și securitate a minorilor în spațiul digital.
Peste aceste linii călăuzitoare, s-a apreciat că o reglementare punctuală a condițiilor de acces al minorilor la serviciile digitale intermediare [2] constituie atributul fiecărui stat membru.
Despre proiectul de Lege privind majoratul online
În contextul descris și într-o perioadă în care conținutul de pe internet, asaltat de informații false, manipulatoare, abuzive, incitatoare, cu caracter violent sau sexual, vulnerabilizează cel mai mult minorii, legiuitorul național a apreciat că este oportun să reglementeze condițiile de acces ale minorilor la utilizarea traficului de internet.
Astfel, a fost adoptat de Senat proiectul de Lege privind majoratul online [3], în prezent aflat în procedură la Camera Deputaților.
Conform legiuitorului, proiectul de lege menționat are ca finalitate protejarea minorilor de informațiile cu caracter dăunător și, totodată, implementarea anumitor măsuri de punere în aplicare a REGULAMENTULUI (UE) 2022/2065 privind o piață unică pentru serviciile digitale și a REGULAMENTULUI GDPR.
Proiectul de lege introduce noțiunea de major online definită ca persoana fizică care, la împlinirea vârstei de 16 ani, dobândește capacitate deplină de exercițiu în mediul online.
O dată cu intrarea în vigoare a Legii privind majoratul digital este interzisă furnizarea de servicii online minorului cu vârsta mai mică de 16 ani, fără validarea prealabilă a acordului parental.
Acordul parental, dar și solicitarea suspendării sau radierii contului minorului se realizează în scris, la cererea reprezentantului legal al acestuia, fiind transmis în format letric sau electronic, Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM).
Detaliile tehnice privind formularea și transmiterea solicitărilor de mai sus vor fi stabilite în termen de 180 de zile de la publicarea legii, prin decizie emisă de ANCOM.
Tot în termen de 180 de zile de la publicarea legii, furnizorii de servicii online au obligația de etichetare a conținutului pe categoriile de vârstă ale utilizatorilor, de obținere a acordului parental pentru conturile deja deschise și utilizate în România, de instalare de filtre și mecanisme electronice de verificare a identității utilizatorului și, după caz, de blocare a accesului acestuia, în cazul furnizorilor de platforme de social - media, servicii de streaming, comerț electronic, jocuri de noroc, servicii bancare, aplicații mobile, etc.
Conturile pentru care nu s-a prezentat acordul parental în termen de 180 de zile de la publicarea legii vor fi blocate, urmând ca în termen de 120 de zile să fie radiate.
Furnizarea de servicii online minorilor care nu au împlinit vârsta de 16 ani, în lipsa acordului parental, neetichetarea conținutului pe categoriile de vârstă ale utilizatorilor sau neobținerea acordului parental pentru conturile deja deschise și utilizate în România se sancționează cu amendă cuprinsă între 0,1% și 0,2% din cifra de afaceri la nivel național a furnizorului.
Totodată, neinstalarea de filtre și mecanisme electronice de verificare a identității utilizatorului și, după caz, de blocare a accesului acestuia de către furnizorii de servicii online obligați la aceste măsuri, respectiv neîndeplinirea demersurilor de blocare sau radiere a conturilor pentru care nu s-a prezentat acordul parental se sancționează cu amendă cuprinsă între 0,2% și 0,4% din cifra de afaceri la nivel național a furnizorului.
Săvârșirea unui număr de 5 sau mai multe abateri de la prevederile legii constatate în cursul unui an calendaristic poate conduce la suspendarea activității furnizorului pe teritoriul național, până la remedierea neregulilor.
Posibilele lacune de reglementare și necesitatea completării acestora
Este dincolo de orice posibilitate de tăgadă că, prin elaborarea unei Legi privind majoratul online, legiuitorul a urmărit să reglementeze niște mecanisme juridice suplimentare care să asigure respectarea interesului superior al minorului și atunci când acesta din urmă interacționează cu mediul online, digital.
