joi, 14 august 2014

Efectele deciziilor de neconstituţionalitate pronunţate în materia Legii nr. 165/2013

Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România a intrat în vigoare la 20 mai 2013, după un interval de timp destul de îndelungat în care România fusese sancţionată în mod repetat de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru nerespectarea dreptului la proprietate privată, situaţia culminând în 2010 cu pronunţarea Hotărârii în cauza Atanasiu contra României. 
În contextul în care prin O.U.G. nr. 62/2010 şi respectiv O.U.G. nr. 4/2012, emiterea titlurilor de plată şi respectiv emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor preluate în mod abuziv de către stat fuseseră suspendate până în mai 2013, intrarea în vigoare a actului normativ susamintit era aşteptată cu mult interes, cu speranţa că acesta va rezolva o dată pentru totdeauna situaţia foştilor proprietari îndreptăţiţi la măsuri reparatorii. 
Reglementarea defectuoasă şi lacunară prevăzută de Legea nr. 247/2005 concretizată în lipsa de celeritate şi de previziune a procedurii de soluţionare a dosarelor de despăgubire pentru bunurile preluate abuziv de către stat, aspecte constatate şi de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului reclama, într-adevăr, intervenţia unei noi legislaţii în domeniu. 
Cu toate acestea, modalitatea în care legiuitorul a înţeles să soluţioneze problematica respectivă prin Legea nr. 165/2013, care a instituit noi termene  în care instituţiile implicate în procesul de retrocedare aveau posibilitatea să soluţioneze dosarele şi o nouă modalitate de stabilire a despăgubirilor băneşti prin compensarea valorii imobilului prin puncte, puncte care pot fi valorificate de abia începând cu data de 1 ianuarie 2016, a fost privită, pe bună dreptate, ca o nouă amânare a soluţionării dosarelor de despăgubire.
În acest context, declararea ca neconstituţională a unui număr de articole din actul normativ a fost, încă de la început, doar o chestiune de timp. 
Astfel, în şedinţa din data de 27.02.2014, Curtea Constituţională a analizat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 prin raportare la dispoziţiile art. 33 din acelaşi act normativ, ridicată de petenţii Eyal Munteanu, Magda Munteanu Tamar, Florica Seceleanu şi Paul Goldenberg în cauze având ca obiect soluţionarea unor cereri formulate în baza Legii nr. 10/2001.
Reţinem că art. 4 şi respectiv art. 33 al (1) din Legea nr. 165/2013 în varianta adoptată de legislativ, statuau:
"Dispozitiile prezentei legi se aplica cererilor formulate si depuse, in termen legal, la entitatile investite de lege, nesolutionate pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi, cauzelor in materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instantelor, precum si cauzelor aflate pe rolul Curtii Europene a Drepturilor Omului suspendate in temeiul Hotararii-pilot din 12 octombrie 2010, pronuntata in Cauza Maria Atanasiu si altii impotriva Romaniei, la data intrarii in vigoare a prezentei legi." 
"(1)Entitatile investite de lege au obligatia de a solutiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, inregistrate si nesolutionate pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi si de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, dupa cum urmeaza: 
a) in termen de 12 luni, entitatile investite de lege care mai au de solutionat un numar de pana la 2.500 de cereri; 
b) in termen de 24 de luni, entitatile investite de lege care mai au de solutionat un numar cuprins intre 2.500 si 5.000 de cereri; 
c) in termen de 36 de luni, entitatile investite de lege care mai au de solutionat un numar de peste 5.000 de cereri." 
În raport de vechea reglementare oferită de Legea nr. 10/2001, care stabilea un interval de timp maxim în care entitatea notificată era obligată să se pronunţe prin dispoziţie/decizie, de 60 de zile, constatăm că termenele introduse de art. 33 din Legea nr. 165/2013, aplicabile atât la nivel de procedură administrativă cât şi dosarelor deja înregistrate pe rolul instanţelor de judecată, tergiversează în mod nejustificat soluţionarea cererilor de retrocedare formulate de către persoanele îndreptăţite. 
Un efect direct al dispoziţiilor citate se concretizează în pronunţarea unor soluţii de respingere a acţiunilor formulate de către persoanele îndreptăţite împotriva entităţilor investite de lege, ca prematur formulate, în situaţia în care reclamantul se adresează instanţei de judecată înainte de expirarea noilor termene şi chiar în cazul dosarelor deja înregistrate pe rolul instanţelor de judecată la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013.
