miercuri, 1 martie 2017

Posibilitatea reechilibrării convențiilor de credit

După numeroase discuții și polemici în ceea ce privește constituționalitatea Legii nr.77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile, prin Decizia nr, 623/25.10.2016, Curtea Constituțională a clarificat multe aspecte în ceea ce privește raporturile dintre consumatorii titulari de credite bancare și instituțiile bancare.
Astfel, prin decizia susmenționată, s-a apreciat că dispozițiile contestate sunt constituționale în măsura în care instanța de judecată verifică existența impreviziunii, în plus, fiind declarată neconstituțională sintagma „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile”, regăsită în conținutul art. 11 din lege.
Considerentele Deciziei nr. 623/25.10.2016 prezintă interes sporit în primul rând pentru beneficiarii Legii nr. 77/2016, însă acestea tratează mai multe chestiuni, cum ar fi impreviziunea convențiilor, echilibrul contractual, aspecte care vizează situația unei categorii largi de titlulari de contracte de credit și nu doar a acelora care doresc să urmeze procedura de dare în plată. 
Astfel, din conținutul deciziei susmenționate, trebuie reținut că instanța constituțională clarifică noțiunea de impreviziune contractuală și stabilește în mod neechivoc că aceasta a fost avută în vedere de legiuitor și a operat și în reglementarea prevăzută de Codul Civil de la 1864 (prin art. 970), orice opinie cu referire la existența impreviziunii exclusiv în reglementarea oferită de Legea nr. 287/2009 fiind total nesusținută.
Totodată, Curtea Constituțională statuează că principiul forței obligatorii a contractelor trebuie să fie guvernat de echitate și de bună credință, în situația intervenirii unei situații de impreviziune, părțile contractuale având obligația reechilibrării prestațiilor, de comun acord.
Conform acelorași considerente, în ipoteza in care părțile nu ajung la un astfel de acord, reechilibrarea prestațiilor pică în sarcina instanței de judecată.
Acestea fiind zise, constatăm că Decizia nr. 623/25.10.2016 păstrează posibilitatea ca persoana interesată să apeleze la procedura de dare în plată, cu condiția ca instanța de judecată să analizeze impreviziunea în fiecare caz în parte (demers care poate fi realizat în cadrul contestației formulate de către bancă sau în cadrul acțiunii de constatare a stingerii debitului).
Totodată, Curtea Constituțională pune la îndemâna titularilor convențiilor de credit un nou instrument și anume posiblitatea echilibrării prestațiilor contractuale, demers ce poate fi inițiat de către debitor printr-o NOTIFCARE DE REECHILIBRARE a convenției de credit, ce poate fi realizată chiar în cadrul notificării de dare în plată sau pe cale separată.
Ulterior, în situația în care nu se va obține o reechilibrare în cadrul procedurii prealabile, creditorul care nu dorește darea în plată și care este interesat exclusiv de reechilibrarea riscului contractual se poate adresa instanței de judecată, cu o acțiune în justiție împotriva băncii în acest sens.
Menționăm și că notificarea de reechilibrare poate viza multe aspecte: împărțirea riscului în ceea ce privește dobânda contractuală, împărțirea riscului în ceea ce privește evoluția cursului de schimb valutar (în special la creditele în franci elevețieni), etc.
În acest context, este de așteptat ca în viitorul apropiat, numărul cererilor în justiție având ca obiect reechilibrarea convențiilor de credit să cunoască o creștere semnificativă.
Mult succes!