Iar în contextul în care relațiile socio umane se extind din ce în ce mai mult în zona online, digitală, cu efecte juridice concrete în viața de zi cu zi, necesitatea ca un astfel de spațiu să fie cât mai sigur pentru minor este imperativă.
Din această perspectivă, legiferarea conceptului de "majorat online" și introducerea unor obligații suplimentare în sarcina furnizorilor de servicii online în considerarea utilizatorilor minori pot aduce beneficii sporite pentru această categorie de persoane.
Mai mult decât atât, astfel de norme urmăresc și transpunerea efectivă a prevederilor art. 28 din REGULAMENTULUI (UE) 2022/2065 privind o piață unică pentru serviciile digitale, text legal care stabilește în sarcina unor furnizori de servicii online obligația de a institui "măsuri adecvate și proporționale pentru a asigura un nivel ridicat de confidențialitate, siguranță și securitate a minorilor în cadrul serviciului lor."
Cu toate acestea, fără a minimaliza importanța protecției drepturilor minorilor inclusiv în mediul online, comparând proiectul de Lege privind majoratul online cu același REGULAMENT (UE) 2022/2065 dar și cu REGULAMENTUL (UE) 2015/2120 de stabilire a unor măsuri privind accesul la internetul deschis, constatăm că acesta conține și anumite vulnerabilități peste care nu putem trece cu vederea.
După cum am arătat mai sus, proiectul de lege permite restricționarea, suspendarea, blocarea accesului utilizatorului minor la anumite platforme sau radierea contului acestuia, în anumite condiții, scopul declarat fiind protejarea minorului de informații dăunătoare.
Deși severitatea măsurilor merge până la ștergerea anumitor conturi sau blocarea accesului, niciuna dintre situațiile care impun luarea acestora nu sunt definite cu claritate de către legiuitor în conținutul proiectului de lege.
Or reglementarea lacunară a situațiilor mai sus enunțate va conduce implicit la interpretări defectuoase și chiar la abuzuri săvârșite împotriva utilizatorilor de servicii de internet.
Pe de altă parte, din perspectiva categoriilor de funizori de servicii online ce intră sub incidența actului normativ, textul adoptat nu realizează o distincție clară între furnizorii de platforme online și de motoare de căutare online foarte mari și ceilalți furnizori de servicii online.
Or tocmai prin prisma REGULAMENTULUI (UE) 2022/2065, pe care proiectul de lege dorește să îl transpună, se impunea acordarea unei atenții sporite acestor categorii de furnizori de servicii digitale, datorită pozițiilor dominante pe care le dețin în spațiul online.
Dintr-o perspectivă diferită, constatăm și că proiectul de lege accentuează obligațiile și sancțiunile furnizorilor de servicii online care pot avea drept țintă minorii, fără a face vreo delimitare a categoriilor de servicii oferite, respectiv „simpla transmitere” („mere conduit”), „stocarea în cache” sau "găzduirea".
Aceasta deși, în funcție de categoriile de servicii oferite, art.4- 6 din REGULAMENTULUI (UE) 2022/2065 stabilesc, în concret și în anumite condiții, anumite cauze de exonerare de răspundere a furnizorului de servicii pentru transmiterea, accesarea sau stocarea informațiilor.
Conform normelor citate, aceste cauze exoneratoare de răspundere se aplică în situații în care transmiterea, accesarea sau stocarea informațiilor, etc. a intervenit din motive independente de conduita furnizorului de servicii, cum ar fi în ipoteza în care un astfel de incident a avut loc, deși furnizorul de servicii nu a inițiat transmiterea, nu a selectat destinatarul acesteia și nu a selectat sau modificat datele ce fac obiectul transmiterii.
În pofida reglementării detaliate oferite de regulamentul citat, proiectul de Lege privind majoratul online stabilește în sarcina furnizorilor de servicii online, obligația generală de a bloca accesul către anumite sisteme, fără a avea în vedere limitele și excepțiile impuse de legiuitorul european.