Contextul juridic creat a generat premisele ca, prin Decizia nr. 88/27.02.2014 [1], Curtea Constituţională să admită excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Eyal Munteanu, Magda Munteanu Tamar, Florica Seceleanu şi Paul Goldenberg şi să constate că "dispoziţiile art.4 teza a doua din Legea nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art.33 din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii."
Deşi s-a susţinut în repetate rânduri că prevederile Legii nr. 165/2013 sunt de imediată aplicare, Curtea a pornit de la raţionamentul că  aplicarea imediată a legii procesual civile noi, în privința unor efecte juridice consumate, poate da naștere unei încălcări a dispozițiilor constituționale referitoare la principiul neretroactivității legii.. 
Cu privire la principiul neretroactivităţii legii, s-a reţinut expressis verbis că acesta este “valabil pentru orice lege, indiferent de domeniul de reglementare al acesteia”, singura derogare permisă fiind cea privitoare la legea penală sau contravenţională mai favorabilă. O abordare diferită ar periclita însăşi “securitatea juridică şi încrederea cetăţenilor în sistemul de drept”.
În acest context şi reţinând situaţia faptică a petenţilor, Curtea a concluzionat că aplicarea termenelor menţionate de art. 33 din Legea nr. 165/2013 dosarelor deja înregistrate pe rolul instanţelor de judecată la data intrării în vigoare a legii, are un profund caracter neconstituţional.
Această soluţie tranşează problematica persoanelor îndreptăţite la retrocedarea imobilelor care sesizaseră deja instanţa de judecată cu cereri în justiţie împotriva entităţilor notificate, consfinţind în mod explicit faptul că dreptul acestora la acţiune împotriva autorităţilor amintite este născut, actual şi produce consecinţe juridice. 
Analizând conţinutul art. 4 din Legea nr. 165/2013, notăm că sfera situaţiilor care se află sub incidenţa actului normativ menţionat cuprinde şi categoria persoanelor îndreptăţite care la data intrării în vigoare a actului normativ, sesizaseră entităţile investite de lege cu cereri în vederea restituirii imobilelor, însă acestea nu le fuseseră soluţionate până la data intrării în vigoare a legii. 
Stricto sensu, reţinând dispozitivul Deciziei nr. 88/27.02.2014, conchidem că acesta nu este aplicabil justiţiabililor susmenţionaţi, în cazul aestora prevederile art. 33 din Legea nr. 165/2013 producând efecte juridice.
Este evident că raportându-ne la situaţia petenţilor care au investit Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei şi la obiectul dosarului de fond al acestora, instanţa s-a considerat investită să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate exclusiv prin prisma justiţiabililor care formulaseră deja acţiuni în justiţie la data intrării în vigoare a legii. 
Cu toate acestea, în justificarea soluţiei pronunţate, Curtea sancţionează aplicarea retroactivă a legii civile asupra unor efecte juridice deja consumate, în sfera acestor efecte juridice consumate, putând fi asimilată, alături de situaţia persoanelor care sesizaseră deja instanţa de judecată la data intrării în vigoare a legii şi situaţia persoanelor care au sesizat în termen legal entităţile investite de lege, în procedura administrativă.
Că modalitatea de interpretare a principiului neretroactivităţii legii civile este lăsată la latitudinea instanţei investite cu cererea de chemare în judecată, situaţia fiind diferită de la caz la caz, este stabilit chiar de Curtea Constituţională, în considerentele aceleaşi decizii, prin care se statuează: "rezolvarea conflictului in timp a dispozitiilor procesual civile, care din punct de vedere constitutional are ca scop respectarea principiului neretroactivitatii legii, necesita o apreciere diferentiata a acestora.”
În concluzie, în ceea ce priveşte cererile de chemare în judecată aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, judecătorul investit cu soluţionarea cauzei este ţinut în mod obligatoriu de cele statuate de Curtea Constituţională. Totodată, în ceea ce priveşte eventualele cereri de chemare în judecată introduse ulterior intrării în vigoare a Legii nr.165/2013, judecătorul investit cu soluţionarea cauzei, în baza rolului activ pe care îl deţine, poate da eficienţă interpretărilor Curţii Constituţionale expuse în conţinutul Deciziei nr. 88/27.02.2014, cu consecinţa analizei punctuale a cazului cu care a fost investit, ceea ce poate creea premisele aprecierii instanţei de fond că în cauza respectivă prevederile Legii nr. 165/2013 nu pot retroactiva, urmarea fiind chiar şi o posibilă admitere a acţiunii.
Mergând mai departe cu prezentarea deciziilor de neconstituţionalitate pronunţate în materia Legii nr. 165/2013, notăm că la data de 08.04.2014, Curtea Constituţională, analizând încă o dată conţinutul art.4 din actul normativ susamintit, a pronunţat Decizia nr. 210 [2], constatând că dispozițiile art.4 teza a doua raportate la cele ale art.1 alin.(2) din Legea nr.165/2013, în redactarea anterioară modificării acestor prevederi prin Legea nr.368/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr.165/2013, sunt neconstituționale.
Soluţia menţionată mai sus a fost generată de reglementarea iniţială a Legii nr. 165/2013, act normativ care la art. 1 statua:
„În situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte, prevăzută în cap.III.”
Astfel, noua reglementare în materia proprietăţilor preluate abuziv de către stat consacra acordarea de puncte în compensare ca singura măsură reparatorie în situaţia în care restituirea imobilului nu mai era posibilă.
Or reglementarea anterioară, respectiv art. 26 al.(1) din Legea nr. 10/2001 stabilea cu titlu imperativ că în situaţia în care restituirea bunului în natură nu mai este posibilă, se vor acorda persoanei îndreptăţite în compensare bunuri sau servicii sau acesteia i se vor propune despăgubiri în condiţiile legii speciale. 
Se constată aşadar două regimuri juridice diferite aplicabile aceleiaşi categorii de persoane, respectiv cel reprezentat de Legea nr. 10/2001 care a produs efecte până în mai 2013 şi cel reprezentat de Legea nr. 165/2013, intrat în vigoare ulterior. 
Prin faptul că până la intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, persoanele îndreptăţite la retrocedarea imobilelor aveau posibilitatea de a opta între bunuri sau servicii în compensare sau despăgubiri băneşti, iar actul normativ amintit limitase măsurile reparatorii, la acordarea de puncte în compensare, se creează o vădită discriminare între persoanele îndreptăţite, cu consecinţa lipsirii de predictibilitate şi chiar de securitate juridică a procedurii în sine.  
Menţionăm că această "scăpare" a legiuitorului în formularea iniţială a art. 1 al.(2) din Legea nr. 165/2013 a fost înlăturată de Legea nr.368/2013, prin care textul de lege citat a fost modificat în sensul că în situaţia în care o restituire în natură nu mai este posibilă, alături de puncte în compensarea valorii imobilului, se pot acorda şi bunuri în compensare.
Cea mai recentă decizie de neconstituţionalite cu privire la Legea nr. 165/2013 o reprezintă Decizia nr. 269/07.05.2014 [3],  prin care s-a stabilit că "prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire, in natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate in mod abuziv in perioada regimului comunist in Romania sunt constitutionale in masura in care termenele prevazute la art. 34 alin. (1) din aceeasi lege nu se aplica si cauzelor in materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instantelor la data intrarii in vigoare a legii."
Cauza a fost supusă analizei Curţii Constituţionale prin conexarea a mai multor dosare de fond, introduse în instanţă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 şi având ca obiect obligarea fostei Comisii Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, actuala Comisie Naţională pentru Compensarea Imobilelor, la îndeplinirea obligaţiilor legale. 
În solicitările formulate către Curte, reclamanţii au invocat neconstituţionalitatea mai multor articole din Legea nr. 165/2013, însă instanţa a admis  parţial doar excepţia neconstituţionalitate a art.4 teza a doua din lege prin raportare la art. 34 al.(1) din acelaşi act normativ.
Reţinând materia dosarelor de fond, Curtea  Constituţională a procedat la analizarea dosarelor referitoare la acţiuni în justiţie aparţinând materiei contenciosului administrativ, având ca obiect refuzul fostei Comisii Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de a soluţiona dosarele despăgubire, acţiuni introduse sub imperiul fostei reglementări, respectiv Legea nr. 247/2005. 
Prin prisma reglementării oferite de Legea nr. 247/2005, observăm că acest act normativ nu stabilea în mod expres un termen în care fosta Comisie Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor era obligată să soluţioneze dosarele de despăgubire. 
Astfel, persoanele îndreptăţite aveau posibilitatea să sesizeze instanţele de judecată de contencios administrativ în vederea soluţionării refuzului nejustificat de a soluţiona dosarele de despăgubire în termen rezonabil.
Ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, art. 34 al.(1) din acest act normativ a stabilit următoarele:
"(1) Dosarele inregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor vor fi solutionate in termen de 60 de luni de la data intrarii in vigoare a prezentei legi, cu exceptia dosarelor de fond funciar, care vor fi solutionate in termen de 36 de luni."
Din coroborarea acestui articol cu conţinutul art. 4 al Legii nr. 165/2013, constatăm că în viziunea legiuitorului, termenul amintit urma să se aplice cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la entităţile investite de lege nesoluţionate până la data intrării în vigoare a legii, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanţelor şi cauzelor aflate pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotarârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu si alţii împotriva României.