Or, din punctul nostru de vedere, o astfel de abordare nu numai că apare contrară REGULAMENTULUI (UE) 2022/2065, însă la rândul său, creează premisele ca, în aplicarea Legii privind majoratul online, furnizorii de servicii digitale să devină ținta unor abuzuri și excese.
Trecând peste aceste considerente, apreciem că vulnerabilitatea cea mai importantă a proiectului de Lege privind majoratul online se concretizează în aceea că deficiențele de interpretare și aplicare născute din caracterul mult prea general al normelor poate conduce nu numai la sancționarea injustă a unor operatori dar și la îngrădirea și chiar blocarea accesului utilizatorilor la servicii de internet, în mod nejustificat.
Însă REGULAMENTUL (UE) 2015/2120 garantează accesul la un internet deschis, stipulând că:
"Utilizatorii finali au dreptul de a accesa și distribui informaţii și conţinut, de a utiliza și de a pune la dispoziţie aplicaţii și servicii și de a folosi echipamente terminale la alegere, indiferent de locaţia utilizatorului final sau a furnizorului, ori de locaţia, originea ori destinaţia informaţiilor, conţinutului, aplicaţiilor sau serviciilor, prin intermediul serviciului lor de acces la internet."
În considerarea acestor prevederi, dacă, sub justificarea protecției drepturilor minorilor, proiectul de Lege privind majoratul online permite restrângerea sau blocarea accesului la anumite sisteme, în situații aleatorii, conchidem că acesta este în totală contradicție și cu principiul instituit de REGULAMENTUL (UE) 2015/2120.
Este dincolo de orice posibilitate de tăgadă că protecția drepturilor minorilor trebuie să reprezinte o prioritate și atunci sau poate mai ales atunci când aceștia interacționează cu mediul online.
Însă la nivel de reglementare, trebuie menținut un just echilibru între cristalizarea unui spațiu online care este sigur pentru minori și dreptul la un internet deschis, cu observația că acesta din urmă reprezintă o componentă a unor garanții juridice fundamentale, precum libertatea de expresie, dreptul la informare, dreptul la educație, libertarea de asociere, etc.
Rămâne de văzut dacă, în timp, lipsurile și disfuncționalitățile proiectului de Lege privind majoratul online vor fi remediate de legiuitor, tocmai cu finalitatea menținerii acestui echilibru.
[1] platformele online și motoarele de căutare online care au un număr mediu lunar de destinatari activi ai serviciilor în Uniune mai mare sau egal cu 45 de milioane și care sunt desemnate drept platforme online foarte mari sau motoare de căutare online foarte mari în conformitate cu alineatul (4). - art.33(1) din REGULAMENTULUI (UE) 2022/2065 privind o piață unică pentru serviciile digitale;
[2] Conform art.3 lit.(g) din REGULAMENTUL (UE) 2022/2065 privind o piață unică pentru serviciile digitale, prin „serviciu intermediar” înțelegem unul dintre urmatoarele servicii:
(i) un serviciu de „simplă transmitere” („mere conduit”), care constă în transmiterea într-o rețea de comunicații a informațiilor furnizate de un destinatar al serviciului sau în furnizarea accesului la o rețea de comunicații;
(ii) un serviciu de „stocare în cache” („caching”), care constă în transmiterea într-o rețea de comunicații a informațiilor furnizate de un destinatar al serviciului, implicând stocarea automată, intermediară și temporară a informațiilor transmise, singurul scop al efectuării stocării fiind acela de a face mai eficientă transmiterea mai departe a informațiilor către alți destinatari, la cererea acestora;
(iii) un serviciu de „găzduire” („hosting”), care constă în stocarea informațiilor furnizate de un destinatar al serviciului, la cererea acestuia;
[3] Proiectul de Lege privind majoratul online este înregistrat la Camera Deputaților sub nr. 356/2025, acesta fiind cameră decizională.
Material publicat și pe https://www.juridice.ro/809773/majoratul-online-si-accesul-liber-la-internet.html#_ftnref1