Ca şi în situaţia analizării constituţionalităţii art. 33 din Legea nr. 165/2013, Curtea a observat că termenul de 60 de zile statuat de art. 34 operează de plano în favoarea instituţiilor statului, cu consecinţa respingerii cererilor de chemare în judecată formulate înlăuntrul intervalului de timp amintit, ca prematur introduse.
Or, cu privire la situaţia creată, s-a reţinut de către Curte că aplicarea termenului de 60 de zile şi în cazul dosarelor înregistrate pe rolul instanţelor de judecată la data intrării în vigoare a legii, încalcă egalitatea armelor dintre părţile angrenate în procesul de acordare a măsurilor reparatorii, în dezavantajul persoanelor îndreptăţite şi în avantajul autorităţilor statale, urmarea fiind afectarea vădită a dreptului la un proces echitabil. 
Schimbarea regulilor de desfăşurare a procedurii de stabilire şi acordare a măsurilor reparatorii cu efecte asupra unor dosare pendinte, este inadmisibilă, consecinţa reprezentând-o şi lipsirea de predictibilitate şi chiar de celeritate a procesului de acordare a măsurilor reparatorii.
În ceea ce priveşte dosarele aflate pe rolul instanţelor de judecată la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013,  Curtea statuează expressis verbis că în situaţia în care fosta Comisie Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu şi-a îndeplinit obligaţiile în termen rezonabil, soluţia o constituie admiterea cererilor de chemare în judecată, cu obligarea actualei Comisii Naţionale pentru Compensarea Imobilelor la verificarea existenţei dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat, la evaluarea despăgubirilor cuvenite şi la emiterea deciziei de compensare în puncte, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, conform art. 24 din Legea nr. 554/2004. 
Ca şi în cazul Deciziei nr. 88/27.02.2014 cu referire la prevederile art. 33 al.(1) din Legea nr. 165/2013, de la data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 269/07.05.2014, termenul stabilit de art. 34 din acelaşi act normativ nu se va mai aplica dosarelor în curs şi nu va mai putea fi invocat în apărarea sa de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor.
Prin urmare, ceea ce a condus la constatarea neconstituţionalităţii aplicării termenelor instituite de art. 33 şi art. 34 din Legea nr. 165/2013 acţiunilor în justiţie pendinte a fost încălcarea de către acestea a principiului neretroactivităţii legii civile (acestea nefiind incidente asupra unor efecte juridice deja consumate) şi a dreptului la un proces echitabil (prin generarea unui dezechilibru vădit între justiţiabili şi instituţiile implicate în procesul de retrocedare). 
După cum am constatat, deocamdată, cele statuate de către Curtea Constituţională vizează în mod direct dosarele de instanţă pendinte la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. În mod indirect, şi în raport de rolul activ al instanţelor de judecată care pot da o interpretare a celor două decizii individualizată, de la caz la caz, cele stabilite de către Curte pot produce consecinţe juridice şi asupra celorlalte categorii de acţiuni în justiţie aparţinând materiei retrocedării, cum ar fi şi cererile de chemare în judecată formulate ulterior intrării în vigoare a legii.
De altfel, un "efect juridic consumat" asupra căruia în principiu nu se poate acţiona în mod retroactiv îl constituie şi situaţia persoanelor îndreptăţite cărora deja li se emiseseră dispoziţii de către entităţile notificate sau propuneri de acordarea unor despăgubiri în baza legilor funciare la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, fără a sesiza instanţele de judecată. Lecturând cele două decizii de neconstituţionalite, observăm că acelaşi raţionament al Curţii putea conduce la constatarea neconstituţionalităţii textelor de lege şi în ceea ce priveşte această categorie de persoane îndreptăţite.
Pe de altă parte, alături de termenele regăsite la art. 33 şi 34, observăm că Legea nr. 165/2013 instituie şi alte reguli cu privire la  stabilirea şi acordarea de măsuri reparatorii, reguli care şi acestea se aplică cu efect retroactiv şi care instituie o procedură mult mai îndelungată şi sinoasă chiar şi decât cea anterioară, prevăzută de Legea nr. 247/2005.
În acest context, constatarea neconstituţionalităţii şi a altor prevederi ale Legii nr. 165/2013 devine doar o problemă de timp.

[1] publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 281 din 16 aprilie 2014
[2] publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr.418 din 05.06.2014
[3] publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 513 din data de 09.07.2014
http://www.juridice.ro/333809/efectele-deciziilor-de-neconstitutionalitate-pronuntate-in-materia-legii-nr-1652013.html